CAPITOLUL I- ŞTIINŢA SEMNELOR

Semiotica este ştiinţa despre semne, sisteme de semne şi despre comunicarea cu ajutorul
semnelor.1 Cercetatorii semioticii afirmă că toate acţiunile pe care le facem transmit un mesaj
despre propria persoana. De asemenea, în ceea ce priveşte muzica, mâncarea, cărţile, filmele ori
reclamele2, pot fi găsite numeroase mesaje codate, care pot semnifica diverse lucruri. În acest
sens, teoriile din domeniul semioticii ajută la explicarea felului în care oamenii interpretează
aspecte din vieta de zi cu zi, din mass-media sau din reclamele vizionate.
Elementul de bază al semioticii este semnul. Acesta poate lua diverse forme, precum:
cuvinte scrise sau rostite, figuri desenate, ori obiecte materiale, fiecare dintre acestea
corespunzând în mintea noastră cu un anumit concept cultural. Această unitate, care poate lua
oricare dintre formele menționate, are calitatea de a semnifica, transmițând astfel un mesaj
cultural către ceilalți. Semnul este astfel unitatea care leagă o indicație grafică/văzută/auzită de
un sens.
Așa cum spune un profesor de sociologie american, Mark Gottdiener, dacă ne gândim la
cuvântul „caine”, ori la o imagine cu un câine, mintea noastră le leagă automat pe acestea de
ceea ce știm noi că este un câine, și anume un animal domestic al speciei canine, cu diverse
caracteristici. Astfel, dacă am trăi într-o lume în care nu am fi văzut vreodată câini ori nu am fi
știut de existența lor, nu am fi putut ști ceea ce cuvântul „caine” semnifică. Avem în jurul nostru
diverse obiecte, lucruri care semnifică concepte, aspecte culturale, ori ideologii, toate acestea
purtând cu ele anumite înțelesuri care trebuie descifrate.

Saussure si Peirce-teorii
Semiotica modernă a luat amploare odata cu lucrările a doi autori cunoscuţi: Ferdinande
de Saussure(1857-1913), profesor de lingvistică, care o numeşte semiologie, şi Charles S.
Peirce(1839-1914), filosof, care numeşte această ştiinta semiotică. Lucrarea primului autor
menţionat „este considerată a fi chiar una dintre cele mai importante ale secolului 20.”3
Pentru Saussure studiul semnelor are o importantă aparte, având în vedere că unul dintre
cele mai importante sisteme de semne este chiar limba unui popor, prin intermediul căreia se pot
exprima o multitudine de idei. În opinia acestuia, semnul este alcătuit din două elemente
fundamentale: semnificantul și semnificatul.
Semnificantul, reprezintă ceea ce receptorul aude, percepe (cuvinte scrise, auzite).
Semnificatul face referire la ideea reflectată, înțeleasă, acest aspect având legătură cu
planul gândirii, căci are loc o reprezentare mentală a unui lucru.
Legătura dintre semnificant și semnificat nu este una prestabilită, naturală, ci arbitrară.
Aceasta se poate schimbă de-a lungul timpului în funcție de societate. “Nu există o legătură de
cauzalitate internă între un anume semnificat – soră, de exemplu, și lanțul fonic care îl

