Teoria şi modelarea turbomaşinilor

2. LEGI ŞI NOŢIUNI FUNDAMENTALE UTILIZATE ÎN

STUDIUL TURBOMAŞINILOR

Procesul de conversie a energiei din turbomaşini este descris prin

circulaţia continuă a agentului motor (fluidul de lucru) prin secţiunile interne de
curgere ale acestora, fapt pentru care este necesară revederea unor legi
fundamentale ale Mecanicii Fluidelor şi Termotehnicii. Aceste legi sunt descrise
în realitate de ecuaţii complicate, care pot fi însă afectate de ipoteze
simplificatoare precum unidimensionalitatea fluxului de fluid, staţionaritatea
curgerii, omogenitatea şi starea inertă a fluidului.

2.1. Ecuaţii de stare şi de transformare ale gazului perfect

Pentru o cantitate dată de substanţă corespunzătoare unui gaz, parametrii

de stare presiune, volum şi temperatură absolută (p, v şi T) sunt legaţi între ei
printr-o ecuaţie care sub forma implicită are expresia f ( p, v, T ) = 0 , denumită
ecuaţie de stare. Pentru gazul ideal, această ecuaţie se determină pe baza teoriei
cinetico-moleculare, ea având forma:

pv = mRT (2.1)

unde m - masa gazului, exprimată în kg,

R este constanta generală a gazului respectiv, determinată cu relaţia
R
R = M ( RM = 8315 J / kgK , iar M este masa molară exprimată în kg/kmol ).
M

Pentru turbomaşinile termice este primordială transformarea adiabată,

caracterizată de lipsa transferului de căldură cu exteriorul şi de variaţia tuturor
parametrilor fizici ai fluidului, mai puţin entropia. Ecuaţia acestei transformări
este:

pv k = ct. (2.2)

unde k - exponentul adiabatic al gazului.

2.2. Ecuaţia de debit

Prin definiţie, debitul masic este cantitatea de fluid care străbate o

secţiune de curgere dată în unitatea de timp:

3
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

dm
m& = [kg/s] (2.3)
dτ

Întrucât în practică se utilizează şi alte unităţi de măsură, între acestea

există următoarele legături:

m& [kg/h ] m& [t/h ]

m& [kg/s] = =
3600 3,6

Pe lângă debitul masic, în proiectare şi exploatare este folosit şi debitul volumic:

V& =
dV
dτ
[m /s]
3
(2.4)

Parametrul termofizic la fluidului care corelează cele două tipuri de debite este
densitatea:

m& = ρV& (2.5)

Ecuaţia de debit exprimă legătura dintre debit şi secţiunea de curgere străbătută

(fig. 2.1):

Debitul volumic este produsul scalar dintre

r
aria secţiunii S, vectorul viteză c şi normala
c r
la suprafaţă n .
cn n r r
S V& = S ⋅ c = S ⋅ c ⋅ cosα = S ⋅ c n (2.6)

Debitul masic rezultă conform (2.5)

Figura 2.1 Elementele ecuaţiei
de debit S ⋅ cn
m& = ρ ⋅ S ⋅ cn = (2.7)
v

2.3. Ecuaţia continuităţii

Această ecuaţie reprezintă aplicarea principiului conservării materiei în

cazul curgerii fluidelor. În funcţie de factorul timp, curgerea fluidului printr-o
secţiune poate avea loc în:
• regim permanent (staţionar);
• regim nepermanent (variabil, tranzitoriu, dinamic).

