Platon – Generalitati Aristotel – Generalitati

-definitia dreptului este corelata cu notiunea de justitie si cu rolul -justitia este o virtute universala, care include toate virtutil e
j u r i s t u l u i i n s o c i e t a t e - j u s t i t i a e s t e c l a s i f i c a t a i n :
-o lege injusta nu este lege, drept  justitie distributiva - priveste raporturile dintre membrii cetatii
-scopul justitiei este de a da fiecaruia ce este al sa u s i a r e d r e p t s c o p p r i n c i p a l :
-scopul juristului este de a face justitie, asimilata cu ideea -distribuirea bunurilor si a sarcinilor publice
d e b i n e -respectarea proportiei si a egalitatii intre schimb ur i
-obiectul de reglementare al legii trebuie sa priveasca doar:  justitia comutativa – priveste relatiile dintre particulari; fiecare
 p r o p r i e t a t e a s i s u c c e s i u n i l etrebuind sa primeaca nici mai mult, nici mai putin decat cere buna
 c o n t r a c t e l ce u m p a t a r e .
 b u n e l e m o r a v u r i s i e d u c a t i -cele a doua forme de justitie sunt considerate de unii autori distinctia
-in greaca dikaion desemneaza atat termenul de drept, cat si cel de d i n t r e d r e p t u l p u b l i c s i c e l p r i v a t
j u s t i t i e . -spre deosebire de conceptia lui Platon, nu orice lege este si lege
-scopul dreptului este educatia; scopul dreptului nu este nici j u r i d i c a .
de a asigura imbogatirea individuala sau generala, nici -sensurile lui dikaion dobandesc nuante diferite, astfel, just
o r d i n e a s a u s e c u r i t a t e a j u r i d i c a . inseamna echilibrul realizat intre membrii cetatii, un just politic
- d r e p t u l n u s e d i f e r e n t i a z a d e m o r a l a instaurat intre oamenii liberi ai cetatii, intre care se impart onorurile
s i b u n u r i l e .
-sensul de drept se regaseste numai in ceea ce priveste raporturile
d i n t r e c e t a t e n i .
Izvoare: Izvoare:
-sensul de drept al lui dikaion ne ajuta sa desprindem - d r e p t u l a r e d o u a m a r i s u r s e :
conceptia lui Platon in privinta izvoarelor dreptului.  d r e p t u l n a t u r a l :
- d r e p t u l a r e s e n s u l d e l e g e - p r e s u p u n e s t u d i u l n a t u r i i
-metoda lui Platon de a descoperi legile este fondata pe -o mul este un animal social, numai cetatea este natural a
n a t u r a -dedus fie din principii ale ratiunii practice, fie din definitii abstracte
-singurul care are rolu l de legiuitor este filosofu l a l e c o n s t i i n t e i u m a n e
-se acorda o mare atentie educarii viitorilor legiuitori; un  d r e p t u l s c r i s a l c e t a t i i
filosof trebuie sa aiba studii de matematica si dialectica -in Politica intalnim elemente de drept constitutional, se analizeaza
p e n t r u a p u t e a v e d e a i d e i l e mai multe constitutii ale statelor si se constanta ca cel mai potrivit
-descoperirea legilor presupune si un proces de apropiere regi m p o litic se gaseste intre aristo cratie si d emo crati e
de divinitate, de purificare -> la Platon, unul dintre -fiecare cetatean are posibilitatea de a participa la viata publica, dar
izvoarele dreptului il constituie religia distributia onorurilor si a sarcinilor publice tine cont de bogatia,
-elementul religios va fi preluat de crestinism, fiind c a p a c i t a t e a s i v a r s t a f i e c a r u i a .
dezvoltat in special de Sf. Augustin.
Teoria legilor positive Teoria legilor positive
-dreptul are un puternic caracter normativ, legile trebuie sa -sublinieaza necesitatea legilor, plecand de la observarea naturii
f i e f o a r t e e x i g e n t e -in Retorica arata 2 moduri de creare a legilor scrise :
-initial, Platon este impotriva legilor scrise, demonstrand ca  cu ajutorul legiuitorilor prudenti si intelept i
acestea sunt pline de defecte - Filosoful percepe ideea de  cu ajutorul impartialitatii, dar nu a judecatorilor, care pot cadea
justitie,dar este incapabil sa comunice celui vulgar fructul intr-o stare de simpatie sau frica, ci a legiuitorului
cercetarii sale; este incapabil sa faca sa beneficieze de -puterea legislativa/judecatoreasca este detinuta de cel care conduce
l u m i n i l e s a l e p r i z o n i e r i i c a v e r n e i . afaceri publice; conteaza situatia pe care o are - starea materiala,
Legea scrisa afecteaza justitia deoarece aceasta nu poate fi o n o r u r i , n i v e l d e c u l t u r a e t c .
data oamenilor in baza formulelor scrise. Orice lege scrisa -stabileste limite alte puterii legilor:
se dovedeste injusta cu ocazia aplicarii e i  legile pozitive nu pot avea valoare decat daca sunt stabilite in
 m o n a r h i e - a r i s t r o c r a t i e - d e m o c r a t i ecadrul unui just natural: legea este inteligenta fara pasiune
 t i r a n i e – o l i g a r h i e - d e m a g o g ie legile trebuiesa eman e de la autoritatile competente , dar
*cele 3 tipuri de guvernamant degenereaza deoarece Aristotel admite faptul ca legile pot lua nastere si datorita cutumei, a
legile constitutionale sunt violate de putere. Astfel, ideea jurisprudentei sau direct de la popor
legalitatii ia locul central in conceptia lui Platon, acesta
ajungand sa-si schimbe conceptia in favoarea legilor scrise.
-legile nu vin de la popor, ci de sus, prin intermediul
filosofului, care devine legiuitor si dicteaza ansambluri de
l e g i .
-nu trebuie uitat faptul ca legile nu sunt altceva decat copii
p r o a s t e a l e j u st i t i e i p e r f e ct e .
-cetatenilor li se cere o stricta obedienta fata de lege
-judecatorii trebuie sa aplice cu strictete legile scrise.
 Roma Antica
Generalitati
-Roma antica a fost dominta de cultura greaca, inclusiv sub aspect juridic.
Juristii romani s-au inspirat din doctrina lui Platon si
Aristotel. Cea mai importanta perioada a fost a lui Cicero.
-stoicismul roman a fost influentat de cel grec, insa doctrina
stoicismului roman este mai degraba o doctrina morala
decat juridica. Filosoful, inteleptul cetatii, sta retras, separat
de cetate si de interesele acesteia -> nu-l intereseaza scopul
dreptului. Exista o lege naturala care consta in ratiunea
universala, iar o parte a acestei ratiuni se regaseste in
constiinta fiecarui om. Aceasta conceptie morala determina
continutul dreptului roman clasic; dreptul natural isi pierde
din amploare, iar institutiile juridice nu sunt considerate
p e r m a n e n t e
1.-Platon a influentat dr. roman, fiind recunoscute doua
p r i n c i p i i a l e a c e s t u i a :
-ceea ce le p lace p r incip ilo r ar e fo r ta d e leg e
-principele este absolvit de legi
Neoplatonismul dezvoltat in Imperiul Roman a sustinut
id eea u n ui d r ep t a uto r it a r , i n fo r ma l e gi sl at i va .
2.-Aristotel, datorita faptului ca a fost singurul pana in acel
moment care a analizat conceptul de drept si izvoarele
acestuia, a exercitat, deasemenea, o puternica influenta
asupra jurisconsultilor romani .
-justitia inseamna a da fiecaruia ce este alsua; dreptul este
ceea ce este just si deriva din justitie; pentru interpretarea si
crearea dreptului trebuie sa se recurga la texte, avandu-se in
vedere fie traditia jurisprudentiala, fie actele pretorului sau
ale Senatului. Modificarea textelor se facea in numele
echitatii, prin confruntarea opiniilor juristilor si scolilor de
jurisprudenta. Se cercetau doar legile juste. Justul se gasea
in dreptul natural. Izvor principal – natura.
Sf. Augustin
Doctrina juridica a Sf. Augustin este marcata de viziunea crestina asupra lumii, asupra statului, asupra legii si a justitiei.
Intalnim o distinctie intre legea divina si cea omeneasca, pe care o califica drept profana, elaborand astfel o teorie a legilor
profane,o teorie a continutului si izvoarelor dreptului, precum si o teorie a statului.
Teoria legilor profane
-are la baza 2 principii:
-legile profane nu sunt juste
-desi sunt injuste, trebuie respectate
-in lucrarea ,, De civitate Dei”, Sf. Augustin critica toate
institutiile statului, sociale, militare si judiciare. Dreptul
nu poate exista decat daca este just, iar justitia consta in a
da fiecaruia ce este al sau, insa nu poate fi numita justitie
cea care nu il are in centru pe Dumnezeu. => justitia
romana este injusta, pentru ca nu are la baza credinta
crestina, iar unde nu exista justitie, nu exista nici drept.
-desemneaaza prin ,,jus humanum” legile cetatii terestre
-legile profane trebuie respectate pentru ca crestinul are
nevoie de stat si de legile sale profane; prin urmare este
firesc sa le respecte.
-justifica respectarea legilor profane injuste prin faptul ca
ele ajuta la pacea cetatii. Exista mai multe grade de pace,
pacea perfecta si paci inferioare; pacea perfecta este
asigurata de o justitie perfecta, crestina, iar pacile
inferioare asigura o ordine provizorie. Legile statului nu
pot asigura decat o astfel de pace inferioara.
-o a 2-a justificare consta in faptul ca, supunandu-ne
legilor umane, ne supunem implicit unui plan divin, pentru
ca ele au rostul lor in planul lui Dumnezeu; aceste legi
reflecta ceva din ordinea lui si de aceea trebuie respectate.
-doctrina Sf. Augustin este diferita de tot ceea ce se
afirmase pana atunci in epoca, este diferita de dreptul
natural; se apropie de pozitivismul juridic, promovand
notiuni ca ordinea publica, respectarea istoriei si a legilor
pozitive.
Cicero
-a formulat noi obligatii: obligatia de a respecta in fiecare om, fie si sclav, ratiunea umanitatea,
s i n c e r i t a t e a
-mostenirea greaca se observa cel mai bine in conceptul de drept
natural. A definit legea naturala afirmand ca este ratiunea dreapta,
acordata naturii si raspandita in constiinta fiecarui om. Ea este o lege
v e r i t a b i l a , c o n s t a n t a s i e t e r n a
-dreptul nu este rezultatul vointei libere, ci este dictat de natura.
-dreptul nu se fondeaza pe o pura pozitivitate, pentru ca ar insemna
ca in anumite cazuri si legile tiranilor ar fi drept. De aceea este
necesarsa ne raportam la o justitie naturala.
-din jus naturale decurge jus gentium, care serveste ca baza in
relatiile reciproce dintre popoare, pentru ca este fondat pe nevoi
. comune. Jus civile este dreptul pe care il are fiecare popor in
p a r t i c u l a r
-desi recunoaste necesitatea dreptului natural, sustine ca acesta poate
fi ameliorat cu ajutorul legiuitorului,care are sensul de a tempera
e x i g e n t e l e j u s t i t i e i p u r e
-ideea dreptului natural comun tuturor oamenilor se intalneste la
majoritatea juristilor romani; fundamentele dreptului se gasesc in
natura lucrurilor, jus naturale este legat de aequitas, de unde rezulta
t r a t a m e n t u l e g a l a l l u c r u r i l o r .
Desi sclavia este contrara dreptului natural, este considerata fireasca
datorita lui jus gentium, fiind justificata si prin faptul ca este intalnita
la toate popoarele, ca urmare a razboaielor.
-jus naturale este un concept de traditie greaca, in timp ce jus
gentium este un concept propriu romanilor
Continutul Dreptului
-sensul notiunii de ,,justitie” este diferit fata de cel din antichitate,
deoarece la Sf. Augustin justitia inseamna nu egalitate, ci caritate si
generozitate.
Trasaturi ale justitiei crestine:
-are caracter subiectiv – fiind o justitie de caritate, contine reguli
imprecise, care se aplica diferit
-are ca scop perfectiunea – nu admite realizarea niciunui interes
personal. Sustine ideea proprietatii private, dar dezvolta si ideea
proprietatii comune, prin punerea in comun a bunurilor de catre
crestini.
-primele comunitati de crestini au renuntat la proprietatea privata,
impartind unii cu altii bunurile, experimentand astfel o alta forma
de proprietate, deoarece proprietatea privata nu isi are izvorul in
dreptul divin.
-lipseste sanctiunea – element de esenta pt. dreptul crestin; el nu
poate sanctiona si nu poate fi sanctionat pe pamant.
Dreptul crestin poate coexista cu cel laic. Desi nu au puncte
comune, nu se opun unul altuia. Dreptul crestin pune accent pe
indepartarea omului de cele materiale, terestre, iar cel laic se ocupa
cu lucrurile trecatoare.
Pt. un crestin, conteaza respectarea legii divine, neavand importanta
ce dispune legea laica.
Ex: daca propria viata ii este suprimata de justitie, nu are
importanta, daca el a respectat legea divina.
 Izvoarele Dreptului Teoria Statului
Sf. Augustin sublinieaza ca exista 3 categorii de legi prin -statul trebuie sa se bazeze pe legi crestine, trebuie sa pedepseasca
care ni se releva ce inseamna justitia : atingerile aduse bisericii crestine, mergand pana la folosirea fortei
1. Dreptul Natural pentru respectarea credintei. Legile omenesti ar trebui sa fie in
-ne ajuta sa cunoastem ceea ce este just si modul de concordanta cu cele crestine, dar aceasta nu este neaparat o conditie
functioanare al justitiei. Totusi, nu este un adept al pentru respectarea si aplicarea lor.
dreptului natural, doctrina sa ramanand marcata de -crestinii trebuie sa respecte legile terestre (desi sunt rele), pentru ca
puternice sentimente religioase; exista totusi elemente de si ele sunt o parte din intregul ordinii divine. Este ideal ca ele sa fie
armonie intre dreptul natural si cel crestin. juste, dar justul nu poate fi cunoscut decat prin credinta
-Dumnezeu a impus o ordine in natura, iar justitia -statul crestin trebuie sa evolueze spre crearea unei cetati divine, un
oamenilor nu ar trebui decat sa execute aceasta ordinea refugiu al crestinilor, iar cetatea terestra sa devina una divina,
naturala. dreptul omenesc devenind astfel crestin.
-sustine ca dreptul natural era bun inainte de caderea in
pacatul originar; dreptul natural este legea paganilor, iar
crestinii au acces la justitie pe alte cai.
2. Legea lui Moise
-desi este fundamental diferita de legea crestina, legea
mozaica este sustinuta de Sf. Augustin pentru ca aceasta
provine de la Dumnezeu, a fost data direct de acesta, in
mainile lui Moise
-o considera adecvata acelui timp, fiind depasita de legea
crestina
3. Legea lui Hristos
-singura capabila sa-I conduca pe oameni spre justitie si
spre descoperirea sensului termenului drept, just. Se
regaseste in cele 4 Evanghelii
-in ,,De Civitate Dei”sublinieaza faptul ca ceea ce este just
isi are originea in credinta, deoarece credinta este
principiul cunoasterii; acest lucru e valabil si pentru drept.
-legile si cutumele nu au valoare decat daca textele divine
tac, mai exact au rolul de lex specialia.

