Conf. Dr. Ing.

Nicolae IONESCU, Nanotehnologii pentru fabricarea produselor, Anul I, Master INPN 1

CAPITOLUL 1
NOŢIUNI CONCEPTUALE ŞI PRINCIPII DE BAZĂ PRIVIND NANOŞTIINŢA ŞI
NANOTEHNOLOGIA

1.1. CONCEPTELE DE NANOŞTIINŢĂ, NANOTEHNOLOGIE ŞI NANOFINISARE

Prefixul „nano” este derivat din cuvântul grecesc pentru pitic. Un nanometru (nm) este
echivalentul a miliarda parte dintr-un metru, 10-9 m. Părul uman are un diametru de aproximativ
80.000 nm, iar o celulă roşie are diametrul de aproximativ 7.000 nm. Un atom este mai mic decât
un nanometru, în timp ce multe molecule, inclusiv proteinele, au dimensiuni de cca. un
nanometru sau mai mare.

Fig. 1.
Conceptele care stau la baza nanotehnologiei au fost prima dată expuse de către fizicianul
Richard Feynman în 1959, în cursul „There’s plenty of room at the bottom” (Feynman 1959).
Feznman a explorat posibilitatea manipulării la nivelul atomilor şi moleculelor, imaginându-şi
întreaga Enciclopedie Britanică scrisă pe vârful unui ac şi prevăzând posibilităţile din ce în ce
mai mari de a examina şi controla evenimentele la scara nano.
Termenul „nanotehnologie” nu a fost utilizat până în 1974, când Norio Taniguchi,
cercetător la Uiversity of Tokyo din Japonia l-a utilizat pentru a se referi la posibilitatea de a
manevra materia precis la nivel de nanometru (Taniguchi 1974) într-o lucrare prezentata la
deschiderea Conferintei Internationale de Ingineria Productiei (ICPE - International Conference
on Production Engineering) desfaşurata la Tokio. Aceasta conferinţa a fost sponsorizata de către
Societatea Japoneza pentru Ingineria de Precizie (JSPE - Japan Society for Precision
Engineering) şi de Institutul International pentru Cercetari de Ingineria Productiei (CIRP -
International Institution for Production Engineering Research). Cea mai importantă forţă care a
 Conf. Dr. Ing. Nicolae IONESCU, Nanotehnologii pentru fabricarea produselor, Anul I, Master INPN 2

susţinut miniaturizarea la acea vreme a fost industria electronică, care avea ca scop dezvoltarea
unor instrumente pentru crearea de dispozitive electronice din ce în ce mai mici (şi astfel mai
rapide şi complexe) pe cipuri de siliciu. Într-adevăr, la IBM în USA o tehnică numită litografia
electronului a fost utilizată pentru crearea de nanostructuri şi dispozitive cu dimensiuni cuprinse
între 40 - 70 nm la începutul anilor ‘70.
Intervalul de dimensiuni specific nanotehnologiilor este de la 100 nm în jos către nivel
atomic (aproximativ 0,2 nm), deoarece este intervalul (mai ales în partea de jos) în care
materialele au proprietăți diferite sau mărite faţă de aceleaşi materiale la dimensiuni mai mari.
Cele două motive importante pentru această schimbare în comportament sunt: o arie a suprafeţei
relativ mare şi dominarea efectelor cuantice.
Nanotehnologia a fost iniţial introdusa pentru a furniza o ţinta concreta preciziei pentru
procesele de fabricaţie care implica finisări de ultraprecizie a suprafețelor: tăieri ultrafine,
diverse tipuri de prelucrare (procesare) cu fascicule energetice, utilizând fascicule de fotoni,
electroni sau ioni, evaporarea in strat subţire, corodări superficiale ultrafine ş.a.m.d.
Conceptul fundamental de nanotehnologie apare din predicția faptului ca precizia ceruta
de procesare a materialelor va atinge în ultima instanţa nivelul extrem al ordinului de mărime de
1 nm (0,001 μm), atât timp cât distanta de 0,3 nm dintre atomii unei reţele constituie limita de
rezoluție a lungimii măsurabile sau confirmabile la materialele solide. O astfel de procesare de
tip "atom cu atom" înseamnă că precizia şi rezoluția poziționării şi măsurării trebuie sa fie cel
puțin de ordin submicronic. De aceea, nanotehnologia are in vedere sistemele integrate de
procesare, cu tehnologii de măsurare, control al poziției şi procesare in domeniul subnanometric
şi, de aceea, trebuie să joace un rol esenţial în fabricarea componentelor extrem de precise şi de
fine.
Totuşi, apare o problema serioasa la prelucrarea de tip "atom cu atom": densitatea de
energie de prelucrare sau procesare pentru îndepărtarea materialelor excedentare trebuie sa fie
echivalenta cu energia atomica de legătura, care este extrem de mare in comparaţie cu cea din
procesele convenţionale de taiere. Acest aspect este discutat intr-o serie de lucrări publicate in
1963, de către Institutul de Cercetări Fizice şi Chimice (IPCR - Institute of Physical and
Chemical Research) din Japonia.
De aceea, in prelucrarea de tip "atom cu atom", sculele monobloc convenționale, nu pot fi
utilizate datorita uzurii considerabile care apare rapid. Astfel, prelucrarea materialelor in
nanotehnologie constă, în principal, în tăierea de înalta precizie cu scule de diamant, ce prezintă o
uzura scăzuta, lepuirea şi lustruirea fina utilizând abrazivi fini, procesare fizica şi chimica prin
utilizarea particulelor elementare de înalta energie cum ar fi fotoni, electroni, ioni şi atomi reactivi
chimici, precum şi atomi neutri, iar in curând va fi utilizata tehnologia de tip "artizanat atomic".
În mediile academice se vorbeşte într-un limbaj metaforic de Zidul Complexităţii - plasat
in jurul anilor 2020 –2030, ca urmare a predicţiei furnizate de două legi empirice cunoscute sub
numele de legea I şi a II-a a lui Moore.
Prima lege a lui Moore se bazează pe observaţia că numărul componentelor electronice
pe unitatea de suprafaţă a substratului de siliciu s-a dublat la fiecare doi ani, mai precis după
fiecare 18 luni1

