Precursorii Studiilor de Securitate (2) |

Niccolo Machiavelli (1469-1527) - ganditor

politic si militar
Niccolo Machiavelli sa nascut la 03 mai 1469 in localitatea Firenze, in Italia. Incepand cu
anul 1498 si pana in anul 1512 ocupa functia de Secretar in a doua Cancelarie a Republicii
florentine. Atributiile sale principale erau problemele de politica externa dar si organizarea si
supervizarea actiunilor militare, cu scopul de a asigura securitatea Republicii. Este inlaturat
din functie in 1512 pe motive politice. Dupa aceasta perioada Machiavelli concepe marile sale
opere: Principele ( il Principe ) scrisa intre 1513-1514 si publicata in italiana abia in 1532 ,
Discursurile (i Discorsi) scrisa intre 1515 si 1519 si Arta Razboiului (l Arte de la guerra ),
singura opera aparuta antum in 1521.

Niccolo Machiavelli – Principele

Principele este structurat in 26 de capitole. In dedicatia de la inceputul scrierii, adresata catre
Lorenzo de Medici, autorul ofera „ cheia” cartii sale – experienta lucrurilor moderne si
cunoasterea celor antice. Diferenta intre Machiavelli si predecesorii sai este aceea ca el se
opune imaginarii unor cetati si tipuri de conducere care nu au existat niciodata, promovand ca
principiu al expunerilor sale – verita effettuale – adevarul realitatii.

In primele 11 capitole, Machiavelli realizeaza o tipologie a principatelor, cu accent pe cele

noi. In capitolele 1 si 2 ale Principelui, Machiavelli supune atentiei cititorului termenii unor
probleme importante. Prima problema este legata de posibila definire a stato – statului ca
dominio - inteles ca putere si autoritate asupra oamenilor . A doua problema este distinctia
intre principate - cu diferentele intre cele ereditare si cele noi - si republica.

In capitolul al 3-lea, ganditorul florentin discuta problema cuceririi si pastrarii principatelor

noi. Pe scurt, dupa modul in care se ajunge la putere a fondatorului lor, principatele se
clasifica astfel: principate mixte, detaliate in capitolele 3-5 - state care se alipesc la cele deja
aflate in posesia principelui si principatele complet noi - cucerite de curand. Tot in acest
capitol, Machiavelli subliniaza caracterul natural al dorintei de cucerire- acquistare – separand
morala -crestina de actiunile ofensive bazate pe cunoasterea propriilor forte si a sanselor reale
de succes.

Capitolele al 4-lea si al 5-lea fac distinctia intre diferitele tipologii de state - despotic sau liber
- si necesitatea adaptarii tratamentului principelui atunci cand cucereste acele state,
elementele forta si virtu fiind esentiale, precum si consideratii de ordin general despre
modalitatile de gestionare a noilor cuceriri.

Capitolul al 6-lea prezinta exemplul fondatorilor de state sau al reformatorilor capabili, care
avand o virtu deosebita si folosindu-se de fortuna au ajuns la o putere durabila. Puterea
durabila nu este rezultanta unei sume de conjuncturi. Fortuna ofera ocaziile favorabile iar
virtu se manifesta prin capacitatea de a profita de acestea, relatia dintre acestea fiind
exprimate simplu astfel: succesul si durabilitatea actiunii sunt cu atat mai mari cu cat partea
care revine valorii personale este mai mare, iar cea a fortunei este doar de a prezenta ocazia.
In al 7-lea capitol din Principele se afla unul din capetele de acuzare din cauza caruia
Machiavelli a avut de suferit, mai precis istoria, declinul si explicatiile teoreticianului care il
au ca subiect pe Cesare Borgia.

Machiavelli, in capitolele 9 si 11 trateaza in detaliu tipul de principat civil si cel ecleziastic-

papal. Apoi prezinta modul in care principatele noi trebuie sa se apere contra dusmanilor
externi.

In capitolele 12 – 14 se descriu metodele ofensive si defensive de cucerire si conservare a

noilor principate. Capitolele 12 si 13 au subiect militar, reamintindu-ne de preocuparile si
cunostintele lui Machiavelli, acesta explicand avantajele infiintarii, organizarii si folosirii
armatelor proprii, in raport cu armatele de mercenari si auxiliare.

In capitolele 14 -23, Machiavelli pune problema comportamentului principelui, avand in

vedere calitatile personale si educatia acestuia. Succesul politic al principelui trebuie sa se
bazeze pe cucerirea puterii prin forta armelor, cu ajutorul fortunei , dar si prin pastrarea puterii
cu ajutorul legilor si institutiilor necesare nou create. In continuare,virtutiile principelui cu
valoare in plan politic, sunt enumerate detaliat si argumentate: generozitatea, libertatea,
bunatatea si compasiunea, buna credinta si respectarea promisiunilor si pune accentul pe o
virtu impresionanta, extrema. Apoi este adus in discutie si comportamentul individual al
principelui, precum si strategiile necesare pentru pastrarea pozitiei sale dominante asupra
supusilor sai – principelui ii sunt permise toate actiunile, bune sau rele, cu exceptia celor care
pot ameninta soarta statului sau care pot submina puterea sa.

Capitolele 24 si 25 sunt o analiza a cauzelor slabiciunii principilor italieni si dezbat raportul

dintre virtu – forta inascuta, calitatea personala si fortuna – forta transcendenta, de nestapanit.
In ultimul capitol din Principele sunt expuse conditiile pentru ca un principe nou, asemanator
cu cel descris de Machiavelli in lucrarea sa, sa puna in practica ideile de reorganizare a Italiei.