Sunteți pe pagina 1din 15

Istoria Cuplului

Idei topice despre familie


- pentru Platon existenţa familiei se opune organic ideii sale despre „cetatea ideală”.
Astfel în lucrarea sa „Republica”, el afirmă faptul că familia trebuie să fie „cetatea” însăşi.
- Relaţiile dintre bărbaţi şi femei trebuie să fie dictate de interesele statutului, statut care
este obligat să ia toate măsurile pentru asigurarea unei calităţi corespunzătoare progeniturilor
- Formarea cuplurilor se face „de sus”, fiii elitei biologice urmând să fie crescuţi de stat.
- Copii handicapaţi, cu diferite deficienţe sunt eliminaţi din faşă
- În viziunea lui Palton, toţi membrii societăţii sunt fraţi şi surori. Această imagine
despre familie va fi preluată într-o altă lucrare a sa „legile” în care Platon suprimă comuniunea
bunurilor, femeilor şi copiilor, statul rămânând principalul membru al familiei.
- THOMASO CAMPANELLA, prin ideile sale se apropie de Platon, în lucrarea sa
„cetatea Soarelui” el propune controlul ştiinţific al acuplărilor care trebuie să fie implicate de
astrologi
- În secolul XVII-XVIII problema familiei se intersectează cu ceea ce s-a numit
„invenţia libertăţii”, adică familia trebuie să fie cuprinsă de tema alegerii libere. Celibatul este
considerat infamie şi e pedepsit ca o crimă – Fantanell (1683) „Republica filosofică”
- În secolul XVIII apare des formula „amorului liber”
- „Baziliada” (1753) – Morllay – „amorul liber”este derivat din legile naturii şi ca
urmare totul este permis
- cu privire la incest se considera că acesta era normal pentru că deriva din natură şi
natura îngăduie orice
- în condiţiile în care viaţa reală, obişnuită, familia este destul de rigidă şi plină de
prejudecăţi, în literatură şi în filozofie se produce o evaziune, o fugă şi se imaginează cele mai
năstruşnice modalităţi de întemeiere a familiei
- în romanul „Cleveland”, al lui Abateloi Prevos (1731), căsătoria se face prin tragere la
sorţi , autorul consideră că, dacă, acest principiu este înlăturat iar cei 2 doresc să se căsătorească pe
baza sentimentelor, atunci în întreaga societate va domni anarhia.

Etapa contrautopiilor
- în contrautopiile contemporane asistăm la dizolvarea familiei care practic e redusă la
neant
- în 1920, EVGHENI ZAMIATI publică o lucrare „Noi” în care îşi imaginează că în
societate oamenii ar trebui să facă dragoste pe abonament, iar copiii să fie crescuţi de stat.
- În romanul lui George Orwell (1940) – „1984” – femeile sunt obligate să nu aibă
niciun fel de sentimente atunci când fac dragoste şi să respecte raportul sexual
- Din cele 40 de utopii formulate de la Platon încoace, în 29 familia este păstrată.
În 9 familia este respinsă, iar în 2 nu se precizează clar dacă familia este păstrată sau
desfiinţată
- În lucrarea lui ZHOMAS MORUS – „Utopia” – vom întâlni familia ca un „dat
natural”. Aici unitatea politică nu e cetăţeanul, ci familia. Din cele 54 de oraşe care alcătuiesc statul
pe care şi-l imaginează Morus, selecţionează familia şi discută despre aceasta în sensul că utopia
este o comuniune de familie. Dintre aleşii familiei se va propune un conducător. D.p.d.v al ierarhiei
interioare a familiei din „utopia” ea este de tip patriarhal (femeia îşi ascultă soţii, copiii ascultă de
părinţi)
- În lucrarea lui Morus, există un amendament „nicio familie nu trebuie să conţină mai
mulţi de 10 membrii şi nici mai mulţi de 60 de membrii adulţi. El propune legiferarea de transfer
- În imaginea lui, soţul este cel care îndeplineşte sarcini de judecător, de senior şi de
sacerbat. În schimb el este obligat să muncească pentru familia lui. Femeia are voie să ia masa cu
soţul său în prezenţa persoanelor străine, doar seara. În caz de adulter, cei 2 implicaţi sunt în mod
egal implicaţi. Mai mult, divorţul este adus în circumstanţe egale pentru ambii soţi. În „Utopia” lui
Morus, nu părinţii sunt cei care aranjează căsătoria, ci fiecare îşi alege liber soţia/-ul.

1
- Începând cu sec. XX se pune baza cercetării ştiinţifice, a criteriului alegerii
partenerului de viaţă.
- În familia tradiţională criteriile opţiunii variate erau aproape exclusiv criterii socio-
economice. Acestea erau într-un fel criterii raţionate, stabilite de părinţi, care avantajau aceste
căsătorii
- În familia nontradiţională criteriile opţionale maritale sunt de tip socio-afective şi în
special sexual. Intervenţia părinţilor în alegerea partenerilor este blocată. Se ajunge la sentimente de
dragoste mărturisită.
- Astfel, imaginea cuplului modern s-a format prin opoziţia la cuplul tradiţional.
Cert este faptul că sub influenţa imaginii romantice despre dragoste s-a considerat că
afectivitatea trebuie să fie singurul criteriu normativ al căsătoriilor
- Cercetări ale sociologilor şi psihologilor din ultima vreme au încercat să răspundă la
întrebări „cum decid oamenii cu cine să se căsătorească?”. S-a pornit de la elementele măsurilor şi
observaţiilor prezente în câmpul alegerii maritale.
- PEARSEN a arătata că un criteriu foarte important este cel psiho – morfologic:
„Bărbaţii înalţi să-şi aleagă soţii înalte, iar bărbaţii scunzi – soţii scunde”.
- SMITH atrage atenţia asupra asemănărilor între soţii care se înţeleg. Aceste asemănări
se situează la nivelul formei mâinii, au cam aceiaşi ochi, păr, pigmentaţia pielii
- Peroanele cu tulburări psihologice se aleg între ele.
- Factorii de rol social, cultural şi geografic: cei care susţin aceiaşi factori vin în aceeaşi
familie cu o serie de aşteptări.
- În alegerea partenerului de viaţă este bine să avem în vedere aspectele de tip
complementar.

Perioada modernă. Familia şi cuplul


Tendinţe – cuplu modern. Sfârşit de secol – criza cuplului

- asistăm în contemporanitate la o tendinţă din ce în ce mai impunătoare de înlocuire a