Sfantul Toma D’Aquino

A preluat teoria dreptului natural si a aratat contributia covarsitoare a crestinismului la crearea si evolutia dreptului
Noi semnificatii ale teoriei dreptului natural
Intalnim distintctia intre dreptul natural si legile omenesti. Dreptul moral nu se confunda cu morala si este schimbator, la fel ca
natura omului. => si legile omenesti ar trebui sa fie schimbatoare, pentru ca ele sunt consecinte ale dreptului natural
Referitor la legile omenesti pozitive, doctrina Sf. Toma este concentrata pe 5 aspecte:
1. Necesitatea legii omenesti
-se justifica nu prin faptul ca legea este un remediu al raului, al pacatului, ci prin faptul ca privine din natura umana, pe care o
reflecta. Pe langa dispozitii represive, legea umana are si dispozitii permisive si preventive
2. Originea legii
-legata de regimul politic; cuprinde dispozitii pentru monarh, pentru cei bogati sau intelepti si pentru popor.
3. Continuitatea legii
-explicata prin dreptul natural pentru ca orice lege omeneasca provine din dreptul natural, iar legea creata de legiuitor este
expresia justului natural. Dreptul este rezultatul ratiunii si al vointei. Ratiune – pt ca deriva din stiintele naturii; vointa – pt ca
puterea legislativa i-a adaugat forma scrisa, rigiditate, precizie.
4. Calitatile legii
-trebuie sa fie justa ( sa reflecte binele comun si nu interesele personale ale legiuitorului )
-trebuie sa fie corespunzatoare conditiilor de spatiu si timp
5. Autoritatea legii
-nu poate exista decat daca legea este justa si corespunde justului natural. Daca este justa, va fi inteleasa si aplicata de oameni.
In caz contrar, daca este injusta, trebuie sanctionata de judecator. => la Sf. Toma, autoritatea legii este conditionata
Din conceptia Sf. Toma rezulta ca termenul de drept se confunda cu cel de just, ca la greci si romani. Justul deriva din natura; nu
ofera reguli fixe. => dreptul natural, la Sf. Toma, are rolul de a oferi reguli generale, imprecise, schimbatoare. Legile pozitive
omenesti ocupa locul central in ansamblul dreptului natural. Dreptul natural este aplicat de judecator atunci cand legea pozitiva
tace.
Contributia crestinismului la crearea si evolutia dreptului
In lucrarea ,,Summa Theologiae” , Sf. Toma subliniaza dublul rol jucat de crestinism in formarea dreptului:
1. Divinitatea are rolul de a ne arata ca natura umana nu este singura in Univers, ca exista o lume spirituala deasupra ei
2.Cunoastearea umana poate fi ajutata de revelatia divina. Dumnezeu calauzeste omul si il ilumineaza de-a lungul vietii,
ajutandu-l sa descopere adevaruri rationale
Termenul drept- aceeasi semnificatie ca la Aristotel – adica dreptul este obiectul justitiei.
Se recunoaste existenta dreptului natural si al gintilor; dreptul pozitiv nu poate avea ca izvor decat legile omenesti, care sunt
profane
Legea suprema este cea eterna, din care deriva totul, pentru ca ea este divina. Principiile sale nu sunt cunoscute direct de om, ci
prin legea naturala, lege care poate fi cunoscuta de orice om, indiferent daca este crestin sau pagan. In Tratatul Legilor – se arata
ca legea omeneasca deriva din cea naturala, este o prelungire a acesteia.
 Izvoare
 Vechiul Testament – legea veche
 Noul Testament – legea noua
Scopul izvoarelor este de a ne dezvalui existenta divinitatii, prin care ne putem salva sufletul => existenta vesnica. Fara credinta
insa, si fara a respecta legile divine nu putem accede la aceasta lume noua, pe care Dumnezeu vrea sa o imparta cu noi.
Legea noua ( a lui Hristos ) – total diferita de legea umana, nu are continutul si forma legii scrise; este atipica deoarece presupune
o evolutie interioara. Legea crestina este o stare de spirit, pe care trebuie sa o traim in permanenta.
Spre deosebire de Sf. Augustin, Sf. Toma face o distinctie intre legea crestina si drept, acesta din urma fiind accesibil tuturor,
inclusiv necredinciosilor. Doctrina Sf. Toma readuce in prim-plan teoria dreptului natural al antichitatii. Intalnim distinctia
drept public – drept privat.
Drept public:
-sustine teoria laica a suveranitatii – deschide calea apoi pentru separarea statului de biserica. Suveranitatea este pt toti, inclusiv
pt necredinciosi si este explicata prin intermediul dreptului natural: ea deriva din natura; dominatia politica este naturala =>
suveranitatea nu este considerata o consecinta a pacatului omenesc. Regele ramane supus Papei; regele se ocupa de lucruri
terestre, fiind legat de dreptul natural => supusii, in chestiuni materiale, se supun regelui, iar in cele spirituale, Papei.
Drept privat:
-marcat de teoria proprietatii private; se respinge teoria proprietatii obstesti, comunitare, a crestinilor. Se face referire la notiunea
de vanzare-cumparare, de uz, de contracte, de delict. Institutia casatoriei – regim mixt, juridico-religios: are si un rol divin, de
unire cu Hristos si cu biserica => interdictia divortului, a poligamiei si a incestului.
Concluzie: doctrina Sf. Toma, desi tributara Antichitatii, a insemnat un progres al teoriei dreptului natural; a construit
fundamentele vigorii artei juridice, fara a sacrifica scopurile spirituale ale omului

Laicizarea dreptului
Dupa epoca Sf. Toma se observa tendinta de a conferi omului un rol tot mai important in cunoasterea dreptului, cu ajutorul ratiunii. Se trece de
la superior la inferior, de la Dumnezeu la oameni sau de la rege la popor. Procesul de laicizare, numit si de rationalizare ( unoastere cu ajutorul
ratiunii . Astfel, apar noi teorii care au influentat puternic modernizarea dreptului: teoria contractului social, teoria separatiei puterilor, teoria
drepturilor inalienabile.
Influente asupra teoriei statului
-crearea fiecarui stat este precedata de un contract
social prin care poporul transmite puterea
guvernantilor si isi stabileste forma de
guvernamant. Dupa, poporul pierde puterea de a-i
controla sau pedepsi pe guvernanti => guvernantii
Hugo Grotius nu sunt obligati sa-si respecte promisiunile
asumate prin pactul social. Pactul trebuie sa aiba
forma tratatului international, si nu forma actelor
interne, a contractelor; Grotius invoca forta
obligatorie a tratatelor internationale
-statul este creat tot pe baza unui contract social,
pt a se mentine siguranta si pacea, deoarece homo
hominis lupus, iar starea naturala a oamenilor,
preexistenta statului este razboiul tuturor contra
tuturor. La fel ca la Grotius, cu ocazia incheierii
contractului social, oamenii cedeaza anumite
drepturi in favoarea statului, dar nu puterea ca la
Grotius, ci drepturile lor naturale, in schimbul
Thomas pacii.
Hobbes -statul este totalitar. Contractul se incheie intre
stat si popor si nu intre suveran si popor.
-statul este singura sursa a dreptului, numai el
spune dreptul si il defineste, pt ca el are puterea
de comanda, iar legea este un comandament.
Puterea statului are un caracter absolut, este
suverana. Legile sunt facute de monarh, dar el nu
este supus legior sale; el este ex lege si supra
legem.
-omul este natural sociabil; nu se afla intr-o stare
de razboi, ci intr-o stare de natura, care cuprinde
mai multe drepturi fundamentale: drepturl la
libertate, la munca, la proprietate
privata.Contractul social are ca scop garantarea
John Locke
drepturilor naturale.
-autoritatile publice sunt inversite cu putere si
trebuie sa garanteze aceste drepturi naturale, iar
daca abuzeaza de puterea incredintata, poporul
are dreptul sa-si ia inapoi suveranitatea.
=>bilateralitatea obligatiei politice:
-obligatia poporului de a se supune legilor
Definitia dreptului
-dreptul este mijlocul rational de a asigura pacea;
dreptul este imuabil. Preia de la Aristotel ideea ca
omul este un animal social => simpla sociabilitate a
oamenilor este suficienta pentru crearea dreptului;
sociabilitatea decurge din dreptul natural si se
realizeaza prin intermediul pactului social.
-dreptul natural al lui Grotius se situeaza intre
curentul dogmatic al dreptului natural crestin si
curentul rationalist al dreptului natural modern, care
tinde sa elimine dreptul divin pozitiv.
-datorita faptului ca suveranul este unicul legiuitor,
lega este cea care determina dreptul.
=> un act este legal daca este conform cu legea facuta
de suveran.
-in literatura de specialitate se considera ca Hobbes
s-ar apropia de pozitivismul juridic.
Conceptia sa este axata pe 3 coordonate, care o
diferentiaza de pozitivism:
-sustine existenta unei legi naturale, pe care se
fondeaza pacea si securitatea; legea pozitiva este doar
mijlocul prin care se atinge pacea si este legata de
legea naturala
-puterea statului nu este limitata de drept
-legea pozitiva este subordonata legii naturale, care ii
arata ce trebuie sa fie. Sistemul juridico-politic al lui
Hobbes nu se identifica cu cel pozitivist.
-dreptul trebuie sa asigure libertatea individului, prin
toate categoriile sale de prescriptii: dreptul comanda,
limiteaza, permite, interzice etc.
 pozitive ale statului
-obligatia statului de a respecta drepturile
naturale ale oamenilor.
-este considerat fondatorul liberalismului politic.
-scopul statului nu este pacea si securitatea
individului, ca la Hobbes, ci maximum de
libertate pentru om.
-cel mai de seama reprezentant al Teoriei
contractului social
-omul se afla intr-o stare de natura; omul nu este
un animal social, ci un animal cu doua tendinte:
mila si perfectabilitatea, care-l fac uman.
-omul se asociaza cu altii, incheie un contract prin
care cedeaza totalitatea drepturilor sale naturale
entitatii create prin contract, statul, care i le
J.J. Rousseau restituie imediat. Drepturile naturale, prin
intermediul contractului, devin drepturi civile.
-pactul are la baza totalitatea vointelor individuale
care se contopesc intr-o vointa generala, care este
ratiunea publica. Suveranul este reprezentat de
ansamblul cetatenilor. Guvernarea democratica
este un ideal neadaptabil la oameni.
-legea se caracterizeaza printr-o generalizare
colectiva, nu are valore decat prin pactul colectiv.
Exista o dubla generalitate a legii:
1. o generalitate formala – provine din autoritatea
statala, ceea ce implica faptul ca legea, venind de la
toti, este legata de democratie
2. o generalitate materiala – releva prescriptiile pe
care legea le statueaza.
Aceasta dubla generalitate are 2 consecinte:
1. Legea, fiind un act de vointa generala, nu poate sa
se pronunte asupra particularului
2. legea este expresia vointei generale => ea este
rationala si legitima. Doar legea poate implini, pt ca
ea asigura libertatea si justitia.
=> Rousseau nu respinge dreptul natural, dar il
transfigureaza, in sensul ca nu are semnificatie si
validitate decat prin intermediul ratiunii publice si a
legii pozitive civile.
-Rousseau nu este nici pozitivist; da legilor absolute
o forma umana

Conceptia lui Kant referitoare la drept

-face o separare a dreptului de morala, precum si intre dreptul natural si dreptul pozitiv.
-dreptul natural-ansamblul conditiilor datorita carora preferinta arbitrara a fiecruia se poate armoniza cu preferintra arbitrara a
celorlalti, in cadrul unei legi universale de libertate
-dreptul se fundamenteaza pe necesitatea convietuirii, iar dreptul natural este, de fapt, intregul drept, nemaireprezentant un set
de drepturi particulare.
-dreptul pozitiv – normele de reglementare sanctionate de legiuitor. Este dependent de vointa legiuitorului, dar un factor
important este cadrul vietii sociale, care inseamna limitarea libertatii individului, pentru a putea coexista cu libertatile celorlalti
-distinctia intre dreptul natural si cel pozitiv consta in faptul ca dreptul natural este bazat pe ratiune, iar cel pozitiv pe inspiratie,
din aceasta cauza ajungand sa fie arbitrar.
-la fel ca Rousseau, Kant considera libertatea si egalitatea cele mai importante valori juridice. Ele sunt atat drepturi innascute,
naturale, dar si cele mai importante drepturi ce trebuie reglementate de dreptul pozitiv.
Drepturile inalienabile omului
-cunoscute si ca drepturile fundamentale ale omului, s-au afirmat in timpul Revolutiei Americane si Revolutiei Francee din sec
XVIII, fiind consacrate in Declaratia de Independenta a Statelor Americane – 1776 si Declaratia Drepturilor Omului si
Cetateanului – 1792.
=> analiza continutului declaratiilor pune 3 probleme: <=
Cine este titularul drepturilor Cine proclama drepturile inalienabile si Care sunt drepturile acestea si ce
inelienabile? in numele cui? forta normativa au?

1. opinia omului natural ( Declaratia 1. Declaratia Americana 1. Declaratia Americana

Americana ) -ofera o explicatie religioasa: dat fiind
-se refera la libertatea unui om concret, faptul ca suntem creati de Dumnezeu,
aflat sub dominatia coroanei britanice, suntem egali si suntem inzestrati cu
libertatea raspunde finalitatii anumite drepturi inalienabile => avem
immediate a eliberarii dreptul sa le proclamam, pentru ca ne
2. opinia omului politic ( Declaratia apartin; au fost create de Dumnezeu pentru
Franceza ) noi.
-vorbeste despre libertatea abstracta a 2. Declaratia Franceza
unui om abstract, denumit cetatean -nu neaga faptul ca omul e creatura lui
Dumnezeu, dar subliniaza ca drepturile
inalienabile au o semnificatie politica; nu
sunt rezultatul vointei lui Dumnezeu,
pentru ca omul se poate declara titular al
drepturilor pe care natura sa umana le
presupune.
-situeaza in centru conceptul de
libertate
2. Declaratia Franceza
-situeaza in centru conceptul de
egalitate
Ambele Declaratii sublineaza ca scopul
suprem este fericirea publica, fapt ce a
determinat analiza metodelor de acces
la fericirea publica si continutul
fericirii

Fericirea publica
 Metode
Declaratia Americana:
-pleaca de la ideea contractului social si afirma ca
poporul construieste Republica, nu statul fondeaza
poporul => doctrina liberala.
-orice guvernare este rea de la natura; fericirea
publica se construieste prin afirmarea libertatii,
unde poporul are rolul central
Declaratia Franceza:
-sustine primatul statului in fondarea Republicii
-doar puterea politica are rolul de a garanta
drepturile fundamentale, iar libertatea individuala
trebuie incoronata de egalitate
Continut
-presupune analiza drepturilor fundamentale pe care le proclama
Declaratiile ( drepturi inalienabile)
1.Dreptul la siguranta
-are la baza teoria lui Hobbes, potrivit careia scopul statului este siguranta
individului; aceasta siguranta presupune doua conditii: puterea politica sa
nu aiba drept de viata sau de moarte asupra cetateanului si sa nu fie
( puterea politica ) niciodata proprietatea cuiva, iar suveranul sa nu fie
stapanul supusilor sai, puterea acestuia trebuind sa se exercite in numele
legii.
-statul, odata creat, trebuie sa se autolimiteze prin lege.
-constitutionalistii germani au formulat o conceptie care arata ca se ajunge
la un cerc vicios, in sensul ca statul nu poate fi limitat decat prin regulile
pozitive create chiar de el.
2.Libertatea constiintei
-considerata fundamentul tuturor libertatilor public; este un scop mai mare
decat siguranta; este legata de ratiune
3.Dreptul de proprietate
-legitimitatea sa provine din teoria lui Locke, care considera proprietatea o
extensie a dreptului la siguranta; daca un om are dreptul de a-si apropria
propria viata ca un bun, are automat si dreptul de a-si apropria bunurile
din natura, dar nu alti oameni, pt ca nu sunt bunuri.
-justificarea proprietatii consta in ideea de munca; ceea ce produce omul,
ii apartine
-posedand un bun, individul are, simbolic, posesia propriei lui persoane,
un drept la protectie asupra fericirii, la o protectie fata de interventia
statului
-proprietatea permite asigurarea libertatii si egalitatii, simbolizand un
drept universal la fericire privata
-asocierea conceptului de libertate alaturi de cel de egalitate este, de fapt,
un mit, un ideal.

Rationalistii moderni
Hegel
-se opune doctrinei antice a dreptului natural
-omul este un produs al istoriei, nu un substrat al acesteia
-dreptul natural se bazeaza pe libertatea individului, iar sistemul de drept este expresia libertatii realizate
-dreptul natural nu se opune celui pozitiv
-omul este membru al societatii sub un dublu aspect:
-in cadrul statului rational, unde obligatia esentiala a omului este realizarea interesului sau
-in cadrul statului propriu-zis,ca individ social, intervine, participand la puterea legislativa
-drepturile omului se transforma in obligatii ale cetatenilor
-este sustinatorul proprietatii private, sustinand ca proprietatea colectiva este o contradictie in termeni.

