Dreptul European al concurentei

referat

Concurenta este o „intrecere perpetua, marele premiu constand in posibilitatea de a continua cursa de pe
un loc fruntas, aflat inaintea tuturor celorlalti concurenti. Metodele de a ajunge in varf sunt numeroase si
diferite, elementul comun ce le uneste fiind o cerinta considerata fireasca de fiecare dintre competitori, anume la
locul din top sa fie castigat in mod corect.” [1]
Dreptul concurentei este prezent in politicile care guverneaza Uniunea Europeana, si constituie
reglementarea de baza intr-o societate fondata pe liberalismul economic, iar interesul concurentei intr-o
societate liberala pare evident – dezvoltarea operatorilor economici. Dreptul concurentei este perceput ca o
baza a aparitiei si dezvoltarii a comunitatii europene insasi. [2] Se pot plasa originile politicii concurentiale
in chiar Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene (1957), deoarece atunci au fost mentionate pentru
prima data o serie de norme de concurenta. Astfel, Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene cuprindea
dispozitii multiple privind materia concurentei: cum ar fi cele relative la intelegerile anticoncurentiale,
abuzul de pozitie dominanta, controlul concentratiilor economice (art. 81 si 82 din Tratat). Treptat, pe
masura ce constructia europeana s-a dezvoltat, politica din domeniul concurentei a devenit mai complexa si
mai rafinata.
In dreptul comunitar, problema concurentei constituie obiect de reglementare in Tratatul CE si in
Regulamentul CE/139/2004 privind controlul concentrarilor economice intre intreprinderi, insa se impune
de la inceput distinctia intre obligatiile impuse de dreptul comunitar al concurentei statelor ori societatilor
publice si respectiv, cele impuse intreprinderilor sau societatilor comerciale cu capital privat.

Baza legală (juridică) a PDC este oferită,

1. În primul rând, de prevederile incluse în Tratatul UE, respectiv:
Articolul 81 privind practicile restrictive;
Articolul 82 privind poziţia dominantă pe piaţă;
Articolul 86 privind întreprinderile publice;
Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.
2. În al doilea rând, referiri se găsesc în legislaţia secundară, adoptată de Consiliul UE şi de Comisia
Europeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor.
Astfel, în această categorie includem:
Regulamentul Consiliului 17/1962;
Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin
Regulamentul 1310/1997;
Regulamente şi exceptări în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situaţii bine
precizate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia
autovehiculelor etc.
3. În al treilea rând, un număr în creştere de instrucţiuni, care nu sunt în mod formal obligatorii,
şi care oferă informaţii esenţiale privind interpretarea regulilor obligatorii sau modul în care va acţiona
Comisia într -un anumit domeniu. Prin intermediul acestora, Comisia caută să crească gradul de
predictibilitate al acţiunilor sale.
Acestor surse de drept li se adaugă deciziile CEJ şi ale Tribunalului de Primă Instanţă.
Nu în ultimul rând, trebuie menţionate şi acordurile internaţionale în care se fac referiri exprese
privind diferite situaţii specifice legate de domeniul concurenţei.

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi succint grupate în trei categorii:

1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei
interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul
intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei ( înţelegeri şi practici concertate );
2. Politica în domeniul concurenţei urmăreşte să împiedice situaţiile în care una sau mai
multe firme caută să exploateze de o manieră abuzivă puterea lor economică în raport
cu alte firme mai puţin puternice ( abuz de poziţie dominantă );
3. PDC (Politica europeană în domeniul concurenţei )trebuie să împiedice acele intervenţii
ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei, prin
discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către
anumite firme din sectorul de stat/privat ( ajutoarele de stat ).
 Concurenta libera si neviciata este o valoare esentiala a concurentei europene astfel incat dreptul concurentei
ocupa un loc quasi-constitutional in logica functionarii Uniunii Europene. [3]
Astfel potrivit articolului 101 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene:
„(1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice
decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre
statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței
în cadrul pieței interne și, în special, cele care:
a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de
( tranzacționare;
b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;
c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;
d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente,
creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;
e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații
suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale,
nu au legătură cu obiectul acestor contracte.
(2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.”

Astfel, principiul fundamental al legislatiei in materia concurentei este acela ca este interzis orice
contract sau intelegere intre participantii pe piata care are ca obiect sau ca efect restrangerea sau limitarea
concurentei.

Legea 21/1996 prin articolul 5 alin. 1 din transpune practic dispozitiile art. 101. alin. 1 din tratatul
privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), prevede că:
« sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenti
economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca
obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe
o parte a acesteia, în special cele care urmaresc:
a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a
tărifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;
b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;
c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al
volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;
d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de catre parteneri a unor clauze stipulând
prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzantelor comerciale, nu au
legătură cu obiectul acestor contracte;
f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs
de oferte;
g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a
libertăţii exercitări concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu
cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă. »

Prin „înţelegeri verticale” se înţelege orice acord sau practică concertată între două sau mai multe
întreprinderi, fiecare operând la niveluri diferite ale lanţului producţie – distribuţie.
Intelegerile orizontale presupun identificarea între concurenţii actuali sau potenţiali care se găsesc
pe acelaşi nivel al lanţului de producţie sau de distribuţie.

Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată PDC este Comisia
Europeană. Comisia poate penaliza orice încălcări ale regulilor privind concurenţa, penalizările putând
reprezenta până la 10% din veniturile companiei incriminate/ Totusi ultimul arbitru în domeniul acestor
reguli atât de complexe şi cel care poate decide dacă acţiunea Comisiei a fost în limitele puterilor stabilite
în mod legal este Curtea Europeană de Justiţie (CEJ). CEJ este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul
unor solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva Comisiei în faţa
Tribunalului de Primă Instanţă (TPI). Cu totul remarcabil pentru o instanţă juridică, CEJ solicită Comisiei,
în anumite împrejurări, mai degrabă argumente de ordin economic decât formal (juridic).
Rolul Parlamentului European se reduce la a evalua acţiunile Comisiei printr-un raport anual
şi, de asemenea, de a face observaţii privind evoluţiile importante din acest domeniu. Intervenţiile
Consiliului de Miniştri se rezumă la a autoriza exceptările în bloc, precum şi modificările bazei legale a
PDC.
În afara Comisiei, în cadrul PDC acţionează şi autorităţile naţionale investite cu competenţe în
acest domeniu. Ca urmare a recentelor propuneri venite din partea Comisiei, de descentralizare a PDC,
rolul autorităţilor naţionale din domeniul concurenţei creşte în mod semnificativ.

Principiile aplicabile dreptului concurentei sunt urmatoarele:

1. Libera concurenta constituie un principiu de baza al constructiei economice europene in
conditiile in care art.2 din Tratatul CE dispune: „Statele membre si Comunitatea actioneaza respectand
principiul economiei de piata libere, cu o libera concurenta si in care resursele vor fi folosite in mod
rational” iar la nivel national remarcam instituirea aceluiasi principiu dar si a unui alt principiu de baza la
nivel comunitar si anume acela al primatului bunastarii consumatorului. Astfel, art.1 din Legea nr.21/1996
stabileste: „Prezenta lege are drept scop protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu
concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor”.
2. Principiul efectului direct al legislatiei comunitare primare a fost consacrat pe cale
jurisprudentiala inca din anii 60 prin intermediul deciziei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (la
acea data) data in Cauza Van Gend & Loos [1963]. Efectul direct al dreptului comunitar primar semnifica
aptitudinea acestuia de a putea institui drepturi si obligatii in sarcina statelor membre si a particularilor si
nu trebuie facuta confuzie intre acesta si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, adica acele situatii in
care unele norme de drept comuniar pot fi aplicate direct (nemijlocit) de catre instantele sau administratia
nationala fara a mai fi necesara transpunerea lor in dreptul intern. Distinctia este importanta deoarece nu
orice norma cu efect direct este in mod obligatoriu si direct aplicabila dar orice norma direct aplicabila are
un efect direct.
3. Principiul suprematiei dreptului comunitar consacrat in decizii precum cele din Cauzele Costa
v. ENEL [1964] si Cauza Simmenthal II [1977] vizeza prioritatea de aplicare a dreptului comunitar atunci
cand acesta intra in contradictie/conflict cu vreo prevedere din dreptul national, fara ca acest lucru sa
semnifice inexistenta dreptului national ci se da doar efect principiului prioritatii de aplicare a dreptului
comnuitar. In plus, ca si o consecinta a principiului loialitatii statelor membre fata de Comunitate
(art.10/Tratatul CE) si a principiului efectivitatii dreptului comunitar, statele membre au obligatia de a
abroga sau amenda legislatia nationala contrara dreptului comunitar.
In dreptul concurentei acest principiu este incident numai in cazul acordurilor, deciziilor si
practicilor concentrtate (art.81) si a abuzului de pozitia dominanta (art.82), nu si in cazul controlului
fuziunilor.
4. Rolul deciziilor (hotararilor) preliminare ale Curtii Europene de Justitie (CEJ). In temeiul
art.234 din Tratatul CE Curtea Europeana de Justitie are competenta, in scopul de a asigura aplicarea
uniforma a dreptului comunitar de catre instantele nationale, de a da hotarari preliminare in ceea ce
priveste: interpretarea Tratatului CE, validitatea si interpretarea actelor institutiilor Comunitatii sau
interpretarea statutelor organelor stabilite de catre Consiliu. Ori de cate ori o instanta nationala considera
necesar a cunoaste o astfel de intrepretare, in scopul de a solutiona un litigiu aflat in fata sa, se poate adresa
Curtii Europene de Justitie pentru o hotarare preliminara.
5. Principiul teritorialitatii este consacrat de legea romana in materie, la art.2 alin.3 in urmatorii
termeni: „Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor prevazute la alin.1, cand sunt savarsite pe
teritoriul Romaniei...”.
6. Doctrina efectelor a fost consacrata de dreptul comunitar al concurentei dar o gasim cu acelasi
continut si in dreptul german in materie, si chiar si in legea romana a concurentei. Aceasta doctrina,
conceputa ca o exceptie de la principiul teritorialitatii, a fost formulata de dreptul german in urmatorii
termeni: „Acest act se va aplica intelegerilor anti-competitive care au un efect ce cade sub incidenta acestui
act, chiar daca au fost cauzate in afara sferei sale de aplicabilitate”6 iar in dreptul romanesc in materie
caracterul de exceptie de la principiul teritorialitatii este cu atat mai evident cu cat reglemenentarea se face
in textul aceluiasi articol, respectiv art.2 alin.3 in urmatorii termeni: „Dispozitiile prezentei legi se aplica
actelor si faptelor prevazute la alin.1 ... si celor savarsite in afara teritoriului tarii, atunci cand produc efecte
pe teritoriul Romaniei”. Doctrina are marele avantaj de a putea extinde efectele legii si acolo unde doar
efectele incalcarii dreptului concurentei sunt cele care cad sub incidenta ei.
 7. Existenta unor reguli specifice pentru fiecare dintre practicile considerate anti-trust. Asa
cum aratam practicile considerate anti-trust sau care pun in pericol libera concurenta la nivel comunitar, si
nu numai, sunt: acordurile, deciziile si practicile concertate (art.81); abuzurile de pozitia dominanta (art.82)
si controlul fuziunilor (Regulamentul CE/136/2004.

