Convulsiile

Convulsiile sunt spasme (contracţii) necontrolate produse de activitatea electrică anormală a

creierului. Doarece creierul poate fi afectat total sau doar parţial, manifestările convulsiilor sunt
foarte variate. Convulsiile pot apărea în aproape toate tipurile de afectare a creierului, inclusiv leziuni
şi infecţii. Convulsiile recurente sunt un semn de epilepsie.

Cele mai frecvente forme de convulsii sunt cele parţiale, crizele petit-mal şi convulsiile tonico-clonice
generalizate sau grand-mal. Convulsiile parţiale afectează doar o parte a creierului şi pot avea
simptome foarte specifice. Crizele petit-mal se pot manifesta doar ca episoade scurte de lipsă de
răspuns şi privire fixă. Convulsiile grand-mal afectează întregul creier. Aceste crize sunt caracterizate
de spasme ale întregului corp şi pierderea totală a conştienţei. Convulsiile mai pot fi clasificate în
funcţie de cauză şi vârsta debutului.

De obicei, convulsiile se opresc de la sine. Deoarece persoanele care au convulsii sunt inconştiente,
este important ca acestea să nu se rănească. După o criză, persoana se poate simţi obosită şi are
nevoie de odihnă. Slăbiciunea, fatigabilitatea şi modificările de comportament şi dispoziţie suunt
normale după o criză convulsivă

In functie de zona afectata, exista o varietate de simptome specifice convulsiilor. Simptomele

caracteristice sunt pierderea cunostintei si tremuraturi ale corpului. Cu toate acestea, unele crize
sunt greu de observat, deoarece persoana nu are alte manifesari decat pierderea pentru scurt timp a
contactului cu realitatea, vazuta din exterior ca fixarea unui punct cu privirea.

Desi pacientul este treaz, nu reactioneaza si nu raspunde in mod normal. Dupa terminarea crizei,
pacientul nu isi aminteste nimic legat de respectivul episod. Ocazional, convulsiile pot provoca
modificari senzoriale sau vizuale temporare.

Simptomele convulsiilor brusc instalate, care au o durata de la doar cateva secunde pana la un minut,
pot include:

- pierderi ale constiintei: pacientul nu isi aminteste nimic din perioada in care s-au manifestat
convulsiile;

- emotii puternice: teama inexplicabila, panica sau bucurie;

- modificari la nivelul perceptiei vizuale: halucinatii;

- pierderea controlului muscular manifestata brusc;

- spasme musculare, tremuraturi;

- tensiune musculara si rigidizarea muschilor;

- gust amar sau metalic.

Simptomele se pot manifesta timp de 15 minute; rareori depasindu-se aceasta durata. Tremuraturile
si agitatia intregului organism ar trebuie sa dureze maxim cinci minute.

Boli sau afecţiuni care pot determina convulsii:

• SIDA;
• Demenţa;

• Encefalita (inflamaţie şi edem al creierului datorită unei infecţii virale sau altei cauze);

• Boala Huntington;

• Meningita (infecţie sau inflamaţie a membranei care acoperă creierul şi măduva spinării);

• Scleroza multiplă (boală care afectează creierul şi măduva spinării producând slăbiciune, tulburări
de echilibru şi coordonare şi alte tulburări);

• Alte infecţii ale cereierului;

• Fenilcetonuria (incapacitatea de a desface aminoacidul fenilalanină);

• Leziunile traumatice ale creierului;

• Tumori ale creierului.

Alte cauze:

• Abuzul de alcool;

• Renunţarea la alcool sau droguri;

• Intervenţiile chirurgicale ale creierului;

• Febra;

• Hipoglicemia;

• Insuficienţa renală sau hepatică;

• Efectele adverse ale medicamentelor;

• Consumul recreaţional de droguri.

Cauze grave de convulsii:

• Epilepsia (tulburare neurologică care determină convulsii recurente);

• Hematomul (colecţii de sânge în creier);

• Şocul (scăderea periculoasă a tensiunii arteriale);

• Accidentele vasculare cerebrale;

• Atacurile ischemice tranzitorii (simptome asemănătoare accidentelor vasculare cerebrale, dar care
sunt tranzitorii însă pot fi un semn de alarmă pentru acestea);

• Leziuni traumatice cerebrale

De regula, crizele convulsive inceteaza de la sine, fara alte interventii. Cu toate acestea, in timpul
unei crize pacientul este supus anumitor riscuri: se poate ineca cu propria voma, cu lichidele si
alimentele consumate.
Astfel, in timpul unei crize este important ca bolnavul sa fie protejat, pentru a nu suferi si alte leziuni
sau pentru a nu se rani. Dupa o criza convulsiva, majoritatea pacientilor se simt epuizati si doresc sa
se odihneasca; totodata, acestia se simt dezorientati, agitati, confuzi. Aceste manifestari sunt
normale.

Primul ajutorSus

- Nu introduceti victimei niciun obiect intre dinti.

- Impiedicati bolnavul sa se raneasca fara a-i obstructiona miscarile.