Pozitivismul juridic
-curentul pozitivist a aparut pentru a se opune solutiilor propuse pana la inceputul sec XX, care defineau conceptul de drept si
justitie fundamentate pe jus naturale
-doctrina pozitivista, aparuta la sfarsitul sec XIX, exclude notiunea de just din definitia dreptului.
-aceasta doctrina a dat nastere la 3 curente de gandire:
Scoala Exegezelor Scoala Engleza Scoala Germana
-a aparut in Franta, intre 1830-1880 -reprezentant:Jeremy Bentham -dreptul isi are originea in creatia populara
-determinata de procesul de codificare al -critica sistemul de common law si inradacinata istoric
lui Napoleon propune codificarea; inlatura orice -apare ideea codificarii legilor in vigoare
-exclude filosofia dreptului din studiul element extrajuridic, pentru a (ideea codului unic)
juridic construi o stiinta a dreptului -un sistem rational al drepturilor naturale
-promoveaza o filosofie etatista; autonoma trebuie sa permita constructia unui sistem
valoarea dreptului natural s-a transferat -legea este comandamentul celui care de drept pozitiv, sub forma codului unic
la dreptul pozitiv, creat de vointa are puterea asupra altuia; dreptul este -Savigny nu este de acord cu ideea
suverana a statului un ansamblu de semne care provin de codificarii dreptului; legile si codurile
la suveran, iar scopul legii trebuie sa transforma dreptul dintr-un sistem flexibil
fie binele public. intr-unul rigid
-John Austin continua doctrina lui -dreptul este expresia constiintei juridice
Bentham, plasand legea si populare, care nu este altceva decat vointa
jurisprudenta in stiinta dreptului istorica a dreptului, care se manifesta in
pozitiv cutume => scoala pozitivista este opusa
celei istorice
-pozitivismul neaga rolul istoriei,
subliniind rolul stiintei in elaborarea
dreptului
 Criza Dreptului
Pozitivismul juridic a declansat o adevarata criza a dreptului, prin reactia sa fata de dreptul natural. Au fost reconsiderate
fundamentele dreptului, termenul drept dobandind noi semnificatii. Pozitivismul a dat nastere la doua mari tendinte: teoriile
formaliste (juridicizarea si etatizarea dreptului) si teoriile antiformaliste (sociologizarea dreptului; ancorarea lui in realitatea
sociala )
1. Teoriile formaliste
-situeaza in centru legea si statul, carora le confera un rol esential in explicarea dreptului
-pozitivismul juridic german a fost criticat la inceputul sec XIX, cand se constata o noua tendinta, cea a autonomiei dreptului,
care a presupus existenta a 2 mari obiective:
1. Sistematizarea stiintei dreptului – operatiunea intelectuala de stabilirea regulilor juridice prin deductie. In Germania,
dreptul este considerat un drept pozitiv.
2. Autonomia conceptelor dreptului – are 2 componente:
-formularea unei teorii generale a dreptului
-separarea filosofiei dreptului de stiinta dreptului => inlaturarea speculatiilor filosofice
Juridicizarea dreptului – Teoria normativista
Hans Kelsen
-critica conceptia traditionala, conform careia dreptul este produsul fortei statului, pentru ca dreptul limiteaza statul, iar aceasta
limitare rezida in vointa statului (autolimitare)
-construieste o teorie pura a dreptului, diferita de TGD.
-ideea centrala: notiunile, conceptele fundamentale ale dreptului trebuie sa fie epurate de orice semnificatie etico-politica =>
TGD trebuie sa fie pur juridica, nu morala, filosofica sau politica.
-conceptia sa normativista este compusa din 2 teze fundamentale:
1. Teza separatiei dreptului de morala
-Kelsen critica teoria conform careia norma juridica este actul de vointa al legiuitorului, care consta in obtinerea de la altul a
unui comportament determinat intr-o situatie precisa.
-vointa subiectiva de a obtine de la altul un comportament e semnificatia subiectiva a ceea ce trebuie sa aiba loc => distinctie
intre fapt si drept. Comportamentul pe care trebuie sa-l aiba o persoana este independent de subiectivismul dintr-un ordin.
Vointa legiuitorului trebuie sa fie independenta de subiectivism.
2. Teoria normativista propriu-zisa
-dreptul este un sistem de norme ierarhizate
-legiuitorul, cand reglementeaza o conduita determinata, este abilitat de o alta norma juridica, ce ii confera aceasta abilitare =>
omul se supune normei juridice, nu unor simple comandamente; este obedient dreptului, nu actului de enuntare al ordinelor,
care nu pot fi obiective, decat daca o norma juridica da emitentilor ordinelor o asemenea putere. In statele moderne, aceasta
norma juridica este Constitutia, careia i se supun toate celelalte norme => formarea dreptului pe trepte/grade.
Validitatea Constiutiei se fundamenteaza pe o norma ipotetica, fundamentala, care are o singura prescriptie: destinatarii
normelor trebuie sa se conformeze normelor puterii constituante.
-dreptul natural si cel pozitiv sunt notiuni diferite si ireconciliabile. Dreptul natural sustine ca validitatea normei depinde de
preceptele de justitie => situarea ei in afara ordinii juridice pozitive si existenta unei morale absolute si unice careia trebuie sa
se conformeze dreptul pozitiv.
-obiectul dreptului: descrierea normelor sistemului si desemnarea celor valide, nu stabilirea de norme juridice sau stabilirea a
ceea ce trebuie sa fie.
Etatizarea dreptului. Pozitivismul etatist francez
-teoria germana conform careia statul este supus dreptului, pe care tot el il creeaza, autolimitandu-se astfel, pentru ca este un
stat de drept s-a impus si in Franta.
-reprezentant: Carre de Malberg
-preia teoria germana a statului – persoana juridica si a autolimitarii statului, subliniind ca statul este natiunea organizata
juridic, iar Parlamentul, expresia vointei generale a natiunii, este organul suprem al statului
-doctrina sa se formeaza in contextul in care, la inceputul sec XX, legea este contestata ca fiind singura sursa a dreptului.
-ideea dominanta a lui Malberg este ca statul este supus dreptului =>
a.exista un drept superior dreptului pozitiv creat de stat, ale carui regli sunt inspirate de un principiu de justitie fondat pe
solidaritate
b.se formuleaza teoria autolimitarii, inspirata de cea germana. Daca crearea statului este un simplu fapt nesusceptibil de a
primi o calificare juridica, ceea ce nu este cazul pentru alte persoane juridice care primesc calificarea juridica de la stat, atunci
existenta statului se identifica cu actul care il instituie
-este la celalalt pol al teoriei lui Kelsen, pentru ca in spatele dreptului se afla un fapt, nu o norma juridica. Statul este prin
definitie limitat de drept, pt ca el nu se poate naste si nu poate subzista decat printr-o norma juridica. Statul este o putere
limitata de drept, o organizatie juridica creata de Constitutie.
-spre deosebire de Kelsen, Malberg considera ordinea de drept nu o ierarhie de norme juridice, ci o ierarhie de organe.
-critica teoria lui Kelsen de creare a dreptului pe grade de norme. Stabileste o ierarhie a autoritatilor de stat. Autoritatile statale
sunt cele care cedeaza statului vointa primara si initiala, iar unitatea statului este compromisa cand nu exista o autoritate cu
putere de decizie mai mare, care sa o faca o autoritate predominanta => superioritatea puterii constituante.
-constituirea puterilor statale coincide cu stabilirea regulilor juridice care acorda statut statal autoritatilor si le confera
competenta. => ordinea juridica nu se poate rezuma la o ierarhie de organe. Nu exista organe fara drept; dreptul este cel care
ierarhizeaza autoritatile
-doctrina lui Malberg propune o ierarhizare a autoritatilor si a functiilor ( legislativa, executiva, judecatoreasca, constituanta –
cea constituanta fiind cea mai importanta, pt ca ea creeaza Constitutia si stabileste ordinea juridica
2.Teoriile antiformaliste
-critica normativismul juridic si se pot grupa, la randul lor, in mai multe curente:
1. decizionisml juridic
2. scoala liberului drept
 3.realismul american
4.realismul scandinav
5.sociologia dreptului
6.teoriile pluralismului juridic
Decizionismul juridic
-fondatorul: Carl Schmitt
-critica teoria normativista a lui Kelsen si conceptia liberala
a statului de drept. Afirma ca este inadmisibil ca o norma
juridica sa-si creeze conditiile propriei sale aplicari. Este de
neconceput ca o norma sa se realizeze prin ea insasi.
-sustine ca normativismul omite faptul ca nu exista norma
fara interventia unei autoritati care sa decida. Decizia luata
de o autoritate face posibila existenta normei => teoria
decizionista, numita si decizionism juridic
-disocierea facuta de Kelsen intre validitatea unei norme,
care reprezinta modul de existenta al acesteia si eficacitatea
sa sau aplicabilitatea este nesemnificativa, in conceptia lui
Schmitt. Piramida lui Kelsen este o pura iluzie.
-in privinta ordinii de drept, spre deosebire de Kelsen,
Schmitt afirma ca validitatea acesteia are fundamente
diferite, pt ca in varful ordinii de drept nu sta o norma, cu
atat mai putin o norma fundamentale ipotetica, ci o decizie.
Este decizia suveranului si poate fi suveran cel care decide
starea exceptionala, care presupune imprevizibilitate (ceea
ce nu este prevazut in ordinea juridica). Ea permite
suspendarea oridnii de drept in cazul in care existenta
statului e pusa in pericol.
-Schmitt critica doctrina liberala. Statul este legiuitor, iar
rationalitatea legii se apreciaza dupa criterii formale –
competenta autoritatii si procedura care a fost urmata.
Legalitatea devine un principiu de legitimare, iar legea
devine sinonima cu conceptul de justitie.
-Statul-legiuitor este caracterizat de separarea societatii
civile de entitatea statului. Inca din anii ’20, statul a devenit
un stat social (stat-providenta). Schmitt afirma ca este un
stat social, pt ca intervine in toate domeniile existentei, nu
numai in economie, spre deosebire de doctrina liberala (a
non interventiei statului)
Realismul American
-influentat de Fr. Geny si Scoala liberului drept din Franta.
-fondator: Oliver Wendell Holmes, a carui doctrina e
compusa din 4 teze fundamentale:
1.Conceptia instrumentala sau functionalista a dreptului
-dreptul este un mijloc de realizare a diferitelor politici puse
in practica de guvernantii unei tari; acesta nu mai este
definit ca ansamblu de reguli si concepte deduse din cateva
principii, ca in tezele formaliste ale dreptului
2. Teza nedeterminarii
-normele juridice contin termeni imprecisi, care fac dificila
aplicarea in practica a normei respective. Ele au un continut
nedeterminat.
-legata de teoria precedentului judiciar in sistemul de
common-law. Potrivit teoriei precedentelor, se recunoaste o
anumita autoritate normelor carora judecatorii le-au validat
existenta in cauze solutionate de ei anterior
3. Teoria comportamentalista (Behaviorism)
-hotararea judecatoreasca este rezultatul intuitiilor personale
ale fiecarui judecator.
-pledeaza pentru reorientarea gandirii juridice, care trebuie
sa fie descriptiva si critica fata de deciziile judiciare
4. Teza anticonceptualista
-faptele continute in cauze si in hotararile judecatoresti au
consecinte sociale
-contine 2 aspecte:
-gandirea juridica trebuie sa ramana cel mai aproape
Scoala liberului drept
-reprezentant: Francois Geny
-critica Scoala Exegezelor; doctrina sa precede Scoala germana
a liberului drept.
-Scoala germana afirma ca exista mai multe izvoare de drept, nu
numai legea, iar cercetarea libera a dreptului este o noua cale
pentru metodologia juridica. Prin aceasta viziune se deschide
calea sociologiei juridice.
-Scoala liberului drept sustine 2 teze:
-Decaderea legii, ca unic izvor de drept:
-in Franta, din cauza industrializarii, s-a ajuns la o
neconcordanta itnre lege si trebuintele sociale, legiuitorul
refuzand adeseori modificarea legii dupa evolutia societatii.
-Geny critica atat monopolul legii (dreptul se refera la acte si
institutii umane, nu la obiecte ideale ), cat si natura functiei
jurisdictionale, care nu consta in solutionarea doar in baza
legii scrise si aplicarea legii scrise, ci are rolul de a crea dreptul.
Se recunosc, alaturi de lege, si alte izvoare de drept: cutuma,
jurisprudenta, doctrina, dar si isvoarele reale izvorate din libera
cercetare stiintifica, care hranesc dreptul si devin drept adevarat
c and sunt acceptate de izvoarele formale ale dreptului.
Clasificare izvoare:
-daturile reale ale realitatii economice, sociale si morale pe
care se fundamenteaza normele juridice
-daturile istorice constitutive ale traditiei si a tot ce este legat
de istoria unei tari
-daturile rationale constitutive a tot ce inseamna natura
lucrurilor sau natura umana (dr. natural)
-daturile ideale corespunzatoare aspiratiilor omului
*Primele 2 categorii corespund circumsantelor de fapt, iar
ultimele doua preceptelor normative care trebuie sa inspire
opera legiuitorului, a magistratului sau a teoreticianului
Preceptele releva notiunea de just (indefinibila) si fac obiectul
elaborarii stintifice a dreptului.
-Cercetarea libera a dreptului
-scop: umplerea lacunelor legii, inlaturarea ambiguitatii si
antinomiei legii.
-Fr. Geny opteaza pt un dualism metodologic: interpretarea legii
si libera cercetare stiintifica. Sustine teza interpretarii subiective
(inseamna cercetarea vointei autorului textului). Daca apare o
contradictie intre libera cercetare stiintifica si vointa
legiuitorului, cea din urma are prioritate
Realismul Scandinav
-reprezentant: danezul Alf Ross
-dreptul este un fenomen psihic; normativitatea juridica este o
constrangere psihologica. -dreptul este definit ca un ansamblu
de norme juridica. Astfel, un sistem juridic national, considerat
un sistem valid de norme, poate fi definit ca un ansamblu de
norme care sunt real operationale in spiritul judecatorului,
pentru ca sunt resimtite de el ca social-obligatorii, deci,
respectate.
-forta obligatorie a normei juridice diferentiaza realismul
scandinav de cel american
-Ross critica distinctia facuta de Kelsen intre eficacitatea (sein)
si validitatea (sollen) dreptului. Pentru Ross, Kelsen este un
cvasipozitivist.
posibil de modelele de comportament impuse de tribunale
sau alte autoritati care aplica dreptul, evitand
conceptualizarile juridice inutile
-gandirea juridica nu trebuie sa faca nicio judecata de
valoare asupra acestor modele si cu atat mai putin sa
elaboreze o teorie a justitiei
Sociologia dreptului Pluralismul Juridic
-Rudolph von Ihering afirma ca scopul dreptului este sa -Maurice Hauriou sustine ca daca statul si alte entitati
corespunda protectiei a ceea ce este necesar pentru colective sunt institutii private sau publice, in interiorul carora
afirmarea personalitatii omului, in special in aspectele legate se creeaza norme juridice, atunci statul nu poate fi unica
de onoarea sa si de proprietate institutie producatoare de drept.