4
 Teoria şi modelarea turbomaşinilor

Regimul staţionar reprezintă

elementul de bază în proiectarea ∂m
m& + dl
turbomaşinilor, pe când regimurile ∂l
tranzitorii se petrec în exploatarea
acestora, fiind necesară cunoaşterea c2n
m&
acestora. c1n
Ipotezele simplificatoare de
care ţinem seama în aplicarea
dl
ecuaţiei continuităţii sunt:
a) fenomenele de curgere sunt Figura 2.2 Elementele ecuaţiei
fenomene fizice, iar fluidul nu se continuităţii
transformă chimic;
b) fluidul este continuu, fără goluri interne.
Fie o porţiune fixă din tubul de curent, delimitată de curgerea fluidului în
timpul dτ :
Diferenţa dintre cantitatea de fluid intrată în domeniul de analiză şi cea
ieşită este egală cu masa de fluid acumulată în interior într-un interval de timp.
În formă diferenţială, ecuaţia este continuităţii este următoarea:

 ∂m&  ∂
m& ⋅ dτ −  m& + dl  ⋅ dτ = (ρ ⋅ S ⋅ dl )dτ (2.8)
 ∂l  ∂τ

∂m& ∂
sau − = (ρ ⋅ S ) (2.9)
∂l ∂τ
Enunţul legii continuităţii este următorul: variaţia debitului în lungul
tubului de curent este determinat de variaţia în timp a densităţii fluidului sau/şi
a secţiunii de curgere. În această formă (2.9) ecuaţia continuităţii permite studiul
regimurilor nepermanente.
În regim staţionar, debitul de fluid acumulat în interiorul domeniului de
∂m&
analiză este nul, deci m& 1 = m& 2 sau = 0 (debitul se menţine constant în lungul
∂l
unui tub de curent).
În această situaţie, ecuaţia continuităţii are următoarea formă:

S1 ⋅ c1n S 2 ⋅ c2 n
= (2.10)
v1 v2

2.4. Ecuaţia conservării energiei

Această ecuaţie este expresia analitică a principiului conservării energiei.

Astfel, energia unui kilogram de fluid (energie specifică) este egală cu suma

5
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

dintre energia internă u, energia de presiune p ⋅ v , energia de poziţie g ⋅ z şi

c2
energia cinetică :
2

c2
e = u + pv + gz + [J/kg ] (2.11)
2

Se deosebesc două abordări, în funcţie de compresibilitatea sau

incompresibilitatea fluidului:

a) la gaze apar următoarele ipoteze de lucru sau definiţii: gz = 0 (densitatea este

mică) şi h = u + pv (se defineşte astfel entalpia gazului), rezultând:

c2
e=h+ [J/kg ] (2.12)
2

b) la lichide energia internă este nulă (u = 0) , conducând la expresia

p c2
e = + gz + [J/kg] (2.13)
ρ 2

În cadrul unui proces termodinamic deschis caracterizat de curgerea

fluidului, căldura primită de fluid conduce la creşterea energiei fluidului,
producerea de lucru mecanic şi acoperirea echivalentului termic al pierderilor
prin frecări dhfr:

dq = de + dl + dh fr (2.14)

O analiză comparativă similară cu cea precedentă ne conduce la următoarele

dezvoltări:

a) în cazul curgerii gazelor, căldura primită de fluid are două componente,

respectiv cea schimbată cu exteriorul dq e şi cea dezvoltată prin frecări
(dq fr = dh fr ). Astfel, ecuaţia (2.14) devine, prin combinarea cu (2.12):
 c2 
dqe = de + dl = dh + d   + dl (2.15)
 2

6
 Teoria şi modelarea turbomaşinilor

Notă: Ecuaţia a fost stabilită în condiţiile luării în consideraţie a pierderilor, deci

este caracteristică atât proceselor teoretice, cât şi celor reale. Ea se aplică între
două puncte aflate pe traseul curgerii fluidului, fără a evidenţia transformările
petrecute pe parcurs. Astfel, considerând turbomaşina termică motoare (turbina
cu abur sau cea cu gaze), putem considera cele două puncte ca fiind admisia (0),
respectiv evacuarea (c) agentului termic. Şi în acest caz apelăm la două ipoteze
simplificatoare:
• datorită curgerii rapide, timpul în care se desfăşoară procesul este foarte
scurt, nepermiţând transferul de căldură cu exteriorul (dqe ≅ 0) şi conferind
procesului un caracter adiabatic.
• în cele două puncte considerate, viteza de curgere este de acelaşi ordin de
mărime (c1 = 30K50 m/s ) , iar (c2 = 90K120 m/s ) , astfel încât se poate
 c2 
considera d   ≅ 0
 2
Aceste ipoteze schimbă forma ecuaţiei (2.15) într-o relaţie care arată că
lucrul mecanic se produce prin scăderea entalpiei specifice:

