DREPTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ELEMENTAR ÎN

PERSPECTIVĂ

La nivelul întregii planete, numărul de elevi înscrişi în şcoli la ciclurile

primar şi secundar a cresucut de la 250 milioane de copii, în 1960, la peste
1000 de milioane astăzi. În această perioadă, numărul adulţilor alfabetizaţi
aproape că s-a triplet, ajungând astăzi, de la aproximativ 1000 de milioane în
1960, la peste 2700 de milioane. Chiar şi aşa, pe întreaga planetă încă mai
există 885 de milioane de adulţi analfabeţi, dintre care două cincimi sunt
femei şi o cincime bărbaţi. Accesul la învăţământul elementar, fără a mai
ţine cont şi de probabilitatea de a finaliza cursurile ciclului primar, este
departe de a fi acelaşi pentru toţi: 130 milioane de copii nu au posibilitatea
de a urma cursurile ciclului primar, iar alte 100 de milioane, deşi se înscriu
în şcoli, nu urmează până la capăt cei patru ani de studiu consideraţi
minimul necesar pentru a avea certitudinea că nu vor uita apoi tot ce au
învăţat, de exemplu, scrisul sau cititul.
Învăţământul elementar poate fi definit drept învăţământ primar
(tradiţional sau alternativ) şi se întinde, în principiu, de la vârsta de 3 ani cel
puţin până la cea de 12 ani. Învăţământul elementar este esenţial pentru că
permite fiinţelor umane să decidă ce vor să facă, ce rol să-şi asume în
construirea viitorului colectivităţii şi, în acelaşi timp, să înveţe în continuare.
Învăţământul trebuie să ofere elementele comune care unifică întreaga
umanitate, dar în acelaşi timp trebuie să acorde atenţie şi dificultăţilor
specifice unor lumi foarte diferite unele de altele. Pentru a elimina segregaţia
educaţională care astăzi împarte lumea în două şi în cadrul căreia avem un

1
învăţământ de înaltă calitate, cu cunoştinţe şi tehnici disponibile multor ţări
industrializate, dar cu prea puţine lucruri de acest gen în ţările în curs de
dezvoltare, este necesar să vedem cum să rezolvăm problema “deficitului de
cunoştinţe”, strâns legată de fenomenul subdezvoltării.
Factorii educaţionali au posibilitatea să se asigure că toţi copiii,
indiferent dacă aparţin unor state industrializate sau unor ţări în curs de
dezvoltare, vor atinge nivelul minim de competenţă în domeniile importante
ale aptitudinilor cognitive: “Fiecare persoană – copil, tânăr sau adult –
trebuie să beneficieze de posibilităţile de educaţie care au fost gândite pentru
a li se satisface necesităţile educative elementare. Aceste necesităţi include
atât instrumentele esenţiale ale procesului de învăţare (cum ar fi capacitatea
de a citi, de a se exprima oral, de a calcula şi de a rezolva o problemă), cât şi
conţinuturile elementare de învăţat (cum sunt cunoştinţele, aptitudinile,
valorile şi atitudinile), toate fiindu-i necesare pentru a reuşi să
supravieţuiască, să-şi dezvolte aptitudinile la maxim, să-şi îmbunătăţească
nivelul de trai, să ia hotărâri în cunoştinţă de cauză şi să continue să înveţe”
(Declaraţia Mondială asupra Educaţiei Universale, articolul 1, paragraful 1).
Necesitatea educaţiei elementare, despre care se vorbeşte în Declaraţia
de la Jomitem, trebuie să se aplice “fiecărei personae – copil, tânăr sau
adult”. Faptul că o mare parte din educaţia oferită în ţările industrializate şi
în cele în curs de dezvoltare nu reuşeşte să atingă standardele cerute nu
înseamnă că ar trebui să pretindem mai puţin, ci mai degrabă că trebuie să ne
străduim pentru a face mai mult. Estimările oficiale dezvăluie un număr de
78,5 milioane de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, care sunt obligaţi
să muncească. Se presupune că, la nivelul întregii planete, o proporţie
copleşitoare din cei 128 milioane de copii care nu au fost încadraţi în
învăţământul elementar, precum şi 50% dintre copiii care ar trebui să urmeze