mariajului legal constituit (dar din păcate din ci în ce mai scurt, deoarece numărul divorţurilor e în
creştere continuă) cu un nou model familial – uniunea liberă, adesea stabilă pe un număr mai mare
de ani.
- Acest model e adoptat preferenţial de cuplurile tinere şi foarte tinere, el nefiind doar
un mod de as convieţui câţiva ani înaintea căsătoriei sau de a constitui o a doua relaţie fără
recăsătorire, ci este pur şi simplu un nou mod de coabitare susceptibil de a se extinde şi de a înlocui
mariajul în toate fazele.
- Încă de la sfârşitul sec. al VIII-lea sociologii francezi apreciau că numărul crescut
al naşterilor în afară căsătoriei semnala angajarea tinerilor în forme de viaţă care negau cu
bunăştiinţă constrângerile instituţionale ale mariajului
- Pentru o mare parte a populaţiei care a cunoscut într-o anume etapă a vieţii experienţa
căsătoriei soldată cu eşec, uniunea liberă rămâne, ulterior, ca o alternativă preferată (cel puţin pentru
femeile pană la 35 – 40 de ani).
- Bărbaţii „cunosc” o longevitate mai crescută sub aspectul posibilităţii de a se implica
în mai multe uniuni libere succesive (perioadele lor de singurătate sunt mai mici, sunt provizorii)
- Concomitent ci noile opţiuni de coabitare „de tip familial”, concomitent cu
instabilitatea cuplului se remarcă o frecvenţă crescută a aşa-numitor „familii monoparentale” sau
„familii asimetrice”. De obicei, aceste familii sunt compuse din mamă+copil sau mamă+copil ( el
provenit dintr-o căsătorie sau uniune liberă), iar alteori sunt proveniţi din mai multe modele de
coexistenţă familiale succesive.
- Pe de altă parte, scurtarea perioadelor de căsătorie, prin apariţia rapidă a divergenţelor
a condus indirect la vulnerabilitatea condiţiei psihosociale a femeii: în special al căror efectiv de
divorţate (care trăiesc singure) e în continuă creştere, deoarece numărul de recăsătoriri scade
vertiginos, fie în favoarea uniunilor libere, fie a celibatului feminin, mai ales după 40 de ani.

2
- Bărbaţii par să se bucure mai mult de privilegiul convieţuirii cu sexul opus, fie prin
recăsătorirea după divorţ cu o celibatară mai tânără cu 6-7 ani, fie preferând unul sau mai multe
concubinaje succesive până la vârste avansate sau definitiv.
- Prognozele demografilor şi sociologilor sunt ferme în ceea ce priveşte instabilitatea
cuplurilor pentru viitorul deceniu, chiar dacă rata divorţialităţii se va stabiliza sau se va diminua. Ei
afirmă că populaţia va continua să se disperseze în mariaje din ce în ce mai restrânse între care cele
mai frecvente vor fi situaţiile de „tranzit” între 2 configuraţii mai stabile.
- Faţă în faţă cu alternativa mariajelor repetate, multiple, care supun copii rezultaţi unor
stresuri de dezvoltare şi de integrare socială, semnificativ psiho-patogene, uniunea liber -
consensuală şi armonioasă poate să fie un reflex de apărare al cuplurilor în faţa constrângerilor
sociale ale unor cadre tradiţionale depăşite.
- În cazul cuplurilor nereuşite, drama individuală a neîmplinirii sinelui prin intermediul
celuilalt a erodat în atât aşteptările individuale, în raport cu căsătoria, încât a declanşat un adevărat
„protest psihologic”. Opţiunea pentru uniunea liber consensuală încearcă să îmbine nevoia de
dependenţă şi identificare cu nevoia de autonomie şi libertate.
- Uniunea liberă angajează implicarea afectivă totală a celor 2 parteneri, negând
aspectul contractual al relaţiei şi promovându-l pe cel al libertăţii de manifestare pe măsura
satisfacerii mutuale şi a nevoilor autentice de a fi împreună.
- În cuplul modern, aflat în căutarea noilor modele de convieţuire se pare că
nevoia plenară de securitate şi solidaritate socioeconomică este depăşită în intensitate de
nevoia iubirii, de nevoia comunicării, de nevoia valorizării sinelui şi a celuilalt.
- Aceasta exprimă raţiunea de a fi împreună atât timp cât cei doi reuşesc să-şi fie nu
numai necesari, dar şi reciproc satisfăcători
- Singura justificare acceptabilă şi acceptată a uniunii libere de tip familial rămâne
onorarea promisiunii sau cel puţin a speranţei de a fi fericit cu celălalt şi prin intermediul
celuilalt.
- Cuplul modern optează pentru calitatea relaţiei în defavoarea duratei relaţiei cu
orice preţ. Astfel, divergenţele şi consecinţele sale stresante sunt eludate, uniunea liber
consensuală ieşind de sub cadrul social – legislativ, iar despărţirea reducându-se doar la o
opţiune bilaterală a partenerilor, atunci când uniunea lor îşi pierde raţiunea de a continua.
- Această despărţire în cadrul uniunii liber consensuale devine mai mult „un divorţ
psihologic şi sexual”, care conduce la rezolvarea unei probleme de intimitate interpersonală şi nu
conduce la pierdere „prin sancţiune social - instituţională”
- Se poate sesiza că în uniunea liberă se realizează o disociere clară între statutul
familial recunoscut social şi rolul exercitat în fapt.
- Negarea statutului de soţ/soţie/persoană căsătorită pare să declanşeze în mod
compensator o reevaluare şi o îmbogăţire a rolului de partener şi chiar a celuia de părinte.
- În timp ce sub eticheta căsătoriei unele aşteptări privind fidelitatea mutuală devin mai
lejere (la ambele sexe), în uniunea liberă, unde e promovată regula fidelităţii liber consimţite,
aceasta e respectată cu mai multă tărie decât în cadrul mariajului
- Asistăm la restructurări de esenţă ale rolurilor celor 2 sexe în convieţuirea lor, fie în
sensul creşterii calitative în uniunea liberă, fie în sensul inautenticităţii, a degradării lor pe linia
investiţiilor şi aşteptărilor reciproce în căsătorie.
- Cercetările au demonstrat faptul că insatisfacţii legate de cunoaşterea şi inter-
comunicarea afectiv – sexuală există în proporţii aproape egale în cele 2 grupe analizate
(căsătorie/uniune liberă) Acest lucru evidenţiază ideea că la acest sfârşit de secol, relaţia
dintre sexe se confruntă cu o criză psihologică şi nu numai cu o criză sexuală cum s-a crezut.
- Cuplul se află în căutarea unui nou model cultural al supravieţuirii sale întru mai bine
şi mai frumos
- Nu există o reţetă a modelului perfect pentru ter. În 2

