Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T.

Popa” Iasi

Facultatea de Medicina Dentara

Cariologie

Marginal adaptation of class V composite

restorations submitted to thermal and mechanical
cycling
Adaptarea marginala a restaurarilor compozite de
clasa V supuse presiunilor termice si mecanice

1
Abstract
Obiectiv: acest studiu a evaluat efectul localizarii marginale si un sistem adeziv asupra adaptarii
marginale a restaurarilor din compozit.

Materiale si metode: pe dinti bovini au fost preparate cavitati de clasa V cu marginea gingivala in
dentina si marginea incizala in smalt. Cavitatile au fost restaurate cu o rasina compozita microhibrida cu
adeziv in doi timp (Single Bond 2 – SB) sau adeziv autogravant (Clearfil SE Bond – CL). Dupa finisarea
obturatiilor s-au realizat replici epoxidice. Adaptarea marginala a fost analizata cu microscopul
electronic de baleiaj si s-a notat latimea celui mai mare gol (T0). Dupa prima evaluare, mostrele au fost
supuse termociclarilor (2.000 de cicluri la 5°±2°C urmate de 55°±2°C – T1), si apoi la presiuni mecanice
(100.000 de cicluri de 50kN si 2Hz – T2). Replicile au fost reconstruite dupa fiecare ciclu si analizate cu
microscopul electronic de baleiaj. Datele au fost supuse testelor Mann-Whitney, Wilcoxon si Friedman.

Rezultate: SB a prezentat goluri mai mari in dentina decat in smalt; nu a existat diferente intre
substraturi pentru CL. In dentina, CL a prezentat sigiliare marginala mai buna decat SB. In smalt s-a
petrecut exact opusul. Nu au existat diferente semnificative intre rezultatele situatia initiala, mecano si
termociclari in nici o conditie experimentala.

Concluzii: rezultatele acestui studiu arata ca sistemele adezive si localizarea marginala au un efect
important asupra adaptarii marginale a restaurarilor din compozit.

Introducere
In ciuda imbunatatirilor materialelor restaurative din ultimele decenii, integritatea marginala a
restaurarilor ramane o provocare in medicina dentara. Adaptarea marginala slaba poate produce
decolarare marginala, sensibilitate postoperatorie si carii secundare. Acestea sunt motivele frecvente
pentru inlocuirea restaurarilor. Esecul marginal al restaurarilor din rasina compozita este corelat in
special cu calitatea adeziunii la structura dentara si cu fortele generate la nivelul restaurarii.

In mod traditional, adeziunea la tesutul dentar se realizeaza prin gravarea substratului folosind
acid fosforic, etapa urmata de clatire si de aplicarea adezivului. Mai tarziu au aparut adezive mai simple,
odata cu introducerea de primeri/adezivi autogravanti, materiale ce elimina pregravarea, clatirea si
uscarea. Cu toate acestea insa, s-a demonstrat ca aceasta simplificare nu a imbunatatit performanta
adeziunii. Mai mult decat atat, substratul pe care a fost aplicat adezivul poate influenta performanta
diferitelor sisteme adezive.

In plus, ruperea adeziunii urmata de formarea de goluri poate fi observata atunci cand
restaurarea este supusa unor tensiuni. Polimerizarea compozitului rezulta in reducerea distantei
intermoleculare dintre monomeri, lucru ce duce la contractie. Adeziunea rasinii compozite la peretii
cavitatii afecteaza deformarea materialului si genereaza contractie la nivelul interfetelor adezive. Daca
tensiunile depasesc rezistenta adeziunii dintre substratul dentar si sistemul adeziv se va forma un gol de
contractie ce pune in pericol longevitatea obturatiei.

2
 In plus fata de forta de contractie, presiunile ocluzale si alterari de temperatura a mediului oral
produc tensiuni asupra obturatiei si pot compromite sigilarea marginala. Evaluarile clinice ale
restaurarilor sunt foarte complicate din cauza motivelor etice, al timpului si al costului. Studiile in vitro
ce simuleaza conditiile orale au fost realizate pentru a permite estimarea longevitatii obturatiei. Scopul
acestui studiu a fost de a evalua efectul substratului si sistemului adeziv asupra integritatii marginale a
obturatiei din compozit supuse la mecano si termociclari. Ipoteza nula este aceea ca urmatorele nu au
efect asupra adaptarii marginale a obturatiilor compozite: 1. localizarea marginei obturatiei (smalt sau
compozit), 2. sistemul adeziv (gravare si clatirea sau autogravant), si 3. mecano si termociclarile.

