AUTISMUL

Cuvântul ”autism” provine din grecescul “auto” care semnifică ”sine însuși”. Autismul este o
tulburare severă de dezvoltare de natură neurobiologică ce afectează acele părți ale creierului care
procesează limbajul și comunicarea socială. Această tulburare globală de dezvoltare poate fi
observată înaintea vârstei de 3 ani. Copiii cu autism stabilesc rar contactul vizual (sau chiar deloc) cu
obiecte și/sau persoane. Au o dificultate comună de interacționare cu mediul înconjurător. Este
afectată comunicarea verbală și cea non-verbală, precum și prelucrarea informațiilor primite de la
organele de simț.
Aproximativ 75% dintre copiii cu autism au și alte dizabilități mentale asociate. Autismul mai
poate fi asociat cu alte probleme cum ar fi: epilepsie (25-30% dintre persoanele cu autism),
hiperactivitate, dislexie, paralizie cerebrală, s.a. Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor
mentale (DSM-IV-TR) descrie cinci categorii de tulburări pervazive de dezvoltare:
a) Autismul infantil (tulburare autistă, autismul clasic) descris de Leo Kanner, presupune
prezența deficitelor în cele trei domenii:
 Socializare;
 Comunicare;
 Flexibilitate comportamentală și cognitivă.
b)Tulburarea Asperger: descrisă de Hans Asperger, grupează copii cu:~IQ peste 70
 inadecvare socială;
 inflexibilitate socială;
 inflexibilitate comportamentală;
 interese restrânse;
 limbaj dezvoltat.
c) Tulburarea pervazivă de dezvoltare fără altă specificație (PDD-NOS sau autismul tipic):
include copii cu simptomatologie mai puțin severă care nu pot fi diagnosticați nici cu autism clasic,
nici cu tulburare Asperger, cu un prognostic mai bun decât autismul clasic.
d)Tulburarea dezintegrativă a copilăriei: caracterizată prin regres motor și psihic care apare după
primii 2-3 ani de dezvoltare psihomotorie aparent normală. Este o tulburare severă, indusă prin
deficit metabolic.
e) Sindromul Rett: regres global sever progresiv care apare în special la fete, după o perioadă de
aproximativ 5-30 luni de dezvoltare aparent normală.
A fi părintele unui copil autist este o reală provocare și de asemenea o mare responsabilitate.
În primul rând, părinții trebuie să întrebe medicul psihiatru sau să contacteze asociațiile care se ocupă
de copiii cu autism pentru a învăța tratamentul autismului și pentru a învăța cum să se descurce cu
manifestările copilului. Această atitudine s-a dovedit a fi foarte utilă în reducerea stresului membrilor
familiei și de asemenea a îmbunătățirii funcționării copilului. Înțelegerea afecțiunii și cunoașterea ei,
a expectațiilor posibile, este o parte importantă în ajutarea copilului să devină independent. Învățând
despre autism, părinții pot fi, de asemenea, pregătiți pentru momentul în care copilul lor ajunge la
maturitate. Unii adulți cu autism pot trăi “pe picioarele lor”, pot munci și pot fi la fel de independenți
ca celelalte persoane de vârsta lor, în timp ce alții au nevoie de un însoțitor permanent. Colaborarea,
comunicarea strânsă cu alte persoane implicate în educarea și îngrijirea copilului este de asemenea
foarte utilă. O măsură foarte eficientă și bun tratament pentru copiii cu autism este o abordare în
echipă și aplicarea unui program bine structurat, în mod constant.
Totodată, este foarte important ca părinții să aibă grijă de ei înșiși, să învețe diverse modalități
de a face față emoțiilor, temerilor și îngrijorărilor care apar atunci când se confruntă cu un copil autist.
Provocările de zi cu zi și cele pe termen lung la care inevitabil sunt supuși, cresc riscul părinților și a
celorlalți membri ai familiei să dezvolte depresie sau alte afecțiuni legate de stres. Pe lângă o
implicare activă în viața copilului cu autism, este de preferat ca părinții să aibă un hobby, să iasă cu
prietenii, să-și găsească diferite modalități de relaxare, pentru a face față mai bine solicitărilor venite
din partea copilului. Pe lângă acestea, grupurile de terapie de suport pentru părinți și pentru alte rude
apropiate sunt adesea foarte utile, persoanele care participa la aceste grupuri pot beneficia adeseori
de experiența pe care alții o împărtășesc.

