Publicaţie editată de DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY
DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
I. EDITORIAL
REÎNVIEREA DACIEI
Dacii de pe Columna lui Traian, de la Roma, ne
imploră să le facem dreptate! Şi este foarte bine că mulţi
dintre compatrioţii noştri înţeleg acest lucru! Asistăm la un
foarte interesant proces naţional, numit “Dacia Revival”,
adică reînvierea Daciei. Pornită din oraşul New York, SUA,
de către domnul Napoleon Săvescu, împreuna cu o mână
de consângeni inimoşi, mişcarea de reînviere a Daciei ca-
pătă de la an la an tot mai mulţi adepţi, ajungând mai peste
tot pe planeta noastră. Privim de câţiva ani cu emoţie la
Moldova de la stânga Prutului, ea însăşi fiind parte inte-
grantă din Dacia de acum două milenii. Anul acesta ne-am
luat inima-n dinţi şi am poposit la Chişinău, într-o minicara-
vană, după Congresul anual, pentru a susţine aici un sim-
pozion dacologic ce şi-a propus să abordeze tematica de
la Buzău. După atâtea obstacole, după atâta frământare or-
ganizatorică, iată-ne în Chişinău, pentru a inscrie o pagină
vibrantă din ceea ce se numeşte, pe drept, reînvierea Daciei
antice. Consider că am reuşit să spargem gheaţa şi că pe
viitor ne putem întoarce în Chişinău pentru susţinerea unui
întreg congres. Interesul manifestat de tineri pentru “Dacia
Revival” ne îndreptăţeşte să credem că împreună putem să
EVENIMENT DACIC ÎN ROMÂNIA
CONGRESUL INTERNAŢIONAL DE DACOLOGIE,
la a XIV-a ediţie
16 -18 august 2013, BUZĂU
În fiecare an, timp de 14 ani, membrii şi simpati-
zanţii Societăţii Internaţionale „Reînvierea Daciei” participă
cu entuziasm la cel mai înalt forum care dezbate, cu deplină
responsabilitate, aspecte deosebite ale străvechiului nostru
trecut dacic.
În vara fierbinte a acestui an, mai precis în zilele
de 16, 17 şi 18 august, în străvechiul municipiu Buzău, so-
cietatea, condusă cu pasiune de dr. Napoleon Săvescu, a
desfăşurat, în condiţii de aleasă reprezentare naţională şi
internaţională, lucrările celui de-al XIV-lea Congres Inter-
naţional de Dacologie. La congres au participat peste 300
de reprezentanţi din România, Statele Unite, Franţa, Elveţia,
Republica Moldova, Italia, Ucraina, Australia. Din New York
magazin
facem dreptate dacilor de pe Columna lui Traian. Ascultând
poemele recitate de Dumitru Ciobanu, Maricica Ciubara şi
Maria Pruteanu am înţeles că tineretul Moldovei de la Est
de Prut se regăseşte încet-încet în rădăcinile din care pro-
vine, că nu mai poate fi minţit şi amăgit, iar discuţiile despre
înfiinţarea mişcării dacologice şi în Chisinau mă fac să cred
că într-un viitor nu prea îndepărtat putem să raportam dacilor
de pe Columna lui Traian că le este făcută dreptate, după
atâtea secole de umilinţă amară şi deformare a realităţilor
istorice. Dacii n-au pierit, desigur! Noi suntem dacii de astăzi!
Aş dori să mulţumesc din adâncul inimii tuturor
celor ce au trecut Prutul pentru înfăptuirea acestui simpo-
zion, deosebit de important în noua ordine geopolitică în
care ne aflăm. Personal, vă cuprind pe fiecare în parte cu
gândurile cele mai nobile şi cu ochii jilavi vă privesc aşa
cum privesc la Burebista şi Decebal. Iar cu această ocazie,
vă rog să-mi permiteţi să proclam nevoia de dreptate pentru
noi, cei vinovaţi de iubire de Neam şi Ţară! Suntem daci şi
punctum!
Florin Cârlan, dacul liber,
preşedinte al Fundaţiei “Grigore Vieru” din New York
prof. Mariana Terra
SUA
au fost prezenţi 13 delegaţi: dr. Napoleon Săvescu: Florin
Cârlan, Ion Ştefan, Dimu Lascu, Alexandru Goţea, Virgil
Ciucă, Marilena Horvath, Lia Lungu, Ion Manta, Doina
Mureşan, Nicolae Popa, Flaviu Riţiu, Mariana Terra.
Tema de bază dezbătută a fost „Bogdan Petri-
ceicu Hasdeu: Pierit-au dacii?”, în paralel cu alte două
teme incitante: „Misterul Tezaurului de la Pietroasa
(Cloşca cu puii de aur)” şi „Dacii în conştiinţa lumii”.
De la început, se cuvine să remarcăm munca
asiduă a domnului Andrei Bănică, directorul congresului
care, cu mult timp înainte, s-a deplasat la Buzău, a luat
legătura cu oficialităţile de aici şi, împreună, a întocmit pro-
gramul care a dus la buna desfăşurare a evenimentelor.
1

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
În 16 august, dimineaţa, aflaţi în trei autocare mo-
derne, delegaţii la congres au plecat din parcarea de la
Ateneul Român din Bucureşti şi în mai puţin de două ore s-
a ajuns la Buzău.
Parcul „Crâng” din centrul oraşului a fost inundat
de oameni care i-au primit cu ospitalitate pe membrii soci-
etăţii. La intrarea în parc, doi tineri, îmbrăcaţi în costume
dacice, au întâmpinat musafirii. Fanfara a intonat Imnul de
Stat al României, după care au fost audiate şi aplaudate
cântece inspirate din istoria măreaţă a dacilor întemeietori
de ţară. Acest inspirat moment inaugural a fost posibil prin
contribuţia locotenent-colonelului Feraru de la „Fundaţia
Mareşal Averescu”.
În faţa celebrului obelisc din parc, părintele Milea
de la „Fundaţia Sfântul Sava” şi domnul Ştefan Davidescu,
preşedintele asociaţiei „Origini” din Buzău şi coordonatorul
multiplelor activităţi din aceste zile, au rostit cuvinte calde
de bun venit la care dr. Napoleon Săvescu, preşedintele so-
cietăţii „Reînvierea Daciei”, a răspuns cu mulţumiri şi cu
speranţa că acest congres va adăuga o filă importantă în
istoria contemporană a Buzăului şi a întregii mişcări daco-
logice, precum şi în sufletul românilor din patrie şi din dias-
pora.
S-au făcut numeroase fotografii, iar camerele de
filmat au surprins pe peliculă acest moment festiv unic în
istoria Buzăului.
După cazare şi după masa servită în elegantul
hotel „Pietroasa”, delegaţii la congres au făcut o excursie
documentară la Arhiepiscopia Buzău, la mănăstirea
Ciolanu, la tabăra de sculptură şi la Fântâna lui Mihai.
Un gând de mulţumire se cuvine a fi transmis Con-
siliului Judeţean Buzău şi primarului oraşului, domnul Con-
stantin Boscodeală, care au finanţat substanţial activităţile
dacice din urbea lor.
În 17 august, în sala de conferinţe a Consiliului
Judeţean Buzău, au fost deschise lucrările congresului.
Spicuim din cuvântarea preşedintelui societăţii, dr.
Napoleon Săvescu:
DACIA
magazin
«În aceşti 14 ani, câţi au
trecut de la începutul dificil de
drum către descifrarea obiectivă a
istoriei străvechi a poporului
român, am realizat lucruri măreţe
cu care ne putem mândri. Am
reuşit ca, pe baza descoperirilor
arheologice şi a noilor dovezi şti-
inţifice reieşite din analiza geno-
mului uman, să convingem din ce
în ce mai mult că noi suntem ur-
maşii vitejilor daci care au impus
tribut romanilor şi care nu şi-au
părăsit niciodată pământul natal.
(...) Gândul meu de mulţumire se
îndreaptă spre G. P. Păunescu,
Nicolae Spiroiu, G. D. Iscru, Mihai
Popescu, Vladimir Brilinski, Violeta
Blaga, Marius Sprinceană, Alex
Stan, Andrei Bănică, Nicolae Nico-
lae şi Mariana Terra, care au dăruit timp şi pricepere pentru
succesul societăţii „Dacia Revival”. (...) Mişcarea „Reîn-
vierea Daciei” desfăşoară şi alte activităţi de larg interes,
cum sunt: realizarea de filme documentare inspirate din is-
toria străveche a neamului nostru, întruniri periodice ale
membrilor societăţii, deplasări instructive la muzee şi în
locuri istorice, precum şi prezentări frecvente în cadrul emi-
siunii „Romanian Voice Television” din New York. (...) De
asemenea, pe site-ul www.dacia.org sunt afişate materiale
recente despre strămoşii noştri daci, filme istorice, cântece,
galerii cu fotografii, aspecte de la congresele de dacologie,
toate numerele revistei „Dacia magazin” şi multe altele. (...)
Desigur că în aceşti 14 ani au fost - şi, din păcate, mai sunt
- glasuri răguşite, răuvoitoare care ne critică, care încearcă
să ne discrediteze şi care, uneori, folosesc metode de atac
neelegante, chiar ilegale. Noi răspundem civilizat tuturor
acestora prin puterea dovezilor, prin glasul adevărului şi
continuăm să mergem înainte ştiind că, aşa cum spunea
cândva marele preşedinte american Abraham Lincoln: „Ade-
vărul este, în principiu, cea mai bună soluţie contra calom-
niei”. (...)
Permiteţi-mi să aduc mulţumirile mele cele mai căl-
duroase personalităţilor municipiului Buzău: Marian Bigiu,
preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Constantin
Boscodeală, primarul oraşului Buzău, Vasile Alecu, subpre-
fect, Constantin Coman, profesor şi director al Liceului
„Spiru Haret”, dr. Nicolae Ciucă, general de brigadă. În
egală măsură, mulţumirile mele se îndreaptă spre alţi
români inimoşi, între care se numără părintele Milea, domnii
Davidescu, Ciobanu şi Olteanu care s-au constituit într-un
comitet local de iniţiativă şi de sprijin. (...)
Ştim cu toţii că istoria unui popor este cartea sa
de vizită pe plan naţional şi internaţional. Istoria noastră
milenară, cu faptele de măreţie ale înaintaşilor,
cunoaşterea, respectarea şi promovarea a ceea ce a dat
mai bun poporul nostru, toate alcătuiesc paşaportul nostru
de liberă trecere oriunde în lume şi prin care ne facem res-
2

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
pectaţi. De aceea, cunoaşterea şi răspândirea istoriei
străvechi a neamului dacic reprezintă o obligaţie morală şi
o onoare supremă”.»
A urmat prezentarea materialelor, atât în plenul
congresului, dimineaţa, cât şi pe secţiuni, după-amiază.
Multe informaţii au fost inedite şi au captat interesul parti-
cipanţilor.
În ziua de 18 august, lucrările congresului au con-
tinuat pe secţiuni.
Tuturor acelora care au prezentat comunicări în
cele două zile ale congresului li s-a acordat câte o Diplomă
de participare ”pentru contribuţia ştiinţifică la lucrările Con-
gresului Internaţional de Dacologie, ediţia a XIV-lea, Buzău,
16 – 18 august 2013”.
În foaierul clădirii au fost expuse şi achiziţionate
cărţile doctorului Napoleon Săvescu: „Noi nu suntem ur-
maşii Romei” şi „Noi, dacii”. De asemenea, au fost procurate
cărţi cu tematică istorică şi genetică, precum şi ultima ediţie
(dublă) a revistei ”Dacia magazin”.
În jurul orei 12:30 p.m., toţi delegaţii s-au reunit în
sala de conferinţe a Consiliului Judeţean unde dr. Napoleon
Săvescu a rostit cuvântul de închidere. A fost apreciat ca
foarte reuşit cel de-al XIV-lea Congres Internaţional de Da-
cologie - Buzău 2013, au fost felicitaţi cei care au prezentat
lucrări şi a fost anunţată tema congresului din 2014: ”Dacis-
mul lui George Coşbuc”.
După prânz, participanţii la congres au vizitat satul
Pietroasa Mică, la locul în care a fost descoperit „Tezaurul
de la Pietroasa (Cloşca cu puii de aur)” şi în satul Năeni, la
„Biserica dintr-o piatră”. Primarul comunei a vorbit despre
DACIA
magazin
istoria localităţii şi despre puternicul sentiment dacic al oa-
menilor locului. Un grup de elevi, îmbrăcaţi în costume
populare, au prezentat un frumos program artistic care a in-
clus cântece dacice.
În satul Năeni, prin grija părintelui Milea, delegaţii
au savurat o cină bogată, în stil dacic, servită din străchini
de lut ars şi cu tacâmuri de lemn.
În 19 august, un grup de delegaţi s-a deplasat cu
autocarul la Chişinău unde, în faţa hotelului „Chişinău”.
Aceştia au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de dr. Dorin
Cucereanu care nu şi-a uitat originea moldovenească, ma-
nifestându-şi preţuirea pentru înaintaşii daci.
Românii au participat cu lucrări la Simpozionul
Dacic, desfăşurat la Biblioteca Oraşului Chişinău, semn
simbolic şi demn de remarcat al interesului şi preţuirii istoriei
noastre străvechi de către românii de dincolo de Prut, în
ciuda piedicilor de tot felul.
Deplasarea la Chişinău, cazarea, mâncarea şi
revenirea în Bucureşti au fost coordonate cu responsabili-
tate de domnul Nicolae Nicolae.
Aflate sub egida Societăţii Internaţionale „Reîn-
vierea Daciei”, toate manifestările ample din luna august
dedicate dacilor de odinioară, de către urmaşii lor, dacii
zilelor noastre, sunt o elocventă dovadă a transmiterii spi-
ritului dacic, din generaţie în generaţie, care a vieţuit tuturor
vicisitudinilor vremii şi care a ieşit învingător. Căci a-ţi
cunoaşte şi a-ţi respecta istoria înseamnă a te cunoaşte cu
adevărat pe tine însuţi, a fi mai puternic şi mai mândru de
moştenirea transmisă ţie de cei de dinaintea ta, moştenire
pe care o vei transmite, la rândul tău, generaţiei viitoare.

PUTERNICI ȘI TRIUMFĂTORI,
DACII CU BUCURIE MARE S-AU ÎNTRUNIT LA CHIȘINĂU

DACII AU ÎNVINS ȘI DE DATA ACEASTA!

Valentina Găluşcă

Simpozionul dacologic din 20 au- la 20 august, s-a organizat Simpozionul

gust 2013 ORGANIZAT LA CHIȘINĂU
și-a atins scopul de a sparge și aici gheața
tăcerii, privind tematica dacologică, abor-
dând teme importante din istoria originii
poporului nostru!
După Congresul al XIV-lea de
Dacologie care a avut loc anul acesta pe
17-18 august la Buzău, un grup de circa
30 de vestiți dacologi conduși de dl dr.
Napoleon Săvescu, președintele fondator
al Societății Internaționale „Reînvierea
Daciei” (cu sediul la New-York) a venit la
Biblioteca Națională din Chișinău, unde,
Științific cu aceeași temă.
Când participanții la simpozion
soseau, jurnaliștii deja erau prezenți și
i-au întâmpinat cu întrebări.
Dacologi celebri, români vestiți,
personalități cu renume mondial au venit
la Chișinău, unii dintre ei în costume
naționale de origine dacică, pentru a lua
parte la Simpozionul organizat de Bib-
lioteca Națională și revista „Cerul Albas-
tru” pentru a răspunde astfel invitațiilor
dacologilor de aici de a nu ne uita nici și
pe noi, basarabenii, căci și noi suntem de

3

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
proveniență dacică; pentru a avea un prilej de a ne aduna
împreună, mai compact, discutând și luând parte la dezba-
terile științifice privind istoria noastră multimilenară.
La deschiderea festivă a Simpozionului, condus
de dl. Napoleon Săvescu împreună cu dl. Iurie Colesnic,
președintele Societății Bibliofililor din Republica Moldova,
cu o alocuțiune de salut a vorbit Părintele Milea, preot al
Bisericii Ortodoxe Române, originar din Ocnița (în prezent
preot la Buzău).
„Eu vin de la Soroca. Soroca este pe Nistru. De la
Nistru pleacă Dacia prin Bucovina, până în Carpații noștri.
O Dacie frumoasă, o Dacie Mare… Dacia înseamnă că de
aicea suntem…
Să ne păstrăm identitatea națională, dar și limba
ca mijloc de comunicare cu Dumnezeu, dar și cu oamenii…
Întotdeauna regii dacilor aveau cu ei un preot, un
Deceneu. Cât de importantă este lucrarea acestui preot, cât
de importante au fost atâtea sanctuare din Dacia (!!!)…”
După cuvântarea sa de salut, de apreciere și în-
curajare a dacologilor, pr. Milea a rostit rugăciunea „Tatăl
nostru” și a binecuvântat participanții la simpozion.
Apoi a luat cuvântul dl. Alexei Rău, directorul Bi-
bliotecii Naționale, din care spicuim: „Distinse doctor
Napoleon Săvescu, distinși savanți, dragi prieteni! Este o
onoare pentru Biblioteca Națională să găzduiască un
asemenea simpozion de o asemenea anvergură, cu o par-
ticipare atât de semnificativă, cu oameni aleși ai neamului
nostru românesc! Tema simpozionului „Pierit-au dacii?” este
o temă eternă… Eu îmi amintesc că acum 20 de ani am în-
treprins o călătorie la Vilnus, Lituania, fiind invitat la o săr-
bătoare a cărții pentru copii. Mi-am amintit atunci de acest
articol al lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și de afirmația că
dacii au fost extinși până la Baltica. … și a fost să aud cu
urechile mele multe cuvinte cunoscute, provenite din limba
română. Le-am notat și așa am format un caiet întreg…”
Napoleon SĂVESCU, președintele Societății Reîn-
vierea Daciei:
„Vreau să mulțumesc doamnei Valentina Gălușcă.
Dacă nu era dumneaei, nu știu dacă se putea să ne întâlnim
azi aici împreună…
DACIA
magazin
Să vă spun ceva… Am vrut sa fac Congresul al
XIV-lea de dacologie aici la Chișinău. Dar bătând la diferite
uși, de la Primar, Președinte… la Ambasadorul RM din SUA
dar ușile erau închise.
Și am primit o scrisoare prin internet de la o fetiță,
Maria Pruteanu de la Bălți.(...) Vă mulțumesc tuturor că ați
venit la Chișinău ca să spunem și aici, cu voce tare, ade-
vărul nostru primordial și anume că: dacii sunt strămoșii
noștri! Iar noi toți împreună formăm o națiune cu un trecut
foarte îndepărtat și GLORIOS. Suntem un popor de fii ai lui
Dumnezeu. Dacii au avut un Duh PUTERNIC, au venit în
lume cu misiunea de a civiliza omenirea… Dumnezeu să
ne ajute la acest simpozion în dezvăluirea adevărurilor im-
portante din istoria noastră!”
Mirat că la simpozion au venit prea puțini istorici
de la Academie, mult respectatul academician Petru Soltan
a spus: „Draga doctore Napoleon Săvescu, onorați partici-
panți la acest simpozion, eu sunt transnistrean și am dreptul
să spun mai multe cuvinte decât două. Sunt cam mirat de
lipsa unor istorici!!! Ştiu că istoricii de la Politehnică orga-
nizează simpozioane…, unde-s ei? Nemaivorbind de cei de
la Academie! Unde sunt istoricii de acolo?”
În continuare dl. academician a spus că dacii au
locuit și dincolo de Nistru, până la Nipru. Iar la Nord s-au
extins până la Marea Baltică. Chiar și denumirea acestei
mări denotă prezență strămoșilor noștri care a numit-o
marea baltă.
Academicianul Petru Soltan a mai menționat că
multe popoare provin de la daci, că însuşi Papa Ioan Paul
al II-lea provine dintr-o localitate în care locuiesc valahi emi-
granți, adică o colonie de proveniență dacică.
Datorită prietenilor noștri de la editura „Bacovia”,
au fost publicate patru cărți. E vorba de munca lui pe care
a depus-o pe parcursul întregii vieți. La Salonul de carte de
anul acesta va fi premiera cărții „Drumul spre Kogaion sau
Magistralele Spirituale ale Civilizației Dacice”… Mulțumesc
tuturor prietenilor!”
Simpozionul dacologic de la Chişinău a primit
reacţii pozitive şi în mass-media moldovenească, dorin-
du-ne astfel ca această iniţiativă să nu rămână singura!
4

