Țesutul animal

Ţesuturile animale sunt mult mai diversificate, faţa de ţesuturile vegetale, şi se clasifică, după
funcţiile lor, în patru categorii fundamentale: ţesuturi epiteliale, conjunctive, musculare şi
nervoase.

Clasificare
1. Ţesut epitelial:
1.1. De acoperire
1.2. Secretor
1.3. Senzorial

2. Ţesut muscular:
2.1. Striat
2.2. Neted
2.3. Cardiac

3. Ţesut nervos:
3.1. Neuronul
3.2. Celulele gliale

4. Ţesut conjunctiv:
4.1. Moale
4.2. Semidur
4.3. Dur
4.4. Fluid

Țesutul epitelial
Țesutul epitelial este unul dintre tipurile de țesut animal, constituit din unul sau mai multe straturi
de celule, legate între ele.
Țesuturile epiteliale se divid intens, sunt nevascularizate și sunt întotdeauna însoțite de țesut
conjunctiv moale, de unde primesc substanțe nutritive prin difuzie. În aceste țesuturi, celulele sunt
legate între ele printr-o substanță amorfă.

Epiteliile de acoperire
Epiteliile de acoperire învelesc suprafețe. Se pot afla la exteriorul corpului sau în interiorul organelor
cavitare pe care le căptușesc. Sunt formate din celule alăturate, așezate pe unul sau mai multe
straturi, sprijinite pe o membrană bazală fină, care le separă de țesuturile vecine.
Epiteliile pot fi, după numărul de straturi: unistratificate sau simple (cu celule așezate într-un singur
strat) și pluristratificate.
După forma celulelor, epiteliile pot fi:

 pavimentoase: celule turtite;

 cubice: celule cubice;
  prismatice: celule cilindrice.
Ele formează epiderma și căptușesc cavitățile: tubul digestiv, căile respiratorii, inima, vasele etc.
Epiteliile pluristratificate de la nivelul epidermei, din cavitatea bucală, faringe și esofag au funcția de
protecție. Cele unistratificate, cu grosimi diferite, sunt adesea traversate de unele substanțe.
Tipuri de epitelii de acoperire:
1.Epitelii simple pavimentoase: în endocard (căptușind încăperile inimii), peritoneu (cavitatea
abdominală), pleură (plămâni)
2.Epitelii simple cubice: în canalele excretoare ale glandelor salivare
3.Epitelii simple cilindrice: în intestinul subțire unde formează un platou striat (o margine în perie)
4.Epitelii pluristratificate pavimentoase cheratinizate: în epidermă
5.Epitelii pluristratificate pavimentoase necheratinizate: în mucoasa bucală
6.Epitelii pluristratificate cubice și cilindrice necheratinizate: în canalele acinilor pancreatici
7.Epitelii pseudostratificate: conțin celule în formă de ciupercă/umbrelă așezate pe un singur strat
care datorită dispunerii lor creează falsa impresie de stratificare
8.Uroteliul: în vezica urinară și uretere, este simplu atunci când vezica este plină și stratificat datorită
cutării atunci când vezica este goală

Epiteliile secretoare
Epiteliile secretoare produc și elimină substanțe. Ele sunt principalele componente ale glandelor. Au
celule bogate în dictiozomi ce secretă diverse substanțe; când acest țesut este combinat cu țesut
conjunctiv și vase de sânge, formează organe numite glande.
Glandele pot fi:
1. exocrine: prezintă canale prin care-și elimina produșii de secreție:
a. la exteriorul corpului: glande mamare, sudoripare, sebacee;
b. în alte cavități: glande salivare, intestinale.
2. endocrine - fără canale de excreție, produc hormoni care trec direct în sânge (exemple: hipofiza,
tiroida, suprarenalele).
3. mixte: atât endocrine, cât și exocrine; exemple: pancreasul (exocrin prin sucul pancreatic;
endocrin datorită insulinei), glandele sexuale (exocrin, datorită gameților; endocrin prin producerea
de hormoni sexuali)

Epiteliile senzoriale
Epiteliile senzoriale conțin celule specializate în recepționarea unor stimuli și transmiterea
semnalelor către sistemul nervos central. Ele intră în alcătuirea unor organe de simț precum
analizatorii. De asemenea, epiteliile senzoriale, recepționează excitații din mediul înconjurător.
Celule senzoriale (proprietăți):
-se găsesc în contact cu mediul înconjurător
-nu pot conduce excitații (doar neuronul poate)
-pot recepționa excitații (neuronul nu poate)
Celule senzoriale (clasificare):
1.tactile(în pătura mucoasă a epidermei);
2.gustative (în mugurii gustativi, fusiformi);
3.fonoreceptoare (auditivi);
4.olfactive(nu sunt cel. nervoase);
5.vizuale (nu sunt cel. nervoase).