- Asezati persoana intr-o parte pentru a impiedica inecarea cu propria voma. Aceasta pozitie ar trebui
mentinuta si in somnul de dupa criza.

- Daca victima isi schimba culoarea fetei sau i se opreste respiratia, incercati sa ii tineti capul intr-o
pozitie care sa previna inghitirea limbii si care sa faciliteze deblocarea cailor respiratorii. La nevoie,
recurgeti la executarea tehnicii de repiratia gura la gura.

Acnee

Acneea este o afecțiune a epidermei apărută ca urmare a unei hipersecreții a glandelor sebacee și
caracterizată prin puncte negre, puncte albe sau coșuri care apar la suprafața pielii. În unele cazuri
apar și leziuni mai profunde, denumite chisturi. Acne vulgaris (sau simplu acnee) este o afecțiune a
pielii pe termen lung caracterizată prin zone cu puncte negre, puncte albe, pustule, piele grasă și
posibilitatea apariției unor semne.[1][2] Aspectul rezultat poate duce la anxietate, stimă de sine
scăzută și, în cazuri extreme, depresie sau gânduri de suicid.[3][4] Acneea poate apărea și la alte
vârste decât ceea a pubertății, și sub diferite forme:

Acneea vulgară (acneea polimorfă juvenilă) - este cunoscută sub numele de acneea vulgaris și
afectează în general adolescenții, dar poate persista și după perioadă adolescenței și poate ajunge la
forme foarte severe. Acneea vulgară este cauzată de secreția prea mare de sebum care astupă porii,
iar astuparea porilor duce la apariția unor pete sau umflături purulente.

Acneea rozacee

Acneea medicamentoasă și profesională

Acneea conglobată

Acneea pustulosă

Acneea necrotică

Acneea cheloidiană

Cauze și patologie

Se estimează că genetica este responsabilă pentru 80% dintre cazuri.[2] Rolul dietei ca și cauză nu
este clar.[2] Nici curățenia sau lumina soarelui nu par a fi implicate.[2] Însă, fumatul țigărilor crește
riscul apariției acneei sau a înrăutățirii acesteia.[5] Acneea afectează cel mai mult pielea ce are un
număr ridicat de glande sebacee incluzând fața, partea de sus a pieptului și spatele.[6] În timpul
pubertății ambelor sexe, acneea este adeseori pornită de androgeni, precum testosteronul.[7]

Prevenirea și Tratamentul

Există multe opțiuni de tratament pentru a îmbunătăți aspectul acneei, inclusiv schimbări ale stilului
de viață, proceduri și medicamente. Consumul mai mic de carbohidrați simpli precum zahărul poate
ajuta.[8] Peroxidul de benzoil topic, acidul salicilic și acidul azelaic sunt tratamente utilizate în mod
obișnuit.[9] Antibioticele și retinoidele pot fi utilizate local sau pe cale orală pentru a trata acneea. [9]
Însă, poate apărea o rezistență la antibiotice..[10] Un număr de pilule contraceptive pot fi folositoare
pentru femei.[9] . Isotretinoin administrat pe cale orală este, în general, rezervat doar cazurilor de
acnee severă, din cauza potențialelor efecte adverse.[9] Tratamentul agresiv și timpuriu este
recomandat de unele persoane pentru a minimiza impactul pe termen lung asupra indivizilor.[4]

Epidemiologie

Acneea apare în mod normal în timpul adolescenței, afectând aproximativ 80–90% dintre tinerii din
lumea occidentală.[11][12][13] Cazuri mai puține sunt raportate într-unele din zonele rurale.[13][14]
În 2010, se estima că acneea afecta 650 milioane de oameni la nivel global, rezultând a 8-a cea mai
comună boală de pe mapamond.[15] Oamenii pot fi, de asemenea, afectați înainte și după
pubertate.[16] Deși devine mai puțin comună în perioada adultă decât în adolescență, aproximativ
jumătate dintre oamenii între 20 și 30 de ani continuă să aibă acnee.[2] Aproximativ 4% continuă să
aibă dificultăți după vârsta de 40 de ani.[2

Mixedem

Hipotiroidismul reprezintă o tulburare produsă prin absența sau insu­ficiența secreției hormonilor
tiroidieni. Mixedemul reprezintă o formă se­veră a hipotiroidiei, caracterizat printr-un tablou clinic
complex și infiltrat mucoproteic.

După vârsta bolnavului în momentul apariției bolii se diferențiază: a) mixedemul adultului, b)

mixedemul congenital și c) mixedemul infantil sau juvenil.

Mixedemul este mai frecvent la femei, raportul fiind de 5-6 femei față de 1 bărbat.

Cauze. Orice factor capabil să vatame tiroida poate face să apară in­suficiența tiroidiană (infecții
acute și cronice, carența iodică etc.).