3
Motive conştiente şi inconştiente în alegerea partenerului

- J. C. KAUFMAN
- reprezintă o problemă care prezintă multe necunoscute, în sensul că alegerea partenerului
poate rămâne sub semnul hazardului
- pentru sociologi sentimentul de dragoste, care stă la baza alegerii partenerului prezintă
un paradox: cu toate că este un produs social şi se înscrie în interacţiunea dintre oameni el este
totodată şi profund individual construit „de imaginarul” omului. „a fi îndrăgostit” este în bună
măsură o proiecţie imaginară
- cuplul contemporan bazat pe dragoste ne apare pe de o parte ca fiind mai integrat în
relaţiile interpersonale, dar în acelaşi timp el este efemer, mai trecător, fragil, fiind supus
sentimentelor care se pot schimba destul de des şi rapid
- vorbeşte de o „ideologie a dragostei”, un mit realizat ca urmare a propagandei universale
pentru romantic (piesele de teatru, cântecele, filmele, poeziile)
- literatura romantică (filmul, poezie) au surprins ceea ce era deja în om şi în relaţiile
dintre oameni, iubirile
pasionale nu au fost create de poezie, cântece etc., au fost inspirate din realitate. Aceasta nu
înseamnă că nu există „o ideologie a dragostei”
- de obicei dragostea începe printr-un sentiment violent, continuă apoi cu o seamă de
dificultăţi neprevăzute pentru ca în final se încheie fericit sau dramatic deoarece dragostea pasională
este devastatoare şi absolută ea constituindu-se într-o categorie separată.
- Anchetele şi studiile sociologice au evidenţiat că „realitatea trăită a iubirii” nu
corespunde întocmai acestui model, foarte multe din cuplurile chestionate recunosc că nu sunt
rezultatul unei istorii de dragoste, că s-au întâlnit întâmplător, că a apărut interes reciproc fără să fie
vorba despre o vibraţie emoţională absolută ce individualizează partenerii şi îi separă de restul
lumii, a fost vorba de o obişnuinţă de a sta împreună.
- analiza detaliată a acestui sentiment a scos în evidenţă o mare varietate de
comportamente care numai în mod artificial au fost grupate într-o reprezentare unică de către
adepţii ideologiei dragostei
- sentimentele de dragoste sunt: pasiuni, emoţii, dorinţe sexuale, admiraţie intelectuală, o
satisfacţie care are la baza calcule, în ceea ce priveşte schimburile conjugale
- în formele particulare poate fi vorba de multă ură şi violenţă
- de regulă debutul vieţii comune este marcat de emoţia care se naşte din descoperirea
infinităţii partenerului a obiceiurilor, gândurilor, comportamentelor, sentimentelor acestuia
- emoţia este înlocuită de o formă sentimentală constantă numită tandreţe, stimă şi care
structural este legată de ataşamentul reciproc al celor 2 parteneri
- se spune despre cei 2 că se simt bine împreună, se înţeleg, adică se iubesc, aceasta
implicând procesul de identitate ce depăşeşte frontierele eu-ului personal
- iubirea este „o construcţie particulară” în măsura în care există un decalaj între
reprezentarea sa colectivă şi maniera individuală în care este trăită de fiecare cuplu în parte
- multe vise, himere nu vor avea acoperire în realitate şi din acest motiv pasiunea şi
iubirea se vor afla la baza multor instabilităţi conjugale
- iubirea reprezintă şi un refuz al evaluărilor de tip raţional, un refuz de a privi realitatea în
faţă pentru a nu vedea decât partea bună a lucrurilor şi izolând în acest fel persoana iubită de orice
alte considerente exterioare.
- cu cât negarea realităţii este mai evidentă cu atât legătura este mai puternică ceea ce nu
înseamnă că va fi mai durabilă, printr-un proces complex de idealizare vor fi valorizate doar
aspectele pozitive fiind scoase din anonimatul impersonal şi conferindu-le cu ajutorul pasiunii o
semnificaţie aparte, de aceea se spune că pasiunea este raţiunea redusă la tăcere, desfigurată şi
travestită.
- Atât timp cât pasiunea sau iubirea pasională este ţinută sub control ea poate fi fertilă, ea

4
poate elibera energia ce dinamizează deciziile noastre voluntare
- când atinge o mare intensitate ea poate provoca evenimente comportamentale de tipul
crimelor sau sinuciderilor
- cercetările psihoanalizei contemporane permit înţelegerea surselor acestei dereglări
afective care poate duce până la a lua forma unei crize de idolaţie insesizabilă pentru subiect
- exclusivismul pasional explică acest paradox pus în lumină de psihologi, moralişti şi
romancieri: starea de pasiune implică în mod concomitent o îmbogăţire şi totodată o sărăcire a
afectivităţii. Ex: avarul lui Moliere este foarte sensibil la banii săi, la tot ce se referă la bani, în
schimb faţă de cei din jurul său este un monstru de insensibilitate
- pasiunile care se bazează pe nevoi au o bază biologică, în acest caz dragostea se va
lega de sexualitate, avariţia se leagă de nevoia de securitate, ambiţia se leagă de nevoia de
afirmare a eu-ului, cu toate acestea pasiunile nu pot fi explicate pornind doar de la nevoile
sexuale
- psihanaliza oferă o explicaţie profundă insistând asupra caracterului inconştient al
proceselor pasionale, obiectul pasiunii rezultă dintr-un transfer sau nevoie de competenţe sau dintr-o
sublimare, avariţia vine din teama infantilă de foame, ambiţia îşi va avea sursa în dorinţa de a
compensa o umilire mai veche şi că de fapt adevăratele cauze ale pasiunii sunt în noi înşine
- un filozof glorifică pasiunea * Balzac „nimic măreţ nu se face fără pasiune” – pasiunea
este cea care rupe monotonia vieţii
* Stendhal „energia care alimeantează deciziile noastre
voluntare este pasiunea”
* Descartes „doar oamenii pe care pasiunile pot să-i
emoţioneze sunt capabili să guste plăcerile în această
viaţă”
- alţii condamnă pasiunile arătând că ele introduc în om dezordinea şi echilibrul. Kant
vede în pasiune o boală a spiritului, ea se limitează în spaţiu şi timp, în spaţiu deoarece se reduce
câmpul nostru de conştiinţă la cercul intereselor noastre, în timp pentru că pasionatul este
prizonierul clipei trecute sau prezente. Pasionatul nu poate să se adapteze la situaţiile reale refuzând
cursul timpului. De multe ori este subliniat egoismul ce însoţeşte starea de pasiune
- pasiunea trece indiferentă pe lângă tot ce nu are legătură cu ea şi la aceasta se mai
adaugă faptul că pasiunea manifestă o nevoie tiranică de pasiune
- pasiunea este benefică structurilor umane în măsura în care trezeşte elanurile profunde
ale conştiinţei noastre şi ea este negativă deoarece ea riscă să le confişte
- sunt autori care arată că pasiunea cea mai absolută este cea mai fragilă şi vulnerabilă în
măsura în care ea se plasează în logica unei fugi de realitate
- pasiunea adevărată este ambivalentă: construieşte un obiect în întregime structurat în
jurul ei făcând aproape imposibil problematic dialogul cu realitatea
- această dragoste este profitabilă când sentimentele sunt reciproce, miracolul iubirii
constă şi în realizarea „acestui schimb” în cadrul larg oferit de afectivitate
- în acest contract de schimb al îndrăgostiţilor proximitatea corpului, prezenţa emoţiilor,
relaţia strânsă între sentiment şi sexualitate constituie un zid în faţa universului rece al relaţiilor
impersonale şi formale ale modernităţii şi postmodernităţii
- ALEX MUCHIELLI – psihologii au atras atenţia că orice relaţie de dragoste se bazează
pe o neînţelegere construită pe iluziile existente cu privire la propriile motivaţii şi aşteptări şi pe
recunoaşterea motivaţiilor şi aşteptărilor altora. „Relaţia de iubire poartă în ea mirajul unei reparaţii
posibile la rănile vieţii”
- pentru alţi autori viaţa în 2 ar trebuie să compenseze toate frustraţiile vieţii fiind locul în
care omul se întăreşte, îşi găseşte echilibrul şi îşi recâştigă forţele
- SALOME arată că această aşteptare este larg banalizată pe „fantasma desăvârşirii” şi nu
pe observaţia vieţii reale
- Alţi autori au atras atenţia asupra faptului că viaţa în cuplu este un infern care trebuie

