1 Managementul =i cultura

}n toate timpurile, inadverten\a frapant[ dintre domeniul preocup[rilor

culturale =i cel al activit[\ilor pur economice a generat neîn\elegeri =i divergen\e
în planul praxis-ului social =i, deopotriv[, în plan abstract, teoretic. Lipsa de
compatibilitate, aparent ireconciliabil[, dintre fenomenul cultural, fundamentat
pe credin\e, idealuri, tradi\ii etc. =i activit[\ile de natur[ economic[ bazate, cel
mai adesea, pe concep\iile hedoniste =i utilitarism, a constituit, în repetate
rânduri, sorgintea unor procese antagonice între art[, spiritualitate, morala,
estetic[, pe de o parte =i autoritate, management, putere, pe de alt[ parte.
+tiin\a conducerii, perfec\ionând continuu “arta atingerii obiectivelor” în
condi\ii de eficien\[ =i competitivitate, î=i selecteaz[ reperele, cu prec[dere, din
sfera economicului, a pragmatismului, în timp ce, cultura, produc[toare de
valori fundamental diferite, opereaz[ preponderent cu “legi”, principii =i criterii
de ordin estetic, spiritual, moral =.a. În general, utilitarismul, managementul =i
puterea sunt preocupate, cu prioritate, de realizarea prosperit[\ii, a progresului
imediat =i a cre=terii economice =i, în consecin\[, stimuleaz[, în mod firesc =i
necesar, din punctul lor de vedere, interesul pentru eficien\[/rentabilitate/ profit,
viziune ideologic[, tehnici de control =.a.m.d. care, in extremis, pot conduce la
o constant[ aplatizare a formelor de expresie, la uniformizarea accentuat[ a
indivizilor =i la conformism excesiv. Aceste tr[s[turi =i tendin\e se relev[, cu =i
mai mare pregnan\[, în societ[\ile de tip totalitar (comuniste, fasciste…), precum
=i în mediile preponderent militare.
În antitez[, cultura poate fi considerat[ un tradi\ional =i perpetuu substituent
pentru filozofiile simpliste/monocentriste =i, concomitent, pentru metodologiile
unificatoare/reduc\ioniste; cu toate c[, de regul[, acest “statut” al culturii nu
produce efecte oficiale/formale, el relev[, în mod viguros, un întreg ansamblu,
difuz =i subtil, de principii, tradi\ii, automatisme, reguli =i mentalit[\i privind
organizarea social[ =i institu\ional[ a unei comunit[\i date. Asemenea
spiritualit[\ii, pentru care unul din în\elesurile esen\iale ce i se atribuie este
acela de “…tr[ire cu sens, tr[ire pentru un ideal, pentru o valoare… adic[ tr[ire
orientat[ axiologic” [39], cultura î=i asum[, pentru societatea uman[ în cadrul
c[reia înflore=te, rolul de garant =i de c[l[uzitor întru valoare. Arta, estetica,
spiritualitatea nu sunt singurele subdomenii (sfere) ale culturii. Al[turi de ele,
morala, religia, educa\ia etc. concur[ la alc[tuirea unui tablou socio-uman

17
deosebit de complex =i de atotcuprinz[tor care se dezvolt[ în complementaritatea
organic[ a preocup[rilor de natur[ pur economic[.
Pentru a sublinia mai pregnant dominanta antitetic[ a rela\iei dintre cultur[
=i management, am proiectat, în mod inten\ionat, în acest început de capitol, o
reprezentare de tip clasic privind conducerea =tiin\ific[, sco\ând în relief acele
considerente, tr[s[turi =i abord[ri specifice, mai cu seam[, perioadei de pionierat.
În realitate, gândirea managerial[, a=a cum se prezint[ ea ast[zi, a parcurs
mai multe etape care, fiecare în parte, a constituit o treapt[ distinct[ în continua
sa maturizare pe plan teoretic. Pe de alt[ parte, amplul proces de
opera\ionalizare, în practica social[, a elementelor teoretico-metodologice
furnizate de =tiin\a managementului a cunoscut o impresionant[ =i fecund[
proliferare, dezvoltare, conferind astfel consisten\[ managementului =tiin\ific.
În anii de dup[ cel de-al doilea r[zboi mondial, în S.U.A., managerul era
definit, cel mai adesea, ca “=ef r[spunz[tor de munca subalternilor”, pentru ca
doar dup[ un deceniu, sub presiunea realit[\ii obiective, cuvântul magic
“manager” s[-=i modifice con\inutul =i s[ desemneze “persoana care r[spunde
de randamentul unor oameni”. Treptat =i aceast[ din urm[ defini\ie a devenit o
formul[ nereprezentativ[, astfel c[, în prezent, se acrediteaz[ tot mai insistent
teza potrivit c[reia managerul este factorul uman r[spunz[tor de modul cum se
aplic[ =tiin\a, în cadrul organiza\iei.[7] Relevând maturizarea continu[ a
managementului, schimbarea de concep\ie la care facem aici, o succint[ referire,
a intervenit pe fondul dezvolt[rii economico-sociale generale, marcat[ de
interdisciplinaritate =i abordare sistemic[ =i al intr[rii economiei într-o nou[
etap[, bazat[ pe cuno=tin\e. +tiin\a are tendin\a de a se transforma în principalul
factor de produc\ie, în timp ce, factorii tradi\ionali (resursele naturale, for\a de
munc[ =i capitalul) devin factori secundari.
În prezent, pentru a se realiza o continu[ îmbun[t[\ire a performan\elor
organiza\iei, managementul modern se axeaz[, cu prec[dere, pe adoptarea
deciziilor în mod fundamentat, prin utilizarea unor metode =tiin\ifice, dar =i pe
dezvoltarea spiritului intuitiv, anticipativ, prospectiv, pe abordarea sistemic[ =i
contingen\ial[ (situa\ional[), pe atragerea =i motivarea sus\inut[ a stakeholder-
ilor, pe stimularea creativit[\ii =i a spiritului de întreprinz[tor, pe utilizarea
intensiv[ a practicilor de tip democratic, participativ =i, nu în ultimul rând, pe
recunoa=terea importan\ei “echipamentelor” culturale, proprii resurselor umane
din cadrul unei organiza\ii sau unei comunit[\i =i a utiliz[rii eficace a acestora
în interesul atingerii obiectivelor prestabilite.
În pofida dezacordurilor evidente dintre cultur[ =i management, subliniate
mai sus, începând cu anii ’80, literatura de specialitate abund[ în lucr[ri care
scot în relief dimensiunea economic[ a culturii, dar =i interfa\a cultural[ a
economicului în general, =i a managementului, în special. Concomitent se relev[
tot mai pregnant, tendin\a unit[\ilor culturale de a-=i organiza activit[\ile proprii
pe baze asem[n[toare cu cele din economie. De=i orientarea predominant[ a
acestor entit[\i vizeaz[ realizarea de valori în sens cultural, în adi\ional,

18
ob\inerea de venituri financiare, =i “gestionarea” problematicii proprii, spre
exemplu, constituie preocup[ri pe cât de necesare, pe atât de stimulative.
Prin îns[=i natura lor, problemele conducerii institu\iilor culturale, t[râm
de intersec\ie intim[ a managementului =i culturii, demonstreaz[ c[ aceste unit[\i,
dincolo de finalit[\ile specifice, sunt în linii mari, asemenea tuturor organiza\iilor.
Ele au o structur[ organizatoric[ distinct[, un proces intern specific, folosesc
resurse proprii =i atrase (input-uri), realizeaz[ “produse” =i “servicii” culturale
(output-uri) în promovarea c[rora sunt interesate =i specializate etc.
În fond, sistemul institu\ional construit =i dezvoltat în cultur[ constituie un
instrument complex, utilizat de c[tre o comunitate uman[ dat[, pentru rezolvarea
unor probleme concrete =i specifice, determinate de necesit[\ile de ordin spiritual.
Domeniu emblematic pentru orice colectivitate uman[, fenomen viu în
contemporaneitate, cultura (organizat[ sub form[ institu\ional[) solicit[ =i ea,
cu acuitate, o infuzie de management =tiin\ific. În aceste condi\ii, unitatea
cultural[ nu poate ignora, decât cu grave riscuri, conceptele, paradigmele
simbolice =i ra\ionamentele calitative care alc[tuiesc corpus-ul =tiin\ei
managementului. Într-o cultur[ organizat[ institu\ional, managementul devine
cerin\[ func\ional[, condi\ie indispensabil[ pentru ca sistemul s[ supravie\uiasc[
=i s[ func\ioneze =i, de aceea, absen\a acestuia dar =i amatorismul în practicarea
conducerii pot declan=a adev[rate dezastre.

