Sunteți pe pagina 1din 2

Te măresc fiinţă fără de -nceput

Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare,

Pentru tot ce dreapta -ţi sântă a făcut,

De la om şi feară, până l -acea floare,

Carea vegetează numai un minut!

Ce mă face însă, ca să te ador

Este mintea, Doamne, care -mi străluceşte,

Ca şi un luceafăr, în al nopţii nuor,

Şi-n vuietul lumii blând mă însoţeşte,

De când văd lumina, şi până când mor!

Ea-mi conduce paşii, să mă pot feri

De leu şi de tigru, care varsă sânge,

De foc şi de apă, ce m -ar nimici;

Ea mă lumineaz ă ca să ştiu resfrânge

Cursele duşmane, verunde vor fi.

Ea departă ceaţa de la ochiul meu,

Ca să nu amestec credinţa deşartă

Cu credinţa dreaptă, într -un Dumnezeu

Care o propuse simplu fără ceartă

Ca la fraţi din fire, însuşi fiul său.

Seculi se-nchinase genul omenesc

Soarelui şi lunei, stelelor pompoase,

Până când să vie dascălul ceresc

Ce prin suferirea morţii glorioase

A plântat în lume spirit creştinesc.

În deşert se-ncearcă ai nopţii argaţi

Să revarsă umbră în loc de lumină,

Ură-n loc de pace între fii şi fraţi

Ale lor cuvinte nu prind rădăcină

Căci nu ies din inimi, ci din crieri stricaţi.

Te măresc fiinţă fără de finit


Pentru-acea scânteie, ce -i zic conştiinţă,

Carea greu mă mustră de -am păcătuit,

Şi mă desfătează cu bunăvoinţă,

De-am făcut dreptate celui asuprit!

S-ar putea să vă placă și