Sunteți pe pagina 1din 7

1.1.

Forţe de legătură chimică


A. Legătura ionică este cea care se stabileşte Energia de coeziune se determină considerând
Corpurile sunt constituite din între ioni având sarcini de semn contrar. forţele electrostatice şi cele de natură
particule elementare care pot fi : atomi, ioni sau Se cunoaşte că elementele chimice neelectrostatică datorate suprapunerii parţiale a
molecule. Când aceste particule structurale sunt zerovalente (gazele inerte: He, Ne, Ar, Kr, Xe), straturilor electronice
apropiate la distanţe suficient de mici între ele care sunt cele mai stabile elemente, se Această legătură este caracteristică unor
apar forţe de interacţiune, denumite şi forţe de caracterizează prin prezenţa a opt electroni în combinaţii ale metalelor alcaline cu halogenii,
legătură chimică. În funcţie de valoarea ultimul strat electronic, cu excepţia heliului combinaţii care în stare solidă formează
energiei de coeziune şi de natura particulelor, care are numai doi electroni. Această constatare cristalele de tip ionic.
acestea se împart în două clase fundamentale de este în acord cu regula octetului care spune că: Principalele caracteristici ale cristalelor ionice
forţe sau legături: în combinaţiile chimice care au la bază legături sunt:
- primare sau interatomice, care ionice, intervin astfel de atomi încât, unul - energia de coeziune de valoare
sunt puternice şi se realizează între atomi sau cedează iar altul primeşte electroni, astfel ca ridicată - ceea ce conferă acestor corpuri
ioni (atomi care au cedat sau primit electroni) şi ionii care rezultă să aibă fiecare câte opt duritate mare şi punct de topire ridicat;
din această clasă fac parte: legătura ionică, electroni pe ultimul strat. De exemplu, formarea - conducţia electronică slabă (electronii fiind
legătura covalentă şi legătura metalică; legăturii ionice în cristalul de NaCl . Atomul de puternic legaţi de ioni) - astfel că în stare solidă
- secundare sau intermoleculare, sodiu, cu numărul de ordine 11, are un electron cristalele ionice sunt izolanţi electrici, dar în
care sunt slabe şi se exercită între molecule şi pe ultimul strat electronic pe care îl cedează stare lichidă sunt electroliţi, deci conductori de
din această clasă fac parte: legătura van der atomului de clor (cu numărul de ordine 17) care gradul II (cu conducţie ionică);
Waals şi cea de hidrogen. are 7 electroni în ultimul strat, ionii astfel - permitivitatea dielectrică mare
formaţi (Na+ şi Cl-) au câte 8 electroni pe (până la 100) - datorită momentelor dipolare
ultimul strat.Forţa de legătură ionică este, în formate. Prezintă polarizaţie ionică alături de
principal, de natură electrostatică şi se exercită cea electronică (prezentă în toate corpurile) şi
între cei doi ioni cu sarcini de semn contrar. caracteristicile dielectrice variază puţin cu
frecvenţa şi temperatura;
- se dizolvă, adesea, în apă.
B. Legătura covalentă se mai numeşte şi De aici, ei exercită forţe de atracţie Principalele proprietăţi ale corpurilor cu
homopolară deoarece se stabileşte de obicei electrostatică asupra nucleelor pozitive, legături covalente sunt:
între atomi de acelaşi fel; denumirea de realizând legătura de tip covalent. - energia de coeziune are valori mari, ceea ce
covalentă provine de la faptul că la realizarea ei Legătura covalentă din molecula de explică duritatea mare şi punctul de topire
participă, în primul rând, electronii de valenţă. hidrogen poate fi reprezentată simbolic în ridicat;
De regulă, legătura covalentă se modul următor: H:H sau H - H. În afara - sunt foarte puţin deformabile, datorită
realizează prin punerea în comun a doi sau mai legăturii simple prezentate, se întâlnesc şi caracterului direcţional al legăturii, caracter
mulţi electroni de valenţă ai atomilor între care legături duble CH2 = CH2 sau triple N  N, când care determină, datorită aranjării spaţiale mai
se exercită legătura astfel încât să se formeze un atomii îşi pun în comun patru, respectiv şase puţin compacte, un factor de umplere mai mic
octet, deci o configuraţie stabilă de gaz inert. electroni.Dacă atomii nu sunt identici, se decât la metale;
Electronii puşi în comun formează perechi, formează dipoli electrici de momente electrice - sunt izolanţi electrici atât în stare solidă cât şi
numite compensate pentru că ei au spinii p , a căror sumă raportată la moleculă poate fi în stare lichidă deoarece electronii sunt strâns
antiparaleli. legaţi de atomi;
În cazul moleculei de hidrogen, cei nulă. - sunt solubile, de obicei, în lichide organice;
doi atomi îşi pun în comun electronii care Cauza formării dipolilor electrici este - permitivitatea dielectrică relativă are valori
formează o pereche compensată ce aparţine, în electronegativitatea diferită a atomilor, astfel că mari şi caracteristicile dielectrice variază
medie, tot atâta timp fiecăruia dintre atomi. În electronii puşi în comun orbitează un timp mai sensibil cu frecvenţa şi temperatura – în cazul
modelul orbitalilor atomici, la realizarea îndelungat în jurul atomilor mai electronegativi corpurilor cu molecule polare.
legăturii covalente orbitalii celor doi atomi se şi le conferă acestora o uşoară sarcină negativă
suprapun parţial, electronii găsindu-se în cea iar ceilalţi au o uşoară sarcină pozitivă. Acest
mai mare parte a perioadei de rotaţie în regiunea tip de legătură apare la constituirea a numeroase
haşurată din figură, regiune rezultată din molecule ca: H2, O2, N2, Cl2, NH3, H2O,
această suprapunere. PCl3, etc.