0 = dh + dl → dl = −dh (2.16)

Integrând ecuaţia între cele două puncte stabilite se obţine:

l = h0 − hc = H [J/kg ] (2.17)
h [kJ/kg]
0
Lucrul mecanic generat de turbomaşină este
egal cu diferenţa de entalpie dintre admisia şi
evacuarea din turbină, denumită mai pe scurt cădere
H

termică.
Aceasta poate fi citită direct din diagrama h-s a
lui Mollier pentru proprietăţile termofizice ale
aburului, aşa cum se arată în figura 2.3. c
s [kJ/kgK]
În cazul gazelor de ardere, pentru determinarea
căderii de entalpie se folosesc ecuaţiile transformării Figura 2.3 Căderea de
gazului perfect: entalpie

k −1
 
k  Tc  k   pc  k 
H = c p (T0 − Tc ) = RT0 1 −  = RT0 1 −    (2.18)
k −1  T0  k − 1   p0  
 

b) în cazul curgerii lichidelor prin turbomaşini, acestea nu schimbă de regulă

căldură (dq = 0 ) , ceea ce schimbă ecuaţia (2.14) la forma:

7
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

dp  c2 
0 = de + dl + dh fr → dl = −de − dh fr = − − gdz − d   − dh fr (2.19)
ρ  2

Lucrul mecanic se obţine prin scăderea energiei fluidului, diminuat fiind

de pierderi. Integrând între două puncte bine alese de pe traseul râului (1- nivelul
liber al lacului de acumulare; 2- nivelul liber al apei la evacuarea din turbină,
vezi fig. 2.4.) se obţine căderea brută Hb, respectiv căderea netă Hn:

1 baraj
aducţiune

conductă
forţată

turbină
2
evacuare

Figura 2.4. Schema amenajării hidraulice

p1 − p2 c12 − c22
Hb = + g ( z1 − z 2 ) + (2.20)
ρ 2
H n = H b − ∆h fr

şi aici se fac următoarele ipoteze simplificatoare: ( p1 ≅ p2 ) - presiunea

atmosferică este aproximativ constantă; (c1 ≅ c2 ) - viteza apei este comparabilă
în cele două puncte. Rezultă:

H b ≅ g ( z1 − z 2 ) sau Yb ≅ z1 − z 2 (2.21)
∆h fr
Yn = z1 − z 2 − [m]
g

În cazul turbomaşinilor generatoare, lucrul mecanic necesar este

echivalent cu înălţimea de pompare sau de compresie:
• pentru compresoare:

 c2   c2 
H = er − ea =  hr + r  −  ha + a  = hr* − ha* [J/kg] (2.22)
 2  2

unde r-refulare; a-admisie; *- parametrii punctului frânat.

8
 Teoria şi modelarea turbomaşinilor

• pentru pompe:

p1 − p2 cr2 − ca2
H = er − ea = + g (zr − za ) + [J/kg] (2.23)
ρ 2

La curgerea fluidelor prin canale de rotaţie (cazul turbomaşinilor

centrifuge sau centripete), în funcţie de potenţial, intervine şi forţa centrifugă,
u2
prin energia de rotaţie . Astfel, expresiile ecuaţiilor (2.12) şi (2.13) devin:
2

