- Spațiu terestru - cuprinde partea de uscat (solul și subsolul) și poate fi o

singură întindere sau fomat din mai multe insule. Solul ca element
principal al teritoriului este alcătuit din uscatul, ce stă sub imperiul
suveranității statului, indiferent de locul unde este situat din punct de
vedere geografic. Subsolul este partea scoarței terestre, situată mai jos de
stratul de sol și fundul bazinelor de apă, și se întinde pînă la adâncimi
accesibilă pentru studierea și valorificarea geologică.
- Spațiul acvatic – se compune din apele interioare și din marea teritorială.
Apele intrioare cuprind apele râurilor, lacurilor și mările care se află în
întregime pe teritoriul aceluiași stat. Marea teritorială, este o porțiune
maritimă de o anumită lățime ce se întinde de-a lungul țărmului, în afara
limetelor apelor inferioare.
- Spațiul aerian – este coloana de aer aflată deasupra solului și spațiului
acvatic al statului, delimitată pe orizontală prin frontiere terestre, fluviale
și maritime , pe verticaă înălțindu-se pînă la limita inferioară a spațiului
extraatmosferic, limită situată aproximativ la 100-110 km deasupra
nivelului mării.1
Funcțiile teritoriului statului pot fi următoarele:
a. Permite amplasarea teritorilui în spațiu și îl delimiteză de alte state;
b. Determină arealul puterii publice, fiind posobilă delimitarea de celelalte
puteri;
c. Asigură și evidențiază capacitatea cetățenilor, trăsătura lor comună de a
viețui într-un anumit spațiu.
d. Este simbolul și factorul de protecție al ideii naționale;
e. Determină un caracter de stabilitate a populației.

c. Populația – ca element costituitiv al statului este strâns legat de teritoriu.

Populația se raportează la stat prin toatalitatea drepturilor și obligațiilor pe care
le dețin, într-un singur cuvânt numită cetățenie.
Pe teritoriul unui stat pot locui 3 categorii de locuitori: a) cetățenii acestui stat,
care se bucură de deplinatatea drepturilor prevăzute de Constituție și sunt să
execute totalitatea obligațiilor care le sunt prevăzute; b) străinii persoanele care
au altă cetățenie decât a statului în care trăiesc; c) apatrizii, persoanele care nu
dețin nici o cetățenie. Unii autori prin temenul de ,,populație” și alți termeni
asemănători după conținut, cum ar fi : ,,popor”, ,,națiune”. Însă ele au o
semnificație diferită. Popor – este masa de inidivizi, sau totalitate locuitorilor
unui stat, indiferent de naționalitatea lor, constituiți ca suport demografic a lor.
Națiunea este o comunitate de oameni, stabiliți pe același teritoriu care au o
unitate istorică, lingvistică, religioasă, economică, mai mult sau mai puțin
puternică.2
d. Peceprea de taxe și impozite. Existența aparatului de stat presupune
efectuarea unor cheltuieli legate de întreținerea lui, de către populație. Aceste

2
Dumitru Baltag, op. Cit., pag. 156.
 cheltuieli se percep prin intermediul unor organe specializate, care variază de la
un stat la altul, în conformitate cu normele fiscale și financiare în vigoare.
Deasemenea există și un șir de organizații nestatale precum partidele politice,
asociațiile civile, religioase fundații cultural-științifice care la fel percep de la
membrii sa-i cotizații, însă acestea diferă față de impozite fiindcă ele nu au un
caracter obligatoriu. Dar neonorarea acestor are ca repercursiuni sancțiunea
maximă excluderea din organizație.