C. Legătura metalică este o formă D. Legătura van der Waals este de natură E. Legătura de hidrogen se realizează între
extremă de legătură covalentă nelocalizată electrostatică; şi se realizează între molecule care au atomi puternic electronegativi (de exemplu, de fluor,
realizată prin punerea în comun între toţi atomii momente nenule. Dacă moleculele au momente azot, sulf, clor, oxigen) care aparţin aceleiaşi molecule
electrice spontane atracţia lor rezultă imediat. sau unor molecule vecine, prin intermediul unui atom
sistemului, a electronilor din straturile Între o moleculă polară şi una nepolară se de hidrogen.
electronice superioare. Cristalele metalice exercită o forţă de atracţie de acelaşi tip datorită Legătura dintre moleculele de apă
constau dintr-o reţea ionică pozitivă si gazul faptului că, la apropierea lor, câmpul electric produs reprezintă o combinaţie între o legătură van der Waals
electronic. Gazul electronic este format, în de prima induce un moment electric în cea de a doua. şi una de hidrogen, prima fiind, procentual, mult mai
concepţia fizicii clasice, din electronii de În cazul moleculelor nepolare, forţele de coeziune sunt redusă decât a doua. Atomul de hidrogen este legat
valenţă comuni tuturor atomilor şi care se mişcă datorate interacţiunii dipolilor temporari, care apar covalent de un atom de oxigen şi printr-o legătură de
liber în cristal. El exercită o presiune de natură când electronii atomilor componenţi trec prin stări hidrogen de un al doilea atom de oxigen , după schema
nestaţionare, corespunzătoare tranziţiilor lor de pe un O - H …O. În legătura covalentă O - H hidrogenul este
electrostatică asupra ionilor pozitivi metalici nivel energetic pe altul. Se produce atunci o deplasare încărcat pozitiv şi oxigenul este încărcat negativ. Între
din nodurile reţelei cristaline. temporară a centrelor sarcinilor pozitive şi negative, atomul de H aparţinând unei molecule şi atomul de O
Legătura metalică este care atribuie moleculelor un caracter dipolar, cu al unei molecule vecine se exercită o forţă de atracţie
caracteristică corpurilor metalice şi compuşilor rezultatul apariţiei de forţe de atracţie intermoleculare. electrostatică care constituie legătura de hidrogen
sau fazelor intermetalice (aliaje). Forţele van der Waals sunt slabe şi scad foarte repede H…O. Legătura de hidrogen este mai slabă decât cea
Proprietăţile specifice cu distanţa dintre molecule dar cresc cu creşterea ionică sau covalentă, dar mai puternică decât legătura
corpurilor cu legătură metalică sunt: numărului de electroni, deci cu greutatea moleculară. van der Waals.
O astfel de legătură se întâlneşte la Proprietăţile corpurilor cu legătură de hidrogen sunt:
- energia de coeziune este mare şi, parafină, vaselină etc. energia de coeziune are valori medii şi de aceea şi
de aceea, aceste corpuri au duritate mare şi Proprietăţile specifice corpurilor cu proprietăţile mecanice sunt medii; sunt izolanţi
punct de topire ridicat; legătură van der Waals sunt: energia de coeziune mică, electrici şi termici; prezintă anomalii de vâscozitate şi
- conductivitatea electrică şi termică ceea ce explică temperatura de topire scăzută; densitate.
este mare atât în stare solidă cât şi în topitură electronii fiind strâns legaţi de atomi, aceste corpuri
datorită electronilor ce formează gazul sunt izolanţi electrici şi termici; corpurile
electronic şi care se mişcă liber în cristal. micromoleculare au proprietăţi mecanice slabe iar cele
macromoleculare au proprietăţi mecanice relativ bune.
1.2.2. Reţele cristaline 1.2.3. Defecte ale reţelelor cristaline 1. Defectele punctuale constau în lipsa
Un cristal ideal este un mediu discontinuu cu Cristalul real aflat la o temperatură T  0 unei particule dintr-un nod, în prezenţa unor particule
o aranjare tridimensională strict ordonată a particulelor K nu poate prezenta o structură cristalină ideală, în interstiţii sau în existenţa unor particule de impuritate
constitutive. Această structură cristalină ideală se poate deoarece la o astfel de temperatură apar defecte de plasate în noduri sau în interstiţii.
întâlni numai la temperatura de zero grade Kelvin. La reţea, deci abateri de la aşezarea strict ordonată a După energia de formare, defectele
creşterea temperaturii, apar defecte de reţea provocate particulelor. În funcţie de configuraţia lor spaţială punctuale sunt de tip Schottky sau de tip Frenkel.
de difuziunea - datorată agitaţiei termice - particulelor defectele de reţea se clasifică în: Defectul de tip Schottky se formează atunci când o
în cristal. - punctuale sau zerodimensionale; particulă părăseşte nodul reţelei cristaline şi se plasează
Structura cristalină este constituită dintr-o reţea de linii -liniare sau unidimensionale; pe suprafaţa cristalului sau în afara lui. Defectul de tip
drepte şi plane care formează reţeaua cristalină şi o -de suprafaţă sau bidimensionale; Frenkel se formează prin plecarea unei particule dintr-
celulă elementară care prin translaţie generează întreg -de volum sau tridimensionale. un nod la suprafaţa cristalului, de unde este adusă într-
cristalul. un interstiţiu care devine ocupat. Deci defectul
Liniile drepte se numesc linii reticulare, punctele lor de Schottky este unul simplu, constând dintr-un nod
intersecţie, în care se găsesc centrele particulelor vacant iar cel Frenkel este unul dublu, constând dintr-
constitutive, sunt nodurile reţelei cristaline, planele un nod vacant şi un interstiţiu ocupat. Energia necesară
formate de diferitele linii reticulare se numesc plane formării defectului Frenkel este mai mare decât cea
reticulare, spaţiile dintre linii sunt interstiţiile reţelei iar necesară formării defectului Schottky.
distanţa a dintre două linii reticulare este constanta În structurile metalice defectele punctuale nu conduc la
reţelei cristaline. modificări importante ale distribuţiei sarcinilor
În funcţie de tipul particulelor din noduri există cristale: electrice în cristal. În schimb, în cazul cristalelor ionice
atomice, moleculare sau ionice. apar modificări mari: îndepărtarea din reţea a unui ion
Reţelele cristaline tridimensionale pot fi clasificate în pozitiv conduce la formarea unei „vacanţe” care se
şapte sisteme de cristalizare: hexagonal, cubic, comportă ca un exces de sarcină negativă, iar prin
tetragonal, romboedric (trigonal), rombic, monoclinic plecarea unui ion negativ apare în vecinătatea vacanţei
şi triclinic. Din acestea derivă 14 tipuri de reţele formate, sarcină pozitivă necompensată. Defectele
cristaline, în funcţie de valorile a, b şi c şi de modul de punctuale prezintă o deosebită importanţă pentru
ocupare cu atomi al celulei elementare. proprietăţile materialelor şi de aceea se impune calculul
numărului de defecte punctuale din unitatea de volum.
Acest calcul se face satisfăcând condiţia ca, la echilibru
termodinamic, energia liberă a cristalului să fie minimă
în prezenţa defectelor.

2. Defectele liniare sunt abateri ale ordinii 3. Defecte de suprafaţă şi de volum. Cele 2.1 Definiţii şi criterii de clasificare a dielectricilor
în cristal după o direcţie dată, pe o lungime mare mai importante defecte de suprafaţă se localizează pe Dielectric în sensul originar al cuvântului
comparativ cu celelalte două dimensiuni. În această suprafeţele care separă volumele distincte, numite este un material rău conducător de electricitate. O
categorie intră dislocaţiile care rezidă în linii reticulare grăunţi cristalini sau cristalite, ale cristalului, definiţie mai corectă a dielectricului este aceea că el
care se termină brusc în cristal. caracterizate prin existenţa unei aceleiaşi direcţii a este materialul care prezintă stări de polarizaţie. O
Dacă cristalul este supus unor eforturi liniilor reticulare, în fiecare volum, direcţie care se clasificare a dielectricilor, utilizând diverse criterii, este
mecanice normale pe linia AB, un şir vecin de particule modifică de la un cristalit la altul. redată, sintetic. Atât materialele electroizolante cât şi
se deplasează şi completează şirul AB iar şirul CD se Între cristalite există o zonă de trecere în cele semiconductoare prezintă, la joasă temperatură,
transformă într-o nouă dislocaţie, deci s-a produs o care particulele cristalului ocupă poziţii mai puţin fenomenul de polarizare mai pregnant decât fenomenul
deplasare a dislocaţiei. Această deplasare a dislocaţiei ordonate, intermediare acelora din grăunţii adiacenţi. de conducţie. Luând în considerare cea de a doua
se face cu un consum relativ mic de energie, deoarece Aceste zone, ca şi schimbările direcţiilor definiţie, un prim criteriu de clasificare al dielectricilor
nodurile de reţea de sub AB erau vacante. liniilor reticulare în cristal, constituie defectele de este cel al conducţiei electrice, după care dielectricii pot
Maleabilitatea metalelor se datorează, în mare măsură, suprafaţă. fi izolanţi electrici sau semiconductori. Cele două clase
deplasării dislocaţiilor. Defectele de volum sunt considerate a fi de materiale dielectrice sunt caracterizate prin valoarea
Densitatea dislocaţiilor caracterizează grosolane şi constau din goluri, fisuri, incluziuni de rezistivităţii:  = 106 ... 1018 m la izolanţii electrici şi
cristalele din punct de vedere al comportării la corpuri străine în cristal. Un cristal va putea fi utilizat  = 106 ... 1018 m la semiconductori. După tipul de
deformări plastice. Cristalele cu 1015…1016 dilocaţii/m2 numai în condiţiile absenţei acestui tip de defecte. polarizaţie pe care-l prezintă şi dependenţa sau
sunt ductile, proprietate care lipseşte în cazul cristalelor independenţa acesteia de câmpul electric aplicat,
cu 105…106 dislocaţii/m2, cum sunt cristalele de Ge sau dielectricii se împart în: pasivi, la care polarizaţia
Si. depinde de intensitatea câmpului electric E şi activi, la
care nu există o astfel de dependenţă.