-Max Weber afirma ca dreptul este compus din norme
juridice odronate ierarhic si stabilite dupa o procedura,
norme prealabil definite dupa alte norme
-ordinea de drept este un sistem logic clar, o ordine
completa, fara lacune. In caz de litigiu, solutiile depind de
supunerea unei situatii concrete la o norma juridica,
generala si abstracta, prin intermediul unui rationament
deductiv
-Leon Duguit arata ca dreptul este nu ceea ce este sanctionat
oficial de stat, ci cceea ce este socialmente necesar. Statul nu
exista sub forma puterii publice sau a suveranitatii. Acestea sunt
concepte vide, golite de continut. Ideea suveranitatii statului
apare ca fiind perimata in fata obligatiilor internationale ale
statului. Duguit creeaza o Teorie a serviciului public, serviciile
publice sunt asigurate de stat sub autoritatea lui. Totodata,
subliniaza necesitatea distinctiei intre functiile exercitate de
grupuri si de indivizi, ceea ce slujeste echilibrului intre
guvernanti si guvernati.
-respinge teoria etatista a dreptului, care a fost sustinuta de
pozitivisti

Teoriile Idealiste
-opus pozitivismului s-a dezvoltat curentul idealist, pentru care dreptul este produsul sociabilitatii omului, fiind o opera a
spiritului omenesc
Neokantianismul
Giorgio del Vecchio Rudolph Stammler
-in Italia s-a dezvoltat un pozitivism critic, axat pe natura -pt a putea formula o definitie a dreptului, trebuie mai intai sa-l
spirituala si morala a dreptului izolam de factorii istorici si sociologici.
-Giorgio del Vecchio face o critica neokantiana a - conceptul dreptului nu poate fi cercetat decat de o stiinta pura
pozitivismului juridic a dreptului (Kelsen) si este expresia unei vointe inviolabile,
-sistemele reflecta idealul de justitie, care permite realizarea coerctivia, autonoma si suverana.
libertatii persoanei. -ca la Del Vecchio, dreptul este corespunzator idealului de
-face o distinctie intre conceptul de drept, obiect al unei jusitie, acest ideal avand la baza doua principii:
cercetari pur logice si ideea de drept corespunzatoare -respectarea personalitatii fiecaruia: vointa niciunui om sa
idealului de drept, obiect al cercetarii deontologice. Mai nu fie supusa vointei altuia
exista si cercetarea fenomenologica, care studiaza dreptul -principiul participarii: omul nu trebuie sa fie exlus din
din punct de vedere istoric si sociologic comunitatea sociala din care face parte, ci trebuie sa fie implicat
-orice persoana este un suiect de drept, cu un drept subiectiv in viata comunitatii.
caruia ii corespunde o obligatie corelativa. Idealului de *in literatura de specialitate se apreciaza ca aceste doua
drept ii corespunde principiul de justitie, conform caruia principii au un continut vag, imprecis si ca reiau definitia
orice persoana are posibilitatea de a nu fi impedicata sa-si kantiana a dreptului just (libertatea fiecaruia trebuie sa fie in
exercite propria libertate. concordanta cu libertatea tuturor)
-idealul de drept sustinut de Del Vecchio seamana cu
conceptia lui Kant, insa exista si diferente: Del Vecchio
sustine ca dreptul nu trebuie definit prin continutul sau, ci
prin forma sa, care trebuie sa fie universala, astfel incat sa
se regaseasca in orice sistem juridic.
-conceptul de drept – strans legat de actiunile umane;
apartine domeniului dreptului orice actiune a unui subiect
evaluata dupa cum este compatibila sau incompatibila cu
actiunile altui subiect. Dreptul se raporteaza la actiunile mai
multor subiecte, care au dreptul subiectiv de a actiona.
Acestui drept ii corespunde obligatia corelativa a altui
subiect de anu impedica pe altul sa-si exercite dreptul.
-in domeniul dreptului, actiunile sunt intotdeauna bilaterale
si coordonate, iar in domeniul moralei sunt unilaterale si
necesare, pt ca se raporteaza doar la subiectul care
actioneaza. => demarcatie drept/morala
-deosebire fata de Kant: distinctia drept/morala nu consta in
caracterele actiunii, ci in trasaturile interne ale unui act.
Dreptul permite ceea ce este prescris de morala, dar nu
reglementeaza obligatia morala. Dreptul si morala sunt
complementare.
Fenomenologia dreptului
-fenomenologie: intoarcerea la concretul lucrurilor, la puritatea lor fenomenala, pentru a putea sa le observam esenta
(eidos).Toate obiectele sunt, de fapt, fenomene, pe care constiinta le poate cunoaste doar prin cercetarea esentei lor. In drept,
aceasta conceptie filosofica a fost introdusa de Edmund Husserl, care a criticat toate conceptiile aparute pana la el, atat
naturalismul, cat si pozitivismul juridic. Acest fenomen a cunoscut doua tendinte: cea axiologica, marcata de asimilarea
cercetarii esentei conceptelor juridice cu cea a valorii acestora si cea existentialista, care sustine ca dreptul este in mod exlusiv
opera omului, data fiind libertatea totala a omului in domeniul valorilor.
-metoda fenomenologica are caracter descriptiv, are doar rolul de a constata si evidentia in fata tuturor esenta (eidos) si
structura dreptului. Se considera ca exista trei categorii de eidos, care impreuna formeaza structura dreptului:
-eidos cu caracter generic: dreptul in substanta sa esentiala apare ca fiind un ansamblu de norme
-eidos cu caracter special: normele care compun dreptul au continut etic si vocatie de comandament
-eidos cu caracter particular: avand vocatie de comandament, normele juridice conduc comportamentele umane
Curentul Axiologic Existentialismul Juridic
-Edmund Husserl sustine ca dreptul are la baza -existenta precede esenta
cutuma. Cu toate acestea, acolo unde simpla traditie a -pt drept, problema nu este cunoasterea esentei apriorice a cestuia, pt
unei comunitati releva relatiile sociale in mod ca dreptul si lumea, in general, depind de actiunile umane, de
nedeterminat, dreptul are un singur izvor determinat: eperienta omului, de interesele si de valorile lui.
vointa fie a monarhului, fie a Parlamentului, fie a -reprezentanti: M. Scheler, N. Hartmann, E. Fechner
statului. Membrii comunitatii se supun unei astfel de -in privinta valorilor, acestea sunt calitati obiective ale lucrurilor, sunt
vointe in mod constient si voluntar; nu este o simpla a priori si ierarhizate. Exista valori absolute, care sunt fundamentul
subordonare fata de stat, ci in baza consimtamantului principiilor juridice supreme. Deasupra tuturor valorilor absolute se
poporului afla demnitatea persoanei umane, din care deriva principiile juridice
-doctrina lui Husserl are in centrul analizei forma supreme: libertatea de exprimare (cea mai importanta), libertatea
generala de obedienta fata de drept, forma care apare economica, dreptul la viata privata. Aceste libertati au caracter
ca o obligatie ce vine din exterior. Autorul nu universal si se repeta in fiecare epoca istorica. Reprezinta situatii
cerceteaza structurile juridice efecive sau conceptele sociale tipice, din cauza repetarii lor neintrerupte.
de drept. Pentru el, dreptul este ceea ce ne obliga din -dreptul are 2 categorii de izvoare: reale si ideale, tinandu-se cont de
exterior. separarea kelseniana dintre sein si sollen, dintre fapt si valoare.
-doctrina sa a fost continuata de fiul sau, Gerhart -are loc o reabilitare a dreptului natural, afirmandu-se ca omul
Russel si de un discipol, A. Reinach descopera valorile si preceptele dreptului natural, dar ramane liber si
-esenta dreptului consta in caracterele a priori si creator in deciziile si optiunile sale. Nu este vorba de un drept natural
necesare ale concepelor juridice. Metoda cu un continut preexistent sau variabil, ci despre un drept natural al
fenomenologica a restrangerii cercetarii la structura carui continut este in continua devenire.
interna a lucrurilor a juta la desprinderea eidos-ului, a
conceptelor si a isntitutiilor juridice.
-dreptul are propria sa esenta; normele juridice sunt
entitati ideale, dar reale, pt ca putem studia structura
lor interna.
-dreptul poate uneori devia de la esenta sa, punandu-se
astfel problema daca dreptul pozitiv trebuie sa se
conformeze esentei sale, sau, altfel spus, care este
raportul dintre un fapt juridic si valoarea sa( ceea ce
trebuie sa fie ordinea juridica)
-fundamentul axiologic al dreptului pozitiv si al
normelor juridice se regaseste in efectivitatea acestora.

Reabilitarea Dreptului Natural

-reconsiderarea teoriei dreptului natural a dus la critica modernismului, care a fost dezvoltata in special in Franta si Germania.
-aceasta reabilitare a fost sustinuta in special de Leo Strauss si Scoala Germana. In Franta, cel mai de seama sustinator a fost
Michel Villey.
-ambele scoli, si cea germana, si cea franceza, sunt antimoderniste, subliniind ca doar intoarcerea la dreptul natural poate salva
dreptul
Criza modernismului. Leo Strauss si Scoala Germana
-Leo Strauss constata o criza a dreptului modern, deoarece acesta are anumite defecte:
1. presupune egalitatea intre femei si barbati, iar acest lucru este un esec
2. istoricismul – este un defect deoarece sustine ca este bun si just ceea ce este validat istoric; pune accent doar pe ceea ce este
(sein), nu si pe ceea ce trebuie sa fie (sollen)
3. pozitivismul – criticat deoarece, in materia dreptului, in etica, in politica nu este posibila nicio judecata obiectiva,
universala. Pozitivismul afirma ca exista mai multe sisteme de valori, iar judecatile izvorate din ele sunt rezultatul deciziilor
subiective si arbitrare
*atat istoricismul, cat si pozitivismul considera ca subiectul ocupa pozitia centrala in constructia dreptului.
-modernistii plaseaza in locul divinitatii subiectivitatea. Dreptul natural antic trimite la raporturile subiectului cu lumea din care
provine. Subiectul are obligatia de a indeplini ceea ce trebuie in functie de ceea ce este. Drepturile nu preexista obligatiilor, iar
drepturile care ii revin subiectului vor fi determinate prin raportarea la ordinea si finalitatea acestei lumi ierarhizate
-Leo Strauss nu respinge doctrina liberala. Este de acord cu democratia liberala, dar nu accepta democratia de masa, unde este
imposibila formarea unei veritabile opinii individuale.
-propune intoarcerea la antichitate, la traditia socratica, pentru ca ea permite omului modern sa devina un cetatean activ,
constient de problemele comunitatii.
-Scoala germana sustine ca exista principii mai puternice decat orice statut juridic, si anume dreptul natural, care se regaseste in
declaratiile drepturilor omului.
-reabilitarea dreptului natural are loc, in special, dupa WWII, cand, in doctrina, jurisprudenta si legislatie, se pune accent pe
respectarea drepturilor omului. In cazul in care o lege este contrara drepturilor omului, ea este nevalida juridic, iar “juristii
trebuie sa gaseasca curajul sa-i refuze caracterul juridic” => s-a pus problema de a sti daca autoritatile care au misiunea sa
aplice dreptul trebuie sa-l respecte inclusiv atunci cand este contrar valorilor fundamentale si drepturilor omului. Scoala
germana sustine ca raspunsul este legat de relatia dreptului cu morala: validitatea normelor juridice depinde de conformitatea
lor cu morala; daca nu sunt morale, nu constituie drept
-aceasta conceptie a fost criticata de Scoala anglo-saxona (H.L.A. Hart, Lon Fuller), care a sustinut separarea dreptului de
morala; exista o regula de recunoastere care stabileste criteriile de validitate a normelor juridice, aceasta nefiind nici valida, nici
invalida, ea nu rezulta din ratiunea juridica, precum norma fundamentala a lui Kelsen.
-Scoala anglo-saxona sustine ca exista un continut minim al dreptului natural (forme minimale de protectie a persoanelor, a
proprietatii si promisiunilor), care trebuie sa se regaseasca in mod necesar in orice sistem de drept pozitiv
-Scoala germana afirma existenta unui drept superior, izvorat din moralitatea interna a dreptului; legile imorale nu trebuie nici
respectate, nici aplicate.
-dreptul superior este cel natural si sta la baza dreptului pozitiv

Declinul modernismului in conceptia lui Michel Villey

-nu este de acord cu dreptul modern pt ca este individualist si lipsit de realism si obiectivitate
-inclina spre dreptul natural, despre care afirma ca il regasim in dreptul roman, singurul care pastreaza ceea ce este autentic in
drept
-impotriva conceptiei lui Kant si a lui Kelsen: critica notiunea de drept subiectiv, deoarece dreptul nu se afla in relatie cu un
subiect, ci cu natura lucrurilor; notiunea de subiect este echivalenta cu dea de individ
-carenta majora a modernismului: individualismul, pt ca nu tine cont de sociabilitatea naturala a omului si este fondat pe un
voluntarism rational, face confuzie intre ordinea de drept si politica, anexand dreptul moralei. => alterarea dreptului
-subliniaza ca trebuie ca omul sa se intoarca la dreptul natural, la gandirea juridica antica a dreptului natural, care este vazut ca
reprezentand un nou realism juridic
-doctrina sa sutine ideea separarii dreptului de morala, la fel ca pozitivismul juridic pe care il critica
-doctrina lui Villey este axata pe doua critici majore:
1. critica pozitivismului juridic: este criticat pt ca dreptul nu poate fi creat de om, deoarece ii preexista, fiind inscris in natura
lucrurilor
2. critica dreptului natural modern: nu poate fi acceptat, pt ca, desi se predtinde a fi un drept al omului si pentru om, el pleaca
de la o premisa falsificata, si anume starea de natura.
-Villey considera ca omul, de fapt, trebuie sa graviteze in jurul dreptului si nu dreptul in jurul omului.
-singurul capabil sa arate ce este dreptul: jus naturalismul antic: dreptul este sollen provenit din sein, adica ceea ce trebuie sa
fie izvoraste din ceea ce este
Critici aduse doctrinei lui Villey:
1. S-a reprosat ca autorul confunda notiunile de individ si de subiect, iar sustinerea unui drept natural clasic, antic, insemana
invocarea unui drept rational impracticabil, fiind, in fapt, doar un demers teoretic
2. Ideea ca dreptul graviteaza in jurul omului, care este respinsa de Villey, nu are sens individualist, ci universalist, fondat pe
ideea de libertate, deoarece omul si dreptul nu ai niciun sens fara ideea de libertate. Universalitatea subiectului a fost in mod
gresit asimilata de Villey individualismului
3. Criticata deoarece promoveaza intoarcerea la jus naturalismul antic, la prima versiune a dreptului natural, fondat pe o
armonie cosmica, iar acest lucru ridica 3 probleme:
 Cum poate fi aplicat dreptul natural antic in societatea actuala, contemporana
 Naturalismul antic este destul de ambigu, de neclar, in raport cu lumea moderna si nu poate solutiona problemele
societatii actuale
 Natura lucrurilor nu este altceva decat natura institutiilor romane si nu a dreptului
-ca o reactie la reabilitarea dreptului natural, Scoala anglo-saxona de drept promoveaza o orientare noua in gandirea juridica:
neopozitivismul juridic

Neopozitivismul juridic
-pozitivismul traditional a fost criticat, cunoscand astfel noi semnificatii, legate de redefinirea conceptului de drept, de sistemul
juridic si de institutiile juridice
-rolul esential in evolutia pozitivismului revine Scolii anglo-saxone de drept, in cadrul careia s-au formulat noi teorii, care au
dus la un nou curent de gandire: neopozitivismul juridic
-reprezentanti: H.L.A. Hart si Neil MacCormick
Negarea jusnaturalismului. Doctrina lui Neil MacCormick
-neopozitivismul juridic se caracterizeaza si prin negarea puternica a jusnaturalismului
-doctrina lui MacCormick a fost denumita in literatura de specialitate neoinstitutionalism juridic
-MacCormick repudiaza jusnaturalismul, pt ca dreptul nu se fondeaza pe valori si principii universale
-critica normativismul pur al lui Kelsen, pentru ca ordinea de drept pozitiva se bazeaza nu pe sollen, care reprezinta o pura
constructie teoretica, ci pe fapte institutionale in care se inscrie actiunea sociala
-sustine ca propozitiile normative nu pot deriva din propozitii descriptive (nu putem sa-l inferam pe sollen din sein). Totusi, pe
planul actiunii sociale, interferenta lui sein cu sollen este necesara
-ordinea juridica este un fapt institutional, compus din reguli juridice care sunt necesare pentru determinarea actiunii actorilor
sociali. Neoinstitutionalismul largeste astfel problematica pozitivismului, ordinea juridica nemaifiind compusa doar din reguli
juridice care corespund criteriilor de validitate stabilite de regula de recunoastere a lui Hart, ci si din norme care provin din
operatiuni logice de interferenta efectutate pe baza altor norme ale sistemului de drept
-neoinstitutionalismul nu poate concepe existenta unei institutii independent de normele pe care o compun. Normele juridice
valide care formeaza ordinea juridica institutionala ne ajuta la stabilirea principiilor juridice capabile sa raspunda interesului
general si realizarii justitiei.