1
Textul ca semn si semnul ca test, http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=1626
2
P3
3
P 4-5
reprezintă: (s o r a). Ideea de sora nu este legata prin nici un raport interior cu sirul de
sunete care ii serveste drept semnificant”4
Conform celor spuse de Saussure, semnul are un înţeles abia atunci când este pus într-un
anumit context al unei propoziţii. „Cuvintele sunt semne, iar înţelesul unui cuvânt depinde de
contextul în care el se găseşte.” 5 Astfel, niște cuvinte oarecare, deși ne pot duce cu gândul la o
imagine mentală, totuși nu poartă cu ele un înțeles anume, nu căpăta un sens fără un context bine
definit.
De asemenea, se poate înțelege ceea ce semnifică un semn în momentul în care e pus în
relație cu înțelesul altuia, de exemplu atunci când facem referire la cuvinte opuse, precum
frumos-urât. Există adesea această tendință de a înțelege la ce se referă un lucru, tocmai prin
faptul că știm la ce nu se referă, și anume care este opusul său. Un exemplu ar fi cuvintele opuse
bogat-sărac, al căror înțeles, dacă ne gândim la fiecare în parte, poate fi priceput tocmai prin
faptul că îi cunoaștem opusul. Cu toate acestea, faptul că ele fac parte din aceeași categorie,
reprezentând o însușire de nivel financiar, ne face să putem crea o legătură între sensurile opuse
care sunt exprimate. „Scriitorii utilizează deseori opoziții, contraste, pentru a ajuta la clarificarea
unor idei.”6 Astfel, înţelesul unui semn este relevant abia când este pus în context ori in relaţie cu
semnificaţii opuse lor.
Conform lui Peirce, celălalt fondator al semioticii moderne, semnul este ceva care stă în
locul la altceva si este înteles de cineva. Peirce pune semnul în relaţie cu obiectul pe care-l
defineşte şi cu persoana care il interpreteaza.7 Acesta distinge trei tipuri de semne: semnul iconic,
indicele(index) si simbolul.
Semnul iconic- este cel care se bazează pe o asemănare cu obiectul semnificat,
beneficiind de caracteristici similare cu acela. De exemplu: fotografiile sunt semne iconice. O
fotografie este în strânsă relație de similitudine cu ceea ce este reprezentat în ea.
Indicele- semn aflat într-o relație reală cu obiectul, făcând trimitere directă la acesta.
Exemple de indici: indicatorele de drum, fumul(arată existența focului), febra(arată existența
răcelii)
Simbolul- semn care nu se află într-o relație directă cu obiectul. „Simbolurile sunt
semne numai prin existența unui interpretant și nu doar prin asemănare sau relație fizică.”
Simbolul este stabilit pe baza unei convenții a societății, care îi dă acestuia o interpretare.
Exemplu: crucea roșie-simbol al unor instituții medicale, porumbeii albi-simbol al păcii.

4
Caracterul arbitrar al semnului lingvistic si importanta codificarii in procesul de comunicare,
http://www.scrigroup.com/management/cominicare/Caracterul-arbitrar-al-semnulu94539.php#_ftn1
5
P6
6
P8
7
Textul ca semn si semnul ca text, http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=1626
 Teoreticieni contemporani din domeniul semioticii

Umberto Eco, semiotician italian, consideră că semnele sunt acele elemente care pot fi
folosite pentru a înlocui altceva. Conform spuselor acestuia, „acest altceva nu trebuie neapărat să
existe sau să se găsească undeva în momentul în care semnul îi ține locul.” În acest sens,
prin semne se poate da impresia de verosimil, cum ar fi în cazul televizorului, unde, prin
tehnicile specifice acestui canal se încearcă o punere în scenă a realității.
În concepția lui Umberto Eco, semnul poate fi folosit pentru a minți. Se poate crea astfel
o percepție diferită nu numai în ceea ce privește mediul televizual, ci și viața de zi cu zi, în care
oamenii pot minti prin intermediul semnelor. De exemplu8 femei si bărbaţi cu părul şaten sau
brunet care se vopsesc blonzi sau femei şi bărbaţi care poartă îmbrăcaminte specifică sexului
opus.
Marshall McLuhan, un intelectual cunoscut, afirmă că si prin reclamele pe care
companiile le produc oamenii pot fi înşelaţi şi manipulaţi. Aceştia pot să creadă lucruri care nu
sunt neaparat adevărate, însa asupra cărora se atrage atenţia, ca şi cum ar fi.
De asemenea, Roland Barthes, semiotician francez, a analizat felul în care unele produse
precum jucării, detergenţi, lapte, vin9 sunt prezentate publicului, în spatele acestora existând o
serie de ideologii si mituri.

