Criza economică este o perioadă de declin economic, ea poate avea mai multe cauze, astfel ea

apare în perioada crizei lumii capitaliste datorate supraproducției, care între anii 1929-1933, caracterizată
printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Dar aceste crize au apărut și în țările socialiste,
cauza principală este probabil polarizarea la un grup restrâns a celor care posedă bani, restul populației mai
ales a celor din lumea treia fiind sărace, reducându-se astfel piața de desfacere a produselor. Fazele crizei
economice se manifestă printr-o perioadă de stagnare, de recesiune însoțită de inflație, cauzate de o
conjunctură complexă.
Termenul criză economică poate fi aplicat unei game largi de situații în care unele produse
financiare își pierd brusc o parte semnificativă din valoarea nominală. în secolele XIX și XX, multe crize
economice au fost asociate cu "fuga la bancă". De asemenea, multe perioade de recesiune au coincis cu
aceste panici. Alte situații care sunt în mod normal numite crize economice includ prăbușiri la bursa și
spargerea unor bule economice, crize în cadrul pieței de schimb valutar. Rezultatul crizelor economice este
o pierdere de bani (bogăție pe hârtie), dar nu neapărat și în schimbări ale economiei reale.
În viziunea Băncii Naționale a Republicii Moldova, criza economică reprezintă punctul de cotitură
dintre recesiune și expansiune economică în cadrul unui ciclu economic și care semnifică reluarea creșterii
economice, de obicei ca urmare a politicilor de expansiune, adică de reducere a ratei dobânzii și de ridicare
a restricțiilor din calea creditării, ceea ce favorizează procesul investițional și/sau ca urmare a îmbunătățirii
climatului economic internațional.[3]
Multi economiști au produs teorii despre cum se dezvoltă crizele economice și cum ar putea fi
prevenite. Nu există un consens, dar crizele economice continuă să apară din când în când.
Tipuri de criză economică
Criza bancară
Fenomenul prin care mai mulți clienți se hotărăsc brusc să retragă toți (sau aproape toți) banii dintr-
un cont se numește "fuga la bancă". Ținând cont că o bancă împrumută majoritatea numerarul pe care îl
primește din depozite, este foarte dificil să se găsească fonduri pentru a plăti înapoi pe loc toți clienții, dacă
aceștia se hotărăsc să-și retragă banii în același timp. O astfel de fugă poate lăsa banca insolventă, ceea ce
duce la pierderea depozitelor clienților. Când fugile la bancă se înmulțesc, avem de-a face cu o "criză
bancară sistematică" sau o "panică bancară". Exemple de "fugă la bancă" includ Marea depresiune sau fuga
de la Northern Rock în 2007. Crizele bancare apar, în general, după perioade de împrumuturi riscante care
rezultă în incapacitate de plată a împrumuturilor.
Bule speculative și prăbușiri
O bulă speculativă există în condițiile în care un instrument financiar este evaluat la suprapreț de-a
lungul unei perioade îndelungate. Prezența clienților care cumpără un produs financiar cu speranță că îl
vor putea re-vinde mai târziu pentru o sumă mai mare este un alt factor care contribuie frecvent la crearea
de bule financiare. Dacă apare o bulă economică pe piața, atunci există riscul de "prăbușire" a valorii
instrumentului financiar respectiv: clienții vor continua să cumpere atâta timp cât consideră că există și alți
cumpărători pe piață, astfel încât când mulți decid să vândă prețul va cădea. Din păcate, este dificil de
ghicit când prețul unui produs financiar reprezintă corect valoarea fundamentală a acestuia, astfel încât
bulele economice sunt foarte greu de detectat. Unii economiști insistă că bulele economice nu apar
niciodată (sau aproape niciodată).
Exemple cunoscute de crize economice și prăbușiri la bursă includ mania lalelelor olandeze, Criza
de pe Wall Street din 1929, criza imobiliară din Japonia din anii 1980, bula dot-com (bula internetului) din
2000–2001, și mai nou criza imobiliară din Statele Unite ale Americii(care însă dă semne de revenire). în
anii 2000 a început o bulă imobiliară prin care prețul caselor a crescut semnificativ.
Criza economică internațională
O "criză valutară" apare atunci când o țară care menține o rată de schimb fixă este brusc forțată să
își devalorizeze valuta din cauza unui atac speculativ. Neplata datoriilor suverane (prăbușirea) apare în
momentul în care o țară nu mai poate să își plătească datoriile. Deși devalorizarea și prăbușirea pot fi
decizii voluntare luate de Guvern, acestea sunt adeseori percepute ca rezultatul involuntar al unor
schimbări în cadrul investitorilor care duc la oprirea bruscă a capitalului care intră în țară sau creșterea
bruscă a capitalului care iese din țară.
Mai multe valute care au făcut parte din Mecanismul de Schimb Valutar European au trecut prin
criza din 1992-1993 și, drept urmare, s-au devalorizat sau au fost retrase din mecanismul comun. Criza
financiară din Rusia din 1998 a dus la devalorizarea rublei și la prăbușirea titlurilor de stat rusești.
Criza economică în lume
Creșterea negativă a produsului pe cap de locuitor de-a lungul a mai mult de jumătate de an se
numește "recesiune". O recesiune îndelungată sau severă se numește "depresiune". O durată mai lungă de
timp în care creșterea economică este mică dar nu neapărat negativă se numește stagnare economică.

