Clerici, dar mai ales Ortodoxia la Marea Unire

După anul 1859, odată cu alegerea domnului Alexandru Ioan-Cuza și în Moldova și în Țara
Românească, putem vorbi de Mica Unire. Începe să se contureze teritoriul de secole, rupt și pierdut printre
străini al României Mari. Consfințit în 1962, teritoriu a început a deveni adevărata Românie.

Contextul a dat prilejul și independenței Bisericii Ortodoxe Române, în aprilie 1885

(recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol -patriarhul ecumenic Ioachim IV) –
Autocefalia, urmare a Decretul organic promulgat de domnitorul Cuza la 3 decembrie 1864, în care se
arăta că „Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină,
în tot ceea ce privește organizarea şi disciplina” şi că „Sinodul general al Bisericii Române păstrează
unitatea dogmatică a sfintei credințe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînţelegere cu Biserica
Ecumenică a Constantinopolului”.1

Astfel, așa-
presupusa despărțire
a Statului de Biserică,
consemnată și
susținută odată ce
vorbim despre
anumite reforme, nu
s-a întâmplat
niciodată. În anii ce
vor urma, provinciile
românești rămase în
afara granițelor
României vor fi
dependente de
guvernele străine
dominatoare:
sistemul consistorial,
prin intermediul căruia, autoritatea Curţii (habsburgică sau ţaristă) controla viaţa internă bisericească
(prin intermediul comisarului regal, în Mitropolia de Carloviţ şi oberprocurorului în Rusia), făcând destul
de dificilă activitatea Bisericii în spiritul ei național românesc.

Autocefalia nu a devenit un act de izolare sau de rupere a legăturilor ecumenice, mai ales celor în
cadrul pan-ortodox. Din contra, a fost o recunoaștere a vechimii, stabilității, maturității, statorniciei în
credința cea adevărată, implicării sociale a membrilor Bisericii noastre. Acest lucru poate fi ușor dedus din
faptul că relațiile Bisericii noastre cu Biserica Ecumenică și cu alte Biserici autocefale nu au cunoscut o
ruptură, ci din contra o creștere ducând la o strânsă colaborare.

1
Decretul organic pentru înfiinţarea unei autorităţi centrale pentru afacerile religiei române, Bucureşti, 1865,
Constantin Drăguşin, Legile bisericeşti ale lui Cuza Vodă şi lupta pentru canonicitate, în “Studii Teologice”, IX
(1957), nr. 1-2, p. 86-103
 Au apărut mitropoliții primați: Nifon Rusailă (Mitropolit primat, 1865–1875), Calinic Miclescu
(Mitropolit primat, 1875–1886), Iosif Gheorghian (Mitropolit primat, 1886–1893), Ghenadie Petrescu
(Mitropolit primat, 1893–1896), Iosif Gheorghian (Mitropolit primat, 1896–1909), Athanasie Mironescu
(Mitropolit primat, 1909–1911), Conon Arămescu-Donici (Mitropolit primat, 1912–1919), Miron Cristea
(Mitropolit primat, 1919–1925, Patriarh al României, 1925–1939), care avea rol pur administrativ, mai
mult onorific, asupra întreg teritoriului României.

Din păcate, Biserica nu putea fi întreagă, rămânând deoparte provincii istorice românești:
Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Transilvania. Transilvania și Bucovina sub Imperiul Habsburgic, Basarabia
sub Imperiul Rus, Dobrogea sub Imperiul Otoman.

Secole la rând s-a încercat ca părți ale României să fie definitiv anexate unor alte teritorii.
Eforturile susținute de a maghiariza, rusifica, musulmaniza, catoliciza, etc. s-au izbit permanent de o
rezistență greu de explicat pentru multe națiuni, o păstrare a românismului:

 Limba română;
 Cultură națională românească;
 Credința creștin-ortodoxă;
 Relația cu frații români de care interesele istorice i-au despărțit prin granițe impuse.

Biserica a avut un impact deosebit în ceea ce privește cele trei elemente

care au ținut românismul, indiferent de curtea sau stăpânul de care aparținea
românul. Nu putem uita eforturile aromânului născut în Ungaria, mitropolitul
Transilvaniei Andrei Șaguna (†1873), care a înființat în Ardeal peste 800 de școli
"confesionale" numai în Arhiepiscopia Sibiului, Institutul Teologic de la Sibiu,
Gimnaziile de la Brașov și Brad. Însăși vechea Mitropolie a Transilvaniei a fost
reînființată și mult revigorată (1864). ”Statutul Organic” a mitropolitului din 1868
stă și astăzi ca piatră de temelia a Regulamentului de organizare și funcționare a
Bisericii Ortodoxe Române. Adevărate izvoare de educație, limbă și credință
românească pe un teritoriu în plin proces de maghiarizare. Tipografia din Sibiu a
IPS Andrei Șaguna a fost locul în care au fost tipărite numeroase lucrări teologice și culturale. Nu putem
să nu amintim printre preocupări și înființarea și susținerea ziarului ”Telegraful român” și renumita
”Asociația transilvană pentru cultură și literatura poporului român din Transilvania” (Astra), a cărui prim
președinte a fost.2

