Curtea de Justiţie Europeană

Prin tratate comunitare, Curţii de Justiţie i s-a conferit misiunea generală de a asigura
respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Tratatului C.E. – cf. Art. 164 din Tratatul
C.E., art. 136 C.E.E.A. din Trataul, art. 31 din Tratatul C.E.C.A. Curtea de Justiţie
Europeană, compusă din 13 judecători, cu sediul în Luxemburg, a devenit un actor important
al familiei instituţiilor Uniunii, un arbitru final al legii comunitare în luarea deciziilor în cazul
disputelor între Comisie şi statele membre.
Dezvoltarea graduală a unui organ al legislaţiei europene şi al Jurisprudenţei interpretative
oferită de către Curte nu a fost prevăzută în procesul de elaborare a Tratatelor. Profesorul
Nicolae Păun, de la care preluăm bună parte din afirmaţiile de mai jos, este de părere că
evoluţia ei ilustrează natura revoluţionară aproape organică a Uniunii. Liderii politici au
întâmpinat greutăţi în atingerea consensului asupra formei constituţionale şi politice codificate
a viitoarei Comunităţi şi Uniuni; a existat o problemă asemănătoare la alinierea la legislaţia
europeană .
Legea comunitară a devenit o forţă unificatoare puternică. Procesul legislativ este asumat
tacit, pacificator, deoarece Curtea nu deţine o instituţie coercitivă care să-i impună legile.
În 1964 Curtea de Justiţie a luat o nouă hotărâre, simbolică pentru viitorul Uniunii: în cazul
unui conflict între legea naţională şi cea comunitară (aspect neclarificat în Tratat) legea
comunitară are supremaţie faţă de cea naţională, prin crearea unei Comunităţi pe o durată
nedeterminată, cu propriile instituţii, propria personalitate, capacitate legală, cu abilitatea de a
avea reprezentanţă internaţională şi, mai ales, cu puteri reale rezultând dintr-o limitare a
autorităţii sau dintr-un transfer de atribuţii dinspre state înspre Comunitate, statele şi-au
limitat prerogativele de suveranitate, deşi doar în domenii restrânse, şi astfel au creat un corp
legal care leagă atât cetăţenii lor cât şi pe ele însele.
În 1979 Curtea a luat faimoasa hotărâre în cazul Cassis de Dijon pe care, mai târziu, Comisia
a folosit-o la completarea pieţei unice. Hotărârea din 1979 a fost luată cu privire la o problemă
specifică legală conform căreia legile germane referitoare la gradul de tărie al băuturilor
alcoolice nu trebuie să constituie o barieră comercială în calea importurilor din Franţa. Din
acest caz şi din altele similare a derivat conceptul recunoaşterii reciproce a standardelor
naţionale. Principiu, vital pentru extensia Pieţei Comune în sectorul serviciilor, nu ar fi putut
apărea fără jurisprudenţa deja existentă a Curţii.
Se observă, aşa cum a considerat şi Monnet iniţial, Comunitatea poate fi concepută ca o reţea
de reguli care străbat graniţele naţionale ale statelor membre. Curtea are un rol vital în
clarificarea, prezentarea şi în stabilirea modului lor de aplicare. În interpretarea de zi cu zi a
largii game a legilor comunitare şi în compararea legilor naţionale cu legea comunitară,
Curtea exercită în sfera sa de operare o autoritate directă mai puţin spectaculoasă, dar
comparabilă cu independenţa şi puterea Înaltei Autorităţi.
Tratatul de la Roma a prevăzut Curţii competenţă de a se pronunţa asupra interpretării
acţiunilor instituţiilor comunitare şi, unde este posibil, asupra interpretării statutului
organismelor create de Consiliu. Altfel spus, puterile Curţii sunt bazate pe Tratat, nu are
prerogative în pronunţarea problemelor care nu sunt cuprinse în acesta.
Tratatul de la Maastricht, care furnizează bază legală noii instituţii Banca Centrală
Europeană, a adăugat că jurisdicţia Curţii se întinde şi asupra validităţii şi interpretării actelor
sale că jurisdicţia Curţii nu se întinde în domeniile politicii de apărare, politicii externe,
cooperării, problemelor legate de justiţie şi afaceri interne (de exemplu problemele poliţiei).
Cu alte cuvinte, Curtea de Justiţie nu se ocupă în mod explicit cu problemele mai ample ale
justiţiei penale şi civile din Uniune, ci doar cu activitatea Comunităţii şi a instituţiilor sale.
Tratatul de la Maastricht a dat Curţii de Justiţie puterea de a impune amenzi asupra statelor
membre care nu se supun legii comunitare