Cuprins

Introducere .................................................................................................2

Cap.I Noțiuni generale despre decizie. Elementele și particularitățile

deciziei administrative ...........................................................................6

Cap.II Actul administrativ ca formă de realizare a deciziei

administrative .............................................................................15

Cap.III Importanța transparenței decizionale în sistemul

administrativ autohton ................................................................20

Concluzii .....................................................................................................................3
1

Bibliografie .................................................................................................34

1
 Introducere

Adoptarea deciziilor este un proces fundamental, o anumită cale de acţiune

din mai multe variante posibile în scopul obţinerii rezultatului scontat.

Fiecare sistem de conducere începe cu stabilirea unui anumit scop, cu de-

terminarea obiectivelor care trebuie realizate în procesul activităţii. În acest
context, este justă afirmaţia potrivit căreia conducerea înseamnă întotdeauna
un proces de luare a deciziei, de examinare a posibilităţilor de elaborare a
acesteia. Decizia administrativă, ca instrument de conducere a procesului de
exercitare a puterii executive, are o deosebită importanţă deoarece determină
acţiunea, care antrenează colectivele de oameni cu condiţia să procedeze
într-un anumit fel, într-un segment concret de acţiune colectivă.

Iată de ce calitatea conducerii depinde, în mare măsură, de măiestria adoptării

fiecărei decizii administrative. Orice conducător în activitatea sa caută să
„blocheze fisurile" unde se produc "pierderi", cu alte cuvinte caută să
„optimizeze" activităţile sub aspectul cheltuielilor şi consumurilor de
resurse materiale, umane.

Raportul dintre resursele cheltuite şi rezultatul obţinut, exprimat în preţuri de

cost, trebuie „optimizat" în raport cu obiectivul stabilit, cu performanţele
urmărite, într-un cuvînt, în raport cu acea calitate a conducerii pe care
dorim s-o realizăm. Dar aceasta va depinde de faptul cît de justificate vor fi
deciziile administrative luate.

Instrumentul cel mai puternic al statului in influențarea activității economice

este fără nici o indoială exercitarea puterii sale coactive și de reglementare. Dar

2
deciziile publice sunt luate de indivizi determinați. Cine garantează că folosesc
criterii raționale?

Deciziile statului sunt luate de oamenii politici aflați la putere. Toată lumea
înțelege că consumatorii și întreprinzătorii adoptă decizii în funcție de propriile
lor interese, totuși se obișnuiește să se considere că politicienii decid în funcție
de binele comun. Aceasta în realitate nu se întîmplă. În lumea reală politicienii
adoptă decizii în funcție de propriile interese, ca toată lumea. Aceasta nu este o
aluzie la politicienii corupti care își utilizează puterea pentru a se îmbogăți; un
politician onorabil dintr-o țară democratică va încerca să fie reales și ca partidul
său să obțină mai multe voturi. Ceea ce se întîmplă este că în țările democratice
unde există libertatea presei, interesele politicienilor coincid cu interesele
majorității populației.

Activitatea managerială, prin esenţă, prezintă o permanentă activitate de luare a

deciziilor, de fiecare dată fiind o încercare a capacităţilor managerilor, a
plusurilor şi minusurilor unui sistem. Cadrul administraţiei publice se deosebeşte
de principiile managementului general, desigur în astfel de condiţii, procesul
luării unei decizii de acest fel devine o problemă specifică, deoarece calculul
alternativei optimale nu se poate petrece la fel ca în cadrul unei firme, de
exemplu.

Situaţia actuală a Republicii Moldova, în domeniul administrativ, inclusiv

Reforma administraţiei publice centrale şi Legea privind dezvoltarea regională
aduc în actualitate problema optimizării deciziei administrative. Fiecare act
legislativ, normativ, administrativ este o decizie, eficienţă fiecăruia depinzând, în
final, de oportunitatea, optimizarea şi planificarea rezultatelor dorite.
În îndeplinirea proiectului dat am considerat, absolut necesar, îndeplinirea
următoarelor sarcini concrete:

3
- întrebuinţarea spectrului larg de autori în sistematizarea celor mai elocvente
opinii privind optimizarea deciziei administrative;
- actualizarea informaţiilor privitor decizia administrativă prin studiul metodelor
utilizate în administraţia publică;
- studierea aspectelor legislative şi analiza lor prin prisma oportunităţii şi
optimalităţii şi precum şi căpătarea deprinderilor de interpretare a legislaţiei într-
un domeniu dat, argumentarea opiniilor prin referinţe la aceste legi;
- cunoaşterea stării de fapt a cadrului legislativ şi a procesului decizional în
administraţia publică prin studierea unei perioade de timp prin prisma
modificărilor sociale, economice, teritoriale şi legislative;
În vederea realizării sarcinilor puse în cadrul acestei lucrari am cercetat
problemele:
- reformării administraţiei publice (centrale şi locale), deoarece permanentele
modificări ale cursului de dezvoltarea a ţării au dus la multiple probleme social-
economice şi de determinare a cursului extern al ţării;
- luării diferitelor decizii în cadrul administraţiei publice, acest proces fiind mult
prea birocratic, în prezent încercându-se simplificarea prin asigurarea
transparenţei deciziei şi implicarea societăţii în procesul decizional;
Toate aceste probleme au un aspect foarte particular de cele mai multe ori o
decizie dând rezultate deloc imediate, iar acestea din urmă adeseori nu pot fi
cuantificate în termeni financiari.
Scopul lucrării a fost elucidarea procesului decizional administrativ în
Republica Moldova prin analiza practică a situaţiei, în realizare folosindu-se o
bază teoretică foarte largă. De luarea unei decizii administrative depinde nu doar
soarta unor activităţi ci şi confortul şi realizarea interesului public, astfel,
obiectul cercetării în cadrul acestei lucrări o constituie procesul decizional în
administraţia publică.
Lucrarea dată dezvoltă tema în cadrul a trei capitole:

4
  Primul capitol - „Noțiuni generale despre decizie.Elementele și
particularitățile deciziei administrative,, cuprinde formulările teoretice
privitor la decizie, proces decizional şi act administrativ;
 Al doilea capitol - ,,Actul administrativ ca formă de realizare a deciziei
administrative” redă dezvăluirea aspectelor practice ale metodelor de
optimizarea a procesului decizional şi celor folosite în Republica
Moldova.
 Al treilea capitol- ,,Importanța transparenței decizionale în sistemul
administrativ,, conține informații referitoare la optimizarea procesului
decizional și respectiv posibilitatea de a face acest proces cît mai
transparent.
Dezvăluirea temei lucrării fiind, astfel, condiţionată nu doar de actualitatea
ci şi de importanţa aspectului studiat, precum şi de interesul faţă de evoluţia
Republicii Moldova.

5
 Capitolul I

Noțiuni generale despre decizie.Elementele și particularitățile deciziei

administrative.

Luarea unei decizii presupune o activitate psihică şi creatoare, care

transformă în acţiuni cunoştinţele, gândurile şi imaginaţia fiecăruia. Aceasta ar
putea fi explicarea, în câteva cuvinte, a procesului de luare a deciziei, dar cele
expuse anterior nu pot fi atribuite şi unor decizii ce privesc activitatea publică,
activitatea unui manager, a conducerii unei organizaţii, fiind prea înguste ca
concept.
Decizia ţine nemijlocit de funcţia managerului, a conducătorului, adică de
procesul elaborării, adoptării şi aplicării ei, rezultă că decizia este principala
activitate a managerului, ca modalitate de discutare (omologare) socială a unei
acţiuni.
Procesul luării deciziei, trebuie înţeles ca un proces care ne însoţeşte în
viaţa de zi cu zi şi în orice activitate. Majoritatea deciziilor, însă, sunt luate fără
a se fixa atenţia asupra acestui proces, fiindcă există un automatism în
comportarea umană, creat de practica mai multor ani, de experienţa acumulată şi
transmisă din generaţie în generaţie. Dar sunt decizii, care, înainte de a fi luate
necesită raţionamente speciale, o analiză profundă a variantelor posibile, de
regulă aceste probleme au un caracter irepetabil şi sunt legate de examinarea
unui şir de alternative.

