Relații constitutive și ecuațiile de mișcare ale fluidelor

O relație constitutivă exprimă tensorul tensiunilor T în funcție de mărimi cinematice și

termodinamice care caracterizează mișcarea mediului continuu deformabil studiat.

Orice relație constitutivă trebuie să respecte anumite cerințe; acestea sunt numite principiile relațiilor
constitutive:
1. Principiul acțiunii locale. Tensiunea dintr-un punct oarecare P(𝑟⃗) nu depinde de întregul mediu continuu,
ci numai de o vecinătate arbitrară a lui P(𝑟⃗).
2. Principiul independenței față de sistemul de sistemul de coordonate. O relație constitutivă este
independentă de sistemele de coordonate inerțiale.
3. Principiul obiectivității. O relație constitutivă este obiectivă, în sensul că forma ei este independentă de
observator. Principiul obiectivității implică existența unor mărimi tensoriale și vectoriale independente de
observator; ele se numesc mărimi obiective și sunt reprezentate prin tensori obiectivi, respectiv prin vectori
obiectivi.
4. Axioma obiectivității tensorului tensiunilor. Tensorul tensiunilor T este un tensor obiectiv.
Matricea tensorului T este de forma:
𝜎11 𝜎12 𝜎13
𝑇 = ‖𝜎𝑖𝑗 ‖ = ‖𝜎21 𝜎22 𝜎23 ‖
𝜎31 𝜎32 𝜎33
Conform acestei axiome dacă 𝑇(𝜎𝑘𝑙 ) este matricea în raport cu reperul 𝑂𝑥1 𝑥2 𝑥3 a tensorului T iar
𝑇′(𝜎′𝑘𝑙 ) este matricea lui T în raport cu orice alt reper 𝑂′𝑥′1 𝑥′2 𝑥′3 care are o mișcare oarecare față de
𝑂𝑥1 𝑥2 𝑥3 avem prin definiție
Tʹ =QTQT
unde QQT=QTQ=I, Q = ‖αij ‖, αij = cos(O′ 𝑥′𝑖 , Oxj ) ; i, j = 1,2,3.
5. Principiul compatibilității. O relație constitutivă nu trebuie să conducă la rezultate care sunt în contradicție
cu principiile termodinamicii mediilor continue deformabile. Cu alte cuvinte rezultatele obținute prin
utilizarea unei relații constitutive trebuie să respecte principiul conservării masei, principiul cantității de
mișcare, principiul momentului cinetic, principiul energiei și principiul entropiei.

Relația constitutivă a fluidului ideal

Un fluid este un mediu continuu deformabil în care în starea sa de repaus, tensiunile nu pot fi decât
tensiuni normale.
Dacă considerăm un model de fluid în care nu apar tensiuni tangențiale în timpul mișcării sale, acest
model se numește fluid ideal.
Pentru un fluid ideal considerând matricea T, avem 𝜎12 = 𝜎13 = 𝜎21 = 𝜎23 = 𝜎31 = 𝜎32 = 0 și
𝜎11 = 𝜎22 = 𝜎33 = −𝑝 unde scalarul p reprezintă presiunea din punctul P(𝑥⃗).

Matricea T a tensorului tensiunilor T ia forma

−𝑝 0 0 1 0 0
𝑇 = ‖𝜎𝑖𝑗 ‖ = ‖ 0 −𝑝 0 ‖ = −𝑝 ‖0 1 0‖
0 0 −𝑝 0 0 1
 Relația constitutivă a fluidului ideal este deci T = ‒pI sau 𝜎𝑖𝑗 = −𝑝𝛿𝑖𝑗 unde I este tensorul unitate,
iar 𝛿𝑖𝑗 este simbolul lui Kronecker.
1 dacă i = j
𝛿𝑖𝑗 = {
0 dacă i ≠ j

