Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Schoenherr CONTRACTUL DE VANZARE IN LUMINA NOULUI COD CIVIL PDF
Schoenherr CONTRACTUL DE VANZARE IN LUMINA NOULUI COD CIVIL PDF
Schoenherr CONTRACTUL DE VANZARE IN LUMINA NOULUI COD CIVIL PDF
Aspecte introductive
Noul Cod Civil român, adoptat în baza Legii nr. 287/2009 1, ulterior
modificat şi completat în baza Legii nr. 71/2011 2 pentru punerea în aplicare a
Legii 287/2009 privind Codul Civil, înglobează o reglementare amplă a
contractului de vânzare, axată pe actualizarea dispoziţiilor din Codul Civil de la
1864, precum şi pe includerea în noua reglementare a anumitor soluţii din
practică şi doctrină.
Potrivit noului Cod Civil, astfel cum a fost modificat şi completat de Legea
nr. 71/2011, sediul materiei pentru contractul de vânzare se găseşte în Cartea a
V-a intitulată „Despre obligaţii”, Titlul IX „Diferite contracte speciale”, art. 1650 –
1762.
Art. 1650 alin. (1) din noul Cod Civil defineşte contractul de vânzare ca
fiind contractul prin care vânzătorul transmite, sau, după caz, se obligă să
transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care
cumpărătorul se obligă să îl plătească.
1
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011
www.schoenherr.eu
se poate transmite prin vânzare şi un dezmembrământ al dreptului de proprietate
sau orice alt drept. În considerarea faptului că în doctrină 3 se recunoştea
posibilitatea transmiterii oricăror altor drepturi în baza unui contract de vânzare,
cu excepţia celor personale şi nepatrimoniale, conchidem că acesta este unul din
numeroasele cazuri în care legiuitorul a decis codificarea expresă a susţinerilor
doctrinare.
O altă regulă de drept care este reglementată expres în noul Cod Civil face
referire la aplicarea dispoziţiilor privind obligaţiile cumpărătorului de la contractul
de vânzare oricăror altor contracte care au ca efect transmiterea unui drept (art.
1651 noul Cod Civil).
Capacitatea părţilor
În privinţa capacităţii părţilor, noul Cod Civil preia la art. 1652, în mod
aproape identic, principiul consacrat în vechiul Cod Civil conform căruia pot
cumpăra sau vinde toţi cei cărora nu le este interzis prin lege.
Alin. (2) al art. 1653 noul Cod Civil prevede anumite cazuri în care
interdicţia cumpărării de drepturi litigioase de către categoriile de persoane
menţionate la alin. (1) este înlăturată, iar vânzarea drepturilor litigioase este
permisă. Excepţiile de la incapacitatea de cumpărare a drepturilor litigioase sunt
în fapt, într-o mai bună formulare, cazurile în care opera până în prezent retractul
litigios 4 şi reprezintă reglementarea unor situaţii în care există un interes superior
în virtutea căruia permisiunea de a cumpăra dreptul litigios este mai importantă
3
Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag.
13
4
Retractul litigios este facultatea ce aparţine aceluia în contra căruia un drept litigios a fot cedat, de ase
subroga în drepturile cesionarului şi de a stinge fără judecată pretenţia formulată în contra sa, plătindu-i
acestuia preţul şi celelalte accesorii. În baza vechiului Cod Civil, sediul materiei retractului litigios îl constituiau
art. 1402 – 1404; a se vedea Ioan Popa, Contractul de vânzare – cumpărare, ediţia a II-a, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2008, pag. 445 – 472
2
decât interdicţia acesteia (cum ar fi ieşirea din indiviziune, plata unei creanţe,
apărarea unui drept asupra bunului propriu).
Totodată legiuitorul clarifică şi noţiunea de drept litigios; faţă de
reglementarea din vechiul Cod Civil de la art. 1402, noul Cod Civil oferă o
încadrare a dreptului litigios atât în ceea ce priveşte obiectul litigiului (litigii cu
privire la existenţa sau întinderea dreptului), cât şi în ceea ce priveşte stadiul
procesual (un proces început şi neterminat) 5.