Conceptul de drept si structura sistemului juridic. Conceptia lui H.L.A. Hart

-Hart are ca preocupare centrala definirea dreptului, lucrarea sa principala fiind Conceptul de Drept. Nu ofera o definitie
propriu-zisa a dreptului, dar subliniaza ca in definirea dreptului este foarte important limbajul juridic folosit, regulile de
semantica si sintaxa, deoarece pot aparea probleme de interpretare. Claritatea unei reguli nu depinde, totusi, doar de limbajul
folosit, ci si de contextul aplicarii ei (stabilirea starii de fapt, organizarea procesului, administrarea probelor). => aceeasi regula
poate fi clara intr-un litigiu, iar in altul poate pune probleme
-normele juridice au un continut deschis, ceea ce face ca unele litigii sa fie usoare, iar altele dificile. Sunt dificile litigiile in
care nu decurge nicio solutie juridica din lege sau jurisprudenta, autoritatile care sunt chemate sa aplice dreptul dispunand astfel
de putere discretioara in stabilirea sensului normei si sferei ei de aplicare. Dar aceasta putere discretionara a autoritatilor
executive afecteaza impartialitatea si neutralitatea puterii judecatoresti, pt ca aprecierea facuta asupra normei are caracter
subiectiv (fondata pe principii extrajuridice, cu continut social, politic sau economic)
-aplicarea regulii depinde de obiectivele legiuitorului, in funcite de acestea putem constata daca litigiile dificile intra sau nu sub
sfera de incidenta a normei. Norma are un continut deschis din cauza formulelor lingvistice, continand astfel o doza de indoiala
=> tulburari in aplicarea normei, daca nu se tine cont de obiectivul legiuitorului
-trebuie sa existe obedienta fata de norma juridica (deriva din obisnuinta oamenilor de a se supune legilor), dar a fi obedient
fata de o norma nu inseamna obisnuinta, chiar daca este o practica sociala generalizata. Orice conduita neconforma normei
reglementate este dezaprobata de membrii grupului social. Obedienta nu se bazeaza pe obisnuinta, ci pe acceptarea deliberata a
regulii
-Izvoarele dreptului: pe langa izvoarele formale (considerate imperative), exista si izvoare facultative (influente cauzale sau
materiale care conditioneaza judecarea litigiului si care tin inclusiv de buna-credinta). Precizeaza ca izvoarele facultative nu fac
parte din sistemul de drept
-Structura sistemului de drept – conditii pt existenta sistemului:
1. normele de conduita reglementate si valide trebuie respectate de catre cetateni
2. exista o regula de regula de recunoastere care determina criteriile de validitate juridica, iar modificarea normei trebuie sa fie
recunoscuta de autoritati ca reprezentand modele publice si comune
Sistemul de drept e compus din doua categorii de norme:
-primare (stabilesc modelele de comportament care trebuie urmate)
-secundare (stabilesc modul in care regulile primare pot fi identificate, edictate, abrogate sau modificate). Sunt reguli de
recunoastere, releva criteriile de validitate a normelor juridice, reguli de creare a normelor, de schimbare si de decizie
(instaureaza competente de jurisdictie).
-toare regulile valide ale sistemului de drept sunt recunoscute prin intermediul unei reguli ultime de recunosatere care cuprinde
criteriile de validitate pentru toate regulile din sistem
-Hart subliniaza faptul ca nu se pune in discutie validitatea acestei norme ultime de recunoastere, dupa modelul lui Kelsen, care
nu cerceteaza validitatea normei fundamentale. Totusi, arata ca aceasta norma nu este una opotetica, ca la Kelsen, nici o
fictiune, ci un fapt social. S-a spus ca piramida lui Kelsen este rasturnata si vizualizata invers, de la varf la baza. Si pt aceasta
ultima regula exista obligatia de obedienta, care este o obedienta fata de Constitutie, iar obedienta se refera la toate regulile
secundare, care trebuie respectate
-validitatea normei juridice este legata de eficatitatea sa