6
 Astfel de decizii sunt deciziile administrative, deoarece ele vizează şi ating
prin efectele lor un număr mare din populaţia statului, daca nu chiar pe toată, în
dependenţă de obiectul deciziei luate. Luarea deciziilor administrative sunt
atribuţiile administraţiei publice, adică aceste decizii vizează aspectele cele mai
variate ale activităţii statului şi asigură realizarea interesului public, deci,
corespunzător sunt cele mai importante, variate şi influenţabile decizii.
După cum afirma, specialistul în management, Emil Mihuleac: „decizia
fiind deopotrivă un act economic, ca şi politic, prezintă o formă de omologare
socială a unei acţiuni, concomitent şi moment iniţial al oricărui proces de
conducere, pentru că stabileşte scopul şi sarcinile oricărui sistem, atributele
conducerii fiind determinate tot de scop şi sarcini formulate de decizia adoptată,
iar luarea unei decizii orientează folosirea resurselor – umane, materiale şi
băneşti – în vederea înfăptuirii unui obiectiv stabilit”. Anume obiectivul stabilit,
deosebeşte decizia administrativă de altele, deoarece obiectivele administraţiei
publice sunt altele decât ale administraţiei unei firme. De exemplu, primarul
unei comune examinează două variante de acţiuni pentru încălzirea locuinţelor,
în scopul prezentării planului de dezvoltare pe perspectiva de 20 ani:
1) să păstreze vechea metodă, fiecare gospodărie să-şi procure carburanţi;
2) să conecteze satul la conducta de gaze naturale ;
Alegând prima variantă, primăria se va ocupa numai de asigurarea cu
carburanţi a bătrânilor, şcolilor şi spitalului, evident pe perioadă scurtă vor fi
vechile cheltuieli; dar alegând varianta a doua primăria va efectua investiţii
mari, care pe viitor nu doar se vor recupera, dar vor aduce şi beneficii prin
ridicarea nivelului de trai, o stare sanitară mai bună şi confort pentru săteni. Să fi
fost pusă o astfel de problemă în faţa unei firme, evident că beneficiul urmărit
era să fie doar profitul. Astfel, cel mai simplu exemplu ilustrează diferenţa dintre
deciziile administrative şi alte tipuri de decizii, din alte sfere de activitate, adică
din sectorul privat.

7
 Astfel, administraţia publică poate fi definită ca exercitarea puterii
executive, sub un regim al puterii politice, deci ca activitatea prin care
autorităţile publice asigură, folosind la nevoie prerogativele puterii publice,
satisfacerea interesului public.
În general, în literatura de specialitate, decizia este definită ca un act
esenţial al conducerii pentru rezolvarea unei probleme date, care se înfăptuieşte
prin alegerea conştientă, din mai multe variante de acţiuni posibile, a aceleia ce
permite utilizarea raţională a resurselor umane, materiale, financiare şi
informaţionale în vederea realizării scopului propus, cu cea mai ridicată
eficienţă economico-socială. Particularizând, decizia administrativă reprezintă
procesul raţional de alegere a unei variante decizionale, din mai multe posibile,
în vederea realizării unui obiectiv al administraţiei publice.
Decizia administrativă mai poate fi definită şi ca: ”o manifestare de voinţă
a unui organ al administraţiei publice prin care acesta optează pentru o soluţie,
care să permită înfăptuirea unui obiectiv”, după cum afirma V.A. Munteanu, în
una din lucrările sale.
Nu poate fi evitată influenţa politicii asupra deciziei administrative, puterea
publică fiind coloana vertebrală a acesteia. Deci decizia administrativă se
bazează pe un concept funcţional sau organic şi nu pe un criteriu material.
Problema deciziilor administrative nu răspunde actualmente la nici o delimitare,
dacă admitem existenţa complexului instituţional teritorial-administrativ.
Principala modalitate de manifestare a managementului în sfera instituţiilor şi
serviciilor publice este decizia administrativă, Astfel în managementul
guvernamental se disting două tipuri de decizii: decizia politică şi decizia statală.
Decizia administrativă, aşadar, are ca obiect realizarea voinţei politice a
corpului social dat, aşa cum este ea determinată de către decizia organelor
puterii politice. Dar, având în vedere că şi organele şi instituţiile de la nivel local
cunosc cel mai bine nevoile comunităţii este necesar ca acestea să adopte decizii
în legătură cu soluţionarea problemelor locale. Este binevenit şi necesar ca

8
funcţionarii publici din administraţia publică centrală, respectiv din instituţiile
locale să aibă o viziune sistemică asupra realităţilor din sistemul administrativ şi
o capacitate ridicată de analiză şi sinteză a informaţiilor parvenite de la
autorităţile publice locale şi cetăţeni.
Ierarhizarea din sistemul administrativ impune executarea deciziilor luate de
organele de la nivelurile superioare de către organele de la nivelurile inferioare,
dar nu trebuie luată în considerare doar legalitatea, mai există o condiţie a
deciziilor administrative şi anume oportunitatea, care nu poate fi mereu
garantată în condiţiile de ierarhizare administrativă. Astfel apar rivalităţi între
nivelurile administrative. Întrucât motorul activităţii administrative este
urmărirea interesului general, utilităţii publice, a binelui public, acesta nu poate
funcţiona decât cu condiţia ca stadiul conflictelor să fie depăşit, ca rivalităţile să
fie acoperite cu decizii administrative a căror aplicare să asigure satisfacerea
interesului tuturor cetăţenilor din colectivitatea umană dată.

Reeşind cele expuse mai sus rezultă faptul că o decizie trebuie să cuprindă
cel puţin patru elemente esenţiale (Figura 1.1)
- factorii cu impact asupra alegerii unei anumite soluţii;
- selecţia uneia din cel puţin două variante de acţiune;
- existenţa unuia sau mai multor obiective de realizat;
- prezenţa unuia sau mai multor decidenţi.

9
 obiective

variante
resurse

criterii
informaţii

decizie
rezultat decidenţi
anticipat

acţiune

rezultat
control
actual

Figura 1.1. Componentele deciziei

Pe lângă caracteristicile generale oferite de definiţie, mai pot fi menţionate

următoarele particularităţi ale deciziei administrative :

- Este determinată de obiectivele managementului public şi de cadrul

normativ ;
- Este rezultatul colaborării între funcţionari publici de conducere şi execuţie
reprezentanţi aleşi sau numiţi din instituţiile publice şi cetăţeni ;
- Implică un volum mare de muncă ;
- Presupune derularea unui proces decizional care cuprinde mai multe etape ;
- Este avizată de una sau mai multe persoane fizice sau juridice ;
- Implică responsabilitatea uneia sau mai multor persoane titulare ale unor
posturi (funcţii) publice în administraţie, a reprezentanţilor aleşi sau numiţi şi a
cetăţenilor.
Specific deciziei administrative este faptul că, presupune în mod prealabil
fundamentarea. Fiecare acţiune serveşte la realizarea unui scop bine determinat,
10
iar pentru atingerea scopului există mai multe modalităţi de acţiune, care descriu
diferite variante decizionale. Instituţiilor publice continuu se adaptează la
sistemul de nevoi astfel ca decizia administrativă să asigure realizarea cu
maximum de eficienţă a scopului propus, toate acestea sunt rezultatul
fundamentării aplicării deciziilor administrative.
Pentru ca decizia administrativă să poată răspunde necesităţilor sociale
trebuie ca ea să răspundă următoarelor cerinţe:
1. Să fie fundamentată ştiinţific, juridic şi social.