1.1. Expansiunea managementului –

proces obiectiv =i cuprinz[tor
Conducerea, în\eleas[ ca dirijare a eforturilor umane – convergente =i solidare – s-a
relevat, de-a lungul istoriei, îndeosebi ca o art[ aparte. Ea s-a eviden\iat prin
practica =i m[iestria conduc[torilor de a mobiliza oameni =i resurse, de a orienta,
organiza, coordona =i finaliza ac\iuni de mare amploare, conferindu-le astfel,
reu=it[ =i eficien\[. O perioad[ îndelungat[, ini\ia\ii în arta conducerii =i-au
transmis acumul[rile conceptuale într-o manier[, mai curând, ezoteric[ iar
preocup[rile pentru edificarea unei argumenta\ii temeinice, =tiin\ifice au fost
sporadice =i inconsistente.
Apari\ia =tiin\ei managementului, la începutul secolului al XX, este determinat[
de atingerea unui anumit nivel de maturizare a societ[\ii =i denot[ un salt evident
dinspre fenomenologic înspre legic. Concomitent cu dezvoltarea =tiin\ei
managementului, homo sapiens opera\ionalizeaz[ în practic[ noile elementele
teoretico-metodologice, ob\inând astfel managementul =tiin\ific. El se relev[ ca
un remediu consistent fa\[ de conducerea empiric[ – haotic[ =i “resursofag[”.
În prezent, managementul este reprezentat, tot mai adesea, ca un proces
complex de “pilotare” a organiza\iei, în ansamblul s[u, c[tre o finalitate prede-
terminat[ urm[rindu-se, în acela=i timp, minimizarea efortului =i maximizarea
rezultatului. Rolul s[u de vector al ac\iunii umane, =i în plan mai larg, al
dezvolt[rii =i prosperit[\ii generale, este ast[zi pe deplin validat =i recunoscut.

19
 În esen\[, managementul este conducerea =tiin\ific[; în realitate îns[, el
înseamn[ cu mult mai mult =i, de aceea, dep[=e=te în\elesul restrâns de
administrare, gestionare, îndrumare, antrenare etc. =i chiar suma tuturor acestor
no\iuni. El a devenit, =i va r[mâne pentru mult[ vreme, evenimentul esen\ial al
istoriei omenirii [7], institu\ia dominant[ care define=te reperele dezvolt[rii
economico-sociale viitoare, combin[ în mod fecund =i eficient resursele prin
ac\iunile sale con=tient direc\ionate =i modific[ frecvent circumstan\ele în care
evolueaz[ organiza\ia. În consecin\[, s-a dezvoltat o stare de spirit aferent[,
deosebit de favorabil[ =i chiar o veritabil[ filozofie centrat[ pe tematica
managementului, conferindu-se astfel acestuia, pe bun[ dreptate, aura de inova\ie
social[ major[ a timpurilor noastre.
Expansiunea managementului nu se limiteaz[ doar la dezvoltarea proceselor
de conceptualizare. În egal[ m[sur[, se poate constata =i o extindere
spectaculoas[ a aplic[rii sale. Transferul =i adaptarea legit[\ilor, principiilor =i
instrumentelor metodologice, proprii =tiin\ei conducerii, în sectoare de activitate
total diferite ca specificitate, marcheaz[ un progres evident =i generos. Preceptele
managementului sunt preluate tot mai intens în transporturi, agricultur[, în
sistemul financiar-bancar, în domeniul asigur[rilor, dar =i în administra\ie,
sport, unit[\i spitalice=ti, în =coli etc. Domeniul tradi\ional de aplicare a
managementului (firma) =i-a pierdut, în mod evident =i irevocabil, singularitatea.
Managementul modern manifest[ o v[dit[ tendin\[ de a renun\a la patronajul
exclusiv al “st[pânului” s[u ini\ial =i tradi\ional – profitul; el se angajeaz[
acum, din ce în ce mai pregnant =i în slujba valorii (de ordin moral, umanitar,
social, cultural...) adic[, în serviciul non-profitului. Toate aceste argumente,
desprinse din practica social[ a ultimului sfert de veac, se pot constitui într-o
m[rturie conving[toare despre existen\a unui veritabil proces de universalizare
a managementului.
Cre=terea gradului de profesionalism în conducere, indiferent de câmpul
socio-economic în care acesta este chemat s[ se manifeste, reprezint[ una din
liniile de for\[ ale dezvolt[rii generale, actuale. Diletantismul în management
este nu numai contraproductiv ci de-a dreptul catastrofal sub toate aspectele,
iar omul a atins treapta con=tientiz[rii acestei legit[\i obiective.
Peter F. Drucker sublinia: “Managementul, în forma sa actual[, a ap[rut
într-adev[r mai întâi în marile organiza\ii economice. Ne-am dat îns[ curând
seama c[ managementul este necesar în toate organiza\iile moderne, indiferent
dac[ acestea sunt sau nu economice. De fapt, am realizat c[ acesta este mai
necesar, cu atât mai mult în organiza\iile care nu au caracter economic, precum
cele care nu urm[resc profitul financiar (a=a-zisul sector social), sau în institu\iile
de stat. Ele au nevoie de management tocmai pentru faptul c[ nu sunt supuse
disciplinei impuse de câ=tig =i pierdere.“[6]
Fenomenul denumit aici ”expansiunea managementului” cunoa=te =i o
spectaculoas[ dezvoltare în plan calitativ, prin aceea c[ se remarc[ preocup[ri
sus\inute pentru implicarea =i specializarea managementului în derularea unor

20
fenomene aferente problematicii conducerii. Se vorbe=te ast[zi frecvent de
managementul schimb[rii, al riscului, al imaginii publice, al informa\iei, al
factorului timp, al resurselor umane etc. Aceast[ evolu\ie este determinat[ de
dou[ tr[s[turi esen\iale ale managementului modern: 1) amplificarea continu[
a spiritului de inovare, prin dezvoltarea sistematic[ a creativit[\ii; 2) orientarea
constant[ pe direc\ia sporirii productivit[\ii muncii fizice =i intelectuale.

1.1.1. Conceptualizarea problematicii conducerii

În primii ani ai secolului al XX-lea, s-au consolidat cel pu\in dou[
condi\ion[ri majore care au impus, ca necesitate obiectiv[, accelerarea
conceptualiz[rii în domeniul conducerii. Pe de o parte, restric\iile mediului,
determinate de pu\in[tatea =i dispersia resurselor, aduc în prim plan cerin\a
folosirii lor judicioase, precum =i a eficientiz[rii eforturilor solidare. Pe de alt[
parte, diletantismul în conducere este perceput de c[tre un num[r crescând de
factori interesa\i (patroni, salaria\i, ac\ionari, autorit[\i publice, b[nci...) ca
fiind deosebit de d[un[tor pentru prezentul =i viitorul organiza\iei economice.
+tiin\a managementului ap[rea astfel, ca un r[spuns, în plan teoretic, la noul
val de complexitate care inunda realitatea economico-social[ a începutului de
veac. Frederick W. Taylor =i Henry Fayol, întemeietorii s[i, imprim[ ansamblului
teoretic ce se n[=tea din imperativele momentului, dar =i din experien\a =i
str[dania lor, abord[ri fundamentale care, în timp, s-au dovedit inspirate =i
pline de con\inut.
Primele cristaliz[ri în =tiin\a managementului, eviden\iind o serie de principii
=i reguli privind ”organizarea =tiin\ific[ a muncii“, au ap[rut ca o consecin\[ a
investig[rii proceselor =i fenomenelor conducerii din cadrul firmei. Prin specificul
s[u, unitatea economic[ (firma) reprezint[ un teritoriu generos pentru studierea
managementului, deoarece: a) reclam[ o disciplinizare accelerat[, date fiind
imperativele maximiz[rii profitului =i/sau evit[rii pierderilor; b) reprezint[ un
domeniu propice efectu[rii de experiment[ri =i inov[ri manageriale; c) reune=te
o concentra\ie considerabil[ de fenomene, procese =i structuri semnificative;
d) corespunde cel mai bine orient[rii pragmatic-empirice pe care acesta, în
mod programatic, =i-o propune; e) necesit[ costuri relativ rezonabile privind
cercetarea fenomenului conducerii.
La scurt timp de la apari\ie, =tiin\a managementului devine un univers aflat
într-o continu[ efervescen\[ =i expansiune. Dezvoltarea sa rapid[ =i f[r[ precedent
a putut fi posibil[ gra\ie unui efort multidisciplinar, absolut remarcabil. Rând
pe rând, =tiin\ele sociale, =tiin\ele exacte =i cele umaniste au contribuit la
alc[tuirea unui conglomerat pluridisciplinar, pe cât de eclectic, la prima vedere,
pe atât de viabil =i de necesar. La ora actual[, =tiin\a managementului se prezint[
ca o entitate teoretic[ deplin închegat[, validat[ de practic[ =i cu mari
disponibilit[\i privind aplicabilitatea în orice sector de activitate. Peter F. Drucker
nume=te apari\ia managementului “…evenimentul pivot al timpului nostru” =i