Reconstructia Dreptului
-critica pozitivismul a cunoscut o evolutie interesanta si in gandirea nord-americana, care a tras atentia asupra necesitatii
recorelarii dreptului cu justitia si a reducerii dreptului la fapte:
-rolul judecatorului trebuie regandit, nemaifiind suficient sa se limiteze strict la normele de drept, pt ca trebuie luate in calcul
si o serie de criterii exterioare dreptului (Dworkin)
-autorul german Jurgen Habermass considera ca reconstructia dreptului nu se poate face decat daca acesta se fundamenteaza
pe morala, deoarece, in caz contrar, dreptul nu-si poate justifica legitimiatea
-critica pozitivismului juridic cunoaste o noua dimensiune si in Italia. Scoala italiana de drept este marcata de doua axe de
gandire:
pastrarea normativitatii dreptului
realismul discursului juridic
Ronald Dworkin
-pe langa inversarea piramidei lui Kelsen, o alta transformare a pozitivismului juridic a constat in extinderea notiunii de ordine
juridica, care, in opinia lui Dworkin, cruprinde atat norme emise de legiuitor, cat si principii de justitie
-dreptul nu mai e un fapt institutional, ca la MacCormick, ci unul interpretativ; inainte de a fi un ansamblu de norme care se
aplica mecanic, este atitudinea interpretativa a unei comunitati care realizeaza justitia
-norma juridica are intotdeauna sens, pt ca ea corespunde satisfacerii unui interes material, a unei valori, a unui scop sau
principiu.
-atitudinea interpretativa este utila in aplicarea dreptului, care presupune dimensiunea istorica (precendentele judiciare). Totusi,
aceasta atitudine nu presupune continuarea a ceea ce am facut intotdeauna in drept, in toate detaliile, ci doar examinarea
sensului normei juridice, pentru a fi intelese, aplicate, exstinse, modificate sau limitate in functie de acest sens. => Aplicarea
dreptului trebuie sa imbine dimensiunea istorica cu reconstructia dreptului, acesta din urma revenind judecatorului. Pentru a
atinge acest obiectiv, el trbuie sa faca o reconstructie globala si coerenta a istoriei juridice. Pentru acest lucru este foarte
important principiul unitatii dreptului, care se adreseaza judecatorilor si administratiei publice si presupune crearea unei
conceptii coerente a justitiei si echitatii. => un nou criteriu cu privire la drept: o propozitie de drept este adevarata daca ea apare
ca cea mai buna interpretare a fnomenului juridic
-definitia dreptului: coerenta narativa, care presupune reluarea istoriei dreptului si reconstructia sa interpretativa, care nu
trebuie sa se departeze nici de continutul istoriei, nici de structura institutionala. Trebuie interpretata istoria, nu prezentata una
noua
Reguli de interpretare a dreptului:
a. Regula convenientei – pt a fi aplicat, dreptul trebuie mai intai identificat in mod concret autoritatile trebuie sa stabileasca
dreptul care convine faptelor (identificarea normelor, precedentelor si principiilor aplicabile in litigii, si care determina solutiile
acestora)
b. Regula valorii: odata ce lista de interpretari posibile a normei a fost stabilita, este aleasa aceea conforma cu morala
politica sau conforma cu teoria generala a justitiei
 Procesul de interpretare in aceasta dubla dimensiune are ca scop asigurarea integritatii dreptulului si unitatea sa
Elaborarea dreptului: doar legiuitorul il poate crea; el traduce politica sa in norma juridica, care are ca scop binele intregii
comunitati. Judecatorul nu este liber in aplicarea dreptului; deciziile dificite nu pot fi motivate prin argumente politice, care
releva problematica obiectivelor propuse de guvernanti, ci prin argumente de principiu, care fixeaza drepturile subiective ale
partilor in momentul faptelor
-conceptul de justitie:
-fiind adeptul conceptiei traditionale liberale (autonomie, non-interventie), aplica aceasta conceptie si ideii de justitie pe care o
considera prioritara asupra ideii de bine. Ulterior, isi schimba opinia, afirmand ca ideea de bine nu este numai un concept de
drept privat, ci si de drept public => statul trebuie sa intervina pentru a asigura binele cetateanului (un minim de conditii).
Solutia sa: redistribuirea mai justa a resurselor pt a asigura o viata mai buna; justitia este o conditie a posibilitatii sale.
-rolul judecatorului trebuie regandit: acesta trebuie sa judece si pe baza unor criterii exterioare dreptului; exista principii
deasupra normei juridice, de care el trebuie sa tina seama. Scopul acestui demers este acela de a pronunta cea mai buna
solutie
-conceptia sa este dominata de morala, care trebuie recunoscuta ca aflandu-se la temelia sistemului de drept. Morala trebuie
pusa atat inaintea, cat si la finalul crearii dreptului, dat fiind ca, ulterior, orice act de aplicare a dreptului trebuie motivat,
justificat. Aceasta este considerata teza esentiala a lui Dworkin. Morala politica consta in respectarea egalitatii si acordarea de
atentie egala pentru cetateni. In privinta separatiei puterilor, este importatanta separarea puterii legislative de cea
judecatoreasca.
-defineste politica ca tipul de standard care determina un scop de atins din punct de vedere economic, social sau politic.
Principiul este definit ca un standard care trebuie observat, nu pt ca permite atingerea unei situatii economice, sociale sau
politice, ci pt ca constituie o exigenta a justitiei sau a echitatii, sau a unei alte dimensiuni a moralei
-distinctia dintre politica si principii a determinat numeroase critici, in special din partea lui Neil MacCormick, care afirma ca
moralitatea procesului judiciar nu provine din structura interna a dreptului, ci e impusa din exterior, de o teorie a justitiei, al
carei criteriu de identificare este conturat de principii obiective, izvorate din relatiile sociale existente la un moment dat.
Sensurile cuvantului dikaion. Explicatii.
Platon si Aristotel au facut distinctie intre
drept si morala?
In limba greaca exista un singur
termen, dikaion, care desemneaza atat
termenul de drept, cat si cel de justitie.
Regimul constitutional just este acela unde
oamenii sunt subordonati curajului si ratiunii.
In concluzie, la Platon, dreptul nu se
diferentiaza de morala. Dintre cele doua
sensuri ale lui dikaion, cel de drept este cel
mai sugestiv pentru a ne ajuta sa desprindem
conceptia lui Platon in privinta izvoarelor
dreptului. Dreptul are sensul de lege, dar este
lege numai ceea ce este relevat de oamenii de
arta, printr-o stiinta speculativa.
La Aristotel, cele doua sensuri ale
termenului dikaion, just si drept, dobandesc
nuante diferite. Astfel, just inseamna
echilibrul realizat intre membrii cetatii, este
vorba despre un just politic instaurat intre
oamenii liberi ai cetatii, intre care se impart
onorurile si bunurile. Sensul de drept se
regaseste numai in ceea ce priveste
raporturile dintre cetateni. La Aristotel,
justitia este distincta de morala.
Decaderea legii in viziunea lui Francois
Geny
Decaderea legii este, in viziunea lui Francois
Geny, unicul izvor de drept. In Franta, din
cauza industrializarii, s-a ajuns la o
neconcordanta itnre lege si trebuintele sociale,
legiuitorul refuzand adeseori modificarea
legii dupa evolutia societatii. Geny critica
atat monopolul legii (dreptul se refera la acte
si institutii umane, nu la obiecte ideale), cat
si natura functiei jurisdictionale, care nu
consta in solutionarea doar in baza legii
scrise si aplicarea legii scrise, ci are rolul de
a crea dreptul. Se recunosc, alaturi de lege, si
alte izvoare de drept: cutuma, jurisprudenta,
doctrina, dar si izvoarele reale izvorate din
libera cercetare stiintifica, care hranesc
dreptul si devin drept adevarat cand sunt
acceptate de izvoarele formale ale dreptului.
Clasificare izvoare:
-daturile reale ale realitatii economice,
sociale si morale pe care se fundamenteaza
normele juridice
-daturile istorice constitutive ale traditiei si
a tot ce este legat de istoria unei tari
-daturile rationale constitutive a tot ce
inseamna natura lucrurilor sau natura umana
(dr. natural)
-daturile ideale corespunzatoare aspiratiilor
omului
*Primele 2 categorii corespund
circumsantelor de fapt, iar ultimele doua
preceptelor normative care trebuie sa inspire
opera legiuitorului, a magistratului sau a
teoreticianului. Preceptele releva notiunea de
just (indefinibila) si fac obiectul elaborarii
stintifice a dreptului.
Categoriile de norme in viziunea lui Hart
Hart are ca preocupare centrala
definirea dreptului, lucrarea sa principala
fiind Conceptul de Drept. Nu ofera o
definitie propriu-zisa a dreptului, dar
subliniaza ca in definirea dreptului este foarte
important limbajul juridic folosit, regulile de
semantica si sintaxa, deoarece pot aparea
probleme de interpretare. Claritatea unei
reguli nu depinde, totusi, doar de limbajul
folosit, ci si de contextul aplicarii ei
(stabilirea starii de fapt, organizarea
procesului, administrarea probelor). Aceeasi
regula poate fi clara intr-un litigiu, iar in altul
poate pune probleme.
Din punctul de vedere al lui Hart,
ormele juridice au un continut deschis, ceea
ce face ca unele litigii sa fie usoare, iar altele
dificile. Sunt dificile litigiile in care nu
decurge nicio solutie juridica din lege sau
jurisprudenta, autoritatile care sunt chemate
sa aplice dreptul dispunand astfel de putere
discretioara in stabilirea sensului normei si
sferei ei de aplicare. Dar, aceasta putere
discretionara a autoritatilor executive
afecteaza impartialitatea si neutralitatea
puterii judecatoresti, pt. ca aprecierea facuta
asupra normei are caracter subiectiv (fondata
pe principii extrajuridice, cu continut social,
politic sau economic).
Aplicarea regulii depinde de
obiectivele legiuitorului, in funcite de acestea
putem constata daca litigiile dificile intra sau
nu sub sfera de incidenta a normei. Norma
are un continut deschis din cauza formulelor
lingvistice, continand astfel o doza de
indoiala, tulburari in aplicarea normei, daca
nu se tine cont de obiectivul legiuitorului.
El considera ca trebuie sa existe
obedienta fata de norma juridica (deriva din
obisnuinta oamenilor de a se supune legilor),
dar a fi obedient fata de o norma nu inseamna
obisnuinta, chiar daca este o practica sociala
generalizata. Orice conduita neconforma
normei reglementate este dezaprobata de
membrii grupului social. Obedienta nu se
bazeaza pe obisnuinta, ci pe acceptarea
deliberata a regulii.
Izvoarele dreptului: pe langa izvoarele
formale (considerate imperative), exista si
izvoare facultative (influente cauzale sau
materiale care conditioneaza judecarea
litigiului si care tin inclusiv de buna-credinta).
Precizeaza ca izvoarele facultative nu fac
parte din sistemul de drept. Structura
sistemului de drept in viziunea lui Hart ar
trebui sa fie urmatoarea:
1. normele de conduita reglementate si
valide trebuie respectate de catre cetateni
2. exista o regula de regula de
recunoastere care determina criteriile de
validitate juridica, iar modificarea normei
trebuie sa fie recunoscuta de autoritati ca
reprezentand modele publice si comune
Sistemul de drept e compus din doua
categorii de norme:
-primare, cele care stabilesc modelele de
comportament care trebuie urmate
-secundare, cele care stabilesc modul in care
regulile primare pot fi identificate, edictate,
abrogate sau modificate). Sunt reguli de
recunoastere, releva criteriile de validitate a
normelor juridice, reguli de creare a normelor,
de schimbare si de decizie (instaureaza
competente de jurisdictie).
 Toate regulile valide ale sistemului de
drept sunt recunoscute prin intermediul unei
reguli ultime de recunoastere care cuprinde
criteriile de validitate pentru toate regulile
din sistem. Hart subliniaza faptul ca nu se
pune in discutie validitatea acestei norme
ultime de recunoastere, dupa modelul lui
Kelsen, care nu cerceteaza validitatea normei
fundamentale. Totusi, arata ca aceasta norma
nu este una opotetica, ca la Kelsen, nici o
fictiune, ci un fapt social. S-a spus ca
piramida lui Kelsen este rasturnata si
vizualizata invers, de la varf la baza. Si pt
aceasta ultima regula exista obligatia de
obedienta, care este o obedienta fata de
Constitutie, iar obedienta se refera la toate
regulile secundare, care trebuie respectate.
Validitatea normei juridice este legata de
eficatitatea sa.
Scoala italiana
Critica pozitivismului juridic cunoaste
o noua dimensiune si in Italia. Scoala italiana
de drept este marcata de doua axe de gandire
care au determinat crearea a doua ramuri în
cadrul scolii:
- ramura normativista, caracterizata de
însusirea teoriei pure a dreptului a lui H.
Kelsen si definirea dreptului ca un ansamblu
de semnificatii obligatorii
- ramura realista, care pune accent pe studiul
limbajului juridic si pe contextul dispozitiilor
normative. Aceasta a doua ramura are la baza
teoria anglo-saxona, cu originea în filosofia
analitica a limbajului. De fapt, s-a spus ca
scoala italiana este o scoala analitica.
Cei mai de seama reprezentanti ai
scolii analitice italiene sunt N. Bobbio si U.
Scarpelli.
La întrebarea „ce este dreptul?”, scoala
italiana considera ca raspunsul depinde de
conditiile în care putem cunoaste dreptul,
fiind preocupata de stabilirea naturii si
statutul stiintei dreptului (giurisprudenza).
Norma juridica este o entitate
semantica prescriptiva care poate face
obiectul stiintei dreptului.
Definitia dreptului in Grecia antica
La Platon, definitia dreptului este
corelata cu notiunea de justitie si cu rolul
juristului in societate. Astfel, juristul nu are
doar rolul de a aplica legea. Aceasta se
justifica cu atat mai mult cu cat, in conceptia
sa, o lege injusta nu este lege, nu este drept.
Justitia are ca principal rol acela de a da
fiecaruia ce este al sau. In limba greaca exista
un singur termen, dikaion, care desemneaza
atat termenul de drept, cat si cel de justitie.
La Aristotel, justitia este distincta de
morala, iar cele doua forme de justitie
(distributiva si comutativa) sunt considerate
de unii autori originea distinctiei dreptului in
drept public si drept privat. Cele doua sensuri
ale termenului dikaion, just si drept,
dobandesc nuante diferite. Astfel, just
inseamna echilibrul realizat intre membrii
cetatii, este vorba despre un just politic
instaurat intre oamenii liberi ai cetatii, intre
care se impart onorurile si bunurile. Sensul
de drept se regaseste numai in ceea ce
priveste raporturile dintre cetateni.
Drepturile inalienabile
Cunoscute si ca drepturile fundamentale ale
omului, s-au afirmat in timpul Revolutiei
Americane si Revolutiei Francee din sec
XVIII, fiind consacrate in Declaratia de
Independenta a Statelor Americane – 1776 si
Declaratia Drepturilor Omului si
Cetateanului – 1792. Analiza continutului
declaratiilor pune 3 probleme:
Cine este titularul drepturilor inelienabile?
1. Declaratia Americana sustine opinia
omului natural si se refera la libertatea unui
om concret, aflat sub dominatia coroanei
britanice, libertatea raspunde finalitatii
immediate a eliberarii.
2. Declaratia Franceza sustine opinia omului
politic si vorbeste despre libertatea abstracta
a unui om abstract, denumit cetatean.
Cine proclama drepturile inalienabile si in
numele cui?
1. Declaratia Americana ofera o explicatie
religioasa: dat fiind faptul ca suntem creati de
Dumnezeu, suntem egali si suntem inzestrati
cu anumite drepturi inalienabile => avem
dreptul sa le proclamam, pentru ca ne apartin;
au fost create de Dumnezeu pentru noi.
2. Declaratia Franceza nu neaga faptul ca
omul e creatura lui Dumnezeu, dar subliniaza
ca drepturile inalienabile au o semnificatie
politica; nu sunt rezultatul vointei lui
Dumnezeu, pentru ca omul se poate declara
titular al drepturilor pe care natura sa umana
le presupune.
Care sunt drepturile acestea si ce forta
normativa au?
1. Declaratia Americana situeaza in centru
conceptul de libertate
2. Declaratia Franceza situeaza in centru
conceptul de egalitate
Ambele Declaratii sublineaza ca scopul
suprem este fericirea publica, fapt ce a
determinat analiza metodelor de acces la
fericirea publica si continutul fericirii
Izvoarele dreptului la Sf. Augustin
Sf. Augustin sublinieaza ca exista 3 categorii
de legi prin care ni se releva ce inseamna
justitia :
1. Dreptul Natural ne ajuta sa
cunoastem ceea ce este just si
modul de functioanare al justitiei.
Totusi, nu este un adept al
dreptului natural, doctrina sa
ramanand marcata de puternice
sentimente religioase; exista totusi
elemente de armonie intre dreptul
natural si cel crestin. Dumnezeu a
impus o ordine in natura, iar
justitia oamenilor nu ar trebui
decat sa execute aceasta ordinea
naturala. El sustine ca dreptul
natural era bun inainte de caderea
in pacatul originar; dreptul natural
este legea paganilor, iar crestinii
au acces la justitie pe alte cai.
2. Legea lui Moise desi este
fundamental diferita de legea
crestina, legea mozaica este
sustinuta de Sf. Augustin pentru
ca aceasta provine de la
Dumnezeu, a fost data direct de
acesta, in mainile lui Moise. El o
considera adecvata acelui timp,
fiind depasita de legea crestina.
3. Legea lui Hristos este singura
capabila sa-i conduca pe oameni
spre justitie si spre descoperirea
sensului termenului drept, just. Se
regaseste in cele 4 Evanghelii.
In ,,De Civitate Dei” sublinieaza
faptul ca ceea ce este just isi are
originea in credinta, deoarece
credinta este principiul cunoasterii;
acest lucru e valabil si pentru
drept. Legile si cutumele nu au
valoare decat daca textele divine
tac, mai exact au rolul de lex
specialia.
Realismul american
A fost influentat de Francois Geny si Scoala
liberului drept din Franta. Fondatorul
realismului american este Oliver Wendell
Holmes, a carui doctrina e compusa din 4
teze fundamentale:
1.Conceptia instrumentala sau
functionalista a dreptului, conform careia
dreptul este un mijloc de realizare a
diferitelor politici puse in practica de
guvernantii unei tari; acesta nu mai este
definit ca ansamblu de reguli si concepte
deduse din cateva principii, ca in tezele
formaliste ale dreptului.
2.Teza nedeterminarii, conform careia
normele juridice contin termeni imprecisi,
care fac dificila aplicarea in practica a normei
respective. Ele au un continut nedeterminat.
Teza nedeterminarii este legata de teoria
precedentului judiciar in sistemul de
common-law. Potrivit teoriei precedentelor,
se recunoaste o anumita autoritate normelor
carora judecatorii le-au validat existenta in
cauze solutionate de ei anterior.
3.Teoria comportamentalista
(Behaviorism), conform careia hotararea
judecatoreasca este rezultatul intuitiilor
personale ale fiecarui judecator. Aceasta
teorie pledeaza pentru reorientarea gandirii
juridice, care trebuie sa fie descriptiva si
critica fata de deciziile judiciare.
4.Teza anticonceptualista sustine ca
faptele continute in cauze si in hotararile
judecatoresti au consecinte sociale si contine
2 aspecte:
-gandirea juridica trebuie sa ramana
cel mai aproape posibil de modelele de
comportament impuse de tribunale sau alte
autoritati care aplica dreptul, evitand
conceptualizarile juridice inutile
-gandirea juridica nu trebuie sa faca
nicio judecata de valoare asupra acestor
modele si cu atat mai putin sa elaboreze o
teorie a justitiei
Legea in conceptia lui Toma d’Aquino
A preluat teoria dreptului natural si a aratat