• pentru compresoare:

w2 − u 2  w2 − u 2 
e=h+ → dh + d   = 0 (2.24)
2  2 

• pentru pompe:

p w2 − u 2 dp  w2 − u 2 
e = + gz + → + gdz + d   + dh fr = 0 (2.25)
ρ 2 ρ  2 

Pe baza ecuaţiei energiei se pot defini puterea şi randamentul

turbomaşinilor. Astfel, dacă 1 kg fluid primeşte sau transmite o cantitate de
energie ∆e = H , puterea primită sau transmisă de debitul m& este dată de relaţia:

Pf = m& ⋅ H = ρ ⋅ V ⋅ H [kJ/kg ] (2.26)

De regulă, puterea turbomaşinilor este definită la cupla cu maşina

antrenată (de antrenare). Aceasta poartă numele de putere efectivă. Definind
randamentul turbomaşinii ca:

Putil
η= (2.27)
Pconsumat

rezultă că:
 Putil = Pe
• pentru turbine  ,
 Pconsumat = Pf

iar Pe = m& ⋅ H ⋅ η = ρ ⋅ V ⋅ H ⋅ η (2.28)

9
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

 Putil = Pf
• pentru pompe şi compresoare  ,
P
 consumat = Pe
m& ⋅ H ρ ⋅ V ⋅ H
iar Pe = = (2.29)
η η

2.5. Legea impulsului

În cazul fluidelor aflate în curgere prin incinte se exercită forţe de

interacţiune fluid-perete. Aceste forţe de interacţiune se datorează presiunii şi
greutăţii fluidului, respectiv variaţiei impulsului acestuia. Măsura acestor forţe
este dată de ecuaţia următoare:
r r r r r r r r r
Fi = ∑ Fp + G + I1 − I 2 =∑ Fp + G + m& (c1 − c2 ) [N] (2.30)
r r
unde I = m& c este impulsul fluidului în unitatea de timp, având dimensiunile
unei forţe.
Pentru aplicarea teoremei impulsului se demarcă secţiunile de curgere de
interes cu o suprafaţă de contur şi se iau în considerare forţele care acţionează în
interiorul domeniului de analiză şi pe suprafaţa exterioară a acestuia. Pentru
exemplificare, se poate vedea în fig. 2.5 modul de calcul a forţei de interacţiune
pe care o exercită fluidul aflat în curgere printr-un cot de conductă la 90° asupra
incintei:
r
F p1
r
r F p1
I1 r
G Fp2
r
Fi
r r
Fp2 r I1
− I2
G
r
I2
r
Fi

Figura 2.5. Calculul forţei de interacţiune exercitate de fluid asupra incintei

10
 Teoria şi modelarea turbomaşinilor

Literatura de specialitate descrie trei moduri prin care un fluid în mişcare

poate produce forţă asupra corpurilor cu care vine în contact:

A) Efectul de acţiune, în care forţa se produce prin acţiunea directă a

fluidului aflat în curgere cu viteză mare (lovirea) asupra corpului aflat în calea
acestuia. Se ilustrează acest efect prin două exemple. În primul, jetul de fluid
ieşit pe direcţie orizontală dintr-un injector loveşte un perete plan vertical (fig.
2.6). Într-al doilea caz, locul peretelui plan este luat o placă concavă (2.7).

• Perete plan infinit lovit de un jet de fluid

r
c2

r r
c1 Fi

Figura 2.6. Efect de acţiune: perete plan lovit de un jet de fluid

După impactul cu peretele, jetul se disipează simetric, conducând la

relaţia:
r r
I 2 = ∫ c2 dm& = 0 (2.31)

Analizând forţele la interfa

r ţa volumului de control, se remarcă faptul că
( )
presiunea este constantă ∑ Fp = 0 , iar greutatea fluidului este paralelă cu
peretele plan, ea neinteracţionând cu acesta. Aplicând teorema impulsului
(2.30), se obţine:
r r r
Fi = I1 = m& c1 (2.32)