5
Conform art. 124 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil,
pentru cesiunile de drepturi litigioase încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil îşi păstrează
aplicabilitatea dispoziţiile art. 1402 – 1404 din Codul Civil de la 1864
6
Francisc Deak, op. cit., pag. 50 - 59
3
Obiectul vânzării
Bunul vândut
Astfel, Codul Civil din 1864 prevedea atât în partea generală a contractelor
la art. 963, cât şi în cadrul dispoziţiilor referitoare la contractul de vânzare la art.
1310, că bunul trebuie să se afle în comerţ (să fie în circuitul civil) pentru a putea
face obiectul vânzării. Noul Cod Civil elimină această menţiune din dispoziţiile
aplicabile contractului de vânzare – cumpărare, păstrând-o doar în partea
aplicabilă contractelor în general (art. 1229 noul Cod Civil).
O reglementare mai amplă se acordă vânzării bunului viitor, care în vechiul
Cod Civil era menţionată succint la art. 965. Ca regulă generală, potrivit art. 1658
din noul Cod Civil, cumpărătorul unui bun viitor nu va dobândi dreptul de
proprietate asupra bunului decât în momentul realizării 7 acestuia, astfel încât
riscul contractului este suportat de către vânzător.
Preţul vânzării
7
În sensul dispoziţiilor noului Cod Civil, bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit
potrivit destinaţiei în vederea căreia a fost încheiat contractul
8
Art. 1304 vechiul Cod Civil: (…) determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratul unei a treia persoane
4
absolute a acestuia şi sub condiţia de nu se fi stabilit o altă modalitate de
determinare a preţului.
Pactul de opţiune
9
Dan Chirică, Tratat de drept civil. Contracte speciale. Vol. I. Vânzarea şi schimbul, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2008, pag. 147
10
Idem, pag. 157 - 162
11
În reglementarea anterioară, singura menţiune referitoare la posibilitatea pronunţării unei hotărâri
judecătoreşti care să suplinească voinţa părţilor la încheierea contractului era cuprinsă în Titlul X, art. 5 alin. (2)
din Legea 247/2005, care făcea referire strict la imobile terenuri cu sau fără construcţie. În prezent, dispoziţiile
Titlului X din Legea 247/2005 au fost abrogate de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul Civil
5
necesară exprimarea unui nou acord de voinţă al părţilor, vânzarea perfectându-
se în baza declaraţiei de acceptare a dreptului de opţiune de către beneficiar.
Obligaţiile vânzătorului
Spre deosebire de vechiul Cod Civil, conform căruia obligaţiile principale ale
vânzătorului erau de a preda bunul şi de a răspunde de dânsul, noul Cod Civil
nominalizează expres şi obligaţia de a transmite proprietatea bunului său, sau,
după caz, dreptul vândut.
Menţiunea celei de-a treia obligaţii apare ca fiind una firească, având în
vedere că transmiterea proprietăţii este specifică contractului de vânzare.
Bineînţeles, transmiterea proprietăţii este circumstanţiată de obiectul contractului.
În funcţie de natura bunului vândut, cum ar fi imobil, bunuri de gen, etc.,
transmiterea proprietăţii va avea loc ulterior încheierii valabile a contractului de
vânzare.
Până la adoptarea noului Cod Civil, în baza principiului res perit domino 13,
împreună cu dreptul de proprietate se transfera şi riscul contractului (art. 971
vechiul Cod Civil). Având în vedere că transferul dreptului de proprietate opera la
momentul întrunirii acordului de voinţă între vânzător şi cumpărător, ca regulă
generală, cumpărătorul prelua tot atunci şi riscul pierii fortuite a bunului.
