Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea Științe Economice


Departamentul Administrarea Afacerilor

Lucrul individual

la disciplina Piețe de capital și operațiuni bursiere

Referat “Piața de capital în Republica Moldova”

Chișinău, 2019
Cuprins
1. Introducere.........................................................................................................................2
2. Piața de capital în Republica Moldova................................................................................3
3. Bibliografie.........................................................................................................................8

2
Introducere
În ultimele decenii, piaţa de capital, pe plan internaţional, a fost influenţată de multiple
procese complexe cu o dinamică variabilă, care au marcat evoluţia acesteia. Practic, toate
tendinţele care se manifestă pe piaţa de capital globală se manifestă şi pe piaţa valorilor
mobiliare a Republicii Moldova, doar că unele dintre acestea se manifestă mai relevant
(concentrarea şi centralizarea capitalului; reglementarea şi dereglementarea pieţei de capital;
informatizarea pieţei de capital), altele – mai puţin (globalizarea, ascensiunea investitorilor
instituţionali pe pieţele de capital; implementarea inovaţiilor financiare; integrarea pieţei de
capital etc.).

Importanţa pieţei de capital, în buna funcţionare a mecanismului economiei de piaţă, este


de necontestat. În economiile de tranziţie către o economie de piaţă, precum este şi cazul
Republicii Moldova, piaţa de capital este chemată să-şi aducă contribuţiile la depăşirea
greutăţilor inerente perioadei respective, în scopul realizării celor două obiective majore, general
valabile: finanţarea activităţii economice şi asigurarea mobilităţii capitalului pe principii de
eficienţă economică şi minimizare a riscului investiţional.

Totodată, este necesar de menţionat faptul că pieţele de capital din ţările cu economii
dezvoltate prezintă multiple caracteristici comune, distincţiile dintre particularităţile de
funcţionare ale acestora fiind nesemnificative, în timp ce în ţările cu economii de tranziţie, în
funcţie de gradul de dezvoltare economică, particularităţile respective sunt mult mai
semnificative, cu caracteristici specifice bine pronunţate. Determinarea acestor particularităţi
permite identificarea principalelor tendinţe de dezvoltare a pieţelor de capital naţionale, precum
şi a impactului acestora asupra economiei în ansamblu.

3
Piața de capital în Republica Moldova

Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin care se facilitează


dirijarea capitalurilor disponibile și dispersate din economie către agenții economici sau entitățile
publice sau private care au nevoie de finanțare.

Ca orice piață, care reprezintă locul de întâlnire a cererii și ofertei pentru un anumit bun,
piața de capital are ca obiect tranzacționarea capitalurilor. Cererea de capital este reprezentată de
nevoia de finanțare pentru activități curente sau pentru investiții, iar oferta de capital este
condiționată de existența unui proces real de economisire, care să genereze un volum de capital
disponibil pentru acoperirea respectivelor nevoi de finanțare.

Deci, piața de capital realizează mecansimul de legătură dintre posesorii unui surplus de
capital (finanțatorii sau investitorii) și cei care manifestă nevoia de finanțare (finanțații sau
emitenții). Fluxurile de capital dintre aceste două părți sunt puse în evidență prin emisiunea și
tranzacționarea valorilor mobiliare. Cele două părți puse în legătură cu ajutorul acestui
mecanism, urmăresc scopuri complementare: rentabilitatea și lichiditatea, prin rentabilitate
înțelegându-se un nivel mai ridicat al fructificării capitalurilor iar prin lichiditate posibilitatea
recuperării cât mai ușoare și rapide a capitalurilor imobilizate.

Practic, toate tendinţele, care se manifestă pe piaţa de capital globală, se manifestă şi pe


piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova, doar că unele dintre ele se manifestă mai relevant
(concentrarea şi centralizarea capitalului; reglementarea şi dereglementarea pieţei de capital;
informatizarea pieţei de capital), altele – mai puţin (ascensiunea investitorilor instituţionali pe
pieţele de capital; implementarea inovaţiilor financiare; integrarea pieţei de capital şi cooperarea
internaţională, compartimentarea pieţei secundare de capital şi dezvoltarea pieţelor secundare
alternative etc.).