21
apreciaz[ c[ istoria umanit[\ii a cunoscut rar un asemenea fenomen cu o evolu\ie
at`t de spectaculoas[. ”Managementul este deci indispensabil =i acesta explic[
de ce, odat[ ap[rut, el s-a dezvoltat atât de rapid =i a întâmpinat o rezisten\[
atât de minor[“[7].
Procesul de conceptualizare a managementului în unit[\ile non-profit,
început în S.U.A, în urm[ cu peste 25 de ani, se afl[ azi în plin[ desf[=urare.
În acest context, Mike Hudson identific[, în câmpul de aplicabilitate a
managementului, un “sector nedescoperit”[15]. Al[turi de sectorul privat
(unit[\ile economice) =i de sectorul public (autorit[\ile administrative =i
institu\iile subordonate), autorul distinge un “al treilea sector”, cel alc[tuit
din “organiza\iile c[l[uzite de valoare” (value-led organizations).
Compara\ia dintre cele trei sectoare apare elocvent în schema adaptat[ dup[
lucrarea amintit[. (figura nr. 1)

SECTORUL PRIVAT SECTORUL PUBLIC AL TREILEA SECTOR

Electorat, Furnizori
Ac\ionari
Contribuabili de fonduri
↓ ↑ ↓ ↑ ↓
Fonduri Dividende Voturi& Servicii Fonduri
Fonduri
↓ ↑ ↓ ↑ ↓
Firme Autorit[\i publice Organiza\ii
↓ ↑ ↓ ↑ ↓
Bunuri& Pl[\i Servicii Pl[\i Bunuri & servicii
Servicii (valori)
↓ ↑ ↓ ↑ ↓
Utilizatori de servicii Utilizatori/
Consumatori
publice Consumatori

Figura nr. 1 – Specificul tranzac\iilor organiza\iei cu mediul s[u

Criteriul principal prin prisma c[ruia se face distinc\ia între sectoare este
natura tranzac\iilor dintre organiza\ie =i mediu. În sectorul privat, ra\iunile
predominante sunt cele de natur[ economic[; participan\ii la tranzac\ii
(firmele, clien\ii, furnizorii, b[ncile...) urm[resc cu prioritate maximizarea
profitului =i evitarea pierderilor. În sectorul public perspectivele sunt
preponderent politice: autorit[\ile promit =i furnizeaz[ servicii publice =i
reglement[ri iar electoratul/ contribuabilii ofer[ voturi =i fonduri. În al treilea
sector, tranzac\iile se efectueaz[ prin prisma valorilor care anim[ organiza\ia:
furnizorii de fonduri aloc[ resurse financiare iar “organiza\ia c[l[uzit[ de
valoare” ofer[ bunuri =i servicii cu totul speciale (valori), diferite radical de
cele din sfera economicului.

22
 Particularitatea care diferen\iaz[ net al treilea sector de sectoarele privat =i
public const[ în faptul c[, de aceast[ dat[, nu exist[ decât o singur[ =i foarte
slab[ leg[tur[ între furnizorii de fonduri =i utilizatorii de bunuri =i servicii.
Clasifica\ia interna\ional[ privind organiza\iile non-profit cuprinde dou[sprezece
mari grupe de activitate, =i anume: 1) cultura =i divertismentul; 2) educa\ia =i
cercetarea; 3) s[n[tatea; 4) serviciile sociale; 5) protec\ia mediului; 6) dezvoltarea
=i habitatul; 7) institu\iile juridice; barourile de avoca\i =i cluburile politice;
8) filantropia =i voluntariatul; 9) ajutoarele interna\ionale; 10) religia;
11) asocia\iile profesionale =i sindicale; 12) alte organiza\ii care nu pot fi încadrate
în sectorul privat (economic) =i/sau cel public.
Nu exist[ o delimitare ferm[ între cele trei sectoare. Ele se suprapun, pe
anumite por\iuni, generând astfel zone hibrid, compuse din organiza\ii cu tr[s[turi
mixte. În cultur[, spre exemplu, întâlnim inclusiv un sector “profitabil” (show-
business-ul, editurile, galeriile de art[ etc.) care produce atât valori spirituale,
estetice, artistice etc. cât =i venituri substan\iale; vom întâlni de asemenea institu\ii
culturale, subven\ionate de la bugetul de stat, organiza\ii activând în sectorul
public, f[r[ îns[ a se încadra în tipicul “tranzac\iilor” specifice unit[\ilor din
acest domeniu de activitate.

1.1.2. Specializarea managementului

Pilotarea unui submarin =i pilotarea unei aeronave sunt procese total diferite,
chiar dac[, =i într-un caz =i în cel[lalt, procesul în sine con\ine o serie de
elemente comune (trasarea drumului, calculul resurselor, identificarea factorilor
de mediu care pot influen\a traiectul, luarea deciziilor, monitorizarea =i reglarea
evolu\iei în func\ie de finalitatea prestabilit[...). Particularit[\ile celor dou[
tipuri de pilotare sunt date de determinan\ii: a) endogeni navei considerat[ ca
entitate alc[tuit[ din echipaj =i un anumit sistem tehnico-material; b) exogeni,
specifici câmpului în care evolueaz[ nava. În mod similar, managementul î=i
exercit[ func\iile asupra obiectului muncii sale – organiza\ia (nava), care la
rându-i, este amplasat[ =i evolueaz[ într-un anumit mediu ambiant.
Managementul se poate manifesta în toate zonele realit[\ii sociale,
pretutindeni unde exist[ grupuri de oameni. De aici, decurge o mare varietate
de forme concrete de manifestare a managementului. Adecvarea la condi\iile
realit[\ii în care el ac\ioneaz[ este imperativ[ =i deriv[ din interrela\ia
managementului cu organiza\ia =i din interac\iunea organiza\iei în ansamblu,
cu mediul s[u ambiant.
Distinc\ia între obiectul managementului =i mediul s[u face posibil[
stabilirea unor particularit[\i ale conducerii, în func\ie de contextul concret
în care acesta î=i exercit[ prerogativele/responsabilit[\ile =i, totodat[, deschide
perspectiva unor necesare =i oportune delimit[ri conceptuale. Se poate spune
c[, de=i esen\a managementului r[mâne aceea=i, indiferent de obiectul
conducerii =i câmpul în care el se deruleaz[, con\inutul acestuia,
substan\ialitatea sa, variaz[ atât în func\ie de obiect cât =i în func\ie de mediu

23
ambiant. Contextualizarea procesului conducerii, condi\ionarea sa tot mai
strâns[ de ansamblul determinan\ilor specifici domeniului în care
managementul î=i asum[ responsabilit[\ile sale intrinseci, este o realitate de
care, în viitor, va trebui s[ se \in[ cont în mod prioritar.
În opinia noastr[, managementul specializat pentru un anumit domeniu
reprezint[ o entitate cu arie de aplicabilitate bine individualizat[, alc[tuit[
dintr-un ansamblu conceptual de baz[, preluat din =tiin\a managementului,
care integreaz[ o serie de elemente teoretico-metodologice specifice, generate
de interac\iunea managementului =tiin\ific cu o organiza\ie de un anumit tip
=i cu câmpul s[u economic =i socio-cultural. Specializarea managementului
reprezint[, în fond, proiec\ia unui fenomen mai general, diviziunea social[ a
muncii, cu repercusiuni atât în plan teoretic, cât mai ales în plan pragmatic.
În acest areal generos se reg[sesc =i preocup[rile noastre privind, pe de o
parte, definirea managementului în cultur[, a elementelor distinctive care îl
diferen\iaz[ de celelalte tipuri de management specializat, iar pe de alt[ parte,
identificarea particularit[\ilor contextuale în care el se manifest[ =i î=i asum[
responsabilit[\ile specifice.
+tiin\a managementului are o v[dit[ voca\ie integratoare =i pluridisciplinar[
iar domeniul s[u de aplicabilitate, multitudinea organiza\iilor de orice tip, se
caracterizeaz[ prin vastitate, diversitate =i complexitate. În aceste condi\ii,
procesul de specializare a managementului nu poate fi, desigur, rodul hazardului.
În concep\ia noastr[, se pot identifica dou[ direc\ii majore de dezvoltare a
acestui fenomen, =i anume: 1) dimensiunea cantitativ[, marcat[ de evolu\ia
procesului de la managementul firmei/organiza\iei economice/sistemului finalist
orientat exclusiv spre maximizarea profitului, c[tre managementul institu\iei
sociale (non-profit) =i/sau a sistemului de interdependen\[ (agregat), orientat[
c[tre atingerea obiectivelor; 2) dimensiunea calitativ[, marcat[ de scientificarea
procesului de management, acesta evoluând de la conducerea empiric[ înspre
managementul =tiin\ific.