5
evitat sau viaţa în cuplu devine suportabilă doar sub un anumit număr de condiţii impuse
partenerului
- Reprezentările şi aşteptările fac parte dintr-un context (dintr-un anume proces de
atribuire de sens) în acest sens STENDHAL a descris acest proces cu numele de cristalizare
- „o ramură banală aruncată în salina din Salzburg se acoperă în întregime de diamante, de
cristale ca o bijuterie”. Această imagine reluată în mai multe tratate de psihologie este exact ce se
petrece în iubirea pasională, vom constata că o femeie mediocră va apărea divină în ochii celui
îndrăgostit cu pasiune de ea şi aceasta deoarece toate visele, amintirile, proiecţiile vin să „se
cristalizeze” pe obiectul pasiunii sale.
- tocmai acesta este motivul pentru care dragostea altora nu apare de neînţeles
- pasionatul „îşi îmbogăţeşte” obiectul dragostei cu tot ce proiectează asupra lui
- RIBOT observa „a deposeda oamenii de tot ceea ce le oferă pasiunile înseamnă a-i
reduce la starea de lucruri”.
- alţii vorbesc de „alegerea în dragoste”, au demistificat această valorizare comparând-o
cu un „fenomen de amprentă” ce are loc la puiul de pasăre care iese din ou şi care fixează ca fiind
„mamă” prima fiinţă ce o vede, altfel spus fixaţia iubirii se produce atunci când subiectul se află
într-o anumită stare de dispoziţie la sfârşitul unei perioade de căutări sau aşteptări, într-o anumită
perioadă a existenţei şi într-un context personal, care îl transpune conştient sau inconştient în starea
de a fi îndrăgostit.
- Cercetătorii analizând poveştile de dragoste în care îndrăgostiţii vorbesc despre modul în
care s-au întâlnit şi s-au îndrăgostit pun în evidenţă „un model interior”, „o formă apriori” ce
serveşte drept filtru şi selector în aprecierea partenerului. Plecând de la această formă îndrăgostiţii
selectează câteva elemente „fermecătoare, admirabile, formidabile”, ale persoanei iubite ce
declanşează relaţia de dragoste.
- Alţii s-au străduit să explice elementele ce compun grila de care dispune fiecare
îndrăgostit, această grilă cuprinde 2 subsisteme: de reprezentări şi aşteptări la ele se adaugă
amintirile (sunt reduse la un detaliu şi la un anume context), amintirile construiesc un fel de imagini
mentale cu toate mecanismele proprii unor astfel de construcţii (schematizări, selecţii, îngroşări ale
unor trăsături)
- în analiza acestuia proces psihanaliza pune accent pe imaginea pozitivă, pe modelul
figurii pozitive a părintelui de sex opus Ex: imaginea tatălui va furniza partea majoră a acelor
trăsături pentru alegerea soţului, aceasta se va întâmpla când relaţiile dintre fiică şi tată este una
pozitivă şi în acest caz grila de selecţionare va cuprinde o serie de trăsături fizice şi caracteriale aşa
cum au fost ele percepute şi au rămas în mintea copilului, când relaţia dintre ei este tensionată acele
trăsături duc la respingerea partenerului.
- În această grilă nu vor fi neglijate „iubirile din copilărie”, elanurile amoroase rămân în
mintea copilului. Ca urmare va rămâne fixaţia anumitor caracteristici observabile între care amintim
(culoarea ochilor, mica atitudine, un zâmbet), influenţa imaginii de sine proiectează un anumit
sistem valoric asupra partenerului, specialiştii afirmă că un rol important îl are recunoaşterea
propriei noastre imagini în persoană iubită. Când există o imagine de sine pozitivă celălalt va fi
perceput ca o dublură, această identificare va determina o puternică atracţie, prin intermediul
persoanei iubite există posibilitatea realizării personale, recunoaşterea la celălalt a atitudinii,
însuşirilor pe care noi le avem dar pe care din diferite motive nu le manifestăm, determină o atracţie
specială
- Printr-un sistem complex de aşteptări şi repulsii omul se află în căutarea propriului ideal
care să-l satisfacă din punct de vedere valoric
- De cele mai multe ori căutăm la partener acele dimensiuni valorice care nouă ne lipsesc,
aici relaţia de iubire este complementară
- Există riscul erorii în alegerea partenerului deoarece cunoaşterea va fi incompletă

Dragostea ca relaţie erotică


- se deosebeşte de celelalte atât d.p.d.v. al elementelor structurale constitutive cât şi

6
d.p.d.v. al modalităţilor de reglare a relaţiilor interpersonale
- dintre toate formele de inter-relaţii sociale dragostea ridică cele mai multe probleme
cercetătorului
- a fost realizat un model în formă de triunghi cu laturi diferite, laturi reprezentând
pasiunea, intimitatea şi obişnuinţa. Din combinarea lor ar rezulta mai multe forme de manifestare a
dragostei:

 asociativă = presupune predominarea obligaţiilor şi intimităţii


 romantică = intimitate şi pasiune
 golită = obligaţii
- alţi sociologi identifică 3 stiluri primare de manifestare a dragostei
 eros (pasiune)
 ludus (joc)
 prietenie
- aceste fenomene pot fi combinate precum culorile primare rezultând în final stiluri
secundare de manifestare a dragostei, alţi autori RUBIN în 1973 identifică alţi 3 factori ai
comportamentului erotic
 ataşamentul
 susţinerea emoţională
 intimitatea, pentru fiecare din cei 3 el a conceput întrebări astfel încât a realizat o
scală de măsurare a dragostei.
- A constatat că modul de implicare şi adaptare psihocomportamentală este diferită de la
subiect la subiect în funcţie de forma de dragoste manifestată. Astfel dragostea pasională se
caracterizează prin: este deosebit de intensă, acaparatoare, predominant emoţional – afectivă,
definită drept „starea unei dorinţe interne pentru unirea cu altul”
- Dacă acest tip de dragoste este reciproc manifestată subiecţii sunt satisfăcuţi, veseli, iar
dacă nu, cel care iubeşte va fi chinuit
- Acest tip de dragoste de cele mai multe ori apare ca un foc de paie deoarece durata nu
este mare, ea durează 2 ani sau 2,1/2
- Dacă relaţia dintre ei se menţine mult ea se va stabiliza, păstrând o mare încărcătură
emoţională şi forma dragostei de durată. Aceasta exprimă afecţiunea pe care o persoană o simte
pentru cel cu care viaţa îşi împleteşte.
- Relaţia va fi una stabilă, afectivă, va beneficia de un ataşament reciproc dar spre
deosebire de primele momente este mai puţin spectaculară
- „răcirea” dragostei pasionale va face loc treptat altor factori reglatori ai
comportamentului: un nr. de valori comune, nr. de atitudini, preferinţe comune.
- Răcirea dragostei pasionale face loc treptat altor factori reglatori ai
comportamentului interpersonal (sistemul de valori comune, atitudini comune
preocupări şi preferinţe comune)