contributia covarsitoare a crestinismului la
crearea si evolutia dreptului. Intalnim
distintctia intre dreptul natural si legile
omenesti. Dreptul moral nu se confunda cu
morala si este schimbator, la fel ca natura
omului. Astfel si legile omenesti ar trebui sa
fie schimbatoare, pentru ca ele sunt
consecinte ale dreptului natural. Referitor la
legile omenesti pozitive, doctrina Sf. Toma
este concentrata pe 5 aspecte:
1. Necesitatea legii omenesti se justifica nu
prin faptul ca legea este un remediu al raului,
al pacatului, ci prin faptul ca privine din
natura umana, pe care o reflecta. Pe langa
dispozitii represive, legea umana are si
dispozitii permisive si preventive
2. Originea legii este legata de regimul
politic; cuprinde dispozitii pentru monarh,
pentru cei bogati sau intelepti si pentru
popor.
3. Continuitatea legii este explicata prin
dreptul natural pentru ca orice lege
omeneasca provine din dreptul natural, iar
legea creata de legiuitor este expresia justului
natural. Dreptul este rezultatul ratiunii si al
vointei. Ratiune – pt ca deriva din stiintele
naturii; vointa – pt ca puterea legislativa i-a
adaugat forma scrisa, rigiditate, precizie.
4. Calitatile legii trebuie sa fie justa (sa
reflecte binele comun si nu interesele
personale ale legiuitorului) si trebuie sa fie
corespunzatoare conditiilor de spatiu si timp.
5. Autoritatea legii nu poate exista decat daca
legea este justa si corespunde justului natural.
Daca este justa, va fi inteleasa si aplicata de
oameni. In caz contrar, daca este injusta,
trebuie sanctionata de judecator. Astfel, la Sf.
Toma, autoritatea legii este conditionata. Din
conceptia Sf. Toma rezulta ca termenul de
drept se confunda cu cel de just, ca la greci si
romani. Justul deriva din natura; nu ofera
reguli fixe. Dreptul natural, la Sf. Toma, are
rolul de a oferi reguli generale, imprecise,
schimbatoare. Legile pozitive omenesti
ocupa locul central in ansamblul dreptului
natural. Dreptul natural este aplicat de
judecator atunci cand legea pozitiva tace.
Dreptul natural in Roma antica (Cicero), nu dreptul in jurul omului. Singurul capabil
in conceptia lui Toma d’Aquino si a lui sa arate ce este dreptul, jus naturalismul antic,
Michel Villey adica dreptul este sollen provenit din sein,
Cicero - Mostenirea greaca se observa adica ceea ce trebuie sa fie izvoraste din ceea
cel mai bine in conceptul de drept natural. A ce este.
definit legea naturala afirmand ca este
ratiunea dreapta, acordata naturii si
raspandita in constiinta fiecarui om. Ea este o
lege veritabila, constanta si eterna. Dreptul
nu este rezultatul vointei libere, ci este dictat
de natura. Dreptul nu se fondeaza pe o pura
pozitivitate, pentru ca ar insemna ca in
anumite cazuri si legile tiranilor ar fi drept.
De aceea este necesarsa ne raportam la o
justitie naturala. Din jus naturale decurge jus
gentium, care serveste ca baza in relatiile
reciproce dintre popoare, pentru ca este
fondat pe nevoi comune. Jus civile este
dreptul pe care il are fiecare popor in
particular. Desi recunoaste necesitatea
dreptului natural, sustine ca acesta poate fi
ameliorat cu ajutorul legiuitorului, care are
sensul de a tempera exigentele justitiei pure.
Ideea dreptului natural comun tuturor
oamenilor se intalneste la majoritatea
juristilor romani; fundamentele dreptului se
gasesc in natura lucrurilor, jus naturale este
legat de aequitas, de unde rezulta tratamentul
egal al lucrurilor. Desi sclavia este contrara
dreptului natural, este considerata fireasca
datorita lui jus gentium, fiind justificata si
prin faptul ca este intalnita la toate popoarele,
ca urmare a razboaielor. Jus naturale este un
concept de traditie greaca, in timp ce jus
gentium este un concept propriu romanilor.
Toma d’Aquino - A preluat teoria
dreptului natural si a aratat contributia
covarsitoare a crestinismului la crearea si
evolutia dreptului. Intalnim distintctia intre
dreptul natural si legile omenesti. Dreptul
moral nu se confunda cu morala si este
schimbator, la fel ca natura omului. Astfel si
legile omenesti ar trebui sa fie schimbatoare,
pentru ca ele sunt consecinte ale dreptului
natural. Din conceptia Sf. Toma rezulta ca
termenul de drept se confunda cu cel de just,
ca la greci si romani. Justul deriva din natura;
nu ofera reguli fixe. Dreptul natural, la Sf.
Toma, are rolul de a oferi reguli generale,
imprecise, schimbatoare. Legile pozitive
omenesti ocupa locul central in ansamblul
dreptului natural. Dreptul natural este aplicat
de judecator atunci cand legea pozitiva tace.
Michel Villey - Nu este de acord cu
dreptul modern pt ca este individualist si
lipsit de realism si obiectivitate. Inclina spre
dreptul natural, despre care afirma ca il
regasim in dreptul roman, singurul care
pastreaza ceea ce este autentic in drept.
Subliniaza ca trebuie ca omul sa se intoarca
la dreptul natural, la gandirea juridica antica
a dreptului natural, care este vazut ca
reprezentand un nou realism juridic. Doctrina
sa sutine ideea separarii dreptului de morala,
la fel ca pozitivismul juridic pe care il critica.
Doctrina lui Villey este axata pe doua critici
majore : critica pozitivismului juridic pt ca
dreptul nu poate fi creat de om, deoarece ii
preexista, fiind inscris in natura lucrurilor si
critica dreptului natural moderndespre care
spune ca nu poate fi acceptat, pt ca desi se
pretinde a fi un drept al omului si pentru om,
el pleaca de la o premisa falsificata, si anume
starea de natura. Villey considera ca omul, de
fapt, trebuie sa graviteze in jurul dreptului si
Izvoarele de drept in Grecia Antica, la
Toma d’Aquino si Francois Geny
Izvoarele de drept in Grecia Antica au
fost identificate de Platon si Aristotel, in
calitate de cei mai de seama reprezentanti.
Sensul de drept al lui dikaion ne ajuta sa
desprindem conceptia lui Platon in privinta
izvoarelor dreptului. Astfel, dreptul are
sensul de lege. Metoda lui Platon de a
descoperi legile este fondata pe natura.
Singurul care are rolul de legiuitor este
filosoful pentru care se acorda o importanta
deosebita educatiei lui, in calitate de viitor
legiuitor. Un filosof trebuie sa aiba studii de
matematica si dialectica pentru a putea vedea
ideile. Descoperirea legilor presupune si un
proces de apropiere de divinitate, de
purificare. La Platon, unul dintre izvoarele
dreptului il constituie religia. Elementul
religios va fi preluat de crestinism, fiind
dezvoltat in special de Sf. Augustin.
Aristotel considera ca dreptul are
doua mari surse: dreptul natural care
presupune studiul naturii, care considera ca
omul este un animal social, numai cetatea
este naturala si care este dedus fie din
principii ale ratiunii practice, fie din definitii
abstracte ale constiintei umane ; dreptul scris
al cetatii -in Politica intalnim elemente de
drept constitutional, se analizeaza mai multe
constitutii ale statelor si se constanta ca cel
mai potrivit regim politic se gaseste intre
aristocratie si democratie. Fiecare cetatean
are posibilitatea de a participa la viata
publica, dar distributia onorurilor si a
sarcinilor publice tine cont de bogatia,
capacitatea si varsta fiecaruia.
Toma d’Aquino considera ca Vechiul
Testament este legea veche, iar Noul
Testament reprezinta legea noua.
Scopul izvoarelor este de a ne dezvalui
existenta divinitatii, prin care ne putem salva
sufletul si existenta vesnica. Fara credinta
insa, si fara a respecta legile divine nu putem
accede la aceasta lume noua, pe care
Dumnezeu vrea sa o imparta cu noi. Legea
noua (a lui Hristos ) – total diferita de legea
umana, nu are continutul si forma legii scrise;
este atipica deoarece presupune o evolutie
interioara. Legea crestina este o stare de
spirit, pe care trebuie sa o traim in
permanenta.
Decaderea legii este, in viziunea lui
Francois Geny, unicul izvor de drept. In
Franta, din cauza industrializarii, s-a ajuns la
o neconcordanta itnre lege si trebuintele
sociale, legiuitorul refuzand adeseori
modificarea legii dupa evolutia societatii.
Geny critica atat monopolul legii (dreptul se
refera la acte si institutii umane, nu la obiecte
ideale), cat si natura functiei jurisdictionale,
care nu consta in solutionarea doar in baza
legii scrise si aplicarea legii scrise, ci are
rolul de a crea dreptul. Se recunosc, alaturi
de lege, si alte izvoare de drept: cutuma,
jurisprudenta, doctrina, dar si izvoarele reale
izvorate din libera cercetare stiintifica, care
hranesc dreptul si devin drept adevarat cand
sunt acceptate de izvoarele formale ale
dreptului.
Clasificare izvoare:
-daturile reale ale realitatii economice,
sociale si morale pe care se fundamenteaza
normele juridice
-daturile istorice constitutive ale traditiei si
a tot ce este legat de istoria unei tari
-daturile rationale constitutive a tot ce
inseamna natura lucrurilor sau natura umana
(dr. natural)
-daturile ideale corespunzatoare aspiratiilor
omului
*Primele 2 categorii corespund
circumsantelor de fapt, iar ultimele doua
preceptelor normative care trebuie sa inspire
opera legiuitorului, a magistratului sau a
teoreticianului. Preceptele releva notiunea de
just (indefinibila) si fac obiectul elaborarii
stintifice a dreptului.
Teoria contractului social si separatia
puterilor in stat
Dupa epoca Sf. Toma se observa
tendinta de a conferi omului un rol tot mai
important in cunoasterea dreptului, cu
ajutorul ratiunii. Se trece de la superior la
inferior, de la Dumnezeu la oameni sau de la
rege la popor. Astfel, apar noi teorii care au
influentat puternic modernizarea dreptului:
teoria contractului social, teoria separatiei
puterilor, teoria drepturilor inalienabile.
Teoria contractului social si teoria separatiei
puterilor au asezat pe fundamente noi teoria
asupra statului si definitia dreptului. Teoria
asupra statului a suportat influente diferite, in
functie de reprezentantii Teoriei contractului
social si ai separatiei puterilor.
Hugo Grotius considera ca crearea
fiecarui stat este precedata de un contract
social prin care poporul transmite puterea
guvernantilor si isi stabileste forma de
guvernamant. Dupa, poporul pierde puterea
de a-i controla sau pedepsi pe guvernanti.
Guvernantii nu sunt obligati sa-si respecte
promisiunile asumate prin pactul social.
Pactul trebuie sa aiba forma tratatului
international, si nu forma actelor interne, a
contractelor; Grotius invoca forta obligatorie
a tratatelor internationale. In ceea ce priveste
definitia dreptului, Hugo Grotius considera
ca dreptul este mijlocul rational de a asigura
pacea; dreptul este imuabil. Preia de la
Aristotel ideea ca omul este un animal social.
Simpla sociabilitate a oamenilor este
suficienta pentru crearea dreptului;
sociabilitatea decurge din dreptul natural si
se realizeaza prin intermediul pactului social.
Dreptul natural al lui Grotius se situeaza intre
curentul dogmatic al dreptului natural crestin
si curentul rationalist al dreptului natural
modern, care tinde sa elimine dreptul divin
pozitiv.
Thomas Hobbes considera ca statul
este creat tot pe baza unui contract social, pt
a se mentine siguranta si pacea, deoarece
homo hominis lupus, iar starea naturala a
oamenilor, preexistenta statului este razboiul
tuturor contra tuturor. La fel ca la Grotius, cu
ocazia incheierii contractului social, oamenii
cedeaza anumite drepturi in favoarea statului,
dar nu puterea ca la Grotius, ci drepturile lor
naturale, in schimbul pacii. Statul este
totalitar. Contractul se incheie intre stat si
popor si nu intre suveran si popor. Statul este
singura sursa a dreptului, numai el spune
dreptul si il defineste, pt ca el are puterea de
comanda, iar legea este un comandament.
Puterea statului are un caracter absolut, este
suverana. Legile sunt facute de monarh, dar
el nu este supus legior sale; el este ex lege si
supra legem. In ceea ce priveste definitia
dreptului, Thomas Hobbes considera ca
datorita faptului ca suveranul este unicul
legiuitor, lega este cea care determina dreptul.
Un act este legal daca este conform cu legea
facuta de suveran. In literatura de specialitate
se considera ca Hobbes s-ar apropia de
pozitivismul juridic.
Conceptia sa este axata pe 3
coordonate, care o diferentiaza de pozitivism:
-sustine existenta unei legi naturale, pe care
se fondeaza pacea si securitatea; legea
pozitiva este doar mijlocul prin care se atinge
pacea si este legata de legea naturala ;
-puterea statului nu este limitata de drept ;
-legea pozitiva este subordonata legii
naturale, care ii arata ce trebuie sa fie.
Sistemul juridico-politic al lui Hobbes nu se
identifica cu cel pozitivist.
John Locke considera ca omul este
natural sociabil; nu se afla intr-o stare de
razboi, ci intr-o stare de natura, care cuprinde
mai multe drepturi fundamentale: drepturl la
libertate, la munca, la proprietate
privata.Contractul social are ca scop
garantarea drepturilor naturale. Autoritatile
publice sunt inversite cu putere si trebuie sa
garanteze aceste drepturi naturale, iar daca
abuzeaza de puterea incredintata, poporul are
dreptul sa-si ia inapoi suveranitatea. Astfel
apare bilateralitatea obligatiei politice:
-obligatia poporului de a se supune legilor
pozitive ale statului ;
-obligatia statului de a respecta drepturile
naturale ale oamenilor.
John Locke este considerat fondatorul
liberalismului politic. Scopul statului nu este
pacea si securitatea individului, ca la Hobbes,
ci maximum de libertate pentru om. In ceea
ce priveste definitia dreptului, John Locke
considera dreptul trebuie sa asigure libertatea
individului, prin toate categoriile sale de
prescriptii: dreptul comanda, limiteaza,
permite, interzice etc.
J.J. Rousseau este cel mai de seama
reprezentant al Teoriei contractului social, el
considerand ca omul se afla intr-o stare de
natura; omul nu este un animal social, ci un
animal cu doua tendinte: mila si
perfectabilitatea, care-l fac uman. Omul se
asociaza cu altii, incheie un contract prin care
cedeaza totalitatea drepturilor sale naturale
entitatii create prin contract, statul, care i le
restituie imediat. Drepturile naturale, prin
intermediul contractului, devin drepturi civile.
Pactul are la baza totalitatea vointelor
individuale care se contopesc intr-o vointa
generala, care este ratiunea publica.
Suveranul este reprezentat de ansamblul
cetatenilor. Guvernarea democratica este un
ideal neadaptabil la oameni. In ceea ce
priveste definitia dreptului, J.J. Rousseau
considera ca legea se caracterizeaza printr-o
generalizare colectiva, nu are valore decat
prin pactul colectiv. Exista o dubla
generalitate a legii:
1. o generalitate formala – provine din
autoritatea statala, ceea ce implica faptul ca
legea, venind de la toti, este legata de
democratie
2. o generalitate materiala – releva
prescriptiile pe care legea le statueaza.
Aceasta dubla generalitate are 2 consecinte:
1. Legea, fiind un act de vointa
generala, nu poate sa se pronunte asupra
particularului
2. Legea este expresia vointei generale
=> ea este rationala si legitima. Doar legea
poate implini, pt ca ea asigura libertatea si
justitia.
Rousseau nu respinge dreptul natural,
dar il transfigureaza, in sensul ca nu are
semnificatie si validitate decat prin
intermediul ratiunii publice si a legii pozitive
civile. Rousseau nu este nici pozitivist; da
legilor absolute o forma umana.
Teoriile idealiste si conceptia despre drept
Opus pozitivismului s-a dezvoltat
curentul idealist, pentru care dreptul este
produsul sociabilitatii omului, fiind o opera a
spiritului omenesc.
In Italia s-a dezvoltat un pozitivism
critic, axat pe natura spirituala si morala a
dreptului. Giorgio del Vecchio face o critica
neokantiana a pozitivismului juridic,
considerand ca sistemele reflecta idealul de
justitie, care permite realizarea libertatii
persoanei. El face o distinctie intre conceptul
de drept, obiect al unei cercetari pur logice si
ideea de drept corespunzatoare idealului de
drept, obiect al cercetarii deontologice. Mai
exista si cercetarea fenomenologica, care
studiaza dreptul din punct de vedere istoric si
sociologic. Orice persoana este un suiect de
drept, cu un drept subiectiv caruia ii
corespunde o obligatie corelativa. Idealului
de drept ii corespunde principiul de justitie,
conform caruia orice persoana are
posibilitatea de a nu fi impedicata sa-si
exercite propria libertate. Idealul de drept
sustinut de Del Vecchio seamana cu
conceptia lui Kant, insa exista si diferente:
Del Vecchio sustine ca dreptul nu trebuie
definit prin continutul sau, ci prin forma sa,
care trebuie sa fie universala, astfel incat sa
se regaseasca in orice sistem juridic.
Conceptul de drept – strans legat de actiunile
umane; apartine domeniului dreptului orice
actiune a unui subiect evaluata dupa cum este
compatibila sau incompatibila cu actiunile
altui subiect. Dreptul se raporteaza la
actiunile mai multor subiecte, care au dreptul
subiectiv de a actiona. Acestui drept ii
corespunde obligatia corelativa a altui subiect
de a nu impedica pe altul sa-si exercite
dreptul. In domeniul dreptului, actiunile sunt
intotdeauna bilaterale si coordonate, iar in
domeniul moralei sunt unilaterale si necesare,
pt ca se raporteaza doar la subiectul care
actioneaza. Se face demarcatia dintre drept si
morala. Spre deosebire fata de Kant:
distinctia drept - morala nu consta in
caracterele actiunii, ci in trasaturile interne
ale unui act. Dreptul permite ceea ce este
prescris de morala, dar nu reglementeaza
obligatia morala. Dreptul si morala sunt
complementare.
Pt a putea formula o definitie a
dreptului, trebuie mai intai sa-l izolam de
factorii istorici si sociologici, considera pe de
alta parte Rudolph Stammler. Conceptul
dreptului nu poate fi cercetat decat de o
stiinta pura a dreptului (Kelsen) si este
expresia unei vointe inviolabile, coerctivia,
autonoma si suverana. Ca la Del Vecchio,
dreptul este corespunzator idealului de jusitie,
acest ideal avand la baza doua principii:
-respectarea personalitatii fiecaruia:
vointa niciunui om sa nu fie supusa vointei
altuia
-principiul participarii: omul nu
trebuie sa fie exlus din comunitatea sociala
din care face parte, ci trebuie sa fie implicat
in viata comunitatii.
*in literatura de specialitate se apreciaza ca
aceste doua principii au un continut vag,
imprecis si ca reiau definitia kantiana a
dreptului just (libertatea fiecaruia trebuie sa
fie in concordanta cu libertatea tuturor)
Fenomenologia dreptului -
fenomenologie inseamna intoarcerea la
concretul lucrurilor, la puritatea lor
fenomenala, pentru a putea sa le observam
esenta (eidos). Toate obiectele sunt, de fapt,
fenomene, pe care constiinta le poate
cunoaste doar prin cercetarea esentei lor. In
drept, aceasta conceptie filosofica a fost
introdusa de Edmund Husserl, care a criticat
toate conceptiile aparute pana la el, atat
naturalismul, cat si pozitivismul juridic.
Acest fenomen a cunoscut doua tendinte: cea
axiologica, marcata de asimilarea cercetarii
esentei conceptelor juridice cu cea a valorii
acestora si cea existentialista, care sustine ca
dreptul este in mod exlusiv opera omului,
data fiind libertatea totala a omului in
domeniul valorilor. Metoda fenomenologica
are caracter descriptiv, are doar rolul de a
constata si evidentia in fata tuturor esenta
(eidos) si structura dreptului. Se considera ca