Simbolurile

În opinia unor semioticieni precum Saussure, simbolul nu poate fi în totalitate arbitrar,

existând o relație între semnificant și ceea ce el semnifică. Acesta dă exemplu simboluri ale
justiției , preum acea balanța, ori simbolul care înfățișează o femeie oarbă cu o balanța în mână,
care dacă ar fi înlocuite cu alte elemente, și-ar pierde înțelesul. Ceea ce trebuie punctat este
faptul că această asociere între justiție și respectivele simboluri nu se produce în mod
întâmplător. În acest sens, pentru a reuși să asociem acea balanța cu justiția, întâi trebuie să
cunoaștem că la asta se referă. Altfel, a vedea pur și simplu simbolurile respective nu ne-ar putea
duce în mod automat cu gândul la ceea ce reprezintă.
Fiecare popor are cultura sa și propriile evenimente istorice ori aspecte care și-au lăsat
amprenta asupra lui. Crescând într-o societate cu un anumit tip de cultură, învățam să înțelegem
sensul simbolurilor existente în cadrul acesteia și să ne raportăm corect la ele. Simbolurile sunt
deosebit de importante în fiecare societate, fiind întâlnite în mai multe situații, precum: religia
creștină(simbolul este crucea), naționalism(simbolul este steagul).

8
P 12
9
P 12-13
 Denotația și conotația

Denotația se referă la explicarea concretă a sensului unui cuvânt, pentru a se putea

înțelege clar ce înseamnă el (semnificația lexicală).
Conotatia are la baza acele intelesuri culturale si mituri10 care le sunt atribuite unor
cuvinte sau lucruri.
Deseori acele înțelesuri care au la bază diverse ideologii sau mituri ajung să se integreze
atât de bine în contextul societății în care se află, încât pot părea naturale, perfect obișnuite. Spre
exemplu într-o mulțime de filme sunt integrate ideologii care fac publicul să creadă că aceea
este realitatea și normalitatea. Asta se întâmplă și în cazul anumitor jucării.
Dacă ne referim la cunoscuta păpușă Barbie, din punct de vedere al sensului denotativ
este un obiect de plastic, cu un anumit nr. de cm înălțime și lățime. Acest lucru face referire la un
lucru concret, real. În ceea ce privește sensul conotativ, păpușa Bărbie reflectă anumite aspecte
ale culturii și societății americane, purtând cu sine o semnificație simbolică. Conform unor
sociologi, păpușile Bărbie pot schimba percepțiile copiilor asupra aspectelor pe care trebuie să se
axeze atunci când cresc. Astfel, jucându-se doar cu acest tip de păpuși, în detrimentul unor baby
dolls, ideea pe care fetițele o preiau este aceea de a își îndrepta interesul pe o imagine cât mai
atractivă fizic, cu scopul de a cuceri și de a avea succes în relațiile cu băieții. Starea maternă nu
le este indusă prin ideologia pe care Barbie o propune.

Metafora și metonimia

Metafora este un element al limbajului figurativ, care are la bază analogia. Aceasta ajută
la compararea într-o formă mai distinctă a unui lucru cu un altul, cele două având anumite
aspecte similare. Termenul de comparat lipsește însă, metafora fiind folosită prin intermediul
verbului „a fi”, ca in urmatorul exemplu11: „Iubirea mea este (un) trandafir.” Comparaţia este şi
ea o formă a metaforei, insa nu are la fel de multa putere precum cea dintai. Este evidenţiată în
exemplul următor: „Iubirea mea este ca un trandafir.”
Metafora oferă o notă distinctă propoziției în care este utilizată și se distinge de folosirea
cuvintelor într-un limbaj obișnuit prin faptul că are o latură mai poetică.
Metaforele au un rol important și în ceea ce privește felul în care percepem realitatea din
jurul nostru, deoarece numeroasele concepte existente în mintea noastră au efect asupra modului
în care ne comportăm și în care ne raportăm la situații.
Există o mulțime de cazuri în care folosim metafore, sub forma unor comparații care ne
ajută să explicăm mai ușor anumite lucruri pe care nu știm să le definim exact. De exemplu, dacă
încerci să îi descrii unei femei cum arată un anumit bărbat pe care ea nu îl cunoaște, ai putea avea
tendința de a compara, spre exemplu, spunându-i: „arata că Leonardo di Caprio.” În felul

