LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA de Nichita Stănescu

,,Leoaică tânără, iubirea” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Nichita Stănescu,
pentru faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului. Această trăsătură se
manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea poemului în curentul literar al neomodernismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă limbajul ambiguu şi metaforele surprinzătoare. Totodată, se remarcă lirismul
pur, ironia şi spiritul ludic. Poem cuprins în volumul „O viziune a sentimentelor”, ,,Leoaică tânără,
iubirea” aparţine primei etape a creaţiei poetului, etapa metaforică.
Lirismul subiectiv este redat, la nivelul expresiei prin mărcile eului liric: persoana I a verbelor
„am dus”, a pronumelor personale „mi”, „m-„ şi a adjectivului posesiv „meu”.
Viziunea neomodernistă e dată de temă, de relaţia poet-univers, de motive literare. Astfel,
,,Leoaică tânără, iubirea” este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă propriile convingeri despre arta
literară şi viziunea asupra lumii. Prin mijloacele artistice, sunt redate idei despre iubire, rolul poetului în
lume, raportul acestuia cu iubirea şi cu problematica cunoaşterii.
Titlul este alcătuit din substantivul „iubirea”, cea mai minunată aventură a omului şi apoziţia
„leoaică tânără”, o metaforă concretă a sentimentului ce sugerează putere, agresivitate.
Tema este definirea iubirii ca aventură a fiinţei. Poetul o vede ca pe o supremă bucurie ce schimbă
radical omul. Motivele literare sunt concrete, specifice actului de vânătoare: colţi, leoaică, dar şi abstracte,
privire, auz.
Compoziţional, poezia este alcătuită din trei secvenţe inegale, care combină versuri albe cu versuri
ce au rimă împerecheată. Alternarea structurilor prozodice clasice cu cele moderne este o caracteristică a
poeziei neomoderniste. Organizarea materialului poetic se realizează cu ajutorul relaţiilor de simetrie date
de cele două imagini ale iubirii-leoaică, la început şi sfârşit care arată cele două percepţii diferite ale eului
liric asupra lumii şi de opoziţie între concret şi abstract, între „leoaica tânără” şi „leoaica arămie”.
Incipitul reia titlul, generând o stare de şoc lectorului. „Leoaica” presupune o serie de semnificaţii,
generând putere, agresivitate, dar şi eleganţă.
Secvenţa întreagă surprinde momentul întâlnirii bruşte, dureroase, a fiinţei cu iubirea. Ea se
desfăşoară asemeni unui scenariu de vânătoare, în care sentimentul ia forma unei leoaice agresive care
„pândise-n încordare mai demult”. Muşcătura relevă şocul celui care a descoperit iubirea. „Întâlnirea faţă-
n faţă” a omului cu sentimentul are loc în absenţa oricărui decor, într-o pustietate de început de lume.
Verbele la perfect compus „a sărit”, „a înfipt”, „a muşcat” situează iubirea într-un plan concret.
Secvenţa a doua surprinde schimbarea fiinţei şi a lumii înconjurătoare. Lumea se naşte abia acum
cu adevărat pentru îndrăgostit. El devine centrul Universului care pulsează „când mai larg, când mai
aproape/Ca o strângere de ape”. Înălţarea sufletului ce a descoperit dragostea este sugerată de cele două
imagini sugestive. Imaginea vizuală a curcubeului sugerează armonia, iar imaginea auditivă a ciocârliei
simbolizează aspiraţia spre absolut. Iubirea devine astfel cântec înalt, o odă a bucuriei.
Secvenţa a treia cuprinde efectele întâlnirii cu iubirea. Îndrăgostitul se transformă „Mi-am dus
mâna la sprânceană, la frunte şi la bărbie/dar mâna nu le mai ştie.” „Fruntea” sugerează gândirea,
„sprânceana”, cunoaşterea prin contemplare, iar „bărbia”, comunicarea prin cuvânt. Noul chip poartă
semnele „leoaicei arămii” care „trece-alene”. E o altă vârstă a iubirii. Emoţia s-a adâncit, sentimentul s-a
stabilizat, omul s-a cunoscut pe sine. Repetiţia finală „înc-o vreme ş-înc-o vreme” evidenţiază nostalgia
eternităţii.
Sub raport stilistic, se remarcă metaforele care configurează un imaginar poetic propriu: „leoaică
tânără”, „un cerc de-a dura”, ”curcubeu tăiat în două”, „deşert în strălucire”, „leoaică arămie”.
În concluzie, poezia lui Nichita Stănescu este o artă poetică neomodernistă pentru că prezintă
relaţia poet-lume, poet-iubire. Poetul se contopeşte cu esenţa lumii prin iubire.

590 cuvinte