2. Să aibă un caracter realist.

3. Să intervină în timp util.

4.Să fie pragmatică şi simplă.

5. Să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior.

6. Să fie oportună.

7. Să fie finalizată.
Implică trecerea imediată la executarea deciziei administrative şi urmărirea
aplicării acesteia.
Din cerinţele faţă de decizia administrativă nu poate fi altă concluzie decât
cea că decizia administrativă vizează cele mai importante aspecte ale
societăţii şi nu poate ignora cele mai mici detalii, altfel devine o decizie
inutilă, dăunătoare şi ineficientă.
Complexitatea administraţiei publice şi a factorilor care determină caracterul
şi conţinutul hotărârilor, dinamica acestora, impun o mare varietate a deciziilor.
Cu toate că deciziile administrative sunt diferite în ceea ce priveşte natura,
conţinutul lor, sfera şi durata de aplicare, ele pot fi grupate după anumite criterii,
utilizate în procesul decizional.

11
 Anume clasificarea deciziilor administrative elucidează spectrul larg al
activităţilor şi competenţelor administraţiei publice de ambele niveluri,
permiţând colaborarea în vederea unei dezvoltări sociale şi economice de
calitate. Clasificarea deciziilor administrative este un aspect foarte dezbătut în
cadrul Managementului Public, dar mai reuşită ar putea fi clasificarea care
împarte deciziile administrative comform celor zece criterii în care care pot fi
observate multitudinea tipurilor de decizii administrative, fapt care confirmă,
încă o dată în plus complexitatea, importanţa şi amploarea activităţii de luare a
deciziei în administraţia publică (2.12,p-14].

Particularităţile deciziei administrative sunt determinate nu doar de

conţinutul ei, ci şi de participanţii procesului decizional. La o simplă trecere cu
vederea putem distinge şi delimita în 2 categorii participanţii la fundamentarea
şi adoptarea deciziilor administrative, în funcţie de :
1. Modul de implicare ;
2. Nivelul administrativ - poziţia în structura organizatorică.

1. După modul de implicare în procesul decizional sunt :

a. Funcţionari publici implicaţi direct (cu funcţii publice de conducere şi
execuţie) ;
b. Funcţionari publici implicaţi indirect (funcţionari publici de execuţie);
c. Cetăţenii consultaţi sau specialişti implicaţi direct sau indirect.
De la început trebuie făcută distincţia între funcţionarii publici care decid
şi cei care sunt doar consultaţi atunci când se adoptă o decizie administrativă.
Chiar dacă nu au participat în mod direct la adoptarea deciziei administrative,
persoanele consultate nu sunt exceptate de la răspundere, prin urmare nu sunt
scutite de responsabilitate în ceea ce priveşte decizia administrativa
respectiva. Răspunderea revine tuturor persoanelor care, într-un fel sau altul,

12
 au luat parte la adoptarea unei decizii administrative. Evident, gradul de
răspundere este diferit, de la caz la caz, în funcţie de contribuţia fiecărei
persoane la forma finală avizată ulterior.

2. În funcţie de nivelul administrativ pe care se situează în structură:

a. Funcţionari publici din administraţia centrală şi reprezentanţi aleşi /
numiţi;
b. Funcţionari publici din administraţia locală şi reprezentanţi aleşi / numiţi.
Este evidentă, astfel, marea răspundere care revine persoanelor fără drept de
decizie, situate pe nivelurile inferioare, adică acelora care analizează în mod
concret problemele apărute şi propun soluţii pentru rezolvarea lor. Dintre
aceste soluţii ulterior se conturează variantele decizionale.

În mod similar, persoanele cu drept de decizie şi deţinătoare ale unor

funcţii publice la nivelul mediu al administraţiei, cât şi cele fără drept de decizie
trebuie să aibă, de asemenea, cunoştinţe corespunzătoare de specialitate şi o
bună pregătire profesională, o temeinică şi exactă imagine asupra realităţilor
sociale, a necesităţilor ce urmează a fi satisfăcute, precum şi a posibilităţilor
materiale de satisfacere a acestora. Totodată, se recomandă a avea mult realism
şi un dezvoltat spirit de discernământ, obiectivitate şi corectitudine în alegerea
modalităţilor de rezolvare a problemelor cu care sunt confruntate organele
administraţiei de stat sau societatea. Se poate afirma că într-o mare măsură
performanţele obţinute în administraţie depind de competenţa managerială şi
profesională din aparatul administrativ, dar şi de calitatea pregătirii tuturor
funcţionarilor publici antrenaţi în procesul decizional pentru documentare,
analiza, elaborarea variantelor decizionale sau pentru fundamentarea deciziilor
administrative.
Cetăţenii pot participa la adoptarea deciziilor administrative, atât prin
prezenţa lor în organele de conducere colective ale administraţiei de stat, cât

13
 şi prin sugestiile şi propunerile pe care le înaintează organelor administraţiei
de stat în vederea adoptării unor decizii pentru îmbunătăţirea celor în curs de
adoptare sau executate deja. Participarea cetăţenilor la adoptarea deciziilor
administrative, fie în mod individual, fie într-un cadru instituţionalizat,
organizat, constituie o dovadă reală a dezvoltării continue a unui stat
democratic, orientat spre cunoaşterea şi rezolvarea problemelor de stat şi
sociale, politice şi economice ale societăţii.

Colaborarea dintre societatea civilă, administraţia publică, implicarea

grupurilor de interese, mass-media, activitatea de lobby şi nemijlocit a
organizaţiilor internaţionale cu scop de corectare a politicilor publice interne
conform standardelor internaţionale constituie „maşinăria” care produce în
rezultat decizii administrative ca răspuns la nevoile publice. Participanţii la
procesul de fundamentare şi adaptare a deciziei administrative sunt prezentaţi în
schema de mai jos pentru a elucida cele expuse anterior.[2.12,p-34]

14
 Partcicipanţi
la elaborarea
deciziei

Aleşi locali şi
Cetaţeni şi
funcţionari Specialişti
ONG
pblici

Implicaţi Implicaţi Implicaţi Implicaţi Implicaţi

Implicaţi
indirect direct indirect direct indirect
direct

Figura 1. 2. Participanţii la fundamentarea şi adaptarea deciziei.

În concluzie putem menţiona următoarele:

 decizia constituie rezultatul participării mai multor actori sociali şi
concomitent activitatea de bază a administraţiei publice;
 decizia administrativă este avizată de una sau mai multe persoane,
care răspund de legalitatea şi oportunitatea ei;
 decizia administrativă se caracterizează prin diversitate şi dificultate,
cauzate de scopul urmărit - satisfacerea interesului public;
 calitatea deciziei administrative depinde de o serie de cerinţe,
încălcarea cărora asemeni unui circuit unit în serie duce la reducerea
eficienţei şi blocarea procesului de luare a deciziei.
Capitolul II
Actul administrativ ca formă de realizare a deciziei administrative
Deoarece principala activitate a organelor administraţiei publice este
realizată prin intermediul deciziilor, atunci forma pe care o ia decizia

