Departe de a fi epuizată în prezentarea precedentă, panoplia de curente şi orientări în
psihopatologie este, într-un fel, un simptom al neputinţei înţelegerii noastre. Fiecare dintre ele concentrează eforturilor creative ale psihologilor şi psihiatrilor de a cuprinde raţional şi a explica, în mare măsură pentru a putea controla (trata), trăirile şi comportamentele suferinzilor mental. Unele dintre ele (precum cele psihanalitică sau existenţialistă) rămân abordări cu un succes mai mare ca demersuri culturale, în sens larg (în afara psihopatologiei). Altele îşi dispută între ele, mai mult sau mai puţin exclusivist, practica de specialitate. Foarte multe dintre orientări se suprapun şi nuanţează reciproc. Ele pot fi reduse, credem, la polaritatea biologic versus non-biologic (psiho-socio-cultural) sau, la fel de bine spus, psiho-socio- cultural versus non-psiho-socio-cultural. Recomandarea noastră de final susţine mai degrabă dezvoltarea unei atitudini critice şi circumspecte faţă de diversele abordări ale suferinţei mentale, decât înregimentarea, în cele din urmă, într-una sau alta dintre doctrine (orientări), adeseori în mai multe, într-un indistinct eclectism, ce cochetează lunecos cu toleranţa intelectuală.