Ce mai faci, drăguţule, Vreme trece, vreme vine, Că de când nu ne-am văzut Tu din tânăr precum eşti Multă vreme au trecut Tot mereu întinereşti. Şi de când m-am depărtat, Multă lume am umblat. - Ce mi-i vremea, când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri, - Ia, eu fac ce fac de mult, Că de-i vremea rea sau bună, Iarna viscolu-l ascult, Crengile-mi rupându-le, Vântu-mi bate, frunza-mi sună; Apele-astupându-le, Troienind cărările Şi de-i vremea bună, rea, Şi gonind cântările; Mie-mi curge Dunărea. Şi mai fac ce fac de mult, Numai omu-i schimbător, Vara doina mi-o ascult Pe pământ rătăcitor, Pe cărarea spre izvor Iar noi locului ne ţinem, Ce le-am dat-o tuturor, Cum am fost aşa rămânem: Umplându-şi cofeile, Marea şi cu râurile, Mi-o cântă femeile. Lumea cu pustiurile, Luna şi cu soarele, Codrul cu izvoarele.