1 Începând cu 1950 au apărut primele circuite integrate, apoi au urmat cele la scara medie (MSI) în jurul lui 1960, urmate în perioada lui 1970 de
integratele de tip LSI. Cele denumite VLSI (Very Large Scale Integration) au apărut prin 1980, iar din 1990 sunt disponibile integratele în
tehnologia ULSI (Ultra Large Scale Integration). Azi, un procesor de tip Intel Pentium conţine mai mult de trei milioane de tranzistoare, în timp
ce Motorola PowerPC are aproximativ şapte milioane de tranzistoare, iar microprocesurul Digital's 64-bit Alpha conţine nu mai puţin de zece
milioane de tranzistoare.
 Conf. Dr. Ing. Nicolae IONESCU, Nanotehnologii pentru fabricarea produselor, Anul I, Master INPN 3

Această creştere a performanţei tehnologice se datorează însăşi calităţii produsului

obţinut ce acţionează asupra industriei electronice ca reacţie pozitivă ce se asociază procesului de
dezvoltare, de inventivitate şi ingeniozitate.
Cea de a doua lege a lui Moore se referă la aspectul economic, al creşterii exponenţiale a
preţului de investiţie pentru obţinerea concretă a procesoarelor şi memoriilor2.Ca imagine
generală asupra efortului făcut pentru implementarea unor noi tehnologii şi obţinerea de produse
IT pe măsura primei exponenţiale, prezentate tot in Economist - 1995, se afirmă: costul unei
fabrici a crescut de la 14 milioane de dolari SUA (în 1966) la 1,5 miliarde de dolari in 1995!
Se poate spune că preţul investiţiei se dublează la fiecare patru ani, motiv pentru care
Dan Hutcheson, specialist in tehnologia VLSI, afirmă că limita procesului de dezvoltare
tehnologică este dictată de aspectul economic care se va impune în faţa limitei fizice de
miniaturizare. Oricum, datele empirice existente sunt suficient de multe şi exacte pentru ca cele
două legi Moore să poată defini un moment de “criză” peste care, fie din considerente fizice, fie
economice, procesul observat în mai bine de un secol să se oprească.
Nanoştiinţa are ca obiectiv înţelegerea acestor efecte şi a influenţei lor asupra
proprietăților materialelor. Nanotehnologiile au ca scop exploatarea acestor efecte pentru crearea
de structuri, dispozitive şi sisteme cu proprietăţi noi şi funcţii potrivire dimensiunilor lor.
Nanoştiinţa şi nanotehnologiile încorporează domenii interesante pentru cercetare şi
dezvoltare la interfaţa dintre biologie, chimie şi fizică. Ele sunt foarte mult văzute ca având un
potenţial imens şi atrag fonduri substanţiale şi din ce în ce mai mari din partea guvernelor şi
companiilor industriale din multe părţi ale lumii. Nanoştiinţa se poate defini ca fiind studiul
fenomenelor şi manipulării materialelor la nivel atomic, molecular şi la scară macromoleculară,
unde proprietăţile materiei diferă semnificativ de cele ale materiei la scară mare; iar
nanotehnologia ca fiind proiectarea, caracterizarea, producţia şi aplicarea structurilor,
dispozitivelor şi sistemelor prin controlul formei şi dimensiunilor la scară nanometrică.
Mare parte a nanoştiinţei se ocupă cu studiul proprietăţilor materialelor la scară nano şi