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE
DE LA UN ACROSTIH DACIC,
LA UN ACROSTIHAR MODERN
Dacă există genuri literare uitate aproape cu
desăvârşire, acrostihul este unul dintre ele.
Cunoscut încă din antichitate ca formă şi formulă
a unei poezii fixe, el a devenit într-o perioadă foarte popular,
fiindcă cerea un deosebit meşteşug al tehnicii poetice şi o
îndemânare neordinară în îmbinarea cuvintelor potrivite.
Era poezia care, din primele rânduri, mai bine zis din prima
literă a fiecărui rând, compunea pe verticală un cuvânt ori
o frază-cheie.
De fapt, traducerea din limba greacă a cuvântului
Acrostih, înseamnă: acro – de sus, de la margine, şi stih –
vers, poezie.
Vechimea istorică a acestei formule poetice se
pierde în negura vremii. Astfel, de exemplu, în cartea dr.
Napoleon Săvescu Noi nu suntem urmaşii Romei (Bu-
cureşti, 1999), la pagina 41 este reprodus un acrostih foarte
interesant: „Şi nu pot să nu amintesc şi rugăciunea unei
femei gete, Zalmoxiene, găsită pe o piatră de marmură la
Tomis, conţinând un… ACROSTIH…, dovedind încă o dată
marele rafinament atins de geto-daci (după A. Bucurescu).
AYRELIA I STRĂLUCITOARE
BENERIA I CURATĂ
SYM FORO I MĂREAŢĂ DOAMNĂ
SYN DIO I SUNT CREDINCIOASĂ
SYN ZE SASE TRI I SUNT CU TREI DE ŞASE
KAI TETHI GATRI I DAR ATÂT TE ROG
AYRIS NONAM I CÂNDVA SĂ MĂ AJUŢI
NIASCHARIAN I SĂ RENASC
Citind primele litere, apare „ABSSS K-AN”: „Cu
666 de ani”, acesta fiind semnul la care se închinau cei în-
torşi la adevărata religie, semn ce se purta pe mâna dreaptă
sau pe frunte”.
În Rusia această formulă poetică a fost foarte
răspândită în sec. XVII-XVIII printre călugării poeţi, adepţi
ai patriarhului Nicon.
Mitropolitul Dosoftei (1624-1693), cel mai impor-
DACIA
magazin
Dr. H.C. Iurie Colesnic,
Maestru al Literaturii
tant poet al Moldovei medievale, a scris în latină Acrostihul
sibelin.
Două acrostihuri a scris poetul Gheorghe Păun
(1848 - 1875)
Primul acrostih tipărit în literatura moldovenească
a apărut abia în 1726, în cartea Antologhion, în care un
anonim face o dedicaţie domnitorului Mihail Racoviţă (1705-
1729), acrostih pe care poetul Nicolae Dabija îl include în
Antologia poeziei vechi moldoveneşti (Chişinău, 1987):
Mare încuviinţata vâlfa şi lauda creştinească
Ivitu-s-au oarecând credinciosului stăpânitor cerească.
Harului cel de sus a pre înfiinţatei dumnezeiri cereşti,
A căruia vrednici s-au aflat vechii Racoviţeşti.
Inema curată către pământu-ş(i) arătară,
Luminat nume fiilor săi în vechi câştigară.
Râvnă mare spre întărirea herbului acestuia şi mărie-sa au apărat,
A căruia vrednic stăpânitor dreapta celui de sus l-au încoronat.
Cu biruinţă şi certare pre ai săi nepriiatini de tot să-i
smerească
O, Dumnezeu sfinte, purure întăreşte-l ca să oblăduiască.
Voevozii cei cereşti asemănat fiind numit,
Ţară-şi patron să fie totdeauna neclătit…
Un poet care a insistat mult în scrierea acrosti-
hurilor a fost Costache Conachi (14.09.1778 – 04.02.1849).
Acrostihurile lui (având un titlu generic Nume) se aseamănă
mai degrabă cu nişte exerciţii de versificare corectă în care
urmează a fi redate anumite nume de femei. Probabil, au-
torul se gândea că aceste acrostihuri pot avea o între-
buinţare practică, cu diverse ocazii omagiale, pentru
doamnele care purtau acest nume. Remarcăm faptul că el
foloseşte diferite tipuri de versificare pentru a da o doză de
originalitate acrostihurilor sale. Din volumul Poezia
moldovenească modernă la începuturile ei (Chişinău,
1977), îngrijit de cercetătorul Efim Levit, am spicuit o mostră
de acrostih:
5
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin
România. Cenzura nu a observat subtilităţile şi cartea a fost
Când să fi adunat dată la tipar. La ultima lectură, când tirajul era deja tipărit şi
Lacrimile ce-am vărsat, cenzorul deja semnase bunul de tipar, un redactor vigilent
Din ceasul ce te-am iubit, a descifrat acrostihul. A fost informată conducerea RSSM,
Ai vedea curgând părău cartea a fost dată la topit, autorul concediat şi persecutat
Pe ticălos pieptul meu, ani în şir.
Ce pătimeşte cumplit. În istorie, acesta nu este unicul caz când o poezie
Suspinuri de-aş număra te poate duce la un pas de eşafod, pur şi simplu acrostihul
De câte ori ai ofta, o poate face mai repede ca alte genuri.
Numai la tine gândind; Compozitorul Constantin Rusnac, deprins să jon-
Ai vedea un foc aprins, gleze cu cele şapte note, ca să obţină melodii feerice, a
Ce se hrăneşte cu plâns considerat că acrostihul este genul care i se potriveşte de
Şi să întarâtă oftând. minune, că este poezia uitată pe nedrept şi că acest fel de
Numai inimioara ta versificare are dreptul la viaţă. Totul a început de la câteva
Nu se poate îndupleca ode, dedicate unor personalităţi, îndeosebi din lumea cul-
Să mă mânghie măcar turii, dar ca ele să nu fie simple dedicaţii, le-a făcut sub
După atâta oftat, forma unor acrostihuri.
Cu care te-am supărat, Pentru a încropi un acrostih e nevoie să cunoşti
Fără să cunosc vreun har. nu numai omul căruia i-l dedici, ci şi opera şi calităţile lui
Răsplătire vei lua personale. E ca şi cum ai purcede la alcătuirea unui portret-
La neîndurarea ta robot, dar în care prevalează nu atât calităţile fizice, cât cele
Într-un ceas de mii de ori, spirituale, sufleteşti.
Atunci când te-oi judeca, Jocul cu poezia s-a transformat într-o muncă foarte
Chiar di pi inima ta, serioasă de cercetare, de descoperire şi cunoaştere, aş
Căci ai vrut să mă omori. spune chiar într-o obsesie poetică, extrem de frumoasă.
Munca sisifică a lui Constantin Rusnac nu s-a li-
Costache Conachi, dincolo de poetul liric şi erotic, mitat la obţinerea efectului unui simplu acrostih, cum l-am
rămâne în literatura noastră versificatorul care a propagat denumit noi, acrostih primar; el a realizat acrostihuri de
un gen atât de specific – acrostihul, păstrând flacăra tradiţiei gradul II, de gradul III şi de gradul IV, adică o versificare în
pentru alte generaţii. mai multe straturi. Mai mult decât atât, în premieră absolută,
La fel ca Gheorghe Păun (04.1848— 19.08.1875), el ne propune acrostihuri mixte şi paralele (vezi Ion Druţă,
actor şi poet basarabean de la care a rămas un caiet cu Gheorghe Vodă, Mircea Cărtărescu ş.a.). În felul acesta,
166 de poezii, avea printre ele şi două acrostihuri. poezia deja uitată a acrostihului a căpătat, nu pur şi simplu
În Evul Mediu, sau în sec. al XIX-lea, rar poet nu dreptul la revenire, ci a obţinut brevet de inovaţie.
încerca să facă un acrostih, dar toţi se convingeau de faptul Pentru a reuşi în această formulă delicată, autorul
că, pentru a reuşi în această grea specie a poeziei, trebuie nostru a mai făcut o mişcare interesantă, neordinară,
să ai un bagaj deosebit de cuvinte şi un simţ ales al ritmului, portretizând prin opera propriu-zisă a autorilor cărora li se
căci tradiţionalele picioare de vers – iambul şi horeul – erau dedică acrostihuri, iar pentru aceasta nu este suficient să
nişte condiţii suplimentare faţă de condiţia de bază, aceea citeşti bibliografia operei, este necesar să cunoşti opera în
de a obţine fraza-cheie. Virtuozitatea poetică a fost adusă sine, să vezi ticurile poetice, cuvintele preferate, accentele
până la formula rezolvării unor integrame. Mai târziu, poeţii cele mai folosite, şi din aceste elemente să clădeşti o imag-
au preferat să abandoneze acrostihul şi să utilizeze versul ine. Iar imaginea să aibă nu numai ritm şi nu numai rimă, ci
liber, sau versul alb, adică lipsit de rimă. şi condiţia fundamentală: verticala trebuie să scoată la
Acrostihul nu este o poezie atât de nevinovată pe iveală numele personajului căruia i se dedică.
cât se pare. Ea era utilizată de codificatorii militari pentru a Sublimarea operei s-a făcut atât de fin, încât am
transmite mesaje secrete agenţilor. Acelaşi fel de poezie impresia că aceste acrostihuri ar trebui să stea la baza unor
putea să conţină un mesaj secret pentru o doamnă sau un studii critice foarte serioase. Pentru prima oară, Constantin
strigăt de revoltă împotriva unui regim despotic. Rusnac descoperă la unii autori faţete nebănuite sau neob-
În anii ’80 ai secolului XX, Chişinăul a cunoscut un servate de critică. E ca şi cum ar da un nou impuls re-
mare scandal. Poetul Gheorghe Cutasevici a scris un descoperirii literare şi artistice a personalităţilor care au
acrostih care se numea Patria mea, iar pe verticală se citea nimerit sub lupa lui meticuloasă.

6
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin
DEX (Dicţionarul EXplicativ al limbii române)

DICŢIONAR AL DEZNAŢIONALIZĂRII
LIMBII ROMÂNE
(I)
Valeriu Popovici-Ursu
Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă armonioasă,
Ca ea nu găsim.

Limba română e o împărăteasă bogată căreia multe popoare i-au plătit dare în metal aur, pe când ea
pare a nu fi dat nimănui nimica. Dar metalul aur ea l-a tipărit în tiparul ei propriu şi e azi al ei pentru că
poartă efigia ei neschimbată chiar. A o dezbrăca de averile pe care economia şi chibzuinţa le-a adunat în mii
de ani, însemnează a o face din împărăteasă, cerşitoare.
Patriotismul nu este iubirea ţărânei, ci iubirea trecutului. Fără cultul trecutului nu există iubire de
ţară. (ziarul ,,Timpul”, 22 iulie 1880)
Politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind substituirea elementului român prin
scursuri din toate unghiurile lumii. (ziarul ,,Timpul”, 5 decembrie 1882)
Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică re-
dobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi străduinţă. (ziarul ,,Timpul”, 4 ianuarie 1881)
Istoria îşi are logica ei proprie: niciun neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg,
corupt şi mincinos. (ziarul ,,Timpul”, 5 decembrie 1882)
Mihai Eminescu

Capitolul 1 care sunt funcţionari ai statului – ci pe conducătorii

CUVÂNT DE ÎNCEPUT
Înainte de a intra în subiectul lucrării, consi-
derăm util a da câteva lămuriri cititorului, deoarece
nu toată lumea este la curent cu conţinutul Dicţiona-
r-ului Explicativ al limbii române – DEX.
DEX este utilizat în special de scriitori, care,
dând la tipar anumite texte, verifică corectitudinea
însemnătăţii unui cuvânt, iar uneori chiar ortografia.
Întocmitorii dicţionarului, fără să admită că
dicţionarul este un dicţionar etimologic, la sfârşitul
cuvintelor, totuşi, indică şi etimologia cuvintelor,
asumându-şi prin aceasta şi responsibilitatea prove-
nienţei cuvintelor limbii române.
Aprofundând cercetările în privinţa ade-
văratei obârşii a poporului nostru şi a limbii noastre,
cât şi originea şi stadiul de civilizaţie a popoarelor de
la care ni se atribuie cuvintele din DEX, ne-am dat
seama că neatribuirea adevăratei origini a niciunui
cuvânt de provenienţă autohtonă românească este
pură inepţie.
Nu acuzăm pe întocmitorii dicţionarului –
lucrării care au impus directiva pentru realizarea lui.
Reiese că metoda folosită a fost, după cum
urmează.
În primul rând, s-au consultat dicţionarele la-
tine pentru cuvintele care corespund în română. Dacă
acesta nu există în latină, s-a căutat în dicţionarele
străine: bulgar, maghiar, sârb, croat, albanez, grec, slo-
vac, sloven, ceh, polonez, turc, rus sau „slav”!
Bineînţeles, pentru cuvintele necolocviale s-a căutat
şi în alte dicţionare europene, mai ales termeni me-
dicali, tehnici etc.
Dacă nici în aceste dicţionare nu se găseşte
cuvântul românesc, s-a scris Et. nec., adică etimologie
necunoscută. S-au mai utilizat la unele cuvinte şi
Pop.= popular sau Reg. = regionalism!, fără a se pre-
ciza care regiune, când se ştie că în toată România şi
Republica Moldova se vorbeşte aceeaşi limbă. Oare,
admiţându-se că este un cuvânt popular sau re-
gional, sau având origine necunoscută, nu trebuia
admis ca având origine română? De ce atâta obsti-
nenţă în a admite că noi, românii, avem cuvinte
moştenite de la strămoşii noştri îndepărtaţi? Sun-

7

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Sfinxul de pe Muntele Omul-Bucegi, reprezentând pe Zeul-Moş, c. 5.590 î.Hr.- 5.508 î. Hr., primul
conducător politic şi religios al stămoşilor noştri
tem unicul popor din Europa, şi poate din întreaga
lume, care acceptăm fără să reacţionăm cu vehe-
menţă, la discreditarea limbii noastre multimi-
lenare. Ruşine nouă!
Pentru a combate atribuirea falsă a originii
unor cuvinte româneşti din DEX, vom expune mai
întâi adevărata obârşie a poporului român, ascunsă de
„ştiinţificii” oficiali, cât şi comentarii ale unor perso-
nalităţi din trecut şi din prezent despre adevăraţii stră-
moşi ai românilor. De asemenea, aprecieri din trecut
şi recente referitoare la limba noastră, culminând cu
adevăruri care ne sunt revelate din Biblioteca se-
cretă a Vaticanului.
Capitolul 2
ADEVĂRUL ISTORIC AL OBÂRŞIEI
POPORULUI ROMÂN ŞI AL LIMBII
ROMÂNEŞTI
După cronicile vechi domneşti din Ţările
Româneşti, pisanii şi acte de danie ale domnitorilor
şi înalţilor prelaţi, între secolele XIV – XVIII in-
clusiv, semnalarea anului se făcea având ca punct
de plecare anul 5.508 î.Hr.
Semnificaţia anului 5.508 î.Hr. este anul
morţii zeului suprem al Hiperboreilor, Zalmoxis –
al cărui simulacru (reprezentare figurativă) se află
pe Muntele Omu - Zeul Moş la români, care nu
DACIA
magazin
este altul decât Saturnus-Senex. Acest zeu suprem
nu poate fi decît Regele Lumii – stăpânul absolut
al marelui Centru Spiritual care a subzistat în
Dacia.1
Toate descoperirile arheologice din ţara noas-
tră, şi din teritoriile unde au locuit strămoşii noştri,
consfinţesc existenţa unei culturi avansate, înaintea
altor culturi europene, cum ar fi cea greacă sau ro-
mană.
Mulţi scriitori români, mai ales după anul
1989, au combătut utopica teză a romanizării stră-
moşilor noştri şi pierderea limbii noastre multimi-
lenare, însă „ştiinţificii” oficiali n-au vrut să ţină
seamă.
Dr. Nestor Vornicescu, în lucrarea „Primele
scrieri în literatura noastră din sec. IV-XVI”, tratează
epoca din sec. IV – VI prezentând activitatea literară
a unor talentate personalităţi ca: Aethicus Histricus,
Tiotim al Tomisului, Ioan Cassianul, Ioan Ma-
xenţiu, Dionisie Exegetul, Niceta Remesianul şi
consideră operele literare ale acestora ca reprezentând
„întâiul capitol de istorie literară în cultura scrisă
românească”.
Filozoful şi geograful daco-român Aeticus
Histricus (Dunăreanul), născut pe la anul 370 în
regiunea antică Dinogetia aflată în nordul Dobrogei,
în urma unei expediţii în jurul globului, a scris o lu-
crare fundamentală, intitulată „Cosmographia” în
8

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
limba sa natală daco-românească, limbă conside-
rată sacră.
La cererea unor învăţaţi europeni, această lu-
crare a fost tradusă de autor în limba latină cultă ro-
mană, adaptând, introducând cu lejeritate multe
cuvinte din limba sa natală, în special acele cuvinte
moştenite de români de la strămoşii lui autohtoni,
geto-daci, cuvinte care nu se foloseau în latina ro-
mană ca: mos/moş, murg/mugră ş.a.
De o deosebită importanţă istorică este faptul
că Aethicus Dunăreanul a scris mai întâi opera în
limba sa natală, daco-românească, pe care apoi, în
condiţiile folosirii latinei culte în întregul Imperiu
roman, el, Aethicus, a transcris-o şi în această limbă
de circulaţie transnaţională, deşi avem dovezi că şi
limba daco-românească era cunoscută, dar mai ales
vorbită într-o mare parte a continentului nostru.2
Cosmografia lui Aethicus are o valoare ex-
cepţională pentru noi, românii, întrucât ea atestă
folosirea în vorbire şi în scris încă din sec. IV pre-
cum şi în cele următoare, a limbii strămoşilor
noştri şi reproduce alfabetul daco-getic utilizat de
români în secolele IV-V d.Hr., compus din 23 de
litere, între care şapte reprezentând sistemul va-
loric al limbii daco-româneşti care o individua-
lizează net în raport cu celelalte zece limbi
„romanice”: A - E - I (Î) - O - Ă - Â - U.
Un alt document, de dată recentă, spul-
beră şi el utopica teză a romanizării strămoşilor
noştri geto-daci. În anul 2012 a fost publicat studiul
de paleogenetică realizat în Germania de domnul
profesor universitar dr. dr. Alexander Rodewald, di-
rectorul Institutului de Biologie Umană şi Antropolo-
gie al Universităţii din Hamburg cu aportul doamnei
dr. Georgeta Cardoş, cercetătoare ştiinţifică, bi-
ologă, specialistă în genetică3
Paleogenetica reprezintă compararea gene-
tică a unor rămăşiţe osoase ale unei populaţii vechi
cu situaţia genetică a populaţiei actuale. Concluziile
studiului comparativ între genele populaţiei antice şi
ale celei actuale din ţara noastră sunt următoarele:
- Între actuala populaţie a României şi
populaţiile care au trăit pe teritoriul acestei ţări
acum 2.500-5.000 de ani există o clară înrudire ge-
netică, ceea ce probează continuitatea incontesta-
bilă a poporului român pe aceste meleaguri.
- Actuala populaţie a României se în-
rudeşte genetic în special cu populaţiile Greciei şi
Bulgariei, care s-au dezvoltat într-un spaţiu locuit de
strămoşii noştri geto-daci, şi doar într-o mică măsură
cu populaţia italiană.
- S-a mai dovedit că o parte dintre italieni,
DACIA
magazin
în special cei din nord, sunt la rândul lor înrudiţi
genetic cu populaţiile vechi care au trăit în Arcul
Carpatic acum 2.500-5.000 de ani.
- Faptul că de la mijlocul Italiei în jos com-
paraţia etnogenezei nu arată o înrudire apropiată,
rezultă că populaţia de la mijlocul Italiei în jos s-a
amestecat încă de la începutul Imperiului roman cu
sclavii aduşi din întregul imperiu, iar invaziile ulte-
rioare căderii Imperiului roman de Apus (476 d.Hr.)
au contribuit la amestecul de populaţii. „Ştiinţificilor”
oficiali le recomandăm citirea cărţii lui Titus Livius,
istoric latin (59 î.Hr.-17 d.Hr), care, în cartea sa Istoria
romană – Fondarea Romei, explică din ce s-a format
şi cu cine s-a format Roma în anul 753 î. Hr.! 4
Studiul privind paleogeneza mai multor
populaţii europene corespunde cu adevărul istoric
privind migrările populaţiilor europene din Spaţiul
Carpatic. În lucrarea „The Cambridge History of
India”5 editată în şase volume, în vol. 1, p.71 scrie că:
„din Spaţiul Carpatic au plecat indo-persanii, grecii,
italioţii, celţii, germanii etc., fapt confirmat şi de
rezultatele studiilor genetice actuale.
O altă mărturie de dată recentă, care atestă că
„strămoşii noştri n-au fost romanizaţi şi că limba stră-
moşilor noştri a fost premergătoare limbii italioţilor”,
ne-a fost furnizată de fostul consilier al Papei Ioan
Paul al II-lea, dl. Miceal Ledwrith.6 Personalitate
ştiinţifică, domnia sa a fost decan al Sf. Petru Dioces-
can College din Wexford–Irlanda, fost preşedinte al
Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost
membru al Biroului de Conducere al Conferinţei Rec-
torilor Universităţilor Europene (C.R.E.). Într-un in-
terviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, la
sfârşitul anului 2012, dl. Miceal Ledwrith a făcut o
declaraţie şocantă pentru unii, dar totodată revela-
toare:
„Chiar dacă se ştie că latina este limba ofi-
cială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiu-
lui Roman, iar limba română este o limbă latină,
mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau pre-
cursoarea sa, vine din locul din care se trage limba
latină. Şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba
română este o limbă latină, ci mai degrabă limba la-
tină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i
salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din
Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul
minunat al lumii occidentale (limba latină).”
Oare această declaraţie făcută acum câteva
luni de o personalitate occidentală, care nu avea in-
terese personale în România, să aibă legătură şi cu
faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus cu ocazia
vizitei în ţara noastră din anul 1999 că: România este
9

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
„Grădina Maicii Domnului”.
Ce ştiu cei de la Vatican iar noi nu ştim? Ce
documente secrete se ascund în arhivele secrete ale
Vaticanului? Adevărul este că la Vatican se găsesc
documente secrete care numai cu acordul Papei se pot
consulta. Este posibil că Papa i-a destăinuit consilieru-
lui său adevărul despre limba strămoşilor noştri, sau
că i-a dat permisiunea să consulte documentele secrete
ale Vaticanului. Părerea noastră este că Papa Paul II,
consultând documentele secrete ale Vaticanului şi
aflând civilizaţia înaintată a strămoşilor noştri, a pro-
gramat vizita în ţara noastră special pentru a o
cunoaşte mai bine şi a se convinge la faţa locului de
adevărata ţară HAVILA din Biblie.
Din cele expuse mai sus, rezultă clar continu-
itatea locuirii poporului român în spaţiul carpato-
dunăreano-pontic, indiferent de denumirile care ne-au
fost date de-a lungul preistoriei, pelasgi, hiperborei,
Simbolistica dacică în heraldica Armatei României
- Divizia 2 Infanterie „Getica” -
Existenţa unei civilizaţii materiale şi spirituale înflo-
ritoare a avut o însemnătate importantă în făurirea unei ca-
pacităţi de apărare a Daciei, încă de pe vremea lui Dromihete,
învingătorul lui Lisimah, înainte de crearea primului stat dac
centralizat realizat de Burebista. Vestiţi în lumea antică pentru
vitejia şi spiritul de sacrificiu pe care îl manifestau în războaie,
geto-dacii reprezintă punctul prim al unor milenii de luptă pen-
tru apărarea fiinţei naţionale a României.
Ştiinţa heraldicii, componentă importantă a istoriei,
s-a dezvoltat la noi începând cu secolul al XIX-lea, devenind,
în timp, o disciplină riguroasă, pătrunsă, încă de la crearea
oştirii pământene (1830), în flamurile de luptă ale armatei.
Astăzi, activitatea de heraldică în Armata Româ-
niei se desfăşoară sub patronajul ministrului Apărării Naţio-
nale, în acest sens fiind constituită comisia de specialitate,
compusă din reprezentanţi ai structurilor militare cu putere
de decizie, care analizează şi avizează orice proiect pentru
instituirea şi utilizarea însemnelor, obiectelor heraldice şi a
denumirilor onorifice.
Denumirile onorifice pot fi nume de personalităţi
militare sau civile (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdi-
nand I”, Fregata „Regina Maria”, Brigada de Informaţii Mili-
tare „Mareşal Alexandru Averescu”, Brigada 8 LAROM
DACIA
magazin
geţi, daci, sciţi, sarmaţi etc. – şi, ca urmare, şi con-
tinuitatea limbii lor multimilenare.
—————————
1. Valeriu D. Popovici-Ursu, ,,Adevarăta obârşie a
poporului român” Ed. GEDO Cluj, 2012, p.21-28.
2. Dr. Nestor Vornicesu, Aeticus, Editura Mitropoliei Olte-
niei, Craiova, 1986, vezi şi cartea Istoria adevărului istoric,
vol. II a Prof. dr. Augustin Deac, Ed. Tentant, Giurgiu-
2001, p. 44-45.
3. Studiu extras din cartea Spiritul dacic renaşte de Daniel
Roxin, Ed. Vidia, vezi şi http://danielroxin.blgspot.ro/
2013/01/studiul-de-paleogenetica-care-bulversat.html
4. Tite – Live Histoire romaine La fondation de Rome, (Ab
Urbe Condita Libri) Les Belles Lettres, 2002, Livre pre-
mier, p.9-203
5. Rapson, E.J. (edited by) The Cambridge History of
India, Cambridge, at the University Press, 1922, 6 vol.,
vol.1, p. 71
Locotenent-colonel Romeo Feraru
Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”
„Alexandru Ioan Cuza”, Regimentul 52 Artilerie Mixtă „Ge-
neral Alexandru Tell”, Batalionul 3 Geniu „General Constan-
tin Poenaru”), localităţi sau zone geografice (Brigada 18
Mecanizată „Banat”, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”,
Baza 3 Logistică Teritorială „Marea Neagră”, Centrul 88
Mentenanţă „Ardealul”, Batalionul 620 Operaţii Speciale
„Băneasa - Otopeni”, Batalionul 812 Infanterie „Bistriţa” ),
evenimente naţionale militare sau nemilitare (Brigada 282
Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” ş.a.).
O categorie aparte de denumiri onorifice o repre-
zintă cele cu rezonanţă istorică. În continuare le vom selecta
numai pe cele cu tematică dacică: Divizia 1 Infanterie „Da-
cica”, Divizia 2 Infanterie „Getica”, nume de personalităţi
(Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică „De-
cebal”, Batalionul 313 Cercetare „Burebista”, Batalionul 53
Geniu „Scorilo”), localităţi sau cetăţi dacice (Brigada 2 Vâ-
nători de Munte „Sarmizegetusa”, Brigada 1 Mecanizată
„Argedava”, Baza 3 Logistică „Zargidava” şi Batalionul 200
1
Sprijin „Istriţa” .
Însemnele heraldice militare care se instituie şi se
utilizează în armată constituie mijloace de identificare şi par-
ticularizare ale structurilor militare, reprezentând, prin sim-
bolistica lor, elemente de continuitate a tradiţiilor militare.
10

