INTROSPECȚIONISMUL-Din perspectiva introspecţiei, psihicul este Dnceput ca un cerc închis de

fenomene, ce îşi are izvorul în el însu şi, fără nici-o leg ătur ă determinativ ă cu exteriorul. Pentru a putea
studia aceast ă realitate interioar ă, cercet ătorul trebuie s ă se dedubleze în obiect şi subiect al cercet
ării. Dac ă vrem s ă studiem gândirea, spun introspecţioni ştii, nu avem altceva de f ăcut decât s ă-l
punem pe subiect s ă gândeasc ă şi s ă-şi descrie experienţa sa. A fi concomitent şi obiect şi subiect al
cercet ării este imposibil. Este ca şi când, ne atrage atenţia un autor, ai sta la fereastr ă şi te-ai vedea
mergând pe strad ă. La aceasta trebuie s ă ad ăug ăm şi alterarea proceselor psihice, dac ă ele sunt
studiate chiar în momentul funcţion ării lor. Cum dedublarea cercet ătorului n-ar da decât posibilitatea
studierii propriilor funcţii psihice, nu şi a altor persoane, pentru a se putea realiza şi acest deziderat,
introspecţioni ştii recomand ă empatia, adic ă transpuInerea cercet ătorului în tr ăirile şi st ările psihice
ale altor persoane. Or, |se sie c ă dac ă cineva nu a tr ăit vreodat ă o stare psihic ă, nici nu se poate
transpune în ea, iar dac ă o face, aceasta este inautentic ă. Introspecţioni ştii pun în centrul psihologiei
studierea fenomenelor con ştiente, de aceea, introspecţia s-a mai numit şi psihologia Conştiinţei.
"Obiectul propriu al psihologiei este viaţa con ştientă, oriunde s-ar manifesta ea." ([25], p. 69).
Introspecţia îşi are originea în Germania, în laboratorul lui Wundt, şi cum la acesta au venit la
specializare psihologi din toat ă lumea, ea se r ăspânde şte extrem de repede, nu doar în Europa, ci şi în
America. Cel care o aduce în America este Titchlner, care a generat o orientare psihologic ă ce poart ă
denumirea de structuralism. Din perspectiva acestei orient ări, sarcina psihologiei const ă în a
desprinde, dezmembra structurile psihice complexe în elementele lor componente şi a le studia pe
fiecare dup ă o serie de criterii (natura, calitatea, intensitatea, durata lor etc.). Opus structuralismului,
este funcţionalismul, promovat de J. Deweg, J.R. Angell, G.H. Mead, cunoscut şi sub denumirea de
"şcoala de la Chicago", care se preocupa de importanţa, semnificaţia şi rolul funcţiilor psihice în
vedereadapt ării individului şi a organismului său la condiţiile de mediu.

Foarte curând, cercet ătorii şi-au dat seama c ă nu doar con ştiinţa trebuie s ă fie obiectul de studiu al
psihologiei, deoarece fenomenele psihice funcţioneaz ă şi la alte niveluri. Concluzia s-a impus ca urmare
a nvestig ării bolnavilor somatic, dar mai ales psihic. S. Freud este cel care, fără a descoperi incon
ştientul, îl propune ca obiect de cercetare al psihologiei. El introduce conceptul de "aparat psihic",
elaboreaz ă o viziune dinamic ă asupra acestuia, pune la punct o tehnic ă de sondare a incon ştientului.
