Opera lui Ioan Slavici rămâne o operă actuală, prin maniera în care a abordat aspectele sociale şi

adevărul, prin valoarea etică a personajelor, prin universul moral al omului şi prin înţelegerea lui. În
critica literară, a fost dezbătut epicul şi eticul operei slaviciene de la debut până la finalul ei, programul
moral aflându-se într-o permanentă evoluţie. Prin urmare, eticul devine, la Slavici, estetic, opera
abordând probleme morale, dovedind o bună cunoaştere a etosului autohton, dar şi a marilor modele
etice oferite de literatură. Mihai Cimpoi descrie universul slavician drept unul „eticizat, axat pe o
analogizare deosebită a esteticului cu eticul”.

„Studiul social e elementul meu, aş putea spune atmosfera mea spirituală” - afirma Slavici. Ion Dodu
Bălan observă că personajele slaviciene sunt caracterizate de un „rigorism moral, rămânând, însă,
oameni vii, autentici, care nu se transformă în uscate principii etice”. Prozatorul insistă pe observaţia
socială, pe problemele morale, fără a neglija natura umană concretă, aspectele fizice ale personajelor
sale. „Caracterele” sunt surprinse în momente decisive, în situaţii limită, în tulburătoare crize morale,
adevărate probe hotărâtoare, eroii „sunt în căutarea unei purităţi morale, a unui echilibru sufletesc,
incompatibil cu actele imorale”. Personajele caută o lege morală, se modelează prin obiceiuri şi credinţe.
Ion Rotaru îl vede pe Slavici un homo aedificator clasic, care „a construit mereu după proiectele altora,
într-o grabă care nu era doar a construcţiei, ci a răspunsului faţă de o comandă urgentă”.

Eroii lui Slavici descind din viaţa reală şi din basmul popular, sunt creaţi pentru a ilustra anumite principii
morale care asigură „liniştea sufletească”. Problemele morale expuse de Slavici sunt în concordanţă cu
principiile religiei creştine. Ţelul final al personajelor este puritatea morală şi spirituală. Ele trebuie să
ispăşească anumite păcate, pentru a se purifica, pentru a ajunge la un echilibru spiritual. „E o chestiune
de înţelepciune practică să ne chivernisim viaţa astfel ca să simţim cât se poate de puţine dureri...”, scrie
Slavici în Educaţiune morală. Atunci când oamenii nu ştiu saşi „chivernisească viaţa”, existenţa lor se
transformă în chin, sfârşind adesea dramatic: Lică Sămădăul şi Ghiţă, din Moara cu noroc, care prin vina
lor morală îşi asumă un destin tragic, Marta şi Miron din Gura satului, Simina, Iorgovan şi Sofron din
Pădureanca, Duţu şi Stanca din Comoara, Mara, Persida, Trică din Mara etc.

În opera lui Slavici, se confruntă contrariile morale: lăcomia şi cumpătarea, robia şi libertatea, suferinţa
şi bucuria, vinovăţia şi neîntinarea sufletească, binele şi răul, omenia şi neomenia. Moralismul slavician
se bazează pe virtuţile antice: cumpătare, echilibru, stăpânire de sine, lepădare de sine şi înălţare
sufletească, modestie etc., toate ducând spre un ideal, spre perfecţiunea umană. Pedagogul Slavici
întocmeşte un „catehism” etic, separă mai întâi binele de rău, virtutea de infamie, fapta bună de
ingratitudine. Un om cumpătat, generos şi sociabil este cel care are ca scop suprem în viaţă fericirea,
mulţumirea de sine, acordul cu lumea

Principiile morale fundamentale care decurg din situaţiile de viaţă narate încep cu stăpânirea de sine,
autocontrolul, cumpătarea, pentru ca plăcerea, bucuria, să nu degenereze în viciu. După Slavici, viciul,
patima sau păcatul, începe de acolo de unde omul îşi pierde cumpătul. Idealul moral este cumsecădenia,
cumpătarea şi omenia. Echilibrul e, după Slavici, nu atât o atitudine activă, cât una a datoriei împlinite
de fiecare. Patima nestăvilită, şi înainte de toate, lăcomia, nu poate fi combătută decât prin tărie de
caracter, simţ al măsurii şi stăpânire de sine. Natalia Costiuc observă că eroii lui Slavici „se
autoanalizează, fie că săvârşesc fapte oribile, fie că dau dovadă de „iniţiative principiale” cumpătate,
acceptate ca atare de propria conştiinţă”.
La Slavici, morala şi credinţa sunt puse într-o unitate etică organică, pe care scriitorul o universalizează.
Fiecare personaj îşi ştie rolul său şi acţionează conform regulilor de rigoare. Vorbele lor sunt rostite cu
multă înţelepciune creştinească, personajele fiind educate în spirit creştinesc. Ba mai mult, ei locuiesc şi
acţionează într-o comunitate în care se ştie de măreţia lui Dumnezeu.