Posibile cauze ale autismului

La nivel structural a fost sugerat că, creierul persoanelor cu autism este mai mare și că există
anomalii la nivelul cortexului, precum și că ar exista anomalii structurale și celulare în hipocamp,
amigdală și cerebel. La nivel funcțional s-au arătat anomalii ale EEG, însă fără să fi fost descoperit
un tipar al acestora specific pentru autism sau o mai slabă coordonare între diferite regiuni ale
creierului. La nivel chimic (din analiza sângelui și a urinei, întrucât nu se poate studia creierul în mod
nemijlocit) s-au emis ipoteze privind disfuncționalități la nivelul neurotransmițătorilor, nivel ridicat
de opoizi, peptide și de serotonină.
Există mai multe teorii :
-autismul infantil (AI) ar avea o cauza înnăscută - deficit al contactului afectiv;
-influențele psihogenetice - părinți reci emoțional, detașați, cu un nivel mai crescut al stresului sau
mame "negative", ostile, care nu și-au dorit copilul;
-biologice - multiple cauze care afectează sistemul nervos central și care determină asociat și
întârziere psihică, epilepsie, existența rubeolei congenitale, unor sindroame metabolice etc.;
-genetice - sunt cercetați cromozomii 15, 5 si X, care ar putea fi implicați, autismul fiind o tulburare
cu afectare poligenică;
-neuroanatomice - anumite arii cerebrale sunt mai afectate la copii cu autism: ex. lobii frontali,
temporali, cerebelul;
-psihofarmacologice - în tulburările de spectru autist (TSA) sunt crescute activitatea unor mediatori
chimici (dopamina, serotonina și opioidele);
-"extremului creier masculin" - autismul reprezintă o forma dusă la extrem a tipului perfect de gândire
masculină, controlată hormonal de testosteron.

Simptome și manifestări

1) Tulburări la nivelul interacțiunilor sociale

Dificultățile pe care le au persoanele cu autism la nivelul interacțiunilor sociale cu ceilalți
reprezintă problema centrală a acestei tulburări și totodată principalul criteriu de diagnosticare.
Studiile arată că acest deficit este permanent și este întâlnit indiferent de nivelul intelectual al
persoanei.
Unele persoane cu autism pot fi foarte izolate social, altele pot fi pasive în relațiile sociale sau
foarte puțin interesate de alții, alții pot fi foarte activ angajați în relațiile sociale, însă într-un mod
ciudat, unidirecțional sau de o manieră intruzivă, fără a ține seama de reacțiile celorlalți. Toate aceste
persoane însă au în comun o capacitate redusă de a empatiza, deși sunt capabili de a fi afectuoși, însă
în felul lor.

