FIŞA DE LECTURĂ

Conceptul Supradotarea
Definiţie Definitia Carmen Cretu (1998) – excelenta intelectuala poate fi
evaluata global, la scara ontogenezei, prin analiza ‘succesului global’,
repurtat de un individ. Succesul global este un construct
psihopedagogic si sociologic, care exprimia atat evolutia in context
educational a disponibilitatilor aptitudinale, creative, motivationale si
afective, cat si gradul lor de recunoastere in sistemele de valori ale
individului si ale societatii.
Stanescu M.L. (2002) – accentueaza in definitie ideea supradotarii
morale, care se datoreaza in primul rand maturitatii intelectuale si
care poate conduce la un comportament social pozitiv

Supradotarea reprezintă nivelul superior de inteligență sau de

aptitudine specială, premisă a oricăror performanțe valoroase în
domeniul intelectual. Societatea şi şcoala sunt interesate în
cunoaşterea particularităților persoanelor supradotate pentru a putea
sprijini dezvoltarea acestui dar natural. (Luca, 2013)

Descriere,
Supradotarea reprezintă nivelul superior al inteligenței,
caracteristici
corespunzător unui QI peste 145 de puncte, reprezentând 0,1% din
populație. Nu toate persoanele supradotate ajung sa-şi afirme această
calitate prin realizări notabile în plan social. Este necesară distincția
între supradotare (potențial intelectual de excepție), eminență
(realizări de excepție) şi geniu (forma cea mai înaltă a eminenței,
manifestată prin realizări revoluționare într-un domeniu).

La fel ca şi inteligența în general, supradotarea este în mare parte
înnăscută, dar afirmarea ei în plan social depinde de factori de mediu,
în special de mediu social apropiat—familie şi şcoală. Realizările
eminente implică motivație de realizare, creativitate şi alte trăsături
de personalitate care susțin performanța într-un domeniu. (Luca,
2013)

1
 Identificarea copiilor supradotați

- supradotarea si precocitatea (intersectie dar nu echivalenta);

- dezvoltarea deosebita a functiilor cognitive si maturizarea
rapida a gandirii;
- capacitatea de a intelege problemele adultilor;
- imaginea de sine superior dezvoltata; constiinta ca sunt diferiti
de ceilalti;
- existenta unor decalaje (heterocronie, dizarmonie, disincronie)
in dezvoltare, de regula intre dezvoltarea intelectuala si cea
afectiva, psihomotorie sau sociala;
- supradotarea poate conduce si la probleme de adaptare
scolara, chiar la esec; Einstein a fost exmatriculat din scoala,
Picasso chiulea de la cursurile şcolii de arte etc;
- posibilitatea ˝perfectionismului, autocriticismului, izolarii
sociale (Altman, 1983)
- unii pot avea probleme in invatarea scrisului (deoarece invata
sa citeasca mult mai repede);
- unii copii sunt supradotati in orice domeniu (cazul
Michelangelo, Da Vinci) altii doar in unele domenii;

Exemple
Dintre neajunsurile de a fi un copil supradotat într-o şcoală obişnuită,
Galbraith (1985) a inventariat câteva (ap. Woolfok, 1995, p 124):

 cei din jur sunt foarte secretoşi în a-i explica ce înseamnă să
fii supradotat;

 solicitările şcolare sunt prea uşoare şi, din acest motiv,

plictisitoare;

 cei din jur (mai ales adulții) se aşteaptă să fie perfect, tot
timpul, în toate;

 colegii îl şicanează adesea;

 nu are prieteni printre colegi, ci, de obicei, printre cei mai în

2
 vârstă;

 se simte prea diferit şi ar dori să fie acceptat aşa cum e.
Comentariu
Concepte asociate supradotării: talent, eminență, geniu.
Critic
Asocieri cu
alte concepte  Supradotarea este un potențial intelectual mult peste
medie. Ea se referă la măsurători realizate cu teste de
inteligență sau la estimări făcute (retroactiv) pornind
de la relatările despre performanțele intelectuale ale
personalităților excepționale, în raport cu o populație
de referință. De obicei, supradotarea presupune, pe
lângă precocitatea dezvoltării inteligenței, şi alte
aptitudini speciale, în diferite domenii.

 Eminența—formă actualizată a supradotării, nu

neapărat la nivelul genialității. Eminența presupune
realizări deosebite într-un domeniu sau mai multe,
recunoaşterea socială a unor performanțe excepționale
în domeniul ştiințelor, artelor, tehnicii, etc.

 Geniul este, în accepțiunea lui Reber & Reber (2001), "cel
mai înalt nivel al funcționării intelectuale sau creative;
persoana posedând astfel de capacități". Geniu presupune
supradotarea intelectuală înnăscută. După Cox (1926/1983),
pentru a fi considerat geniu, QI- ul ar trebui să fie mai mare de
160. Creativitatea emergentă este caracteristica indispensabilă
a geniului, deoarece realizările considerate geniale presupun o
abordare revoluționară, o disrupere rară, radicală de
paradigmă, într-un domeniu.

 Talentul—este un concept mai puțin folosit în prezent (unele

dicionare recente de specialitate nici nu îl includ,
neconsiderându-l un concept psihologic), care desemnează o
aptitudine specială de nivel excepțional.

(Luca, 2013)

3
Autorul fişei Rusu Alice Mihaela , An II , Psihologie
Nume, an,
Specializare Bibliography
Luca, M. R. (2013). Introducere în psihologia personalitații. Brasov:
Editura Universitatii Transilvania ..
Zlate, M. (2006). Fundamentele psihologiei. Bucuresti: Editura
Universitară.
Cretu, C., Curriculum diferentiat si personalizat. Ghid metodologic
pentru invatatorii si profesorii parintilor copiilor cu disponibilitati
aptitudinale inalte, Polirom, Iasi,1998
Stanescu, M-L, Instruirea diferentiata a elevilor supradotati,
Polirom, Iasi, 2002
*** Copiii supradotati, Buletin de informare tematica nr.25,
Biblioteca Centrala Pedagogica, 1992