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Însemnul heraldic poate fi materializat în obiecte
confecţionate din orice material, poate fi reprodus în culori,
în alb-negru, prin conturare sau prin imprimare pe diferite
obiecte. Acesta poate fi reprodus, în totalitate sau parţial,
pe steagul de identificare, ecusonul de mânecă, fanion, in-
signă, plachetă, medalie şi monedă. Acestea pot fi expuse
în săli de tradiţii, cluburi, se pot purta la ţinuta militară, pot fi
oferite personalului cu merite deosebite în activitate şi celor
care trec în rezervă, sau ca material de reprezentare în re-
laţiile cu partenerii militari sau civili din ţară sau străinătate.
Însemnul heraldic al Diviziei 2 Infanterie „Getica”,
mare unitate din compunerea forţelor terestre române, con-
tinuatoarea tradiţiilor de luptă ale Armatei a 2-a, are ca fi-
gură centrală acvila de aur cu capul spre dreapta şi aripile
deschise, cu ciocul şi ghearele roşii, unghii negre, ţinând în
cioc o cruce ortodoxă din aur. În gheare acvila ţine „fulgerele
lui Zeus”, albastre, care simbolizează siguranţa socială ge-
nerată de putere şi curaj. Pe pieptul acesteia este înserat
un scut de nivel divizie, în fundalul căruia se regăsesc
formele de relief cuprinse în zona de responsabilitate a marii
unităţi, „de la izvoarele Sucevei până la Marea Neagră”. În
lupta corp la corp - teribilă atunci ca şi acum – dacii mânui-
esc arme pe cât de simple, pe atât de temute: pumnalul,
cuţitul de bronz, cosorul sau secera, sabia curbă, toporul
sau securea, ghioaga sau măciuca şi, la nevoie, suliţa2.
Săbiile erau drepte şi curbe, cu dimensiuni, cele drepte,
având lungimea de până la 0,89 m (din care lama 0,76 m.),
altele asemănătoare cu gladiul roman şi, în fine, cele înru-
dite cu modelul celtic. Săbiile curbe (falces – coase), aveau
lama îngustă, ascuţită pe partea concavă. Ele erau atât de
specifice, încât la Sarmizegetusa, pe un bloc de marmură,
numele legiunii IIII Flavia Felix, însărcinată cu paza fostei
DACIA
magazin
capitale a Daciei, înfăţişa două săbii
curbe pentru literele FF şi patru pumnale drepte pentru cifra
IIII3. Din acest arsenal s-au ales, pentru partea superioară
a scutului heraldic, falx-ul şi sabia de tip Akinakes, precum
şi principalul mijloc de apărare, cunoscutul scut geto-dacic.
Cele două arme încrucişate reprezintă dârzenia strămoşilor
geto-daci în apărarea pământului strămoşesc. Sabia aki-
nakes, caracterizată prin garda sub formă de inimă, de cu-
loare roşie, relevă vitejia, spiritul de sacrificiu şi credinţa în
viaţa după moarte. Scutul are în interior, reprezentate
stilizat, Soarele, geto-dacii fiind adepţii cultului acestuia, şi
patru spirale simbolizând continuitatea vieţii, ei consi-
derându-se nemuritori. Cifra 2, reprezintă continuitatea
structurilor care au funcţionat în a doua garnizoană a ţării,
Buzăul, (Armata a 2-a, Comandamentul 2 Operaţional În-
trunit) şi este încadrată de o cunună de lauri şi frunze de
stejar, din aur, amintind de victoriile obţinute pe câmpurile
de luptă şi continuitatea tradiţilor poporului român.
Elemente cuprinse în însemnele heraldice ale
unităţilor militare având simbolistică geto-dacică au putut
intra şi în istoria antică universală prin faptul că, în secolele
II-III e.n., vreo 12 trupe recrutate din daci au împânzit Im-
periul Roman, începând din Cappadocia, până în Syria, de
la limesul britanic, unde arheologii au descoperit şi antro-
ponimul Decibalus, până în Panonia şi Moesia inferior4.
_________________
1
http://www.mapn.ro/fotodb/Heraldica
2
Colonel Gheorghe Romanescu, Oastea română de-a lungul
veacurilor, Editura Militară, 1976, p. 12.
3
Istoria militară a poporului român, Vol. I, Editura Militară, 1984,
p. 99-101
4
D. Protase, Autohtonii în Dacia, Vol. I, Editura Ştiinţifică şi En-
ciclopedică, 1980, p. 197-199
11

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
BABELE SFINXULUI DIN BUCEGI
Prea s-a trecut şi se trece uşor peste faptul că
Babele se află alături de Sfinxul din Bucegi formând,
de fapt, un singur ansamblu, care se cere a fi interpre-
tat în unitatea sa.
Prea s-a trecut şi se trece uşor peste faptul că
Babele şi Sfinxul din Bucegi nu puteau fi realizate alt-
fel decât prin truda susţinută de un foarte mare crez.
Prea am înlocuit acest crez cu ideea simplistă că
ansamblul Sfinxul-Babele ar fi apărut datorită
efectelor produse de ger şi de vânt asupra unor men-
hire, pe care tot vântul le va fi aşezat pe platoul
Bucegilor. Noroc cu Daniel Ruzo, care, în anul 1968,
n-a ezitat să declare: „Am cercetat munţii din cinci
continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice
dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie
măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii
cunoscute astăzi.” (http://www.enational.ro/dez-
valuiri/romania-mea/geografia-sacra-a-romaniei-
71672.html/)
Aşadar, avem de-a face nu cu ecourile, ci cu
centrul celei mai vechi civilizaţii, acea civilizaţie care
a întemeiat Tradiţia Primordială. Anticipare fericită,
pe care Marjia Gimbutas a confirmat-o după mai puţin
de zece ani, atunci când a dovedit că zona noastră
carpato-danubiano-pontică reprezintă vatra băşti-
naşilor Europei. Una lângă alta, cele două concluzii
reactualizează statutul nostru de AXIS MUNDI, care
ne-a fost recunoscut, explicit, de civilizaţiile anti-
chităţii.
Pentru acelaşi statut pledează şi Stindardul
Dacic, al cărui cap de lup justifică alcătuirea sta-
tuetelor cu cap de lup din civilizaţia Vinça (5500-5000
î.Cr.), dar şi capul de lup al Sfântului Cristofor din
iconografia creştină, chipuri concepute ca expresie
plastică a unui crez religios ce domină uriaşul arc de
timp de peste şapte milenii, din arhaica eră precreştină
până în vremea creştinismului de astăzi.
Cu multimilenarul său rol religios, amplu ilustrat
în toate epocile şi unanim recunoscut astăzi, Stindar-
dul Dacic, numit şi Dragonul Dacic, se dovedeşte a fi
hieroglifa sacră de întemeiere a Tradiţiei Primordiale,
aşa cum am demonstrat prin decodificarea pe care am
realizat-o în premieră absolută (ziarul Curentul din
23-24 ianuarie 1999, p. 24). Această hieroglifă sacră
redă sintagma teonimică arhetipală Volco-Blac, iar
DACIA
magazin
Cercetător George Liviu Teleoacă
multele sale variante, de la germanicul Wer-Wulf, la
vedicul Vrcolanca etc., s-au răspândit în lume, după
voinţa Celui Prea Înalt (Deuteronomul 32, 8-9).
Pe seama arhetipalului nume sacru Volco-Blac,
redat prin hieroglifa Dragonul Dacic, devenit Dra-
gonul lumii, s-au format, atât nume de zei, cât şi con-
cepte pentru instituţia conducătorului sau nume pentru
conducătorii de neamuri.
Între numele de zei astfel formate, trebuie inclus
şi controversatul nume al zeului Gebeleizis, consi-
derat de Victor Kernbach zeu de vârstă neolitică, chiar
preneolitică. Este bine cunoscut faptul că în opoziţie
cu cei care au citit Gebeleizis în manuscrisul lui
Herodot, au fost şi dintre cei care au citit Nebeleisis
acelaşi înscris. De fapt, au greşit şi unii şi alţii, întrucât
discutabila iniţială trebuia citită V sau B, aşa cum se
citeşte litera digamma pamphilică în dialectul ionian
al lui Herodot. Ca urmare, numele real din manu-
scrisul originar al ionianului Herodot se citeşte Be-
beleisis, susţinut toponimic şi de hidronimul balcanic
Vi-Vlăsul (Βυβλεσις a pierdut litera L devenind azi
Βυβασσιης, transformare fonetică menită să arate, cu
precizie, modul în care etnonimul Blassi a pierdut li-
tera L pentru a trece în forma Bessi, adică etnonimul
acelor Bessi cu limbă liturgică proprie, recunoscută şi
în mânăstirea din Sinai).
În sprijinul structurii Bebel - din Bebeleizis se
întâlnesc şi la nord de Dunăre vechile toponime
Bobâlna, care desemnează pârâul, dealul (http://
ro.wikipedia.org/wiki/Bob%C3%A2lna,_Cluj) şi co-
12

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
muna istorică din judeţul Cluj, iar pe de altă parte, în
judeţul Hunedoara, pârâul cu satul omonim, care se
află la mică distanţă de vestita comună preneolitică
Turdaş, de pe malul opus al râului Mureş
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Bob%C3%A2lna,_Hune
doara).
Structura de consoane BBL, dar în varianta sa
BBR, se regăseşte şi în toponimul Biborţeni
(http://ro.wikipedia.org/wiki/Bibor%C8%9Beni) cu
un omonim la romanşii din Elveţia, unde există, ală-
turi de multe alte toponime româneşti, numele loca-
lităţi Biberist, dar şi numele localităţii Bellach
(http://en.wikipedia.org/wiki/Biberist).
Alături de aceste toponime, mai pledează pentru
forma Be-Beleizis chiar topicul sacru Ba-Bele, eter-
nizat prin coloanele ca nişte babe cu pălărie, de lângă
măreţul Sfinx din Bucegi, tâlcuite astfel, pentru a ne
reaminti mereu că arhaica icoană în piatră cu profil
uman este a lui Be-Beleisis, unul şi acelaşi cu
Gebeleizis sau cu Beleizis, proslăvit ulterior şi cu nu-
mele de Zamolxis.
Din aceleaşi considerente de ordin mnemotehnic,
care au condus la realizarea grupului de coloane numit
Ba-Bele din Bucegi, dăinuie la Cracovia, îmbrăţişată
de apa râului Vistula, colina consacrată Dragonului
Wa-Wel (BaBele=VaVele), colină sacră, cu un centru
energetic, ce găzduieşte Catedrala Wawel împreună
cu Palatul Regal Wawel (http://en.wikipedia.org/
wiki/Wawel). Prezent pe scutul heraldic al Ducatului
polonez Czersk, Dragonul Wa-Wel este purtător an-
cestral de însuşiri benefice (http://pl.wikipedia.org
/wiki/ Plik:Herb_Ksi% C4%99stwa_Czerskiego.
PNG) şi nu fiinţa monstruoasă din legenda scrisă de
episcopul Kadłubec, fiinţă care ar fi fost ucisă primind
DACIA
magazin
ca hrană un miel umplut cu pucioasă în locul fe-
cioarelor pe care le devora (http://en.wikipedia.org
/wiki Wawel_Dragon).
În evidentă legătură cu sintagma teonimică
arhetipală Volco-Blac, redată prin hieroglifa sacră nu-
mită Dragonul Dacic, topicul Ba-Bele din Bucegi ală-
turi de topicul Wa-Wel (Ba-Bel) din Cracovia,
transmit peste milenii dubla dovadă că numele real al
marelui zeu getic s-a pronunţat iniţial Be-Beleizis.
Pentru sacra sa importanţă, topicul Wa-Wel (Ba-
Bel) a fost cinstit şi de tracii din Lituania, prin numele
dat marelui râu Me-Mel, ce uneşte trei ţări, (http://
en.wikipedia.org/wiki/Memel)-(http://en.
wikipedia.org/wiki/Neman_River), ştiut fiind faptul
că trecerea V(B)→M este frecventă, mai ales, în lim-
bile tracice, aşa după cum a arătat Paul Kretschmer.
Trecerea V(B)→M pentru teonimele de forma
Be-Bel, mai poate fi exemplificată şi prin numele unor
divinităţi arhaice din Italia. Astfel este numele zeului
umbric Ma-Vor, protectorul muncilor pământului, dar
şi al celor care luptă pentru apărarea sau extinderea
acestor pământuri. Numele osc al acestui zeu este Ma-
Mer ca dovadă că trecerea V(B)→M poate avea loc
şi în două etape distincte.
Confirmând aceeaşi legitate fonetică V(B)→M,
colegiul Fraţilor Arvali îl invocau pe unul şi acelaşi
zeu roman al ogoarelor prin formulele alternative Ber-
Ber sau Mar-Mar, uneori Mar-Mor (a se vedea Victor
Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Bu-
cureşti, 1989, p. 328). Ca dovadă că şi acest zeu era o
altă întruchipare a Marelui Zeu dacic, desemnat prin
hieroglifa Dragonului cu cap de lup, zeul roman numit
Ber-Ber sau Mar-Mar avea consacrat lupul, cu pre-
cizarea că această consacrare era de natură, strict, sim-
bolică, întrucât lupul nu are contribuţie la muncile
agricole.
În mitologia kartvelă din Caucaz, zeul cu
elocventul său nume Ma-Mberi asmuţea lupii asupra
turmelor, atunci când era nemulţumit de comporta-
mentul păcătos al oamenilor.
Din perspectiva acestor numeroase corespon-
denţe de tip Wa-Wel/Ma-Mel, Ba-Bele din Bucegi,
parcă încremenite la şuetă, se impun ca hieroglifa re-
alizată cu ajutorul coloanelor de piatră pentru a reda,
din neam în neam, în vecii vecilor, numele Sfinxului,
chipul în piatră al unicului zeu getic. Numele lui este
Be-Bebeleizis, citit şi Gebeleizis sau Beleizis, care, în
virtutea aceleiaşi treceri B→M, va cunoaşte forma
Meleizis în numele lui Za-Molxe, rostit Zeus Meili-
chios în Atica, dar şi în Corint (Pausanias, Călătorie
în Grecia, Cartea II, 9(6), respectiv, Cartea I, 37(3)).
13
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin

Mihai Viteazul
– imagine, mit, istorie –
(partea I)
Av. Oana Coandă

„În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur, fără

nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă
de creştinătate. Io, Mihail voievod al Ungrovlahiei, al
Ardealului şi al Ţării Moldovei”

Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601

către împăratul Rudolf al II-lea

I. Introducere

Eroica figură, cu învăluiri de legendă, a lui

Mihai Viteazul nu îşi are asemănare în istoria noastră
naţională. Sub conducerea marelui voievod s-a înfăp-
tuit cea dintâi unire politică a celor trei ţări române:
Valahia, Transilvania şi Moldova.
Am abordat în lucrarea mea personalitatea lui
Mihai Viteazul din trei perspective: imagine, mit şi is-
torie, intenţionând să prezint imaginea creată şi ră-
masă în inima Olteniei, imaginea din epocă, aşa cum
s-a păstrat de-a lungul timpului şi cum este ea în
prezent, precum şi miturile legate de figura eroică a
domnitorului, faptele sale de arme, politica sa.
Viaţa Domnului Mihai e una din cele mai im-
presionante din câte s-au desfăşurat pe pământul stră-
moşilor noştri. Mihai Viteazul a cunoscut din plin şi
bucuriile şi durerile vieţii; a cunoscut dulceaţa biru-
inţei şi amărăciunea înfrângerii; a stăpânit cât nu au
stăpânit nici unul dintre voievozii noştri, pentru ca
într-o clipă să piardă totul; a văzut pe cei trufaşi închi-
nându-se şi a căzut prin trădarea lor. Contemporanii,
prieteni sau duşmani, au simţit că au în faţă o perso-
nalitate excepţională; unii l-au ridicat în slăvi, alţii
l-au urât cu patimă, cu toţii însă au rămas impresionaţi
de această apariţie unică.
Născut în vatra Valahiei, peste care veacurile
au trecut, Mihai, fiul viteaz al românilor, apare ca sim-
bolul cel mai curat al primei noastre uniri. Prezent nu
numai în legendă, ci şi în toată istoria noastră, el
rămâne una dintre cele mai reprezentative figuri de
ostaşi ai istoriei. Mihai Viteazul a însemnat un capitol
de mare strălucire a istoriei noastre, în general, şi a
artei militare româneşti, în special. Sunt înclinată a
crede că el a reprezentat soluţia îndrăzneaţă a momen-
tului şi a creării unei mari arii de forţă şi posibilităţi
de manevră prin unirea tuturor capacităţilor existente
în cele trei vetre româneşti.
Calităţile de mare comandant dovedite de
Mihai Viteazul în aceste împrejurări s-au impus cu au-
toritatea binemeritată. Concentrând forţele principale
în două zone situate la distanţă apreciabilă una de alta,
voievodul a reuşit să ascundă pregătirile, iar în urma
unor bune informaţii, ca şi a unui calcul judicios, să
execute deplasarea forţelor şi să le asigure joncţiunea
în aceeaşi zi în locul dorit. Surprinderea a fost
uluitoare pentru inamic. Ea a contribuit la asigurarea
succesului în cea mai mare bătălie: Şelimbăr. Drumul
spre Alba Iulia, capitala Transilvaniei, era deschis.
Din întreaga Românie, care îi este datoare lui
Mihai Viteazul, cea mai îndreptăţită regiune să vor-
bească despre Mihai este Oltenia. Nu pentru că aici a
trăit şi a fost ban, ci pentru simplul fapt că el este încă
prezent în spiritul, amintirea şi istoria Olteniei. În
Bănie, călăreşte încă azi şi ridică securea deasupra
capului în semn de victorie, Mihai Viteazul.
Statuia lui „Nea’ Mişu”, cum îi spun tinerii de

14

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
azi, este emblema Craiovei, este imagine, istorie şi
spirit. Aşa arăta, probabil, Mihai Viteazul: un om înalt,
solid precum un munte, cu mantia prinsă de un umăr
cu o pafta şi căciula uşor aplecată spre ochiul stâng.
Cuca poartă o pană în partea dreaptă, iar cu mâna
stângă domnitorul îndreaptă securea spre cer, privind
înainte ca un adevărat învingător. La brâu, în partea
stângă a corpului, ţine sabia în teacă. Uneori cred că
nu ezită să scoată sabia dacă cineva ar ameninţa sau
ar tulbura liniştea Craiovei. În mâna dreaptă ţine cu
forţă frâul calului puternic, ce arată cam nărăvaş, şi
care priveşte în jos de parcă acum ar coborî de pe
soclu şi ar începe să îl poarte pe Mihai Viteazul prin
Cetatea Banilor. Mihai arată ameninţător, victorios,
măreţ şi demn, gata să coboare de pe soclul pe care
scrie ”Mihai Viteazul, 1593-1601”.
II. Imagine
Voi începe prezentarea imaginii lui Mihai, ex
abrupto, cu anul 1600, când lui Mihai Viteazul, după
ce acesta s-a intitulat „domnul Valahiei şi Ardealului
şi a toată Ţara Moldovei”, i s-a spus „Malus Dacus”
de către potrivnicii acţiunilor sale, adică Dacul cel
Rău, pentru că pusese în practică planul de refacere a
unităţii Daciei regale.
Este cel mai cunoscut voievod român, cu cele
mai multe bătălii într-un timp foarte scurt. Este sin-
gurul om de arme comparat cu Ahile, Hannibal, Hec-
tor, Temistocle şi Alexandru cel Mare! Pentru a nu
părea exagerate informaţiile, voi cita părerile compe-
tente ale specialiştilor epocii:
Cronicarul turc Noima vorbeşte astfel despre
bătălia de la Călugăreni: „a fost o întâmplare dezas-
truoasă” şi despre întreaga campanie din 1595: „cea
mai groaznică înfrângere din istoria turcă, care se da-
torează exclusiv necredinciosului şi afurisitului de
Mihai.”
Regele Franţei, Henric al IV-lea, afirma că:
„Românul (Mihai Viteazul - n.a.) este foarte tare şi că
planurile lui cresc potrivit cu izbânzile.”
Baltazar Walter Silezianul, în „Scurta şi ade-
vărata descriere a faptelor săvârşite de Io Mihai, Dom-
nul Ţării Româneşti”, apărută la Gorlitz, 1599 vorbeşte
de Mihai astfel:
„... un bărbat vestit şi ales prin naştere, cât şi
prin statura lui mândră. De asemenea, era vrednic de
lauda cea mai mare prin virtuţile cele mai alese, prin
marea sa evlavie către Dumnezeu, prin iubirea de ţară,
prin bunăvoinţa faţă de cei deopotrivă cu el, în sfârşit
faţă de toţi, prin dreptate, adevăr, statornicie, mări-
nimie şi deprinderea altor virtuţi de acest fel. Pe lângă
acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile
înalte ale sufletului lui nobil cu adevărat, pornit chiar
prin fire să săvârşească isprăvi grele, ca şi prin cuvân-
tul său, care, de câte ori era nevoie şi chiar fără
pregătire dinainte, îi ieşea din gură blând şi înţelept.”
DACIA
magazin
Un ziar italian de epocă: „Dacă a fost vreodată
un principe în lume demn de glorie pentru acţiuni
eroice, acesta este signor Mihai, principele Valahiei.”
Reprezentanţii regali îl descriu astfel: „de o
statură nobilă, cu părul şi barba negre, faţa de culoare
închisă şi severă, om doritor de glorie şi viteaz.”
Edward Barton, agent englez la Istanbul, 7
noiembrie 1595: „Mihai Domnul Ţării Româneşti s-a
aventurat încă o dată să treacă Dunărea (în 1596),
făcând mare prăpăd. O asemenea putere de a curma
trufia sultanului o are numai Dumnezeu... Cu sigu-
ranţa că este un lucru demn de cea mai mare consi-
deraţie şi de glorie eternă că ceea ce n-au putut realiza
atât de mulţi împăraţi, regi şi prinţi, a realizat şi a izbu-
tit cel mai din urmă şi mai sărac dintre domnitori”.
Misionarul franciscan la Constantinopol, Eus-
tachio Fantena: „Nu pot să nu vă comunic că din zi în
zi creşte teama atât în pieptul, cât şi în sufletul
fiecăruia din cauza marii valori pe care o demon-
strează în aceste părţi ale Europei acest nou Alexandru
(cel Mare), căruia îi spune Mihai Voievodu.”
Boris Godunov, ţarul rus, interesat în susţinerea
financiară şi militară a lui Mihai Viteazul, afirma: „Un
atât de mare principe creştin, merită să fie cinstit
printre cei mai mărinimoşi, mai puternici, mai viteji
şi mai înţelepţi principi ce trăiesc în zilele noastre“.
San Clemente: „Legendarul român (Mihai
Viteazul) este susţinut de Dumnezeu!” La moartea lui
Mihai, scria: „Moartea eroului român a fost o tragedie
din cele mai nemiloase care s-au văzut de-a lungul
atâtor ani, cum a fost de altminteri tot şirul vieţii sale”
N. Baretki Bergfeld: „...a purtat războaie nu
pentru slavă deşartă şi pentru strălucire dinastică, ci
pentru atingerea unui ţel nobil dinainte stabilit: for-
marea regatului român unitar.”
Jean Vaillant: „Mihai se află în culmea gloriei.
Stăpân în cele 3 principate (Ţara Românească,
Moldova şi Transilvania), era deosebit de dotat cu acel
geniu civilizator care ştia să-şi păstreze posesiunile,
pentru a constitui în regat vechea Dacie întreagă“.
Pettho Gergaly: „Nelegiuitul Basta l-a ucis cu
viclenie şi pe neaşteptate fără nici un motiv. Numai
din invidie profundă l-a ucis pe acest domn renumit,
celebru, de care se temea însuşi sultanul”.
Johan Christian von Engel: „Trebuie să
aşternem câteva flori pe mormântul unui principe
român care e de interes universal. Mihai Viteazul a
contribuit în mod deosebit să abată barbaria turcească
de la celelalte părţi ale Europei. Născut valah, Mihai
reprezintă încă o confirmare a adevărului că provi-
denţa îşi alege instrumentele din toate naţiunile şi lim-
bile”.
J. Bongras: „În onoarea lui Mihai s-a cântat un
Te Deum la Viena şi s-a tras cu tunul”.
În ceea ce priveşte imaginea voievodului, avem
şi descrierea unui martor ocular la intrarea în Alba
15