2) Tulburări la nivelul comunicării verbale și nonverbale

Problemele de comunicare se manifestă la persoanele cu autism atât în componenta verbală
cât și în cea nonverbală a comunicării. Problemele de comunicare apar la vârste foarte mici. Copiii
cu tulburări din spectrul autismului nu dezvoltă în mod spontan acel comportament, tipic pentru copiii
obișnuiți, de atenție comună/ împărtășită (joint attention, shared attention). Acest comportament
presupune indicarea cu degetul către un obiect (alternând privirea între obiectul respectiv și adult), cu
intenția de a-l obține, de a spune, comenta ceva despre un obiect, un eveniment sau de a arăta/ da
cuiva un obiect pentru a împărtăși interesul pentru acel obiect.
Comportamentele de cerere (“requesting skills”), sunt prezente și la copiii cu autism, însă în
scopuri instrumentale sau imperative, copilul considerându-i pe ceilalți ca agenți ai acțiunii. Astfel,
el poate utiliza contactul vizual împreună cu alte gesturi pentru a indica o jucărie care nu-i mai e la
îndemână sau care nu mai merge, a da un obiect unei alte persoane, pentru a căpăta ajutorul unei alte
persoane în a obține un obiect, întinzând mâna spre obiectul dorit sau luând mâna adultului și ducând-
o spre obiectul dorit. Persoanele care nu comunică verbal nu dezvoltă în mod spontan alternative de
comunicare.
Structurile gramaticale sunt adesea imature și includ folosirea repetitivă și stereotipă a
limbajului (de exemplu, repetarea de cuvinte sau expresii indiferent de situație; repetarea de versuri
aliterate ori de reclame comerciale) ori un limbaj metaforic (un limbaj care poate fi înțeles clar doar
de către cei familiarizați cu stilul de comunicare al individului). De asemenea, aceștia au probleme la
nivelul formal al limbajului (fonetic, prozodic, sintagmatic, înălțimea vocii, debitul și ritmul vorbirii
sau accentul pot fi anormale, de ex. voce monotonă sau pițigăiată, vorbire “cantată” sau cu ascensiuni
interogative la finele frazelor), dar și semantic și pragmatic.
Reacțiile emoționale ale acestor copii cu probleme, atunci când sunt abordate verbal și
nonverbal de către ceilalți, sunt de cele mai multe ori inadecvate și pot consta în: evitarea privirii,
inabilitatea de a înțelege expresiile faciale, gesturile, limbajul corporal al celorlalți, adică tot ceea ce
presupune angajarea într-o interacțiune socială reciprocă și susținerea acesteia. Indiferent de
abilitățile verbale, persoanele cu autism au, în general, probleme în înțelegerea comunicării și
dificultăți serioase în înțelegerea și împărtășirea emoțiilor celorlalți .

3) Tulburări la nivelul imaginației

La copiii cu autism jocul imaginativ, jocul simbolic cu obiecte sau cu oameni nu se dezvoltă
în mod spontan ca la copiii obișnuiți. Jocul acestora este repetitiv, stereotip, luând forme mai simple
sau mai complexe. Lipsa imaginației duce și la tipare comportamentale rigide de tipul rezistenței la
schimbare și a insistenței pe rutina zilnică, de exemplu insistența în a urma exact același drum spre
anumite locuri, același ritual înainte de culcare, repetarea unei fracțiuni ciudate de mișcare corporală.

4) Tulburări la nivelul comportamentelor

Copiii cu autism pot avea o gamă largă de simptome comportamentale care includ
hiperactivitatea, reducerea volumului atenției, impulsivitatea, agresivitatea, comportamente
autoagresive (ex. lovitul cu capul ori mușcatul degetelor, al mâinii sau al încheieturii mâinii) și, în
special la copiii mici, accesele de furie. Pot exista răspunsuri neobișnuite la stimuli senzoriali (ex., un
prag ridicat la durere, hiperestezie la sunete sau la atingere, reacții exagerate la lumină sau la mirosuri,
fascinație pentru anumiți stimuli). De asemenea, pot exista anomalii de comportament alimentar (ex.,
limitarea dietei la câteva alimente, consumarea de produse necomestibile) sau tulburări de somn (ex.
deșteptări repetate din somn în cursul nopții, cu legănare). Pot fi prezente anomalii ale dispoziției sau
afectului (ex. râs sau plâns fără un motiv evident, absența evidentă a reacției emoționale). Poate exista
o absență a fricii ca răspuns la pericole reale și o teama excesivă de obiecte nevătămătoare.
Manifestările clinice ale tulburării la nivelul imaginației sunt foarte variate de la un individ la
altul, dar pot varia și de la o etapă de dezvoltare la alta a aceluiași individ. Unele manifestări pot fi
mult mai accentuate la o vârstă (de exemplu la vârsta copilăriei cea mai vizibilă manifestare a afectării
imaginației este lipsa jocului de rol, deși unii copii pot copia acte de joc simbolic), dar acestea pot
suferi modificări de natură și intensitate la o altă vârstă (ex. la vârstă adultă este mai vizibilă
incapacitatea de a înțelege intențiile și emoțiile celorlalți), conducând la un alt profil clinic al
copilului, dar care rămâne totuși în cadrul manifestărilor specifice sindromului autismului.

Când şi cum ne dăm seama dacă un copil e autist?