Cei pasivi, în funcţie de mecanismul de polarizare sunt Caracteristicile electrice ale materialelor izolante . În câmp variabil în timp, curenţii de polarizaţie circulă
dielectrici cu polarizaţie electronică, ionică sau de La introducerea dielectricului într-un atâta timp cât este aplicată tensiunea şi ca urmare,
orientare. Cei activi în funcţie de factorul neelectric ce câmp electric apar în acesta două fenomene: unul de pierderile de energie se datorează atât fenomenului de
produce polarizarea permanentă sau cvasipermanentă conducţie şi un altul de polarizaţie. conducţie cât şi celui de polarizaţie.
se pot ordona în: feroelectrici, piezoelectrici, Fenomenul de conducţie constă în Caracteristicile electrice ale dielectricilor
piroelectrici şi electreţ. După starea de agregare mişcarea ordonată, în raport cu corpul, a unor purtători sunt legate de fenomenele amintite şi anume:
există dielectrici solizi, lichizi sau gazoşi iar în funcţie de sarcină. Acest fenomen apare deoarece a. Permitivitatea dielectrică relativă, r
de structura macroscopică ei pot fi omogeni sau conductivitatea electrică a materialelor este diferită de este legată de fenomenul de polarizare şi este definită,
neomogeni. În funcţie de alcătuirea microscopică zero, neexistând izolanţi electrici perfecţi. din punct de vedere macroscopic, ca fiind raportul
dielectricii pot fi cu structură: cristalină, amorfă sau Fenomenul de polarizaţie constă în dintre capacitatea unui condensator având ca dielectric
mesomorfă. Tipul moleculei prezentate împarte deplasarea limitată, sub acţiunea câmpului electric, a materialul studiat şi capacitatea aceluiaşi condensator
dielectricii în polari şi nepolari. Un alt criteriu de electronilor şi ionilor sau în orientarea moleculelor având ca dielectric vidul (sau aerul),   C / C . Din
r 0
clasificare este funcţia de utilizare pe care o pot polare pe direcţia câmpului aplicat, la dielectricii polari.
îndeplini. Se cunosc şapte funcţii, determinate, în În dielectricii neomogeni apare şi o aglomerare de punct de vedere microscopic permitivitatea relativă se
principal, de mecanismele de polarizare pe care le sarcini electrice adevărate pe suprafeţele de separaţie defineşte cu relaţia: r = 1 + e, unde e este
prezintă dielectricul, şi anume: ale părţilor lor omogene. Toate aceste deplasări limitate susceptivitatea electrică. Permitivitatea relativă este un
- de dielectric pentru condensatoare; de sarcini dau naştere unor curenţi de polarizare. număr adimensional şi ia valori de circa 1 la gaze, între
- de izolator electric; La depăşirea unei anumite valori a 1 şi 3 la solide şi lichide nepolare, între 3 şi 15 la
- neliniare şi parametrice; tensiunii aplicate apare un nou fenomen şi anume solidele polare, zeci la lichidele polare şi sute sau mii la
- de traductor piezoelectric; fenomenul de străpungere al materialului. feroelectrici.
- de traductor electrooptic; Circulaţia curenţilor de conducţie şi de Permitivitatea absolută  a materialului
este produsul dintre r şi 0 (   0  r
- de traductor de temperatură; polarizaţie dă naştere unor pierderi de energie în
) şi se
- de electret. material. În curent continuu, curenţii de polarizare
În funcţie de uniformitatea sau neuniformitatea dispar într-un timp foarte scurt după aplicarea tensiunii măsoară în F/m, unde 0 este permitivitatea vidului
proprietăţilor fizice după diferite direcţii din corpul şi, deci, pierderile de energie se datorează numai
solid, dielectricii pot fi izotropi sau anizotropi, iar după circulaţiei curenţilor de conducţie. egalăcu  0  1/ 4    9 109  8,854 1012
modul de comportare cu temperatura pot fi
F/m.
termoplastici sau termorigizi.
b. Rezistivităţile de volum v şi de suprafaţă s sunt c. Factorul de pierderi tg (tangenta unghiului de Mecanisme de polarizare
legate de fenomenul de conducţie. pierderi) este legat atât de fenomenul de conducţie cât Conform definiţiei adoptate dielectricii sunt materiale
Rezistivitatea de volum v se defineşte ca rezistenţa şi de cel de polarizaţie electrică şi caracterizează ce prezintă stări de polarizaţie electrică. Prin stare de
măsurată în curent continuu a unui cub de material cu mărimea pierderilor totale de energie din dielectrici. polarizaţie electrică se înţelege starea materiei
latura egală cu unitatea şi are valori între 106 şi 1018 Unghiul de pierderi  = 90 -  reprezintă caracterizată prin moment electric al unităţii de volum
m pentru materialele electroizolante. Rv = U / Iv = complementul unghiului de defazaj dintre tensiunea diferit de zero. Acest moment electric, calculat ca suma
va / a2 = v/a, deci: v = Rva. Pentru a = 1 m rezultă: vectorială a momentelor dipolare elementare p din
aplicată U şi curentul total I (suma dintre curentul
v = Rv1 [m]. În practică, pe lângă m se utilizează unitatea de volum, reprezintă vectorul polarizaţie
ca unitate de măsură şi cm (1cm = 10-2 m). activ I a şi cel capacitiv I c ) care străbate dielectricul. electrică P.
Rezistivitatea de suprafaţă s se defineşte, Pentru materialele uzuale tg ia valori între 10-4 şi 10- Momentul electric dipolar apare în urma deplasării
convenţional, pentru materialele solide, ca fiind 1
. sarcinilor electrice de semn opus sub acţiunea
rezistenţa, măsurată în curent continuu, a unui pătrat d. Rigiditatea dielectrică Estr este legată de fenomenul câmpului electric sau a unor forţe mecanice şi se
delimitat la suprafaţa materialului prin doi electrozi în de străpungere şi se defineşte ca fiind valoarea minimă calculează cu relaţia: p = qleg  d , unde qleg este sarcina
formă de cuţit. Rs = s d / b, deci pentru d = b rezultă a intensităţii câmpului electric uniform la care are loc
Rs = s [ ]. străpungerea materialului. Se calculează ca raportul electrică a dipolului şi d - vectorul distanţă între cele
Curentul între cei doi electrozi nu trece prin material ci dintre tensiunea de străpungere Ustr şi grosimea d a două sarcini ale dipolului considerat cu sensul de la -
printr-o pătură subţire de umezeală care se formează la materialului dintre electrozi: Estr = Ustr /d în MV/m sau qleg la +qleg.
suprafaţa materialului. Grosimea acestei pături depinde în kV/cm. Dielectricii se pot polariza prin efecte ale câmpului
de compoziţia chimică, de structura materialului, de Deoarece în practică nu se pot obţine, întotdeauna, electric aplicat din exterior, starea de polarizaţie
conţinutul de impurităţi solubile din material, de starea câmpuri electrice uniforme mărimea Estr calculată cu durând atâta timp cât acţionează câmpul electric -
de prelucrare a suprafeţei, de temperatură şi de relaţia de mai sus reprezintă rigiditatea dielectrică caracterizată prin vectorul de polarizaţie temporară P
t
puritatea, umiditatea şi presiunea mediului ambiant. tehnică, definită în anumite condiţii fizice de - sau prin efecte mecanice sau termice când starea de
Pentru materialele izolante s are valori între 108 şi 1018 experienţă. Este folosită pentru compararea polarizaţie nu mai depinde de prezenţa câmpului
. materialelor izolante între ele din punctul de vedere al electric - caracterizată prin vectorul de polarizaţie
străpungerii şi ia valori între unităţi de MV/m la gaze permanentă P .
şi materiale poroase şi 100 … 300 MV/m pentru sticlă, p
mică, folii sintetice etc. După mecanismul de realizare al polarizaţiei temporare
există: polarizaţie de deplasare şi polarizaţie de
orientare.