cu înţelegerea efectelor datorate descreşterii mărimii materialelor sau a componentelor structurii
materialelor.
Particulele la scară nano pot prezenta, de exemplu, proprietăţi optice, electrice sau
magnetice diferite de particulele mai mari ale aceluiaşi material. Nanoştiinţa este
interdisciplinară, cu înţelegerea problemelor chimiei şi fizicii şi procesele la scară nano fiind
relevante pentru toate disciplinele ştiinţifice, de la chimie la fizică şi biologie, inginerie şi
medicină. Colaborarea dintre cercetători din diferitele domenii a permis schimbul de cunoştinţe,
instrumente şi tehnici de lucru. O mare parte dintre aceste cercetări vizează aplicaţii pe termen
mediu si lung.
Exemplele curente de nanotehnologii pot fi găsite în special in domeniul fabricării
precise, chimiei şi realizării de noi materiale. La un nivel mai mare, acestea reprezintă avansuri
incrementale şi, în anumite cazuri, o dezvoltare suplimentară a tehnologiilor existente. Totuşi,
este clar că nanotehnologiile au potenţialul pentru a îmbunătăţi substanţial procesele de fabricare
în multe domenii, pe termen mediu şi lung. La realizarea multor produse, nanotehnologiile sunt
prezente prin intermediul nanomaterialelor (de exemplu componente electronice), care formează
un mic procent din produsul final. Alte aplicaţii utilizează nanoparticule libere care pot avea
capabilitatea de a veni în contact cu persoane sau cu mediu înconjurător. Dintre substanţele
chimice produse sub formă de nanoparticule se pot aminti oxizi metalici (dioxid de titan, oxid de
zinc şi oxid de fier) – ale căror utilizări includ, de exemplu, îngrijirea pielii. Se previzionează că
2
In 1995, în revista The Economist, Moore afirma că «ceea ce a devenit din ce în ce mai îngrijorător în ultima perioadă este creşterea costurilor
de fabricaţie».
 Conf. Dr. Ing. Nicolae IONESCU, Nanotehnologii pentru fabricarea produselor, Anul I, Master INPN 4

cererea de nanoparticule şi nanotuburi va creşte continuu iar nanotehnologiile se află în plină

dezvoltare, fiind nevoie de decenii pentru maturizarea în acest domeniu.
Acolo unde a fost posibil, s-a estimat timpul în care ne aşteptăm ca anumite
nanotehnologii să fie disponibile. Totuşi, estimarea este dificilă deoarece multe tehnologii se află
în stadii incipiente de dezvoltare. Mai mult, unele produse potenţiale şi aplicaţii nu vor fi puse în
aplicare până când nu va exista o piaţă pentru ele. Nanotehnologiile nu vor fi încorporate în
produse fără dezvoltarea tehnicilor de fabricaţie ieftine care reţin şi păstrează proprietăţile
materialului la scară nano în produsul final. Astfel, realizarea aplicaţiilor va necesita investiţii
importante în cercetare – dezvoltare în acest domeniu.
Nanotehnologiile au potenţialul să influenţeze o mare diversitate de aplicaţii în multe
domenii pe termen mediu şi lung. Totuşi, unii specialişti exagerează beneficiile potenţiale în
timp ce alţii exagerează riscurile. Afirmaţiile exagerate despre beneficii şi riscuri, nici una din
ele bazate pe elemente ştiinţifice, aduc dezavantaje acestor domenii.