11
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

• Perete curb de 180° lovit de un fluid

În acest caz fluidul curge pe suprafaţa curbă, revenind la direcţia iniţială

de curgere, dar în sens contrar. Considerând lipsa pierderilor de curgere
(cr2 = −cr1 ) , ecuaţia (2.30) devine:
r r r r r v
Fi = I1 − I 2 = m& [c1 − (− c1 )] = 2m& c1 (2.33)

r r
c 2 = −c1

r r
Fi I2
r r r
c1 − I2
Fi r
I1
r
r Fi
I1

Figura 2.7. Efect de acţiune: perete Figura 2.8. Efectul de reacţiune

curb lovit de un jet de la turbomaşini
fluid

În concluzie, forţa de interacţiune s-a dublat, ceea ce explică şi de ce

paletele de turbomaşină au suprafaţă concavă (curbată).

B) Efectul de reacţiune constă din apariţia unei forţe de interacţiune

“fluid-perete” datorat ieşirii cu viteză a fluidului din incintă. Cel mai tipic
exemplu este cel al rachetei, asupra căreia se exercită o forţă în sensul de
înaintare cauzată de gazele ce ies din incintă în sens contrar. În turbomaşini
efectul de reacţiune apare atunci când fluidul iese din canalul interpaletar cu o
viteză mai mare decât cea cu care a intrat. Exemplificarea este prezentată în fig.
r r
2.8. În acest caz, considerând ipotezele simplificatoare ∑ Fp = 0; G ≅ 0 , ( )
rezultă:
r r r
Fi = I1 − I 2 (2.34)

C) Efectul de aripă portantă apare la curgerea fluidului în jurul unui

profil aerodinamic numit aripă portantă. Datorită formei profilului, aşa cum se
poate vedea în figura 2.9, liniile de curent, orientate în prealabil după direcţia
r
vitezei fluidului la infinit (w∞ ) sunt perturbate în contact cu profilul, devenind
mai dese pe faţa concavă (extrados) şi mai rare pe faţa convexă (intrados). În
acest fel, gradientul vitezei pe extrados este mai mare decât pe intrados, iar cel al
presiunii mai mare pe intrados decât pe extrados. Apare ca urmare o forţă

12
 Teoria şi modelarea turbomaşinilor

portantă Rz şi o forţă de rezistenţă la înaintare Rx, proporţionale cu suprafaţa

profilului, densitatea fluidului şi energia cinetică specifică la infinit.

+∆w

+∆p
r
w∞

Rz R

Rx

δ r
w∞
Figura 2.9 Efectul de aripă portantă

w∞2
Rz = c z ⋅ ρ ⋅ S ⋅
2 (2.35)
w2
Rx = c x ⋅ ρ ⋅ S ⋅ ∞
2

Forţa rezultantă R va acţiona asupra profilului sub un unghi λ faţă de forţa

portantă. Se defineşte coeficientul de fineţe µ, asimilabil unui coeficient de
frecare:

Rx c x
µ = tg λ = = (2.36)
Rz c z

De regulă, viteza la infinit şi coarda profilului se găsesc sub un unghi

δ > 0 , denumit unghi de atac. Coeficienţii cz, cx (coeficientul de portanţă şi cel
de rezistenţă la înaintare) şi µ depind de unghiul de atac δ, conform diagramelor
din figura 2.10.
Unghiul de atac poate fi ales din ce în ce mai mare (crescând astfel
coeficientul de portanţă cz), până ce apare la suprafaţa profilului un punct în care
viteza fluidului atinge viteza sunetului a. Unghiul de atac corespunzător se

13
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

notează δcr. Dacă unghiul de atac creşte în continuare, coeficientul de portanţă

creşte din ce în ce mai puţin, până îşi atinge valoarea maximă, corespunzător
unghiului δd, moment în care fluidul începe să se desprindă de pe extradosul
profilului. Coeficientul de portanţă scade apoi brusc concomitent cu creşterea lui
µ..