IPS Andrei Șaguna a rămas greu de egalat pentru urmașii săi de la Sibiu: Miron Romanul (1874 -
1898) și Ioan Metianu (l899 - 1919), chiar dacă ultimul a reușit să ridice impunătoarea catedrală din oraș,
Ilarion Pușcariu și alții.

Din Transilvania putem numi foarte mulți patrioți, români, creștini ortodocși adevărați, păstrători
ai limbii române. Gherasim Rat, Ioan Metianu, Ioan Papp la Arad, Ioan Popasu, Nicolae Popea și Miron
Cristea la Caransebeș, Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan la Blaj, etc. Deloc mai prejos sunt preoții
români transilvăneni: protopopul Ioan Tomici cu preocupările sale agricole, Ioan Teodorovici, Dimitrie
TIchindeal cu fabulele sale și mulți, mulți alții.

2
Mircea-Gheorghe Abrudan, Ortodoxie și Luteranism în Transilvania între Revoluția Pașoptistă și Marea Unire.
Evoluție istorică și relații confesionale, Editura Andreiana/Presa Universitară Clujeană, Sibiu/Cluj-Napoca, 2015
 Astfel, românismul în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș nu a murit niciodată, ajungând la
o înfăptuire a unei unități în firea normală a lucrurilor la 1 decembrie 1918.

Episcopia de Cernăuți, din nou devenita Mitropolie a Bucovinei în 1873, a avut teologi de frunte
care, în ciuda interdicțiilor și izolării impuse de ruși, au reușit să păstreze ideea de identitate națională în
acele zone, idee păstrată și azi în multe comunități de acolo. Episcopul Silvestru Morariu Andrievici
(†1895), numit prin decretul împăratului Franz Joseph arhiepiscop de Cernăuți
și mitropolit al Bucovinei și Dalmației la 12 martie 1880, a susținut românismul
atât în camera superioară a Reichsratului Imperiului Austriac, prin numeroasele
lucrări teologice publicate, cât și prin revitalizarea culturii: societatea
”Concordia”, asociația de muzică ”Armonia”, uniunea literară a studenților
ortodocși de teologie, „Academia ortodoxă“, etc. A colaborat cu tatăl
compozitorului Ciprian Porumbescu, Ieraclie Porumbescu, dar și cu alte
personalități, păstrând viața social-culturală românească în ținutul Bucovinei,
care nu a pregetat să se unească cu patria mamă la 28 noiembrie 1918.3

Biserica Ortodoxă din Basarabia a suportat influența și rigorile Bisericii Ruse, interferența și
preocuparea acesteia pentru a menține sub ascultare această parte de ortodoxie românească. Încă de la
începutul secolului al XIX-lea, noua constituită Arhiepiscopie de Cernăuți era sub jurisdicția Bisericii Ruse.
Primul arhiepiscop, Gavriil Bănulescu Bodoni, o personalitate formată pe
teritoriile Transilvaniei și Moldovei, școlit și la M-rea Vatopedu și în Patmos, a
reușit să înființeze un Seminar teologic la Chișinău, unde a activat și profesor,
dar a și tradus în limba română, Biblia de la Petersburg și alte cărți necesare
cultului bisericesc (Liturghier, Ceaslov, Molitfelnic, Minei, etc.). Contribuția sa
se face remarcabilă prin aceste traduceri, menținând limba română la slujbele
Bisericii, pentru mult timp și în multe locuri. Din păcate, după moartea sa, toți
conducătorii Bisericii din Basarabia au fost ruși, numiți de patriarhul Rusiei.
Implicit și preocupările au fost însoțite de anumite încercări de rusificare,
inclusiv a cultului. Însă, la 27 martie 1918, se pune capăt, adevărat că nu pentru
mult timp, influenței rusești, odată cu Unirea Basarabiei cu patria mamă.4

Oamenii Bisericii nu au fost departe nici în Dobrogea de păstrarea românismului autentic. Putem
aminti pe renumitul călugăr de la M-rea Neamț Nifon Bălășescu, cel ce a înființat peste 21 de școli în
ținutul Tulcea - Hârșova - Măcin și a scris numeroase manuale despre gramatica și alfabetul limbii
românești, el însuși director al școlii din Tulceas. Interese, războaie au dus la sacrificarea acestui teritoriu
ani la rând, unit fiind și dezlipit de Cadrilater.