1.2. Delimit[rile conceptuale privind definirea culturii

Numero=i cercet[tori afirm[ c[ nu exist[ alt sector socio-uman care s[
creeze, asemenea culturii, o atât de persistent[ stare de “clar-obscur”, atunci
când se dezbate problematica definirii sale. Diversitatea =i complexitatea
abord[rilor =i concep\iilor privind cultura, nu pot fi egalate decât de abunden\a,
varietatea =i ubicuitatea realit[\ilor din acest domeniu. Lumea cosmopolit[ a
“intelighen\iei” a produs, în timp, o infla\ie de defini\ii, atribuind astfel termenului
o reliefare polisemantic[ cu totul special[. Pe fundalul existen\ei unui evantai
larg de teorii =i concepte, ne afl[m totu=i într-un punct critic, relevat cu pregnan\[
de faptul c[, în timp ce dezbaterile =tiin\ifice cresc în amploare =i nuan\are, în
mediul omului obi=nuit, termenul este aproape pe cale de dispari\ie, ceea ce
face adesea, utilizarea sa ambigu[ =i imprecis[.

24
 În urma unei ample =i temeinice analize, Alfred Kroeber =i Klyde Kluckhohn
propun un enun\ definitoriu, de referin\[, menit s[ sintetizeze toate elementele
distinctive cunoscute la un moment dat: “Cultura const[ în modele implicite =i
explicite de comportament =i pentru comportament, acumulate =i transmise prin
simboluri. Esen\a culturii rezid[ în idei tradi\ionale ap[rute =i selectate istoric
=i, cu deosebire, în valorile ce li se atribuie; sistemele de cultur[ pot fi considerate,
pe de o parte, produse ale ac\iunii, iar, pe de alt[ parte, determinan\i ai ac\iunilor
viitoare.”[20] Cei doi speciali=ti identific[ de asemenea, cinci dimensiuni esen\iale
ale fenomenului cultural, având, fiecare în parte, un pronun\at caracter
opera\ional. Acestea sunt: 1) modalit[\ile perceptive, reactive =i interpretative
ale psihicului uman; 2) modelele de comportament, practicile, ritualurile,
obi=nuin\ele…; 3) patrimoniul spiritual (cuno=tin\ele, limbajul, simbolistica,
codurile...); 4) produsele creativit[\ii umane (operele literare, muzica,
arhitectura...); 5) ansamblul institu\iilor, al formelor =i regulilor de organizare.
Dimitrie Gusti atribuia culturii trei în\elesuri distincte: 1) particularitate
individual[ materializând rafinamentul, preg[tirea, atitudinea fa\[ de actul
cultural etc.; 2) proces (ansamblu de activit[\i) necesitând, în perioada modern[,
inclusiv institu\ionalizarea sa; 3) produs (sistem coerent de bunuri =i servicii
culturale, predominant =i reprezentativ pentru o anumit[ epoc[ istoric[).[12]
V[zut[ prin prisma managementului, suport al ac\iunii programatice =i
con=tiente, cultura ar putea fi definit[ ca: a) produs specific al unei organiza\ii
culturale; b) proces având ca finalitate realizarea de valori cultural-artistice,
etice, spirituale =i circula\ia lor în societate; c) factor de mediu determinant
pentru organiza\ie în general =i pentru management, în special; d) sistem alc[tuit
dintr-o re\ea de institu\ii specializate, coordonate de c[tre o administra\ie
profilat[ pe rezolvarea problemelor adiacente procesului de crea\ie =i de circula\ie
a valorilor culturale. Elementele componente ale unei culturi alc[tuiesc un
ansamblu organic – unitar =i coerent – aflat într-o continu[ re-elaborare =i
prefacere înnoitoare.
Fiin\area sistemului cultural institu\ionalizat într-o societate uman[ dat[
nu exclude existen\a concomitent[ a unor elemente culturale disparate (persoane
fizice, juridice, subsisteme apar\inând altor structuri...). Ele pot fi în m[sur[ a
se implica masiv în producerea =i circula\ia valorilor culturale. Din motive
metodologice, pe parcursul lucr[rii, vom face abstrac\ie de prezen\a unor astfel
de elemente, dup[ cum, vom face abstrac\ie =i de cele având un profund caracter
antropologic, cuprinse în agregatul de elemente, relevate în defini\ia Kroeber/
Kluckhohn.
În cadrul lucr[rii, vom aborda, în mod strict, doar cultura organizat[ sub
form[ institu\ional[, a=a cum este ea structurat[, în prezent, în cadrul
macrosistemului compus din multitudinea “produselor/serviciilor” culturale,
precum =i din activit[\ile specifice crea\iei/circula\iei valorilor culturale,
organizate =i desf[=urate în cadrul institu\iilor de profil, subordonate Ministerului
Culturii =i subven\ionate din fonduri publice. În acest perimetru vom proiecta =i
studia jonc\iunea culturii cu managementul =tiin\ific.

25
 Cultura institu\ionalizat[ se constituie dintr-un ansamblu de persoane
juridice, structurat pe dou[ paliere: 1) la nivel micro – sistemul finalist,
entitatea de baz[ a c[rei menire este realizarea =i/sau punerea în circula\ie a
valorilor culturale, adic[ institu\ia cultural[ (muzeul, biblioteca, filarmonica,
teatrul, funda\ia, asocia\ia...); 2) la nivel macro – sistemul de interdependen\[,
entitatea agregat[, coordonând un ansamblu de organiza\ii culturale =i având
ca principal[ menire realizarea unei dezvolt[ri armonioase, echilibrate =i
stabile a fenomenului cultural în ansamblul s[u, adic[ administra\ia cultural[
(ministerul, departamentul, inspectoratul...). Institu\ia cultural[ se
autoregleaz[ în func\ie de finalitatea sa, valoarea de ordin estetic, spiritual,
artistic, moral etc. =i nu în raport cu profitul, a=a cum o face microsistemul
economic (firma). Administra\ia cultural[ – ansamblul de sisteme finaliste –
se autoregleaz[ în func\ie de interdependen\a =i interac\iunea elementelor
sale componente (inspectoratele jude\ene =i institu\iile de cultur[ aflate în
direct[ coordonare =i finan\are).

1.3. Cultura – c`mp structurat de aplicare

a managementului
De-a lungul secolului al XX-lea, s-au înregistrat numeroase contribu\ii privind
sistematizarea =i structurarea teoretic[ a realit[\ilor din domeniul cultural.
Apreciem c[, în ciuda eforturilor, remarcabile de altfel, procesul de structurare
=i sistematizare teoretic[ a culturii, ca fenomen socio-uman, este departe de a
se fi încheiat. În acest sens, contribu\iile recente, venite dinspre =tiin\a conducerii
au rolul de a aduce un nou punct de vedere, de a ordona =i sistematiza, în baza
unor criterii specifice, realit[\ile culturale; n-ar putea fi abordat[ managerial o
“materie” brut[ =i/sau amorf[.
Leo Frobenius formuleaz[ o concep\ie original[ despre alc[tuirea
ansamblului fenomenologic cultural, pe care =i-l reprezint[ ca organism
independent, compus din totalitatea forma\iilor culturale =i a mi=c[rilor
supraindividuale.[9] El vorbe=te frecvent despre o “morfologie” a culturii,
sugerând astfel, structurarea natural[ a acesteia. În aceast[ concep\ie, fenomenul
cultural este proiectat ca fiind o entitate organic[ =i coerent[ ce precede na=terea
individului =i transcede mor\ii acestuia. El apare, se dezvolt[ =i dispare dup[
propriile sale legi de evolu\ie, diferite de cele care diriguiesc destinul uman.
Pitirim Sorokin arat[ c[ în cadrul aceleia=i culturi coexist[ subsisteme
variate.[34] El stabile=te =ase asemenea entit[\i pe care le denume=te “sfere ale
culturii”: sfera =tiin\ei, a religiei, a limbii, a eticii, a artelor =i sfera cultural[
derivat[ (filosofia, politicul, economicul...). În viziunea sa, “sferele” \in mai
curând, de “anatomia =i fiziologia culturii”, iar “structura” acesteia reprezint[
institu\ionalizarea rela\iei sale cu socialul. Cultura reprezint[ un ansamblu de
elemente – valori, norme, semnifica\ii (meaning), ac\iuni inten\ionate =i atitudini
comportamentale – împreun[ cu totalitatea supor\ilor materiali care le asigur[