cz µ
cz max

δcr δd δ

Figura 2.10 Dependenţa coeficienţilor de portanţă(cz) şi fineţe (µ)

de unghiul de atac

În turbomaşini există reţele de profile, mai rare sau mai dese. Dacă
reţeaua este rarăr (numărr mic n de profile), forţa de interacţiune dintre fluid şi
( )
rotor scade ∑ R = n ⋅ R . Dacă reţeaua este deasă, depresiunea de pe extradosul
unui profil se transmite pe intradosul profilului adiacent, micşorând coeficientul
de portanţă, după cum rezultă şi din figura 2.11:

Interacţiunea se cuantifică prin luarea în

consideraţie a unui coeficient K:
C
cz ' = K ⋅ cz (2.36)
β
t De regulă, optimul desimii reţelei apare
t
atunci când ≅ 1.
Figura 2.11. Mărimile reţelei L
de profile

14
 Teoria şi modelarea turbomaşinilor

2.6. Legea momentului cinetic

Momentul cinetic este momentul impulsului în raport cu un pol O. Analog

cu teorema impulsului se determină şi momentul cinetic exercitat de fluid în
raport cu un pol:
r r r r r r r
M i = M p + M G + m& (r1 × c1 − r2 × c2 ) [Nm] (2.37)

Această lege se aplică la rotoarele radiale, unde fluidul circulă într-un plan
perpendicular pe axul de rotaţie (fig. 2.12).

c2
c2u

c1u
ω

c1
r1

r2

Figura 2.12 Curgerea prin turbomaşina radială

Ca ipoteze simplificatoare se menţionează:

• Curgerea este axial-simetrică, suprafeţele izobare fiind cilindri coaxiali cu
r
axul de rotaţie (M p = 0) .
r
• Densitatea gazelor este mică în raport cu cea a lichidelor (M G = 0) .
Turbomaşinile ce vehiculează lichide au de regulă axul vertical, din
r
nou (M G = 0) .
Forma aplicabilă în practică pentru turbine este:
r r r r r
M i = m& (r1 × c1 − r2 × c2 ) (2.38)

Aplicând dezvoltarea matematică a produsului vectorial

r r
( r × c = r ⋅ c ⋅ sin α = rcu ), rezultă:

15
Capitolul 2. Legi şi noţiuni fundamentale utilizate în studiul turbomaşinilor

M i = m& (r1c1u − r2 c2u ) (2.39)

Puterea transmisă de fluid rotorului (Pu = M i ⋅ ω ) se numeşte putere utilă:

Pu = m& (ω ⋅ r1c1u − ω ⋅ r2 c2u ) = m& (u1c1u − u 2 c2u ) (2.40)

Astfel, putem calcula lucrul mecanic transmis de către fluid rotorului:

pu
Hu = = u1c1u − u 2 c2u [J/kg] (2.41)
m&

În cazul turbomaşinii generatoare (pompă sau compresor), prin

considerarea faptului că reţeaua de palete transmite moment cinetic fluidului,
ecuaţia (2.41) devine

H u = u 2 c21u − u1c1u [J/kg ] (2.42)

Mai există un caz interesant de aplicare a ecuaţiei momentului cinetic la

turbomaşini, şi anume curgerea fluidului în canale fixe, când momentul cinetic
este nul:

0 = r1c1u − r2 c2u → rcu = ct. (2.43)

În aparatul director al turbinelor radiale viteza fluidului trebuie să crească,

dar, conform (2.43) raza trebuie să scadă, ceea ce obligă la o circulaţie
centripetă. În difuzorul turbomaşinilor generatoare radiale trebuie să crească
presiunea (prin scăderea vitezei de curgere), rezultând o circulaţie centrifugă.
Legea cuplului Euler constant se utilizează şi la profilarea paletelor lungi,
în sistemul:

r ⋅ cu = ct.
 (2.44)
c a = ct.

16