15
administrativă - actul administrativ – constituie principalul mod de realizare a
deciziei administrative.
Astfel, forma juridică a autorităţii administrative prin intermediul căreia
se înfăptuieşte manifestarea de voinţă a organului de administraţie publică
investit cu acest drept prin lege (Legea contenciosului administrativ, nr. 793-
XIV din 10.02.2000) îl constituie actul administrativ care îmbracă diferite
forme, cum ar fi: hotărâre, decizie, dispoziţie, ordin, regulament, instrucţiune,
autorizaţie, permis. Chiar dacă la emiterea unui act administrativ participă mai
multe persoane – cazul organelor administrative colegiale – sau mai multe
organe administrative – cazul ordinelor comune ale mai multor ministere –
esenţial este că avem de a face cu o singură voinţă juridică, a organului
administrativ.
Există cazuri în care emiterea unor acte administrative presupune şi o
manifestare de voinţă din partea unei persoane care are interes în emiterea
actelor administrative – cazul actelor administrative care se emit numai la
cererea persoanei interesate, precum emiterea unui permis de conducere auto, a
unei autorizaţii pentru operaţiuni cu arme, operaţiuni vamale, de construcţii, etc.
O situaţie asemănătoare apare în cazul actelor administrative emise doar dacă
persoana căreia i se adresează este de acord – cazul numirii unei persoane într-o
funcţie publică.
În oricare dintre cazuri esenţială rămâne manifestarea unilaterală de voinţă
a organului administrativ, nu poate fi vorba despre consimţământul persoanelor
în sens contractual ci, doar, despre respectarea unor condiţii impuse de normele
juridice pentru emiterea actului administrativ.
Actul administrativ reprezintă instrumentul juridic prin care se realizează
administraţia publică. Actul administrativ este o manifestare de voinţă
unilaterală a subiectului administraţiei publice investit cu acest drept prin lege.
Acest instrument juridic poartă denumirea de act decizional sau astfel spus act
administrativ.[2.21,p-44]

16
 Prin natura sa, actul administrativ este un act juridic deoarece antrenează
producerea unor efecte juridice, făcând să ia naştere, să modifice sau să
respingă anumite drepturi şi obligaţii sau raporturi de drept administrativ. Vom
menţiona că executarea legilor nu este o funcţie, aceasta constituie o obligaţie a
tuturor subiecţilor de drept. Administraţia publică însă, constituie o funcţie, atât
a organelor centrale al administraţiei publice cât şi a celor locale. Actul
administrativ, posedă unele trăsături care îi sunt proprii, printre care
următoarele:
• este forma principală de activitate juridică a organelor administraţiei
publice, deoarece ea (administraţia publică) reprezintă o activitate complexă în
care sunt implicaţi o multitudine de subiecţi, cu anumite funcţii şi atribuţii
stabilite prin lege;
• este emis pentru organizarea executării şi executării în concret a legii,
reprezintă principalul mijloc prin care se procedează la organizarea executării şi
executarea în concret a actelor legislative;
•constituie o manifestare unilaterală a voinţei juridice a organelor
administraţiei publice. Este adevărat, când actul administrativ se emite la cerere,
s-ar părea că prezintă o manifestare de voinţă bilaterală, însă nu trebuie să
confundăm contractul ca acord de voinţă în dreptul civil cu actul administrativ
deoarece între ele există o mare diferenţă. În cazul contractului de drept civil
drepturile şi obligaţiile apar odată cu acordul de voinţă şi se sting în rezultatul
aceluiaşi acord de voinţă, pe când actul administrativ poate fi anulat de către
organul emitent prin voinţa unilaterală manifestată de el.
• are caracter obligatoriu, atât pentru subiecţii cărora le este destinat cât şi
pentru organul emitent care este obligat să-l respecte şi el însuşi. Caracterul
obligatoriu derivă din faptul că actul administrativ este emis în baza unor acte
legislative care, fiind expresia voinţei generale, sînt obligatorii şi din aceste
considerente li se atribuie şi lor această calitate;

17
 • are caracter executoriu. Această calitate este direct legată cu cea
precedentă, actul administrativ fiind obligatoriu devine imediat executoriu.
Diferenţa între aceste caractere constă în faptul că primul obligă subiecţii
respectivi de a se conforma cerinţelor prevăzute de act, iar al doilea caracter - de
a întreprinde măsuri concrete pentru executare;
• supus unui regim juridic special (regim administrativ). Regimul juridic
administrativ cuprinde o serie de reguli de formă şi de fond care reglementează
emiterea actelor administrative, condiţiile lor de valabilitate, controlul legalităţii
lor etc. Actul administrativ este emis sau adoptat cu respectarea unor reguli,
proceduri concrete, oficial determinate care prevăd ordinea de pregătire a
proiectelor actelor administrative, discutarea şi coordonarea, aprobarea şi modul
de intrare în vigoare.
• generează consecinţe juridice speciale cu caracter jurisdicţional. În caz de
ne-executare a prevederilor prevăzute în actul administrativ survine
răspunderea părţii vinovate.
Actele administrative ca formă de realizare a deciziei administrative pot fi
clasificate în mai multe categorii în funcţie de particularităţi şi criterii:
După întinderea efectelor juridice pe care le produc putem distinge categoria
actelor administrative cu caracter normativ şi administrative individuale.
Actele administrative cu caracter normativ pot fi adoptate în cazurile în care
aceasta o cere legea, ele fiind subordonate legii, şi numai în scopul organizării
executării legii. Actele normative conţin reglementări cu caracter general,
impersonal, care se aplică într-un număr nedeterminat de cazuri şi la un număr
nedeterminat de subiecţi, şi obligatorii. Această categorie de acte, prin conţinutul
său, pot obliga la o anumită prestaţie sau acţiune, pot interzice o anumită
acţiune, pot lăsa la latitudinea celor interesaţi de a face sau nu o anumită acţiune.
Actele administrative individuale se caracterizează prin faptul că manifestă
voinţa organului competent prin care se creează, se modifică sau se sting
drepturi sau obligaţii în sarcina uneia sau a mai multor persoane dinainte

18
determinate. Astfel, ele se emit cu un scop bine determinat pentru rezolvarea
unei sarcini concrete ce ţine de domeniul administraţiei publice, sunt
personificate, având un adresat concret, şi se aplică pe un termen determinat,
după atingerea scopurilor aceste acte îşi pierd importanţa juridică
În dependenţă de organul emitent actele administrative se clasifică în acte
administrative ale organelor centrale de administraţie publică (hotărâri, dispoziţii
şi regulamente ale Guvernului, ordine, instrucţiuni, regulamente ale ministerelor,
ordine, ministerelor, ordine, instrucţiuni ale serviciilor publice ministeriale
desconcentrate), precum şi acte administrative ale organelor publice locale
(decizii, regulamente ale consiliilor locale, dispoziţii ale primarilor).
Sunt considerate acte administrative şi contractele administrative încheiate
de organele de administraţie publică cu persoane fizice sau juridice, care nasc,
modifică sau sting unele drepturi şi obligaţii privind administrarea domeniului
public (activităţi comerciale, de gestiune a serviciilor publice, concesiune,
închiriere etc.).
Emiterea actelor administrative reprezintă rezultatul exercitării competenţei
cu care sunt înzestrate persoanele administrative. Competenţa administrativă
este formată din ansamblul atribuţiilor ce revin unui organ, compartiment
funcţional sau persoane (funcţionar de stat) şi limitele exerciţiului lor. Astfel,
pentru stabilirea legalităţii unui act administrativ, se analizează:
• competenţa materială, înţeleasă ca grad de întindere a atribuţiilor, sau
sfera de cuprindere a lor;
• competenţa teritorială, ea desemnând cadrul teritorial în care se execută
atribuţiile de către o autoritate publică
• competenţa personală evocă ansamblul atribuţiilor ce revin unei persoane
care ocupă o anumită funcţie (de exemplu: o anumită competenţă revine
primarului şi o alta preşedintelui consiliului raional).