Chiar dacă suspectează încă din primii ani că ceva nu este în regulă cu copilul, majoritatea
părinţilor solicită ajutor în jurul vârstei de 3-4 ani. De obicei, aceştia observă doar o parte din
problemă: fie că micuţul nu vorbeşte, fie că face crize de furie la orice schimbare din mediu, fie că
nu răspunde când e strigat, fie că nu socializează, fie că are comportamente repetitive.
Părinţii solicită ajutor de la această vârstă şi pentru că doar de la 2 ani apar semnele evidente
de autism. Însă şi în primii 2 ani apar câteva semne prevestitoare:
 Nu apare zâmbetul de la 2-3 luni şi nici semne vizibile de bucurie când apare un adult până la
6 luni.
 Are „insomnii calme”: uneori stă în pătuţ fără să se mişte, cu ochii deschişi, ca şi cum ar
dormi, dar de fapt este treaz.
 Nu zâmbeşte înapoi când i se zâmbeşte, nu imită expresii faciale sau sunete până la 9 luni
 Nu gângureşte până la 1 an
 Nu arată cu degetul spre obiecte, persoane, etc. până la 1 an
 Nu spune nici un cuvânt până la 16 luni
 Nu spune propoziţii din 2 cuvinte până la 24 luni

Tratament

Tratamentul pentru autismul infantil trebuie instituit cât mai precoce. Nu există un tratament
specific. Tulburarea durează toata viața, nu dispare. Este necesară sfătuirea familiei pentru a înțelege
natura bolii, cronicitatea ei, pentru a o accepta și a-i coopta în procesul terapeutic.
Tratamentul psihofarmacologic se face cu medicamente din clasa antipsihoticelor
antidepresivelor, anticonvulsivantelor și amfetaminelor.
Intervenția educațională specifică - este necesară o educație specială, școlarizare în clase cu
un număr mic de copii la un profesor.
Terapia comportamentală - s-a constatat o îmbunătățire a IQ-ului și a funcționării în societate
la 2 ani de terapie începută de la vârste mici.
Metodele folosite în tratamentul autismului infantil sunt :