Electreţii
Polarizaţia electronică apare în urma deplasării În funcţie de efectul care o produce, polarizaţia Electreţii sunt materiale dielectrice care prezintă
limitate şi elastice a învelişurilor electronice ale permanentă poate fi: piroelectrică, mai cunoscută sub polarizaţie remanentă de lungă durată şi produc câmp
atomilor sub acţiunea câmpului electric; în urma denumirea de polarizaţie spontană, sau piezoelectrică. electrostatic în spaţiul din jurul lor în lipsa surselor
deplasării, centrele sarcinilor negative şi pozitive nu Polarizaţia spontană constă în ordonarea dielectrică ce exterioare de câmp electric. În funcţie de procedeul de
mai coincid şi se formează dipoli electrici. apare, în anumite domenii de temperatură, în structuri obţinere, electreţii se clasifică în:
Polarizaţia ionică apare în dielectricii cu legături fără centru de simetrie dar cu axă polară, în lipsa - termoelectreţi
ionice, în urma deplasării limitate şi elastice a ionilor câmpului electric exterior. - fotoelectreţi (obţinuţi prin acţiunea simultană a
pozitivi şi negativi ai acestora, sub acţiunea câmpului Din categoria dielectricilor cu polarizaţie spontană fluxului luminos şi a câmpului electric);
electric. utilizări practice au cristalele feroelectrice la care - pseudoelectreţi denumiţi şi radioelectreţi (obţinuţi
Polarizaţia de orientare dipolară constă în orientarea, direcţia sau sensul polarizaţiei spontane Ps se poate sub acţiunea radiaţiilor radioactive);
pe direcţia câmpului electric aplicat a momentelor schimba sub acţiunea unui câmp electric exterior. - triboelectreţi (obţinuţi prin frecare).
electrice spontane ale moleculelor, fiind prezentă Polarizaţia piezoelectrică apare în structurile fără Termoelectreţii se obţin prin plasarea materialului într-
numai în dielectricii polari. centru de simetrie sub acţiunea tensiunilor mecanice un câmp electric şi încălzirea sa simultană până în
Dielectrici polari sunt acei dielectrici ale căror aplicate structurii. apropierea temperaturii de topire. La această
molecule au moment electric spontan, pp  0, la cei În anumiţi dielectrici pot să apară stări de polarizaţie temperatură, mobilitatea purtătorilor de sarcină din
nepolari pp = 0. cvasipermanente, cu o durată de existenţă limitată. material este mare şi câmpul electric îi deplasează sau
În dielectricii neomogeni apare şi o polarizaţie de Aceste stări pot fi create prin tratament termic în câmp orientează aproape integral pe direcţia sa. Prin răcire,
neomogenitate care constă în apariţia unor sarcini electric, iluminare în prezenţa câmpului electric sau în prezenţa câmpului, sarcinile deplasate sau dipolii
electrice adevărate pe suprafeţele ce separă părţile lor iradiere cu radiaţii  etc. orientaţi “îngheaţă” în aceste poziţii deoarece
omogene. Ea se produce prin aceleaşi mecanisme ca şi În general, într-un dielectric nu există un singur mobilitatea lor este mult mai mică la temperatura
polarizaţia temporară dar sub acţiunea câmpului mecanism de polarizare, ci mai multe. Astfel, toate normală. Astfel, apar sarcini electrice pe suprafeţele
electric suplimentar produs de aceste sarcini electrice tipurile de polarizaţie permanentă sunt însoţite şi de electretului care creează polarizaţia remanentă care se
adevărate. polarizaţia electronică. menţine un timp îndelungat după anularea câmpului.