26
difuzarea =i dinamismul, precum =i cu multitudinea indivizilor implica\i =i a
organiza\iilor ce-=i propun scopuri spirituale, morale, artistice, etc. Acest
ansamblu variat, complex =i dinamic este completat cu alte sisteme care con\in
componente culturale precum limbajul, artele, etica, dreptul, religia etc.
Pentru Bronislaw Malinowski, cultura reprezint[ “…un ansamblu care
cuprinde uneltele =i bunurile de consum, regulamente organice ale diverselor
grupuri sociale, idei =i arte, credin\e =i obiceiuri.” El mai subliniaz[ c[
“…inventarea unui proces tehnologic, stabilirea unui principiu, o revela\ie
religioas[, o idee nou[, o mi=care estetic[ r[mân liter[ moart[ într-o cultur[
dac[ nu sunt integrate într-un grup de activit[\i comune, organizate în mod
adecvat.”[22] B. Malinowski a=eaz[ la temelia procesului de structurare
func\ional[ =i institu\ional[ a culturii trei premise fundamentale: a) dimensiunea
biologic[ a omul (satisfacerea nevoilor esen\iale ale fiin\ei umane constituie
condi\ia primordial[ a oric[rei culturi); b) capacitatea de organizare intrinsec[
fiin\ei umane reprezentând fundamentul interpret[rii culturii ca ac\iune finalist[;
c) predispozi\ia omului modern de a institu\ionaliza proiectele sale (de a dezvolta
ansambluri coerente de rela\ii interumane, statornice =i con=tiente, direc\ionate
de exigen\ele adapt[rii la mediul natural =i social).
Talcott Parsons descrie cultura ca rezultant[ a unui proces de continu[
institu\ionalizare, având ca elemente esen\iale =i fundamentale: a) comunitatea
cu preocup[rile, aspira\iile, a=tept[rile =i personalit[\ile sale reprezentative;
b) normele de convie\uire, mentalitatea, eroii =i modelele; c) misiunea sau
ansamblul rolurilor reie=ite din participarea la via\a socio-cultural[; d) valorile
proprii ierarhizate =i însu=ite în timp, devenite repere absolute ale
colectivit[\ii.[30] În concep\ia acestuia, cultura este produsul interac\iunii dintre
societate =i individ, cea dintâi reprezentând cauza iar personalitatea uman[
fiind efectul, finalitatea culturii.
Dimitrie Gusti identific[ =i descrie trei niveluri majore de definire a culturii:
a) ansamblul bunurilor culturale specifice unei comunit[\i umane într-o epoc[
dat[ (patrimoniul) sau, altfel spus, “cultura obiectiv[” alc[tuit[ din totalitatea
bunurilor culturale (monumentele, tablourile, lucr[rile de literatur[, compozi\iile
muzicale…) împreun[ cu cele imateriale (preferin\ele predominante, miturile,
practicile religioase, descoperirile =tiin\ifice, tradi\iile, obiceiurile…); b) ansamblul
regulilor de organizare a institu\iilor unei societ[\i umane, alc[tuind “cultura
institu\ional[”, materializat[ în entit[\i economico–administrative distincte
(statul, armata, biserica, justi\ia, unit[\ile economice, institu\iile culturale…);
c) ansamblul raporturilor pe care fiecare individ le are cu valorile culturale
fundamentale ale comunit[\ii din care face parte – “cultura personal[”.[12]
Din punct de vedere social, dar =i sub aspect managerial, fiecare cultur[
î=i define=te în timp, propriul s[u mod de structurare institu\ional[; ea î=i
formeaz[ un ansamblu original de unit[\i culturale, legate între ele prin rela\ii
specifice, guvernate de scopuri =i principii organizatorice proprii, alc[tuind
“direc\ii de valorizare” distincte.[12] Dimitrie Gusti în\elege prin sintagma

27
utilizat[ mai sus, ansamblul formelor concrete de adaptare a scopurilor
culturale la condi\iile concrete oferite de sistemul unit[\ilor sociale sau, altfel
spus, multitudinea rela\iilor de interdependen\[ dintre lumea real[ =i cea a
scopurilor =i valorilor culturale.
Activit[\ile cultural-artistice au un rol predominant în alc[tuirea fundalului
existen\ial al unei societ[\i omene=ti. Generând necontenit valori ce se
acumuleaz[ =i ierarhizeaz[ într-un veritabil patrimoniu material =i spiritual,
cultura are calitatea unic[ de a determina, pentru to\i membrii unei comunit[\i,
o anumit[ specificitate privind modul de a gândi, de a tr[i =i de a ac\iona.
Esen\ialmente, ea este o problem[ comunitar[, cu rol determinant în ce prive=te
coeziunea =i specificul oric[rei societ[\i omene=ti. Cu toate c[ nu este un areal
al certitudinilor, cultura reu=e=te s[ materializeze rela\ia tridimensional[ a omului
cu natura, cu societatea =i cu ideea de valoare =i, în acela=i timp, s[ confere
necontenit sensuri, repere, alternative =i orizont de primenire spiritual[ pentru
fiin\a uman[.
Univers definitoriu de semnifica\ii =i simboluri, cultura jaloneaz[, în plan
social, orizonturile c[tre care tind indivizii =i comunit[\ile umane =i confer[
acestora convingerile, coeziunea =i for\a l[untric[ de a solu\iona problemele cu
care se confrunt[, de a se adapta la mediul natural =i de a dep[=i momentele
dificile pe care le întâmpin[ în evolu\ia lor. Pentru toate acestea la un loc =i
pentru multitudinea efectelor sale, iradierea culturii nu poate fi pe deplin
cuantificat[, cu atât mai mult cu cât, venind din trecut, ea se adreseaz[ în
egal[ m[sur[ prezentului =i viitorului nostru.
În timp, cultura devine component[ organic[ a fiin\ei umane. Capacitatea
modelatoare a culturii asupra convingerilor estetice =i spirituale individuale,
asupra mentalit[\ilor =i con=tiin\ei sociale determin[ destinul omului, rela\iile
acestuia cu semenii =i cu mediul în care tr[ie=te.
Sublim[ obiectivare a sufletului omenesc, cultura este prin urmare, un
fenomen socio-uman multidimensional, de o impresionant[ complexitate =i
vastitate =i, din acest motiv, nu poate constitui obiectul de studiu al unei singure
=tiin\e. Interesul =tiin\ei managementului pentru studierea culturii s-a declan=at
prin anii ’70, ca urmare a constat[rii faptului c[, organiza\ii economice cu
acela=i obiect de activitate, identic dotate din punct de vedere al resurselor,
ob\ineau performan\e diferite numai pentru faptul c[ î=i desf[=urau activit[\ile
specifice în spa\ii apar\inând unor culturi diferite

1.4. Rela\ia management – cultur[

În rândul speciali=tilor exist[ aprecierea cvasi-unanim[, potrivit c[reia,
managementul este, înainte de toate, o disciplin[ economic[ de sintez[. Totu=i,
în ultimele decenii, el se angajeaz[ tot mai pregnant, în domenii de activitate
situate dincolo de limitele economicului. În acest context, intersec\ia decisiv[ a
managementului cu fenomenul cultural se produce, fie în cadrul corpora\iei