19
 Procedura de elaborare, adoptare şi punere în executare a actelor de drept
administrativ presupune un număr de operaţiuni succesive care participă la
emiterea unui act administrativ valabil:
- condiţiile anterioare: avizarea, obţinerea acordului unui alt organ, întocmirea
unor studii, propuneri, rapoarte.
- condiţiile procedurale concomitente: cvorumul şi majoritatea necesară pentru
adoptarea actului.
- condiţiile posterioare: aprobările din partea organelor ierarhice superioare,
comunicarea (actelor individuale) şi publicarea (actelor normative).

Capitolul III

Importanța transparenței decizionale în sistemul administrativ autohton

20
 Esenţa democraţiei reprezintă un sistem de guvernare care este cu şi pentru
oameni. Abrahabm Lincoln,
1863

Cadrul administraţiei publice se deosebeşte de principiile managementului general,

desigur în astfel de condiţii, procesul luării unei decizii de acest fel devine o problemă
specifică, deoarece calculul alternativei optimale nu se poate petrece la fel ca în cadrul unei
firme, de exemplu.
Situaţia actuală a Republicii Moldova, în domeniul administrativ, inclusiv Reforma
administraţiei publice centrale şi Legea privind dezvoltarea regională aduc în actualitate
problema optimizării deciziei administrative. Fiecare act legislativ, normativ, administrativ
este o decizie, eficienţă fiecăruia depinzând, în final, de oportunitatea, optimizarea şi
planificarea rezultatelor dorite.
Aș dori pe scurt să accentuez unele probleme ale procesului decizional în Republica
Moldova și anume:
- corupţia;
- birocraţia;
- resursele financiare limitate ale APL;
- lipsa informaţiilor operative;
- instabilitatea în funcţie a funcţionarilor publici;
- calificarea slabă a decidenţilor;
- neparticiparea societăţii civile la luarea deciziei;
- neutilizarea metodelor manageriale;
- remunerarea necorespunzătoare a funcţionarilor publici;
- activitatea de lobby;
- lipsa colaborării dintre opoziţie şi partidul de guvernământ;
- modificări legislative conform intereselor politice.

21
 Dar, necătînd la toate aceste laturi negative, unele aspecte pozitive ale procesului
decizional în Republica Moldova totuși sînt prezente:
- elaborarea proiectului Legii privind transparenţa în procesul decizional;
- adoptarea Legii privind dezvoltarea regională;
- demararea Reformei Administraţiei Publice Centrale;
- elaborarea Concepţiei Guvernării electronice;
- includerea prevederilor aferente auditului în Legea cu privire la administraţia
publică locală;
- implicarea experţilor în elaborarea deciziilor;
- aplicarea practicii bunei guvernări;
- instruirea funcţionarilor publici;
- declararea direcţiei pro-europene;
Propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului decizional
- respectarea etapelor procesului decizional în adoptarea deciziilor;
- folosirea metodelor manageriale;
- utilizarea indicatorilor Băncii Mondiale pentru determinarea transparenţei
Guvernării;
- furnizarea activă de informaţie de la Guvern la public;
- susţinerea activităţii consiliilor consultative pentru luarea deciziilor;
- controlul activ asupra corupţiei;
- asigurarea accesului la informaţii privind utilizarea banilor publici;
- menţinerea cursului pro-european al RM;
- organizarea referendum-urilor la nivel republican şi local pentru considerarea cu
opinia publică;
- descentralizarea fiscală;
-implicarea tinerilor specialişti în activitatea administrativă
- respectarea etapelor procesului decizional;
- asigurarea stabilităţii funcţionarilor şi remunerarea corespunzătoare;

22
 - creşterea calificării funcţionarilor publici;
- stabilirea unor cerinţe minime pentru candidaţii locali (studii, eticheta morală,
etc.).

Optimizarea deciziei administrative presupune, pe lângă un proces pur tehnic,

adeseori standard (metode, opţiuni, calcule) şi un proces de comunicare şi
interferenţă între cei care iau decizia şi cei pe care ea îi afectează nemijlocit. În
cazul procesului decizional administrativ implicarea dată înseamnă participarea
cetăţenilor la toate etapele elaborării deciziei, aceasta fiind garantul unei decizii
optime. Desigur nu putem vorbi despre aplicarea participării directe a tuturor
doritorilor nemijlocit, de exemplu în şedinţele Parlamentului, deoarece prin
reprezentanţii poporului, se urmăreşte, din start realizarea intereselor generale.
Dar alta este claritatea, siguranţa şi transparenţa procesului decizional pentru cei
care iau ales pe parlamentari, într-un fel, controlul activităţii lor prin gradul de
corespundere intereselor alegătorilor. Dacă un stat se vrea democratic, trebuie să
permită şi să asigure, prin instituţiile sale, cetăţenilor participarea la gestionarea
afacerilor publice şi luarea deciziilor care îl privesc. Acest lucru se poate realiza
prin acordarea a mai multă putere colectivităţilor locale, autorităţilor
administraţiei publice locale alese în unităţile administrativ-teritoriale şi prin
încurajarea structurilor societăţii civile şi organizaţiilor non-guvernamentale.
[2.12,p-3] Din acest motiv, participarea cetăţenilor la soluţionarea treburilor
locale nu este un lux, ci unica cale legitimă de a administra resursele – materiale,
financiare, umane, informaţionale etc. – unei colectivităţi. Cetăţenii investesc în
reprezentanţii aleşi speranţele şi aspiraţiile lor legate de bunăstarea şi
prosperitatea comună, aceştia din urmă având obligaţia de a decide împreună cu
alegătorii lor în drumul pe care îl vor urma.
Pentru ca dialogul să fie eficient, trebuie ca cetăţenii să cunoască atribuţiile
autorităţilor administraţiei publice, iar aceştia să înţeleagă beneficiile unui dialog
23
instituţionalizat cu cetăţenii pe care-i reprezintă. Faptul acesta va da cetăţenilor
posibilitatea să ridice în faţa autorităţilor administraţiei publice numai probleme
ce sunt de competenţa ei şi să înţeleagă limitele între care sunt cuprinse
atribuţiile acesteia.
Participarea populaţiei (participarea cetăţenească) la procesul decizional
este pe cât de necesară pe atât de complicată, fiind procesul prin care
preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate procesului
administraţiei publice de luare a deciziilor. Pentru ca participarea să fie eficientă
şi productivă este nevoie ca cetăţenii să fie informaţi asupra deciziilor ce
urmează a fi luate, astfel să poată interveni şi expune opiniile. Pentru a fi
informaţi, evident, este nevoie de a asigura legal transparenţa actului de
guvernare, deoarece, conform datelor unei cercetări a opiniei publice din
octombrie 2008, majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova fie că sunt la curent
cu deciziile administrative „în mică măsură” (46%) sau nu sînt la curent„deloc”
(17%), 20% dintre respondenţi nu se pot pronunţa în această privinţă şi doar
15% susţin că sunt la curent „în mare măsură” cu actele respective. Spre
deosebire de oamenii de rând, o parte considerabilă dintre funcţionarii publici
locali (43%) cred că cetăţenii cunosc „în mare măsură” activităţile desfăşurate
de primărie, iar circa jumătate (48%) consideră că „în mică măsură”. Această
cercetare dovedeşte lipsa dialogului între autorităţi şi cetăţeni, din diferite
motive, dintre care:
- cetăţenii nu se interesează de activităţile autorităţilor;
- autorităţile nu fac publice informaţiile privitor la gestionarea finanţelor;
- nimeni nu permite cetăţeanului să cunoască mai multe;
- autorităţile se tem de o participare prea mare din partea cetăţenilor.
Art. 34 din Constituţie garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la
orice fel de informaţie de interes public, iar autorităţile publice- potrivit
competenţelor asupra problemelor de interes personal. Acest drept trebuie să

24
 asigure condiţiile de bună credinţă şi onestitate a funcţionarilor publici faţă de
binele general pe care trebuie să-l servească în funcţiile pe care le deţin.