Metodologie
La o saptamana dupa extractie, 40 de incisivi bovini au fost curatati si examinati cu microscopul
optic pentru a-i exclude pe cei cu fisuri. Dintii au fost mentinuti in apa distala la temperatura de 5°C
aproximativ o luna inainte de a fi restaurati. S-au realizat cavitati de clasa V standard pe fata vestibulara.
Fiecare cavitate a fost conceputa astfel incat marginea incizala sa fie in smalt si cea gingivala in dentina.
Avand in vdere aceste dimensiuni, factorul C al cavitatilor a fost de 3.7. Cavitatile au fost preparate cu o
tubina cu racire cu apa. Pentru fiecare cavitate s-a folosit o freza noua.

Cavitatile au fost restaurate folosind un adeziv in doi timpi gravare si clatire (Single Bond 2) sau
un adeziv in doi timp autogravant (Clearfil SE Bond). Clasificarea, compozitia si producatorii sunt
prezentati in Figura 1.

Figura 1.

Adezivii au fost folositi aleator. Pentru grupul SB s-a folosit acid fosforic 35%, aplicat pe toata
cavitatea timp de 15 secunde. Acidul a fost spalat cu apa timp de 15 secunde, apa in exces fiind
indepartata cu o buleta de vata. Adezivul a fost aplicat respectand instructiunile producatorului pe toti
peretii cavitatii. S-a aplicat un jet de aer pe adeziv, dupa care acesta a fost polimerizat timp de 20 de
secunde. Pentru grupul CL, primerul adutogravant a fost aplicat in cavitate, lasat timp de 20 de secunde,
dupa care a fost evaporate cu o seringa cu aer. Dupa aceasta etapa s-a aplicat adezivul, acesta fiind
intins pe toata suprafata cu ajutorul unei seringi cu aer, dupa care a fost fotopolimerizat.

Cavitatile au fost restaurate cu rasina compozita microhibrida (Filtek Z250), aplicandu-se un strat
cu grosimea de 2 mm, dupa care a fost fotopolimerizat timp de 20 de secunde. Fotopolimerizarea s-a
realizat cu lampa cu LED. Toate cavitatile restaurate au fost imersate in apa distilata cu temperatura de
37°C timp de 24 de ore si finisate cu discuri flexibile de oxid de aluminiu sub jet de apa. Discurile au fost
folosite in ordine descrescatoare a abrazivitatii.

3
 Obturatiile au fost amprentate cu polivinil siloxan, dupa care s-au turnat replici din rasina
epoxidica. Replicile au fost montate pe suporti de aluminiu si pulverizate cu aur, dupa care au fost
examinate la microscopul electronic de baleiaj. Marginile au fost impartite in 3 regiuni pentru fiecare
analiza la microscop (magnificarea a fost de 500x), inregistrandu-se latimea maxima a golului (T0).

Dupa prima evaluare mostrele au fost supuse unor proceduri de termociclare. Numarul de
cicluri a fost de 5.000. Fiecare ciclu a constat in imersarea mostrelor in apa la 5°C±2°C, dupa care in la
temperature de 55°C±2°C, cu un timp de imerasre de 2 minute. Timpul de transfer intre imersari a fost
de 15 secunde. Dupa procedura de termociclare s-a realizat amprentarea, replicile fiind evaluate sub
microscopul electronic de baleiaj.

Dupa aceasta etapa, mostrele au fost plasate in cilindri de rasina. Aceasta procedura a permis
aplicarea mostrelor unor presiuni mecanice ciclice in sens vertical pe marginea incizala cu forta de 50
kN. Mostrele au ramas in apa distilata la 37°C in timpul aplicarii presiunilor. Dupa aplicarea presiunilor s-
au realizat replicile mostrelor, acestea fiind analizate la microscop. Toate amprentele au fost realizate
imiediat dupa aplicarea fortelor.

Testul Mann-Whitney a fost folosit pentru a compara sistemeele adezive in fiecare nivel al
substratului. Testul Wilcoxon a fost folosit pentru a anlizata factorul de locatia asupra marginii in fiecare
nivel al sistemului adeziv. Testul Friedman repetat a fost folosit pentru a compara timpul evaluarii in
fiecare conditie experimentala. Nivelul de insemnatate al fiecare analize a fost stabilit la 5%.

Rezultate
Rezultatele masuratorilor sunt prezentate in Tabelul 1. SB a prezentat valori mai mare ale
golurilor decat CL atunci cand marginile cavitatii se aflau in dentina. In evaluarea marginilor din smalt s-a
observat exact opusul, unde SB a prezentat adaptare marginala mai buna decat CL. SB s-a comportat mai
buna in smalt decat in dentina. Nu au existat diferente pentru CL, indiferent de localizarea marginilor
(smalt sau dentina). Comparatia dintre timpurile evaluarii este prezentata in Tabelul 2. Latimea golurilor
masurate la inceput, dupa mecano si termiciclari sunt statistic similare in toate conditiile experimentale.
Micrografiile obtinute pentru integritatea marginala a restaurarilor sunt prezentate in Figurile 2 si 3.