28
transna\ionale (organiza\ie cu profil economic care are filiale ce func\ioneaz[
în alte \[ri, adic[ în culturi diferite de cea în care evolueaz[ organiza\ia mam[)
fie, în cadrul institu\iei culturale (unitate produc[toare de valori culturale =i/
sau specializat[ în difuzarea acestora). Ambele situa\ii au generat motive de
reflec\ie =i de abstractizare.
Managementul transcultural (multicultural) reprezint[ o realitate, din ce
în ce mai pregnant[, a zilelor noastre cu imense perspective de dezvoltare în
viitor. El desemneaz[ managementul specializat în “pilotarea” corpora\iilor
transna\ionale. Gh. Gh. Ionescu define=te managementul transna\ional
(transcultural) ca fiind “…un proces de îndeplinire a obiectivelor globale ale
organiza\iei, prin: 1) coordonarea procur[rii, aloc[rii =i utiliz[rii resurselor
umane =i financiare ale organiza\iei =i 2) men\inerea organiza\iei într-o stare de
echilibru dinamic cu mediul global.”[16] Esen\a acestui tip de management este
dat[ de transferul interna\ional de know-how managerial pe fondul variet[\ii
contactelor cu angaja\i din filiale existente în arealul unor culturi diferite de
cea în care s-a n[scut =i evolueaz[ organiza\ia mam[. Stimulat de acest fenomen,
în plan teoretic, s-a dezvoltat conceptul intitulat cultur[ organiza\ional[, definit
prin dou[ coordonate fundamentale: 1) ansamblul valorilor specifice împ[rt[=ite
=i asumate de c[tre majoritatea membrilor organiza\iei; 2) ansamblul
mentalit[\ilor agreate/preferate de personalul acesteia. Se remarc[, de asemenea
=i o abordare comparatist[ în management =i chiar o =coal[ de management
comparat, axat[ pe rolul =i importan\a culturii ca determinant de prim rang al
comportamentului uman =i al managementului, deopotriv[.
Se poate aprecia c[ toat[ aceast[ problematic[, prezentat[ aici în mod
rezumativ, porne=te de la premisa fundamental[ potrivit c[reia, în rela\ia
management-cultur[, managementul reprezint[ scopul, iar cultura, mijlocul.
În mod implicit, în acest caz, managementul este presupus a avea valoare
intrinsec[ predominant[/absolut[ în compara\ie cu fenomenul cultural. În
contrapartid[, cultura poate fi deci considerat[ ca având valoare de fundal
(extrinsec[) în raport cu managementul, întrucât, prin ac\iunea sa stimulativ[,
contribuie într-o maniera indirect[ la realizarea obiectivelor =i la eficientizarea
conducerii. Studierea =i exploatarea, în avantajul corpora\iei transna\ionale, a
“echipamentelor culturale” concrete, aferente resurselor umane care activeaz[
în filiale, reprezint[ una din preocup[rile primordiale ale managementului
transcultural.
Managementul institu\iei culturale const[ în direc\ionarea organiza\iei de
profil cultural c[tre o finalitate (producerea de valori în sens estetic, artistic,
moral, spiritual, difuzarea/promovarea acestor valori, protejarea =i punerea în
circula\ie a patrimoniului cultural etc.). În aceast[ variant[, specificul rela\iei
management – cultur[ este conferit de faptul c[ managementul excede menirii
sale ini\iale, tradi\ionale, aceea pe care =i-a consolidat-o în cadrul firmei
(microsistemului economic) =i anume, de a determina ob\inerea unui profit cât
mai însemnat. Aflat în slujba culturii, managementul se angajeaz[ în domeniul

29
creativit[\ii sistematice =i în atingerea unor obiective de o cu totul alt[ natur[,
radical diferite de cele din sfera economicului. El devine astfel un determinant,
în timp ce cultura apare ca produs al ac\iunii. În antitez[ cu abordarea
anterioar[, de aceast[ dat[, ne vom reprezenta managementul ca mijloc =i
cultura ca scop; managementul va fi acum pe postul de instrument care
contribuie la realizarea obiectivelor spirituale, artistice, estetice, în timp ce
cultura va putea fi considerat[ ca având valoare intrinsec[ absolut[.
Angajat în serviciul culturii, managementul î=i asum[ rolul de a capacita
acest vast =i important domeniu al vie\ii socio-comunitare. Managementul din
sectorul economic vizeaz[ cu prioritate competitivitatea =i eficien\a (realizarea
unui raport cât mai bun între ansamblul efectelor utile =i totalul eforturilor),
spre deosebire de managementul institu\iei culturale care î=i propune s[ fie mai
ales eficace, adic[ s[ realizeze obiectivele predeterminate, s[ produc[ efectele
scontate, s[ asigure logistica fenomenului cultural etc.
Lucrarea noastr[ va insista doar asupra acestei ipostaze a jonc\iunii dintre
management =i cultur[; ea va analiza cu prec[dere rolul =i ac\iunea
managementului, în calitatea sa de instrument con=tient, angajat în slujba
procesului cultural, vizând producerea de valori spiritual-estetice, precum =i
promovarea/circula\ia lor în societate. Axioma general[ a unui asemenea “loc
geometric” rezid[ în aceea c[, aici, factorul fa\[ de care toate celelalte criterii
=i considerente trebuie s[ se orânduiasc[ =i s[ se subordoneze, îl constituie
valoarea de ordin cultural, indiferent de forma sa concret[ de manifestare.
Într-un context în care raritatea resurselor face mai mult decât indispensabil[
utilizarea lor eficient[, simbioza dintre cultur[ =i management apare tot mai
pregnant, ca fiind necesar[/oportun[ =i, în egal[ m[sur[, benefic[, fecund[.
Influen\a culturii asupra managementului este covâr=itoare. Între consecin\ele
notabile pe care fenomenul cultural le exercit[ asupra proceselor de conducere
re\inem: a) asigurarea cadrului general, a fundalului practic[rii
managementului; b) amplificarea creativit[\ii manageriale; c) fundamentarea
superioar[ a design-ului organiza\ional (structura); d) optimizarea =i
ra\ionalizarea procesului decizional, a diagnozei =i consultan\ei etc; e) eliminarea
tensiunilor prin promovarea toleran\ei fa\[ de diversitate; f) identificarea =i
exploatarea propice a oportunit[\ilor.
În complementaritate, o infuzie de management =tiin\ific în cultura
organizat[ institu\ional poate induce, la rându-i, o serie de influen\e notabile,
între care: a) cre=terea gradului de ra\ionalitate a deciziilor; b) ordonarea
=i disciplinarea efortului solidar; c) desc[tu=area for\elor creatoare latente;
d) asigurarea unui climat organiza\ional performant; e) impulsionarea
dezvolt[rii fenomenului cultural; f) alocarea judicioas[ a resurselor.
Managementul =i cultura, împreun[ cu cele dou[ fluxuri de influen\are
reciproc[, pot alc[tui un sistem original pentru care, sinergia poten\ial[
inerent[ devine un important generator de creativitate cu efecte spectaculoase
=i remarcabile, în ambele planuri.

30
 1.5. Agen\ii culturali
Într-o accep\iune mai larg[, toate persoanele sau grupurile de persoane,
oficializate sau nu, cu existen\[ recunoscut[ =i reale contribu\ii la via\a cultural[
a comunit[\ii, pot fi considerate ca fiind agen\i culturali. În sens restrâns, pe
parcursul acestei lucr[ri, vom desemna ca agen\i culturali, entit[\i, de regul[,
institu\ionalizate (teatre, muzee, organiza\ii de creatori, funda\ii, asocia\ii,
administra\ii culturale...) având ca principal[ menire producerea de valori
culturale, difuzarea/circula\ia acestora în societate =i în lume, precum =i
protec\ia, finan\area =i sus\inerea culturii. Agentul cultural reprezint[ veriga de
baz[ a macrosistemului cultural existent în cadrul unei entit[\i na\ional-statale.
În concep\ia lui Mike Hudson, diferen\a subtil[ =i fundamental[ dintre
primele dou[ sectoare de activitate (privat/economic =i public) =i “al treilea
sector” const[ în aceea c[, în cadrul acestuia din urm[, exist[ doar o slab[
leg[tur[ între furnizorii de fonduri =i utilizatorii de produse =i/sau servicii realizate
de “organiza\iile c[l[uzite de valoare”.[15] Referitor la managementul unor
astfel de institu\ii, autorul mai sus men\ionat identific[ =apte particularit[\i
distincte, =i anume: 1) obiectivele specifice sunt vagi, dificil de conturat;
2) performan\ele sunt greu de monitorizat întrucât realiz[rile sunt definite în
termeni cu mare înc[rc[tur[ de subiectivitate; 3) organiza\ia este “datoare”
fa\[ de foarte mul\i stakeholder-i (colaboratori, salaria\i, furnizori de fonduri,
donatori, utilizatori de bunuri/servicii etc.); 4) structurile sunt complicate, pentru
c[ este necesar[ o abil[ balansare între interesele divergente ale diferi\ilor
stakeholder-i; 5) voluntarismul reprezint[ un ingredient esen\ial; 6) valoarea
care c[l[uze=te organiza\ia se impune a fi ap[rat[ cu grij[, întrucât ei i se
subordoneaz[ întregul efort solidar; 7) finan\area insuficient[ =i sincopat[
determin[ o sever[ ierarhizare a priorit[\ilor astfel c[, organiza\ia este nevoit[
s[-=i dezvolte un ansamblu propriu de criterii privind alocarea resurselor =i
evaluarea “produselor” sale.
Specificul activit[\ii prin care fiecare agent contribuie la edificarea
fenomenului cultural, în ansamblul s[u, poate constitui un prim criteriu de
clasificare a acestora. Vom distinge, astfel, urm[toarele grupe: a) produc[tori
de bunuri =i servicii culturale (bibliotecile, teatrele, muzeele...); b) consumatori
de cultur[ (publicul, mediile culturale...); c) difuzorii de cultur[ (libr[riile,
=colile, institu\iile de spectacol, radioul, cinematograful, televiziunea...);
d) furnizorii de fonduri pentru cultur[ (statul, sponsorii, organiza\iile
interna\ionale specializate...); e) agen\ii culturali extrateritoriali (institu\iile =i
organismele proprii unei culturi care fiin\eaz[ în afara spa\iului geografic
atribuit îndeob=te culturii respective); f) administra\iile culturale (ministerul,
inspectoratele, oficiile...) etc.
Un al doilea criteriu de clasificare îl reprezint[ sfera cultural[ în care se
încadreaz[ activit[\ile interne ale organiza\iei. Din acest punct de vedere,
agen\ii culturali se pot împ[r\i în urm[toarele clase: a) cultura scris[
(editurile, tipografiile, difuzorii de carte...); b) artele vizuale (expozi\iile,