1.2. APLICAŢII INDUSTRIALE ALE NANOTEHNOLOGIILOR

A. Tehnologia comunicaţiilor
Cercetările nanoştiinţei în Tehnologia Comunicaţiilor au acelaşi scopuri ca şi alte
aplicaţii ale nanotehnologiilor: o îmbunătăţirii a înţelegerii proprietăţilor la nivel nano ale
materialelor şi dispozitivelor, dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul fabricaţiei pentru a satisface
tolerenţalele dimensionale din ce în ce mai stricte şi pentru explorarea tehnologiilor alternative
care pot oferi profituri economice sau pentru performanţe.
B. Sisteme de stocare a datelor
O tehnologie care s-a dezvoltat în paralel cu industria IT este cea a memoriei pentru
stocarea de date. Dezvoltarea viitoare a hardului pentru indsutria IT poate fi separată
convenţional în două părţi: o parte care urmează planul ITRS - International Technology
Roadmap for Semiconductors3, bine stabilită (cu proiecte până în 2018); şi o cale care
explorează tehnologiile alternative şi materialele care pot înlocui acest plan.
Miniaturizarea rămâne elementul cheie, astfel că o nouă tehnologie este programată a
intra în producţie în 2016. Aceasta va asigura performanţe sporite prin introducerea de noi
materiale cum ar fi materialele dielectrice joase şi interconectorii cu conductivitate mare,
dezvoltarea litografiei capabile să asigure fabricarea structurilor sub 50nm şi integrarea unor
dispozitive metrologice avansate în procesul de producţie, capabile de detectarea defectelor şi a
dimensiunilor lor până la nivel nano. Astfel, nanoştiinţa şi nanotehnologiile vor continua să aibă
un rol deosebit de important în dezvoltarea noilor generaţii de cipuri. Tehnologiile înrudite cum
ar fi memoria flash vor evolua într-un mod similar, cu scopul de maximizare a capacităţii de
memorie în cel mai mic dispozitiv posibil.
C. Optoelectronica
Un alt element crucial al revoluţiei IT, optoelectronica, are în vedere elementele care se
bazează pe convertirea semnalului electric în şi din semnal luminos pentru transmisia de date,
pentru afişare, pentru detectare optică şi, în viitor, pentru calculul optic. Tehnologia în acest
sector este puternic asociată cu cele descrise anterior şi se bazează substanţial pe instrumentele
dezvoltate acolo.

3 http://www.itrs.net/
 Conf. Dr. Ing. Nicolae IONESCU, Nanotehnologii pentru fabricarea produselor, Anul I, Master INPN 5

Integrarea componentelor optice în dispozitive de siliciu a început deja şi este de aşteptat să