7
- Răcirea dragostei atrage după sine o perioadă de deziluzie, sunt autori care explică rata
mare a divorţurilor, pe de o parte imposibilităţii de a menţine o perioadă mai mare timp o asemenea
formă de relaţionare erotico - sentimentală
- Pentru ca relaţia dintre parteneri să fie echilibrată, să existe între ei o anumită egalitate şi
în ceea ce priveşte investiţiile. Este vorba despre investiţii psihoemoţionale, psihocognitive şi
materiale, le ele se adaugă un anume grad de mulţumire şi satisfacţie un anume nivel de împliniri a
aşteptărilor, a aspiraţiilor
- se constată un dezechilibru la unul din parteneri în sensul că unul investeşte şi celălalt
beneficiază, vom spune că relaţia este asimetrică, inechitabilă, necesitând intervenţii corective, se
poate merge până la dizolvarea grupului.
- Există cupluri interpersonale maritale în cadrul cărora diferite forme de asimetrie
să fie justificate de către parteneri apelând la unele aspecte tradiţionale privind adoptarea şi
exercitarea rolului respectiv. Ex: dacă soţia provine dintr-un mediu socio-cultural în cadrul
căruia femeia este convinsă că treburile casnice şi menajere îi revin în exclusivitate ea nu va
percepe ca fiind inechitabilă relaţia cu partenerul chiar dacă acesta nu o ajută deloc. În afara
influenţelor socio-culturale şi modelelor tradiţionale se constată existenţa altor canale de
comunicare indirecte cu efecte de feed-back asupra comportamentului fiecărui partener.
- Oricare membru al cuplului marital se „raportează” şi se „deraportează” de la reţelele
emoţionale afective ale relaţiei interpersonale la reţelele emoţionale afective în funcţie de gradul de
potrivire sau nepotrivire dintre modelul real al comportamentului partenerului şi cel aşteptat cel
dorit
- Dragostea nu este dată o dată pentru totdeauna, ea se alimentează în fiecare zi în cadrul
confruntării dinamice ale celor 2 personalităţi care alcătuiesc cuplul în sensul că fiecare are dreptul
să fie mulţumit, dar fiecare ale obligaţia de a-l mulţumi pe celălalt.
- Expectaţiile, aşteptările viitorilor soţi nu sunt conturate total în momentul căsătoriei
grupului şi ca urmare aceste aşteptări vor suferi un amplu proces de influenţare corectivă din partea
mai multor factori:
 influenţele venite dinspre familia de apartenenţă (modelele de conduită oferite de
cei genitori)
 de modelele culturale ale societăţii din perioada respectivă
- lipsa de concordanţă între aşteptările celor 2 soţi conduc la instalarea conflictului marital
- unii autori au încercat să inventarieze toate fantasmele care alimentează proiectele
maritale:
 „există unul şi numai unul în afară de mine şi dacă mă voi căsători cu acesta voi
avea o căsătorie fericită” => ideea că poţi avea un „suflet pereche” şi că dacă-l
găseşti fericirea va fi sigură este greşit
 Căsătoria pentru a fi fericită solicită atitudini pozitive şi eforturi din partea
ambelor părţi
 A găsi un partener potrivit nu trebuie să reprezinte sfârşitul strădaniei
personale
 Căsătoria va reuşi deoarece „ne-am certat” mult timp, apropierea intimă şi
realizarea unui anumit nivel de cunoaştere şi înţelegere reciprocă sunt necesare şi
pozitive dar nu sunt suficiente pentru asigurarea unei depline funcţionalităţi a
relaţiei maritale (oamenii se schimbă), în căsătorie intervin elemente noi (copilul,
diversele modificări ale poziţiei sociale), intervin alţi factori ce vor schimba
nevoile şi cerinţele individuale cât şi cerinţele relaţiei maritale.
 Singurul elemente constant al căsătoriei este schimbarea iar partenerii
trebuie să înveţe se să adapteze la aceste schimbări
 „Chiar dacă multe căsătorii sfârşesc nouă nu ni se va întâmpla aşa deoarece noi
suntem altfel”
 „după ce ne vom căsători am să-l schimb pe viitorul soţ/soţie”

8
 Mai mult decât interesul de a cunoaşte un partener, apare ideea de a-l schimba cu
toate că ai făcut eforturi şi mult timp pentru a-l găsi pe ideal
 „partenerul meu de căsătorie îmi va satisface toate dorinţele”, fiecare persoană
are foarte multe dorinţe, trebuinţe, interese, fiecare manifestă interes pentru
diverse aspecte ale vieţii şi activităţii, deci este nerealist să-ţi imaginezi că 2
persoane se vor potrivi în toate direcţiile. În cadrul parteneriatului celălalt trebuie
să respecte dorinţele celuilalt
 „dragostea ne va ţine împreună”, sentimentele pozitive ne ajută să ne înţelegem
 „noi nu ne vom certai niciodată”, ignorarea sau negarea existenţei conflictuale
poate să sporească numărul problemelor dintr-un cuplu. Important este ca ele să
fie orientate creativ.
 „noi nu spunem tot şi de aceea putem să discutăm asupra tuturor problemelor”
- 1971 BENSON inventariază 6 obligaţii de bază pe care trebuie să le îndeplinească cei
care se căsătoresc sau sunt căsătoriţi:
 Să fie deschişi, demni de încredere, sinceri, să dovedească onestitate
 Să-şi împartă, în mod echitabil sarcinile şi responsabilităţile ce le revin în relaţie
 Să fie prieten cu celălalt şi să-i ofere suport
 Să comunici cu partenerul, către el
 Să oferi afecţiune şi satisfacţie sexuală, să îndepărtezi monotonia
 Să te oferi voluntar de a-ţi ajuta partenerul, să ai propria iniţiativă, să faci anumite
favoruri partenerului

Funcţiile ce le îndeplinesc familiile căsătorie stabile


- Biosexuală, afectivă şi autorealizare personală
- Psihoeducaţională, se modelează reciproc
- Terapeutic suportivă, să-l ajuţi să treacă peste probleme
- Socioculturală