31
galeriile de art[, casele de produc\ie cinematografic[...); c) institu\iile de
spectacol (teatrul, opera, filarmonica...); d) agen\ii din sfera protec\iei =i
punerii în valoare a patrimoniului cultural (muzeele, restauratorii de
monumente =i opere de art[) etc.
În viziunea noastr[, agen\ii culturali întrunesc o serie de tr[s[turi definitorii,
ca de pild[: 1) sunt profund marca\i, în ac\iunile =i deciziile lor autonome, de
finalitatea preponderent spiritual[, estetic[, artistic[; 2) sunt puternic dependen\i,
în evolu\ia lor, de calitatea =i structura resurselor culturale de care dispun;
3) sunt de\in[tori ai unor portofolii de interese proprii, specifice, convertite în
obiective =i activit[\i distincte; 4) au un “dialog” consistent cu comunitatea
uman[ din care fac parte =i, deseori, cu reprezentan\i ai altor culturi; 5) sunt
specializa\i în realizarea, promovarea =i difuzarea produselor =i serviciilor
culturale proprii; 6) sunt, în egal[ m[sur[, unit[\i de tip “non-profit” =i “value-led
organization”.
Prezent[m, în continuare, în linii generale, trei dintre agen\ii culturali cei
mai reprezentativi: institu\ia de cultur[, administra\ia de profil =i asocia\ia/
funda\ia cultural[.

1.5.1. Institu\ia cultural[

Principalul agent cultural care ac\ioneaz[ în cadrul marilor comunit[\i
socio-umane moderne, institu\ia cultural[, “organismul” ce materializeaz[ o
form[ specific[ de structurare a unor raporturi sociale de factur[ deosebit[,
reprezint[ o entitate organizatoric[ relativ simpl[, de regul[ finan\at[ prin
subven\ii =i sponsoriz[ri, specializat[ în combinarea “factorilor de produc\ie”
cultural[ =i având ca principal[ func\ie, realizarea =i/sau propagarea de “bunuri
=i servicii” (valori) destinate satisfacerii necesit[\ilor de ordin cultural-artistic.
Reperele definitorii ale unei organiza\ii culturale sunt: a) grupul de oameni
împreun[ cu sistemul tehnico-material =i cu mecanismul de finan\are; b) ansamblul
scopurilor reprezentative sau finalitatea sa spiritual[, artistic[, estetic[ etc.;
c) statutul juridic prin care i se stabile=te rolul =i cadrul existen\ial. Prin prisma
teoriilor cunoscute pân[ în prezent, institu\ia de cultur[, ca orice organiza\ie
de altfel, poate fi analizat[ în diferite variante.
Ca sistem socio-uman deschis, institu\ia de cultur[ se dezvolt[ în centrul
unui angrenaj de rela\ii cu numeroase alte entit[\i din mediul s[u: e=alonul
superior =i unit[\ile socio-culturale cu care se afl[ în contact, b[ncile, sponsorii,
furnizorii, difuzorii, clien\ii, publicul, mediile culturale, elitele, mass-media
etc. Între organiza\ie =i mediul s[u are loc un intens =i permanent schimb de
oameni, idei, fonduri, bunuri materiale etc. Dimensiunea preponderent
opera\ional[ a unit[\ii de cultur[ determin[, înainte de toate, o conduit[ flexibil[
=i adaptiv[, iar în al doilea rând, o continu[ preocupare pentru autoreglarea
sistemului în func\ie de finalitatea sa principal[ – valoarea de ordin spiritual,
estetic, artistic etc. =i circula\ia acesteia în societate. În subsidiar, autoreglarea
necesit[ o permanent[ rea=ezare a rela\iilor dintre compartimentele interne.

32
Astfel reprezentat[ institu\ia de cultur[ se relev[ ca fiind organic dependent[ de
mediul s[u ambiant cu care se afl[ într-o continu[ interac\iune =i intercondi\ionare.
Ca structur[ organizatoric[, unitatea de cultur[ prinde contur în func\ie
de obiectul s[u de activitate =i de natura proceselor sale interne. Func\ionalitatea
unei institu\ii de cultur[ este profund influen\at[ de configura\ia sa
organizatoric[, de rela\iile stabilite între compartimente, de structura informal[
=i, nu în ultimul rând, de calitatea managementului. Nevoia acut[ de flexibilitate
impune deseori proiectarea unor interven\ii organiza\ionale menite s[ sprijine
procesul intern =i/sau pe cel de adaptare la mediu. Structura organizatoric[
reprezint[ “anatomia” intern[ a unei entit[\i culturale, “arhitectura” sa interioar[
=i, totodat[, unul din principalele instrumente manageriale, menit s[ sus\in[
efortul convergent care vizeaz[ atingerea obiectivelor prestabilite.
Ca agent, dat fiind caracterul operativ al activit[\ilor curente, unitatea de
cultur[ reprezint[, în fond, un instrument de realizare a scopurilor socio-culturale
care îi compun misiunea, ra\iunea existen\ei sale. Orientat[ c[tre o finalitate
(ansamblul scopurilor sale fundamentale), organiza\ia cultural[ este profund
interesat[ în a selecta, prin forul s[u decizional =i volitiv, managementul, cele
mai judicioase =i mai adecvate mijloace pentru atingerea \elurilor sale. Agentul
cultural (organiza\ia, administra\ia, funda\ia…) este, în realitate, o “inven\ie”
social[ care permite omului de cultur[ s[-=i exprime voca\ia =i creativitatea în
mod plenar, contribuind astfel la îmbog[\irea patrimoniului de valori spirituale
=i la circula\ia acestora în societate =i în lume.
Scopurile institu\iei de cultur[ sunt marcate de o bipolaritate evident[. Pe
de o parte, finalitatea sa preponderent estetic[, artistic[, spiritual[, moral[ etc.
se ramific[ în obiective vizând rafinamentul =i virtuozitatea, iar, pe de alt[
parte, nu pot fi neglijate nici aspectele de ordin material, care \in de supravie\uirea
organiza\iei ca entitate, de realizarea unor venituri, de gestionarea resurselor
etc. Privit[ din acest unghi, organiza\ia cultural[ reprezint[ un hibrid în care se
împletesc preocup[rile de ordin estetic, artistic, spiritual etc. cu cele de natur[
economic[. Prin specificul s[u, aceast[ simbioz[ solicit[ un management bicefal,
dominat de cele dou[ mari categorii de comandamente (scopuri fundamentale).
Dualitatea pe care am schi\at-o succint aici, reprezint[, în opinia noastr[, esen\a
contextului managerial aferent organiza\iei culturale.
Problematica managementului în institu\ia cultural[ este tratat[, pe larg,
în capitolul 4 al prezentei lucr[ri. În acest context, analiza factorilor care concur[
la produc\ia cultural[, la derularea proceselor specifice care au loc în cadrul
acestor entit[\i, este completat[ de prezentarea principalelor direc\ii de ac\iune
ale managementului s[u.

