Această poveste are loc de asemenea într-o câmpie.

Pe măsură ce intri astăzi treptat în acea stare de hipnoză care îţi este ţie confortabilă,
imaginează-ţi că ajungi într-o minunată câmpie, într-o zi însorită superbă .
Simţi cu toate simţurile tale, culorile şi imaginile şi aromele şi sunetele pe care le găseşti
acolo, şi SIMŢI CĂ EŞTI ACOLO, în acel loc minunat .
Într-o parte a câmpiei, se află un iaz mic. De fapt nu e nimic altceva decât o lărgire a
unui mic râu care îşi abate calea, iar rezultatul este acest iaz micuţ, plăcut.
Dincolo de iaz pe o movilă înverzită, se află cel mai frumos arbore. Tu vei şti, dacă în
propria ta imagine, arborele acesta are flori pe ramuri sau dacă are frunze. Am să-l
descriu ca având frunze, pentru că aşa apare el în imaginaţia mea, dar tu ştii cum anume
ţi-l imaginezi tu.
Tu te deplasezi până dincolo şi te aşezi pe iarbă, dincolo de iaz. Este o apă limpede
precum cristalul, reflectând orice lumină şi orice umbră: vezi reflectat albastrul limpede
al cerului, nişte norişori jucăuşi, frunzele din copac (fiecare frunză, clar definită) şi vezi
chiar faţa ta.
În timp ce tu te bucuri de aceste minunate imagini reflectate, apare pe neaşteptate o rafală
de vânt, şi înainte ca tu să îţi dai seama, suprafaţa iazului, e acoperită de frunzele smulse
din copac. Toate reflecţiile sunt atenuate şi distorsionate, datorită frunzelor.
Priveşti frunzele plutind la suprafaţă şi în câteva momente îţi dai seama că ele se mişcă
foarte uşor, împinse de curentul fin de apă din râu. Unele dintre ele, par a se învârti uşor,
parcă neînsufleţite; dar unele dintre ele, au început să fie dirijate spre marginea iazului,
unde s-au aşezat pentru a se odihni dedesubtul unor mici proeminenţe. Unele, ajung în
mici vârtejuri sau învolburări, la marginea iazului iar altele plutesc uşor dar cu direcţie
precisă, către capătul iazului, unde el se transformă din nou în râu. Iar aceste frunze ies
treptat din câmpul tău vizual.
Frunzele care au venit aproape de mal, stau în adăposturile lor, în siguranţă; ai putea să
le atingi dacă te-ai întinde după ele.
Îţi trece prin minte că ai putea folosi aceste frunze ca pe mici bărcuţe … bărci mici cu
încărcătură grea, de fapt. Ai putea pune un mic bagaj pe fiecare frunză şi apoi să laşi
curentul să le ducă undeva. Apoi îţi dai seama că încărcătura ar putea fi o îngrijorare sau
o preocupare pe care ai tot avut-o, o mică povară. Dar tu ai putea pune o povară şi mai
grea, pe mai multe frunze.
Exploreaza aceste posibilităţi. Pe fiecare frunză, depune o mică încărcătură şi lasă
frunzele să care ceea ce până acum ai cărat tu. Şi în felul acesta, în curând, acele
preocupări, îngrijorări, sunt şi ele cărate de curent, sunt purtate până la marginea iazului,
de unde le-ai putea scoate din nou, dacă asta vei dori; unele se duc în jos pe râu şi nu mai
pot fi văzute; câteva se învârt alene, pe suprafaţa apei, până când sunt luate şi ele de
cursul apei, sau sunt duse la malul iazului.
În curând, realizezi că se întâmplă ceva. Pe măsură ce frunzele cu încărcătura lor sunt
îndepărtate de curentul de apă, suprafaţa iazului devine tot mai clară. În curând, treptat,
începi să vezi din nou cerul reflectat, copacul şi propria ta faţă.

[Faceţi propria voastră tranziţie la orice mesaj special care este adresat special
pacientului vostru]