În câmpuri electrice slabe, sarcinile de pe feţele Pentru câmpuri intermediare la început predomină Iluminarea distruge instantaneu polarizaţia remanentă,
electretului - de semn opus polarităţii electrozilor lângă eterosarcina care scade în timp, după care scade şi favorizând trecerea electronilor de pe nivelul local în
care se află - se numesc eterosarcini şi apar prin omosarcina. La prima anulare a sarcinii totale banda de conducţie. Fotoelectreţii se fabrică din
orientarea propriilor dipoli sau deplasarea sarcinilor eterosarcina şi omosarcina sunt egale. materiale fotoconductoare (de exemplu sulfură de zinc
libere proprii şi “îngheţarea” lor ulterioară. Materialele dielectrice din care se fabrică ZnS) şi se folosesc pentru înregistrarea imaginilor (este
În câmpuri electrice mai puternice, pe feţele termoelectreţii sunt: cerezina, polimetilmetacrilatul principiul xerografiei).
electretului pot apărea şi sarcini electrice de acelaşi (PMMA), polietilentereftalat (PET), titanat de calciu Radioelectreţii (pseudoelectreţii) se obţin
semn cu câmpul aplicat. Omosarcina este o sarcină din (CaTiO3), titanat de bariu (BaTiO3) etc. prin iradierea cu raze  a suprafeţei materialului plasat
afara materialului, trecută din electrozi în dielectric Termoelectreţii au o durată de viaţă de 1 - 2 ani şi sunt pe un electrod metalic pus la pământ. Electronii care
prin străpungeri locale ale aerului din interstiţiul utilizaţi pentru construcţia microfoanelor cu electret, formează radiaţiile  pătrund în material şi sunt captaţi
electrozi - electret la valorile mari ale intensităţii traductoarelor de vibraţii şi a generatoarelor de câmp pe nivele locale în funcţie de
câmpului electric la care se formează electretul. În mod electrostatic în electrometre şi doximetre. energia electronilor şi de structura dielectricului.
evident, omosarcina este însoţită de eterosarcină, Fotoelectreţii se obţin prin iluminare şi plasare în câmp Câmpul electric al sarcinii negative fixate pe suprafaţa
semnul sarcinii superficiale fiind dat de cea care are electric a dielectricului. Dacă energia cuantelor de de sus a dielectricului va atrage sarcinile pozitive din
valoarea absolută mai mare. lumină este suficientă pentru a transfera electronii din electrodul metalic care se vor fixa pe suprafaţa de jos a
Sarcinile de pe suprafaţa dielectricului dispar după un banda de valenţă în cea de conducţie, atunci electronii electretului. Pentru fabricarea radioelectreţilor se poate
timp, numit durată de viaţă a electretului, care variază transferaţi se pot deplasa limitat, sub acţiunea câmpului utiliza sticlă silicat cu conţinut mare de bor, iradiată cu
foarte mult atât în funcţie de caracteristicile de material electric aplicat simultan cu iluminarea, de unde pot fi un fascicol de electroni cu energia de 2 MeV.
cât şi de modul de formare, condiţiile atmosferice şi de captaţi pe niveluri locale (34) introduse de impurităţi Triboelectreţii se produc prin frecare;
caracteristicile circuitului în care funcţionează sau de defecte de reţea. La anularea fluxului luminos şi după frecare suprafaţa rămânând încărcată cu sarcină
electretul. Pentru electreţii formaţi în câmpuri slabe a câmpului electric sarcinile fixate creează polarizaţia electrică. Sunt utilizaţi în construcţia generatoarelor
omosarcina practic nu apare şi eterosarcina scade în remanentă a electretului, polarizaţie care, la întuneric, electrostatice de înaltă tensiune.
timp prin relaxarea sarcinilor proprii. se menţine un timp îndelungat. În timp, datorită
În câmpuri puternice predomină omosarcina. Sarcina agitaţiei termice electronii pot reveni din 4 în 3 şi apoi
totală va creşte uşor la început datorită scăderii se deplasează spre poziţiile de echilibru sub acţiunea
eterosarcinii prin relaxare, după care omosarcina scade câmpului intern.
în timp prin procesul de conducţie în dielectric
Cristale lichide
Cristalele lichide sunt materiale organice care posedă În structura nematică există o ordonare paralelă a Într-un sistem principal de coordonate, în
simultan proprietăţi ale lichidului izotrop şi proprietăţi axelor lungi ale moleculelor, centrele de greutate fiind care axa Oz coincide cu axa de simetrie a structuri
ale cristalelor solide - ordine la distanţă a particulelor distribuite aleatoriu. Fiecare moleculă se poate matricea permitivităţii complexe relative are forma:
constituente - ceea ce condiţionează anizotropia deplasa în toate cele trei direcţii ale spaţiului şi se  r  0 0
principalelor proprietăţi fizice: conductivitatea poate roti în jurul axei proprii. În cristalele lichide     0
r  r  0 
electrică şi termică, polarizaţia, magnetizaţia, smectice moleculele se dispun în straturi în care se  0 0  r 
proprietăţile optice şi cele elastice. Cristalele lichide ordonează paralel una faţă de alta. Ele se pot deplasa
unde s-a notat cu  permitivitatea complexă relativă
sunt formate din macromolecule alungite, alcătuite în două direcţii în plan, se pot roti în jurul axei proprii, r
din două nuclee sau inele benzenice legate printr-o dar nu pot trece dintr-un strat în altul. În cristalele
grupare intermediară rigidă, la capete având legate lichide colesterice moleculele se dispun în straturi
în lungul axei de simetrie şi cu  r aceeaşi mărime
alte două grupări flexibile. Forma moleculelor este de paralele între ele, direcţia de orientare a moleculelor în planul perpendicular pe această axă.
elipsoid de rotaţie alungit cu moment electric modificându-se elicoidal de la un strat la altul. După semnul diferenţei părţilor reale ale celor două
permanent destul de puternic şi cu grupuri uşor Moleculele se pot mişca în plan, se pot roti în jurul permitivităţi cristalele lichide se clasifică în:
polarizabile. Momentele electrice interacţionează axei proprii dar pot şi trece dintr-un plan în altul, cu - CLN cu anizotropie dielectrică pozitivă (ADP) la
între ele şi determină o ordine spontană la distanţă, ca modificarea direcţiei. Utilizări tehnice prezintă numai care         este pozitiv;
r
în cazul solidelor cristaline. cristalele lichide nematice. r r

Starea de cristal lichid se manifestă într- Proprietăţi dielectrice şi electrooptice - CLN cu anizotropie dielectrică negativă (ADN) la

 r   r   r 
un domeniu de temperatură delimitat de două ale cristalelor lichide nematice (CLN). Moleculele
care este negativ.
temperaturi de tranziţie (T1  T  T2): temperatura de cristalelor lichide nematice au moment electric
topire T1 care este temperatura maximă la care propriu, dar datorită faptului că structurile moleculare
cristalul este încă solid şi temperatura de limpezire T2 au centru de simetrie, momentul electric al unităţii de
care este temperatura minimă la care el devine lichid volum este egal cu zero. Deci CLN posedă numai
izotrop. În starea de cristal lichid moleculele lungi se polarizaţie temporară care se manifestă anizotrop.
ordonează în diverse moduri. În funcţie de ordonare
există structuri nematice, smectice sau colesterice.

Străpungerea materialelor electroizolante Cum în practică condiţiile ideale nu sunt niciodată Străpungerea lichidelor electroizolante
Aşa cum s-a văzut din studiul conducţiei electrice, la îndeplinite, se determină rigiditatea în anumite Fenomenul de străpungere al lichidelor este mai
depăşirea unei anumite valori a intensităţii câmpului condiţii prevăzute de standarde, obţinându-se o complex decât cel al gazelor. Există mai multe modele
electric, densitatea curentului electric creşte rapid cu rigiditate dielectrică tehnică, care nu este o mărime şi teorii privind explicarea lui dar nici una nu poate
câmpul şi are loc străpungerea izolantului. Fenomenul intrinsecă de material, dar poate servi la compararea lămuri, complet, fenomenele ce au loc în timpul
de străpungere se produce dacă tensiunea aplicată între ele a diferitelor materiale şi la verificarea valorii desfăşurării acestui proces complex.
depăşeşte valoarea numită de străpungere, Ustr impuse de standard pentru rigiditatea dielectrică. 1.Teoria ionizării, elaborată de Peek, reprezintă o
respectiv dacă intensitatea câmpului electric este, cel Factorii care influenţează valoarea extindere a teoriei lui Townsend la lichide. Cum, în
puţin, egală cu rigiditatea dielectrică, Estr. rigidităţii dielectrice sunt numeroşi şi pot fi grupaţi în acest caz, moleculele sunt mult mai apropiate decât la
În practică, Estr nu se poate determina ca mărime funcţie de diverse elemente determinante, astfel: gaze şi, deci, drumul liber mijlociu al purtătorilor de
intrinsecă de material pentru că străpungerea electrică a. de material: omogenitatea şi grosimea ~
sarcină  are o valoare mai mică, pentru a atinge
este un fenomen complex ce depinde de foarte mulţi materialului, eforturile interioare, prezenţa
factori. Condiţiile ideale în care s-ar putea determina incluziunilor gazoase, a umezelii şi a altor impurităţi; energia necesară ionizării, pe un parcurs mai scurt,
o rigiditate dielectrică intrinsecă sunt: câmp uniform b. de tensiunea de încercare: frecvenţa, trebuie ca intensitatea câmpului electric Estr să fie mai
în material, curent alternativ de frecvenţă industrială, forma curbei de variaţie în timp, durata de aplicare şi mare. Rigiditatea dielectrică a lichidelor este într-
dimensiuni ale condensatorului potrivite pentru ca neuniformitatea câmpului electric; adevăr cu un ordin de mărime mai mare decât la gaze
numărul purtătorilor de sarcină între electrozi să nu fie c. de mediul în care se face încercarea: (zeci de MV/m). Valorile calculate cu relaţia lui Peek
prea mic, ceea ce ar limita curentul de străpungere, temperatura, presiunea, umiditatea, proprietăţile sunt însă mult superioare celor determinate
temperatură constantă în timpul încercării şi destul de electrice şi termice ale mediului ambiant; experimental.
scăzută ca să nu modifice proprietăţile dielectricului. d. de electrozii de încercare: natura, 2. Teoria străpungerii pur electrice consideră că în
dimensiunile şi conductivitatea termică a electrozilor. procesul de străpungere sunt determinanţi electronii
emişi de electrozi sub acţiunea câmpului electric.