Contextul anului 1918 a dat posibilitatea ca teritoriilor românești să se alipească formând Grădina
Maicii Domnului – România Mare. Pe 29 septembrie 1918, consfințit în octombrie, imperiul otoman și-a

3
Ion Nistor: Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bukarest, 1991
4
Memoria Bisericii în imagini: Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni și Seminarul teologic din Chișinău, 4 ianuarie
2010, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina
recunoscut înfrângerea în fața naziștilor, teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră – Dobrogea devenind
parte a României.

Procesul de
unificare, adevărat că nu
pentru prea multă vreme în
acea formă, avea să fie
statornicit la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia, din
1 decembrie 1918.

Dintre cei 1.228 de

delegați cu drept de vot de la
Alba Iulia, 165 au fost
reprezentanți ai Bisericii,
fără a fi cuantificați preoții
trimiși ca delegați de către
comunitățile lor. Numărul
impresionant de preoți
vorbește de la sine despre prestigiul și rolul Bisericii în viața ardeleană. Astfel, în urma invitației trimise de
liderii politici pe 16 noiembrie, cinci episcopi, șapte vicari, 129 de protopopi, 10 reprezentanți ai
consistoriilor și capitalelor, 14 studenți de la institutele teologice au fost martorii și susținătorii cei mai
fervenți ai unirii. Nu putem să ne gândim doar la niște nume, niște voturi, niște persoane, ci reprezentanți
ai românilor ardeleni, conducători de mari delegații alături de alți colegi de preoție5.

Ortodocși și greco-catolici deopotrivă, au lăsat orice divergență la o parte și și-au unit forțele în
susținerea idealului național unic în acele vremuri: România Mare.6

5
„Consiliul Național Român Central în vederea meritelor neperitoare ale Bisericilor noastre naționale câștigate în
decursul veacurilor în serviciul salvării ființei noastre etnice și totodată ca recunoaștere a legăturei sfinte dintre
poporul credincios și slujitorii cei credincioși a decis să invite la Marea Adunare Națio­nală Română, care se va
convoca în cel mai scurt timp, pe toți Arhiereii noștri și respectiv pe locțiitorii de Archierei personal și pe lângă Prea
Sfințiile lor pe consistoarele și capitalurile noastre ca să participe prin un esmis al lor, pe toți vicarii episcopești
personal, pe toți protopopii actuali aflători în funcție, personal; pe toate reuniunile învăță­torești confesionale
romîne, ca să participe prin esmis al lor, pe toate colegiile profesorale ale institutelor noastre superioare și medii de
învăță­mânt. Toți trimișii vor avea asupra lor un credențional al corporațiunei lor” - Istoria României. Transilvania
Volumul II, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1997
6
http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/gazeta.htm
 Printre marii prelați ortodocși putem aminti pe: Miron Cristea – episcopul Caransebeșului, Roman
Ciorogariu – episcop de Oradea, Ioan Papp – episcop de Arad.

Miron Cristea, dincolo de păcatul îndoielii intrării

României în război alături de Puterile Centrale, viitor mitropolit
primat (18/31 decembrie 1919) și patriarh al României (4 februarie
1925), a fost cel care nu numai că a participat la semnarea actului
ce consfințea unirea cea mare, a și fost plin de afecțiune față de
episcopul greco-catolic Iuliu Hossu (cel ce a și citit declarația de
unire)7, dar a făcut parte și din delegația românilor transilvăneni
care au prezentat actul unirii la București. Acest tip de activitate și
implicare în idealul național a făcut ulterior să fie acuzat și de
antisemitism și de alte rele... în contextul în care aproape toate
referirile fiind indirecte, există multe îndoieli asupra intereselor
Institutului evreiesc Elie Wiesel de a-l incrimina. În orice condiții,
rămâne o personalitate marcantă a înfăptuirii Marii Uniri de la
1918, un patriot și român desfăvârșit.

