Sunteți pe pagina 1din 2

CAUZE PRINCIPALE (1846-1863)

Cauzele care au adus la Revoluția din anul 1905 sunt legate de insurectiile ce au avut loc în Polonia în
anul 1846 care nu a avut succes datorată lipsei de implicare din partea țăranilor. La data de 4 martie
din același an, austirecii au intrat în Polonia și au oprit răscoalele. În anul 1863 o nouă insurectie a
avut loc, dar și aceasta a fost un eșec, iar teritoriile aflate sub ocupație rusească și prusacă se aflau sub
un control din ce în ce mai strict și erau supuse la numeroase persecuții.

După insurectie, consituția a fost abolită și Polonia Congresului a fost încorporată în imperiul Rus iar
apoi, numele de “Regatul Poloniei” a fost schimbat în Ținutul Privislinskii.

Polonia în acest moment era divizată în trei părți, fiecare dezvoltând o economie diferită, ritmul
industrializării și a dezvoltării capitaliste a pământurilor poloneze rămânând în urmă regiunilor mai
avansate di Europa de Est.

În anul 1905, Revoluția rusă, a adus noi valuri de frământări în rândurile polonezilor.

• În urmă evenimentelor din Rusia și revoltelor țărănești a căror principală formă de luptă a fost
greva, acțiunile protestatare s-au răspândit rapid în centrele industirale din Polonia, Finlanda
și Țările Baltice.

• În Varșovia, peste 100 de greviști au fost împușcați în timpul unei demonstrații.

• Două figuri importante în aceste manifestații au fost Roman Dmowski, lider al facțiunii
naționaliste, și Józef Piłsudski, lider a celei socialiste.

• Vestea Revoluției Ruse din 1905, combinată cu spiritul său revoluționar, s-a răspândit rapid în
Polonia controlată de ruși de la Sankt Petersburg, unde avusese loc un masacru al
demonstranților la 22 ianuarie.

• Polonia a fost un mare centru revoluționar în Imperiul Rus între anii 1905 și 1907 iar insurecția
de la Łódź a fost un incident-cheie în cadrul acestor evenimente.

• La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Łódź fusese un mare centru
industrial polonez, puternic urbanizat și industrializat, densitatea mare de muncitori făcând
din el un important centru al mișcării socialiste poloneze.

• Aripa Partidului Socialist Polonez (Polska Partia Socjalistyczna, PPS) sub conducerea lui Józef
Piłsudski considera că polonezii trebuie să-și recapete independența prin proteste active si
violente împotriva rușilor.

• Această opinie nu era împărtășită și de Partidul lui Roman Dmowski și nici de aripa de stânga a
aceluiași Partid Socialist. Național-Democrații doreau cooperarea cu autoritățile ruse în vreme
ce stânga dorea colaborarea cu revoluționarii ruși în vederea răsturnării regimului țarist și
înființarea unui regim socialist.

Revolta a fost în cele din urmă zdrobită de autoritățile ruse.

Revolta din Łódź nu a fost nici prima și nici ultima frământare din ceea ce se denumește ca fiind
revoluția regatului poloniei(1905–1907). Diferite proteste și greve au avut loc în marile orașe poloneze
de sub control rusesc de-a lungul întregului an, dar aceasta avea să rămână cea mai dramatică.

In septembrie 1905, doi activiști PPS l-au asasinat pe Juliusz Karol Kunitzer, proprietarul fabricii
Heinzel & Kunitzer, cunoscut pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor. Grevele din Łódź au
continuat până la jumătatea lui 1906, când masiva prezență militară rusă și concedierile în masă ale
muncitorilor greviști din fabrici au calmat orașul.

S-ar putea să vă placă și