Fiecare dintre acestea constituie un pilon distinct al dreptului concurentei si beneficiaza de

aplicabilitatea regulilor generale enuntate mai sus dar si de o serie de dispozitii specifice fiecareia. De pilda,
pe langa regula generala a aplicabilitatii directe a dispozitiilor de legislatie comunitara primara care este
valabila in toate cele trei cazuri, in cazul practicilor concertate vorbim despre criteriul relevantei
intracomunitare, de exemplu, in cazul abuzului de pozitia dominanta despre combinarea criteriilor obiectiv
si a celui subiectiv in aprecierea pozitiei dominante a unei intreprinderi, stiut fiind faptul ca simpla pozitie
dominanta a acesteia pe piata comunitara nu este prin ea insasi ilicita ci vor putea fi calificate in acest mod
numai acele actiuni ale societatii din cauza carora concurenta este redusa, este impiedicata sau incalcata. Un
alt exemplu pe care il consideram relevant este acela al aplicabilitatii dreptului national si a celui comunitar
in cazul acordurilor, deciziilor si practicilor concertate (art.81) si abuzurilor de pozitie dominanta (art.82)
unde regula este aceea a aplicarii simultane a dreptului national si celui comunitar cu respectarea
principiului suprematiei dreptului comunitar – daca respectivele practici sunt apte a afecta comertul dintre
statele membre – in timp ce in cazul controlului fuziunilor se va aplica regula one stop shop sau aplicarea
exclusiva fie a dreptului national in materie, fie a dreptului comunitar incident; un alt exemplu poate fi si
acela care confera statelor posibilitatea de a reglementa mai strict numai in aria de incidenta a art.81/CE, nu
si a art.82/CE.

Bibliografie

- Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene (1957);

- Versiunea consolidată a Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene
- în special TITLUL VI (fostul Titlu V) NORME COMUNE PRIVIND
CONCURENŢA, IMPOZITAREA ŞI ARMONIZAREA LEGISLATIVĂ
- Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)
- Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
- Art. 135 din Constitutia Romaniei, publicata in M. Of. Nr. 767/31.10.2003, ca urmare a adoptarii
Legii de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.
-
[1] Calin Dobre, “Ghidul inspectiei inopinate a Consiliului Concurentei”, Ed. C.H. Beck, 2016, pag. 1.
[2] Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a
normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat;
[3] Giurgiu, Adriana, Comerţul intraeuropean. O nouă perspectivă asupra comerţului exterior al României,
Editura Economică, Bucureşti, 2008.
[4] Laura Craciunean, Principiile generale aplicabile raportului dintre dreptul comunitar al concurentei si
dreptul national (romanesc) al concurentei
[5] Gabriela Dragan, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism. Politici comune ale
UE, Editura ASE, 2005
[6] Giurgiu, Adriana, Comerţul intraeuropean. O nouă perspectivă asupra comerţului exterior al României,
Editura Economică, Bucureşti, 2008.
[7] site Consiliul Concurenței : http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html