3. Teoria străpungerii termice consideră că un curent Factori de îmbătrânire lubrifianţi, solvenţi, apă, acizi, baze, praf şi nisip, praf
electric de mică intensitate, stabilit în lichid, conduce Gradul de îmbătrânire al unui material electroizolant semiconductor, ciuperci, rozătoare, termite, umiditate
la încălzirea lichidului. Datorită încălzirii apar bule de este determinat de natura şi structura sa dar şi de etc.
vapori care se dispun - sub acţiunea forţelor câmpului regimul de solicitare. Ansamblul de solicitări şi factori Cauza îmbătrânirii materialelor constă în modificările
electric - de-a lungul liniilor de câmp, formând punţi de influenţă poartă numele de factori de îmbătrânire. fizico-chimice ireversibile din acestea, produse
gazoase între electrozi. Prin ionizări, apar în primele Principalele solicitări la care sunt supuse materialele datorită solicitărilor exterioare. Fenomenele chimice
faze descărcări electrice în aceste punţi gazoase care, electroizolante în exploatare sunt: termice, electrice, care produc îmbătrânirea sunt:
apoi, se extind în tot lichidul. mecanice şi de mediu. -fenomenul de oxidare, prezent în toate materialele
4. Teoriile fenomenologice propun unele dependenţe Solicitările termice au cea mai mare influenţă asupra izolante. Există în materiale un proces lent de oxidare
ale rigidităţii dielectrice de anumiţi parametri fizici ai proceselor de îmbătrânire, în special la materialele în urma căruia se formează produse acide care
lichidelor electroizolante. Dependenţele au fost electroizolante organice. Factorii de influenţă asupra intensifică conducţia electrică şi scad rezistivitatea şi
stabilite experimental şi stau la baza unor teorii proprietăţilor de material, legaţi de această solicitare, rigiditatea dielectrică. Acestui proces de oxidare i se
fenomenologice ce explică străpungerea lichidelor. sunt: temperatura maximă, temperatura maximă şi asociază şi un efect de reticulare care duce la scăderea
Ca şi în cazul gazelor rigiditatea dielectrică a minimă a mediului ambiant şi gradientul de elasticităţii şi plasticităţii materialului.
lichidelor este influenţată de numeroşi factori: temperatură. -fenomenul de depolimerizare este caracterizat prin
-impurităţile, atât cele solubile cât şi cele insolubile, Solicitările electrice au o influenţă mai mică asupra scăderea gradului de polimerizare şi are loc numai la
duc la scăderea rigidităţii prin creşterea numărului de îmbătrânirii, uneori influenţând indirect acest proces temperaturi ridicate.
purtători de sarcină sau prin formarea de punţi de prin efectele nocive ale descărcărilor parţiale interne -evaporarea contribuie de asemenea la îmbătrânirea
legătură între electrozi. Impuritatea cea mai frecventă sau externe. Factorii de influenţă legaţi de această izolaţiei. Astfel, în urma procesului de
şi mai periculoasă este apa sau scamele care absorb solicitare sunt: tensiunea de serviciu, supratensiunea depolimerizare, datorită produselor volatile care apar,
apă; în regim tranzitoriu, frecvenţa şi descărcările parţiale. scade rezistenţa mecanică a materialului (prin
-frecvenţa. Rigiditatea creşte cu creşterea frecvenţei şi Solicitările mecanice pot influenţa, de asemenea, pierderea de masă), se fragilizează materialul, apar
prezintă un maxim la o frecvenţă de câteva sute de Hz. procesele de îmbătrânire prin tensiunile mecanice unele cavităţi (cu gaz) în care se dezvoltă descărcări
Pentru valori mai mari ale frecvenţei, rigiditatea scade interne sau externe. Factorii de influenţă ai electrice parţiale etc.
deoarece cresc pierderile de energie activă în lichid şi îmbătrânirii mecanice sunt: vibraţiile electrodinamice, -hidroliza este un fenomen important care contribuie
devine preponderentă străpungerea termică; şocul electrodinamic, îndoirea, compresiunea, la îmbătrânirea izolaţiei. Apa, pătrunzând în
- distanţa dintre electrozi. La creşterea distanţei întinderea, presarea, răsucirea. moleculele unui material organic, modifică structura
rigiditatea scade deoarece numărul de ciocniri Solicitările de mediu sunt destul de puternice şi moleculară a acestuia şi prin urmare şi proprietăţile
ionizante ale purtătorilor de sarcină este mai mare; îmbătrânirea are loc sub influenţa următorilor factori: fizico-chimice
- presiunea. Rigiditatea dielectrică a lichidelor creşte aer, oxigen, hidrogen, azot, gaz inert, SF , poluare
6
la creşterea presiunii deoarece se micşorează volumul
bulelor de gaz din lichid. industrială SO2 , NaCl  , radiaţii ultraviolete, vid,
Materiale electroizolante gazoase
Durata de viaţă a izolaţiei În analogie cu rata de creştere a reacţiilor chimice se Gazele utilizate în industria electrotehnică îndeplinesc
Durata de viaţă a izolaţiei este intervalul de timp în care poate considera pentru durata de viaţă - în cazul în care funcţia de izolant electric, de mediu de răcire sau de
fiabilitatea izolaţiei scade de la valoarea sa iniţială până predomină îmbătrânirea termică - o lege de forma. mediu de protecţie împotriva oxidării sau corodării unor
la o valoare minimă aleasă în funcţie de fiabilitatea unde (T) este durata de viaţă la materiale constructive. Cele mai folosite gaze sunt:
totală a sistemului electroenergetic din care face parte  T    0 exp
a
  aerul, hidrogenul, azotul, dioxidul de carbon, gazele
T 
materialul izolant. Ea poate fi determinată de mai multe electronegative etc.
proprietăţi. Cel mai frecvent se utilizează caracteristicile temperatura T, 0 şi a sunt parametri care depind de Aerul, ca izolant sau impuritate este prezent în toate
rigidităţii dielectrice şi ale rezistenţei mecanice ale natura materialului izolant şi de criteriul de îmbătrânire sistemele de izolaţie ale instalaţiilor electrice.
izolaţiei. ales. Rigiditatea dielectrică la 20 0C şi 1 atm este de 3,2
Dacă la încercarea de îmbătrânire se urmăreşte Logaritmând relaţia, aceasta devine: MV/m - satisfăcătoare pentru câmpuri electrice mai
modificarea tensiunii de străpungere în timp atunci puţin intense - şi are valori mult mai mari în cazul
1 şi curba lg  f 1 / T  este o
durata de viaţă  este dată de intervalul de timp în care lg  T   lg  0  a  presiunilor înalte sau foarte joase. Această caracteristică
tensiunea de străpungere s-a redus până la valoarea T determină utilizarea lui în construcţia condensatoarelor,
prescrisă U dreaptă care se poate trasa cunoscând coordonatele a a întreruptoarelor de înaltă tensiune (cu vid sau cu aer
. două puncte, deci din două determinări experimentale.
str min
comprimat) etc. Aerul prezintă dezavantajul că are o
Durata de viaţă se determină cu ajutorul curbelor de Pentru temperatura de regim durata de viaţă se obţine acţiune corozivă asupra metalelor şi izolaţiilor şi de
îmbătrânire, curbe care descriu modificarea prin extrapolare. oxidare a uleiurilor, ambele acţiuni fiind evitate la
proprietăţilor la solicitarea termică a materialului. Există materiale în care îmbătrânirea nu utilizarea ca izolant a vidului.
Aceste curbe diferă în funcţie de mecanismele de este guvernată de o singură reacţie chimică, pentru Dioxidul de carbon fiind foarte solubil în
îmbătrânire şi de tipul caracteristicilor alese şi ca urmare
durata de viaţă la o temperatură de referinţă dată este
 