În Republica Moldova, procesele de concentrare şi centralizare a capitalului, sub forma


valorilor mobiliare, au început să se contureze la începutul anilor ’90, pe fundalul privatizării în
masă a proprietăţii de stat. Astfel, o bună parte a capitalului era concentrată în mâinile populaţiei
(peste 3,2 milioane de cetăţeni ai ţării noastre), modelul privatizării fiind constituit după
principiul terapiei de şoc. Totodată, în urma procesului de privatizare, a apărut primul tip de
proprietari – companiile cu un număr mare de acţionari, acţiunile cărora se află în liberă
circulaţie, iar, în urma privatizării în baza concursurilor investiţionale (începând cu anul 1998), a
apărut şi cel de-al doilea tip de proprietari – companiile cu un acţionar principal şi cu un număr
nesemnificativ de acţionari „externi”. Procesul de concentrare a capitalului în Republica

4
Moldova, în condiţiile privatizării în masă, a determinat apariţia pieţei hârtiilor de valoare
(PVM). În scurt timp, au fost create instituţiile participanţilor profesionişti ai pieţei valorilor
mobiliare (PVM), iar, odată cu aprobarea (în anul 1995) a Legii Republicii Moldova privind
instituţiile financiare, băncilor comerciale le-a fost permisă activitatea profesionistă pe PVM.

Apariţia diverşilor participanţi profesionişti pe PVM (companii de trust, registratori


independenţi şi brokeri) a organizaţiilor publice respective: Asociaţia Societăţilor pe Acţiuni,
Asociaţia Reprezentanţilor Profesionişti, a contribuit la acumularea experienţei de lucru cu
valorile mobiliare, iar existenţa pe piaţa de capital a diferiţilor emitenţi şi acţionari cu diverse
interese a impus apariţia, în 1995, a instituţiei de echilibrare a activităţii şi de asigurare a
reglementării acestei pieţe – Bursa de Valori. Astfel, instituţionalizarea pieţei de capital s-a
produs prin apariţia instituţiilor pieţei, a participanţilor profesionişti, a emitenţilor, precum şi a
investitorilor, inclusiv a investitorilor instituţionali.

Anul 2000 a fost un an de cotitură: piaţa bursieră a fost resuscitată, în special, pe baza
tranzacţiilor de cumpărare-vânzare, inclusiv de vânzare a pachetelor de acţiuni ale statului. Piaţa
valorilor mobiliare a Republicii Moldova devine tot mai atractivă pentru investitori. Acest lucru
se datorează, în mare parte, atât factorilor cantitativi, cât şi celor calitativi, ceea ce denotă
schimbări pozitive pe piaţa de capital autohtonă. Dacă, până în anii 2000- 2002, o cotă
importantă a tranzacţiilor revenea tranzacţiilor de schimb, care, în linii mari, nu reflectau
tendinţele pieţei, în ultimii ani, creşte volumul tranzacţiilor de piaţă.

Evoluţia pieţei bursiere, în anii 2003-2007, demonstrează că volumul tranzacţiilor


bursiere, în anul 2007, a fost superior, în raport cu acest indicator înregistrat în anii precedenţi.
Pe parcursul anului 2007, au fost înregistrate 87 de emisiuni de valori mobiliare în volum total de
1274,5 mil. lei, ceea ce a constituit o creştere semnificativă faţă de anii 2004-2006. Valoarea
totală a tranzacţiilor efectuate în 2007 pe ambele segmente ale pieţei de capital (bursier şi
extrabursier) a atins cel mai înalt nivel înregistrat (până la această perioadă) pe piaţa de capital
autohtonă. În perioada de referinţă, au fost efectuate 168807 tranzacţii în volum total de 1863,0
mil. lei. Analiza evoluţiei tranzacţiilor pe piaţa secundară, în anii 2006-2007, demonstrează că,
după numărul de valori mobiliare tranzacţionate şi numărul total de tranzacţii, se profilează o
tendinţă de prevalare a segmentului extrabursier, iar după volumul tranzacţiilor efectuate
predomină piaţa bursieră.

5
Respectiv, în anul 2007, ponderea pieţei bursiere în volumul total al tranzacţiilor a atins
cota de 66,2%. Valoarea anuală a pieţei valorilor mobiliare autohtone a depăşit, în 2007, pragul
de 3 mlrd. lei. Începând cu 1998, volumul cumulat al emisiunilor în raport cu PIB a constituit: în
2005 – 48,5%, în 2006 – 42%, în 2007 – 37,1%, în 2008 – 32,8%, iar în 2009 – 35,3%.
Indicatorul capitalizării bursiere la un leu din PIB, în perioada 2009-2010, a constituit 14–15
bani1 . În ţările dezvoltate, acest indicator înregistrează valori mult mai înalte şi chiar depăşeşte
volumul PIB. Viteza de rotaţie a tranzacţiilor bursiere şi extrabursiere, în Republica Moldova,
este joasă în comparaţie cu acelaşi indicator din ţările dezvoltate.