2. Scopul, sarcinile şi funcţiile statului.

Scopul statului constă, în principiu, în asigurarea și apărarea prin mijloace
prevăzute în Constituție și în alte acte normative a ,, interesului general” și a
,,binelui comun”. Acest rol evoluează odată cu evoluția statului și cu realitățile
timpurilor respective, dar, indiferent de forma de guvernământ sau de nivelul
său de dezvoltare, statul, este obligat să promoveze interesele generale ale
societății.3
Kant considera că statul legitim (statul de drept) este cel care are drept scop
apărarea drepturilor inalienabile ale omului și în care politica este subordonată
moralei.
Pentru atingerea acestor obiective societatea se impune într-o activitate de
perspectivă prin avansarea unor sarcini economice, politice, sociale și
ideologice.
Sarcina economică principală este stabilită în art. 126 alin. (1) din
Constituție : ,,Economia Republicii Moldova este economie de piață, de
orientare socială, bazată pe proprietatea privată și pe proprietatea publică,
antrenate în concurență liberă”.
Sarcina politică are drept scop integritatea teritorială și unitatea poporului
Republicii Moldova.
Sarcina socială principală a Republicii Moldova este stipulată în art. 47 din
Constituție, care obligă statul ,, să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel
de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei lui,
cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și
serviciile sociale necesare”.
Sarcina ideologică a statului nostru constă în recunoasștrea reală, și nu
formală, a demnității tuturor membrilor comunității umane și formarea unei
societăți în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare
a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic să reprezinte valori
supreme și garantate.
Prin funcții ale statului trebuie de înțeles direcțiile fundamentale, de bază,
ale activității statului prin intermediul întregului sistem politic al societății și, în
primul rînd, prin intermediul organelor puterii de stat întru realizarea scopului și
sarcinilor ce stau în fața lui la etapa respectivă.4

3
Starașciuc Roman, Teoria Generală a Statului, Chișinău 2005, pag. 54- 55.
4
Avornic Gh., Teoria generală a dreptului, Chișinău 2004, pag. 81.
 La rîndul său funcțiile se împart în :
I. Interne - prin care se realizează sarcinile interne ale statului, principalul
lor le revine în cazul dat funcțiilor legislative, executive și judecătorești.
Externe – care țin de activitatea statului în activitatea cu alte state.
II. Principale și facultative.
III. Permanente și vremelnice.
Din categoria funcțiilor interne fac parte:
a) Economico-organizatorică – are drept scop reglementarea proprietății
economice a statului și administrarea proprietății publice; protejarea
intereselor economice a țării; formarea budetului de stat și controlul asupra
realității lui etc.
b) Cultural-educativă – are drept scop educarea cetățeanului ca un element
primordial în mecanismul statului, sub aspectul intelectual și spiritual.
c) Funcția de menținere a ordinii publice – are drept scop asigurarea respectării
de către cetățean a prevederilor legislației, în calitatea lui de participant la
relațiile sociale.
d) Funcția de garantare și apărare a drepturilor și libertăților fundamentale
ale omului.
e) Funcția ecologică – are drept scop protecția mediului, conservarea și
ocrotirea valorilor culturale nașionale, cum sunt monumente istorice și
culturale etc. Această funcție rezultă și din art. 37 din Constituția Republicii
Moldova, care prevede ,,Dreptul la un mediu înconjurător sănătos”. La
sfârșitul sec. XX protecția mediului devine o problemă globală, marcată prin
semnarea Protocolului de la Quioto în 1997, ce reglemetează și limitează
emisiilor în atmosferă a gazelor nocive de către țările membre
industrializate.
Din categoria funcțiilor externe ale Republicii Moldova pot fi atribuite:
a) Funcția de apărare a statului.
b) Funcția de menținere a păcii și ordinii mondiale.
c) Funcția de colaborare și consolidare a relațiilor cu țările comunității
internaționale;
d) Funcția de integrarea în economia mondială și de colaborare cu alte state
în soluționarea unor probleme.

3. Instituţiile statului. Conceptul aparatului de stat.

Statul este o organizație politică. Pentru realizarea funcțiilor sale, statul își
organizează un sistem de instituții, de organe, care dau expresie concretă puterilor
publice. Atunci cînd statul este analizat ca o organizație, se folosește de regulă
denumirea de ,,mecanism” sau ,,aparat”, fiindcă statul este tratat ca o mașină, cu
toate mecanismele ei, adică instituțiile sale care în ansamblu realizează sarcinile și
funcțiile puterii de stat.5
Aceste mecanisme sau aparate care sunt puse în fucțiunare prin puterea
publică, activează în strictă conformitate cu Constituția Republicii Moldova. Statul