Țesutul muscular
Mușchiul reprezintă un țesut contractil de culoare roz-roșiatică format din celule musculare ce
alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane. Mușchiul are rol în
generarea forței animale și a întreținerii locomoției. Mușchii pot fi voluntari (lucreaza sub actiunea
sistemului nervos somatic) sau involuntari (care lucrează sub actiunea sistemului nervos vegetativ).
Numărul mușchilor este dat diferit în surse, fiind greu de stabilit dacă un fascicul poate fi considerat
un mușchi aparte sau aparține altui mușchi. Ar fi aproximativ 400 de mușchi în corpul uman.
Proprietățile mușchilor sunt:

1. Contractilitatea
2. Conductibilitatea;
3. Troficitatea
4. Elasticitatea;
5. Excitabilitatea.
6. Tonicitatea
7. Plasticitatea
Mușchii au un rol în mișcare, dau formă corpului, dau stabilitate articulațiilor, produc căldură, mențin
poziția corpului printr-o permanentă stare de contracție ușoară numită tonus muscular. După modul
de mișcare în raportul dintre membre și corp, mușchii execută mișcări de abducție sau de aducție.
Mușchii corpului uman sunt:

1. Ai feței (mimicii și masticatori)

2. Ai gâtului (sternocleidomastoidian și pieliosul gâtului)
3. Ai umărului (deltoid)
4. Ai spatelui (trapez și marele dorsal)
5. Ai toracelui -anterior- (pectoral)
6. Ai abdomenului -anterior- (drept abdominal, oblic extern)
7. Ai brațului (biceps și triceps)
8. Ai antebrațului
9. Ai mâinii
10. Ai bazinului (fesieri)
11. Ai coapsei (croitor, aductor, cvadriceps femural)
12. Ai gambei (gemeni ce se prind de călcâi prin tendonul lui Ahile)

Mușchii pot fi clasificați după mai multe criterii.

După structură:

1. Mușchi striați, mușchii scheletici;

 2. Mușchi netezi, care intră în alcătuirea organelor interne;
3. Mușchii cardiaci = structură mixtă (țesut striat+neted);
După tendoane:

1. Cu un capăt de prindere;
2. Cu două capete de prindere (Biceps);
3. Cu trei capete de prindere (Triceps);
4. Cu patru capete de prindere (Cvadriceps);
După oasele lângă care se situează:

1. Lungi;
2. Lați;
3. Scurți;
După formă:

1. Fusiformi;
2. Orbiculari;
3. Pătrați;
4. Triunghiulari;
5. Dințați;
6. Romboizi.

Țesutul nervos
Țesutul nervos este alcătuit din neuroni și celule gliale.

Neuronul
Neuronul - unitatea de structură a sistemului nervos - este formată din corpul celular și
prelungiri: dendrite și axoni. Dendritele și axonii constituie căile de conducere în nevrax a
sensibilității și motilității, precum și nervi spinali (micști) și cranieni (senzitivi, motori și micști).

Structura neuronului
Corpul celular
 Formează substanța cenușie a nevraxului si este delimitat de neurilemă.
 În neuroplasmă se află:
 mitocondrii
 reticulul endoplasmatic
 aparatul Golgi
 lizozomi
 neurofibrile (cu rol de sustinere si transport)
 corpi Nissl (cu rol in sintezele neuronale)
 nucleul (unic, situat central).
Axonul
 Axonul este o prelungire unică, obligatorie, delimitată de axolemă. Deasemenea, poate atinge o
prelungire de 1 metru lungime.
 axoplasma conține mitocondrii, lizozomi, neurofibrile.
 Axonul conduce influxul nervos eferent (centrifug).
 Axonul este protejat de trei teci:
 de mielină (în interior)
 teaca Schwann
 teaca Henle (în exterior)
Teaca Henle:

 Este formată din substanță fundamentală amorfă și fibre conjunctive așezate în rețea.
 Este situată la exterior și are rol trofic și protectiv.
Teaca Schwann:

 Este formată din celule gliale.