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Iulia: voievodul călare pe un cal roib, purta o tunică
albă şi, pe deasupra, o manta de aceeaşi culoare,
având brodaţi, cu fir, mai mulţi şoimi. Pe cap avea
binecunoscuta cuşmă, al cărei surguciu, cu pene de
cocor, era prins printr-o copcă de aur; sabia, bătută în
rubine şi împodobită cu aur, atârna în stânga; ciorapii
erau de mătase albă, cizmele de saftian galben.
De la Praga, unde Mihai se dusese la împărat
ca să-l convingă că e cel mai capabil de a fi aliatul lui,
avem imaginea lui Mihai Viteazul într-un tablou al
unui pictor renumit care a vrut să reprezinte o alegorie
în care regele Cresus din legenda greacă îşi împarte
averile, dar acest „Cresus” este împăratul Rudolf al
II-lea, iar lângă el vedem, în zale, un personaj despre
care ştim că este Mihai Viteazul, alături de fiica lui,
Florica, o frumuseţe de fată pe care-o adusese cu el la
Praga.
O altă imagine pe care o avem despre Mihai
este cea creată de filmul genial şi de o acurateţe is-
torică „Mihai Viteazul” în regia lui Sergiu Nicolaescu.
În acest film ni se prezintă scene memorabile, dar
avem un schimb de replici între sultan şi domnul
român care arată marea diferenţă între viziunile sul-
tanului şi cele ale lui Mihai:
„- Care crezi că e darul cel mai de preţ pe care
Dumnezeu l-a făcut omului?
- Viaţa.
- Nici nu mă aşteptam la alt răspuns din partea
unuia care domneşte peste o ţară aşa mică. Ei, află,
dragul meu, că darul cel mai de preţ pe care Dum-
nezeu l-a făcut omului este puterea!”
Sergiu Nicolaescu remarcă :
”L-am înconjurat pe Mihai de oamenii care-l
iubesc pentru că nu a domnit decât şapte ani şi a rea-
lizat ce a realizat. Mihai avea nevoie de dragoste, aşa
cum natura are nevoie de soare. A trăit aşa puţin!”
La 415 ani de la înfruntarea de la Călugăreni,
„Historia” întreabă: a câştigat cu-adevărat Mihai
Viteazul la Călugăreni? O altă viziune, de data asta
chiar din zilele noastre, este prezentată de istoricii care
au răspuns pentru revistă. O imagine „demitizată” a
bătăliei de la Călugăreni este prezentă azi:
ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»
Începând cu data de 1.01.2013,
preţul unui abonament la revista noastră
este: 65 lei anual,
pe adresa: Tulcea, str. Florilor nr. 37, dl. Nicolae Nicolae,
telefon: 0729011003 sau 0752104184.
DACIA
magazin
În opinia lui Bogdan Murgescu, aceasta a fost
o confruntare care nu a decis nimic: „această victorie
este un exemplu perfect pentru situaţiile istorice în
care o bătălie câştigată tactic nu influenţează cu nimic
mersul mai departe al războiului”.
Ovidiu Cristea este de părere că „raportat strict
la desfăşurarea evenimentelor din 13/ 23 August, a
fost o victorie morală, nu decisivă”.
Istoricul clujean Ioan Aurel Pop consideră că
„bătălia de la Călugăreni face parte dintr-o mare cam-
panie otomană, îndreptată împotriva Ţării Româneşti,
campanie desfăşurată între august şi octombrie 1595.
Scopul său a fost, cu siguranţă, înlocuirea lui Mihai
Viteazul de la conducerea ţării”. De asemenea, afirmă
că ar fi, de fapt, o victorie supraevaluată de istorici.
Marius Diaconescu spune că marea bătălie din
1595 a fost la Giurgiu, nu la Călugăreni.
(va urma)
Bibliografie
1. Boia Lucian, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1997
2. Costin Miron, Opere, vol I, Editura pentru literatură, Bu-
cureşti, 1965
3. Crăciun Eugenia , Universitatea “Ovidius” Constanţa
4. Djuvara Neagu, O scurtă istorie a Romanilor povestită
celor tineri, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002
5. Giurescu Constantin C., Giurescu Dinu C., Istoria
românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Ed. Şti-
inţifică, Bucureşti, 1976
6. Iorga Nicolae, Istoria lui Mihai Viteazul , Ed. Militară,
1968
7. Ionaşcu Ion, Victor Atanasiu, Mihai Viteazul, Ed. Mili-
tară, 1975
8. Kogălniceanu Mihail, Historie de la Valachie, de la Mol-
davie, et des Valaques transdanubiens, în Opere , vol II,
Scrieri istorice , Ed. Academiei, Bucureşti
9. Rogojanu D.C., Motivaţii, surse, tehnici şi metode în
studiul torţionarismului comunist românesc, Ed. Acade-
mica, Tg-Jiu, 2010 ( asupra metodelor de cercetare istorică
în general, folosite şi în studiul de faţă)
10. *** Historia, anul X, nr. 100, aprilie 2010
11. *** Cronicari munteni, vol I, Editura pentru literatură,
Bucureşti, 1961
16

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
O sinteză asupra cărţii
„Istorie getică sau gotică” de Carlo TROYA
(I)
Carlo TROYA (1784-1858), un mare istoric şi om
politic italian, scrie şi publică, la Napoli, Storia d’Italia del
Medio-Evo/Istoria Italiei din Evul Mediu, astfel:
1 Volumul I, partea I, 1839, De’ popoli Barbari avanti la loro
venuta in Italia, 517 p.
2 Volumul I, partea II, 1839, 429 p.
3 Volumul I, partea III, 1839, 459 p.
4 Volumul I, partea IV, 1842, 535 p.
5 Volumul II, partea I, 1844, Eruli e Goti, 646 p.
6 Volumul II (1), 1844, Appendice/Anexă, Fasti Getici o
Gotici, 80 p.
7 Volumul II, 1847, Eruli e Goti, 1053 p.
8 Volumul II (2), 1847, Paralipomeni a Fasti Getici o Gotici,
122 p.
9 Volumul II, partea III, 1850, Eruli e Goti, 647 p.
10 Volumul III, partea I, 1851, Greci e Longobardi, 399 p.
11 Volumul IV, partea I, 1852, Codice Diplomatico Longo-
bardo, 687 p.
12 Volumul IV, partea II, 1853, Codice Diplomatico Longo-
bardo, 661 p.
13 Volumul IV, partea III, 1853, Codice Diplomatico Longo-
bardo, 753 p.
14 Volumul IV, partea IV, 1854, Codice Diplomatico Longo-
bardo, 731 p.
15 Volumul IV, partea V, 1855, Codice Diplomatico Longo-
bardo, 997 p.
Aceste cca 8700 pagini sunt scrise pe baza
surselor documentare disponibile în biliotecile italiene,
folosind şi documente din istoria Romei antice.
Ceea ce deosebeşte şi evidenţiază lucrarea lui
Carlo Troya în ce ne priveşte este faptul că acolo unde a
găsit în sursele folosite menţiuni despre daco-geto-goţi, pe
lângă că le-a folosit în lucrarea sa, unde le era locul, le-a
adunat laolaltă şi a făcut cu ele două volumaşe, pe care le-
a publicat ca anexe ale volumului II (1), poziţia 6 şi, respec-
tiv, volumul II (2), poziţia 8 de mai sus.
Deşi în aceste surse se găsesc mai multe aspecte
care nu figurează în cărţile de istorie a românilor, vom sem-
nala numai câteva din dovezile şi argumentele pertinente
ale lui Carlo Trya.
În acest sens C. Troya scrie în Fasti Getici o
Gotici:
- Perioada 1-a, De la Zamolxe la Burebista şi Deceneu
DACIA
magazin
Gabriel Gheorghe
- 640 î.e.n. Peştera din Cira, edificii subterane
după o Arhitectură Getică, numită mai apoi Gotică, sau cel
puţin după o artă a construcţiilor proprie lor.
- 340 î.e.n. Războiul lui Filip Macedoneanul îm-
potriva geţilor de dincoace de Dunăre. Eficacitatea ceterelor
Piilor după spusele lui Teopomp.
- 335 î.e.n. Alexandru Macedon atacă pe geţii
deja stabiliţi dincolo de Dunăre şi care ridicaseră oraşul lor
Helis, conform Arhitecturii sau artei de a construi Getice.
Bogate recoltele lor, prin urmare agricultură.
- 84-44 e.n. Burebista, restauratorul gloriei getice,
primeşte pe Deceneu, venit din Egipt şi Orient. Ambii dau
apoi geţilor legile numite Belagine.
Deceneu îi învaţă alfabetul, artele, ştiinţele şi alte
discipline...
- 88 e.n. Decebal fortifică admirabil Sarmizege-
tusa, oraşul său din Transilvania. La măiestria străbună în
ale arhitecturii, sau cel puţin în ce priveşte construcţiile, De-
cebal caută să afle practica romană în ce priveşte arta de
a ridica tabere şi de a duce războiul.
- 102 e.n. O aşezare bine apărată se afla în faţa
Sarmizegetusei. Aici erau păstrate steagurile capturate de
la Cornelius Fuscus. Sora lui Decebal se închisese aici.
Acum se pot dovedi progresele realizate de geţi în
arhitectura militară şi în arta construcţiilor, complet diferite
de ale germanilor.
După ce am evidenţiat câteva aspecte privitoare la
arhitectura şi arta de a construi getice, care figurează în
prezenta lucrare, să prezentăm unele menţiuni ale lui Carlo
Troya din lucrarea sa Della ARCHITETTURA GOTICA, 1857.
Niun popolo intanto fra quelli, a’ quali davasi da’-
Greci l’appellazione di Barbari, avea Storie più antiche e più
certe di quelle de’ Geti o Goti/Nici un popor din cele pe care
grecii le numeau barbare nu are o istorie mai veche şi mai
certă ca a geţilor sau goţilor (p. 6, §1).
Este uimitoare această precizie a lui C. TROYA,
la jumătatea secolului XIX, când stabilirea riguroasă că în
mileniul V î.e.n. nu era locuit, în Europa, decât Spaţiul
Carpatic s-a realizat în urma cercetărilor întreprinse de Uni-
versitatea Californiei din Los Angeles (UCLA), la iniţiativa
lui Franklin Murphy, cancelarul acesteia, pe baza resturilor
arheologice din mileniul V, în toată Europa.
Cercetarea pe teren a fost făcută de Marija
17

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Gimbutas (v. Civilizaţie şi cultură, Ed. Meridiane, 1989).
E però i Geti o Goti non conquistati da Traiano,
cioè i Daci liberi, non intermisero giammai la pratica della
nazionale Architettura laro, qualunque si fosse; nè poteano
intermetterla, perchè sempre obbligati dal loro culto a rizzar
Tempj e Cappelle in onore o di Zamolxi, o de’Minori Dei e
degli Eroi (p. 13, § 2)/Şi totuşi geţii sau goţii necuceriţi de
Traian, adică dacii liberi, nu întrerup nicicând practica Arhi-
tecturii lor naţionale, de orice tip ar fi fost aceasta; nu puteau
s-o întrerupă, pentru că erau obligaţi mereu de cultul lor să
înalţe temple şi capele în onoarea fie a lui Zamolxe, fie a
zeilor minori şi a eroilor.
Fără să ştie de C. Troya şi de studiile sale, după
peste 100 de ani, cu tehnologii moderne şi datări cu radio-car-
bon, Maria Gimbutas, în lucrarea citată, îl confirmă în totul.
Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem rea-
lităţilor şi modul de viaţă al epocilor neolitică (6500-3500
î.e.n.) şi a cuprului care însemnau mult mai mult decât
semănatul, culesul, măcinatul şi coacerea pâinii şi ridicarea
caselor (p. 49-50).
Trebuie să recunoaştem realizările strămoşilor
noştri „vechi europeni” aşa cum au fost: constructori de
temple, producători de sculpturi şi de figurine reprezen-
tând divinăţi într-o mare varietate de tipuri...
Aceşti oameni au folosit o scriere sacră începând
cu cel puţin sfârşitul mileniului al VI-lea (p. 50).
Vechea Civilaţie Europeană, care a cunoscut
aşezări urbane, un sistem de scriere şi temple complicat
ornamentate, a înflorit în sud-estul Europei... de-a lungul
celui de al IV-lea şi al III-lea mileniu î.e.n. (p. 51).
Descoperiri recente şi remarcabile reclamă o
reevaluare a concepţiilor noastre privind sud-estul Europei.
Existenţa aşezărilor urbane, a unei scrieri, a templelor şi
a mormintelor dotate cu obiecte de cult şi figurine, atingând
un număr de aproape treizeci de mii de exemplare, sunt
dovada existenţei unei vieţi religioase organizate şi o struc-
tură foarte dezvoltată a ceremonialului (p. 52).
Folosirea datărilor cu radio-carbon şi transfor-
marea lor în date reale pe baza calibrării la cronologia in-
elelor copacilor a cauzat o revoluţie în concepţia noastră
despre naşterea şi declinul celei mai timpurii civilizaţii a Eu-
ropei. Pentru neoliticul şi calcaliticul acestei zone avem
peste trei sute de datări cu radio-carbon (p. 53).
La Căscioarele, o aşezare insulară pe un lac din
apropierea Dunării, la sud-est de Bucureşti, arheologii
români au adus la lumină un templu datat la cca 5000 î.e.n.
[sec. 49-45, 46-45] (datare cu radio-carbon calibrată la date
reale), caracteristic pentru ceramica fazei târzii a culturii
Boian...
Pereţii templului erau frumos pictaţi cu desene spi-
ralate în roşu şi verde pe un fond crem. Doi stâlpi eleganţi
pictaţi cu desene complicate, se aflau în lăcaşul sacru.
(Prima comunicare privind templul a fost publicată în „Dacia”
DACIA
magazin
XIV, 1970, de către Valentin Dumitrescu). Deasupra aces-
tui templu se afla un altul de o vârstă puţin ulterioară [3670
± 120 î.e.n./sec 46-40 î.e.n.] (complexul Gumelniţa), în care
s-a descoperit un model în lut al unui templu... Modelul
reprezintă un complex într-adevăr monumental de patru
temple aşezate pe un stereobat înalt.
Multe alte modele de temple au fost dezgropate
în Peninsula Balcanică. Câteva, aparţinând civilizaţiilor est-
balcanică şi Cucuteni, sunt cu două niveluri, având capete
sculpate sau măşti de zeităţi ori animale modelate pe fron-
toane şi par a repezenta temple dedicate anumitor zei şi
zeităţi (p. 62-65).
Practicile şi credinţele „vechi europene” au fost re-
constituite în primul rând prin analiza mărturiilor arheologice.
Acestea cuprind temple, modele de temple, peşteri şi
morminte, figurine, măşti, vase de cult, precum şi simboluri
ori semne gravate sau pictate pe toate aceste obiecte.
Ceramica decorată care a început să fie produsă
în mileniul al VII-lea î.e.n.,atingând culmea rafinamentului în
cel de al V-lea mileniu, este o sursă de prim ordin pentru in-
terpretarea simbolismului respectiv. Picturile cu reprezentări
de scene simbolice s-au dezvoltat în cadrul culturii Cucuteni
din Moldova şi vestul Ucrainei în intervalul 4500-3500 î.e.n.
Cele mai bogate descoperiri au fost făcute în Eu-
ropa sud-estică şi dunăreană până dincolo de Carpaţi spre
nord (p. 77).
Vechiul centru european carpato-danubian al
metalurgiei cuprului şi aurului, cca 5500-3500 î.e.n. (p. 143).
În Europa, primele tehnologii de prelucrare a me-
talelor apar în mileniul al VI-lea, fiind datorate unor populaţii
ce trăiau în zona Carpaţilor, mai exact în regiunea delimitată
de Carpaţii româneşti şi Munţii Dinarici. Acest areal este de-
numit „centrul carpato-danubian” (p. 143).
În legătură cu locul apariţiei tehnologiei metalelor
în Europa a se vedea şi Colin Renfrew, în „National Geo-
graphic”, nr. 5, november 1977, p. 615-623.
Dacă ar putea exista vreo îndoială că civilizaţia şi
cultura cele dintâi ale Europei sunt înfăptuiri ale carpato-
dunărenilor, am putea prezenta rezultatele cercetărilor Uni-
versităţii din Cambridge (Marea Britanie) care conchid că
Spaţiul Carpatic este locul de unde au plecat arienii indieni,
persanii, grecii antici, latinii, celţii, germanii şi slavii (v. The
Cambridge history of India, vol. I, 1922, p. 68-71).
Înainte de publicarea studiului Universităţii din
Cambridge mai mulţi savanţi, Benfey, Clemence Royer,
Thomaschek, Fr. Müller, Virchow (ap. Salomon Reinach,
L’origine des Aryens, Paris, 1892), dar şi D’Arbois de
Jubainville şi numeroşi alţii au ajuns, fiecare separat, la
concluzia că începuturile civilaţiei şi culturii europene s-au
născut în Carpaţi, în centrul Europei.
Carlo Troya observă şi face cunoscut în lucrările
sale cum, datorită unor erori, practici milenare geto-dace
ajung să-şi afle o origine târzie în occidentul Europei.
18

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Iată un exemplu (p. 79-80):
Simili errori sull’ origini de’ Geti o Goti e de’ Teutoni
o Germani di Tacito corruppero la Storia dell’Architettura per
la confusione fatta delle due stirpi di popoli affatto diversi, e
per la dimenticanza, in cui si posero il Tracio cenacolo di
Zamolxi ed i fatti seguenti dell’Architettura Gotica Oltredanu-
biana, la quale nel 412 passò nelle Gallie Meridionali, e si
diffuse in tutta l’Europa con una doppia corrente;/Erori si-
milare asupra originii geţilor sau goţilor şi a teutonilor sau
germanilor lui Tacit au viciat istoria Arhitecturii prin confuzia
făcută între cele două popoare cu origini cu totul diferite şi
prin uitarea în care au fost lăsate Cenaclul tracic al lui
Zamolxe şi faptele care s-au succedat în Arhitectura gotică
de dincolo de Dunăre, care în 412 trece în Galia meridională
şi s-a răspândit în toată Europa ca o monedă de aur
curentă.
Surprinzător este faptul reţinerii şi prezentării (în
Della ARCHITETTURA GOTICA, p. 66, 67) a unei erori di-
fuzate cu trei secole înainte de Troya.
Una tanta e si rapida fortuna indusse in errore quel
famoso Alberto Durer (Albrecht Dürer!), il quale, scrivendo
il suo Trattato Geometrico nel sestodecimo, credè i suoi
Tedeschi essere stati gl’inventori dell’ogiva, ed i primi, che
la mostrarono al genere umano/O atât de mare şi de rapidă
răspândire l-a indus în eroare pe faimosul Albrecht Dürer,
care scriind al său Tratat de geometrie în secolul al
şaiprezecelea îi crede pe germanii săi inventatorii ogivei şi
cei dintâi care au arătat-o omenirii.
Mai scrie C. Troya, în capitolul Tempi storici dopo
Gesu Cristo, la anul 107, că Traian a cucerit numai o treime
din Dacia lui Decebal, după calculele cele mai vrednice de
luat în seamă, în special cele ale lui Gatterer (1727-1799),
URMELE STRĂMOŞILOR ÎN CÂMPIA BOIANULUI
(I)
– Preşedinte al Societăţii de Istorie şi Retrologie Agrară din România, Filiala Olt
DOVEZI ARHEOLOGICE ALE PREZENŢEI
ŞI CONTINUITĂŢII LOCUIRII DACILOR ÎN
CÂMPIA BOIANULUI JUDEŢUL OLT
Primele săpături arheologice în Câmpia Boianului,
au fost făcute în anul 1967 în urma unei descoperiri întâm-
plătoare a unui tezaur dacic în valea Coteniţei-Bălăneşti,
punctual Izvoare.
Lucrările au fost conduse de Eugenia Popescu de
DACIA
magazin
cu concluzia că geţii au rămas stăpâni asupra unui regat
geto-dac liber, reprezentând două treimi din Dacia lui De-
cebal.
De acum înainte, continuă Troya, istoria va deveni
dublă pentru o atât de valoroasă şi eroică naţiune: o istorie
a geţilor liberi nesupuşi romanilor, cealaltă a geţilor supuşi
romanilor, iar eu îi voi numi geto-dacisci pe cei care s-au
găsit sub stăpânirea romanilor şi geto-daci pe ceilalţi, care
au rămas liberi timp de 170 ani până la retragerea la sud
de Dunăre a împăratului Aurelian. Atunci geto-daciscii s-au
reunit cu geto-dacii şi iar laolaltă s-au numit şi goţi, datorită
unei simple schimbări de pronunţie a vocalei, una diferită
de cea în care mesii s-au numit şi misi, bastarnii s-au numit
basterni...
Că Traian a cucerit numai o parte din Dacia au
arătat-o mai mulţi autori. În realitate această suprafaţă nu
a reprezentat nici o treime din Dacia lui Decebal, dar nu
întinderea exactă este cea care interesează acum.
Carlo Troya scria şi citează surse că regatul geto-
dac liber a atacat mereu zona romană din Dacia până când
Aurelian s-a văzut obligat să se retragă la sud de Dunăre,
lăsând geto-dacilor Dacia întreagă.
Important ni se pare că această carte este opera
unui italian celebru, că este scrisă cu obiectivitate şi că se
află în ea şi aspecte care nu se găsesc în alte cărţi.
În Dicţionarul Enciclopedic (Editura Enciclopedică,
1993-2006), cel puţin termenii Arhitectura, Gotic şi Ogiva ar
fi beneficiat de formulări mai apropiate de realitate dacă au-
torii lor ar fi cunoscut Della Architettura Gotica (1857) lu-
crarea lui Carlo Troya.
- va urma -
TRAIAN ZORZOLIU
- Doctor honoris causa al Academiei Dacoromâne
Dr. ing. CRISTIAN ZORZOLIU
la Muzeul Regional Argeş, Piteşti. Tezaurul din argint, era
format din: pandantivi, fibule şi o brăţară spiralată. Ceramica
descoperită era produsă la roata lentă de tip Alexandria se-
colul V î.Hr.
Oadată cu înfiinţarea Muzeului Câmpiei Boianului
în anul 1981 s-au intensificat cercetările arheologice de la
suprafaţă şi organizarea de şantiere arheologice.
În anii ce au urmat s-au descoperit un număr de
35 de vetre de locuire dacice.
19

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
În comuna Marunţei, satul Viişoara cătunul Godi-
naci, la poala Dealului Şarpelui, aproape de un izvor, ulterior
captat de romani pentru alimentarea cu apa a unei vile si-
tuate la confluenţa râului Iminog cu apa Oltului, s-a de-
scoperit ceramică dacică, făcând dovada unei locuiri.
În aceeaşi comună, satul Gâldae, la circa 1500
metri pe direcţia est faţă de izvorul din Godinaci, pe malul
pârâului Iminog, în punctul „Fabrica de cărămidă”, în urma
escavării pământului s-au descoperit vase mari dacice şi
două râşniţe care au fost înstrăinate fără adresă.
Acum din vechiul perimetru de locuire situat pe
malul Iminogului se găsesc multe fragmente de ceramică
dacică.
O zonă intens locuită se află la gurile văii Jugălia,
în apropierea căreia este vatra unui sat din sec. III-IV d.Hr.
La un sondaj arheologic făcut de prof. muzeograf Traian
Zorzoliu de la Muzeul Câmpiei Boianului din oraşul
Drăgăneşti Olt s-au recuperat vase întregibile lucrate la
roată şi unelte din fier.
Pe vatra oraşului Drăgăneşti-Olt în punctul „La
sere” aproape de izvoarele Sâiului s-a descoperit vatra unei
aşezări dacice întinsă.
În cartierul Bâzărani, strada Militari, Drăgăneşti Olt
s-a recuperat în urma unor săpături la fundaţia unei case o
urnă funerară dacică.
În zona gării în gospodăria familiei Bozian s-au
descoperit la construirea unui subsol numeroase fragmente
de ceramica dacică. Tot în aceeaşi zonă, în via familiei Mo-
cioacă Tefan, este o vatră de locuire dacică din secolele
IV-II î.Hr. şi o necropolă Ferigele. De aici s-au adunat frag-
mente de ceramică şi o urnă funerară Ferigele.
La limita sudică a oraşului Drăgăneşti-Olt, zona
IRIC, sunt urme de locuire neîntrerupte din mileniul VI î.Hr.
şi până în zilele noastre. De aici s-au recuperat fragmente
de ceramică dacică, o ceaşcă dacică descoperită de familia
Pena, un mormânt de incineraţie, format din 15 vase
aparţinând culturii Verbicioara descoperit de Constantin
Emilia.
La intrarea în comuna Dăneasa, strada Izvorului
pe toată terasa joasă a Oltului pe o distanţă de 500 m se
află fragmente de ceramică din epoca bronzului şi prima
etapă a fierului. De aici s-au recuperat un fragment de fi-
gurina Gârla Mare şi ceramica dacică din diferite perioade.
La ieşirea din comuna Dăneasa, pe şoseaua
Turnu Măgurele - Slatina în punctul Borcescu se află vatra
unei aşezări dacice. În vecinătatea sitului dacic s-a des-
coperit vatra unui sat din secolul VI şi o necropolă creştină.
Din vatra satului s-au recuperat trei vase întregi şi mai multe
fragmente.
Pe grindul satului Zănoaga pe strada Bisericii,
aproape de malul vestic al terasei în perimetrul gospodăriei
familiei Soare se află o aşezare dacică sec. II î.Hr.
La intrarea în comuna Sprâncenata pe locul de
gradin din partea nord-vestică a zonei „La lacuri” este o
DACIA
magazin
aşezare dacică sec. I î.Hr.
În comuna Sprâncenata satul Gâlmee se află vatra
davei dacice, cercetată arheologic de professor univ. Con-
stantin Preda în 8 campanii argeologice, recuperându-se
un inventar bogat privind cultura materială a strămoşilor
noştri dacii.
Prof. Niţu Tudor a descoperit în apropierea cetăţii
în satul „Tufişu” o aşezare contemporană cu dava de la
Gâlmee. La fel şi în punctul „Cotul Morii”, aproape de Olt o
altă aşezare dacică.
Pe valea Călmaţuiului Mare, în Corbu, loc situat
între văile Corbu şi Muşat este o vatră de locuire dacică
unde populaţia a continuat să existe până în sec. al XVI-lea
strămutându-se în urma bătăliei pentru putere conduse de
Doamna Chiajna.
S-au făcut săpături arheologice în Coanda pe
terasa Calmăţoiului Mare la confluenţa cu valea Dragna
conduse de către prof. Constantin Preda şi prof. Traian Zor-
zoliu. De aici s-au recuperat numeroase fragmente de ce-
ramică dacică printre care şi un fragment de vas pentru
turnarea metalelor.
În urma unei informări pe teren făcută de prof. Tra-
ian Zorzoliu în zona I.A.S. Boianu s-a constatat că la con-
struirea unui saivan de oi s-a scos multă ceramică dacică
şi de factură romană. S-a decis să se facă un sondaj arhe-
ologic descoperind atelierul unui olar autohton din sec II-III
d.Hr., inclusiv cuptorul de ars oale.
Tot în Coanda, în vecinătatea canalului de irigaţii,
s-a descoperit ceramică dacică.
De-a lungul Călmăţuiului Mare prof. Vieru Gheor-
ghe a descoperit şi alte puncte de locuire dacică: pe Linia
mare în Stoicăneşti şi pe Călmăţui în punctul Suat.
În urma săpăturilor arheologice coordonate de
arheolog George Trohani şi prof. Traian Zorzoliu în comuna
Nicolae Titulescu, punctul „La cimitir” s-a identificat o
aşezare dacică din sec. II î. Hr.
Ultimele săpături arheologice conduse de prof. dr.
Negru Mircea şi prof. Vieru Gheorghe în Coanda la canalul
de irigaţii s-a descoperit o aşezare şi o necropolă dacică.
Sunt cunoscute şi alte vetre de locuire în Câmpia
Boianului din care s-au recuperat fragmente de ceramică
dacică şi poate că în viitorul apropiat să se organizeze săpă-
turi arheologice.
Descoperirile arheologice din Câmpia Boianului
vin să confirme continuitatea locuirii poporului dac în acest
spaţiu geografic, combătând afirmaţiile unor neaveniţi că
după retragerea romanilor din Dacia, zona dintre Olt şi
Vedea a rămas fără populaţie autohtonă.
De asemenea s-a reîntregit pe baza dovezilor
arheologice harta locuirii dacilor în această zonă a
României, cultura lor spirituală dăinuind alături de cea ma-
terială până în zilele noastre.
- va urma -
20
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin

El le-a mai zis: „Oare LUMINA este adusă ca să fie pusă sub baniţă, sau sub pat?
Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?
Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.
Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
(Ev. Marcu 4, 21-23)

Taina Kogaiononului -
Muntele Sacru al dacilor (I)
Cristina Pănculescu
CENTRUL LABIRINTULUI

„Pentru lumea antică, DACIA războini-

cilor temuţi din CARPAŢI a fost, până la cucerirea
lui Traian, o ţară aspră, aproape de nepătruns, în-
conjurată de mister. Nimeni nu ştia bine cine erau
oamenii care locuiau în acea cunună de munţi”[1].
Despre ei se crease un adevărat mit, fiind printre
cele mai obsedante şi puternice din imaginaţia an-
ticilor.
Alexandru Busuioceanu[2], cercetând
arhivele mai multor biblioteci din Spania, a constatat
cu uimire că în toată literatura medievală şi cronicile
oficiale, hispanicii se considerau descendenţii geţilor.
Cărturarii şi oamenii din clasa conducătoare trebuiau,
pentru a-şi întemeia nobleţea, să dovedească sau
măcar să afirme descendenţa lor din geţi. Alexandru
Busuioceanu, citând din scrierile episcopului Alonso
de Cartajena, arăta că „în vremea lui Enrique al
IV-lea (sec. al XV-lea), regii Spaniei coborau din
Dacia, din «principii geţi», luându-şi numai numele
de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru decât
al strămoşilor.”[3]
„Istoricii - afirma acelaşi autor - dau prea
puţină atenţie sau nici una, faptului că timp de patru
decenii, între 286-324, patru împăraţi daci se succed nile împotriva Italiei, cu hotărârea - afirmă contem-
fără întrerupere la cârma Imperiului Roman, consti- poranul lui, Lactanţiu - de «a şterge până şi amintirea
tuind o adevărată dinastie danubiană [...]. Dintre aceşti Romei» şi a fost pe punctul - declară acelaşi autor -
împăraţi, cel care prezintă personalitatea cea mai pu- «să schimbe numele Imperiului Roman în cel de Im-
ternică şi tenace, Galerius (IOvius), pare să fi avut periu Dacic»”[4].
toată conştiinţa vechiului dac inamic ereditar al Romei „Dacii sau geţii nemuritori şi ţara lor erau
[...]. Fiu de mamă transdanubiană, «adoratoare a di- ermetici pentru antici. Grecii se apropiaseră de ei
vinităţii munţilor» şi dedicat el însuşi acestui cult, care numai pe ţărmurile Mării Pontice, fără să se aven-
nu putea fi altul decât al lui Zamolxis, Galerius este tureze mult în interior. Romanii îi cunoşteau doar pe
tipul rebelului ieşit din acei munţi unde viaţa războinicii daci. Dunărea le inspira teamă. Era un
ciobănească păstrase întotdeauna ideea libertăţii, Limex Hiperboreum, de unde începeau pământurile
inamică oricărui imperiu. Ajuns cezar şi apoi împărat, care dormitau sub leneşele stele ale Polului getic”[5].
fostul cioban, fidel credinţelor strămoşeşti, originii lui Orice contact cu aceste locuri devenea subiect
sociale şi instinctului poporului său, îşi întoarce legiu- pentru literaţii vremii. Astfel, poetul latin Marţial,

21

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
contemporan împăratului Domiţian, într-una din epi-
gramele sale, se adresează prietenului său, soldatul
Marcellinus, care se întorsese de curând din Dacia, cu
cuvintele: „Abia răbdaseşi, Marcelline, cele şapte
stele de la miazănoapte şi constelaţiile leneşe ale polu-
lui getic; iată acum cât de aproape va să vezi cu ochii
steiurile lui Prometeu şi legenda muntelui”.[6]...
Legenda Kogaiononului, muntele ascuns al stră-
moşilor noştri, Kogaiononul care dintotdeauna a avut
ca ţintă şi scop suprem OMUL, omul cu majuscule.
„În muntele cel ascuns, care va rămânea ne-
cunoscut până la sfârşitul timpurilor, bătrânul legii
vechi privea din gura peşterii lui lucirea nouă de
primăvară...”[7]
Lucrarea de faţă conţine argumentele pe care
se bazează aceste concluzii rezultate în urma unei
munci de cercetare întreprinsă pe parcursul a patru ani
în Munţii Bucegi, cercetare bazată pe studii de mitolo-
gie comparată, istorie veche, folclor şi artă veche
românească, istoria religiilor, hermeneutică şi ştiinţe
tradiţionale în general.
Pot să afirm că rareori un cercetător, şi cu atât
mai puţin unul de ocazie cum este cazul meu, a avut
un asemenea noroc. Norocul a constat în faptul că din
pură întâmplare, am dat peste un fir; l-am urmărit din
simplă curiozitate, iar el m-a condus, spre sur-
prinderea mea, chiar în „Centrul Labirintului”. Abia
atunci am realizat că firul călăuză era firul Ariadnei
uitat acolo de Theseu. Minotaurul nu mi-a barat calea
- deoarece după cum se ştie îl „omorâse” demult eroul
Heladei - aşa încât pot să vă asigur că drumul spre
Centru este liber şi, mai mult decât atât, este chiar
marcat.
Ceea ce nu a înţeles Theseu a fost faptul că
adevărata ieşire din Labirint este prin Centrul lui,
iar Minotaurul este acolo din trei motive: într-un sens
tocmai pentru a păzi Marea Poartă „îngustă”, iar în
alt sens pentru a semnala prezenţa ei; rolul lui prim şi
cel mai ascuns fiind de fapt acela de „deţinător al
cheilor”, căci miraculosul Minotaur era fiu al lui Po-
seidon - stăpânul apelor primordiale care, în chip de
taur, îl zămislise cu Pasiphae, fiică a lui Helios-
Apollo şi soţie a lui Minos.
Miraculosul Minotaur, care nu-şi arătase
privirilor indiscrete decât chipul de om-taur[8], era
în realitate Sfinxul[9] - prin esenţă tetramorf: om şi
taur şi leu şi vultur - păzitor al Marii Porţi a Cen-
trului; „Poartă deschisă în Cer” prin care, peste
milenii, apostolul Ioan a văzut Scaunul de Domnie şi
pe Cel ce stătea pe el. În jurul Scaunului de Domnie
din Cer erau „patru făpturi vii: una avea faţă ca a unui
om, una semăna cu un viţel, una semăna cu un leu şi
DACIA
magazin
una semăna cu un vultur”.
Miraculosul Minotaur-Sfinxul sintetizează deci
cele patru făpturi vii din jurul Scaunului de Domnie din
Cer, despre care vorbeşte - din porunca Celui care este
Alfa şi Omega - Apocalipsa după Ioan (IV, 1; 7).
Nestatornic şi prea preocupat de a străluci
prin fapte eroice, Theseu nu a înţeles şi a ratat ade-
vărata şansă oferită de Ariadna rătăcindu-se definitiv
în „Labirint”. Theseu a ignorat un lucru elementar, şi
anume că drumul spre Centrul Labirintului este drum
iniţiatic, iar în adevărata iniţiere poarta de ieşire nu
mai poate fi aceeaşi cu poarta de acces pentru cel ce
a intrat în posesia „cheilor”. Până la Theseu, toţi tinerii
trimişi drept „hrană” Minotaurului descoperiseră în
Centru adevărata ieşire şi primiseră cheile; căci nu
despre moartea lor reală, ci despre moartea iniţiatică
era vorba, iar aceasta înseamnă: accesul la nemurire -
realizarea condiţiei de om cosmic - ruperea lanţurilor
lui Cronos (Timpul). Sub chipul Miraculosului Mino-
taur - de altfel frate vitreg al Ariadnei - se ascundea
ultimul Mare Iniţiator Celest deţinător al Ştiinţei
tainice a Legăturii dintre Cer şi Pământ. Prin dispariţia
sa Centrul Labirintului şi funcţia lui se ocultează.
Minotaurul se lasă ucis (în realitate se retrage),
aruncând un văl impenetrabil asupra secretului
Labirintului.
Eroarea lui Theseu - sărbătorită de con-
cetăţenii lui drept o victorie - a târât întreaga Helladă
în această confuzie şi cu ea întreaga lume modernă.
Theseu era simbolul lumii moderne pe cale de a se
naşte - lume care, pierzând marile sensuri ale exis-
tenţei, răsturnând scara valorilor, începea să se pre-
cipite „glorioasă” spre periferiile „Labirintului”
fluturând cu emfază în chip de stindard eul minuscul.
Totuşi, aventura lui „Theseu” este obligatoriu
să fie conchisă cu o expresie a lui Vasile Lovinescu:
„subversiunea a fost necesară”[10] - pentru că
numai saturaţia de bucuriile amestecate cu lacrimi şi
moarte ale „Labirintului” se pare că poate trezi în om
nostalgia adevăratelor mari înălţimi, aspiraţia spre
Unitate, spre Centru, spre Absolut. Şi numai aspiraţia
omului spre Absolut poate readuce în lume, sub ade-
văratul său chip, „Minotaurul” alungat şi re-des-
chiderea Centrului - Poarta Pământului la Cer,
Poarta omului spre Nemurire - singura salvare din
Labirintul care are puterea de a înghiţi şi nimici totul.
Căci, aşa cum afirmă Vasile Lovinescu, „ce
nu este atras în sus, cade în jos în mod necesar”[11].
Esenţa lucrării de faţă constă în relevarea fap-
tului că Centrul Labirintului este o realitate, el se
află în Grădina noastră, în „Grădina Maicii Dom-
nului”, şi este acelaşi cu Centrul Sanctuarului
22

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Principal al Kogaiononului.
Pe scurt: firul conducător l-am găsit pe pla-
toul Bucegi, unde am început cercetările nu în ideea
de a găsi Muntele Sacru al strămoşilor noştri - pe care
de altfel la ora aceea îl credeam în Gugu din masivul
Goldeanu - ci pentru a-mi lămuri mie enigma Sfinxu-
lui din Bucegi în faţa căruia am ajuns practic din în-
tâmplare în 25 noiembrie 1984.
Ştiinţa modernă a descifrat multe din se-
cretele naturii, dar este ştiut şi recunoscut faptul că ne
aflăm abia la primele pagini ale marii cărţi a cunoaş-
terii integrale a micului şi a marelui univers. Termenii
de forţă şi energie pe care îi folosim în mod curent
sunt în realitate nişte concepte, şi ceea ce cunoaştem
noi despre ele sunt de fapt efectele - şi anume efectele
pe care le putem constata direct sau care pot fi puse
în evidenţă prin intermediul mijloacelor pe care le
oferă ştiinţa actuală. Una din marile realizări ale şti-
inţei secolului al XX-lea a fost lărgirea noţiunii de
materie care în accepţia fizicii moderne înseamnă:
corpuscul, energie, informaţie.
În baza a ceea ce am spus mai sus, se poate
admite fără nicio rezervă ipoteza că există şi alte
forme de energie în afara celor cunoscute sau chiar
cele pe care le cunoaştem pot avea aspecte care nu au
fost puse încă în evidenţă. Din acest motiv le ignorăm
astăzi - ceea ce înseamnă în mod sigur că le vom
cunoaşte mâine. Cât de departe va fi acest mâine de-
pinde numai de noi oamenii.
Am considerat necesar - şi se va vedea de ce
- să evidenţiez aceste ultime aspecte înainte de a trece
în revistă principalele concluzii ale cercetării între-
prinse în Bucegi, şi anume:
PUNCTUL 1
În Bucegi, în zona Vârfului Omu se află cel
mai important Centru Energetic-Informaţional
natural al planetei; existenţa lui este semnalată de
toate tradiţiile, sub numele sau mai exact prin concep-
tul de „Centru”.
Acest aspect reprezintă punctul central al lu-
crării, şi totodată primul în ordine cronologică, fiind
elucidat fără echivoc în ianuarie 1986. De aici au de-
rivat toate celelalte, începând cu o concluzie de dome-
niul evidenţei: Kogaiononul nu putea fi decât aici!
PUNCTUL 2
Zona care conţine acest Centru este Sanctu-
arul principal - Altarul Kogaiononului. Deci
Muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este
structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot
atâtea trepte de iniţiere:
- Primul nivel - Peştera lui Zamolxis identi-
ficată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986;
DACIA
magazin
- Al doilea nivel - Platoul Babelor unde se
află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie
1984;
- Al treilea nivel - Zona Vârfului Omu, care
este Sanctuarul principal.
Strămoşii noştri nu au ales întâmplător acest
nume; ei cunoşteau existenţa acestui Centru precum
şi legile care guvernează „funcţionalitatea” lui căci,
după cum aflase Herodot, geţii, cei mai viteji şi mai
drepţi dintre traci, ştiau a se face nemuritori.
PUNCTUL 3
Kogaiononul nu şi-a încetat niciodată acti-
vitatea. El a fost şi este cea mai mare „Academie”
a planetei; spun „este”, deci continuă să fie, chiar
dacă legătura conştientă directă a fost total întreruptă,
fapt petrecut, s-ar părea, relativ recent [12].
Kogaiononul a fost cea mai mare comoară a
strămoşilor şi înaintaşilor noştri. Bine ferită de ochii
năvălitorilor şi ai jefuitorilor care ne-au încălcat de-a
lungul veacurilor hotarele, înaintaşii noştri au trecut
din generaţie în generaţie marea comoară ascunsă
„sub pecetea tainei”; iar dacă a fost posibilă găsirea
Muntelui Ascuns, a fost pentru că SOSISE TIMPUL!
PUNCTUL 4
„Vârstele umanităţii” sunt determinate de
variaţia activităţii energetic-informaţionale a acestui
Centru, activitatea supusă legilor ciclice universale.
PUNCTUL 5
Legile care guvernează acest Centru pla-
netar - conexiunile, funcţia şi activitatea lui - prin ge-
neralizare, conduc la cheia problemelor funda-
mentale rămase fără răspuns ale cosmogoniei şi
cosmologiei.
NOTE
[1]. Alexandru Busuioceanu: Zamolxis, Ed. Meridiane, Bu-
cureşti, 1985, pag. 191.
[2]. Ibidem, pag. 179-180.
[3]. Ibidem, pag. 185.
[4]. Ibidem, pag. 206-208
[5]. Ibidem, pag. 192.
[6]. Ibidem, pag. 54.
[7]. Mihail Sadoveanu: Creanga de aur, Ed. Minerva, Bu-
cureşti, 1986, pag. 13
[8]. Minotaurului, reprezentat cu cap de taur şi trup de om,
îi revin de drept şi cele două atribute solare: leul şi vulturul,
ca moştenire de la bunicul său Helios-Apollo.
[9]. În Tradiţia greacă, şi nu numai Sfinxul este reprezentat
cu chip de om, trup de leu, picioare de taur şi aripi de vultur.
[10]. Vasile Lovinescu: Creangă şi creanga de aur, Ed.
Cartea Românească, Bucureşti, 1989, pag. 405.
[11]. Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea
Românească, Bucureşti, 1981, pag. 17.
[12]. Mijlocul secolului al XX-lea.
23

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
REVANŞA DACISMULUI RATATĂ!
AR FI PUTUT FI EL RESTAURATORUL DACIEI!
BOGDAN PETRICEICU HASDEU
VERSUS VASILE ALECSANDRI
Mai tânăr cu 17 ani decât Vasile Alecsandri, care
se născuse în anul 1821 la Bacău, şi a copilărit la conacul
de la Mirceşti, Valea Siretului, judeţul Neamţ, Bogdan Pe-
triceicu Hasdeu deşi moldovean ca şi el, dar născut la 26
februarie 1838 la conacul de la Cristineşti, judeţul Hotin,
acolo unde Nistrul se îndreaptă spre sud, în tinereţe a avut
o concepţie diferită de a lui Vasile Alecsandri.
Cel care, în versurile scrise pe la vârsta de 14 ani,
se considera când dac când român, dovedea de pe atunci
inconsecvenţă. Scriind la vârsta de 22 de ani „Pierit-au
dacii?”, a dat multe speranţe daciștilor, creând o nouă bază
de discuție.
Dacă Bogdan Petriceicu Hasdeu ar fi fost tot atât
de consecvent şi de hotărât ca Vasile Alecsandri, ţara
dacilor nu s-ar mai fi numit astăzi România în loc de Dacia
care s-ar fi cuvenit şi nici nouă nu ne-ar mai fi spus români.
Ne-ar fi scutit pe noi de efortul pe care-l facem astăzi, în
lupta cu îndoctrinaţii, care se împotrivesc atât încercărilor
noastre de a schimba mentalitatea de astăzi a oamenilor,
mentalitate rezultată în urma unei îndelungate îndoctrinări
în spiritul concepţiei latiniste, pornită de la corifeii Şcolii la-
tiniste din Transilvania, cât şi acţiunii noastre de a readuce
lucrurile pe făgaşul lor iniţial. De fapt, dacă ar fi fost Dacia,
fundațiile daciste nu și-ar mai fi avut rostul.
Bogdan Petriceicu Hasdeu ar fi putut să se opună
încercărilor lui Vasile Alecsandri de a schimba identitatea
neamului nostru şi numele din trecut al acestei ţări, ca unul
care făcea parte din aceeaşi clasă socială şi în plus se con-
sidera şi os domnesc (descendentul lui Ştefan Petriceicu
Vodă, 1672-1674), pentru care şi-a arogat pe lângă numele
domnitorului şi titlul de Prinţul Dieu domné Petriceico
Hîjdeu.
Ar fi putut, dar n-a făcut-o, dând dovadă de incon-
secvenţă şi oportunism, schimbându-se în funcţie de in-
teres, aşa cum a dovedit începând din 1876 când a fost
numit directorul Arhivelor Statului şi în 1877 când a devenit
şi membru al Academiei Române, în loc să fi format el o
academie a oamenilor de ştiinţă din Dacia, fapt care
dovedeşte că se împăcase cu ideea situaţiei de fapt, re-
nunţând la dacism, aşa că revanşa dacismului a fost ratată.
Păcat! Ar fi putut fi el restauratorul Daciei!
Oare cu ce ne încălzeşte pe noi daciştii faptul că
DACIA
magazin
Marin Mihail Giurescu
el a devenit o personalitate enciclopedică? Ne mulţumim
numai cu faptul că a scris articolul Pierit-au dacii?, şi atât,
oare nu este şi el vinovat alături de Vasile Alecsandri că ni
se spune astăzi români în loc de daci.
Ca să înţelegem cele de mai sus, consider nece-
sar să aflăm cine a fost de fapt Bogdan Petriceicu Hasdeu.
Din istoria literaturii lui Ion Rotaru, pag. 274, şi nu
numai, aflăm că Tadeu Hâjdeu, bunicul lui Bogdan, fost şi
el Tadeu, care a trăit între anii 1769-1835 a fost strănepotul
lui Gheorghe Lupaşcu Hâjdeu, nepot de frate a lui Ştefan
Petriceicu Vodă, ce a domnit în Moldova numai doi ani şi a
fost îndepărtat de boieri din cauza legăturilor lui prea
strânse cu polonezii, aşa că a fost nevoit să se refugieze în
Polonia urmaşii lui devenind astfel membri ai şleahtei, iar
George Călinescu în a sa Istorie a literaturii scrie: „Familia
Hâjdeilor sugeră ceva din haosul scitic. Tadeu Hâjdeu
(1769-1835), fiu de ofiţer în armata rusă, a fost poet polon,
traducător al lui Kotzebue în limba polonă, dar se trăgea
dintr-o veche familie moldovenească cu rădăcini în Ştefan
Petriceicu-vodă (nepotul antistrănepotului de văr al lui Vodă
Petriceicu - râde Sarsailă de Bogdan)”, partea comică de
la sfârşit este redată din însemnările lui Hasdeu.
Când s-a schimbat situaţia politică şi turcii au
cedat Poloniei o parte din teritoriul Moldovei de nord, Tadeu
a profitat de situaţie recăpătându-şi moşia din ţinutul Hoti-
nului şi s-a stabilit la Cristineşti, căsătorindu-se cu evreica
Valeria Hrizantovna.
Fiul lor Alexandru (1811-1872) s-a căsătorit cu
Elisabeta, fiica porucicului lituan Teofil Daucş. Din această
căsătorie a rezultat Bogdan, care s-a născut, după profe-
sorul Gheorghe Bucur, la 25 februarie 1838, iar după
George Călinescu şi Ion Rotaru la 26 februarie 1838.
Întrebarea care stăruie este, cum stabilim originea
celui care se credea dac?
Mai interesant este faptul că la vârsta de 22 de ani,
în 1860, avea să publice în foiţa de Istoriă şi literatură, aşa
cum îl numeşte profesorul Gheorghe Bucur, Celebrul studiu
– manifest Perit-au dacii?, care a bulversat întreaga lume
ştiinţifică a vremii, a stârnit mari controverse şi atacuri la
persoana autorului.
Tânărul deschidea curajos o nouă perspectivă în
problema etnogenezei poporului nostru.
24