se dezvolte pe viitor. Una din provocările unde nanotehnologiile vor avea impact va fi domeniul
materialelor fotonice de tip bang-gap. Tehnologiile quantum computing şi quantum cryptography vor
beneficia de asemenea din dezvoltarea optoelectronicii. Ambele tehnologii se bazează pe faptul că
nivele discrete de energie (quantum) domină din ce în ce mai mult pe măsură ce energia
electromagnetică este limitată în structuri din ce în ce mai mici. Presupunând că provocările
tehnologice considerabile pentru realizarea nanostructurilor pentru materiale complexe pot fi
rezolvate, în unele cazuri prin proiectarea la nivel de atom, atunci în 10 ani quantum crytography (o
tehnologii de criptare mult mai sigură) va înlocui metodele actuale de criptare.
D. Senzori
Nanotehnologiile joacă mai multe roluri importante la dezvoltarea tehnologiei senzorilor.
În primul rând, senzorii ideali trebuie să fie cât mai mici, sub 1 mm, fapt ce presupune tehnologii
de nanofabricare, similare cu cele folosite în industria IT. De aceea se aşteaptă ca
nanotehnologiile să permită fabricarea unor senzori mai mici şi mai ieftini cu selectivitate
crescută, care pot fi utilizaţi la un domeniu larg de aplicaţii: monitorizarea calităţii apei potabile,
măsurarea sarcinii mecanice în clădiri sau vehicule pentru a monitoriza afectarea lor structurală,
detectarea şi identificarea poluanţilor din mediu, verificarea calităţii mâncării sau pentru
monitorizarea continuă a sănătăţii unui pacient.
E. Bio-nanotehnologia şi nanomedicina
Fără nici un dubiu, maşinile cele mai complexe şi funcţionale la scară nano sunt
ansamblurile moleculare care au apărut natural pentru reglarea şi controlul sistemelor biologice.
Proteinele, de exemplu, sunt structuri moleculare care posedă funcţii specifice înalte şi participă
practic la procesele biologice senzoriale, metabolism, informaţii şi transport molecular. Volumul
unei singure molecule cum ar fi proteina este între un milion şi un miliard din volumul unei
celule individuale. În această privinţă lumea biologică conţine multe din dispozitivele şi maşinile
la nanoscară pe care nanotehnologiile doresc să le adapteze şi să le depăşească.
Bio-nanotehnologia este privită de mulţi experţi ca o perspectivă pe termen lung: multe
elemente ştiinţifice şi aplicaţii, în special în domeniu medical, trebuie intens investigate şi supuse
mai întâi unor proceduri de testare şi validare. Aplicarea unor asemenea tehnologii se va realiza
abia după 10 ani de acum încolo. Pe termen scurt, este posibil să fie utilizate proteine şi alţi bio-
polimeri în aplicaţii nanoelectronice şi biosenzori, dar factori precum biocompatibilitatea şi
robusteţea se pot dovedi obstacole serioase.
Aplicaţiile în domeniul medical sunt deosebit de promiţătoare. Domenii ca diagnosticarea
bolilor, administrarea de medicamente şi imagistica moleculară sunt intens supuse cercetării.
Produse înrudite cu medicamentele conţinând nanoparticule sunt deja pe piaţă în USA.
Unul din obiectivele cercetării bio-nanotehnologiei este folosirea funcţiilor foarte
specializate ale proteinelor în dispozitive cum ar fi senzorii moleculari. Una din cele mai mari
provocări este înţelegerea proprietăţilor fundamentale electronice ale unor asemenea molecule şi
mecanismele prin care încărcarea electronică este transferată între ele şi metale, semiconductori
şi componente nanoelectronice. Progresul în acest domeniu permite acestor molecule
„inteligente” să fie integrate în dispozitive şi reţele în aplicaţii pentru tehnologia comunicaţiilor.
Abordarea top-down a nanofabricării are avantajul că aproape orice structură
predeterminată poate fi produsă. Totuşi, se acordă mai multă atenţie proceselor care implică
unele grade de “auto-asamblare” moleculară şi în această privinţă materialele biologice au
avantaje remarcabile asupra materialelor anorganice în diversitatea structurilor “auto-
reproductibile”. Nanomaşinile hibride, realizate din material biologic cu componente anorganice,
au fost considerate ca potenţial pericol dacă sunt capabile să se reproducă. În acest moment se
 Conf. Dr. Ing. Nicolae IONESCU, Nanotehnologii pentru fabricarea produselor, Anul I, Master INPN 6

fac investigaţii la aplicarea maşinilor biologice care implică incorporarea sau transportul de
componente sau materiale non-biologice.
Există un mare potenţial pentru aplicarea nanotehnologiilor în domeniul geneticii şi
distribuiţiei de medicamente. Vehiculul poate fi o nanoperticulă funcţionalizată capabilă să
ajungă la celule bolii specifice, care conţine atât agenţii terapeutici care sunt eliberaţi în celulă
cât şi un senzor care reglează eliberarea. Diferite stadii ale acestei abordări au fost deja
demonstrate. Această abordare ar putea permite, de exemplu, descoperirea unor boli la nivelul
unei singure celule, cu mult înainte ca simptomele fizice să se instaleze.
Imagistica a avut un impact major în medicină acum 25 de ani. Preocupările actuale în
ceea ce priveşte dezvoltarea unor tehnici precum MRI sau CT este sporirea rezoluţiei spaţiale şi a
agenţilor contrastanţi. În USA, National Nanotechnology Initiative a susţinut că nanotehnologia
are potenţial în tratamentul cancerului. A fost susţinut faptul că este de conceput ca până în 2015,
abilitatea noastră de a detecta şi trata tumorile în primul an de la apariţie poate elimina total
suferinţa şi moartea din cauza cancerului.
Unele nanomatariale, cum ar fi ceramicele nanocristaline au anumite proprietăţi – cum ar
fi duritatea, rezistenţa la oboseală şi biocompatibilitatea – care le pot face utilizabile ca
implanturi pe termen lung. Dezvoltarea sistemelor nanoelectronice cu detector de mare densitate
şi capabilităţi de procesare a datelor poate permite dezvoltarea unei retine artificiale sau a
membranei din urechea internă.