10
P 15
11
acesta, femeia își va face o idee asupra aspectului acelei persoane, tocmai pentru că în mintea ei
va avea imaginea celebrității respective. Acest lucru este valabil în orice fel de situație, chiar și
atunci când nu știm gustul unui anumit tip de mâncare pe care am vrea să îl încercam, iar cineva
ne ajută să ne dăm seamă într-o oarecare măsură, prin faptul că ni-l descrie printr-o comparație
cu un alt aliment.
Metonimia reprezintă un alt element de bază al limbajului figurativ, aceasta utilizând
asocierea. În cadrul societății întâlnim pe parcursul dezvoltării noastre diverse aspecte culturale
pe care începem să le asociem cu anumite lucruri. De exemplu, există numeroase mărci pe care
le asociem cu statusul unei persoane în societate. Atunci când vedem un om care conduce un tip
de autoturism extrem de scump, acest aspect ne duce cu gândul la faptul că este foarte bogat. În
acest sens, cei care produc reclame pentru diverse produse, se pot folosi în prezentările lor și de o
anumită marca scumpă pe care oamenii o cunosc, care să poate duce cu gândul la faptul că
produsul vândut de ei este de calitate înaltă, fiind destinat de asemenea persoanelor care preferă
luxul. Astfel, metonimia stă la baza acestui de tip de conexiuni făcute adesea de oameni.
Atât metaforele cât și mentonimiile „au un rol important în modelarea gândirii noastre.”
Agențiile de publicitate le folosesc deseori pe acestea tocmai pentru că reușesc astfel să îi facă pe
oameni să înțeleagă mai repede diverse aspecte ale produselor lor. Prin metafora sunt transmise
mai rapid mesaje cu privire la produsele promovate, iar prin metonimie se poate apela la
conexiunile făcute de oameni în minte, pentru a îi direcționa către consum.

Limba si limbajul

Limba este un sistem complex, care cuprinde semne si reguli gramaticale. Reprezinta de
asemenea instrumentul de baza al comunicarii interumane.12
Este acea structura sociala, care nu poate fi modificată dupa bunul plac al fiecăruia,
deoarece aceasta işi are deja fixat locul în comunitate, fiind acceptată în forma existentă. Dacă
oamenii nu respectă regulile dupa care aceasta funcţioneaza, aceştia „nu vor vorbi sau scrie in
limba respectiva corect”13
Limbajul are in vedere felul in care oamenii folosesc limba, reprezentand „procesul de
exprimare a ideilor si a sentimentelor prin mijlocirea limbii”.14 Acesta este bazat pe alegerea
personala, deoarece fiecare alege ce tip de limbaj doreste sa foloseasca. El poate influenţa uneori
limba. De exemplu, în cazurile în care anumite forme ale cuvintelor încep să fie folosite atât de
des într-o ţară, încât dicţionarele au nevoie să fie revizuite.
Pentru a putea fi înțeleasă mai bine distincția dintre limbă și limbaj, voi da următorul
exemplu, care ilustrează o analogie între acestea și mâncare: alimentele pe care noi le mâncăm
pot fi considerate echivalentul limbajului, iar totalitatea alimentelor existente pot fi considerate
echivalentul limbii. În acest sens, așa cum dintr-o mulțime de tipuri de mâncare noi alegem să
12
Limba si limbaj, https://wondereducation.wordpress.com/2011/11/21/limba-si-limbaj/
13
P 21
14
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii, http://www.autorii.com/scriitori/sinteze-literare/limba-
si-limbajul-aspectele-stilurile-si-nivelurile-limbii.php
consumăm unele alimente, așa se întâmplă și în cazul limbii, unde, deși există un ansamblu de
cuvinte, folosim doar o parte din ele pentru a ne exprima ideile, intervenind astfel limbajul. De
asemenea, așa cum mulți dintre oameni preferă să mănânce de obicei aceleași tipuri de mâncare
cu care sunt obișnuiți, așa se întâmplă și în ceea ce privește limbajul, deoarece atunci când
conversăm, avem tendința de a folosi întotdeauna aceleași cuvinte cu care ne-am învățat.