Dac ă pân ă nu demult în centrul psihologiei se afla con ştiinţa, de data aceasta locul îi este luat de incon
ştient. "Nu dorim doar s ă descriem şi s ă clasific ăm fenomenele, scria Freud, ci intenţion ăm s ă le
concepem ca pe nişte indicii ale unui joc de forţe care se desfăşoară în viaţa psihic ă, ca manifestări ale
unor tendinţe cu scop diferit şi care acţioneaz ă fie în aceea şi direcţie, fie în direcţii opuse, încerc ăm s ă
elaborăm o concepţie dinamic ă cu privire la fenomenele psihici ([79], p. 99). Psihanaliza, cu un ecou
extraordinar de mare în epoc ă, dar şi mult dup ă aceea, cu susţin ători dar şi cu contestatari fervenţi, de
şi pare a fi total diferit ă de introspecţie, cel puţin în ceea ce prive şte obiectul de cercetare, se întâlne
şte cu acesta în psihologismul lor, concretizat în faptul c ă ambele cerceteaz ă viaţa interioară psihic ă a
individului. Multe alte concepţii psihologice, centrate pe investigarea interiorităţii psihice, ar putea fi
Asociaţionismul ("mecanica mental ă" a lui James Mill, "chimia mental ă" promovat ă de Stuart
Mill, psihologia "sensului intim" a lui Mâine de Binan), psihologia actului, al c ărui inspirator a fost
Bertrand, şcoala de la Wurzbourg, cu celebra sa teorie a "gândirii fără imagini" şi nu mai puţin celebra
introspecţie experimental ă (Kulpe, Watt, Mich, Ach), gestaltismul sau psihologia formei (Wentheimer,
Koffka, Kohler) etc. se ata şeaz ă acestui punct de vedere.subsumate acestei perspective de abordare a
obiectului psihologiei.
 Comportamentul - ca obiect al psihologiei

Dacă introspecţia a avut aderenţi şi susţinători în Europa, ea corespunde în mare m ăsură filosofiei
subiectiviste şi contemplative din acea perioad ă, nu aceea şi soart ă a avut-o în America. Aici, foarte
curând, împotriva ei apar reacţii virulente. Acestea s-au manifestat din partea filosofiei, mai practic ă,
mai pe m ăsura temperamentului şi caracterului americanilor, şi anume, pragmatismul care identific ă
realitatea obiectiv ă cu reacţiile subiective faţă de ea, obiectul cunoa şterii cu procesul cunoa şterii,
orientându-se spre ceea ce este util, eficient, avantajos. Zoopsihologii nu puteau agrea introspecţia,
deoarece animalele studiate de ei nu dispuneau de con ştiinţa. Mulţi dintre ei (Beer, Bethe, von Uexkull,
Loeb, Jenning), nemulţumiţi de faptul c ă nu pot studia comportamentul animalelor nici în termeni
fiziologici, nici în termeni psihologici clasici, propun golirea acestora de orice implicaţie psihic ă,
elaborarea unei noi terminologii (recepţie, în loc de senzaţie, fonorecepţie, în loc de audiţie, rezonanţă,
în loc de memorie etc.). Tot ei recomand ă utilizarea unor metode obiective în studiul
comportamentelor (labirinte, aparatul cu alegeri multiple, aparatul de s ărit, "cutia" lui Skinn, reflexele
condiţionate etc.). Se preconizeaz ă astfel trecerea de la stadiul con ştiinţei, la stadiul
comportamentului, nu doar al animalelor, ci şi al oamenilor, de la un tip de psihologie (introspecţionist
ă), la un nou tip (psihologia behavioristă). Vechea psihologie introspecţionist ă este considerat ă
ca fiind subiectiv ă, mentalist ă, închis ă, ermetic ă, accesibil ă doar unei minorităţi de iniţiaţi, iar con
ştiinţa - obiectul ei de cercetare - este etichetat ă ca fiind o himer ă, ceva trec ător şi am ăgitor, o ipotez
ă necontrolabil ă, inaccesibil ă, neverificabil ă. J.B. Watson (1913) considera c ă dac ă psihologia vrea s ă
devin ă într-adev ăr o ştiinţă practic ă, util ă, deschis ă, s ă înl ăture con ştiinţa şi s-o înlocuiasc ă cu
comportamentul, singurul care poate fi studiat în mod obiectiv, care poate fi observat, m ăsurat,
cuantificat; ea ar trebui s ă-şi schimbe metoda de inverstigaţie, s ă arunce peste bord introspecţia şi s ă