acestea curba lg  f 1 / T nu mai este o dreaptă, ulei mineral (de 10 ori mai mult decât aerul) este utilizat
fiind necesare mai multe determinări experimentale ca preimpregnant pentru unele transformatoare mari şi
diferită pentru diverse criterii de îmbătrânire. Criteriul cabluri cu ulei sub presiune, pentru umplerea cuvelor
cel mai des utilizat este cel care consideră că sfârşitul pentru trasarea curbei şi obţinerea duratei de viaţă.
transformatoarelor în vederea transportării acestora etc
duratei de viaţă e momentul când caracteristicile
electrice sau mecanice s-au modificat cu 20...50 % din
valoarea iniţială.

Azotul este folosit în locul aerului pentru evitarea Gazele electronegative sunt combinaţii clorurate sau Datorită rigidităţii ridicate şi capacităţii sale de răcire
oxidării şi pătrunderii umidităţii în izolaţii, în cablurile fluorurate, organice şi anorganice care prezintă o mare SF6 se utilizează ca izolator şi mediu de răcire în
cu izolaţie de hârtie impregnată cu ulei şi la fabricarea afinitate pentru electroni cu care formează foarte uşor transformatoare, ca izolator şi mediu de stingere a
lămpilor cu incandescenţă (în amestec cu argonul) etc. ioni negativi cu masă moleculară mare şi factor de arcului electric în întreruptoare de înaltă tensiune, în
Hidrogenul este utilizat, în special, ca mediu de răcire în recombinare redus, fiind utilizate, mai ales, în construcţia unor instalaţii speciale.
construcţia maşinilor electrice de puteri mari datorită construcţia întreruptoarelor ca mediu de stingere a Perfluorcarbonii sunt derivaţi fluoruraţi
valorilor mari ale conductivităţii termice, căldurii arcului electric. Cele mai utilizate sunt: hexaflorura de (unii cloruraţi) ai metanului, etanului şi propanului, în
specifice şi coeficientului de transmisie a căldurii. Deşi sulf şi perfluorcarbonii. condiţii normale putând fi materiale gazoase sau lichide.
rigiditatea sa este de numai 60% din cea a aerului, Hexafluorura de sulf (SF6) este un gaz inert, Gazele ca: perfluorpropanul (C3F8), perfluorbutanul
hidrogenul este utilizat ca izolant şi mediu de răcire în neinflamabil, stabil chimic până la 1000C, de 5 ori mai (C4F10), octafluorciclobutanul (c-C4 F8) au stabilitatea
construcţia maşinilor electrice de puteri mari atât greu decât aerul, cu temperatura de fierbere scăzută şi cu termică mai mare decât SF6 (200...2500C), nu atacă
datorită proprietăţilor lui termice dar şi datorită conductivitatea termică mai mare, vâscozitate mai metalele active şi se utilizează în aparatele de înaltă
densităţii sale reduse care conduce la o reducere de 9 ori redusă şi căldură specifică apropiată de cea a aerului. tensiune care funcţionează la temperaturi ridicate.
a frecărilor în maşinile rotative faţă de cazul răcirii cu Datorită sulfului pe care-l conţine, SF6 atacă materialele Diclordifluormetanul (CCl2F2), care stă la
aer. Trebuie luate însă măsuri speciale pentru ca aerul să active iar gazele rezultate din descompunerea sa sub baza produselor cu denumirea comercială de freon,
nu pătrundă în interiorul maşinii deoarece la anumite acţiunea arcului electric sau a descărcărilor corona sunt frigen, geneton este neinflamabil, netoxic, cu rigiditate
procente de aer şi hidrogen amestecul devine explozibil. toxice şi corozive. Rigiditatea dielectrică şi tensiunea de dielectrică apropiată de cea a SF6, dar cu temperatură de
Faptul că oxigenul nu pătrunde în interiorul maşinii apariţie a descărcării corona sunt mai mari decât ale fierbere scăzută (-280C) ceea ce-l face inutilizabil în
electrice determină o mărire a duratei de viaţă a aerului. Rigiditatea variază mai puţin cu distanţa între instalaţiile exterioare. Atacă unele materiale plastice
sistemului de izolaţie, din cauza absenţei oxidării. electrozi decât la aer dar pentru distanţe peste 25 mm organice (mase plastice, cauciuc) şi este stabil termic
Alte gaze ca argonul, neonul, heliul sunt utilizate pentru tensiunea de străpungere este mai mare în curent până la 1500C. Se foloseşte în construcţia frigiderelor cu
lămpi cu incandescenţă sau cu descărcări în gaze iar continuu decât la frecvenţă industrială; în câmp uniform compresiune.
amoniacul şi clorura de metil pentru frigidere cu este proporţională cu presiunea iar în câmp neuniform
absorbţie scade dacă presiunea depăşeşte 1 atm.