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Dacii aveau o cunoaştere diferită faţă de cea general acceptată de cei de azi.
în care au existat ca societate cât şi în ziua de azi. (...)
Pierit-au Dacii?
II
(continuare din numărul precedent)
O altă consecinţă a practicilor extracorpora-
lizării, consecinţă manifestată în timpurile moderne şi
de cel cunoscut sub numele de Nikola Tesla, este cea
a realizării în lumea materială a unor dispozitive
funcţionale care depăşesc capacitatea contempo-
ranilor de a înţelege raţional-ştiinţific cum
funcţionează. Aici doresc să readuc în atenţie dilemele
ridicate de diferite obiecte de aur, şi nu numai, ca de
exemplu brăţări, plăcuţe, obiecte de cult cu aplicabi-
litate necunoscută la care ne uităm astăzi cu mirare
sau cu superioritatea semidoctului. Din această cauză,
în continuare, anumite obiecte, construcţii, zone nu ne
transmit niciun mesaj, nicio informaţie. Aşa cum
multe dintre proiectele lăsate de Tesla sunt ne-
funcţionale, aşa şi multe artefacte dacice şi nu numai
sunt nefuncţionale, dar par şi absurde şi asta numai
datorită incapacităţii noastre de înţelegere. Anumite
„pietre” sunt adevărate generatoare de energii şi in-
formaţii pentru că au fost prelucrate, ordonate, con-
struite după principii mai mult sau mai puţin ignorate
astăzi. Ele au o funcţionalitate continuă după atâţia
ani. Unele sunt folosite empiric în practicile bătrâneşti
autohtone şi astăzi, fără a aduce argumente raţionale
de folosinţă. Nu pot să nu-l amintesc aici pe mai puţin
înţelesul Constantin Brâncuşi cu ale sale opere ener-
getice-informaţionale, pe care l-am celebrat anul tre-
cut.
O altă consecinţă a acestor practici este şi
modificarea necesităţilor senzorial-fiziologice ale fi-
inţei umane. Fenomenele tip inedia, oameni care nu
mai consumă alimente sau consumă foarte puţine şi
de o anume calitate – exemplificăm aici cu viaţa şi
practica trăitoarei Jassmuhen. În aceste condiţii, în
care fiinţa umană îşi reglează şi dezvoltă sistemul de
existenţă şi biologică fără a consuma materie fizică,
duce şi la o modificare radicală a pricipiilor expuse
de Maslow în faimoasa sa piramidă a necesităţilor
umane. Astfel, plăcerile care sunt o componentă prin-
cipală a existenţei şi dezvoltării umane nu mai au, în
consecinţă, niciun echivalent în ceea ce numim astăzi
plăceri. Să nu uităm că prin plăceri hrănim sistemul
DACIA
magazin
Motto:
Ce doresc să transmit în această expunere?
Această cunoaştere îi făcea unici şi în timpurile
psiholog Tiberiu Ciobanu
uman. Fiecare structură a omului are hrana sa speci-
fică. Fizicul, raţiunea, sufletul au nevoie de anumite
informaţii, energii specifice care sunt necesare pentru
o bună funcţionare a întregului. În condiţiile în care
mă axez pe saturarea necesităţilor fizice - vezi soci-
etatea de astăzi -, hrănirea structurilor superioare nu
se face automat, pe când o hrănire a structurilor
noesice duce automat şi la o hrănire a structurilor fi-
zice. Pot să exemplific aici un fenomen trăit de toţi:
Când sufletul ne este plin, atunci se diminuează apeti-
tul alimentar fizic, şi invers: când suntem cu sufletul
vraişte, compensăm ilogic, nesănătos şi neeficient cu
mâncare şi băutură în exces pentru a anihila gaura su-
fletească. Subliniez totodată, aici, un aspect foarte im-
portant. Logica umană este în strânsă legătură cu
necesităţile umane. Consider, astfel, o uriaşă greşeală
de a merge pe o logică a omului zilelor noastre în efor-
tul de a studia existenţa unor popoare de acum câteva
mii de ani. Necesităţile, aspiraţiile lor, sunt neştiute
de noi. Nu putem înţelege în totalitate logica pe care
îşi bazează existenţa un semen de-al nostru ce trăieşte
într-un vârf de munte şi este fericit, cu atât mai puţin
pe a unui individ care a aparţinut unei societăţi
străvechi, de pe urma căruia rămăşiţele materiale nu
sunt catalogate în mare masură decât nişte „obiecte de
cult”. Consider o mare infatuare faptul de a ridica pre-
tenţii de înţelegere altcuiva folosind numai logica
mea.
Un alt aspect al practicilor extracorporalizării,
care, subliniez încă o dată, că este o metodă de trăire,
de cunoaştere net superioară cunoaşterii raţionale, în
care individul accesează tot potenţialul său, este ac-
cesul la Conştiinţa Universală. Îmi permit să folosesc
concluziile trăitorilor extracorporalizării: „În momen-
tul când practic extracorporalizarea, conştientizez şi
trăiesc nemurirea. Înţeleg mecanismele trăirii cu trup
şi fără trup, înţelg moartea şi naşterea, trăiesc
moartea şi naşterea. Ele nu mai sunt aleatorii. Ele
sunt în puterea mea, căci eu trăiesc în cunoaştere şi
în armonie cu legile Universului Divin.”
În aceste condiţii, mă întreb încă o dată şi vă
întreb şi pe dumneavoastră: pierit-au cei ce au atins
nemurirea?
25
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin

TUNELURILE
Constantin - Mihail Popescu

Secolul XXI este marcat de o descoperire

uluitoare: existenţa unei reţele întinse de tuneluri sub-
terane, posibil interconectate la nivel mondial. Pe
lângă grote şi peşteri create de natură, peste tot în
lume s-au descoperit diverse canale şi tuneluri subte-
rane construite, spun oamenii de ştiinţă, de civilizaţiile
antice sau de alte civilizaţii premergătoare celei
umane; spaţii, adesea gigantice, ale căror pereţi au fost
trataţi pentru conservare prin metode şi tehnologii ne-
cunoscute în ziua de azi.

LACUL FĂRĂ FUND

Sergheevka este un cătun uitat de lume din re-

giunea Moscova. Când şi când, în atenţia publicului
apar tot soiul de evenimente stranii ce se petrec în
jurul lacului din apropiere. Se spune că acesta, denu-
mit sugestiv Bezdonii (Fără fund), este conectat cu
oceanele, adâncimea lui fiind necunoscută. Până şi pe
hărţile militare profunzimea lui nu este clar stabilită,
fiind doar aproximată între 150 şi 200 de metri. Lacul
apare menţionat şi în scrierile poetului rus Alexandr
Blok, în care un pădurar din zonă povesteşte că
această apă este legată prin canale tainice cu marile
oceane ale planetei.
Legenda spune că pe malurile lui, de-a lungul
anilor, s-au făcut descoperiri misterioase ale unor
epave demult dispărute în vâltoarea oceanelor. În anul
2003, la suprafaţa apei a apărut, nu se ştie de unde, o
vestă de salvare cu însemnele marinei militare ame-
ricane. După cercetările realizate de autorităţile locale,
s-a constatat că vesta aparţinea marinarului american
Sam Belovski, de pe distrugătorul USS Cole. În oc-
tombrie 2000, în portul Aden, din Yemen, s-a de- totdeauna un subiect care a atras atât atenţia oamenilor
clanşat un atac terorist asupra navei, soldat cu moartea de ştiinţă, cât şi pe a celor pasionaţi de mistere. Poate
a 17 militari. În urma atentatului, matelotul Sam pentru că în el se ascund enigme de nepătruns, sau
Belovski a fost dat dispărut, iar trupul său nu a fost pentru simplul fapt că acestea se deschid şi acced către
găsit niciodată. Dar cum a putut ajunge, după trei ani, centrul pământului. Pe această temă s-au scris o mul-
vesta lui de salvare tocmai din Oceanul Indian într-un ţime de cărţi şi poveşti fascinante, s-au realizat sute
lăcuşor pierdut din Rusia Centrală, la 4000 de kilo- de filme de aventuri, care au îmbogăţit şi mai mult
metri distanţă?! Care a fost traseul ei? Oare legendele imaginaţia oamenilor.
lacului fără fund sunt reale? Oare există asemenea căi Cert este că acestea există peste tot în lume,
subterane necunoscute, care unesc diferite puncte ale fie că vorbim despre galeriile antice recent descoperite
planetei? Tunelurile subterane şi peşterile au fost din- sub Ierusalim, despre tunelurile de sub marile pi-

26

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
ramide din Egipt, sau despre canalele subterane săpate
dedesubtul Mexicului. Arheologii şi oamenii de ştiinţă
au început să îşi pună tot mai des întrebarea dacă nu
cumva aceste reţele subterane au fost cândva conec-
tate între ele. Lungimea lor nu a putut fi determinată
precis, pierzându-se într-un nesfârşit labirint în inte-
riorul pământului. De asemenea, nimeni nu a putut
confirma faptul că ele au fost construite în aceeaşi pe-
rioadă. Şi totuşi: când şi cine le-a creat şi în ce scop?
În regiunea Volgograd din Rusia există un lanţ mun-
tos, cunoscut sub numele de Medveditki, care, înce-
pând cu anul 1997, a fost studiat în detaliu de
organizaţia “Kosmopoisk” (Cercetaşii Cosmosului).
Aici a fost depistată şi cartografiată o reţea extinsă de
tuneluri, pe o distanţă de zeci de kilometri.
Aceste pasaje subterane au un diametru de 7
până la 20 de metri şi, pe măsură ce se apropie de
creasta muntelui, se lărgesc tot mai mult, ajungând
până la 120 de metri, transformându-se sub munte
într-o sală imensă. De aici, se ramifică alte trei tune-
luri în diferite unghiuri. În Uniunea Sovietică, la în-
ceputul anilor ‘50, la propunerea lui V. I. Stalin, a fost
emis un decret secret al Consiliului de miniştri al
URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub
Strâmtoarea Tatara, care desparte Rusia continentală
de insula Sahalin şi care leagă Marea Ohotsk, la nord,
cu Marea Japoniei, la sud. În condiţiile declanşării
războiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor
militare americane instalate în Japonia, Stalin a ordo-
nat construirea unui pasaj subteran, prevăzut cu o cale
ferată între insula Sahalin şi Rusia.
Tunelul fusese trasat şi construit ţinând cont
de geologia dificilă a solului de sub fundul apelor. Pe-
reţii săi erau foarte netezi, acoperiţi cu un material
care semăna a lavă vulcanică. Toţi cercetătorii ruşi au
DACIA
magazin
fost însă de acord că acel material nu era unul creat
de natură. În urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns
la concluzia că asupra pereţilor se acţionase simultan
termic şi mecanic, iar rezultatul fusese această crustă,
cu o grosime de 1,5 mm , deosebit de rezistentă. Con-
form afirmaţiilor doctorului Berman, nici măcar teh-
nologia modernă nu ar fi putut realiza o asemenea
lucrare. Totodată, ea a amintit despre găsirea unor
obiecte stranii în tunel, a unor mecanisme de neînţe-
les, instrumente şi echipamente necunoscute, şi chiar
despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat
după abandonarea acestui gigantic şi ambiţios proiect,
serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste va-
loroase artefacte, care în decursul deceniilor „s-au
pierdut”.
Conform articolului, exploratorul G.E. Kin-
caid, în timpul expediţiei sale în Marele Canion, a
făcut o descoperire uluitoare: un întreg oraş subteran,
cu o reţea de tuneluri, în care s-au găsit dovezi ce in-
dică faptul că civilizaţiile antice au migrat în America
din Orient prin aceste căi subpământene. Cercetătorul
a demonstrat, aparent convingător, că populaţia care
locuia în aceste caverne misterioase, adânc săpate în
stâncă, era de origine orientală, posibil din Egipt. În
publicaţie se relatează că echipa coordonată de Kin-
caid a descoperit o cameră gigant, de aproximativ
1500 de picioare (450 metri), din care porneau zeci
de pasaje, „ca spiţele unei roţi”. Recent, arheologii au
descoperit un tunel vechi de 1800 de ani, care duce în
direcţia unui întreg sistem de galerii, aflat la 12 metri
sub Templul Şarpelui cu Pene din Mexic. Oraşul
Teotihuacan a fost construit de o populaţie relativ
puţin cunoscută, care a atins apogeul între anii 100
î.Chr şi 750 d.Chr. Templul a fost ridicat între anii
150-200 d.Chr. Din motive necunoscute, oraşul a fost
abandonat până la venirea în zonă a populaţiilor
aztece, în 1300 d.Chr. Aceştia din urmă au dat şi de-
numirea de Teotihuacan, care semnifica „locul unde
oamenii devin zei”. În zona Europei Centrale, pe te-
ritoriile Cehiei, Poloniei şi Slovaciei, se întind Car-
27

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
paţii Beskizi. La graniţa dintre Po-
lonia şi Slovacia se află cea mai
înaltă culme, Babia (Babia Gora), cu
o altitudine de 1725 m . În folclorul
celor două popoare există multe le-
gende legate de acest vârf. Se spune
că locuitorii zonei păstrează secretă
existenţa unui tunel sub munte.
În urmă cu câţiva ani, într-un
ziar local polonez a aparut relatarea
unuia dintre locuitorii satului Za-
woja, Stanislaw Poniatowski. El a
povestit că, în anii ‘60, tatăl său i-a
dezvăluit taina munţilor. Au plecat
împreună din sat catre „regina
Babia” şi, ajungând la o înălţime de
aproximativ 600 de metri, tatăl lui s-a oprit şi i-a spus
că acolo va vedea o altă lume, va afla un secret care
este transmis din generaţie în generaţie. Cu un efort
imens, au dat la o parte o stancă şi dedesubtul ei Sta-
nislaw a văzut un puţ cu o deschidere largă, ce ducea
către miezul pământului. „Peretii erau netezi şi lu-
cioşi, de parcă ar fi fost acoperiţi cu sticlă. Tata a
aruncat o frânghie şi am început coborârea. În inte-
rior, în mod straniu, aerul era uscat. Am coborât
câţiva metri până am dat de un tunel. Apoi ne-am con-
tinuat călătoria prin tunelul uşor înclinat către inte-
riorul pământului, până la o sală spaţioasă, cu o
formă ovală. De acolo plecau mai multe tuneluri, în
toate direcţiile. Tata mi-a spus că, urmând traseul lor,
de aici se poate ajunge în alte ţări şi chiar pe alte con-
tinente. Tunelurile din stânga duc în Germania şi mai
departe, în Anglia, până în America, iar cele din
dreapta se întind prin Rusia şi apoi prin China şi Ja-
ponia, tot până în America, unde se înnoada iarăşi cu
tunelul din stânga”.
„Multe dintre ele s-au prăbuşit, altele nici
măcar nu au fost descoperite, de aceea este foarte grea
munca de dovedire a acestei ipoteze. Acum lucrăm la
o hartă prin care să reprezentăm reţeaua. Însă, deo-
DACIA
magazin
camdată, totul este aproximativ, deoarece nu avem in-
formaţii complete şi nu au fost studiate Africa, India
şi Australia”, declară P. Mirosnicenko, unul dintre cer-
cetatorii LSP. Potrivit afirmaţiilor sale, se crede că
aceste tuneluri au fost create de civilizaţii străvechi
sau de alte civilizaţii necunoscute pentru a se putea
refugia în caz de catastrofe naturale. În mod ciclic,
planeta noastră este lovită de fel de fel de calamităţi
naturale, cum ar fi cutremure, tsunami, erupţii vulca-
nice, ciocnirea cu asteroizi, aşa cum s-a întâmplat
acum aproximativ 65 de milioane de ani când, în urma
impactului cu un asteroid, au dispărut dinozaurii şi
majoritatea vieţuitoarelor planetei.
Munţii României sunt străbătuţi de tuneluri
subterane, puţine persoane, chiar şi în zilele noastre,
cunoscând existenţa acestora.
Pe timpul dacilor, aceste tuneluri şi treceri
subterane erau cunoscute doar de sacerdoţi şi câţiva
nobili. Cei din urmă cunoşteau doar câteva treceri
strategice. Secretele preoţilor daci au fost preluate de
preoţii creştini, retransmise mai departe numai
călugărilor virtuali. Munţii Bucegi ascund o parte din
secretul nostru existenţial. Totul a început pe vremea
primului domnitor din dinastia Basarabilor, când pla-
toul Bucegilor a fost interzis pentru oamenii de rând.
Acolo se antrena cavaleria domnitorului, acei oşteni
„roşii” (denumire dată de îmbrăcămintea pe care o
purtau), care formau unităţile de elită ale armatei
domnitorului din Ţara Romînească, folosite doar în
caz de mare primejdie.
Şi mai puţini cunosc de ce a fost ales platoul
Bucegilor. Deoarece, în vremurile de primejdie, te-
zaurul Ţării era ascuns în tunelurile subterane din
zonă şi păzit de oştenii „roşii”. Legendele locale vor-
besc şi despre existenţa unor comori deosebit de va-
loroase, acumulate de-a lungul a zeci de generaţii de
conducători şi păstrate în zonă. Este un tezaur sfânt
28
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin
te cutremure se produceau, invariabil, la ore fixe: ora
20.00 şi 3.00 noaptea. După producerea lor, s-au în-
registrat semnale radio! Ceea ce nu era normal. Vizio-
nara Valentina, femeia oarba din Iaşi care poate pune
diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin
metode proprii că un important şuvoi de energie, de
aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de
la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi.

Iar subteranele nedescoperite ale acestuia co-

munică cu piramidele din Egipt. „Acolo e trecutul
pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe omenirii. Dar nu-i omenirea de acum două mii de ani.
timpul domniei sale. Dar nu avea voie să folosească E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din
nimic din acest tezaur. Cei care nu ţineau seama de Bucegi este ocrotitorul pământului pe care locuim. De
aceasta, erau crunt loviţi. Se spune că blestemul i-a fapt, în Bucegi, la Sfinx, vine un şuvoi foarte puternic
lovit şi urmărit pe cei din ramura Drăculeştilor şi cea de energie. Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ
a Dăneştilor. Pentru că au încercat să folosească te- va birui cineva să ajungă sub Muntii Bucegi, va da
zaurul Ţării în scop personal, ei şi familiile lor au fost peste toate aceste inscrisuri şi documente însemnate
asasinaţi. „În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efec- şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar
tuat măsurători energetice care au constatat existenţa asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie
unor câmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri de deasupra va slăbi”, spune clarvăzătoarea care n-a
subterane care traversează munţii dintr-o parte în alta. fost niciodată în Bucegi.
Mai mult, aceste măsurători au arătat existenţa a două
treceri subterane care merg din zona Bucegilor până
în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occiden-
tali, acestea fiind întretăiate din când în când de di-
verse tunele mai mici sau mai lungi. Ceea ce este
uimitor este altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tu-
nele nu străbat haotic munţii, ci sub forma unor linii
care figurează imaginea unui lup imens, având gura
deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul
lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până
în apropiere de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa. Între-
barea logică este dacă aceste tuneluri subterane au fost
făcute de mâna oamenilor sau dacă au fost doar des-
coperite şi folosite de oameni. Este o întrebare la care,
deocamdată, nu are cine să răspundă. Poate doar mis-
ticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost con-
struit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să
apere acest pământ sfânt şi pe cei care-l locuiesc.
În anii 1993-1994, în zona Buşteni-Sinaia,
s-au petrecut mai multe fenomene stranii.
Oamenii acuzau stări de agitaţie inexplicabile După 1999 toate au încetat. Specialiştii de la
care le afectau sănătatea. Însă numai pe timpul nopţii. Centrul de Fizică a Pământului şi cei de la Staţia Seis-
Apoi s-au produs mai multe cutremure, constatându- mică de la Cheia nu au găsit nicio explicaţie acestor
se că nu aveau epicentrul în Vrancea sau Bucegi, cum fenomene.
era normal. Locuitorii mai relatau că au prins frica de Sarmisegetusa, din cauza unor fenomene ciu-
a pune mâna pe obiecte metalice, deoarece se curentau date care au loc în zona respectivă, este numită “zona
imediat. Cercetarea acestor fenomene nu a dus la ni- crepusculară a Europei”. În sanctuarul dacic de la
ciun rezultat. Peste un an, intensitatea cutremurelor a Racoş s-au găsit cuie dacice de fier care nu ruginesc.
sporit. Ciudat era faptul că, de fiecare dată înainte de Testate cu raze X, s-a descoperit că, într-adevăr, cuiele
producerea acestora, se auzea un tunet înfundat. Aces- au 2000 de ani. În componenţa lor intră fier pur

29

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
(99,97%), magnetită, oxid de fier şi alumino-silicaţi.
Cuiul nu rugineşte. În lume mai sunt două exemple
de astfel de fier inoxidabile: stâlpul de fier de la Delhi
şi discul din Mongolia , cercetate de NASA. S-au mai
găsit şi nişte calupuri de fier decic de peste 40 de kg.
La acea vreme, romanii nu puteau să topească în cup-
toarele lor bucăţi mai mari de 25 kg “ (5). Muntele
Toaca este o piramidă cu baza pătrată, formă extrem
de rară în natură.
Latura are lumgimea dublă faţă de piramida
lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceeaşi mărime
DACIA
magazin
cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultură aflată în
apropiere, s-a descoperit, incizat în ceramică neolitică,
un motiv unic reprezentând proiecţia în plan a unei
piramide cu baza pătrată. Diagonalele şi apotemele
sunt trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpaţii
Meridionali şi cei Orientali este de 52 de grade. 51 de
grade 50 de minute este unghiul dintre feţele pi-
ramidei lui Keops (Khufu) şi baza acestuia. Vasile
Pârvan susţine teoria Ceahlăului ca munte sfânt al da-
cilor. Muntele Retezat este un monolit de proporţii gi-
gantice cu înfăţişarea unui trunchi de piramidă.

UN ADEVĂR ISTORIC NESPUS:

CINE A CONSTRUIT
MĂNĂSTIREA SFINTEI ECATERINA?
Mircea Chivu

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, pe care creş-

tinii ortodocşi din întreaga lume o sărbătoresc pe 25
noiembrie, are o tainică legătură cu poporul român,
încă din primele secole ale creştinătăţii.
Mănăstirea Sfintei, aflată în Sinai (Egipt), este
cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monas-
tică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole.
Mănăstirea a fost construită pe locul în care
Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului
Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii (cunoscut şi
ca Muntele lui Moise sau Muntele Sinai).
În acest loc, Moise a auzit glasul Domnului:
„Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt” (Ieşirea
3,5). Aici, profetul biblic va primi poruncă de la Dumnezeu
să scoată poporul evreu din robia faraonului, pentru ca după
alţi 40 de ani de pribegie în Peninsula Sinai, să primească,
în vârful Muntelui Sinai, cele 10 porunci pe două table de
piatră.
Ceea ce este extraordinar pentru pelerinii care
ajung în aceste locuri, este descoperirea faptului că Mănăs-
tirea Sfintei Ecaterina reprezintă, de fapt, o oază creş-
tină într-o lume islamică, ce a supravieţuit de-a lungul
timpului, în ciuda tuturor invaziilor otomane şi a pre- fiind vizibilă în aceste locaşuri sfinte până în zilele noastre.
siunilor Islamului. Puţină lume ştie faptul că această Sfântă
Aceasta, în condiţiile în care toate celelalte mănăs- Mănăstire este legată, încă de la începutul fondării ei,
tiri creştine din zona Egiptului (numite copte), rămase până de spaţiul românesc, mai exact de poporul dac.
astăzi (care sunt „presărate” pe drumul parcurs de Sfânta
Fecioară Maria şi Iisus în vremea refugiului lor în Egipt), au PRIMA PIATRĂ DE TEMELIE
ajuns sub stăpânirea popoarelor musulmane, amprenta lor Prima piatră de temelie a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