12
Materia prescripţiei extinctive este reglementată în art. 2500 – 2544 din noul Cod Civil. Vechea reglementare
a prescripţiei extinctive din Decretul 167/1958 a fost abrogată expres prin Legea nr. 71/2011 de punere în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil
13
Adagiu din limba latină conform căruia riscul pieirii fortuite a bunului este suportat de proprietarul acestuia
14
Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, Bazele dreptului civil. Volumul IV. Contracte
speciale, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2009, pag. 99 - 101
6
contractele translative de proprietate, transferul riscurilor are loc la momentul
predării bunului şi nu la momentul transferului de proprietate, aceasta
reprezentând o soluţie mai echitabilă decât cea consacrată anterior.
Dispoziţiile art. 1683 din noul Cod Civil fac referire şi la situaţia în care un
coproprietar înstrăinează bunul în întregul său, depăşind astfel cota sa ideală din
dreptul de proprietate asupra bunului respectiv. Soluţia adoptată până în prezent
în doctrină şi în practica judiciară a fost aceea a validării contractului de vânzare
dacă în urma partajului dintre coproprietari bunul era atribuit în întregime
coproprietarului care l-a înstrăinat. Alin. (4) al art. 1683 din noul Cod Civil
recunoaşte implicit validitatea vânzării bunului deţinut în coproprietate de către
unul din coindivizari, menţionând totodată care sunt opţiunile cumpărătorului în
cazul în care coproprietarul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate
asupra întregului bun. 16
15
Stanciu D. Cărpenaru, Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeş, Contracte civile şi comerciale, Editura Hamangiu,
Bucureşti, pag. 27 – 29; Francisc Deak, op. cit., pag. 71 – 82; Dan Chirică, op. cit., 64 – 76
16
Art. 1683 noul Cod Civil: atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună şi ulterior nu
asigură transmiterea proprietăţii întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-
interese, la alegerea sa, fie reducerea preţului proporţional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie
7
Predarea bunului
În ceea ce priveşte obligaţia de predare a bunului care incumbă
vânzătorului, nu există modificări substanţiale aduse de noul Cod Civil 17. O
dispoziţie nou introdusă în acest capitol face referire la dezacordul părţilor asupra
calităţii bunului vândut (art. 1691 noul Cod Civil). Astfel, în cazul în care există
dispute cu privire la calitatea bunului vândut, oricare din părţi se poate adresa
preşedintelui judecătoriei pentru a se desemna un expert care să decidă în acest
sens.
Conform art. 1691 alin. (3) şi (4), dacă păstrarea bunului ar putea aduce
mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar
vânzarea acestuia pe cheltuiala proprietarului, în condiţiile stabilite de instanţă.
Hotărârea de vânzare va trebui comunicată înainte de punerea ei în executare
celeilalte părţi sau reprezentantului său, dacă unul dintre aceştia se află într-o
localitate situată în circumscripţia judecătoriei care a pronunţat hotărârea. În caz
contrar, hotărârea va fi comunicată în termen de 3 zile de la executarea ei.
Garanţia pentru evicţiune este prevăzută de art. 1695 – 1706 din noul Cod
Civil şi nu aduce modificări majore faţă de reglementarea anterioară. Art. 1695
alin. (2) noul Cod Civil stipulează că vânzătorul răspunde doar pentru evicţiunea
provenită din fapta unui terţ care pretinde un drept, nu răspunde şi pentru
tulburările de fapt ale terţului. Deşi vechiul Cod Civil nu diferenţia tulburările de
drept de cele de fapt, această observaţie a fost ridicată în doctrină. 18
Unul din aspectele care a suferit modificări conform noului Cod Civil este
cel legat de efectele evicţiunii parţiale (art. 1703). În reglementarea anterioară, în
cazul în care evicţiunea parţială nu atrăgea rezoluţiunea contractului,
cumpărătorul avea dreptul de a cere restituirea valorii părţii de care a fost evins la
momentul evicţiunii 19; în prezent, dacă vânzarea nu se desfiinţează în cazul
evicţiunii parţiale, cumpărătorului i se va restitui o parte din preţ proporţională cu
valoarea părţii de care a fost evins, şi dacă este cazul, daune – interese. Astfel,
8
reparaţia primită de cumpărător se raportează la preţul plătit şi nu la valoarea
bunului din momentul evicţiunii.