 Este dispusă concentric în jurul tecii de mielină.
 Între două celule Schwann se află o strangulație Ranvier.
 Secretă teaca de mielină și conduce saltatoriu influxul nervos.
Teaca de mielină:

 Este secretată de celulele gliale Schwann sau de oligodendrologie; are rol nutritiv, de protecție
și isolator.
 Depusă sub formă de lamele lipoproteice concentrice, albe, în jurul fibrei axonice (axoni
mielinizați).
 Fibrele postganglionare vegetative și fibrele sistemului somatic, cu diametru de sub 1 micron si
viteză lentă de conducere, sunt amielinice și înconjurate numai de celulele Schwann, care au
elaborat o cantitate mică de mielină, vizibilă doar la microscopul electronic.
Strangulația Ranvier:

 Între două celule Schwann se află o regiune nodală numită strangulație Ranvier.
Ramificații axonale butonate
Butonii terminali conțin neurofibrile, mitocondrii și vezicule cu mediatori chimici cu rol în transmiterea
influxului nervos prin intermediul sinapselor.

Țesutul conjunctiv
Țesutul conjunctiv este un tip de țesut animal, format din celule distanțate, între care se află fibre și
un material numit substanță fundamentală, asigurând conexiunea dintre celule, țesuturi sau organe.
Fibrele pot fi de colagen, elastină sau reticulină.

Clasificare
După consistența substanței fundamentale ele pot fi: moi, semidure (țesut cartilaginos
sau cartilaje), dure (țesut osos sau oase) și fluid (sânge).
Țesuturile conjunctive moi
Au structuri diferite și îndeplinesc o varietate de funcții: leagă între ele diferite părți ale organelor,
hrănesc alte țesuturi, oferă protecție mecanică, depozitează grăsimi, produc elementele figurate
ale sângelui, au rol în imunitate etc. Țesuturile conjunctive moi au cele trei componente în diferite
proporții:

 în țesutul lax componentele sunt în proporții aproximativ egale; conține nervi și multe vase,
hrănind și însoțind alte țesuturi, cum ar fi cel epitelial.
 țesutul fibros, datorită numeroaselor fibre de colagen, are o rezistență mecanică deosebită.
 țesutul elastic posedă multe fibre elastice.
 țesutul adipos conține celule care acumulează grăsimi de rezervă.
 țesutul reticular are o rețea de fibre fine între celule care, prin nenumărate diviziuni, produc
elementele figurate ale sângelui.
Țesutul conjunctiv semidur
Formează cartilajele. Acestea nu au vase de sânge.

 țesutul cartilaginos hialin este situat la suprafețele articulare ale oaselor,

peretele laringelui și traheei și cartilaje costale. Are un aspect translucid, albicios
și elasticitate redusă. Conține fibre puține și foarte fine.
 țesutul cartilaginos elastic este bogat în fibre elastice. Este prezent în pavilionul urechii.
 țesutul cartilaginos fibros are puține celule și este bogat în fibre care îi dau o rezistență
deosebita. Se întâlnește în discurile dintre vertebre și în articulații.
Țesutul conjunctiv dur
Are în substanța fundamentală o proteină oseină impregnată cu săruri minerale. Țesutul osos este
format din lamelele osoase dispuse în două moduri:

 în țesutul osos compact au dispoziție concentrică, în jurul unor canale microscopice prevăzute
cu vase și nervi. Acest țesut se află în partea centrală a oaselor lungi și la periferia oaselor late
și scurte.
 în țesutul osos spongios se întretaie, lăsând între ele niște spații, de unde vine aspectul
spongios (buretos). Acest țesut se află la extremitățile oaselor lungi și în centrul oaselor late și
scurte.
Țesutul conjunctiv fluid
Este de fapt sângele, în care plasma constituie substanța fundamentală, iar elementele figurate,
celulele.