Transparenţa nu înseamnă doar accesul la informaţia de interes public, ci şi

posibilitatea cetăţenilor de a se implica în procesul decizional. Pentru a exercita
o conducere legală, autorităţile administrative trebuie să asigure realizarea
dreptului constituţional al cetăţenilor la administrare, prin participarea la
administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor (art.
38 (1) din Constituţie). După intensitatea participării, există mai multe nivele de
participare a cetăţenilor la procesul decizional din administraţia publică (figura
3.1):

Figura 3.1. Nivele de participare a cetăţenilor la procesul decizional

O garanţie a transparenţei serveşte şi prevederea legală că şedinţele

autorităţilor publice sunt publice. Transparenţa obligă publicarea dezbaterilor în
şedinţele deliberative în scopul ca electoratul să poată aprecia la justa valoare
comportamentul celor pe care i-au votat la alegeri. O cerinţă a transparenţei o
25
constituie publicarea actelor adoptate. Atâta timp cât actul nu a fost publicat, se
consideră că el nu există, iar cei vizaţi în actul respectiv nu au nici o obligaţie de
executare dacă acestea nu le-au fost aduse la cunoştinţă.
 Dacă ar fi să definim transparenţa, atunci constatăm că ea implică măsura
în care procesul decizional în cadrul sistemului administrativ este
comunicat celor din afara sistemului şi în măsura în care este deschis unei
cercetări realizate din exterior. Lipsa scopurilor ascunse, a disimulărilor, a
înţelegerilor secrete sunt esenţa transparenţei. Transparenţa este realizată
prin difuzarea informaţiilor şi a ideilor cu promptitudine şi bunăvoinţă.
[2.12,p-5]
,,Transparenţa în luarea deciziilor, aşa cum afirma Jacob Soderman,
Avocatul Poporului în cadrul Uniunii Europene la Berlin în iunie 2001, întăreşte
natura democratică a instituţiilor şi încrederea publicului în administraţia
publică,, .
În prezent, guvernarea Republicii Moldova are nevoie de o societate civilă
eficientă în măsura în care înţelege că nu prea are capacităţi pentru elaborarea
unor politici publice menite să impulsioneze reformele. Prioritatea declarată de
integrare europeană cere anumite abordări în raport cu participarea publică.
Rând pe rând, ministerele recunosc public că nu au capacităţi suficiente.
Aprobarea unui program de stat de susţinere a societăţii civile, similar celui din
Republica Letonă, rămâne încă un obiectiv de înţeles şi de atins pentru
autorităţile de la noi. În mediul guvernării, sunt prea puţine persoane care înţeleg
aceasta oportunitate. „Deseori se creează impresia că guvernarea are nevoie de
societatea civilă pentru asigurarea unui decor democratic, pe de o parte şi
pentru accesare de capacităţi, pe de alta parte,,.
În transparenţa procesului decizional mai este un factor interesat şi anume
organizaţiile străine, care vin, de regulă, să sprijine nişte iniţiative locale.
Activitatea instituţiilor finanţatoare străine a avut un impact decisiv în anumite
domenii şi sfere de activitate cum ar fi crearea unei reţele viabile de organizaţii

26
ne-guvernamentale, transparentizarea procesului decizional la toate nivelele,
participarea publică la acest procesul şi alte activităţi comunitare şi naţionale. Cu
sprijinul instituţiilor finanţatoare a fost relansat sistemul de asistenţă socială. Iar
dacă avem o mass-media liberă, acest lucru se datorează şi sprijinului financiar
şi logistic acordat de mai multe organizaţii internaţionale. Chiar dacă este greu
de estimat în termeni cantitativi impactul acestor demersuri, în termeni calitativi
avem o parte a presei mai obiectivă şi combativă în raport cu păcatele fostei
guvernări, avem organizaţii capabile să contribuie la îmbunătăţirea politicilor
publice la nivel local şi naţional şi o guvernare care deja recunoaște că este
deschisă pentru colaborare cu societatea civilă(în comparație cu cea precedentă).
În Republica Moldova, transparenţa în cadrul procesului decizional
cunoaşte o evoluţie legislativă, fiind întreprinse măsuri pentru ajustarea cadrului
legislativ conform cerinţelor şi normelor europene şi dorindu-se asigurarea unei
participări civile în luarea deciziilor administrative, însă de la vorbă până la
faptă mai este de lucrat foarte mult. Începând cu adoptarea Legii cu privire la
petiţionare, nr. 190-XIII din 19.07.1994; Legea contenciosului administrativ, nr.
793-XIV din 10.02.2000, modificat la 13.03.2003; Legea privind accesul la
informaţie, nr. 982- XIV din 11.05.2000; proiectul de Lege privind transparenţa
în procesul decizional, avizat de Parlament în toamna anului 2006; Hotărârea
Guvernului cu privire la Concepţia Guvernării electronice, nr.733 din
28.06.2006, Republica Moldova face paşi spre asigurarea transparenţei
procesului decizional şi protejarea intereselor cetăţenilor.
Legislaţia privind transparenţa în procesul decizional are la bază Constituţia
Republicii Moldova, tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica
Moldova este parte, reglementări privind accesul la informaţie, elaborarea
actelor normative şi participarea publicului în procesul decizional precum şi
Legea cu privire la transparenţa în procesul decizional.
Legea sus-menţionată adoptată de Republica Moldova este o bună „soră” a
Legii privind transparenţa decizională în administraţia publică nr. 52/2003 din

27
România, cu diferenţa sistemului administrativ tratat. Prezenta lege stabileşte
(în art.1) principiile, modalităţile şi regulile procedurale minimale pentru
asigurarea transparenţei în procesul decizional în cadrul autorităţilor /
instituţiilor publice centrale, raionale şi locale, în raporturile între ele şi cu
persoanele fizice şi juridice.
Potrivit art. 6, reglementările prezentei legi sunt obligatorii pentru:
a) autorităţile publice centrale;
b) autorităţile publice locale;
c) orice instituţie care utilizează resurse financiare publice.
Această specificare din litera „c” dă posibilitatea urmăririi procesului decizional
în toate instituţiile publice, doar să fie dorinţă din partea cetăţenilor şi
funcţionarilor.
Transparenţa decizională a activităţii desfăşurate de autorităţile
administraţiei la nivel central şi la nivel local sunt stabilite expres în art.5, după
cum urmează:
- informarea publicului asupra activităţii autorităţilor / instituţiilor în procesul
decizional;
- eficientizarea implicării persoanelor fizice şi juridice în procesul de luare a
deciziilor şi de elaborare a politicilor şi actelor normative, precum şi în
legătură cu efectele acestora;
- asigurarea calităţii şi legalităţii deciziilor administrative şi a actelor
normative, precum şi minimizarea efectelor negative ale lor asupra
publicului;
- accesibilitatea persoanelor fizice şi juridice la deciziile, politicile şi actele
normative adoptate.
La baza legii privind transparenţa decizională în administraţia publică (art.
4) stau principiile care asigură atât oportunitatea cât şi legalitatea procesului de
luare a deciziilor şi de elaborare a actelor normative:

28
a) informarea din oficiu, a publicului despre iniţierea elaborării unor proiecte de
decizii, politici şi alte acte normative care urmează a fi dezbătute de
autoritatea /instituţia publică, în condiţiile legii;
b) asigurarea participării publicului în procesul decizional din momentul iniţierii
elaborării deciziei administrative, de politici sau de acte normative;
c) excluderea oricărei discriminări bazate pe rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau pe origine socială;
d) participarea benevolă a publicului la procesul decizional;
e) sugestiile, opiniile, propunerile privind atât conţinutul proiectelor deciziilor
puse în discuţie, proiectelor de politici şi acte normative, cât şi referitoare la
diferite aspecte ale desfăşurării propriu-zise a procesului decizional, înaintate
de persoane fizice şi juridice, au un caracter de recomandare;
f) autoritatea / instituţia publică este responsabilă de acceptarea sau respingerea
recomandărilor primite de la persoane fizice şi juridice.
Desigur, aplicarea prevederilor prezentei legi nu este obligatorie în următoarele
cazuri: stare de război; cataclisme naturale; epidemii şi epizootii; crize
energetice; cazuri de terorism.