30

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
de pe Muntele Sinai a fost pusă de împărăteasa Elena, în
secolul IV d. Hr., când aceasta i-a închinat Sfintei Fecioare
Maria o capelă construită chiar pe locul unde se afla Rugul
Aprins revelat lui Moise.
Această capelă reprezintă „nucleul” de la care va
porni ulterior dezvoltarea unui aşezământ monahal, con-
struit două secole mai târziu de împăratul Justinian şi
care va deveni lăcaş de adăpost pentru moaştele Sfintei
Mari Muceniţe Ecaterina.
Între anii 527 şi 565 e.n., împăratul Justinian ridică
aici Mănăstirea Rugului Aprins, pentru a cărei construcţie
aduce din Ţara Românească „o sută de familii de
valahi”(după cum menţionează izvoarele istorice).
Mănăstirea Rugului Aprins îşi va păstra acest
nume până în secolul al IX-lea, când unui călugăr al mănăs-
tirii i se va revela într-o viziune că moaştele Sfintei Ecaterina
se află îngropate pe vârful celui mai înalt munte din Sinai,
Gebel Katherina (2.642 m).
Un secol mai târziu, călugării aveau să coboare
sfintele moaşte în mănăstire, unde se păstrează până
astăzi capul şi mâna stângă ale Sfintei Ecaterina într-o
raclă de argint depusă în altarul lăcaşului. După de-
scoperirea Sfintelor moaşte şi aducerea lor în biserică, lă-
caşul care purta numele de Mănăstirea Rugului Aprins şi-a
schimbat numele după cel al Sfintei Ecaterina, păstrat până
în zilele noastre.
CONSTRUCŢIA MĂNĂSTIRII
Manuscrisele medievale spun că Justinian ridică
iniţial această construcţie cu rol de fortăreaţă militară,
având în vedere dorinţa sa de a apăra un punct de maximă
importanţă strategică de la marginea imperiului său, destul
de expus atacurilor triburilor barbarilor sarazini.
Pentru realizarea construcţiei şi asigurarea pro-
tecţiei, Justinian îşi instalează aici „cea mai bună gar-
nizoană” (astfel consemnează în scrierile sale unul dintre
generalii lui Justinian) – adusă din Dacia, de la nordul
Dunării (zonă care făcea parte din teritoriile cucerite de Jus-
tinian).
Componenţii acestei garnizoane făceau parte din
populaţia geto-dacică, iar urmaşii celor aşezaţi aici, în Sinai,
DACIA
magazin
vor constitui un trib, o comunitate care pentru sute de ani
îşi va păstra limba, portul şi obiceiurile valahe.
Conform manuscriselor, „Justinian a strămutat
un număr de 100 de soldaţi, originari din Valahia, îm-
preună cu familiile lor, asigurându-le case în afara
mănăstirii pentru a locui, dar în acelaşi timp pentru a
străjui mănăstirea şi a-i apăra pe călugări”.
Alegerea lui Justinian nu este întâmplătoare, de
vreme ce vitejia dacilor era renumită, fiind ştiut faptul că
„unităţile militare romane, în componenţa cărora intrau
oşteni geto-daci, erau de neînfrânt”, aşa cum menţionează
mărturiile epigrafice.
Justinian se mândrea, avea încredere în aceşti
soldaţi, îi cunoştea foarte bine şi recunoştea că erau din
acelaşi neam cu el, adică originari din Dacia Meditera-
neea, pe care el însuşi o numea „prea fericita noastră
patrie” (împăratul Justinian avea origini daco-trace, era
cunoscut pentru evlavia lui, iar în timpul domniei sale a dus
o campanie perseverentă pentru răspândirea creştinismului,
alături de soţia lui, împărăteasa Teodora).
Cei 100 de „colonişti” geto-daci trimişi de Justinian
au avut ca misiune, în primă fază, zidirea mănăstirii. Din
mâinile lor a rezultat un adevărat colos din piatră, zidit şi
păstrat aproape în forma iniţială până în zilele noastre.
„UŞILE LUI JUSTINIAN” SUNT VECHI DE MAI BINE
DE 1.400 DE ANI ŞI ÎNCĂ FUNCŢIONEAZĂ
Ridicată între anii 527-557, Mănăstirea Sfânta
Ecaterina va dispune de o foarte bună fortificaţie, cu ziduri
de granit înalte de la 8 la 35 de metri înălţime, înconjurată
de grădini şi chiparoşi. Atât zidurile, cât şi edificiul în sine,
au fost realizate din blocuri masive de granit.
Panta înclinată a locului a reprezentat o provocare
pentru realizatorii construcţiei, care au fost nevoiţi „să
niveleze muntele” – după cum însuşi Justinian le cere –
această nivelare a unei zone extinse fiind necesară pentru
a se realiza fundaţia bisericii.
Biserica mănăstirii a suferit puţine schimbări de pe
vremea fondatorului ei. Marele său portal de la vest este
31

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
încă închis cu uşile din lemn de cedru, decorate cu scul-
pturi în relief, cu reprezentări zoomorfe şi fitomorfe – flori,
frunze, lujere etc. Aceste uşi, numite „Uşile lui Justi-
nian”, sunt vechi de mai bine de 1.400 de ani şi încă
funcţionează perfect, stând în cuiele şi balamalele lor
iniţiale.
De altfel, Andrei Vartic, de profesie fizician-spec-
troscopist, un pasionat al istoriei dacilor, descrie în cărţile
sale materialele de construcţie dacice, în special Betoanele
Dacice, şi arată rezistenţa acestora în timp.
Tot el a cercetat şi un cui Dacic vechi de peste
2000 de ani, găsit în sanctuarul dacic de la Racoş, care
nu a ruginit nici până în zilele noastre. În urma unei
testări, s-a dovedit că acel Cui Dacic avea în componenţa
lui nici mai mult nici mai puţin decât alfa-fier pur de 99,97%;
nici urmă de impurităţi, adică de compuşi ai carbonului ce
rămân de la prelucrare - o „minune antică” pe care
cercetătorii nu şi-o pot explica şi care poate fi descoperită
şi la uşile din lemn de cedru ale Mănăstirii Sfintei Ecaterina.
Şi acoperişul din lemn al bisericii s-a păstrat,
de asemenea, din secolul al VI-lea. Acesta stă sprijinit pe
grinzi care poartă mai multe inscripţii, dintre care una sin-
gură este amintită de arhelologi şi istorici – cea care îi men-
ţionează pe „preaevlaviosul nostru împărat” Justinian şi pe
“răposata împărăteasă” Teodora.
Rezistenţa în timp a lăcaşului sfânt din Sinai a fost
dată prin însăşi modalitatea de construcţie şi de organizare
a acestei mănăstiri-cetate, fiind puse în practică cunoştinţele
şi tehnicile (inclusiv cele de apărare) pe care dacii le-au apli-
cat de-a lungul timpului pentru construcţia propriilor cetăţi.
COMUNITATEA DACILOR DE LA
MUNTELE SINAI
După încheierea lucrărilor, această comunitate de
daci a rămas pe loc, în slujba mănăstirii.
La început erau numiţi bessi – numele generic
al creştinilor de la Marea Neagră, urmaşi ai geto-dacilor.
Recunoscând originea lor latină, arabii i-au numit „llah”–
ca o derivaţie a denumirii obişnuite folosite de alte popoare
pentru români: vlah. În timp, coloniştii creştini din Sinai vor
fi recunoscuţi drept „oameni de munte”, sub numele ge-
neric de Gebalie sau Gebalia (întâlnit şi ca Gebalieh, Ja-
baliyya sau Gabalyya).
Denumirea are o semnificaţie profundă dacă luăm
în calcul faptul că dacii l-au numit pe Zamolxe şi Gebe-
leizis, care înseamnă Zeul Cerului sau Zeul venit din
cer. Mircea Eliade a scris la rândul său despre „mărturia lui
Herodot conform căreia geţii credeau într-un singur zeu
numit de unii Zalmoxis, de alţii Gebeleizis”.
O parte dintre dacii creştini vor deveni călugări
ai mănăstirii şi vor sluji aici, chiar în limba lor, bessă.
De altfel, există şi o mărturie istorică în acest sens. În anul
570, la scurt timp de la fondarea mănăstirii, călătorul An-
DACIA
magazin
toninus Placentinus vizitează Peninsula Sinai. El scrie că a
„întâlnit 3 călugări care cunoşteau mai multe limbi, anume
latina, greaca, siriana, egipteana şi bessa”.
Iată cum apar descrişi în scrierile autorului englez
Lewis Burckardt (1816) „slujitorii de pe ţărmurile Mării
Negre” care locuiau în Sinai:
„Ei mărturisesc în chip unanim pogorârea lor din
slujitori creştini de unde şi-i numesc ceilalţi beduini –fiii
creştinilor… Se căsătoresc numai între dânşii, alcătuind o
comunitate aparte din vreo sută şi douăzeci de oameni înar-
maţi. Sunt o rasă muncitoare şi robustă, iar fetele lor au o
faimă de superioară frumuseţe asupra tuturor beduinilor”.
Un alt scriitor arată:
“Tribul de beduini numit Gebalia, provenit din
Dacia, se remarcă prin vrednicie şi pricepere; mulţi sunt
meseriaşi; de asemenea, toţi copiii acestui trib ştiu să
citească şi să scrie. Membrii tribului ajută şi îndrumă pe
ceilalţi beduini în lucrările agricole şi în meşteşuguri”.
Marcu Beza, cercetător român preocupat să des-
copere comunitatea descendentă din vlahii creştini aduşi în
Sinai, povesteşte în cărţile sale că a întâlnit un „beduin
vlah”care l-a ajutat, fiindu-i o bună călăuză pe cărările
muntelui:
„Era un om tânăr şi voinic, înfăşurat la cap cu
o broboadă albă, cu cămaşă tot albă, cu cingătoare de
piele şi încălţat în opinici. M-a condus pe cărările muntelui
şi, la întoarcere, mi-a arătat în grădina mănăstirii colţul unde
fusese îngropată, în 1750, cea din urmă femeie creştină a
tribului”.
Tot istoricii au scris şi despre călugării din Moldova
şi Ţara Românească care au slujit în Sinai. În anul 1533,
stareţul mănăstirii a fost Ioachim Valahul, susţinut de
Petru Rareş.
De altfel, toţi marii domnitori români, precum
Radu Vodă cel Mare, Alexandru al II-lea Mircea, Petru
Şchiopu, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, au
menţinut timp de cinci secole (până la secularizarea averilor
mănăstirilor) relaţii foarte strânse cu Mănăstirea Sfântei
Ecaterina, sprijinind-o cu donaţii consistente.
INFLUENŢELE ARABE
Odată cu năvălirea arabilor (între 639 şi 642, Egip-
tul este cucerit de armatele califului Omar), situaţia vlahilor
creştini de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina începe să se
schimbe. Mănăstirii i se răpesc multe din posesiunile sale,
traversând şi unele perioade critice, în care a fost pusă în
pericol chiar existenţa acesteia. Din cauza presiunii exer-
citate de către arabi, cu timpul, vlahii creştini din Sinai
încep să preia obiceiurile şi religia musulmană.
Unii dintre ei vor intra în categoria populaţiei
musulmane pe care o formau cei convertiţi – forţat sau de
bună voie – la islam şi cărora le era interzisă întoarcerea la
vechea tradiţie.
32

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Totuşi, timpul a demonstrat că pentru multe secole,
credinţa creştină a acestora s-a transmis mai departe. Ac-
tualii urmaşi, prin tradiţia orală transmisă de înaintaşi,
îşi aduc aminte că strămoşii lor, foşti creştini, au avut o
altă conduită decât ceilalţi trăitori (beduini) ai locurilor, de
care nu s-au rupt total, în ciuda vremurilor nu totdeauna fa-
vorabile.
Într-o călătorie de cercetare din 1914, ieşeanul
Teodor Burada află despre vlahii din Sinai informaţii
preţioase de la localnicii zonei:
„Pentru ei reprezintă o mândrie a fi numiţi
«sclavi (slujitori) tu Monastiru» – aşa cum este în limba
greacă – dat fiind că ei slujesc acest lăcaş sfânt de foarte
multe veacuri. Totuşi acceptă mai puţin numele de beduin
arab dacă nu li se adaugă şi «sclavi tu monastiru». Nu
doresc a fi confundaţi cu beduinii arabi”.
Vlahii şi-au păstrat religia creştină cel puţin
până în secolul al XVIII-lea. Ulterior, după mărturiile istori-
cilor şi călătorilor, au trecut treptat la islam, fără să-şi fi pier-
dut cu totul conştiinţa originilor lor creştine îndepărtate.
Intrând în contact cu populaţia arabă localnică, şi-au schim-
bat aspectul fizic şi îmbrăcămintea. Totuşi, călugării au notat
în manuscrisele mănăstirii că ei prezintă un tip antropologic
diferit de ceilalţi beduini din peninsulă şi au în dialectul lor
„cuvinte de origine necunoscută”.
CONCLUZII
Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai a reprezen-
tat unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate
pentru lumea creştină, traversând şaptesprezece secole în
care viaţa monahală creştină s-a derulat fără întrerupere.
Prezentând-o, actualul Arhiepiscop al Sinaiului,
Damianos, spune:
„Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un centru monas-
tic creştin grec-ortodox de rit bizantin, a cărui viaţă monahală
se derulează neîntrerupt de şaptesprezece secole.
De 1400 ani, în inima deşertului Sinai, aceasta
şi-a păstrat caracteristicile iniţiale din vremea Împăratului
Justinian. De la Mahomed, fondatorul islamului, până la ca-
lifii musulmani şi sultanii turci, trecând prin epoca lui
Napoleon, toţi au preluat
mănăstirea sub protecţia
lor, ferind-o inclusiv de ja-
furi. În lunga sa istorie,
Mănăstirea Sfânta Ecate-
rina nu a fost niciodată
cucerită sau distrusă.
Traversând toate
epocile, şi-a păstrat intactă
imaginea de loc sacru al
Bibliei, aşezându-şi lumina
asupra evenimentelor Ve-
chiului Testament, precum
DACIA
magazin
şi asupra continuităţii proslăvirii Sfintei Fecioare Maria şi a
Domnului nostru Iisus Hristos”.
La această descriere mai trebuie adăugată „o
filă de istorie” uitată (care, de altfel, este prima pagină din
„viaţa” mănăstirii): cei care au pus bazele acestui centru
spiritual au fost dacii aduşi de împăratul Justinian din
zona Dobrogei, a căror primă misiune a fost construcţia
locaşului sfânt, urmată de sarcina de a o proteja şi a o
întreţine material.
De-a lungul timpului, descendenţii acestui grup de
daci au fost supuşi influenţelor popoarelor arabe, însă, în
acelaşi timp, legătura mănăstirii cu spaţiul carpato-danubian
a dăinuit prin interesul manifest al tuturor domnitorilor români
de a susţine acest lăcaş sfânt (care au acordat ajutoare con-
stante, până la secularizarea averilor mănăstirilor).
Este interesant de remarcat că la mânăstirea
aceasta - în faimoasa ei bibliotecă, care este a doua ca
mărime şi valoare, după cea de la Vatican – se află până
astăzi portretul domnitorului valah Constantin Brânco-
veanu (pictat în ulei, în mărime naturală), împreună cu
splendide manuscrise, vase liturgice ornamentate în scrip-
toriile româneşti, ca şi excepţionalele scoarţe ale Evanghe-
liei dăruite de Ieremia Movilă, în 1598; tot aici au fost
descoperite manuscrisele – în slavonă şi greacă – ale „În-
văţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”.
Astăzi, valahii sinaiţi (sau beduinii valahi, după
cum mai apar în scrieri) cunosc legenda originii lor care a
devenit o tradiţie orală şi îşi duc traiul secular în preajma
Mănăstirii Sfintei Ecaterina, fiind foarte ataşaţi de pământul
lor. Numărând în jur de 2000 de suflete, ei sunt divizaţi în
trei ramuri: Hamayidah, Salayimah şi Wahibat, cei ce trăiesc
în apropierea mănăstirii ajutând la treburile administrative
ale lăcaşului.
Puţini dintre ei sunt angajaţi permanent în mănăs-
tire ca bucatari, lucrători, trapezari, grădinari, paznici, în timp
ce alţii lucrează temporar. Tot ei se ocupă de ghidarea pe-
lerinilor pe Muntele lui Moise, Muntele Sfintei Ecaterina şi
Muntele Horeb, de transportul şi excursiile în zonă. Există
un obicei străvechi prin care monahii Mănăstirii Sfânta
Ecaterina oferă în fiecare dimineaţă raţii gratuite de
pâine nedospită beduinilor Gebalia care vieţuiesc în
preajma lăcaşului sfânt.
Cea mai frumoasă încheiere şi încununare a aces-
tei prezentări poate fi dată prin cuvintele celei care ve-
ghează şi acum sufletele străbunilor noştri din Sinai, Sfânta
Ecaterina, a cărei ultimă rugăciune, rostită înainte de a i se
tăia capul, a fost: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte su-
fletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă pentru dragostea
Ta. Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra popo-
rului acestuia care stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina
cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine nu-
mele Tău cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos,
pentru ca de toţi să fie lăudate măririle Tale în veci. Amin!”
33

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
III. ACTUALITATE, DEZBATERI, POLEMICI
Europa şi pericolul dac
Puţin îmi pasă că voi fi catalogat „dus cu
pluta”. Puţin îmi pasă că unii vor spune că fabulez.
Puţin îmi pasă că se vor găsi mai ştiu câţi “progresişti”
care să susţină că ideile mele sunt „ceauşiste”. Puţin
îmi pasă că vor spune mulţi că îmbrăţişez teorii ale
conspiraţiei „aberante”. Puţin îmi pasă că voi deranja
anumite cercuri ale puterii printre care şi ale serviciilor
care ar trebui să se ocupe de exact ceea ce voi spune
eu aici, şi nu de lenjeria intimă a elevilor de liceu.
Mie îmi pasă de ceea ce se întâmplă în ţara mea,
aşa cum am învăţat despre ea de-a lungul timpului, cu bune
cu rele, cu fapte de care sunt mândru şi fapte care aş fi vrut
să nu se întâmple, cu istoria ei, mai eroică şi mai ruşinoasă,
cu eroii, domnitorii, scriitorii, savanţii, artiştii ei, unii mai ta-
lentaţi, mai învăţaţi, alţii mai puţin, unii mai virtuoşi, alţii mai
păcătoşi. Toţi aceşti oameni, toate aceste evenimente,
formează la un loc moştenirea poporului căruia îi
spunem român. Chiar dacă mulţi nu sunt de acord, din varii
motive, toate aceste evenimente care s-au petrecut în
această zonă geografică căreia îi spunem România şi pe
lângă actualele graniţe, toate pietrele, praful, aerul, solul şi
subsolul cu dovezile arheologice, cu aurul, petrolul, gazele,
cetăţile acoperite de pământ, scrierile, muzica, operele com-
puse pe acest pământ, au format şi formează ceea ce astăzi
încă numim România.
Toate acestea însă vin din vechime, o vechime pe
care unii nu vor să o recunoască, unii nu vor să o accepte,
unii nu vor să o scoată la suprafaţă, unii nu vor să o lase să
se exprime, alţii vor să o îngroape sau să o distrugă pentru
că reprezintă un pericol. Un pericol la adresa
unei Europe care, sub masca civilizaţiei şi „progresului”, a
unei „democraţii” impuse de o „elită” financiară străină de
chiar interesele ţărilor care o compun, un pericol la adresa
unor interese meschine de dominaţie, subjugare şi acapa-
rare, desfiinţare a identităţilor naţionale, nu face altceva
decât să dezbine, ca să poată stăpâni.
Suntem învăţaţi, îndreptaţi, convinşi, dirijaţi, îm-
pinşi, aruncaţi, îngrădiţi, forţaţi către o Europă „comună, a
tuturor”, unii îi spun „Statele Unite ale Europei”, adică un
fel de federaţie formată din state care îşi pierd identitatea,
îşi pierd tradiţiile, îşi pierd obiceiurile, îşi pierd conştiinţa de
neam, îşi pierd istoria, îşi pierd resursele pe care le pun la
DACIA
magazin
Marin Neacşu
dispoziţia unor conducători ascunşi sub masca democraţiei,
care practic urmăresc nu progresul, ci distrugerea identităţii
Europei.
Nu pare nimănui ciudat că la nivel de stat suntem
sfătuiţi să ne „regionalizăm”, să ne „autonomizăm”, să ne
fărâmiţăm ca să putem „supravieţui”, ca unică şansă de
dezvoltare şi conducere, pentru „descentralizarea” condu-
cerii „greoaie actuale”, dar la nivel European suntem strânşi
ca oile în ţarc, îndemnaţi să facem toţi cum comandă
„baciul” de la Bruxelles, sau mai ştiu eu de unde, ni se
impun legi de uniformizare care se aplică însă diferit, deşi
sunt aceleaşi, căci acolo unde e nevoie, ele pot fi „interpre-
tate” în culoarea locală doar ca să mulţumească interesele
celor care le impun?
Nu vede nimeni că se umblă cu două măsuri, una
de fărâmiţare la nivel statal, alta de „anclusare“ la nivel eu-
ropean? Care din politici e bună: cea segregaţionistă sau
cea unionistă? De ce nu se aplică una din ele? Inamicul nu-
mărul unu al celor ce fac această politică ciudată, a celor
care o aplică şi a celor ce o susţin, este istoria. Acea istorie
despre care vorbeam mai sus, acea istorie care ne arată
cine suntem, de unde venim, care ne sunt rădăcinile, care
ne sunt valorile, care ne sunt drepturile şi bogăţiile, drumul
şi direcţia. Ei, „Europenizaţii”, vor să construiască o altă is-
torie care să înceapă cu ei. Tot ce a fost până acum trebuie
uitat - istoria, lumea, civilizaţia, umanitatea, universul în-
cepe cu ei, ei fac legile, ce a fost până acum nu a existat,
trebuie şters din memoria omenirii.
Preşedintele ţării ne spune că trebuie să ne cedăm
34

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
suveranitatea, că trebuie să ne gândim la interesele Euro-
pei. Premierul României ne spune că istoria României a
început la 1918, ştergând din câteva cuvinte istoria neamu-
lui românesc, indiferent când şi-a căpătat acest nume.
Dar, oare, istoria Românilor, a celor care ne
numim aşa, indiferent în ce ţară trăim, a început doar în
1918? Unii spuneau până acum 24 de ani că istoria Ro-
mâniei ar fi început la 23 August 1944, dar şi ei acceptau
totuşi că „trăim aici de 2000 de ani”. Nici ei nu au vrut să ne
rupă de rădăcinile istorice, doar au cosmetizat ultima parte
a istoriei, ca să le dea lor bine la imagine. Astăzi, însă, trăim
vremuri mult mai vitrege. Astăzi, toată „lumea bună” vrea să
uităm cine am fost, cine suntem şi ce reprezentăm ca popor.
Astăzi suntem împinşi spre o globalizare nu numai econo-
mică şi financiară, ci şi istorică, spirituală, de identitate.
Astăzi, în România a devenit periculos să rosteşti
cuvântul Dac, Dacia, (doar ca maşină mai este admis pe
ici, pe colo, dar va dispărea şi asta, vom vorbi de Renault,
Sandero, Duster, Logan, toate nume româneşti pur sânge,
toate „legate” de istoria Daciei). Astăzi, în România, la
şcoală nu se mai învaţă despre daci decât că au fost con-
duşi de unul cu apucături suicidale, iar apoi am fost „preluaţi
şi prelucraţi” de un popor luminat, aşa cum suntem preluaţi
acum, şi am făcut parte dintr-un imperiu mare cum vom face
şi acum. Nu li se spune însă copiilor că liderii acestor im-
perii, şi atunci, şi acum, au urmărit nu să ne „civilizeze” şi
să ne facă viaţa mai bună, ci să ne exploateze minele şi bo-
găţiile - culmea culmilor - aceleaşi mine de aur şi atunci, şi
acum.
Spre norocul nostru, atunci, marele imperiu a cu-
cerit doar cam 20% din teritoriul vechii Dacii, celălalt fiind
păstrat de Dacii liberi care au avut grijă să îi facă plecaţi
până la urmă pe „marii civilizatori”. Spre ghinionul nostru,
acum nu mai există Dacia Liberă, actualii conducători, în
faţa pericolului celor ce ne doresc pământul, nu au scos
sabia, ci au plecat doar capul, pe principiul „românesc”, dar
nu strămoşesc, „capul plecat sabia nu-l taie”.
Astăzi cuvântul „dac” nu mai este rostit oficial. În
toată istoria celor 24 de ani de „eliberare” nu am auzit niciun
preşedinte, niciun premier, niciun senator rostind acest cu-
vânt într-o cuvântare oficială sau neoficială. Dacia nu mai
există pentru noua conducere supusă noului imperiu. Istoria
nu mai există şi nimeni nu vrea să înveţe din ea. Nimeni nu
vrea să vadă că niciun imperiu nu a rămas în picioare; toate
au căzut, din toate s-a ales praful, au rămas în picioare de
fiecare dată ţările, statele, popoarele care le formau. A căzut
imperiul roman de răsărit sau apus, a căzut imperiul lui Na-
poleon, a căzut imperiul comunist şi vor cădea toate, unul
după altul, dar pe ei nu îi interesează, ei “„trăiesc momen-
tul”, ei „clădesc viitorul” - un viitor de hârtie, ca şi banii cu
care îl tencuiesc.
Astăzi, tot ce este legat de Dacia şi de cuvântul
DACIA
magazin
dac, trebuie să dispară din istoria, conştiinţa şi evidenţele
celor care trăiesc pe pământul care se pare că a fost lea-
gănul civilizaţiei europene. Omorârea părinţilor este un obi-
cei European, să nu ne amăgim crezând că avem
exclusivitate. Cetăţile dacice care au fost descoperite până
în prezent au fost lăsate în paragină, s-a aşezat praful peste
ele, unele au fost prădate, hărţile cu aşezarea lor au fost
predate jefuitorilor ca să scoată din ele brăţări de valoare
inestimabilă, locurile care amintesc de Regatul dac au fost
predate la cheie străinilor spre „cercetare”, Sarmisegetuza
ruşilor şi englezilor, Bucegii şi Buzăul Israelului, Roşia Mon-
tana canadienilor şi americanilor. Se spune, şi nu văd de
ce nu aş crede văzând ce se întâmplă cu istoria, că ţara va
fi împărţită în aşa fel încât Moldova să revină evreilor, Tran-
silvania ungurilor, Oltenia ţiganilor din toată Europa, nu
numai din România, iar România se va mai numi vechiul
„regat”, adică Bucureştiul, câteva judeţe limitrofe. Cred că
ieşirea la Marea Neagră nu va mai face nici ea parte din
Noua Românie, dar asta încă nu o ştiu cei care au bătut
palma, va fi o surpriză pentru ei. Unde se vor mai duce ei în
week-end, dacă „Valea Prahovei” nu va mai cuprinde staţiu-
nile montane, iar Marea Neagră va fi într-o „regiune auto-
nomă” independentă economic, financiar, şi, şi.. politic?
Astăzi se continuă îngroparea istoriei dacilor, în-
gropare începută imediat după prăbuşirea Imperiului
Roman, când toate cărţile scrise despre Dacia au cam dis-
părut. Iată o scurtă enumerare:
* Din scrierile lui Flavius Arrianus, care a scris ma-
teriale istorice, militare şi filozofice, s-au pierdut exact cele
care descriau războaiele dacice;
* Din „Istoria romană” a lui Appianus, scrisă în
limba greacă, în 24 de cărţi, ultimele 2 tratând războaiele
lui Traian în Dacia şi Arabia, s-au pierdut;
* Demetrios din Callatis (Mangalia) a scris o „Geo-
grafie” în 20 de cărţi, la sfârşitul secolului al III î.e. n., fiind
apreciată la vremea ei ca foarte serioasă, şi aceasta însă a
dispărut;
* Un autor târziu, Orosius, a tratat în Istoriile sale
şi luptele lui Fuscus (generalul lui Domiţian) cu Duras Diur-
paneus şi dezastrele romanilor în Dacia, însă acea parte a
fost pierdută;
* Din „Istoria romană” (80 de cărţi în limba greacă)
a lui Cassius Dio s-au pierdut numai cele care tratează răz-
boaiele lui Domiţian şi Traian;
* Nici chiar scrierile lui Traian despre daci nu s-au
păstrat. Astfel, „Getica” sa şi „Getica” medicului său, Criton,
au dispărut;
* Profesorul Augustin Deac constata că peste 220
de opere antice de mari dimensiuni, care consemnau fapte,
evenimente şi referiri la limba poporului geto-dac s-au pier-
dut ori au fost socotite pierdute.
În ziua de azi, distrugerile continuă:
35