Pe de altă parte, pe parcursul anilor 2006-2007, creşterea anuală a pieţei de capital a


Republicii Moldova a fost mult mai accelerată, comparativ cu creşterea PIB. În cele din urmă, în
anul 2007, s-a ajuns la o pondere de 5,88% de penetrare a pieţei de capital în economia
naţională. În anul precedent, creşterea nivelului penetrării a fost de 4,07% (în creştere cu 1,58%
de la doar 2,48%). Acest ritm este destul de lent şi reprezintă rezultate foarte nesemnificative, în
comparaţie cu valorile destul de înalte ale indicatorului dat pentru ţările dezvoltate cu o piaţă de
capital în ascensiune.

Totuşi, momentul pozitiv rezidă în reliefarea unui trend ascendent în evoluţia nivelului de
penetrare a pieţei de capital în economia naţională a Republicii Moldova, fapt ce promite
creşterea, în anii următori, a fluxului de investiţii străine directe (ISD) în economia naţională prin
intermediul pieţei de capital. Tendinţele de dezvoltare a pieţei, care s-au manifestat periodic pe
parcursul evoluţiei sale, s-au datorat, în mare parte, investitorilor străini care au manifestat
interes de investire în economia naţională a Republicii Moldova. Aceste resurse financiare au
fost investite, în mare parte, în sectorul financiar. Volumul total al investiţiilor străine atrase prin
intermediul pieţei primare a valorilor mobiliare, pe parcursul anului 2009, a constituit 319,7 mil.
lei, înregistrând o reducere cu 178,6 mil. lei faţă de indicatorul anului precedent. Investiţiile
străine au fost atrase doar prin intermediul emisiunilor suplimentare.

La sfârşitul anului 2010, la Bursa de Valori a Moldovei (BVM), au fost admise spre
circulaţie valorile mobiliare a 1020 de societăţi pe acţiuni, dintre care 12 au fost incluse în
listing, iar celelalte 1008 – în non-listing. Ponderea valorilor mobiliare în circulaţie a constituit
mai puţin de două sutimi din volumul total al valorilor mobiliare emise, volumul mediu anual al
emisiunilor de acţiuni constituind circa 1% din PIB1 .

Pe parcursul anilor 2001-2016, piaţa de capital a suferit numeroase modificări,


majoritatea lor agravând situaţia pieţei şi înrăutăţind condiţiile de funcţionare. Conform Mold-
Street.com în 2017, volumul tranzacțiilor cu valori mobiliare înregistrate pe piața de capital
6
reglementată din Republica Moldova a constituit doar 4,8 mil. euro, de trei ori mai puțin ca în
2016.

Potrivit raportului anual al Comisiei Nationale a Pieței Financiare (CNPF), scăderea


volumului tranzacțiilor a fost influențată de diminuarea cererii și ofertei de valori mobiliare pe
piață, tranzacțiile reducându-se în mare parte la executarea obligațiilor rezultate din derularea
procesului de retragere obligatorie a valorilor mobiliare în condițiile art. 30 din Legea privind
piața de capital.

De asemenea, cererea și oferta reduse au fost influențate de barierele structurale existente


pe piața de capital, de lipsa investitorilor instituționali, de lipsa pe piața de capital a
obligațiunilor corporative, de lipsa pieței secundare a obligațiunilor de stat și de gradul înalt de
concentrare a pachetelor de acțiuni în cadrul societăților pe acțiuni admise spre tranzacționate pe
piața reglementată și MTF.

Ca rezultat, starea actuală a pieţei de capital poate fi caracterizată ca fiind puţin


dezvoltată, cu o atractivitate şi profitabilitate reduse. Deşi, la moment, nu se poate afirma că, în
Republica Moldova, există o piaţă de capital dezvoltată, însă există un început şi un salt
promiţător pentru această piaţă.

7
Bibliografie

1. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Tendinte%20manifestate%20pe%20piata
%20de%20capital%20din%20Republica%20Moldova.%20Evolutia%20pietei%20valoril
or%20mobiliare%20autohtone_0.pdf
2. https://lib.ase.md/wp-
content/uploads/publicatii/Publicatii%20Asem_2005/CD_2005/1/Bazele%20functionarii
%20pietelor%20de%20capital.pdf
3. Hotărârea Guvernului nr. 135 din 8 februarie, 2005 cu privire la dezvoltarea sectorului
financiar al RM în perioada 2005-2010. In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
nr.14-17 din 02.02.2007, art. nr. 75.
4. Lege cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr. 199-XIV din 18.11.98, In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. nr. 183-185/655 din 10.10.2008.

S-ar putea să vă placă și