29
 În cadrul desfăşurării procesului de cooperare cu societatea civilă în procesul
decizional (art. 7) autorităţile sunt obligate să desemneze persoane responsabile
de relaţiile cu societatea civilă, transmiţând fără plată, proiectele de decizii
tuturor persoanelor care au depus cerere pentru primirea acestora - în condiţiile
prevăzute de Legea privind accesul la informaţie. Recepţionarea recomandărilor
va fi confirmată timp de 3 zile autorilor, iar timp de 15 zile lucrătoare autorilor
li se vor comunica despre rezultat. Anunţul referitor la iniţierea elaborării
proiectelor de acte normative trebuie adus la cunoştinţa publicului, cu cel puţin
30 de zile înainte de supunerea spre examinare de către autoritatea / instituţia
publică (art. 10 (2). Autoritatea publică, organizatoare a dezbaterilor publice
privitor la un proiect de decizie, va fi obligată să asigure accesul la şedinţa
publică a tuturor doritorilor de a participa la dezbateri, inclusiv a
reprezentanţilor mass-media.

Consider că acest necesar de personal, cheltuielile pentru organizarea

şedinţelor vor încerca grav bugetul de stat, îngreunând, posibil, procesul de luare
a deciziilor. Dacă fiecare instituţie publică, la luarea oricărei decizii va fi
obligată să anunţe despre proiect, să de-a răspuns fiecărei persoane, să
organizeze şedinţe, să asigure prezenţa tuturor doritorilor şi plătitorilor de
impozite, atunci marea parte a banilor publici vor merge aici şi cetăţenii vor fi
siguri pe ce s-au cheltuit banii lor.

30
 Eficienţa unei decizii depinde atât de cantitatea informaţiilor cât şi de
timpul pentru luarea deciziei. Astfel dacă va fi exagerat de multă informaţie şi se
va întinde perioada de adoptare a deciziilor va survine un posibil colaps, un
blocaj al procesului de elaborare a deciziilor. Dacă luăm în considerare şi art. 22
„Apărarea drepturilor persoanei de a participare la procesul decizional” unde,
potrivit Legii contenciosului administrativ, se poate adresa o persoană care se
consideră vătămată în drepturile sale de către o autoritate / instituţie publică,
atunci putem afirma cu siguranţă că aceste cazuri nu vor întârzia să apară, din
motive evidente.
Aprecierea acestei legi, precum şi a altora ce asigura transparenţa
procesului decizional, menţionate anterior, o considerăm anticipată, deoarece
încă nu au fost aplicate în deplină măsură, pentru a da deja rezultate, dar este
plauzibil conţinutul şi realizarea în cadru legal a principiilor democratice de
asigurare a transparenţei procesului de guvernare prin luarea deciziilor
administrative.

31
 Concluzii

Realitatea situaţiei de azi a Republicii Moldova constă în lipsa de

experienţă, abundenţa de ambiţie şi ne-conformism ce caracterizează factorul de
decizie în administraţia publică. Desigur, aceste calităţi ar fi mai degrabă
pozitive, dacă s-ar întâlni concomitent în calităţile unei persoane. Însă, atunci
când ele sunt dispersate asupra întregului potenţial decizional, ba chiar fiind în
combinare cu diferite opţiuni politice, orientări externe, interese reprezentate,
acest amalgam devine prea pestriţ, complicat şi deosebit de dificil în colaborare
şi comunicare.
Acestea fiind spuse, trebuie să amintesc că rezultatul activităţii autorităţilor
publice ating nemijlocit toată populaţia şi evident nu poate fi nimănui
indiferentă ziua de mâine. Accepţiunea diferită a aspectelor, detaliilor şi
opţiunilor este bine-venită în societatea democratică, dar nu face ca opoziţia,
oricare ar fi, să fie mereu de cealaltă parte a baricadei, deoarece
responsabilitatea pentru mandat, funcţie, portofoliu înseamnă respectul
intereselor poporului şi ale statului în general.

32
 De capacitatea autorităţilor publice de a lua decizii oportune, corecte şi
eficiente depinde bunăstarea Republicii Moldova, imaginea ei de peste hotare şi
dezvoltarea unui popor liber, apt de a se exprima şi de a fi întreprinzător.
Drept rezultat al studiului efectuat în cadrul acestei lucrări, pot face
următoarele concluzii, care vor ajuta la rezumarea celor mai importante aspecte
ale temei:
- decizia administrativă, fiind cel mai important produs al administraţiei
publice, ia diferite forme de acte administrative, dar care au acelaşi scop –
satisfacerea interesului public al societăţii, dar ea nu poate apărea din simpla
dorinţă, ci trebuie să fie fundamentată conform cerinţelor, să fie oportună şi
nemijlocit optimală;
- procesul decizional administrativ presupune alegerea celei mai bune
alternative, iar pentru recunoaşterea acestei alternative optime este nevoie de
a parcurge toate etapele procesului decizional, calificat şi independent de
interesele politice sau personale;
- procesului decizional cunoaşte o serie de metode de optimizare, dar care nu
pot fi utilizate în administraţia publică întocmai, ci doar cu adaptări;
- importanţi factori de influenţă asupra optimizării deciziei administrative sunt
situaţiile de certitudine, risc şi incertitudine, care implică diferite metode de
optimizarea a procesului decizional;
- reforma administraţiei publice poate ajuta la optimizarea deciziilor
administrative doar dacă va respecta autonomia locală;
- asigurarea unui proces optim de decizie poate fi numai dacă participarea
cetăţenească este garantată prin transparenţa procesului decizional.
Desigur că cea mai importantă concluzie o constituie faptul că utilizarea
metodelor de optimizare a deciziilor administrative este un aspect care necesită
o implementare şi o utilizare urgentă.
Aș îndrăzni să înnaintez unele propuneri privitor la optimizarea
procesului decizional în administraţia publică și anume:

33
 - pregătirea funcţionarilor publici şi specialiştilor în administraţie publică
de o largă competenţă, care realizând importanţa deciziilor şi influenţa
lor asupra societăţii în ansamblu, să implementeze metodele
manageriale şi operaţionale în procesul decizional administrativ;
- implicarea experţilor în toate etapele procesului decizional pentru
expertiza actelor administrative şi preîntâmpinarea „experienţelor ”
nefavorabile;
- crearea cadrului legal necesar şi îmbunătăţirea celui existent, care ţine
de procesul decizional administrativ, oferind astfel o posibilitate
lucrativă eficientă şi eficace de administrare publică;
- colaborarea cu mass-media în vederea populării ideii de participare
activă la procesul decizional a cetăţenilor, pregătind astfel terenul pentru
implementarea Concepţiei Guvernării electronice, care altfel va fi
precoce;
- bariera de comunicare a funcţionarilor publici, care deseori sunt
împotriva implicării cetăţenilor, considerându-i incompetenţi, să fie
trecută prin organizarea unor seminare, conferinţe şi alte măsuri
corespunzătoare de combatere a „fricii” pentru aceştia;
- nu trebuie ignorată experienţa altor state şi nu merită să ne fie frică de
inovaţii, mai ales dacă acestea ar trece o procedură conformă cerinţelor
faţă de un proces decizional elaborat ştiinţific şi adaptat realităţilor
Republicii Moldova;
Când procesul decizional va deveni un câmp de lucru pentru colaborare
între administraţia publică şi cetăţeni, atunci principiile democratice care sunt
stipulate în Constituţie şi alte legi ale Republicii Moldova, vor deveni cu
adevărat funcţionabile, iar conducerea va avea întotdeauna susţinere şi ajutor din
partea maselor largi, ONG-urilor, societăţii civile, precum şi organizaţiilor
internaţionale.