Relația constitutivă a fluidelor newtoniene

Considerăm acum fluidele în care există tensiuni tangențiale în timpul mișcării. Aceste fluide se
numesc fluide reale. Tensiunile tangențiale apar între straturile de fluid vecine și care au viteze diferite,
deoarece fluidele au proprietatea de a se opune alunecării unul în raport cu altul a straturilor menționate.
Această proprietate se numește viscozitate, de aceea fluidele reale se mai numesc fluide vâscoase.
Pentru a obține relația constitutivă a fluidelor reale trebuie să exprimăm tensorul tensiunilor T în
funcție de mărimi cinematice obiective și de mărimi obiective ce caracterizează starea termodinamică a
fluidului. Admițând că fluidul real este un fluid simplu putem caracteriza starea sa termodinamică prin două
variabile de stare independente, fie ele densitatea masică ρ și temperatura termodinamică θ. Acestea sunt
mărimi atașate fluidului și ca atare valorile lor nu depind de observator, deci nu sunt mărimi obiective.
Astfel se caracterizează aspectul cinematic prin tensorul vitezelor de deformare D, care este tensor obiectiv.
Forma matricială a lui Dʹ este Dʹ =QDQT.
Relația constitutivă a unui fluid real este de forma T=f(D, ρ, θ). Dacă considerăm următoarele
ipoteze: a) T este o funcție continuă și liniară de D; b) fluidul este izotrop (un fluid este izotrop dacă își
păstrează aceleași proprietăți după orice direcție care străbate mediul fluid); c) dacă fluidul este în repaus
avem T= ‒pI.
- Conform ipotezei b) T trebuie să fie un tensor izotrop (un tensor izotrop este un tensor ale cărui
componente nu se schimbă în timpul mișcării reperului 𝑂′𝑥′1 𝑥′2 𝑥′3 în raport cu reperul 𝑂𝑥1 𝑥2 𝑥3 ,
exemplu tensorul unitate I), iar în cazul repausului fluidului avem evident D=0.
Astfel avem relația Navier-Poison:
T=[-p(ρ,θ)+λ(ρ,θ)tr D]I+2η(ρ,θ)D, unde λ(ρ,θ) și η(ρ,θ) sunt funcții scalare.
sau
σij=[-p(ρ,θ)+ λ(ρ,θ)εkk]δij+2η(ρ,θ)εij , (i,j =1,2,3)
dacă considerăm cazul particular al fluidului izodens (ρ=constant) avem
𝜕𝑣1 𝜕𝑣2 𝜕𝑣3
𝑡𝑟𝐷 = 𝜀𝑘𝑘 = + + =0
𝜕𝑥1 𝜕𝑥2 𝜕𝑥3
Atunci relațiile de mai sus devin:
T=-p(θ)I+2η(θ)D
σij=-p(θ)δij+2η(θ)εij (i,j =1,2,3)

Fluidele reale a căror relație constitutivă este de forma T=[-p(ρ,θ)+λ(ρ,θ)tr D]I+2η(ρ,θ)D se numesc
fluide newtoniene. Fluidele reale la care T nu este o funcție liniară de D, adică a căror relație constitutivă
nu este de forma de mai sus, se numesc fluide nenewtoniene.
Pentru a pune în evidență efectul tensiunilor tangențiale
T=[-p(ρ,θ)+λ(ρ,θ)tr D]I+2η(ρ,θ)D se poate scrie sub forma T= ‒pI+T* , (T*=λ tr DI+2ηD)
σij=[-p(ρ,θ)+ λ(ρ,θ)εkk]δij+2η(ρ,θ)εij se poate scrie sub forma σij= ‒pδij+σij*, (σij*= λ εkk δij+2ηεij)
 Ținând seama de relațiile de mai sus si de
𝜕𝑣1 𝜕𝑣2 𝜕𝑣3 𝜕𝑣𝑘
𝑡𝑟𝐷 = 𝜀𝑘𝑘 = + + = = 𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗
𝜕𝑥1 𝜕𝑥2 𝜕𝑥3 𝜕𝑥𝑘

putem scrie componentele tensorului T sub următoarea formă:

𝜕𝑣𝑘 𝜕𝑣𝑖 𝜕𝑣𝑗
𝜎𝑖𝑗 = −𝑝𝛿𝑖𝑗 + 𝜆 𝛿𝑖𝑗 + 𝜂 ( + ) , 𝑖, 𝑗 = 1,2,3
𝜕𝑥𝑘 𝜕𝑥𝑗 𝜕𝑥𝑖
adică:
𝜕𝑣1 𝜕𝑣1 𝜕𝑣2
𝜎11 = −𝑝 + 𝜆𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ + 2𝜂 , 𝜎12 = 𝜎21 = 𝜂 ( + ),
𝜕𝑥1 𝜕𝑥2 𝜕𝑥1
𝜕𝑣2 𝜕𝑣2 𝜕𝑣3
𝜎22 = −𝑝 + 𝜆𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ + 2𝜂 , 𝜎23 = 𝜎32 = 𝜂 ( + ),
𝜕𝑥2 𝜕𝑥3 𝜕𝑥3
𝜕𝑣3 𝜕𝑣3 𝜕𝑣1
𝜎33 = −𝑝 + 𝜆𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ + 2𝜂 , 𝜎31 = 𝜎13 = 𝜂 ( + ),
𝜕𝑥3 𝜕𝑥1 𝜕𝑥3
În cazul fluidelor izodense, deci când 𝜀𝑘𝑘 = 𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ = 0, avem
𝜕𝑣𝑖 𝜕𝑣𝑗
𝜎𝑖𝑗 = −𝑝𝛿𝑖𝑗 + 𝜂 ( + ) , 𝑖, 𝑗 = 1,2,3
𝜕𝑥𝑗 𝜕𝑥𝑖

Relația constitutivă
𝜕𝑣𝑘 𝜕𝑣𝑖 𝜕𝑣𝑗
𝜎𝑖𝑗 = −𝑝𝛿𝑖𝑗 + 𝜆 𝛿𝑖𝑗 + 𝜂 ( + ) , 𝑖, 𝑗 = 1,2,3
𝜕𝑥𝑘 𝜕𝑥𝑗 𝜕𝑥𝑖
În coordonate sferice are următoarea expresie:
𝜎11 𝜎12 𝜎13 1 0 0 𝜀11 𝜀12 𝜀13
‖𝜎21 𝜎22 𝜎23 ‖ = −𝑝 ‖0 1 0‖ + 2𝜂 ‖𝜀21 𝜀22 𝜀23 ‖
𝜎31 𝜎32 𝜎33 0 0 1 𝜀31 𝜀32 𝜀33

Presiunea
În cazul fluidelor ideale aflate în mișcare și în cazul oricărui fluid aflat în repaus, relația constitutivă
este T= ‒pI. Mărimea scalară p se numește presiune statică. Într-un fluid ideal izodens, presiunea p este o
mărime independentă. Într-un fluid ideal compresibil aflat în repaus există relația:
p=p(ρ,θ)
Presiunea p care satisface relația de mai sus se numește presiune termodinamică. În studiul repausului sau
mișcării fluidelor compresibile se constată în multe cazuri că poate fi utilizată, ca o foarte bună aproximație,
o formula particulară a relației de mai sus și anume p=p(ρ).