Cele 11 reguli pentru a ne păstra iuirea/a rămâne îndrăgostit

MELVIN KINDER şi CONNEL COWAN


- mesajul celor 2 autori americani a acelor 11 reguli este că „dragostea nu poate înflori
decât cu preţul respectării de către bărbat şi femeie a acestor reguli de interacţiune”
- condiţia principală o constituie faptul că viaţa în 2 să nu se reducă la un exerciţiu
practic, într-un climat de decepţie şi frustrare
- cei 2 specifică „într-un cuplu numai actele care cresc demnitatea şi integritatea personală
merită să fie angajate, aceasta este unica dovadă de iubire
1. Suntem creatorii relaţiilor dintre noi
- relaţiile amoroase nu sunt niciodată statice, ele cresc/se ofilesc (partenerii cuplului
poartă întreaga responsabilitate a calităţii de căldură şi iubire, de vitalitate a relaţiei lor);
- dragostea necesită să cunoşti, să şti care sunt cerinţele fiinţei iubite pentru a fi fericit şi
a se simţi ocrotită
- implicându-ne activ şi conştient devenim creatorii relaţiei dintre noi
2. Dragostea se poate atenua dar niciodată nu moare.
- agasanta speculaţie că dragostea moarea, dispare tot atât de misterios cum a apărut nu
conduce la ideea că în căsătorie stagnarea iubirii poate fi destinul ei ultim
- dragostea moare în cuplurile care hotărăsc să divorţeze şi care se străduiesc să nu mai
aprindă nicio scânteie a sentimentelor pozitive de odinioară şi aceasta deoarece ei au nevoie să se
împace cu decizia pe care au luat-o
- „într-un cuplu în care se pare că dragostea lipseşte, de fapt sentimentele negative,
grijile, lipsurile, supărările maschează sentimentele pozitive de afecţiune.”
- „indiferenţa emoţională, toropeala afectivă sunt de cele mai multe ori măştile sub care
9
se ascunde decepţia care pervalează asupra iubiri şi a dragostei „
- Nevoia de a ne proteja de lucruri dezagreabile ne face să ne închidem în noi, să ne
repliem şi să ne convingem ca iubirea s-a sfârşit.
- Autorii spun că „dragostea profundă nu poate să dispară în faţa greutăţilor; ea se va
lovi doar de zidul falselor orgolii sau de încăpăţânări”
- Cei care au mereu nevoia de a se răzbuna, de a demonstra mereu că au dreptate nu
ajung niciodată la rezultate pozitive, la sentimentele bune de altădată, care rămân totuşi o sursă de
reînviere a iubirii cu condiţia „de a izola în mod conştient factorii care întunecă relaţia”.
- Numai identificarea sursei mâniei, a tristeţii, a supărării, discutând deschis cauzele,
dezvoltând capacităţi de înţelegere, iertare şi acceptare se creează condiţiile „repurificării iubirii”
3. Partenerul nu este o soluţie
- dragostea nu este soluţia tuturor problemelor noastre interioare, singurii responsabili
pentru „vindecarea rănilor trecute”, experienţelor noastre nefericite, suntem numai noi
- partenerul nu trebuie împovărat cu toate probleme noastre trecute şi nici nu trebuie
investit cu „puteri nelimitate”;împovărând fiinţa iubită cu toate speranţele şi eşecurile noastre nu
facem altceva decât să o ajutăm să ne decepţioneze pe noi şi în acest timp să capete resentimente
faţă de noi.
- Problemele interioare trebuie să le înţelegem să învăţăm se ne iubim aşa cum suntem,
dacă nu învăţăm să ne iubim aşa cum suntem nu ne putem considera niciodată demni de stimă şi nu
vom fi capabili să iubim pe altcineva.
4. Dragostea înseamnă acceptarea, nu schimbând personalitatea celuilalt
- în numele iubirii multe persoane cer partenerului să se schimbe, considerând că e „drept şi
pozitiv” să corijăm cu tot dinadinsul ceea ce noi considerăm defecte ale celuilalt
- numai că, în acest fel s-ar putea să reducem şi din calităţile pentru care pretindem că-l
iubim
- încercăm să transformăm personalitatea celuilalt, ceea ce va aduce rezistenţa
conştientă/inconştientă a persoanei, încercăm să ştergem diferenţele care constituie şarmul
persoanei iubite
- accentuarea celuilalt cu ceea ce este propice şi particular se numeşte iubire, iar
neaccentuarea reprezintă o critică, o respingere simbolică, chiar dacă schimbarea ar fi în interesul
personal; această schimbare se poate realiza dacă iubirea înseamnă respectare libertăţii celuilalt şi
acordarea creditului necesar pentru ca acesta să devină mai bun; el o va face dacă va avea
sentimentul că va fi iubit şi acceptat
5. Cei ce se iubesc nu-şi citesc gândurile
- una din fantasmele iubirii este aceea că partenerul ne cunoaşte aşa cum nimeni nu a
făcut-o până atunci, el ne simte dorinţele şi gândurile cele mai intime;
- apare şi ideea că iubirea îl va conduce pe partener spre satisfacerea tuturor dorinţelor,
chiar dacă ele nu sunt exprimate;
- simultan cu aceste idei simţim nu doar nevoia de a fi iubiţi ci şi aceea de a nu fi
singuri, de a fi recunoscuţi şi transparenţi unul pentru celălalt – „asemănători ca 2 suflete pereche”
- atunci când bănuiala că partenerul ne cunoaşte dinainte gândurile şi emoţiile se
dovedeşte a fi falsă ne vom simţi trişti, decepţionaţi şi chiar trădaţi în dragoste
- pe de altă parte tot noi vom considera că în măsura în care dorim, partenerul nu va
putea să ne citească gândurile, pentru a ne putea face cunoscuţi reciproc trebuie să ascultăm şi să
răspundem în niciun caz să aşteptăm pasivi un fel de intuiţie magică din partea fiinţei lor.
- Persoanele care au nevoie să fie înţelese, dar care nu fac nimic pentru ca aceasta
să se petreacă sunt persoane care se pregătesc „să joace rolul victimei”; unele dintre aceste
persoane gândesc că este un risc să-şi mărturisească nevoile chiar dacă ar obţine satisfacţia
din partea partenerului;
- Acolo unde nu există împărtăşire sinceră, nici relaţii sincere, există riscul
neînţelegerilor, a lipsei de comunicare şi a confuziei
- Partenerul care te iubeşte suficient, te înţelege şi te ascultă, este o comoară.

10
6. Nu eşti ceea ce spui, ci ceea ce eşti
- comunicarea poate uneori şi o armă, nu doar un liant care să-i unească pe cei 2, pentru
că nu înlătură în cuplu schimburile verbale ce servesc la transmiterea informaţiei, ci ele pot fi forme
de manipulare, coerciţie pentru transformarea comportamentului celuilalt.
- În numele dragostei şi a sincerităţii poţi jigni/agresa o persoană iubită, deşi cuvintele
pot fi încărcate de bună intenţie, rezultatul final nu poate fi cel dorit;
- Relaţia de iubire se evaluează în funcţie de conduita ambilor parteneri, nu a
fiecăruia separat.
7. Relaţiile stabile se modifică mereu
- pe măsură ce viaţa noastră şi noi ne schimbăm se vor schimba şi relaţiile noastre cu
ceilalţi şi în mod sigur există riscul şi unor defasaje
- este important să abordăm schimbările într-o manieră pozitivă să o putem integra ca o
experienţă de autodepăşire, de creştere
- dacă la începutul relaţiei în cuplu fiecare îl descoperă pe celălalt şi pe sine, se va
ajunge la punctul în care totul pare perfect şi vom dori să se oprească
- când noutatea începe să se uzeze apare impresia că nu mai suntem îndrăgostiţi, va
trebuie să fim receptivi pe de o parte la propria noastră schimbare şi în egală măsură la
transformările partenerului
- atunci când doriţi să vă dezvoltaţi, trebuie să ne abordăm partenerul şi să-l convingem
de nevoile noastre
- asumaţi-vă riscul şi porniţi de la ideea că partenerul dvs. poate face faţă schimbării
dvs. în virtutea dragostei pe care v-o poartă, acordaţi-i partenerului acelaşi respect şi libertate de
schimb;
- personalitatea partenerului va conduce de foarte multe ori la controverse, dar nu va
rămâne în rutină şi plictiseală;
8. Infidelitatea otrăveşte întotdeauna iubirea
- valoarea atribuită fidelităţii în cuplu s-a erodat ca urmare a creşterii controlului asupra
naşterilor şi ca urmare a revoluţiei sexuale care a lărgit câmpul experienţial
- infidelitatea a devenit destul de frecventă atât la bărbat cât şi la femeie
- se afirmă destul de des că relaţiile extra conjugale nu sunt o cauză de suferinţă pentru
cel înşelat, cu condiţia ca el să nu afle;
- o legătură poate fi chiar „benefică” pentru o relaţie de cuplu obosită, „infidelitatea”
este un ceva normal, ceva ce toată lumea face”
- chiar dacă această infidelitate nu mai conduce la divorţ, la fel ca înainte (ca frecvenţă),
dar va provoca o suferinţă permanentă relaţiei;
- să privim infidelitatea ca un sindrom şi mai puţin ca o soluţie, ea încearcă „să rezolve”
unele probleme interioare a le unuia/ambilor parteneri.
- „ceva se rupe definitiv chiar dacă partenerul pare să ignore cele întâmplate”;
- Partenerul fidel nu se va simţi în secret lipsit de oroare de caracter, nu va fi crispat,
nesigur pe el şi aceasta deoarece onoarea şi loialitatea fac parte din comportamentul nostru cotidian
care ne oferă înţelegere, siguranţă şi încredere.
- „valorile tradiţionale ale căsătoriei nu au fost inventate pentru a limita şi sacrifica
libertatea individuală de dragul unor criterii morale, ele au fost create empiric de-a
lungul timpului, reflectă comportamentul care revitalizează iubirea la niveluri diverse
de vârste şi preocupări.
9. A face reproşuri înseamnă a nu fi responsabil
- mariajul creează un mediu extrem de favorizant pentru reproşuri
- dacă celibatul, atunci când greşeşte, când e nefericit, este înclinat să creadă că vina est
ea lui, în cadrul căsătoriilor se uzează de raţionament: „dacă sunt nefericit vina e numai a ta”;
partenerul va fi „ţapul ispăşitor” pentru toate nefericirile celuilalt
- reproşul angajează mereu eşecul
- eşecul întăreşte pasivitatea personală