Declinul in cheltuielile consumatorilor.

Unii economiști consideră că recesiunile au fost cauzate în mare parte de crizele economice. Un
exemplu important este Marea depresiune, care a fost precedată în multe țări de „fugi la bancă” și prăbușiri
ale burselor de valori. Criza împrumuturilor imobiliare și spargerea altor bule imobiliare de peste tot din
lume a dus la recesiune în SUA și în multe alte țări dezvoltate între 2008-2009.
 Marea criză economică
Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției, între
anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Primele semne
ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.
Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu prăbușirea bursei de
acțiuni din ziua de Marți (așa-numita Marția Neagră) 29 octombrie 1929. Criza economică a avut efecte
devastatoare, atât în țările puternic industrializate, cât și în cele mai puțin dezvoltate, ale căror economii
depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelul comerțului mondial a scăzut
rapid, la fel cum au scăzut de altfel și veniturile personale, veniturile bugetare și profitul din afaceri.
Orașele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria
grea. Activitatea în construcții a fost practic oprită. Zonele rurale au suferit de pe urma scăderii prețurilor
mărfurilor agricole cu 40 – 60%. Mineritul și exploatarea lemnului au avut probabil cea mai dramatică
scădere, deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a muncitorilor mineri sau
forestieri în alte sectoare erau cele mai reduse.
Marea depresiune economică în diferite țțri ale globului s-a încheiat în momente diferite. În
majoritatea țărilor au fost concepute programe de refacere și cele mai multe au trecut prin diferite
transformări politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societățile bazate pe democrația
liberală au ieșit puternic slăbite din criză și dictatori, precum Adolf Hitler au ajuns la conducerea unora
dintre cele mai puternice state și au pregătit condițiile politico-militare pentru declanșarea în 1939 a celui
de-al Doilea Război Mondial.
Motivele Marii crize economice sunt disputate de economiști, existând mai multe teorii: teoria
keynesiană, teoria monetaristă, teoria marxistă, teoria școlii austriece, teoria șocului creșterii producției
(creșterea masivă a productivității datorită electrificării) etc.
Odată cu terminarea Primului Război Mondial relațiile economice naționale și internaționale s-au
confruntat cu probleme ca:
 dispariția unor resurse umane și de producție
 emiterea banilor fără acoperire
 haos în relațiile economice
 supraproducție/respectiv scăderea dramatică a cererii
 speculații la bursă
Crahul bancar de la bursa de pe Wall Street a avut loc din cauza speculațiilor din anii 1929 și a
nereglementării sistemului bancar și bursier. Sute de mii de americani investeau pe bursă în acțiuni dintre
care multe nu valorau sumele pentru cât se tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă investeau bani
împrumutați. Brokerii în mod regulat își împrumutau clienții mici investitori cu mai mult de două treimi
din valoarea acțiunilor pe care le cumpărau clienții, astfel că peste 8,5 miliarde de dolari erau contabilizați
ca împrumuturi, valoare care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe vremea aceea. Pentru faptul
că valoarea nominală a acțiunilor creștea neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească, sperând că
valoarea acțiunilor cumpărate va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut „bulele speculative”.
După un vârf înregistrat la 3 septembrie 1929 de 381.17, la 24 octombrie 1929 indicele Dow Jones a scăzut
(s-au spart bulele speculative). Bursa era caracterizată prin faptul că, datorită panicii, toată lumea dorea să-
și vândă acțiunile și foarte puțini erau dispuși să cumpere acțiuni, astfel că valoarea acțiunilor a scăzut
dramatic.
Criza

Producția industrială în SUA între anii (1928–1939)

O urmare a Crizei economice este creșterea rapidă a inflației și a șomajului. Mulți oameni au rămas
fară un loc de lucru, fiind concediați, astfel de la 3,5 milioane de șomeri până la criză, au devenit 15
milioane de șomeri în timpul crizei. Multe bănci au dat faliment, pentru că oamenii își retrăgeau banii
depuși. Foarte multe întreprinderi au dat faliment, astfel venitul național SUA a scăzut cu aproximativ
30%.