Tabelul 1.

4
 Tabelul 2.

Figura 2.

5
Figura 3.

Discutie
Sigilarea marginala adecvata este esentiala pentru imbunatatirea longevitatii restaurarilor din
rasina compozita. Pentru aceste studiu au fost alese cavitatile de clasa V deoarece ele raman o
provocare restaurativa. Majoritatea studiilor clinice care evaluau comportamentul sistemelor adezive se
efectuau pe cavitati de clasa V. Factorul C al acestor cavitati submineaza fluxul rasinii compozite in
timpul contractiei de polimerizare, crescand tensiunile la suprafata de adeziune. Mai mult decat atat,
aceste cavitati prezinta in mod frecvent margini gingivale in dentina, acestea reprezentand o provocare
in obtinerea unei sigilari marginale adecvate. Cu toate acestea insa, in acest studiu si diferit fata de alte
studii, cavitatile au fost umplute cu un singur strat de compozit. Umplerea in masa a fost aleasa pentru
standardizarea restaurarilor si pentru a creste efectele tensiunilor de contractie si, in consecinta,
provocarea la nivelul interfetele de adeziune.

Fortele aplicate obturatiilor compozite pot intrerupe adeziunea si pot duce la formarea de
goluri. Asadar, este necesara o adeziune adecvata la tesutul dentar pentru a impiedica micropercolarea
marginala. In acest studiu, localizarea marginii obturatiei a influentat formarea de goluri in cazul
adezivului SB, desi acesta a prezentat o adaptare marginala buna la marginile de smalt. Adezivul CL a
prezentat rezultate similare atat la marginea de smalt cat si la cea de dentina. Prima ipoteza nula a fost
partial acceptata.

6
 Adeziunea la smalt este stabila datorita continutului bogat in minerale al substratului. Dentina
prezinta un substrat heterogen, ce consta din hidroxiapatita, fibrile de colagen si apa. Conditionarea
acida a dentinei largeste deschiderea tubulilor dentinari, expunand un strat de minerale golite de fibrile
de colagen. Prezenta continutului organic si a apei scade adeziunea. Mai mult decat atat, prezenta
solventilor si a componentelor hidrofile din stratul de adeziv poate compromite polimerizarea adecvata
a adezivului. Aceste aspecte pot explica rezultatele inferioare obtinute de SB atunci cand marginile sunt
plasate in dentina.

CL este un adeziv hidrofob ce se aplica pe dentina gravata printr-un primer autogravant.

Absenta solventilor, precum si caracterul hidrofob al adezivului contribuie la formarea unei adeziuni mai
omogene si mai stabile. Acest lucru explica goluri mai putine la marginea in dentina, desi s-au observat
goluri mai mari la marginea din smalt. Cea de-a doua ipoteza nula a fost respinsa. Performanta slaba a
CL in smalt este corelata cu aciditatea scazuta a primerului autogravant. Adezivii autogravanti cu pH
relativ mare nu produc un mediu acid care sa graveze eficient smaltul. In contrast, acid fosforic a gravat
eficient smaltul. Asadar, o adeziune stabila la substratul dentar contribuie la mentinerea sigilarii
marginale.

Studiile de laborator ce simuleaza conditiile clinice sunt de obicei efectuate pentru a prezice
comportamentul unei obturatii. Acest studiu a folosit presiuni termice si mecanice. In ciuda absentei
diferentelor statistice intre momentele evaluarilor, rezultatele acestui studiu trebuie evaluate cu
atentie. Clinic, exista alte variabile si rezultate ce pot fi observate. Mai mult decat atat, in acest studiu s-
au folosit dinti bovini, lucru controversat. Cu toate acestea insa, Reis a analizat rezistenta adeziunii si
morfologia smaltului si dentinei, rezultatele fiind similare intre dintii umani si cei bovini. In plus,
morfologia prezentata de aceste doua substraturi este similara.

Concluzie
Avand in vedere limitarile acestui studiu, se pot trage urmatoarele concluzii: Single Bond 2 a
prezentat goluri mai mari la nivelul marginilor de dentina, in timp ce Clearfil SE Bond nu a fost influentat
de localizare (smalt sau dentina); Clearfil SE Bond a prezentat sigilare marginala mai buna decat Single
Bond atunci cand marginile au fost in dentina. In contrast, Single Bond s-a comportat mai bine in smalt.
Mecano si termo ciclarile folosite in acest studiu nu au influentat masuratorile golurilor

Bibliografie
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23559115