11
- ne punem condiţia de a fi „victima celuilalt”
- ascundem de fapt teama noastră de a ne schimba;
- eşecul antrenează resentimente, „antrenează o moarte termică a sentimentelor = o diminuare
lentă a iubirii”
- pentru a fi fericiţi trebuie să devenim responsabili pentru calitatea vieţii noastre.
10. Dăruirea este contagioasă
- adevărata dragoste cere ca pentru început, pentru moment să renunţăm la propriile
noastre nevoi, pentru a răspunde nevoilor partenerului;
- mijlocul cel mai puternic, cel mai intens de a simţi iubirea este să dăruim fără nicio urmă de
egoism => iubirea oferă un model de atenţie şi generozitate care încurajează reciprocitatea;
- autorii atrag atenţia asupra următoarelor aspecte
 nu dăruiţi pentru a aştepta neapărat să primiţi ceva în schimb
 nu dăruiţi la infinit în vid; o regulă de conduită echilibrată este dăruiţi 70% şi
cere 30%
11. Dragostea nu pedepseşte, ea iartă
- toţi greşim, toţi decepţionăm, toţi jignim; putem fi plicticoşi, insuportabili şi de aceea
se impune fie să dezvoltăm capacitatea de a ierta, fie progresiv vom acumula resentimente;
- a ierta nu înseamnă a scuza/a justifica răul care ţi s-a făcut, ci înseamnă a te
debarasa de sentimente negative pe care le generează faptul de a fi jignit de partener;
- Iertarea e un act intenţional care implică alegerea; ea nu se poate realiza cu forţa şi
deşi o traducem în cuvinte ea e un act interior care eliberează mânia şi pedeapsa;
- A ierta însemnă a raţionaliza cu scopul de a te debarasa de sentimente dureroase, de a te
purifica de toate gândurile de răzbunare, de toată nevoia de a jigni, cu scopul de a te
îndepărta de suferinţă şi de a opta definitiv pentru sentimente pozitive.

Gelozia
- o pasiune a sufletului, ce apare din invidia resimţită faţă de gloria şi fericirea cuiva,
care apare din amorul propriu ce ne face să ne temem că vom pierde ceea ce posedăm
- MONTAIGNE leagă gelozia mai mult de invidie „gelozia este cea mai vanitoasă dintre
bolile care afectează sufletele oamenilor şi care alături de invidie figurează printre cele mai
XXXXX pasiuni”
- Gelozia reprezintă:
 sentimentul care provine din dorinţa de posesie exclusivă
 apare ca o neplăcere provenită din teama de a pierde ceea ce iubeşti
- de multe ori gelozia e legată de invidie şi apare ca un sentiment de tristeţe legat de
binele ce însoţeşte viaţa cuiva şi care se poate produce în 3 modalităţi
 atunci când binele cuiva tinde să-l diminueze pe al nostru
 ne întristăm de binele cuiva pe care nu-l găsim în ceea ce ne priveşte
 atunci când vrem răul cuiva şi din acest motiv ne întristăm pentru că-i merge bine
- din scrierile moraliştilor din perioada modernă => că domeniul geloziei este imens
- Diderot „ cu cât un lucru ni se pare mai util, cu atât îl dorim cu ardoare şi vrem să-l
păstrăm printr-o mentalitate geloasă. Dar asupra a ceea ce este util părerea oamenilor e diferită: în
conştiinţa unui tânăr cea mai utilă e plăcerea; pentru un bărbat matur este onoarea., pentru un bătrân
este viaţa, iar pentru u militar gloria. Toate acestea potrivit dispoziţiei fizice şi morale ale fiecăruia
- De regulă gelozia e privită din perspectiva relaţiei de dragoste dar mai ales a relaţiei
conjugale.
- Dicţionarul de spiholgie (Sillamy) = teama de a fi privat, deposedat de aceea ce cineva
este ataşat cel mai mult; cu precădere dragostea faţă de o persoană/faţă de dorinţa de putere; într-o
manieră mai restrânsă se înţelege prin gelozie nelinişte bănuitoare ce rezultă din ideea că persoana
iubită ar putea prefera pe altcineva; d.p.d.v psihologic, gelosul est exclusiv, absolut şi posesiv
- Pentru unii autori gelozia este universală şi înnăscută

12
- RALPH LINTON dă exemplu Insulele Marhibe, unde libertatea sexuală este neîngrădită
şi cu toate acestea indigenii manifestă tendinţe de gelozie atunci când sunt beţi (controlul voluntar
este limitat, diminuat)
- Alţi psiho-sociologi consideră că gelozia este un sentiment de origine culturală, gelozia
nu se ataşează de favorurile acordate altei persoane, cât mai ales de statutul social lezat (de onoare).
- 1973 Mazur descrie 6 tipuri de gelozie:
 gelozia – invidie = legată de nivelul de autoestimare şi apare atunci când
partenerul e mai bun şi că această superioritate este ameninţătoare); aceste
gânduri duc către autocompătimire, depresie şi apar mai ales la persoanele care
sunt mai preocupate de sine
 gelozia – posesivă = rezultă pe baza simţământului de posesie, şi a
nerecunoaşterii faptului că partenerul are o identitate separată, ca urmare gelosul
va căuta să obţină putere asupra partenerului;
 gelozia excludere = porneşte din sentimentul de a fi exclus sau neglijat;
problemele care se pun sunt de timp, de preferinţa de a-şi petrece timpul în afara
familiei
 gelozia competiţie = legată de autocunoaştere, autoestimaţie de nepotrivire cu
partenerul, în sensul că succesele, realizările acestuia au darul de a crea nelinişte
şi nemulţumire personală;
 gelozia – egocentrică = legată de roluri şi apare atunci când un partener îl
împiedică pe celălalt să-şi exprime individualitatea, deşi pretinde ca acesta să-şi
exercite rolul tradiţional.
 Gelozia –nelinişte şi teamă = apare când relaţia e văzută ca asimetrică în ceea ce
priveşte investiţia afectivă; relaţia apare ca fiind ameninţată, apare teama
partenerului de a fi respins
- gelozia exprimă un sentiment ideo-afectiv negativ, care cuprinde afecte primare şi idei
trăite frustrant, implicând simultan:
 anxietate de abandon;
 trăiri de prejudicire;
 devalorizarea propriei persoane;
 infidelitatea sexual-afectivă;
 atitudini şi trăiri ostil-agresive la dresa partenerului şi a „noului obiect al
afecţiunii sale”
- complexul geloziei exprimă neîncrederea în sine, în propriile capacităţi relaţionale,
autodevalorizarea, complexe de inferioritate de gen egoism şi incapacitatea de dăruire, toate
acestea se vor traduce în defecte de adaptare a rolului marital, în anumite situaţii şi împrejurări
manifestarea unui minim de gelozie este bine venită pentru că îi aminteşte partenerului de valoarea
pe care o are în cadrul relaţiei
- această gelozie „joc erotic” favorizează coeziunea grupului şi întăreşte sentimentele,
există forme patologice de gelozie
 geloziei care apare în cadrul psihopatiilor, la personalităţile accentuate
 gelozia persoanelor anxioase
 gelozia persoanelor senzitive, destul de nervoase
 gelozia persoanelor care se cred mereu înşelate
 gelozia structurilor paranoice, în care gelozia se manifestă sub reacţia unor reacţii
disproporţionate şi sunt însoţite de agresivitate, acte de violenţă
 gelozia o întâlnim în delirurile cu tulburări de fond ale gândirii, exprimă falsa
convingere în infidelitatea partenerului care se exprimă prin: suspiciune,
interpretarea eronată, agresivitate verbală şi fizică
- cercetările efectuate ajung la concluzii divergente: unii spun că gelozia este înnăscută,
alţii că se învaţă în relaţiile sociale

