Participarea Romaniei in al

Doilea Razboi Mondial

După o perioadă de neutralitate de mai bine de un an, în decursul

căreia Regatul României a permis evacuarea guvernului, tezaurului și
forțelor poloneze spre Egiptul britanic, dar a pierdut importante teritorii
în profitul aliaților de atunci ai Germaniei naziste, anume URSS,
Ungaria și Bulgaria, România își schimbă alianțele odată cu sosirea la
putere a lui Ion Antonescu. Se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940
și intră în război de partea acestora în iunie 1941, în scopul de a recupera
măcar teritoriile răpite de URSS : Basarabia, Bucovina de Nord și
Ținutul Herței. După trei ani și două luni de campanii militare împotriva
URSS, care duc armata română până în stepa din nordul Caucazului și
înapoi, la data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova
de nord încă din luna martie, Regele Mihai I își dă acordul pentru
înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza
semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui
Antonescu, Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat, iar România a trecut
de partea Aliaților. Participarea României la cel de-al Doilea Război
Mondial s-a caracterizat, așadar, prin două campanii: cea din est pentru
eliberarea Basarabiei și Bucovinei, pierdută, și cea din vest pentru
eliberarea Transilvaniei, câștigată. La încheierea războiului, pe planul
diplomatic, doar participarea de partea Axei a fost luată la socoteală și
România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946) ca stat dușman
învins.
Începutul celui de al Doilea Război Mondial
Pe 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au
semnat pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol secret prevedea
împărțirea Poloniei și României între cele două puteri totalitare.
În România, URSS revendica Bucovina de Nord și Basarabia. În
septembrie, Polonia este invadată și împărțită conform pactului.
România a rămas, oficial, o țară neutră, dar a adăpostit refugiații
polonezi și, mai ales, a transportat armata, guvernul și tezaurul băncii
poloneze de la frontiera din Bucovina până în teritoriul britanic
(Alexandria din Egipt), prin căile ferate, șoselele și porturile românești
de la Marea Neagră, mulțumită mobilizării CFR, SMR și LARES.

În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de Uniunea

Sovietică, România a fost nevoită să evacueze și să cedeze, fără luptă,
Basarabia și Bucovina de Nord. Pe lângă aceste teritorii, a mai fost răpit
și Ținutul Herța, care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din
Basarabia, și nu fusese revendicat de URSS. Evacuarea armatei și
administrației române a fost însoțită de acțiuni antiromânești ale
sovieticilor. Două treimi din Basarabia au fost alipite unei mici republici
sovietice autonome pre-existente, formând Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească, restul fiind anexate Republicii Sovietice
Socialiste Ucrainene. Ocupația sovietică a desfășurat o campanie de
distrugere a ființei naționale românești prin deportări în masă și prin
interzicerea valorilor românești.

Instalat la 4 iulie 1940 în speranța de a câștiga bunăvoința

Germaniei hitleriste, guvernul Ion Gigurtu a introdus o legislație
antisemită după modelul german, potrivit cu ideologia de extremă
dreapta care îl călăuzea. El însă nu a reușit să obțină sprijinul Germaniei,
deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră Primul Război
Mondial și care solicitau din ce în ce mai virulent revizuirea granițelor.
Astfel că, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au
forțat România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona
respectivă a fost cunoscută de atunci drept „Transilvania de Nord”,
pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud”, care a rămas sub
guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la
Craiova, „Cadrilaterul” (partea sudică a Dobrogei) a fost cedată
Bulgariei.
Venirea la putere a lui Antonescu
În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret
Regal de Carol al II-lea prim-ministru, însărcinat cu formarea unui
guvern de uniune națională. Generalul Antonescu le-a propus țărăniștilor
și liberalilor să colaboreze la guvernare, însă aceștia au refuzat. După
abdicarea lui Carol al II-lea, la cererea lui Antonescu, cele două partide
au refuzat în continuare să se implice în mod direct prin liderii lor,
desemnând doar niște „specialiști” din rândurile propriilor membri,
pentru a „sfătui” guvernul format de Antonescu. În urma refuzului celor
două partide istorice de a intra la guvernare, Ion Antonescu a format
guvernul din apropiați ai săi, militari și civili, și din legionari conduși în
acel moment de Horia Sima, la care s-au adăugat și consilierii desemnați
de celelalte partide politice. Prin decretul semnat de către regele Mihai I,
România a fost declarată „Stat Național Legionar”.
România și Holocaustul
În iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare
Legilor de la Nürnberg, autoritățile române i-au exclus din serviciul
public pe funcționarii evrei. Etnicilor evrei li s-a interzis exercitarea
oricăror funcții publice, fiind înlăturați nu numai din aparatul
funcționăresc, din armată și din magistratură, ci și din societățile
comerciale, din echipele sportive etc. Totodată, li s-a interzis
cumpărarea de imobile. În continuare, prin Decretul-lege din 9 august
1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940, au fost interzise
căsătoriile etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost
declarate nule. În octombrie 1940 bunurile funciare ale evreilor au fost
naționalizate.
 Atrocitățile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la
Iași. În așa-numitele trenuri ale morții (trenuri cu deportați plimbate
atâta timp prin Moldova, până când pasagerii au murit de sete și de
foame) au fost uciși aproximativ 4.400 de evrei. În conformitate cu
raportul oficial al Comisiei Internaționale privind Studierea
Holocaustului în România: „În trenul morții care a plecat din Iași către
Călărași, în sudul României, care transporta probabil până la 5.000 de
evrei, doar 1.011 au ajuns la destinație în viață după șapte zile. (Poliția
română a numărat 1.258 de trupuri). Trenul morții către Podu Iloaiei (la
15 km de Iași) îmbarcase aproape 2.700 de evrei la plecare, dintre care
doar 700 au mai coborât în viață. Trupele române care au ocupat orașul
Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odesa, de la Dalnic și
din lagărul de concentrare Bogdanovca în timpul cărora 40.000 de evrei
au fost împușcați în toamna anului 1941.
Războiul pe Frontul de Vest
La 12 septembrie, România semnează Armistițiul cu
Națiunile Unite, asumându-și obligația de a contribui cu 38 de divizii la
efortul de luptă antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele
localități românești: Carei și Satu-Mare. România participă la eliberarea
Ungariei și Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta cca. 567.000 de
soldați. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei și în munții
Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieți omenești. Cele 260 de
zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945,
lăsând loc întăririi influenței sovietice în România.