De asemenea, legiuitorul a decis detalierea aspectelor referitoare la
chemarea în judecată a vânzătorului pentru garanţia împotriva evicţiunii. La fel ca
şi până acum, conform art. 1705 alin. (1) noul Cod Civil, cumpărătorul chemat în
judecată de un terţ care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să
îl cheme în cauză pe vânzător; în caz contrar, cumpărătorul poate pierde garanţia
contra evicţiunii, dacă vânzătorul dovedeşte că existau motive suficiente pentru a
se respinge cererea. Prin alin. (2) al art. 1705, legiuitorul a introdus o nouă
circumstanţă, conform căreia cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre
judecătorească, a recunoscut dreptul terţului, pierde dreptul de garanţie, afară de
cazul în care dovedeşte că nu existau motive suficiente pentru a împiedica
evicţiunea. Diferenţa între cele două situaţii prezentate priveşte în principal partea
căreia îi revine sarcina probei, respectiv vânzătorului în prima situaţie şi
cumpărătorului în cea de-a doua.
Conform art. 1709 alin. (1) noul Cod Civil, termenul de denunţare a viciilor
ascunse este unul rezonabil, stabilit potrivit cu împrejurările, sub sancţiunea
decăderii. Cu toate acestea, în cazul în care cumpărătorul este profesionist, iar
bunul vândut este mobil corporal, termenul prevăzut la alin. (1) este de două zile
lucrătoare. După cum se poate observa, în concepţia legiuitorului, diligenţa
cumpărătorului profesionist se diferenţiază de cea a unui cumpărător obişnuit.
20
Francis Deak, op. cit., pag. 115; Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, op. cit., pag.
146 - 147
9
cere înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia ori înlocuirea
bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii. De menţionat că aceste
ultime două opţiuni erau recunoscute de către literatura de specialitate 21 ca fiind
disponibile cumpărătorului şi în prezent în vederea obţinerii garanţiei pentru vicii.
O altă chestiune de noutate este introdusă prin alin. (2) al art. 1710 noul
Cod Civil, conform căruia i se recunoaşte instanţei de judecată dreptul ca, la
cererea vânzătorului, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care
contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, să dispună o altă măsură
prevăzută la alin. (1) decât cea solicitată de cumpărător. Astfel, deşi în baza
principiilor dreptului civil procesual judecătorul este ţinut să respecte cererea
formulată de reclamant, neputând acorda ceea ce nu s-a cerut, acest alineat
reprezintă o bază legală conform căreia judecătorul poate oferi, la cererea
vânzătorului, o altă soluţie, chiar dacă aceasta nu coincide cu solicitarea
cumpărătorului.
Termenele de prescripţie pentru acţiunea privitoare la viciile ascunse ale
bunului vândut erau, conform reglementării anterioare, de 6 luni sau de 3 ani de
la descoperirea acestora, dar nu mai târziu de 1 an de la predarea bunului, în
funcţie de buna sau reaua – credinţă a vânzătorului. În lumina noului Cod Civil, nu
se prevăd termene de prescripţie distincte pentru acţiunea privind viciile bunului
vândut. În acest sens, cumpărătorul va putea exercita oricare din acţiunile
prevăzute la art. 1710 alin (1) în termenul general de prescripţie de 3 ani,
indiferent dacă vânzătorul a fost sau nu de bună - credinţă. 22
Noul Cod Civil aduce noi prevederi în materia garanţiilor oferite de vânzător
şi în baza dispoziţiilor de la art. 1716 – 1718, referitoare la garanţia pentru buna
funcţionare. Cu toate că noul Cod Civil nu distinge, din formularea dispoziţiilor
legale reiese că această garanţie este specifică profesioniştilor, care garantează
pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut. Astfel, în
eventualitatea unei defectări, vânzătorul este obligat să repare bunul pe cheltuiala
sa, înăuntrul termenului de garanţie oferit cumpărătorului.