2
cursurile învăţământului gimnazial sunt de fapt angajaţi într-una din
diversele forme de activitate economică (sursa bibliografică: reprodus din
Child Labour, Geneva, ILO, 1995). Gradul de risc mare pe care îl provoacă
supunerea copiilor la un program de muncă prelungit excesiv este
incapacitatea acestora de a beneficia de o educaţie adecvată. Epuizarea fizică
este o cauză esenţială a accidentelor şi ea poate bloca dezvoltarea
intelectuală. Copiii puşi la muncă sunt expuşi unor riscuri extreme,
ameninţaţi de boli de lungă durată sau la diverse forme de invaliditate, cum
ar fi rănile, infecţiile, deformările osoase, toate acestea din cauza locurilor de
muncă periculoase şi a supravegherii superficiale.
Accesul nedisciminatoriu la educaţie şi oferirea unei a doua şanse tuturor
cetăţenilor impun implicarea multor categorii de participanţi, la diferite
niveluri. Autorităţile statului trebuie să asigure existenţa învăţământului
elementar, dar, - în plus – trebuie să încerce şi să îndepărteze piedicile care
afectează frecventarea şcolii, examinând câteva din următoarele idei:
a. o analiză minuţioasă a repartizării în teritoriu a şcolilor, în încercarea
de a se asigura că elevii nu trebuie să străbată un drum prea lung;
b. crearea unor şcoli speciale de fete sau băieţi sau care să deţină
facilităţi speciale pentru fete în cazul culturilor în care părinţii nu îşi
trimit fetele la şcoală pentru a le împiedica să aibe contacte cu băieţii;
c. angajarea mai multor profesoare atunci când majoritatea cadrelor
didactice o constituie bărbaţii (sau invers);
d. oferirea unor mese în incinta şcolii;
e. adaptarea orarului şcolilor în funcţie de sarcinile pe care le au copiii
în familiile lor;
f. sprijinirea unor programe şcolare alternative, care să-i implice atât pe
părinţi, cât şi organizaţiile locale;

3
g. îmbunătăţirea infrastructurii de bază a locuinţelor şi în special a
accesului la apă potabilă.
Educaţia elementară reprezintă atât o pregătire pentru viaţă, cât şi
perioada cea mai propice de a învăţa cum se învaţă. După accesul la
manuale, unul din cei mai importanţi factori de influenţă asupra
educaţiei la toate nivelurile, aşadar şi în învăţământul elementar, este
timpul petrecut într-un mediu în care se învaţă. Fiecare întrerupere,
fiecare incident care reduce timpul alocat învăţării afectează calitatea
rezultatului final. Aşadar, la realizarea planului de învăţământ, o atenţie
sporită trebuie acordată măsurilor care asigură cu cea mai mare
certitudine desfăşurarea unui an şcolar conform programei stabilite.
Deoarece în procesul de predare-învăţare examinările pun un mare
accent pe performanţă, factorii de decizie sunt cei mai în măsură să se
asigure că testele de evaluare verifică aptitudinile şi cunoştinţele
asimilate de către elevi. Mai mult decât atât, atunci când se încearcă
lărgirea cadrului educaţional, astfel încât să includă nu numai predarea
unor cunoştinţe şi dezvoltarea unor deprinderi, ci şi dezvoltarea
aptitudinii de a trăi în comunitate, precum şi a capacităţii de
autorealizare, se impune o verificare atentă a conţinutului programei şi a
metodelor de predare.
Celor trei elemente fundamentale, cititul, scrisul şi aritmetica, le
este rezervat locul cuvenit. Combinarea metodelor tradiţionale de
predare cu abordări extraşcolare trebuie să le permită elevilor să intre în
contact cu cele trei dimensiuni ale educaţiei – cea etică şi culturală, cea
ştiinţifică şi tehnologică, cea economică şi socială.
Educaţia constituie şi o experienţă socială prin care copiii învaţă
despre ei înşişi, îşi dezvoltă aptitudini sociale şi dobândesc cunoştinţe şi

4
deprinderi de bază. Această experienţă ar trebui să înceapă în primii ani
ai copilăriei, în diverse forme, în funcţie de situaţie, dar întotdeauna prin
implicarea familiei şi a comunităţii locale. Învăţământul elementar ar
trebui să fie extins, pe plan mondial, la cei 900 de milioane de adulţi
analfabeţi, 130 de milioane de copii neşcolarizaţi şi mai bine de 100 de
milioane de copii ce renunţă din chiar primii ani la studii.
Începând cu primele etape ale educaţiei, programele de învăţământ ar
trebui concepute în aşa fel încât să stimuleze dragostea pentru educaţie şi
cunoaştere şi să dezvolte astfel dorinţa de a lua măsuri în vederea creării
de oportunităţi în sensul educaţiei permanente.

BIBLIOGRAFIE:
Binet, A., Ideile moderne despre copil, EDP, Bucureşti, 1975
Dewey, John, Democraţie şi educaţie, EDP, Bucureşti, 1972
Delors, Jacques, Comoara lăuntrică, Polirom, Iaşi, 2000
Cozma, Teodor, Şcoala şi educaţiile paralele, Editura Universităţii Al. I
Cuza”, Iaşi, 1988
Moise, Constantin, Reconstrucţie pedagogică, Ankarom, Iaşi, 1996
Neculau, Adrian, Psihosociologia rezolvării conflictului, Polirom, Iaşi,
1998
Tiberiu, R., Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, EDP,
Bucureşti, 1981