exista trei categorii de eidos, care impreuna
formeaza structura dreptului:
-eidos cu caracter generic: dreptul in
substanta sa esentiala apare ca fiind un
ansamblu de norme
-eidos cu caracter special: normele
care compun dreptul au continut etic si
vocatie de comandament
-eidos cu caracter particular: avand
vocatie de comandament, normele juridice
conduc comportamentele umane
Edmund Husserl sustine in cadrul
curentului axiologic ca dreptul are la baza
cutuma. Cu toate acestea, acolo unde simpla
traditie a unei comunitati releva relatiile
sociale in mod nedeterminat, dreptul are un
singur izvor determinat: vointa fie a
monarhului, fie a Parlamentului, fie a statului.
Membrii comunitatii se supun unei astfel de
vointe in mod constient si voluntar; nu este o
simpla subordonare fata de stat, ci in baza
consimtamantului poporului. Doctrina lui
Husserl are in centrul analizei forma generala
de obedienta fata de drept, forma care apare
ca o obligatie ce vine din exterior. Autorul nu
cerceteaza structurile juridice efecive sau
conceptele de drept. Pentru el, dreptul este
ceea ce ne obliga din exterior. Doctrina sa a
fost continuata de fiul sau, Gerhart Russel si
de un discipol, A. Reinach. Esenta dreptului
consta in caracterele a priori si necesare ale
concepelor juridice. Metoda fenomenologica
a restrangerii cercetarii la structura interna a
lucrurilor a juta la desprinderea eidos-ului, a
conceptelor si a isntitutiilor juridice. Dreptul
are propria sa esenta; normele juridice sunt
entitati ideale, dar reale, pt ca putem studia
structura lor interna. Dreptul poate uneori
devia de la esenta sa, punandu-se astfel
problema daca dreptul pozitiv trebuie sa se
conformeze esentei sale, sau, altfel spus, care
este raportul dintre un fapt juridic si valoarea
sa( ceea ce trebuie sa fie ordinea juridica).
Fundamentul axiologic al dreptului pozitiv si
al normelor juridice se regaseste in
efectivitatea acestora.
Existentialismul juridic pleaca de la
premisa ca existenta precede esenta. Pt drept,
problema nu este cunoasterea esentei
apriorice a cestuia, pt ca dreptul si lumea, in
general, depind de actiunile umane, de
eperienta omului, de interesele si de valorile
lui. Reprezentantii existentialismul juridic au
fost: M. Scheler, N. Hartmann, E. Fechner. In
privinta valorilor, acestea sunt calitati
obiective ale lucrurilor, sunt a priori si
ierarhizate. Exista valori absolute care sunt
fundamentul principiilor juridice supreme.
Deasupra tuturor valorilor absolute se afla
demnitatea persoanei umane, din care deriva
principiile juridice supreme: libertatea de
exprimare (cea mai importanta), libertatea
economica, dreptul la viata privata. Aceste
libertati au caracter universal si se repeta in
fiecare epoca istorica, ele reprezinta situatii
sociale tipice, din cauza repetarii lor
neintrerupte. Dreptul are 2 categorii de
izvoare: reale si ideale, tinandu-se cont de
separarea kelseniana dintre sein si sollen,
dintre fapt si valoare. Are loc o reabilitare a
dreptului natural, afirmandu-se ca omul
descopera valorile si preceptele dreptului
natural, dar ramane liber si creator in
deciziile si optiunile sale. Nu este vorba de
un drept natural cu un continut preexistent
sau variabil, ci despre un drept natural al
carui continut este in continua devenire.
Sf. Augustin comparatie cu Toma
d’Aquino
Doctrina juridica a Sf. Augustin este
marcata de viziunea crestina asupra lumii,
asupra statului, asupra legii si a justitiei.
Intalnim o distinctie intre legea divina si cea
omeneasca, pe care o califica drept profana,
elaborand astfel o teorie a legilor profane,o
teorie a continutului si izvoarelor dreptului,
precum si o teorie a statului. Toma d’Aquino
a preluat teoria dreptului natural si a aratat
contributia covarsitoare a crestinismului la
crearea si evolutia dreptului.
Sf. Augustin - teoria legilor profane are la
baza 2 principii:
-legile profane nu sunt juste
-desi sunt injuste, trebuie respectate
In lucrarea ,,De civitate Dei”, Sf.
Augustin critica toate institutiile statului,
sociale, militare si judiciare. Dreptul nu poate
exista decat daca este just, iar justitia consta
in a da fiecaruia ce este al sau, insa nu poate
fi numita justitie cea care nu il are in centru
pe Dumnezeu. Justitia romana este injusta,
pentru ca nu are la baza credinta crestina, iar
unde nu exista justitie, nu exista nici drept.
Desemneaza prin ,,jus humanum” legile
cetatii terestre. Legile profane trebuie
respectate pentru ca crestinul are nevoie de
stat si de legile sale profane; prin urmare este
firesc sa le respecte.
-justifica respectarea legilor profane injuste
prin faptul ca ele ajuta la pacea cetatii. Exista
mai multe grade de pace, pacea perfecta si
paci inferioare; pacea perfecta este asigurata
de o justitie perfecta, crestina, iar pacile
inferioare asigura o ordine provizorie. Legile
statului nu pot asigura decat o astfel de pace
inferioara. O a 2-a justificare consta in faptul
ca, supunandu-ne legilor umane, ne supunem
implicit unui plan divin, pentru ca ele au
rostul lor in planul lui Dumnezeu; aceste legi
reflecta ceva din ordinea lui si de aceea
trebuie respectate. Doctrina Sf. Augustin este
diferita de tot ceea ce se afirmase pana atunci
in epoca, este diferita de dreptul natural; se
apropie de pozitivismul juridic, promovand
notiuni ca ordinea publica, respectarea
istoriei si a legilor pozitive.
Sensul notiunii de ,,justitie” este diferit
fata de cel din antichitate, deoarece la Sf.
Augustin justitia inseamna nu egalitate, ci
caritate si generozitate. Considera ca justitia
crestina are urmatoarele trasaturi:
-are caracter subiectiv – fiind o justitie de
caritate, contine reguli imprecise, care se
aplica diferit
-are ca scop perfectiunea – nu admite
realizarea niciunui interes personal.
Sustine ideea proprietatii private, dar
dezvolta si ideea proprietatii comune, prin
punerea in comun a bunurilor de catre
crestini. Primele comunitati de crestini au
renuntat la proprietatea privata, impartind
unii cu altii bunurile, experimentand astfel o
alta forma de proprietate, deoarece
proprietatea privata nu isi are izvorul in
dreptul divin. Lipseste sanctiunea – element
de esenta pt. dreptul crestin; el nu poate
sanctiona si nu poate fi sanctionat pe pamant.
Dreptul crestin poate coexista cu cel laic.
Desi nu au puncte comune, nu se opun unul
altuia. Dreptul crestin pune accent pe
indepartarea omului de cele materiale,
terestre, iar cel laic se ocupa cu lucrurile
trecatoare. Pt. un crestin, conteaza
respectarea legii divine, neavand importanta
ce dispune legea laica. Ex: daca propria viata
ii este suprimata de justitie, nu are importanta,
daca el a respectat legea divina.
Sf. Augustin sublinieaza ca exista 3
categorii de legi prin care ni se releva ce
inseamna justitia :
1. Dreptul Natural ne ajuta sa
cunoastem ceea ce este just si
modul de functioanare al justitiei.
Totusi, nu este un adept al
dreptului natural, doctrina sa
ramanand marcata de puternice
sentimente religioase; exista totusi
elemente de armonie intre dreptul
natural si cel crestin. Dumnezeu a
impus o ordine in natura, iar
justitia oamenilor nu ar trebui
decat sa execute aceasta ordinea
naturala. El sustine ca dreptul
natural era bun inainte de caderea
in pacatul originar; dreptul natural
este legea paganilor, iar crestinii
au acces la justitie pe alte cai.
2. Legea lui Moise desi este
fundamental diferita de legea
crestina, legea mozaica este
sustinuta de Sf. Augustin pentru
ca aceasta provine de la
Dumnezeu, a fost data direct de
acesta, in mainile lui Moise. El o
considera adecvata acelui timp,
fiind depasita de legea crestina.
3. Legea lui Hristos este singura
capabila sa-i conduca pe oameni
spre justitie si spre descoperirea
sensului termenului drept, just. Se
regaseste in cele 4 Evanghelii.
In ,,De Civitate Dei” sublinieaza
faptul ca ceea ce este just isi are
originea in credinta, deoarece
credinta este principiul cunoasterii;
acest lucru e valabil si pentru
drept. Legile si cutumele nu au
valoare decat daca textele divine
tac, mai exact au rolul de lex
specialia.
In opinia lui Sf. Augustin referitoare la teoria
statului, acesta trebuie sa se bazeze pe legi
crestine, trebuie sa pedepseasca atingerile
aduse bisericii crestine, mergand pana la
folosirea fortei pentru respectarea credintei.
Legile omenesti ar trebui sa fie in
concordanta cu cele crestine, dar aceasta nu
este neaparat o conditie pentru respectarea si
aplicarea lor. Crestinii trebuie sa respecte
legile terestre (desi sunt rele), pentru ca si ele
sunt o parte din intregul ordinii divine. Este
ideal ca ele sa fie juste, dar justul nu poate fi
cunoscut decat prin credinta. Statul crestin
trebuie sa evolueze spre crearea unei cetati
divine, un refugiu al crestinilor, iar cetatea
terestra sa devina una divina, dreptul
omenesc devenind astfel crestin.
Toma d’Aquino a propus noi
semnificatii ale teoriei dreptului natural.
Astfel a preluat teoria dreptului natural si a
aratat contributia covarsitoare a Legilor – se arata ca legea omeneasca deriva
crestinismului la crearea si evolutia dreptului. din cea naturala, este o prelungire a acesteia.
Intalnim distintctia intre dreptul natural si Toma d’Aquino considera ca Vechiul
legile omenesti. Dreptul moral nu se Testament este legea veche, iar Noul
Testament reprezinta legea noua.
confunda cu morala si este schimbator, la fel
Scopul izvoarelor este de a ne dezvalui
ca natura omului. Astfel si legile omenesti ar
existenta divinitatii, prin care ne putem salva
trebui sa fie schimbatoare, pentru ca ele sunt sufletul si existenta vesnica. Fara credinta
consecinte ale dreptului natural. Referitor la insa, si fara a respecta legile divine nu putem
legile omenesti pozitive, doctrina Sf. Toma accede la aceasta lume noua, pe care
este concentrata pe 5 aspecte: Dumnezeu vrea sa o imparta cu noi. Legea
1. Necesitatea legii omenesti se justifica nu noua (a lui Hristos) – total diferita de legea
prin faptul ca legea este un remediu al raului, umana, nu are continutul si forma legii scrise;
al pacatului, ci prin faptul ca privine din este atipica deoarece presupune o evolutie
natura umana, pe care o reflecta. Pe langa interioara. Legea crestina este o stare de
spirit, pe care trebuie sa o traim in
dispozitii represive, legea umana are si
permanenta.
dispozitii permisive si preventive
2. Originea legii este legata de regimul
politic; cuprinde dispozitii pentru monarh,
pentru cei bogati sau intelepti si pentru
popor.
3. Continuitatea legii este explicata prin
dreptul natural pentru ca orice lege
omeneasca provine din dreptul natural, iar
legea creata de legiuitor este expresia justului
natural. Dreptul este rezultatul ratiunii si al
vointei. Ratiune – pt ca deriva din stiintele
naturii; vointa – pt ca puterea legislativa i-a
adaugat forma scrisa, rigiditate, precizie.
4. Calitatile legii trebuie sa fie justa (sa
reflecte binele comun si nu interesele
personale ale legiuitorului) si trebuie sa fie
corespunzatoare conditiilor de spatiu si timp.
5. Autoritatea legii nu poate exista decat daca
legea este justa si corespunde justului natural.
Daca este justa, va fi inteleasa si aplicata de
oameni. In caz contrar, daca este injusta,
trebuie sanctionata de judecator. Astfel, la Sf.
Toma, autoritatea legii este conditionata. Din
conceptia Sf. Toma rezulta ca termenul de
drept se confunda cu cel de just, ca la greci si
romani. Justul deriva din natura; nu ofera
reguli fixe. Dreptul natural, la Sf. Toma, are
rolul de a oferi reguli generale, imprecise,
schimbatoare. Legile pozitive omenesti
ocupa locul central in ansamblul dreptului
natural. Dreptul natural este aplicat de
judecator atunci cand legea pozitiva tace.
In ceea ce priveste contributia
crestinismului la crearea si evolutia dreptului
- in lucrarea ,,Summa Theologiae” , Sf. Toma
subliniaza dublul rol jucat de crestinism in
formarea dreptului:
1. Divinitatea are rolul de a ne arata ca
natura umana nu este singura in Univers, ca
exista o lume spirituala deasupra ei
2. Cunoastearea umana poate fi ajutata
de revelatia divina. Dumnezeu calauzeste
omul si il ilumineaza de-a lungul vietii,
ajutandu-l sa descopere adevaruri rationale
Termenul drept are aceeasi
semnificatie ca la Aristotel – adica dreptul
este obiectul justitiei. Se recunoaste existenta
dreptului natural si al gintilor; dreptul pozitiv
nu poate avea ca izvor decat legile omenesti,
care sunt profane. Legea suprema este cea
eterna, din care deriva totul, pentru ca ea este
divina. Principiile sale nu sunt cunoscute
direct de om, ci prin legea naturala, lege care
poate fi cunoscuta de orice om, indiferent
daca este crestin sau pagan. In Tratatul
Comparatie intre teoria normativista a lui
Kelsen si teoria nepozitivista a lui Hart
Hans Kelsen este cel care critica conceptia
traditionala, conform careia dreptul este
produsul fortei statului, pentru ca si dreptul
limitează statul, iar aceasta limitare, de fapt,
autolimitare a statului prin drept, rezida in
vointa statului, care nu este decat o
transpunere a autonomiei de vointa
contractuale din dreptul privat. El
construieste o teorie pura a dreptului, care
este diferita de teoria generala a dreptului.
Ideea centrala a doctrinei lui Kelsen este
aceea ca notiunile, conceptele fundamentale
ale dreptului, care grupează celelalte
concepte juridice ai se regasesc in varful
genealogiei conceptelor trebuie sa fie epurate
de orice semnificatie etico-politica, de unde
reiese ca teoria dreptului trebuie să fie pur
juridica, nu morala, filosofica sau politica.
In conceptia sa teoria normativista este
compusa din 2 teze fundamentale:
1. Teza separatiei dreptului de morala -
Kelsen critica teoria conform careia norma
juridica este actul de vointa al legiuitorului,
care consta in obtinerea de la altul a unui
comportament determinat intr-o situatie
precisa. Vointa subiectiva de a obtine de la
altul un comportament e semnificatia
subiectiva a ceea ce trebuie sa aiba loc :
distinctia intre fapt si drept. Comportamentul
pe care trebuie sa-l aiba o persoana este
independent de subiectivismul dintr-un ordin.
Vointa legiuitorului trebuie sa fie
independenta de subiectivism.
2. Teoria normativista propriu-zisa, conform
careia dreptul este un sistem de norme
ierarhizate. Legiuitorul, cand reglementeaza
o conduita determinata, este abilitat de o alta
norma juridica, ce ii confera aceasta abilitare.
Omul se supune normei juridice, nu unor
simple comandamente; este obedient
dreptului, nu actului de enuntare al ordinelor,
care nu pot fi obiective, decat daca o norma
juridica da emitentilor ordinelor o asemenea
putere. In statele moderne, aceasta norma
juridica este Constitutia, careia i se supun
toate celelalte norme, rezultand formarea
dreptului pe trepte/grade. Validitatea
Constiutiei se fundamenteaza pe o norma
ipotetica, fundamentala, care are o singura
prescriptie: destinatarii normelor trebuie sa se
conformeze normelor puterii constituante.
Dreptul natural si cel pozitiv sunt notiuni
diferite si ireconciliabile. Dreptul natural
sustine ca validitatea normei depinde de
preceptele de justitie, de situarea ei in afara
ordinii juridice pozitive si existenta unei
morale absolute si unice careia trebuie sa se
conformeze dreptul pozitiv. Obiectul
dreptului: descrierea normelor sistemului si
desemnarea celor valide, nu stabilirea de
norme juridice sau stabilirea a ceea ce trebuie
sa fie.
Hart are ca preocupare centrala definirea
dreptului, lucrarea sa principala fiind
Conceptul de Drept. Nu ofera o definitie
propriu-zisa a dreptului, dar subliniaza ca in
definirea dreptului este foarte important
limbajul juridic folosit, regulile de semantica
si sintaxa, deoarece pot aparea probleme de
interpretare. Claritatea unei reguli nu depinde,
totusi, doar de limbajul folosit, ci si de
contextul aplicarii ei (stabilirea starii de fapt,
organizarea procesului, administrarea
probelor). Aceeasi regula poate fi clara aceasta ultima regula exista obligatia de
intr-un litigiu, iar in altul poate pune obedienta, care este o obedienta fata de
probleme. Constitutie, iar obedienta se refera la toate
In opinia lui Hart, normele juridice au un regulile secundare, care trebuie respectate.
continut deschis, ceea ce face ca unele litigii Validitatea normei juridice este legata de
sa fie usoare, iar altele dificile. Sunt dificile eficatitatea sa,
litigiile in care nu decurge nicio solutie
juridica din lege sau jurisprudenta,
autoritatile care sunt chemate sa aplice
dreptul dispunand astfel de putere
discretioara in stabilirea sensului normei si
sferei ei de aplicare. Dar aceasta putere
discretionara a autoritatilor executive
afecteaza impartialitatea si neutralitatea
puterii judecatoresti, pt ca aprecierea facuta
asupra normei are caracter subiectiv (fondata
pe principii extrajuridice, cu continut social,
politic sau economic). Aplicarea regulii
depinde de obiectivele legiuitorului, in
funcite de acestea putem constata daca
litigiile dificile intra sau nu sub sfera de
incidenta a normei. Norma are un continut
deschis din cauza formulelor lingvistice,
continand astfel o doza de indoiala, de
tulburari in aplicarea normei, daca nu se tine
cont de obiectivul legiuitorului. Trebuie sa
existe obedienta fata de norma juridica
(deriva din obisnuinta oamenilor de a se
supune legilor), dar a fi obedient fata de o
norma nu inseamna obisnuinta, chiar daca
este o practica sociala generalizata. Orice
conduita neconforma normei reglementate
este dezaprobata de membrii grupului social.
Obedienta nu se bazeaza pe obisnuinta, ci pe
acceptarea deliberata a regulii.
Izvoarele dreptului: pe langa izvoarele
formale (considerate imperative), exista si
izvoare facultative (influente cauzale sau
materiale care conditioneaza judecarea
litigiului si care tin inclusiv de buna-credinta).
Precizeaza ca izvoarele facultative nu fac
parte din sistemul de drept. Structura
sistemului de drept – conditii pt existenta
sistemului:
1. normele de conduita reglementate si
valide trebuie respectate de catre cetateni
2. exista o regula de regula de recunoastere
care determina criteriile de validitate juridica,
iar modificarea normei trebuie sa fie
recunoscuta de autoritati ca reprezentand
modele publice si comune
Sistemul de drept e compus din doua
categorii de norme:
-primare cele care stabilesc modelele de
comportament care trebuie urmate ;
-secundare cele care stabilesc modul in care
regulile primare pot fi identificate, edictate,
abrogate sau modificate. Sunt reguli de
recunoastere, releva criteriile de validitate a
normelor juridice, reguli de creare a normelor,
de schimbare si de decizie (instaureaza
competente de jurisdictie). Toare regulile
valide ale sistemului de drept sunt
recunoscute prin intermediul unei reguli
ultime de recunosatere care cuprinde
criteriile de validitate pentru toate regulile
din sistem. Hart subliniaza faptul ca nu se
pune in discutie validitatea acestei norme
ultime de recunoastere, dupa modelul lui
Kelsen, care nu cerceteaza validitatea normei
fundamentale. Totusi, arata ca aceasta norma
nu este una opotetica, ca la Kelsen, nici o
fictiune, ci un fapt social. S-a spus ca
piramida lui Kelsen este rasturnata si
vizualizata invers, de la varf la baza. Si pt