În cazul în care bunul vândut nu poate fi reparat sau dacă durata reparaţiei
depăşeşte timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este
obligat să înlocuiască bunul vândut. În lipsa unui termen prevăzut în contract sau
21
Francis Deak, op. cit., pag. 118
22
Dispoziţiile art. 1710, 1711, 1712 alin. (2) şi 1713 din noul Cod Civil se aplică şi în cazurile în care viciile sunt
descoperite după data intrării în vigoare a Codului Civil, conform art. 121 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea
în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil
10
în legea specială, durata maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când
cumpărătorul a solicitat repararea bunului. Dacă înlocuirea bunului nu are loc în
termenul stipulat, cumpărătorul este îndreptăţit să ceară restituirea preţului.
Obligaţiile cumpărătorului
Dreptul de preempţiune
Actualmente, noile prevederi ale Codului Civil unifică cele două noţiuni sub
denumirea unitară de drept de preempţiune, care poate fi atât de natură legală,
cât şi contractuală. Totodată, legiuitorul nu renunţă la respectarea voinţei
contractuale a părţilor, menţionând la art. 1730 alin. (2) că dispoziţiile Codului
Civil privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau
contract nu se stabileşte altfel.
23
Art. 1727 alin. (2) noul Cod Civil: în cazul prevăzut la alin. (1), dacă acţiunea în restituire nu a fost introdusă
în condiţiile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalţi creditori ai cumpărătorului efectele
rezoluţiunii ulterioare a contractului pentru neplata preţului. Dispoziţiile art. 1.648 sau ale art. 1.649, după caz,
referitoare la efectele restituirii bunului faţă de terţi, rămân aplicabile
24
Dan Chirică, op. cit., pag. 100; Francisc Deak, op. cit., pag. 40; Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian
Bernd Săuleanu, op. cit., pag. 54 şi urm.
25
Pactul de preferinţă este contractul prin care o persoană, numită promitent, se angajează faţă de o altă
persoană, numită beneficiar, să o prefere faţă de oricine altcineva ca şi cumpărător în condiţii egale de preţ şi
plată a acestuia, dacă în viitor se va decide să vândă bunul care îi aparţine şi formează obiectul pactului; a se
vedea Dan Chirică, op. cit., pag. 162
12
drept cu privire la contractul ce i-a fost propus. Oferta transmisă de vânzător
trebuie acceptată în termen de cel mult 10 zile, la vânzarea de bunuri mobile sau
de cel mult 30 de zile, la vânzarea de bunuri imobile; în sens contrar, se consideră
că oferta nu a fost acceptată. Cele două termene prevăzute pentru acceptarea
ofertei vânzătorului au menirea de a nu menţine pe o perioadă îndelungată starea
de incertitudine cu privire la bunurile supuse preempţiunii.
Potrivit art. 1733 alin. (1), dacă preemptorul îşi exercită dreptul de
preempţiune, contractul de vânzare se consideră încheiat între preemptor şi
vânzător în condiţiile cuprinse în contractul încheiat cu terţul, iar acest din urmă
26
Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, op. cit., pag. 51
13
contract se desfiinţează retroactiv. Desigur, vânzătorul va răspunde faţă de terţul
de bună-credinţă pentru evicţiunea ce rezultă din exercitarea preempţiunii.
27
Conform art. 125 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil,
dacă legea nu prevede altfel, dispoziţiile referitoare la concursul de preemptori se aplică şi contractelor
încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil
28
Conform art. 123 Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, de la
data intrării în vigoare a Codului civil, prevederile referitoare la dreptul de preempţiune cuprinse în legile
speciale aflate în vigoare la această dată se completează cu dispoziţiile art. 1.730 -1.740 din Codul civil. Pentru
dreptul de preempţiune creat prin convenţie, dispoziţiile art. 1.730-1.740 din Codul civil se aplică numai în
situaţia în care convenţia a fost încheiată după intrarea în vigoare a Codului civil. Dreptul de preempţiune
prevăzut la alin. (1) şi (2) este supus dispoziţiilor art. 1.730-1.740 din Codul civil numai cu privire la contractele
de vânzare încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil.