34
 Bibliografie:
I. Legi şi acte normative
1.1. Legea cu privire la bazele autoadministrării locale nr. 635 din 10 iulie
1991 , Monitorul Oficial nr. 6.1, 1991.
1.2. Legea cu privire la administraţia publică locală nr. 310 din 07 decembrie
1994, Monitorul Oficial nr. 3-4 / 43, 14 ianuarie 1995.
1.3. Legea privind administraţia publică locală nr. 186 din 06 noiembrie 1998,
Monitorul Oficial nr. 14-15 / 60, 12 februarie 1999.
1.4. Legea privind administraţia publică locală nr. 123 din 18 martie 2003,
Monitorul Oficial nr. 49 /211 din 19 martie 2003.
1.5. Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie
2006, Monitorul Oficial nr. 32-35 / 116 din 09 martie 2007.
1.6. Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.
306 din 07 decembrie 1994, Monitorul Oficial nr. 3-4 / 40 din 14 ianuarie
1995.
1.7. Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.
191 din 12 noiembrie 1998, Monitorul Oficial nr.116-118 / 705 din 30
decembrie 1998.

35
1.8. Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova
nr. 764 din 27 decembrie 2001, Monitorul Oficial nr. 16 /53 din 29
ianuarie 2002.
1.9. Legea privind dezvoltarea regională în Republica Moldova nr. 438-XVI din
28 decembrie 2006, monitorul oficial nr. 21-24 7 68 din 16 februarie
2007.
1.10. Legea privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2000,
Monitorul Oficial nr. 88-90 7 664 din 28 iulie 2000.
1.11. Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000,
Monitorul Oficial nr. 57-58 din 18 mai 2000
1.12. Legea privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale nr. 317-XV din 18 iulie 2003,
Monitorul Oficial nr. 208-210 / 783 din 03 octombrie 2003.
1.13. Legea cu privire la petiţionare nr. 190-XIII din 19 iulie 1994, Monitorul
Oficial nr. 4 / 47 din 08 septembrie 1994.
1.14. proiectul Legii privind transparenţa în procesul decizional.
1.15. Hotărârea Guvernului cu privire la Concepţia guvernării electronice nr.733
din 28 iunie 2006, Monitorul Oficial nr. 106-111 / 799 din 14 iulie 2006.
1.16. Hotărârea Guvernului cu privire la regulile de elaborare şi cerinţele
unificate faţă de documentele de politici nr. 33 din 11 ianuarie 2007,
Monitorul Oficial nr.
1.17. Hotărârea Guvernului cu privire la reforma administraţiei publice centrale
şi locale nr. 1402 din 30 decembrie 2005, Monitorul Oficial nr.

II. Literatura în limba română

2.1. Burlacu N. Bazele managementului. – Chişinău, ASEM, 2006
2.2. Ciocîrlan D. Sisteme şi tehnici manageriale. - Bucureşti, Editura Sylvi,
2003.

36
2.3. Creangă I. Organizarea administrativă a teritoriului. - Chişinău, Tipografia
Centrală, 2001.
2.4. Crainer S. 75 decizii manageriale luate vreodată...şi 21 dintre cele mai
proaste. – Bucureşti, Teora, 2002.
2.5. Deliu T. Procesul decizional în administraţia publică locală din Moldova. -
Chişinău, 2001.
2.6. Furdui V. Statutul actual al proprietăţii unităţilor administrativ-teritoriale în
Republica Moldova. - Chişinău, Editura TISH, 2004.
2.7. Furdui V. Ghidul juridic al alesului local. - Chişinău, Editura TISH, 2004
2.8. Gheţe G. Managementul administraţiei publice locale. – Bucureşti, editura
Economică, 1999.
2.9. Manea M. Metode administrative moderne. - Chişinău, Editura Universul,
2002. 2.10.Mihuţ M. Euro management. – Bucureşti, Editura
Economică, 2002.
2.11. Mihuleac E. Bazele Managementului. – Bucureşti, Editura Economică ,
1993
2.12. Mocanu V. Cetăţeanul şi procesul decizional local. - Chişinău, Editura
TISH, 2004.
2.13. Munteanu I. Practici de audit democratic în prevenirea corupţiei. -
Chişinău, Editura TISH, 2003.
2.14. Munteanu I. Analiza funcţională a puterilor locale: metodă şi concept. -
Chişinău, Editura TISH, 2004.
2.15. Munteanu V. A. Management Public Local. - Iaşi, Tipo Moldova, 2003.
2.16. Nesterenco C. Psihologia managerială. - Chişinău, Editura Evrica, 2005.
2.17. Nicolescu O. Management. – Bucureşti, Editura Economică, 1999
2.18. Nicolescu O. Management şi eficienţă. – Bucureşti, Editura NORA, 1994.
2.19. Nicolescu O. Sistemul decizional al organizaţiei. –Bucureşti, Editura
Economică, 1998.

37
2.20. Popa V. Autorităţile publice ale Republicii Moldova. – Chişinău, Editura
TISH, 2004.
2.21. Popa V. Ghidul primarului. – Editura Universul, SC Tehologii Intelectuale,
2005.
2.22. Popa V. Lecţiile descentralizării. - Chişinău, Editura TISH, 2004.
2.23. Roman Al. Evoluţia universală a sistemului de administrare publică. -
Editura Chişinău, 1998.
2.24. Romulus Gheorghiu Iu. Ştiinţa administraţiei. - Bucureşti, Editura
Economică, 2005.
2.25. Studii de caz în Managementul serviciilor publice. – Bucureşti, Editura
ASE, 2000.
2.26. Revista Forum nr. 1, vol. 4, 2004.
2.27 Herbet A. Simon. Comportamentul administrativ. Chişinău, 2004.
2.28 Vadu R, Dumitru G. Ştiinţa conducerii. Bucureşti, 1972.
2.29 Ioan Alexandru. Administraţia publică. Teorii, relaţii, perspective.
Bucureşti, 1999.
2.30 Henri Buch. La decision, în: Trăite de science administrative,
Paris, 1966.
2.31 Mărăcine V. Decizii manageriale. Bucureşti, 2000.
2.32 Nicolescu O. Sistemul decizional al organizaţiei. Bucureşti, 2000.
2.33 Jennifer A. Chatman. „Matching People and Organization:
Selection and Socialization in Public Accounting Firms".
Administrative Science Quarterly 26 (septembrie, 1991)
2.34 Constituţia Republicii Moldova, din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial
a Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994;
2.35 Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern, nr. 64 - XII din
31.05.1990, Veştile R.S.S.M., nr. 8/191 din 30.08.1990;

38
2.36 Legea Republicii Moldova privind organizarea administrativ-
teritorială a Republicii Moldova, nr. 764-XV din 27.12.2001, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 16/53 din 29.01.2002;

2.37 Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală, nr. 123-
XV din 18.03.2003, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 49/211 din
19.03.2003;
2.38 www.ase.ro; www.transparency.md.

2.39 Hotărirea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei

de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova,
nr.1402 din 30.12.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4/9
din 06.01.2006;

2.40 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unitatea de

analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul organelor centrale
de specialitate ale administraţiei publice, nr. 710 din 23.06.2006, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 98-101/756 din 30.06.2006;

2.41 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire aprobarea structurii,

efectivului - limită şi Regulamentului Ministerului Administraţiei Publice
Locale.

39