TEST NR.

6
Pentru examen la disciplina „DREPTUL AFACERILOR”
Ciclul I, Licenţă
Anul I, Facultatea Ştiinţe Economice

Subiectul I. Izvoarele dreptului.

1,1
Conceptul de izvor de drept defineste forma specifica dobândita de vointa sociala generala în
scopul impunerii ca obligatorii, la un moment dat, a anumitor reguli în manifestarea raporturilor
sociale, forma determinata de modul de exprimare a regulilor de drept.

a) Daca avem în vedere criteriul raportului dintre continut forma, izvorul de drept poate fi material
sau formal (juridic). Ansamblul determinarilor vietii materiale si spirituale a societatii, care îsi pune
pecetea pe continutul vointei sociale generale exprimata normativ, constituie izvorul material al
dreptului. Forma prin care se exteriorizeaza vointa sociala generala pentru a se impune individului si
colectivitatii constituie izvorul formal (juridic) al dreptului. Forma dreptului este interna (vizând ceea
ce si cum se exprima reglementarea juridica) si externa (aratând prin ce se exprima reglementarea
juridica: prin lege, decret, hotarâre etc.).
b) În functie de caracterul sursei normative, izvoarele se diferentiaza în izvoare directe (imediate)
sau indirecte (mediate). Primele reprezinta forme de exprimare nemijlocita din care deriva norma (de
exemplu, actele normative).Cele din urma nu sunt cuprinse în acte normative, dar la ele se refera
aceste acte, implicându-le în continutul lor. Astfel de izvoare indirecte sunt obiceiul si regulile de
convietuire sociala.
c) Izvoarele dreptului se diferentiaza si dupa criteriul sursei de cunoastere a dreptului, în functie de
care distingem izvoare scrise (documente, inscriptii s.a.) si izvoare nescrise (date arheologice,
traditii orale etc.).

1,2
Izvoarele dreptului român contemporan se integreaza unui sistem unitar, implicând o ierarhie cu
urmatoarele caracteristici:
a) Coexistenta diferitelor forme de exprimare a dreptului, în care forma determinanta o reprezinta
dreptul scris, dispunând de o modalitate unica de exprimare: actul normativ. Acesta comporta mai
multe atuuri:

 în comparatie cu celelalte forme (de exemplu, cu obiceiul juridic), permite exprimarea

concisa si precisa a vointei legiuitorului si a regulilor de conduita pe care ea le prescrie;
 subiectul de drept accede mai lesne la întelegerea continutului reglementarii, ceea ce
constituie o premisa a conformarii practice la exigentele normei. Totodata, se restrâng
posibilitatile interpretarii si aplicarii arbitrare a legii;
 sporeste capacitatea adaptativa a dreptului la solicitarile - de moment si de perspectiva -ale
societatii si, corelativ, permite abrogarea prompta a actelor normative devenite redundante;
pe aceasta baza, sistemul de drept se manifesta ca o realitate normativa unitara, omogena,
întemeiata pe corelatia functionala a ramurilor sale, a exigentelor permanente cu solicitarile
de moment, a stabilitatii juridice cu dinamica legislativa;
 asigura folosirea unor forme adecvate si a tehnicilor moderne în elaborarea, sistematizarea,
interpretarea si aplicarea dreptului, întemeiate pe o metodologie unitara de tehnica
legislativa;
 apara si promoveaza mai eficient legalitatea, drepturile si libertatile cetatenesti;
 faciliteaza ordonarea si ierarhizarea în sistem a izvoarelor de drept, dupa criteriul fortei lor
juridice, determinata, ea însasi, de natura organului emitent si de pozitia sa ierarhica; în
cadrul sistemului normativ, legii îi revine locul central, celelate acte normative urmând a i se
conforma;
  permite, ca urmare a activitatii normative, recunoscuta de stat, a subiectelor colective de
drept privat, cristalizarea unor forme noi de exprimare a dreptului scris;
 asigura preeminenta actelor normative ale statului în ierarhia izvoarelor de drept.

b) În sistemul de drept românesc, obiceiul juridic sau cutuma, regulile de convietuire sociala pot
deveni izvoare de drept numai în mod exceptional si doar atunci când legea le invoca în mod
expres.
c) Spre deosebire de alte sisteme juridice, acela românesc nu concede practicii judiciare si doctrinei
juridice calitatea de izvor de drept.