14
Varietăţi de vânzare
În privinţa vânzării de bunuri imobile, noul Cod Civil reia mai pe larg şi într-
o nouă formulare prevederile art. 1327 – 1334 din vechiul Cod Civil.
Dacă principiile vânzării unei moşteniri sunt preluate în linii mari din
prevederile art. 1399 – 1401 vechiul Cod Civil, reglementarea vânzării cu plata
preţului în rate şi a vânzării cu opţiune de răscumpărare reprezintă un element de
noutate.
În lipsa unei înţelegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este
mai mare de o optime din preţ, nu dă dreptul la rezoluţiunea contractului, iar
cumpărătorul păstrează beneficiul termenului pentru ratele succesive.
Potrivit art. 1758 – 1762 din noul Cod Civil, legiuitorul a decis revenirea la
reglementarea expresă a vânzării cu opţiune de răscumpărare, care reprezintă o
vânzare afectată de condiţie rezolutorie prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de
a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului. În considerarea
caracterului de excepţie a acestei varietăți de vânzare, opţiunea de răscumpărare
nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare de 5 ani; dacă s-a stabilit un
termen mai mare, acesta se reduce de drept la 5 ani.
29
Contractul de leasing a fost şi rămâne în continuare reglementat de Ordonanţa de Guvern nr. 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societățile de leasing, republicată în Monitorul, Oficial, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie
2000, nefiind inclus în cadrul noului Cod Civil
15
Vânzarea cu pact de răscumpărare a fost iniţial prevăzută de art. 1371 –
1387 din vechiul Cod Civil. Dispoziţiile respective au fost abrogate expres, mai
întâi prin art. 4 din Legea nr. 61/1931 contra cametei 30 şi apoi prin art. 13 din
Decretul – lege nr. 1700/1938 pentru stabilirea dobânzilor şi înlăturarea cametei.
Prevederile menţionate au fost ulterior abrogate prin Decretul nr. 311/1954
pentru stabilirea dobânzii legale 31, astfel că până la reglementarea din noul Cod
Civil, legislaţia română nu conţinea nicio prevedere cu privire la această varietate
de vânzare, fiind recunoscută însă ca aplicabilă în practică. 32
Exercitarea opţiunii de răscumpărare de către vânzător se poate face cu
restituirea preţului primit şi a cheltuielilor pentru încheierea contractului de
vânzare, realizarea formalităţilor de publicitate, ridicarea şi transportul bunului, a
cheltuielilor necesare, precum şi a celor utile (în limita sporului de valoare).
30
Vânzarea cu pact de răscumpărare a fost declarată nulă deoarece ascundeau în multe cazuri împrumuturi cu
dobânzi cămătăreşti, iar în urma desfiinţării contractului, împrumutatul redobândea bunul şi era obligat la
restituirea sumei cu plata de dobânzi legale; a se vedea în acest sens, Stanciu D. Cărpenaru, Liviu Stănciulescu,
Vasile Nemeş, op. cit., pag. 61
31
Abrogat la rândul său prin Legea 7/1998 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în
Monitorul Oficial nr. 9 din 13 ianuarie 1998
32
Francisc Deak, op. cit., pag. 138 – 140; Dan Chirică, op. cit., pag. 292 – 296
33
Condiţia rezolutorie este reglementată la Modalităţile obligaţiilor, art. 1399 – 1410 din noul Cod Civil
16
În contextul raportului dintre vechimea textelor legale şi evoluţia
raporturilor juridice, căderii în desuetudine a multor prevederi cu privire la
vânzare conţinute de Codul Civil din 1865, precum şi ca urmare a abrogării
exprese a Codului Comercial, noua reglementare a contractului de vânzare se vrea
a fi îndeajuns de cuprinzătoare şi explicită pentru a putea fi utilizată cu succes în
reglementarea relaţiilor contractuale. Fără a nega utilitatea şi necesitatea unei
astfel de reglementări, aplicabilitatea noilor prevederi în materia contractului de
vânzare va putea fi observată şi analizată în profunzime doar ca urmare a practicii
judiciare.
17