Simptome. Un simptom caracteristic al mixedemului este infiltrația mucoproteică a țesutului

subcutanat și submucos (edemul mucos). Fața bol­navului prezintă o înfățișare specifică:
tegumentele feții sunt infiltrate (mixedematoase), palide, gălbui, cu aspect de ceară. Fața are o formă
rotunji­tă, cu trăsăturile șterse, inexpresivă, piele îngroșată, infiltrația pleoapelor cu reducerea
deschizăturii palpebrale, ochii par înfundați și somnoroși, na­sul și buzele sunt îngroșate. Fața
mixedematosului a fost comparată cu „lu­na plină”.

Tegumentele trunchiului și membrelor sunt îngroșate, uscate, cu descuamare accentuată, reci, ușor
cianotice și cu un colorit gălbui, mai ales la palme și tălpi. Limba este infiltrată, mărită de volum.
Infiltrația mucoproteică nu se limitează numai la față, ci o găsim în ori­ce regiune a corpului. Astfel,
edemul mucos apare la ceafa, la abdomen, la membre.

Părul capului este gros, aspru, cade ușor, iar unghiile sunt subțiri și foar­te sfărâmicioase.

Tulburări cardiovasculare: în mod constant există bradicardie (puls 45-60 contracții pe minut) puțin
modificată în efort, uneori lichid pericardic, simptome de angină pectorală etc.

Tulburări ale sistemului nervos: diminuarea memoriei și atenției, afec­tivitate redusă etc.
Tulburări digestive: anorexie, diskinezii biliare etc.

Tulburări sanguine: anemie, scăderea hemoglobinei etc.

Mixedemul congenital reprezintă forma cea mai gravă pentru că bolna­vul devine un infirm și un
neadaptat social, dacă nu se începe tratamentul la timp.

Simptome. Tulburările neuropsihice sunt constante și severe. Copiii cu mixedem congenital sunt
idioți. Acești copii se mișcă puțin, sunt greoi, dorm mult, sunt leneși. Nu merg decât foarte târziu și cu
dificultate. Aten­ția și gândirea sunt reduse. Nu vorbesc sau emit câteva cuvinte stâlcite, da­că nu
sunt surzi. Nu înțeleg limbajul vorbit sau mimat, dar recunosc pe cei care îi îngrijesc și le arată
afecțiune.

Tulburările de creștere și dezvoltare. Dezvoltarea osoasă este constant întârziată. Întârzierea în

creștere începe de la naștere și se accentuează în anii următori. Creșterea anuală este de câțiva
milimetri, din care cauză co­pilul rămâne un pitic dizarmonic (fără păstrarea proporțiilor
corespunză­toare vârstei bolnavului). Capul rămâne mare în raport cu corpul, gâtul este scurt,
abdomenul destins (pântece de batracian), membrele inferioare sunt scurte și groase, încovoiate în
paranteză. Configurația feței este caracteris­tică, datorită faptului că nu se dezvoltă și nu se
maturizează, păstrând ca­racterele infantile. Capul rămâne mare în raport cu corpul, fruntea este
mică, nasul scurt și lat ca la sugari, gura este mare cu buze groase și răsfrânte, iar limba este mare, cu
vârful proiectat permanent în orificiul bucal.

Dezvoltarea organelor genitale este întârziată la toate vârstele. Dezvol­tarea dentară este întârziată.
Dinții au o culoare gălbuie, sunt dispuși nere­gulat și se cariază repede.

Tegumentele și mucoasele au aspectul celor din mixedemul adultului.

Mixedemul infantili sau juvenil poate să apară la vârste diferite, uneori foarte timpuriu, încât se
confundă cu mixedemul congenital. Cel mai frec­vent, mixedemul infantil devine evident clinic spre
3-6 ani. Până la instala­rea insuficienței tiroidiene, copilul se dezvoltă normal, apoi, după o boală
infecțioasă sau după o tiroidită (inflamație a glandei tiroide) nediagnosti­cată, încep să apară
semnele cunoscute ale mixedemului. Simptomele ce­le mai precoce și caracteristice sunt cele
neuropsihice: scăderea memoriei, atenției, somnolență, apoi oprirea în creștere.

Evoluție, prognostic. La cretinul cu mixedem congenital, dacă tratamen­tul începe înainte de vârsta
de 4 luni, se obțin vindecări sau ameliorări im­portante. Dacă tratamentul se începe după vârsta de 2
ani, se obțin amelio­rări ale dezvoltării somatice, fără ca deficiența psihică să fie influențată.

Prognosticul mixedemului este relativ benign la adult, dar este cu atât mai întunecat, cu cât apare
mai timpuriu la copil.
Tratamentul are caracter substituțiv, deci trebuie administrat în continu­are sau în perioade lungi.
Ținând seama că hormonii tiroidieni se acumu­lează, administrarea se face discontinuu, 4-5 zile pe
săptămână. Tratamen­tul se face cu tiroidă uscată, sau cu tiroxină sau triiodotironină.

Hipotiroidienilor li se recomandă evitarea vieții sedentare, cultură fizi­că, climatoterapie marină,

activitate în aer liber și reducerea sării și grăsi­milor din alimentație.