5
Dumitru Baltag, Teoria generală a dreptului, Chișinău 2002, pag. 111-112.
este de neconceput fără sistemul său de organe. Hegel spunea că ,,Instituțiile -
alcătuiesc orânduirea statului (...) și de aceea ele sânt baza solidă a statului (...)
coloanele care susțin libertatea politică.”
Fiecare organ are competența sa, această competență este investită prin lege
și este constituită din totalitatea drepturilor și obligațiilor în vederea realizării
atribuțiilor lor. (ex. Parlamentul, Guvernul etc.).
Activitatea organelor se desfășoară prin intermediul actelor juridice, cum ar
fi legile, decretele etc., care au un caracter oficial și sunt obligatorii pentru întreaga
societate. Nerespectarea acestor legi, impune statul de aplica forța sa coercitivă.
Întreținerea acestor organe se face prin contribuția populației, sub forma
impozitelor.
Prin urmare, organul de stat ar putea fi definit ca o parte componentă a
mecanismului de stat, dotată cu o anumită competență și investită cu putere a
cărei membri au o calitate distinctă (deputați, funcționari de stat, magistrați), prin
activitatea căreia se realizează sarcinile și funcțiile statului.
Toatalitatea acestor organe legate între ele formează, mecanismul sau
aparatul de stat. Acest aparat are la bază trei subsiteme, care rezultă din principiul
separației puterilor în stat :
1. Organele legislative – regelementată de art. 60 din Constituție, desfășoară o
activitate de legiferare, și în general conducere supremă, în cadrul căreia
sunt elaborate cele mai importante acte de stat, cum sunt legile, adoptate de
către Parlament;
2. Organele exexutive – desfăsoară o activitate de traducere în viață a
sarcinilor statului prin intermediul legilor.
3. Organele judecătorești – desfășoară o activitate jurisdicțională, prin
aplicarea legii în cazul apariției unui litigiu sau încălcării ei.

4. Principiile de organizare şi funcţionare a aparatului de stat.

Pe parcursul studierii cursului de Teorie generală a dreptului, vom avea o
temă aparte la subiectul – Principiile dpreptului. Însă la moment vom da numai
noțiunea de principiu, prin care înțelegem acele idei, teze, călăuze care stau la
baza organizării și funcționării aparatului de stat. Printre cele mai importante sunt:
1. Principiul separației și colaborării puterilor – aceată teorie de separație a
puterilor a apărut în Anglia, fondatorul căruia este John Locke, mai apoi a
fost dezvoltată de către Motesquieu în Franța. Acest principiu care și-a gasit
și o prevedere Constituțională la art. 6, în care este consemnat că ”puterea
legislativă, executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în
exercitarea prerogativelor ce le revin”. Principiul în cauză nu a fost susținut
de către regimului totalitar comunist. Motesquie considera că totul în stat
poate fi pierdut dacă aceste 3 puteri vor fi conduse de către un singur om,
grup de fruntași sau nobili. Însă asta nu ne obligă ca să izolăm aceste trei
principii unul față de altul. Dimpotrevă, pentru realizarea sarcinilor
organizatorice este nevoie de colaborare între aceste puteri.
 2. Principiul democratismului – presupune ,, guvernarea poporului prin popor
și pentru popor”. Acest principiu și-a găsit reflectare în următoarele
prevederi constituționale:
1) Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova care o
exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative. Nici o
persoană particulară, nici o parte din popor, nici un partid politic sau o
altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume
propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă
împotriva poporului;
2) Asigurarea participării poporului la soluționarea celor mai importante
probleme ale societății și ale statului prin referendum;
3) Asigurarea participării poporului la formarea directă a unor autorități
publice prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu
universal, egal, direct, secret și liber exprimat;
4) Descentralizarea administrativă;
5) Participarea poporului în procesul legiferării;
6) Obligațiunea autorității publice să asigure, potrivit competențelor ce le
revin, informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice.6
3. Principiul legalității – presupune înfăptuirea tuturor funcțiilor și activităților
de organizare de către organele competente în strictă conformitate cu legea,
și cu actele normative ce îi sunt subordonate. Baza legalității o constituie
Legea Supremă a Republicii Moldova, care la art. (7) prevede că ,,nici o lege
și nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are
putere juridică.”
4. Principiul științific – constă în faptul că organizarea și activitatea aparatului
de stat este de neconceput fără o analiză științifică a problemelor concrete,
bază pe o soluționare argumentată.

6
Avornic Gh., Teoria generală a dreptului, Chișinău 2004, pag. 102.