pun ă în locul ei metoda observaţiei obi şnuite, capabil ă de a satisface cerinţele unei ştiinţe, pozitive; în
sfâr şit, psihologia ar trebui s ă ţinteasc ă nu doar spre descrierea şi explicarea fenomenelor psihice, ci şi
spre formularea unor legi ale comportamentului în stare de a funda acţiunea eficace a omului supra
naturii sale umane. Pornind de la definirea comportamentului ca ^ansamblul răspunsurilor ajustate
stimulilor care te declan şeaz ă*, Watson postuleaz ă existenţa relaţiei directe dintre stimul şi reacţie,
scopul psihologului fiind acela de a prevedea răspunsul. Numai stimulul şi reacţia, între care exist ă o
relaţie direct ă şi unilateral ă, sunt obiectivi, numai ei pot fi studiaţi prin metoda observaţiei directe. Tot
ceea ce se interpune între stimul şi reacţie este neavenit şi, deci, trebuie ignorat sau înl ăturat. Din
perspectiva acestor consideraţii metodologice, Watson stabile şte trei clase de organiz ări
comportamentale (vizuale, motorii, laringeale), înl ătur ă din psihologie noţiunile care nu-l mai servesc
(con ştiinţa pe care o consider ă un concept perimat, imaginile taxate pa un lux mental, f ără nici o
importanţă funcţional ă), converte şte fenomenele psihice care nu puteau fi negate în comportamente
"deschise", "observabile", "obiectivizate" (imaginile vizuale nu sunt, dup ă el, decât tensiuni musculare
ale ochilor; reprezent ările sunt reamintirea senzaţiilor kinestezice care au însoţit alt ădat ă perceperea
obiectului; gândirea este o mi şcare a laringelui etc.). Totul este redus la cele trei organiz ări
comportamentale. Numai în felul acesta, credea Watson, psihologia poate fi sc ăpat ă de co şmarul
subiectivismului, numai astfel ea va putea fi transformat ă într-o ştiinţă pozitiv ă, obiectiv ă, comparabil
ă cu celelalte ştiinţe ale naturii. De şi behaviorismul este limitat, chiar cu erori grosolane, a şi fost numit,
de altfel, glandologie sau "psihologia spasmului muscular", nu putem s ă nu reţinem c ă, prin ideea
omului real, ce poate fi studiat obiectiv, prin sublinierea posibilităţii control ării şi dirij ării
comportamentului uman, a degajat, într-o oarecare m ăsur ă, psihologia de egocentrismul extrem în
care se compl ăcea, de subiectivismul p ăgubitor, atât pentru om, cât şi pentru ştiinţă, a reintrodus omul
şi psihicul s ău pe traiectul deteminismului natural şi social.
Se constituie chiar la un moment dat o nou ă orientare psihologic ă, numit ă "psihologie
umanistă". Spre deosebire de behaviorism, care postula o concepţie mecanicist ă despre om,
considerândiH o ma şin ă u şor manipulabil ă în funcţie de scopurile propuse, dar şi de psihanaliz ă, care
reducea omul la o fiinţă iraţional ă, controlat ă irevocabil de trecut şi de produsul acestuia, incon
ştientul, psihologia umanist ă îşi propune s ă studieze problemele importante ale poziţiei omului în
societatea de azi, s ă ajung ă, în felul aceasta, la o psihologie cu aplicaţii directe pentru viaţa omului. Dup
ă p ărerea lui Maslow, unul dintre iniţiatorii şi propulsatorii psihologiei umaniste, "ceea ce un om poate,
el trebuie s ă fie, deoarece există tendinţa ca fiecare s ă devin ă actualizat în ceea ce este el potenţial... s
ă devin ă ceea ce este capabil s ă fie" ([132], p. 46). La rândul s ău, Cari Rogers, un alt remarcabil
psiholog umanist, scria: uomul nu are caracteristicile unei ma şini, el nu este pur şi simplu o fiinţă sub
controlul instinctelor incon ştiente, ci este o persoan ă aflată în procesul cre ării de sine... Omul tinde s ă
devin ă el însu şi, nu o p ăpuşă, nu un sclav, nu o ma şin ă, ci şinele s ău individual şi unic?' (dup ă [226],
p. 45). Tocmai acest "sine individual şi unic" intenţioneaz ă psihologii umani şti s ă fie transformat în