Uleiul mineral Uleiul de condensator, utilizat ca dielectric în rezistivitatea, indicele de aciditate, indicele de
Uleiurile minerale sunt dielectricii lichizi cu cea mai condensatoare de capacităţi mari, are un înalt grad de saponificare, temperaturile de congelare şi
mare utilizare în industria electrotehnică. Se obţin prin rafinare ceea ce duce la pierderi deosebit de mici şi o inflamabilitate, vâscozitatea etc, care trebuie să nu
distilare fracţionată din ţiţei, urmată de o rafinare prin rezistivitate ridicată. depăşească anumite limite.
tratare cu acid sulfuric. Din punct de vedere chimic, sunt Îmbătrânirea uleiului mineral este principalul Întreţinerea uleiului mineral constă în protejarea lui
amestecuri de hidrocarburi naftenice, aromatice şi dezavantaj prezentat de acesta. Fenomenul este împotriva umidităţii şi oxidării, curăţirea, uscarea şi
parafinice. După utilizările lor, se împart în: uleiuri de favorizat de următorii factori: oxigenul, temperaturile regenerarea celor cu grad de îmbătrânire ridicat. Pentru
transformator, de cablu şi de condensator. ridicate, arcul electric, câmpurile electrice, lumina, protejarea lui se utilizează perne de azot care împiedică
Uleiul de transformator se utilizează în transformatoare unele metale etc. un contact direct între ulei şi oxigenul şi umiditatea din
ca izolant şi mediu de răcire şi în întreruptoare de înaltă Oxigenul formează cu hidrocarburile din compoziţia atmosferă sau filtre cu silicagel, oxid de aluminiu,
tensiune ca izolant şi mediu de stingere a arcului uleiului acizi liberi sau legaţi care corodează metalele bauxită sau alţi absorbanţi, utilizaţi pentru reducerea
electric. Este un material nepolar, cu permitivitate active şi înrăutăţesc caracteristicile izolaţiei aflate în conţinutului de apă şi compuşi insolubili. Prin
redusă şi foarte puţin dependentă de temperatură şi ulei. Temperaturile ridicate favorizează reacţiile introducerea unor aditivi antioxidanţi se împiedică
frecvenţă. Factorul de pierderi şi rigiditatea dielectrică chimice de descompunere a uleiului. Arcul electric desfăşurarea procesului de oxidare. În cazul în care,
depind mai mult de temperatură, tg crescând sensibil descompune uleiul în produse gazoase, lichide şi solide. caracteristicile uleiului s-au redus sub limitele
cu creşterea temperaturii datorită creşterii Câmpul electric - pe durată lungă - duce la disocierea admisibile, acesta este supus unui proces de purificare şi
conductivităţii electrice. moleculelor de ulei, rezultând apoi produse insolubile în regenerare. Purificarea elimină pe cale fizică
Uleiul de cablu are ca şi caracteristică fundamentală ulei (gudroanele sau mâlul). Unele metale (Cu, Cd) impurităţile formate în ulei şi constă în: decantare, când
vâscozitatea. Ea este apropiată de cea a uleiului de constituie catalizatori ai reacţiilor de descompunere a are loc depunerea apei şi a impurităţilor cu masă
transformator în cazul cablurilor cu ulei sub presiune şi uleiului iar altele (Fe, Pb) reacţionează chimic cu acesta. moleculară mare; centrifugare, când se elimină
mult mai mare în cazul cablurilor cu gaz sub presiune Gudroanele nu modifică proprietăţile esenţiale ale impurităţile cu greutate specifică mai mare decât a
sau a celor izolate cu hârtie impregnată cu ulei. Uleiul uleiului, însă, prin depunerea pe suprafeţele înfăşurărilor uleiului; filtrare, pentru reţinerea impurităţilor mici, a
utilizat la impregnarea hârtiei trebuie să fie foarte fluid şi a cuvelor transformatoarelor îngreunează procesul de apei, negrului de fum etc; uscare prin pulverizarea în vid
la temperatura de impregnare (1300C) şi să aibă o răcire. Produsele de descompunere gazoase şi lichide pentru eliminarea vaporilor de apă. Prin regenerare, se
vâscozitate mare la temperatura de exploatare, ca să nu înrăutăţesc proprietăţile electrice ale uleiului. Gradul de elimină pe cale chimică produsele de îmbătrânire care
curgă din cablu. Pentru realizarea acestei condiţii este îmbătrânire al uleiului se poate aprecia prin următoarele rămân în urma purificării. Procedeele de regenerare sunt
amestecat cu 10% colofoniu - în cazul impregnării criterii: factorul de pierderi, rigiditatea dielectrică, aceleaşi ca cele folosite la rafinarea uleiului, adică
hârtiei - sau cu poliizobutilenă - în cazul cablurilor cu tratarea cu hidroxid de potasiu, acid sulfuric şi
gaz sub presiune. pământuri absorbante.
Uleiuri sintetice Cea mai mică valoare a factorului de pierderi o Materiale organice micromoleculare
Uleiurile sintetice tind să le înlocuiască pe cele prezintă pentaclordifenilul. Uleiurile clorurate sunt Această grupă de materiale cuprinde cerurile şi
minerale care, deşi au proprietăţi dielectrice foarte utilizate ca dielectric în condensatoare, având r mare substanţele ceroase şi bitumurile şi asfalturile.
bune şi preţ de cost redus prezintă dezavantaje (r = 5...6) şi ca izolant în transformatoare, pentru că Cerurile şi substanţele ceroase. Cerurile sunt
importante ca: îmbătrânire rapidă, imflamabilitate, au Estr mare şi sunt neinflamabile. substanţe micromoleculare cristaline cu proprietăţi
pericol de explozie, tendinţă de oxidare etc. În funcţie Uleiurile fluorurate au proprietăţi dielectrice foarte dielectrice foarte bune, higroscopicitate redusă dar cu
de compoziţia chimică, uleiurile sintetice sunt: bune, nu ard şi nu prezintă pericol de explozie, nu proprietăţi mecanice şi termice slabe. Prezintă
clorurate, fluorurate sau siliconice. produc gaze toxice şi corozive, au temperatura de contracţie mare la răcire şi sunt solubile în uleiuri
Uleiurile clorurate sunt derivaţi cloruraţi ai fierbere mai scăzută decât a uleiurilor clorurate şi minerale şi în uleiuri clorurate. Cerurile naturale sunt
hidrocarburilor având diferite denumiri comerciale: absorbţie de apă mai redusă, dar sunt foarte scumpe. mai puţin utilizate datorită temperaturii de înmuiere
askareli, sovol, sovtol, clophen etc. Sunt substanţe Se utilizează doar în transformatoare şi întreruptoare scăzute şi a proprietăţilor mecanice slabe. Sunt
polare, neinflamabile, cu stabilitate chimică mare, nu care funcţionează în condiţii speciale. utilizate, îndeosebi, substanţele ceroase nepolare - cu
se oxidează, dar se descompun sub acţiunea arcului Uleiurile siliconice au proprietăţi dielectrice proprietăţi dielectrice foarte bune - sau polare - cu
electric, gazele rezultate nu sunt inflamabile dar sunt apropiate de ale uleiului mineral, absorbţia de apă este proprietăţi dielectrice mai slabe şi dependente de
toxice şi corozive. Atacă lacurile pe bază de uleiuri mai mică şi temperatura de inflamabilitate ridicată temperatură. Se utilizează la fabricarea unor mase de
vegetale, dar sunt compatibile cu răşinile fenolice, (350...4750C). Se utilizează în construcţia impregnare pentru conductoare, condensatoare, a
poliuretanice, epoxidice, celulozice etc. Sunt mai transformatoarelor speciale, pentru ungerea maselor de umplere a manşoanelor cablurilor şi
vâscoase decât uleiul mineral dar au absorbţie de apă mecanismelor din mase plastice, a matriţelor pentru cutiilor terminale, la protejarea unor piese contra
mai redusă. turnarea maselor plastice etc. oxidării.
Proprietăţile lor electrice depind de numărul de atomi Bitumuri şi asfalturi. Bitumurile sunt amestecuri
de clor din moleculă: prin creşterea acestui număr amorfe de hidrocarburi obţinute la distilarea ţiţeiurilor
creşte temperatura de congelare, deci şi vâscozitatea care conţin cantităţi reduse de oxigen şi sulf.
şi sunt influenţate şi proprietăţile dielectrice Asfalturile sunt materiale naturale ce provin din
zăcăminte învecinate cu cele de ţiţei.
Sunt substanţe nehigroscopice, fragile, cu contracţie
mare la răcire, temperatură de înmuiere scăzută (între
50 şi 1500C), insolubile în alcooli şi apă dar solubile
în hidrocarburi aromatice, uleiuri, benzină. Se
utilizează la fabricarea lacurilor de impregnare, a
compoundurilor, ca mase de umplere a manşoanelor
sau cutiilor terminale de cabluri etc.