1. Analiza comportamentală aplicată –ABA. Aceasta este o metodă care se bazează pe teoria
comportamentală și care folosește principiul recompensei de tip pozitiv și negativ, urmărind întărirea
comportamentelor dorite și extincția comportamentelor nedorite. ABA este o metodă ce trebuie
aplicată de o echipă de terapeuți , coordonați la rândul lor de un supervizor care are formare specifică
în această metodă. Pentru a fi eficientă, se recomandă ca terapia să se desfășoare timp de 30 – 40 de
ore/săptămână, fiecare terapeut având o sesiune de 2-3 ore pe zi, cu pauze în acest interval.
Tipul acesta de intervenție va ajuta copilul dumneavoastră pe mai multe domenii. În primul
rând se obține creșterea frecvenței comportamentelor dezirabile, prin recompensarea acestora. De
asemenea, în acest fel se mențin anumite comportamente absolut necesare în modelul social, pentru
o integrare și funcționare optimă a copilului cu autism. Cu ajutorul terapiei ABA, copilul va
generaliza și va fi capabil să transfere comportamente dintr-un mediu în altul și dintr-o situație în alta.
Și nu în ultimul rând, odată cu aplicarea acestei metode, comportamentele stereotipe pe care le
manifesta copilul dumneavoastră, se vor reduce, în acest fel diminuând și consecințele negative
asupra învățării și interacțiunii sociale.
 2. Metoda TEACCH (Tratamentul și Educarea Copiilor cu Autism și alte Tulburări de
Comunicare Asemănătoare) are ca principiu de bază structurarea învățării, bazat pe patru elemente,
și anume organizarea spațiului fizic, structurile vizuale, programele individualizate și structurarea
timpului, și structurarea sarcinilor. În ceea ce privește organizarea mediului fizic, se referă la spațiul
unde se desfășoară activitățile, fiind vizibil delimitat pentru fiecare activitate specifică în parte, în
acest fel ajutându-i pe copii să-și amintească și să identifice unde anume se desfășoară o anumită
activitate.
Structurile vizuale ale spatiilor în care se desfășoară activitățile îl ajută pe copil să își
concentreze atenția pe aspectele relevante ale sarcinii. Structurarea timpului se face cu ajutorul
orarelor vizuale (care pot fi cu obiecte, poze, pictograme sau scrise). Aceste orare pot fi planificate
pe durata unui an, a unei luni, săptămâni sau zile – și au ca scop pregătirea copilului pentru anumite
acțiuni desfășurate pe parcursul unor intervale de timp, făcând predictibilă activitatea următoare –
când și ce anume are copilul de făcut. Structurarea sarcinilor informează copilul despre ceea ce trebuie
să facă în timpul activității ce trebuie desfășurată în mod independent.
Această metodă de intervenție va oferi copilului predictibilitate, ceea ce îl va face mai
cooperant și va crește totodată toleranța la frustrare. De asemenea va reduce problemele legate de
organizare și timp, va stimula comunicarea, va dezvolta interacțiunea socială și va sprijini și crește
gradul de independența al copilului dumneavoastră.
3. Terapia PECS (The Picture Exchange the Communication System) permite un mijloc de
comunicare non-verbală copiilor cu autism, care au abilități reduse de comunicare sau deloc.
Copiii care folosesc PECS sunt învățați să abordeze alte persoane cărora le oferă o imagine cu
mesajul pe care doresc să îl transmită și primesc în schimb o altă imagine. În acest fel, copilul este
capabil să inițieze comunicarea. Copilul cu autism poate folosi PECS pentru a transmite o cerere a
sa, o idee sau orice altceva ce poate fi afișat și simbolizat pe un cartonaș. PECS funcționează foarte
bine atât acasă, cât și în sala de clasă.
Programul PECS a fost dezvoltat în 1984, de către Doctorul Andrew Bondy și Lori Frost, MS,
CCC/SLP. Inițial a fost folosit de către Programul Delaware, care se ocupa de autism. Scopul
programului (PECS) este să învețe copiii cu autism un sistem funcțional de comunicare, rapid și auto-
inițiat. PECS a început prin utilizarea unor simple imagini între subiecții comunicării, însă foarte
rapid a ajuns să construiască structuri propoziționale.
La un moment dat, mulți oameni s-au opus programului PECS și utilizării semnelor,
considerând ca nu este cea mai bună metodă de a-i învață pe copiii cu autism cum să comunice. Ei au
argumentat că aceste metode vor dăuna dezvoltării limbii vorbite. În orice caz, până în prezent, au
existat multe studii care au arătat că PECS a ajutat oamenii cu autism să își dezvolte limbajul verbal;
studiile au mai arătat că acest program poate ajuta la reducerea crizelor de isterie și a
comportamentului ciudat și dezvoltă nivelul de socializare al persoanelor în cauză.
Cele 6 faze ale programului PECS sunt:

• Faza 1: Cum să comunici

Copilul cu autism învață să exprime prin imagini simple anumite gânduri sau activități pe care
vrea să le facă.
• Faza 2: Distanța și Perseverența
Tot prin folosirea imaginilor simple, copilul cu autism învață să generalizeze aceste noi
aptitudini prin folosirea lor în diferite locuri, cu oameni diferiți, păstrând o anumită distanță. De
asemenea, sunt învățați să fie vorbitori persuasivi, perseverenți.
• Faza 3: Diferențierea între imagini
 Copiii cu autism sunt învățați ca din două sau mai multe imagini să selecteze ceea ce le place.
Aceste imagini sunt înmagazinate într-o “carte de comunicare”, legată cu benzi Velcro, din care pot
fi luate cu ușurință pentru a servi la procesul comunicării.
• Faza 4: Structurile propoziționale
Copilul cu autism învață să construiască propoziții simple prin folosirea unui cartonaș “Eu
vreau” urmat apoi de un alt cartonaș care îi evidențiază dorința.
• Faza 5: Răspunderea la întrebări
Copilul cu autism învață să folosească PECS pentru a răspunde la întrebarea “Ce dorești?”
• Faza 6: Comentariile
La acest stadiu copilul cu autism este învățat să formuleze răspunsuri la întrebări precum “Ce
vezi aici?”, “Ce sunet auzi?” și “Ce este aceasta?”. Ei învață să alcătuiască propoziții începând prin
folosirea cartonașului “Vad”, “Aud”, ”Simt”, “Este..”, etc.