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
* Arhivele sunt date pe mâna străinilor;
* Pământurile Transilvaniei sunt redate celor ce
le-au obţinut prin furt, de locuitorii vechii Dacii, care prezintă
documente de proprietate făcute sau falsificate de guverne
străine;
* Sarmisegetuza este scanată de BBC la milime-
tru, rezultatele însă nu sunt prezentate autorităţilor române;
* Bucegii sunt răvăşiţi de americani şi evrei, cad
elicoptere care cercetează misterele Bucegilor în căutarea
spiritualităţii dace şi dezlegării enigmelor omenirii, dar statul
român este orb şi surd, nu cere, nu dă explicaţii;
* Munţii Buzăului, altă zonă încărcată de istorie şi
spiritualitate ancestrală, sunt „redaţi” unui „moştenitor” al lui
Preda Buzescu, moştenitor care de fapt şi-a vândut dreptul
de moştenire unor străini. De ce nu moştenitorilor lui Bas-
tus? PENTRU CĂ AU DISPĂRUT TOATE CĂRŢILE ŞI
ÎNSCRISURILE DESPRE DACI?
Nu cumva acesta este scopul „pierderii” atâtor do-
cumente şi dovezi ale civilizaţiei dace, şi anume de a as-
cunde şi a nega drepturile locuitorilor acestui pământ? Nu
cumva această „uitare” a istoriei dacilor continuă acest
proces de trădare şi distrugere a istoriei şi continuă în mod
intenţionat pentru a da acest pământ altora?
Şi atunci, constatând toate aceste „coincidenţe”,
nu este aşa că eşti paranoic dacă tragi concluzia că s-a ur-
mărit şi se urmăreşte în continuare îngroparea Daciei şi a
dacilor? De ce nu mai vorbeşte nimeni astăzi despre daci?
Moto: Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte neamul românesc.
DACIA CREŞTINĂ (I)
Poate nu credeţi, sau poate este prea devreme să
spunem că Dacia înaintea războiului cu Traian era creştină,
însă avem suficiente dovezi şi cu timpul vor fi şi altele.
Dovezile vin de la patru scriitori antici, cunoscuţi
şi respectaţi atunci şi acum pentru scrierile lor. Toţi au trăit
în acelaşi secol cu războaiele dintre Decebal şi Traian, au
trăit în secolul II d. Hr, deci greu sau imposibil de contestat
spusele lor, deoarece erau martori sau cunoscători ai eveni-
mentelor. Scriitorii antici sunt: Plinius cel Tânăr, Tertulian,
Meliton din Sardes (numit şi profetul) şi Celsus. În afară de
aceşti scriitori, mai sunt acte oficiale sau alte înscrisuri care
confirmă că Dacia, în 101 sau chiar mai devreme, era creş-
tină - toţi locuitorii erau creştini.
În primul rând, luăm în considerare spusele lui Cel-
sus (sec II d. Hr) în Discursul Adevărat, scris în anul 180 d.
DACIA
magazin
Conferinţele şi prezentările despre dacologie sunt păstrate
în beznă, tratate cu superficialitate, cei care se ocupă de
aşa ceva sunt marginalizaţi, ridiculizaţi. Istoricii, cercetătorii,
arheologii sunt îndreptaţi către alte perioade. Cei care mai
caută prin istorie urmele dacilor sunt persiflaţi, pasionaţii şi
iubitorii de neam sunt taxaţi drept nebuni sau exaltaţi, teo-
riile lor sunt fantasmagorice, nu ai voie să spui, să constaţi
sau să susţii că Poporul Dac a existat, sau că limba română
este de fapt limba dacilor, şi nu a romanilor, că eşti imediat
taxat drept „naţionalist comunist”.
DACII AU DEVENIT, SAU CONTINUĂ SĂ FIE,
UN PERICOL PENTRU EUROPA ŞI ADEPŢII EURO-
PENIZĂRII, NU NUMAI PENTRU CĂ ARATĂ EUROPEI
CUI DATOREAZĂ ÎNCEPUTURILE SALE, CI ŞI PENTRU
CĂ ARATĂ ÎNAINTE DE TOATE CĂ UN POPOR POATE
SUPRAVIEŢUI ÎN GRANIŢELE SALE MII DE ANI, FĂRĂ
SĂ AIBĂ NEVOIE DE LEGILE ALTORA, FĂRĂ SĂ FIE
„SPRIJINIT” PRIN SPOLIERE ŞI EXPLOATARE. DIN
CAUZA ACEASTA NI SE ÎNGROAPĂ ŞI VINDE ISTORIA.
ISTORIA DACILOR A FOST ŞI ESTE CĂLCATĂ ÎN PI-
CIOARE ŞI DISTRUSĂ INTENŢIONAT, IAR ROMÂNII
CARE PARTICIPĂ LA ACEST PROCES SUNT TRĂDĂ-
TORI DE NEAM.
Cred că cea mai mare lovitură pe care românii ar
putea-o da acestei europenizări forţate ar fi să schimbe nu-
mele României în Dacia. Atunci nu va mai putea spune ni-
meni că istoria românilor a început în 1918.
W. Schiller, arheolog american.
Costel Eugen Popescu
Scorniceşti - Olt
Hr, citez: „Religia lui Zalmoxe pe care o practică neamul
geţilor este religia creştină”.
Să nu uităm, chiar dacă mă repet, că Celsus,
trăind în secolul II d. Hr, secolul războaielor Daciei cu Im-
periul Roman, cunoştea bine situaţia, era trăitor al eveni-
mentelor sau a scurtei perioade de după ele, ştia şi a spus
adevărul.
Acest citat afirmă că religia creştină este aceeaşi,
sau asemănătoare, cu religia lui Zalmoxe, cunoscut de pe
vremea lui Pitagora (560 – 500 î.Hr), ceea ce înseamnă că
o religie asemenea cu cea creştină exista deja pe teritoriul
geto-dac de 600 de ani. Citatul mai spune că această religie
o practica numai neamul getic.
Eu nu cred că geţii se rugau la cineva care nu era
din neamul lor. Fiind singurul neam ce credea atunci în
36

Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013
Cristos şi ar fi absurd să credem că se rugau la unul din
neamurile ce alcătuiau imperiul roman, deoarece, aş zice,
de secole erau în război cu imperiul.
Unii pot spune că decât Celsus a afirmat că daco-
geţii erau creştini în secolul II d. Hr. Dovezi sunt mai multe,
dar am ales numai de la cei ce au scris şi au trăit în acest
secol al luptelor al dacilor cu romanii. Astfel, Meliton din
Sardes, tot secolul II, mort în anul 180 d. Hr, certifică şi el
că daco-geţii erau creştini, scriind că: „Geţii înainte de 150
erau creştinizaţi”. Dovada este clară, dar nu spune de cât
timp erau creştini, din ce an, sau de când religia lui Zalmoxe
a devenit creştină. Citatul spune că înainte de anul 150,
când toţi locuitorii erau creştini, şi mai spune că era singurul
neam creştin din vremurile acelea, de fapt primul neam
creştin din lume. Acest citat include posibilitatea că geto-
dacii erau creştini înaintea războiului cu Roma şi că era
toată populaţia creştină şi ar fi primul război religios din lume
şi din istorie, război împotriva religiei creştine. A fost război,
deoarece Roma socotea că religia creştină este un pericol
pentru ea şi de aceea omorau creştinii. În cazul acesta, tre-
buia distrus izvorul creştinătăţii, trebuia distrusă Dacia, iar
dovada urii lor împotriva creştinilor este că Traian a folosit
cea mai numeroasă armată din istoria imperiului roman.
După istoria actuală, în 150 erau sub ocupaţie ro-
mană, iar dacă era aşa, atunci trebuia să fie respectată şi
religia Romei prin construirea de temple ale zeilor lor, cel
puţin pentru soldaţii ce trebuiau să fie în zona ocupată, în
zona geto-dacică, dar aceste lucruri lipsesc şi, lipsind,
dovedesc că după moartea lui Traian din 117 n-a existat ar-
mată în teritoriul ocupat de la daci. În cazul acesta, ocupaţia
romană nu a durat decât 11 ani. Castrele existente în zona
geto-dacică sunt făcute în vremea lui Hadrian, urmaşul lui
Traian (117-138 d.Hr), pe banii Romei, pentru ajutorul dat
de soldaţii geto-daci imperiului. Nici astăzi nu ştim dacă
atunci se numeau castre, sau aveau altă denumire. Erau
castre modeste şi nici nu era nevoie de un sistem de
apărare puternic, deoarece geto-dacii nu aveau cu cine
lupta. Înscrisele romane care s-au găsit pe teritoriul geto-
dac erau ale soldaţilor de neam geto-dac din armata ro-
mană care au vrut să fie îmormântaţi în pământul ţării lor.
Un alt scriitor pe care nu-l poate contesta numeni
că nu spune adevărul, prieten a lui Traian şi guvernator în
Bithynia, iar bitinii vorbeau aceeaşi limbă cu geto-dacii, ni-
meni altul decât Plinius cel Tânăr (61-113 d. Hr), scrie în
Epistole că: „Locuitorii oraşelor, dar şi ai ogoarelor, au re-
nunţat la vechile culte, adoptând unul nou închinat unui per-
sonaj numit Cristos”, iar mai departe „îi înalţă cântece lui
Cristos ca unui zeu”. Acest citat dovedeşte că, din izvorul
creştinismului din Dacia, fraţii lor de neam şi limbă credeau
în Cristos înainte de anul 100 d. Hr, deoarece nu se poate
crede că un popor unde credinţa era generalizată (locuitori
ai oraşelor, dar şi ai ogoarelor), îşi poate schimba credinţa
peste noapte.
Dacă s-ar trece la altă credinţă, ar dura poate
DACIA
magazin
decenii, ori aici este perioada de până în anul 113 d. Hr.
Dacă socotim că înscrisurile, în mod absurd, ar fi fost în
anul 113, anul morţii lui, atunci este certă existenţa credinţei
creştine la geto-daci înaintea războiului cu Traian, unde
războiul este unul religios, deoarece nu sunt suficiente mo-
tive pentru un război, mai ales că este şi dovada că Decebal
a murit ca un creştin, iar confirmarea o avem şi de la Roma.
Traian nu a putut distruge credinţa creştină şi răspândirea
ei în Europa, ci doar a amânat-o cu 200 de ani.
Un alt scriitor, şi el de renume de atunci şi de
acum, este Tertulian ( 160-210), care, în cartea sa Adversus
Iudaeus scrie: „Dacii sunt discipolii lui Hristos”. Pentru cititori
nu mai trebuie explicat, este clar şi precis. Explicat trebuie
cuvântul „discipol”, care înseamnă „persoană care continuă
doctrina, învăţăturile şi principiile cuiva”. În cazul acesta,
Tertulian spune că numai dacii respectă şi continuă principi-
ile şi doctrina lui Cristos, care se găsea în cărţile sfinte de
atunci, numite şi astăzi Scripturi. El spune dacii, iar asta
înseamnă că în vremurile acelea ale secolului doi, erau
creştini şi de la ei creştinismul se răspândea la neamurile
din jur, inclusiv la cei din imperiul roman, credinţă ce era în
contradicţie cu religia imperiului.
Ura lui Traian împotriva creştinilor este mare, iar
plăcerea de a ucide creştini este fără limită. Aceste lucruri
l-au făcut pe Traian, când a văzut că nu a distrus religia
geto-dacilor, credinţa lor în Cristos, să dea în anul 112 d.
Hr, Edictul de „Interzicerea religiei crucii”, care atunci era în
lume doar religia daco-geţilor. Simbolul crucii îl aveau geto-
dacii de la strămoşii lor Titani şi apoi Atlanţi, ca simbol reli-
gios, dar crucea era şi simbolul de stăpân al pământului.
Acest Edict din 112 nu a făcut decât să fie omorâţi mulţi
creştini şi să blocheze răspândirea creştinismului timp de
200 de ani, până în anul 313, când Edictul de la Milano in-
terzicea persecuţia creştinilor din imperiu şi asta pentru fap-
tul că toate războaiele câştigate de Constantin cel Mare au
fost duse de creştini. Şi astăzi a rămas expresia că „sub
acest semn (semnul crucii) vei câştiga”, expresie căreia in-
tenţionat i s-a modificat semnificaţia, expresie ce înseamnă
că numai cu ajutorul creştinilor vei câştiga.
Faptul că în teritoriul geto-dac a rămas credinţa în
Cristos este confirmată de Sinoadele din 325 şi 381, care
au certificat rugăciunea Tatăl Nostru. Atunci această rugă-
ciune, Tatăl Nostru, a fost scrisă în latină, în afară de cuvin-
tele a căror semnificaţie reală nu puteau fi înţelese de
vorbitorii de limbă latina, şi care au rămas scrise în limba
vorbită de geto-daci, limba română de azi. Cuvintele ne-
traduse în latină erau Tatăl Nostru: greşeală, ispită şi mân-
tuieşte. Acest lucru dovedeşte destul de clar că geto-dacii
reprezentau izvorul creştinismului, şi în teritoriul lor a rămas
credinţa creştină până la aceste sinoade, teritoriul unde
locuitorii nu se rugau la zei, ci credeau în Dumnezeu şi
Cristos.
- va urma -
37
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătate

DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY 12. Ion Gâju - preşedinte Marisdava
Dr. Napoleon Săvescu Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17
21-26 Broadway, New York 11106 USA Târgu Mureş, jud. Mureş
Tel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635 Tel: 0721 59 48 79
e-mail: nsavescu@nyc.rr.com 13. Vladimir Brilinsky -
2. Ilie Enciu, director DRIS preşedinte Filiala Transilvania,
str. Arbustului nr. 2B Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11
Bucureşti, sector 2 Deva, jud.. Hunedoara
Telefon: 021 240 1218; 0745033960 Telefon: 0254 223 853
3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi, e-mail: malus_dacus @yahoo.com
Prof. Aurel Manole 14. Asociația Româna din Valenciana
Str. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi , “Ulpia Traiana” – Alicante
Jud. Galaţi Adresa: Centro Social “José llorca Linares” C/Goya,
Tel. 0754022616 s/n Benidorm, 03502, Alicante, Spania
4. Clinica de Medicină Integrată, Tel: (0034) 625258732; 600096220
Dr. Corneliu Băbuţ E-mail: contact@ulpiatraiana.es,
Comuna Maşloc, Jud. Timiş www.ulpiatraiana.es
5. Ing. Eugen Ciobanu Președinte: Dorina Apostol
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65 15. Asociația Rumania Euskadi Decebal
Buzău, cod 210246, Tel. 0760176649 Țara bascilor Spania
6. Maria Pruteanu Președinte : Nicu Denisov
str. Basarabia, nr. 11, sat Corlăţeni,
Raion Răşcani, MD - 5616, Republica Moldova Adresa : Serapio Mujika ,39, 1b, Bidebieta, Donostia,
E-mail: marielaprut@gmail.com Gipuzkoa, Pais Vasco.
7. Domniţa Raţiu Web : www.asdecebal.org
str. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5 E-mail : asdecebal1@hotmail.com
Braşov, jud. Braşov 16. Asociatia Dacia-Mediterranee
8. President prof. Alexandru Stan, Adresa: 170 Chemin de la Valcaude, B.P.353, 34204
Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, Sete Cedex, Tel: +33467742355E-mail:
CH-1800 Vevey 1. pernin.claude@libertysurf.fr
Tel. 004021 944 93 36; www.dacia-mediterranee.org
E-mail: titanget@hispeed.ch Președinte asociație: Claude Pernin
Site: www.facebook.com/DaciaHelvetia 17. Filiala Getia Minor – Tulcea,
9. Eugenia Semenciuc Preşedinte Nicolae Nicolae
Spania - Madrid
Telefon: 00346 440 65 372 Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
10. Societatea Culturală Română „Dacia” Tel. 0729011003, 0752104184,
Plushkis Nicolae - preşedinte e-mail: getiaminor@yahoo.com
Republica Kazahstan 18. Valentina Găluşcă
100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14 Str. Zadnipru 7/3, ap. 65
Telefon: 7212/42-14-85, 476848 Chişinău, Republica Moldova
Mobil: +77012189472, +77776931280 E-mail: galusvalenta@yahoo.com
Telefon: +40743939727 19. Maricica Ciubara
E-mail: romani_kazahstan@yahoo.com Republica Moldova, Chişinău,
11. Comunitatea Românilor din Serbia strada Şoseaua Hinceşti, 58, apartamentul 40
(Zajednica Rumuna U Srbiji) Telefon: 00373 69 32 75 94
Ion Cizmaş - preşedinte 20. Dumitru Ciobanu
str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300
Oraş: Vrsac, Serbia Basarabia, satul Horodiște, raionul Călărași
Telefon: +381 13 837 336 21. Carmen Trentea
Mobil: +381 63 38 22 23 Str. Frumoasă, nr. 28 B
E-mail: comunitatea@gmail.com sect. 1, Bucureşti
www.comunitatea-romanilor.org.yu Telefon: 0723 54 32 79

38
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin

Fundaţia DACIA REVIVAL, Filiala Geţia Minor - Tulcea,

A N U N Ţ Ă:
Se primesc comenzi pentru livrarea celor două cărţi:

NOI NU SUNTEM
URMAŞII ROMEI, vol. I
şi
NOI, DACII, vol. II,
autor
dr. NAPOLEON SĂVESCU.
Informaţii:
dl. Nicolae Nicolae,
telefon: 0729011003, 0752104184,

Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea

e-mail: getiaminor@yahoo.com

ştiinţei biologice – că noi, românii de riul opiniei, ci este bazată pe rigorile

Cartea ”Genomul uman” ai
cărei autori sunt distinșii dr. Georgeta
Cardoș și prof. dr. Alexander Rode-
wald, propune o călătorie genetică
inedită care demonstrează – de data
aceasta cu puterea de netăgăduit a
pretutindeni, suntem un neam unic, că
noi nu suntem urmaşii Romei şi, ca
atare, avem dreptul inalienabil de a fi
consideraţi ceea ce, de fapt, suntem:
urmaşi ai neamului daco-getic. Azi,
oamenii de ştiintă pot stabili traseul
parcurs de strămoşii noştri, care,
acum 60.000 de ani, s-au aventurat
afară din Africa pentru a coloniza
Europa.
Paleo-antropologia, antro-
pologia populațională și fizică, gene-
tica umană și moleculară, cito-
genetica, genetica biochimică, imuno-
genetica, genetica populaționară, pa-
leogenetica, biologia evoluționistă, se
constituie toate într-o nouă și impor-
tantă sursă de evaluare științifică a tre-
cutului uman de pe teritoriul vechii
Dacii, actuala Românie. Concluzia
cercetătorilor este clară: înaintașii
noștri au fost și sunt străvechii daco-
geți. Această concluzie nu are arbitra-
de netăgăduit ale științei genetice.
Meritul fundamental al auto-
rilor cărții este acela de a fi demonstrat
științific structura genetică, originea,
evoluția și răspândirea geografică a
omului contemporan. De asemenea,
cercetătorii au scos în evidență struc-
tura socială a populațiilor vechi și a
celor actuale, combinațiile genetice
ale diferitelor popoare de-a lungul tim-
pului și importanța pe care aceste des-
coperiri o are în medicina legală, în
analiza și diagnosticarea bolilor gene-
tice, precum și în modul prin care pot
fi tratate. Ca urmare, descoperirile ge-
netice au semnificații de importanță vi-
tală pentru viața oamenilor și, de
asemenea, ele contribuie fundamental
la cunoașterea și evaluarea originii
unui neam de pe pământ.
Comenzile se primesc la
dl. Nicolae Nicolae, telefon: 0729
011 003.

NOTA REDACŢIEI:
Rezumatele lucrărilor Congresului prezentate în numărul anterior al
revistei noastre vor fi publicate integral în numerele următoare.

39
 DACIA
Nr. 93 (anul XI), septembrie 2013 magazin

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier
word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;

l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de con-
tact;

l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca

notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;

l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;

l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sau
toate în acelaşi grupaj;

l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,
data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;

l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;
l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea, cod poş-
tal: 820035, jud. Tulcea, România.

l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:

revistadaciamagazintulcea@gmail.com; pozerevistadaciamagazintulcea@gmail.com

I. EDITORIAL - Florin Cârlan - Reînvierea Daciei 1 8. Cristina Pănculescu - „Taina Kogaiononului - Muntele 21
S * prof. Mariana Terra - Congresul Internaţional de 1
Dacologie la a XIV-a ediţie
Sacru al dacilor” (I)
9. Marin Mihail Giurescu - Revanşa dacismului ratată! 24
* Valentina Găluşcă - Dacii au învins şi de data aceasta! 3 B.P. Hasdeu versus Vasile Alecsandri
10. Tiberiu Ciobanu - Pierit-au Dacii? (II) 25
U II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE
1. Dr. H.C. Iurie Colesnic - De la un acrostih dacic, la un 5
11. Constantin - Mihail Popescu - Tunelurile
12. Mircea Chivu - Cine a construit Mănăstirea Sfintei
26
30
acrostihar modern Ecaterina?
7
M
2. Valeriu Popovici-Ursu - Dicţionar al Deznaţionalizării
limbii române (I) III. ACTUALITATE, DEZBATERI, POLEMICI,
3. lt.col. Romeo Feraru - Simbolistica dacică în heraldica 10 1. Marin Neacşu - Europa şi pericolul dac 34
Armatei României (Divizia 2 Infanterică „Getica”)
2. Costel Eugen Popescu - Dacia creştină (I)
A
4. cerc. George Liviu Teleoacă - Babele Sfinxului din 12 36
Bucegi
5. av. Oana Coandă - Mihai Viteazul (I) 14 IV. DIN ACTIVITATEA FUNDAŢIEI ŞI A
17 FILIALELOR
6. Gabriel Gheorghe - „Istorie getică sau gotică” de Carlo
1. Adresele distribuitorilor revistei „Dacia Magazin” în ţară
R Troya (I)
7. Dr. Traian Zorzoliu, Dr. ing. Cristian Zorzoliu - Urmele
strămoşilor în Câmpia Boianului (I)
19 şi străinătate
2. Noutăţi editoriale - Fundaţia DACIA REVIVAL
38

39

40
 Preţ: 4,00 lei
5$ pentru străinătate