1,3

În conformitate cu art. 72 al Constituţiei Republicii Moldova ,,parlamentul adoptă legi”, care, la rândul
lor, pot fi de mai multe feluri: 1. legi constituţionale; 2. legi organice; 3. legi ordinare. În Legea RM e
stipulat că din categoria actelor legislative fac parte: Constituţia RM şi legile constituţionale; legile
organice şi legile ordinare; hotărârile şi moţiunile. Toate legile se adoptă cu majoritatea voturilor,
indicată în Constituţie.
O grupă specială de acte normative numite izvoare locale de drept, sunt acele acte emise de
administraţia întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. După părerea unor autori, ele nu pot fi izvoare
de drept, dar conform legislaţiei RM actele normative locale se răsfrâng numai asupra membrilor
colectivului dat, reglementează relaţiile disciplinii muncii, astfel supune normelor generale. În condiţiile
democratizării societăţii o grupă aparte de acte normative sunt actele normative sancţionate de stat. De
exemplu actele normative ale organizaţiilor obşteşti, colectivelor de muncă etc., dacă au fost
înregistrate cu acordul preventiv al statului sau după aprobarea respectivă de către organele
competente ale statului. Referitor acestei gupe de acte normative, în calitate de izvor de drept, în
literatura juridică.

Subiectul II. Societatea cu Răspundere Limitată.

2,1
Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate constituită, pe baza deplinei
încrederi, de două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a desfăşura o
activitate comercială în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspunde pentru obligaţiile sociale.
Conform art. 145 al Codului civil al Republicii Moldova, societatea cu răspundere limitată este
societatea comercială al cărei capital social este divizat în părţi sociale, conform actului de
constituire şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii.

Caracterele societăţii cu răspundere limitată

1. Asocierea intutio personae se bazează pe încrederea asociaţilor ca şi la societăţile de
persoane; este o societate relativ închisă;
2. Capitalul social nu poate fi mai mic de 5400 lei şi este divizat în anumite fracţiuni, părţi
sociale;
3. Asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale, numai în limita aporturilor lor.
4. Numărul asociaţilor poate fi între 2 şi 50; ei participă la deciziile colective ale adunării
generale;
5. Societatea dispune de o structură stabilă.

2.2

Structura internă a societăţii cu răspundere limitată:

 Asociaţii. Societatea cu răspundere limitată poate fi constituită de persoane fizice sau

juridice care trebuie să aibă capacitatea civilă de exerciţiu. Numărul asociaţilor este limitat de
la minimum doi şi maximum cincizeci de persoane. Soţii pot fi asociaţi într-o societate cu
răspundere limitată. Ei nu se pot constitui prin aporturi decât cu bunuri proprii, nu şi cu
bunuri comune.
 Firma societăţii se compune dintr-o denumire în limba de stat deplină „Societate cu
răspundere limitată” sau abreviată „SRL”.
 Obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie licit şi moral. Poate fi obiect al societăţii orice
activitate economică.
 Capitalul social. Actul de constituire trebuie să prevadă mărimea capitalului social care
trebuie să nu fie mai mic de 5400 lei şi care urmează să fie vărsat în sumă de cel puţin 40%
până la înregistrarea societăţii, iar restul – în termen de jumătate de an după înregistrarea
acesteia.
 Aporturile asociaţilor. Capitalul social se constituie din aporturile asociaţilor în numerar şi în
natură. Legea nu permite drept aport la capitalul social prestarea serviciilor de către asociaţi.
 Părţile sociale ale asociaţilor societăţilor cu răspundere limitată reprezintă o fracţiune din
capitalul ei social stabilit în funcţie de mărimea aportului la acest capital. Asociatul deţine o
parte socială. Părţile sociale pot avea mărimi diferite şi sunt indivizibile, dacă în actul de
constituire nu-i prevăzut altfel. Actul de constituire poate restrânge mărimea maximă a părţii
sociale. Dreptul asociaţilor asupra părţilor sociale se constată printr-un certificat care se
eliberează la cererea asociaţilor de către administratorul societăţii.