Codurile

Codurile sunt acele elemente care stau la baza unei culturi, arătand societătii în ce anume
să se îmbrace, ce să mănance, cum să crească copiii, ce gesturi să folosească, cum să se raporteze
la cei din jur și la tot ceea ce îi inconjoară.
Acestea se imprimă în gândirea unui copil pe măsură ce el se dezvoltă în cadrul
comunității din care face parte. Codurile pot varia în funcție de țara, regiune, oraș sau chiar
identitatea socioeconomica ori religioasă a familiilor.15
Odată ce aceste coduri își fac apariția în felul în care un copil percepe lumea, ele îi vor
influența nu numai mentalitatea, ci și formele sale de comportament. Codurile contribuie astfel la
conturarea unor acțiuni, deoarece persoana care a înțeles ceea ce ele transmit, va reacționa
ulterior pe baza acestora. Aceste tipuri de comportament și de raportare la viață își au astfel
rădăcina încă din primii ani de viață, când copilul începe să cunoască ceea ce îl înconjoară și să
își formeze niște idei cu privire la lume.
Fiecare popor are propriile sale coduri culturale pe baza cărora se ghidează, însă,
învățând să înțelegem diverse coduri, putem să înțelegem mai bine și comportamentul oamenilor
din diverse părți ale lumii.Codurile au o dimensiune socială, acestea fiind familiare celor care
trăiesc în cadrul unui anumit popor, care are o anumită cultură. Prin intermediul acestora se poate
stabili sensul semnelor existente în societate, deoarece ele oferă un cadru cultural care ajută la o
astfel de raportare.
„Unul dintre principalele scopuri ale semioticii este de a identifica acele coduri ascunse
care ne modelează comportamentele și felul în care înțelegem lumea.” Mulți semioticieni
încearcă să descopere acele coduri care stau la baza semnelor din reclame, modă etc, pentru a
înțelege mai bine felul în care oamenii acționează.
Codurile pot fi găsite în numeroase aspecte ale vieții noastre, acestea având un efect
semnificativ în ceea ce privește dezvoltarea copilului și viața sa de adult. De asemenea, codurile
sunt utilizate adesea în sistemul mass media, pentru a acționa chiar și la nivel inconștient uneori,
atunci când diverse companii se folosesc de ele pentru a direcționa comportamentul oamenilor în
societatea de consum și pentru a îi face să se raporteze într-un anumit mod la produsele
promovate.

15
P 23
 Lipsa semnelor e și ea un semn

„Acest proces implica lipsa primirii unor semne atunci cand ne asteptam sa le primim,ceea ce
rezulta in a fi chiar un semn”16

De exemplu17, atunci când trecem pe lângă cineva cunoscut și îl salutăm, iar acea persoană nu ne
răspunde, lipsa reacției aceluia devine însăși un semn. La fel se întâmplă și în cazurile în care
răspundem la telefon, salutăm, însă nu se mai aude nimic, rămânând astfel fără răspuns din
partea acelei persoane. Toate acestea sunt semne, chiar dacă ele există prin însăși lipsa lor
inițială.

„Exista un caz faimos al lui Sherlock Holmes, care a fost rezolvat tocmai pentru că nu a
lătrat câinele. Un criminal a intrat într-o clădire cu scopul de a comite o faptă gravă, însă câinele
de pază nu a lătrat, iar Sherlock Holmes a interpretat asta că fiind un semn al faptului că acel
câine îl știa pe respectivul om și tocmai de aceea nu a lătrat la el.”

Semne care mint

Astfel de cazuri pot fi întâlnite atât fără un scop rău intenționat, cât și cu intenția de a produce
ceva ce nu este corect.

Astfel, în primul caz, existe numeroase persoane care își vopsesc părul în altă culoare decât cea
naturală, părând astfel diferite, fără să aibă o intenție negativă, însă cu toate acestea pot face
respectivul lucru tocmai pentru a fi privite în ochii anumitor bărbați care au anumite preferințe,
că fiind mai atrăgătoare.

Cazul mai rău este cel în care semnele sunt utilizate în scopuri deloc morale sau acceptabile în
societate. De exemplu, persoane care își însușesc un anumit tip de limbaj de specialitate, pentru a
se preface că activează într-un anumit domeniu, producând astfel diverse situații neplăcute, sau
chiar periculoase.

Astfel, semnele pot minți în funcție de felul în care sunt utilizate, producând diverse efecte la
nivelul societății.

16
P 28
17