Nu putem aminti pe toți patrioții clerici ai marii uniri. O

personalitate este protopopul Ioan Teculescu. Preot la Biserica din Râșnov „promovează biserica şi şcoala
din localitate, cărora le ridică standardul de cultură, luptând în acelaşi timp pentru apărarea drepturilor
Bisericii şi Şcolii confesionale” – un român pentru români în Harghita și Covasna.8 Numit protopop de Alba
Iulia în 1901 a fost unul dintre cei mai activi clerici ardeleni. Luptă acerb pentru ortodoxia românilor
transilvăneni, în acele vremuri de restriște, de constrângere în fața dorinței de uniație a catolicismului și
de prozelitism calvin și lutheran. De la nivelul funcției sale a reușit să zidească din temelii 18 școli și 28 de
biserici ortodoxe, un lucru remarcabil în acele vremuri. A primit demnitatea în toamna anului 1918 de a fi
președinte al Consiliului Național însărcinat cu primirea invitaților la Alba Iulia. Miilor de participanți le
spunea: „Bine aţi venit în sfânta cetate de slavă şi durere a neamului românesc… Voinţa naţională, care
cu atâta putere zvâcneşte astăzi în toate păturile societăţii româneşti, în cele de sus, ca şi în cele de jos,
ba poate în cele de jos mai mult ca în cele de sus, e chemată să arate că ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit
numai pentru o clipă, noi avem să înfăptuim pe o veşnicie. Când un neam întreg gândeşte un singur gând
şi inimile a milioane de oameni palpită de o singură simţire – oare este putere omenească, care să-i poată
sta împotrivă?“9 Semnătura sa se află pe toate documentele Marii Uniri.

Transilvania era lovită de sărăcia celor patru ani de război, de abuzurile administrației austro-
ungare (mai ales notarii comunali și jandarmii). Erau inevitabile răscoalele. La 3 noiembrie 1918 sunt luate
cu asalt, în special, magaziile de alimente din Hălmagiu. La fel se întâmplă și în Bănești, în gara din
Hălmagiu, dar și în alte locuri. Făina, zahărul, petrolul, bogății ale grofilor trec la țărănime. În acest context,
zeci de oameni sunt uciși de gărzile naționale. Totuși, este un exemplu de semnal al sfârșitului dominației
austro-ungare în Transilvania.10

7
https://www.catholica.ro/2010/11/30/1-decembrie-1918-evocat-in-protopopiatul-sebes/
8
Ioan Lăcătuşu, Personalităţi din Covasna şi Harghita, Cluj Napoca, 1998
9
http://www.presamil.ro/om/2016/08/files/assets/basic-html/page10.html
10
Traian Mager, Contribuantii la istoria unirii, Arad, Tipografia Diecezanã, 1939
 Locuitorii din zonele vizate anterior, au desemnat ca reprezentant al lor la Marea Adunare
Națională de la Alba Iulia pe protopopul Cornel Lazar: "Subsemnații adeverim că dl. Cornel Lazar protopop
în Hălmagiu este emis din partea noastră mai jos indicații corporațiune ca delegat al ei în Marea Adunare
Națională Română ce se va convoca în acest an si în alte Adunări Naționale Române, cari eventual se vor
ținea în decursul anului viitor. Dat în Arad la 8/21 nov. 1918. Pentru Consistoriu român ortodox, Ioan I.
Pap. Episcop".11 La reîntoarcerea delegației hălmăgene în localitate s-a convocat o mare adunare
populară, unde protopopul Cornel Lazăr a făcut o dare de seamă asupra celor petrecute la Alba Iulia.
ÎnvățătoruI Mihail Vidu, instruindu-și corul in numai două zile, a cântat, printre alte marșuri, si cântecul:
''Sosit-a ceasul eliberării / De atâtea veacuri mult dorit" învățat la Alba lulia de la fratele său. Bucuria unirii
a fost așa de mare încât oamenii în loc de "bună ziua" se salutau cu urarea "Trăiască România Mare'' la
care se răspundea, din adâncul inimii: "Trăiască".12

Am putea enumera în zeci de pagini contribuția clericilor ortodocși la Marea Unire, meritul lor
atât în pregătirea idealului național, în păstrarea limbii și culturii române, a spiritului românesc aprins
oriunde se simțea românește. De asemenea, ei au condus sute de delegații pe câmpia lui Horia de la Alba
Iulia, au semnat actul unirii reprezentând mii de români transilvăneni. Misiunea lor a continuat și după cu
păstrarea și întărirea unității naționale românești.

România are un spirit creștin, nu unul oarecare, ci unul ortodox. România, în orice provincie am
fi, vom simți vibrația Bisericii, a mărturisitorilor călugări, martirilor din timpul vechilor sau noilor
persecuții. Biserica, ca porțile multor ardeleni, poartă stindardul roșu, galben și albastru, poartă
identitatea de neam, de țară și, implicit, de creștinism ortodox.

11
Arhiva ''Muzeul Unirii" Alba Iulia nr. inv. 437
12
Cãtanã Vichentie apud http://www.darnick.com/halmagiu/xx.html