Ecuațiile lui Euler și ecuațiile lui Navier-Stokes

1.Ecuațiile lui Euler pentru fluide ideale:

𝐷𝑣𝑖 1 𝜕𝑝
= 𝑓𝑖 − , 𝑖 = 1,2,3
𝐷𝑡 𝜌 𝜕𝑥𝑖
Sub formă vectorială:
𝐷𝑣⃗ 1 𝜕𝑣⃗ 1
= 𝑓⃗ − 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑝 𝑠𝑎𝑢 + (𝑣⃗. ∇)𝑣⃗ = 𝑓⃗ − ∇𝑝
𝐷𝑡 𝜌 𝜕𝑡 𝜌
2. Ecuațiile Navier-Stokes
Ecuațiile Navier-Stokes pentru fluidele newtoniene compresibile
𝐷𝑣𝑖 1 𝜕𝑝 𝑣 𝜕 𝜕𝑣𝑘 𝜕 2 𝑣𝑖
= 𝑓𝑖 − + +𝑣 , 𝑖 = 1,2,3
𝐷𝑡 𝜌 𝜕𝑥𝑖 3 𝜕𝑥𝑖 𝜕𝑥𝑘 𝜕𝑥𝑗 𝜕𝑥𝑗
Unde v=η/ρ este viscozitatea cinematică. Dacă Δ este operatorul lui Laplace, atunci expresia vectorială a
sistemului este
𝐷𝑣⃗ 1 𝑣
= 𝑓⃗ − 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑝 + 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ + 𝑣Δ𝑣⃗
𝐷𝑡 𝜌 3
sau
𝜕𝑣⃗ 1 𝑣
+ (𝑣⃗ ∙ ∇)𝑣⃗ = 𝑓⃗ − ∇𝑝 + ∇(∇𝑣⃗) + 𝑣∇2 𝑣⃗
𝜕𝑡 𝜌 3
unde ∇ este operatorul nabla.

⃗⃗
𝐷𝑣 1 𝑣
Dacă considerăm 𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ = 0, în ecuația = 𝑓⃗ − 𝜌 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑝 + 3 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑑𝑖𝑣 𝑣⃗ + 𝑣Δ𝑣⃗ obținem
𝐷𝑡
ecuațiile Navier-Stokes pentru fluide newtoniene izodense:
𝐷𝑣𝑖 1 𝜕𝑝 𝜕 2 𝑣𝑖
= 𝑓𝑖 − +𝑣 , 𝑖 = 1,2,3
𝐷𝑡 𝜌 𝜕𝑥𝑖 𝜕𝑥𝑗 𝜕𝑥𝑗
Sub formă vectorială sistemul de mai sus se scrie
𝐷𝑣⃗
= 𝑓⃗ − 𝑔𝑟𝑎𝑑 𝑝 + 𝑣Δ𝑣⃗
𝐷𝑡
sau

𝜕𝑣⃗ 1
+ (𝑣⃗ ∙ ∇)𝑣⃗ = 𝑓⃗ − ∇𝑝 + 𝑣∇2 𝑣⃗
𝜕𝑡 𝜌

Notă
1. Mărimea η se numește viscozitate dinamică. În SI, viscozitatea dinamică se măsoară în N∙s/m 2.
Ca unitate de măsură se utilizează și poise-ul (simbol P); există relația 1P=0,1 N∙s/m2. La 0 oC și 1 At avem
η=1,791∙10-3 N∙s/m2 pentru apă, iar η=1,717∙10-5 N∙s/m2 pentru aer.
2. Mărimea v se numește viscozitate cinematică. v=η/ρ. În SI, viscozitatea cinematică se măsoară în
m /s. Ca unitate de măsură se utilizează și stokes-ul (simbol St); există relația 1St=10-4m2/s. La 0 oC și 1 At
2

avem v=1,791∙10-6m2/s pentru apă, iar v=1,373∙10-5m2/s pentru aer.

𝜕 𝜕 𝜕
3. Operatorul nabla (operatorul lui Hamilton) ∇= 𝑒⃗1 𝜕𝑥 + 𝑒⃗2 𝜕𝑥 + 𝑒⃗3 𝜕𝑥 .
1 2 3
𝜕2 𝜕2 𝜕2
4. Operatorul lui Laplace ∆= 𝜕𝑥 2 + 𝜕𝑥 2 + 𝜕𝑥 2 .
1 2 3