13
- copilul mic denotă faptul că gelozia este şi înnăscută; faptul că în familiile unde
copilul nu a văzut manifestându-se gelozia, acesta este mai puţin preluată – deci ea
se învaţă
- în societăţile în care nu funcţionează monogamia, gelozia nu prea există
- modul de manifestare al geloziei depinde în primul rând de modele culturale şi
comportamental – relaţionale acceptate şi promovate de societate
- alte societăţi, India de Sud, unii eschimoşi care se caraterizează printr-o manifestare
scăzută de gelozie pot fi comparate cu societăţile posesive care determină şi susţin
manifestarea geloziei deoarece aceasta întăreşte sentimentul de proprietate, posesiune şi
competitivitate
- în ceea ce priveşte gelozia putem vorbi de un dimorfism sexual, în ceea ce priveşte
gelozia bărbaţii sunt geloşi faţă de activitatea sexuală a partenerilor, femeile sunt mai geloase
faţă de implicarea emoţională a partenerului
- bărbaţii tind să nege gelozia lor, dar atunci când o exprimă o exprimă prin furie şi
violenţă
- femeile recunosc sentimentul de gelozie şi dezvoltă depresii, femeile geloase tind să se
autoacuze şi ele menţin relaţii strânse cu partenerii chiar dacă s-au despărţit

Poate fi vindecată gelozia


- se vorbeşte de 3 faze prin care trece procesul de vindecare:
 este faza în care subiectul încearcă să înţeleagă situaţia şi să identifice ceea ce
anume te face să fi gelos. Încerci să-ţi analizezi sentimentele şi să-ţi pui problema
dacă nu cumva vina este la tine, eşti prea suspicios sau dacă problema chiar
există în relaţii interpersonale în care eşti implicat
 se impune să vorbeşti cu partenerul pentru a realiza un echilibru între sentimentul
de libertate şi cel de securitate în cadrul relaţiei
 înainte de despărţire ar trebuie să fie terapia axată pe analiza motivaţiilor
profunde, inconştiente care alimentează simptomele geloziei. Această terapie ar
trebui să ne conducă spre clarificarea asupra sinelui (cerinţele, exigenţele,
tensiunile noastre), acestea vor ajuta la reconstrucţia unui mediu relaţional mai
adecvat mai adecvat cu sexul opus
- trebuie să se ajungă la stăpânirea de sine, dobândirea unei competenţe de rol feminin sau
masculin

Invidia
- important de reţinut în ceea ce priveşte invidia este relaţia de comparaţie în care se
situează subiectul şi nu valoarea intrinsecă a bunurilor pe care persoana o doreşte
- Aristotel în lucrarea “republica” şi ADAM SMITH în “Teoria sentimentelor morale”
atrag atenţia asupra importanţei sentimentului de inferioritate trăit de subiect
- DESCARTES consideră invidia „atunci când cineva deţine bunuri în mod demn aceasta
nu conduce la alte persoane decât la o stare de bucurie, când acele persoane sunt nedemne apare
invidia”.
- Sentimentul de inferioritate este o coordonată esenţială a invidiei, acest sentiment de
inferioritate presupune o comparaţie atât social – economică cât şi intelectual sau estetică
- Sentimentul de inferioritate rezultă din comparaţii, nu presupune neapărat rivalitate
- Inferioritatea noastră ne contrariază în special când conduce la eşec în raport cu alţii,
acest sentiment dublat de eşec va evolua spre invidie
- Nu sentimentul de inferioritate ne face invidioşi, sentimentul unei anume
inferiorităţi în raport cu persoane apropiate
- Invidia este şi o problemă de merit, aşa cum spunea Descartes, dacă ne comparăm cu cei
din jurul nostru şi considerăm că situaţia noastră este inferioară şi această inferioritate este
compatibilă cu ceea ce merităm atunci vom merge către invidie şi resentiment

14
Comparaţie invidie-gelozie
- invidia este o relaţie între 2 subiecţi, gelozia apare ca o relaţie tripartită, între 3 termeni
(tu+persoana iubită şi a 3-a persoană care pune în pericol relaţia)
- gelozia se îndreaptă către 2 persoane
- faptul că rivalul poate fi imaginar şi că gelosul poate fi conştient de asta arată
importanţa secundară acordată rivalului.
- FITHNESS a arătata faptul că mai ales în cazul persoanelor căsătorite evenimentele care
suscită gelozia nu este o infidelitate reală ceea ce contează este faptul că partenerul a acordat atenţia
sa, timpul său, susţinerea sa unei alte persoane
- Imaginaţia are un rol important în Gelozie. Proust compara gelosul cu „un istoric fără
document”, gelozia nu se stinge atunci când înţelegem că am greşit, cel mai mic protest este
suficient pentru ca ea să revină şi să alimenteze imaginarul pe această temă
- Gelozia conţine o relaţie particulară în sensul că obiectul geloziei nu poate fi înlocuit şi
nici împărţit cu altcineva.
- Gelozia este mai personală decât invidia şi în acelaşi timp suscită o cotă mai mare
de vulnerabilitate decât invidia, subiectul gelos este preocupat de ameninţarea ce planează
asupra exclusivităţi poziţiei sale.
- Crimele pasionale din gelozie au ca scop tocmai împiedicarea rivalului în tendinţa de a
beneficia de favorurile persoanei iubite.
- Este posibil ca o persoană să nu fie geloasă dacă este părăsită fără ca partenerul să fi
închegat altă relaţie
- Stendhal „gelozia nu este frumoasă decât pe o faţă tânără şi pasionată, odată cu primele
riduri încrederea să revină”
- În gelozie pierderea este suportată mai uşor dacă rivalul este superior
- Meritul are importanţă la nivelul geloziei nu numai al invidiei
- Balzac „gelozia persoanelor superioare devine emoţie, gelozia spiritelor mici devine ură”
- Gelozia este interpretată de multe ori o probă de dragoste, afecţiune, ROCHEOU
„gelozia se naşte întotdeauna din dragoste dar nu moare odată cu ea”.
- Gelozia poate să învie o dragoste muribundă, când un om nu găseşte niciun motiv de
gelozie el nu este îndrăgostit.
- Invidia şi gelozia provoacă sentimente dezagreabile care perturbă echilibrul persoanei şi
determină comportamente răutăcioase şi agresive.

Întrebări:
1. Aduceţi argumente prin care să explicaţi uniunea tinerilor pentru uniunea liber
consensuală. (ex: nevoia de libertate, calitatea contra cantităţii, soţ+soţi în favoarea
iubirii, promovează fidelitatea)
2. Fenomenul de cristalizare descris de Stendhal (iubirea pasională)+Fenomenul de
amprentă
3. Modelul triunghiular al dragostei, fiecare latură reprezintă obligaţii, intimităţi,
pasiunea
4. Cauzele eşecurilor maritale (himere, fantasme cu care intrăm în căsătorie)
5. Care sunt cele 6 obligaţii pentru o relaţie pentru căsătorie
6. Cele 11 reguli în sprijinul salvării iubirii
7. Definiţi gelozia
8. Definiţie a invidiei ca sentiment de tristeţe
9. Comparaţie între gelozie şi invidie

15