obiect al psihologiei. "Psihologia - nota Allport - nu trebuie s ă se mulţumeasc ă cu studierea unui om
artificial, ci trebuie s ă explice omul rear ([6], p. 7). Psihologia ar urma s ă cuprind ă în obiectul s ău
probleme insuficient intrate în aria preocup ărilor ştiinţifice ale speciali ştilor. Printre acestea am putea
enumera: omul şi problematica sa uman ă, viaţa personal ă şi relaţional ă a omului pres ărat ă cu
nimicurile ei cotidiene sau cu marile ei drame; ipostazele devenirii şi autoconstrucţiei omului şi a
existenţei sale; atitudinea activ ă a omului faţă de propira sa existenţă şi acestea nu doar cu scopul de a
cunoa şte şi înţelege mai bine omul, ci pentru a-l instrumenta cu mijloace specifice de acţiune, în
vederea depăşirii dificultăţilor cu care se confrunt ă; abordarea nivelurilor mai înalte ale naturii umane;
creativitatea, valorizarea şi autovalorizarea, autorealizarea etc. Nevoia de redimensionare a obiectului şi
problematicii psihologiei, nevoia de sintez ă şi de interpretare holist ă a omului sunt resimţite acut de
psihologii umani şti. Mai mult, ei "deschid" omul c ătre lumea celorlalţi oameni, se ocup ă de
maturizarea lor psihologic ă, dar şi relaţional ă, furnizeaz ă chiar şi o serie de tehnici de schimbare
sociopsihologic ă a omului, (vezi [254], p. 62-72; 247-276). Numit ă chiar de creatorul ei "a treia forţă în
psihologie", psihologia umanist ă conţine nenum ărate sugestii utile pentru redimensionarea obiectului
psihologiei.

3. Câteva constat ări concluzive

a) Niciuna dintre cele patru orient ări nu este perfect ă, dimpo triv ă, fiecare dintre ele dispun atât de
virtuţi, cât şi de limite importante. Con ştientizarea limitelor s-a făcut chiar din interiorul lor, ceea ce
duce la o oarecare corijare a lor. De exemplu, introspecţionismul, dânduşi seama de unele imperfecţiuni
ale metodei sale, a introdus introspecţia experimental ă, bazat ă pe fracţionarea momen telor unei
operaţii mintale şi apoi pe concentrarea atenţiei asupra fiec ăreia în parte. La fel, behaviorismul,
sesizând c ă eliminarea veri gilor intermediare dintre stimul şi reacţie echivaleaz ă cu golirea psihologiei
de conţinutul s ău cel mai specific, fapt care îl lipse şte pe om de posibilitatea alegerii acţiunilor, de
sentimentul libertăţii, de con ştiinţa responsabilităţii, a reintrodus con ştiinţa în psihologie. Tolman
vorbe şte de existenţa unor variabile intermediare, ca şi despre o spontaneitate interioară a individului.
b) Se pare c ă nici una dintre aceste orient ări, chiar corijat ă şi restructuară, luat ă în sine, nu reu ş e şte
s ă rezolve problema obiectului psihologiei. Introspecţia p ă c ătuie şte prin neluarea în seam ă a elemen
telor determinative, ca şi a celor de exteriorizare a psihicului, behaviorismul renunţă, în mod deliberat,
tocmai la studierea meca nismelor prin intermediul c ărora acţiunea unui stimul se transform ă în
manifest ări ale unui organism; activitatea, prin caracterul s ău con ştient, risc ă s ă piard ă din vedere
elementele infrastructurale ale psihi cului, psihologia umanist ă accentuând rolul formaţiunilor psihice
supe rioare, nu le mai vede pe cele simple, inferioare, senzoro-motorii, dii care se na şte psihicul. c) Dac
ă nici una din cele patru orient ări nu rezolv ă problem; obiectului psihologiei, toate ia un loc ar putea s ă
o fac ă? Ne îndoim, ş atunci, care este soluţia? Una dintre ele ar fi opţiunea pentru oricarţ dintre ele, în
funcţie de scopul cercet ării. Dar aceasta este limitat ă Dat fiind faptul c ă psihologia activităţii le
integreaz ă şi le depăş e şte p< celelalte dou ă, iar psihologia umanist ă integreaz ă, la rândul ei, acti
vitatea, consider ăm c ă obiectul psihologiei îl constituie activitate* omului concret sau omul concret
care acţionează.