Biserica Ortodoxă

Scurt Istoric
Biserica Ortodoxă este o comunitate de credință creștină. Astăzi creștinii ortodocși sunt organizați
în biserici ortodoxe naționale autocefale (greacă, rusă, română, sârbă etc.), aflate în comuniune
liturgică (euharistică) unele cu altele. Între bisericile ortodoxe naționale, primatul onorific este deținut
de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. După numărul de credincioși, ortodocșii formează în
lume a doua comunitate creștină, după Biserica Catolică.
Numele de Ortodoxie vine din limba greacă, de la ορθο (ortho - drept, corect) și δοξα (doxa - slăvire
sau, într-un înțeles mai general, opinie), traducându-se deci literal „dreapta-slăvire”, cu înțelesul de
„credință, opinie corectă”, sau „dreapta-credință”. Este de menționat că și unele din celelalte biserici
creștine își consideră propriile învățături ca fiind drepte, sau chiar singurele drepte.
Bisericile Ortodoxe Răsăritene reunesc astăzi o parte importantă a credincioșilor creștini. Istoric și
cultural, ele sunt purtătoare ale unei tradiții bogate, dezvoltate de-a lungul a două milenii de viață
creștină într-o largă zonă geografică.

Arhitectura bisericeasca(camere speciale, mobilier etc.)

Pronausul este una dintre incaperile bisericilor ortodoxe. Fiecare biserica este impartita in mai
multe incaperi distincte: pridvor, pronaos, naos si Altar, acesta fiind cea mai de cinste incapere a
bisericii, in el savarsindu-se Sfanta Liturghie si fiind pastrate Sfintele Taine.

Sfantul Altar este cea mai sfanta parte a unei biserici, dupa acesta urmand naosul, pronaosul si
pridvorul. Precum in Vechiul Testament, evreii aveau in Templu acea parte numita "Sfanta Sfintelor",
unde avea voie sa intre numai arhiereul, tot asa, crestinii au acum "Sfantul Altar", unde pot intra
numai cei ce au binecuvantare. Astfel, daca in pronaos si naos stau credinciosii, in Sfantul Altar stau
intotdeauna sfintitii slujitori (ierarhi, preoti, diaconi, paraclisieri).

Amvonul este o piesa de mobilier bisericesc, un mic balcon situat pe peretele de miazanoapte al
bisericii, in interiorul naosului, asezat la oarecare inaltime. Diaconul citeste pe acest loc ecteniile sau
psaltul, citeste de aici Apostolul. Denumirea vine de la grecescul “anavaino” care insemna a se urca,
a se sui. Amvonul are forma rotunda sau hexagonala, fiind impodobit cu sculpturi in lemn sau bronz,
care au un caracter simbolic: porumbelul simbolizeaza pe Duhul Sfant, crucea e simbol al credintei,
ancora este simbol al sperantei, inima e simbolul dragostei, iar trambita simbolizeaza propovaduirea
Evangheliei.

Arhondaricul este acea cladire din incinta unei manastiri unde se afla camere pentru primirea
pelerinilor. Aici este locul in care maicile si calugarii isi arata dragostea fata de pelerinii ce le pasesc
pragurile, spre a dobandi folos duhovnicesc. Fiecare manastire are un arhondaric, special amenajat
pentru primirea pelerinilor. Dintotdeauna, in mediul monahal, ospitalitatea a fost vazuta drept una
dintre cele mai mari lucrari de peste zi. In momentul in care la usa chiliei aparea un pelerin, fie el de
orice fel, calugarul isi inceta chiar si canonul de rugaciune, spre a primi, cu multa bucurie, pe cel nou
sosit. In randuielile monahale mai vechi, ospitalitatea a fost vazuta ca o foarte mare virtute.

Bolnita este cea mai mare marturie a grijii Bisericii fata de trup. Oricat de aspra ar fi viata dintr-o
manastire, trupul nu este niciodata trecut cu vederea. Pana si in cele mai aspre si izolate locuri,
schiturile si manastirile au avut grija sa existe un loc special amenajat pentru ingrijirea trupului si a
neputintelor ostenitorilor.
Gropnita este numele dat si acelei parti din arhitectura bisericii care adaposteste mormintele
ctitorilor sau ale altor oameni de seama din istoria locului. Prima gropnita de acel fel este cea de
la Manastirea Putna, atestata in anul 1466. Aceasta parte a bisericii se afla, acolo unde ea exista
(mai ales in manastirile moldave), intre pronaos si naos. Aici, ctitorii se odihnesc, pana la a Doua
Venire, fiind pomeniti si tamaiati.

Iaconostasul este un zid sau perete acoperit cu icoane care, in bisericile de rit bizantin, separa
naosul de sfantul altar, nu este decat un zid despartitor care ascunde altarul de ochii credinciosilor.
Multi indraznesc sa vorbeasca chiar de inutilitatea lui, pierzand din vedere, dupa cum afirma Leonid
Uspensky, ca "a renunta de buna voie la integritatea iconostasului inseamna a renunta la cele pe
care Biserica le propovaduieste printr-insul”.

Trapeza este locul unde hrana devine rugaciune; trapeza este locul unde fiecare se bucura de
roadele pamantului si de darurile lui Dumnezeu; trapeza este locul unde fiecare multumeste lui
Dumnezeu pentru purtarea Lui de grija; trapeza este locul unde trupul este mangaiat cu cele de
folos lui. Trapeza este numele purtat de sala de mese a unei manastiri. Cuvantul "trapeza" vine din
limba greaza si inseamna "masa". Fiecare manastire cuprinde intre zidurile ei tot ceea ce un om are
nevoie spre a supravietui duhovniceste si trupeste: biserica, paraclise, aghiazmatar, bucatarie,
trapeza, chilii si cladiri administrative. La randul lor, trapezele sunt inconjurate de cladiri anexe,
adapostind bucataria, brutaria, camarile si crama.

Arhitectura din Moldova in secolele XIV-XIX

In Moldova, arhitectura bisericeasca a avut o dezvoltare proprie, deosebita de cea din Tara
Romaneasca. Ea are la baza elementul autohton, adica arta mestesugarilor locali, concretizata in
vechile si modestele bisericute de lemn, care au precedat pe cele de piatra si zid. Peste acestea s-
au adaugat influente straine, dintre care cea fundamentala pentru formarea stilului moldovenesc
este cea bizantina, manifestata in planul predominant al bisericilor (treflat sau drept) si in impartirea
lor, in sistemul de acoperire prin bolti si in multe din elementele decorului extern.