1.5.2. Administra\ia cultural[

În accep\iunea sa actual[, no\iunea de administra\ie public[ s-a format =i
s-a dezvoltat în arealul de interferen\[ conturat prin influen\ele propagate de
trei discipline =tiin\ifice distincte: politologia, dreptul administrativ =i =tiin\a
managementului. Pentru îndeplinirea mandatelor executive, materializate în

33
emiterea =i aplicarea de reglement[ri, producerea de “bunuri =i servicii”, precum
=i în alte presta\ii specializate, destinate societ[\ii ca întreg organic sau unora
dintre sectoarele sale, în administra\ia public[ sunt utilizate concomitent teorii
=i procese politice, juridice =i manageriale. Cele trei abord[ri sunt evident
complementare =i, numai împreun[, pot solu\iona problematica vast[, dinamic[
=i complex[ avut[ în vedere.
Din perspectiv[ politologic[, administra\ia public[ reprezint[ principalul
instrument de impunere a voin\ei puterii politice =i de aplicare a legisla\iei în
vigoare (enforcement), având ”…misiunea de a implementa decizia politic[.”[1].
Ea se constituie în e=alonul secund al puterii executive, ca principal vector
specializat în organizarea =i desf[=urarea multitudinii de activit[\i caracteristice,
menite s[ asigure guvernarea =i s[ înf[ptuiasc[ aplicarea legilor =i a celorlalte
acte normative, atât la nivel central, cât =i la nivel departamental. Sintagma
“administra\ie public[” desemneaz[, de asemenea, ansamblul structurilor
îns[rcinate cu derularea proceselor executive.
Literatura de specialitate face o distinc\ie net[ între guvernare =i
management.[19] Ca responsabilitate, guvernarea cade în sarcina exclusiv[ a
acelei p[r\i a clasei politice, aflat[ temporar la putere =i reprezentat[, prin
exponen\ii s[i, în cadrul autorit[\ilor administrative autonome centrale =i
locale. Reprezentan\ii puterii, numi\i s[ func\ioneze în cadrul autorit[\ilor
autonome administrative, se asigur[ c[ entit[\ile administrative, din care
temporar fac parte, au o strategie conform[ cu programul de guvernare, o
conducere executiv[ performant[, capabil[ s[ realizeze obiectivele ce-i revin,
o orientare coerent[ privind formarea =i alocarea resurselor =i, atunci când
este cazul, se constituie în “instan\a” care trage la r[spundere =i/sau
recompenseaz[ staff-ul pentru performan\ele sale. La rându-i, managementul
administra\iei publice comport[ elaborarea unei orient[ri strategice generale
conforme cu programul de guvernare, implicarea consecvent[ menit[ s[ asigure
transpunerea în fapt a acesteia, combinarea eficace =i eficient[ a resurselor
proprii =i a celor atrase în vederea atingerii obiectivelor, organizarea structural[
=i procesual[, motivarea =i coordonarea personalului, evaluarea rezultatelor
prin prisma standardelor prestabilite =i exercitarea atribu\iilor de control =i
reglare a proceselor interne specifice.
În dreptul administrativ român, administra\ia public[ este definit[ ca
“ansamblul activit[\ilor Pre=edintelui, Guvernului, autorit[\ilor administrative
autonome centrale, autorit[\ilor administrative autonome locale =i, dup[ caz,
structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere public[, se
aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se presteaz[ servicii publice.”[17]
Administra\ia public[ excede clasicului “executiv”, prin aceea c[ este
reprezentat[, cel mai adesea, inclusiv ca factor implicat în emiterea unor acte
normative cu for\[ juridic[ inferioar[ legii, având capacitatea de a impune
astfel, prin prerogativele sale, emanate din regimul de putere public[,
prevalen\a interesului general, atunci când acesta se afl[ în concuren\[/
contradic\ie cu cel particular.

34
 Dreptul administrativ distinge, în cadrul administra\iei publice, dou[ mari
categorii de activit[\i specifice: a) activit[\i cu caracter de reglementare
(dispozitive); b) activit[\i cu caracter de presta\ie (executive).[30] În cazul
Ministerului Culturii, activit[\ile dispozitive sunt cele privitoare la emiterea de
reglement[ri privind problemele specifice crea\iei =i circula\iei de valori culturale
iar activit[\ile cu caracter de presta\ie sunt cele referitoare la constituirea =i
alocarea resurselor financiare, acordarea unor avize de func\ionare, gestionarea
patrimoniului cultural na\ional etc.
Abordarea =tiin\ei managementului porne=te de la premisa general[ c[,
în fapt, administra\ia public[ este o entitate organiza\ional[ care func\ioneaz[
ca un ansamblu unitar =i coerent de compartimente specializate, menite s[
“gestioneze” eficace =i eficient un anumit portofoliu de activit[\i; aceasta
presupune formularea obiectivelor organiza\iei =i ale subsistemelor acesteia,
definirea proceselor de munc[ necesare pentru atingerea obiectivelor, atragerea
=i alocarea resurselor, organizarea structural[ =i procesual[, coordonarea =i
antrenarea personalului propriu, precum =i exercitarea func\iei de evaluare =i
control managerial intern. Managementul administra\iei culturale î=i asum[
responsabilit[\i explicite în ceea ce prive=te asigurarea suportului necesar pentru
crea\ia cultural[ =i circula\ia valorilor de natur[ spiritual[, moral[, artistic[
etc. în cadrul unei comunit[\i umane distincte, precum =i în realizarea, de c[tre
institu\iile culturale subordonate, a unor “servicii publice”.
Aportul managementului public la solu\ionarea problematicii vaste,
complexe =i dinamice, aflat[ în responsabilitatea administra\iei publice se
individualizeaz[ prin aceea c[ el acord[ o aten\ie sporit[ stabilirii de
responsabilit[\i individuale pentru fiecare manager =i executant, elabor[rii de
structuri organizatorice cât mai adecvate, profesionaliz[rii muncii de personal,
m[sur[rii contribu\iei fiec[rui salariat în ce prive=te atingerea obiectivelor
prestabilite, “recompens[rii” angaja\ilor pentru rezultatele ob\inute, etc. În prezent
se =tie cu exactitate c[ procesele de management difer[ radical de cele pur
administrative; în timp ce managementul este centrat pe ob\inerea de rezultate
predeterminate, în regim de maxim[ eficien\[, administrarea se axeaz[ în mod
preponderent pe emiterea =i aplicarea de reglement[ri, proceduri =i metodologii.
Administra\ia cultural[ central[ î=i asum[ responsabilitatea fundamental[
de a asigura direc\ionarea =i logistica multitudinii de organiza\ii culturale aflate
sub nemijlocita sa tutel[. Ea se implic[ îndeosebi în aplicarea legisla\iei de
profil dar =i în finan\area culturii, constituirea =i alocarea resurselor financiar
bugetare, în strâns[ concordan\[ cu selectarea =i ierarhizarea priorit[\ilor
relevate la nivelul macrosistemului, elaborarea cadrului normativ specific, cu
accent pe protejarea =i stimularea crea\iei =i circula\iei de valori culturale =i, nu
în ultimul rând, în asigurarea unui management de calitate în toate institu\iile
subordonate. Orice dep[=ire a acestui mandat strict “tehnic” este echivalent[, în
fapt, cu înc[lcarea unor principii fundamentale, unanim recunoscute în teoriile
moderne despre democra\ie =i statul de drept, =i se repercuteaz[ direct asupra

35
autonomiei actului cultural, libert[\ii de crea\ie, =i accesului neîngr[dit la cultur[
al fiec[rui cet[\ean, prin aceea c[ le prejudiciaz[ în mod ireparabil.
Este evident c[ Ministerul Culturii nu poate acoperi toate zonele de irigare
cultural[. El se rezum[ la direc\ionarea =i finan\area institu\iilor aflate în
subordonarea sa nemijlocit[ asigurând, în acela=i timp, emiterea =i aplicarea
de reglement[ri care vizeaz[ domeniul crea\iei =i circula\iei valorilor spirituale,
estetice, artistice etc. în întreg macrosistemul cultural. Exist[ \[ri care nu au o
administra\ie cultural[ central[ cu rang de minister ci doar, un departament
sau o direc\ie în cadrul unui minister mai cuprinz[tor, având ca principal[
misiune, protec\ia patrimoniului cultural. La noi în \ar[, administra\ia cultural[
asigur[ organizarea =i derularea a dou[ mari categorii de procese specifice. Ele
vizeaz[, pe de o parte, protec\ia creatorilor, a operelor autentice =i a patrimoniului
cultural iar, pe de alt[ parte, realizarea de c[tre unit[\ile subordonate (muzee,
teatre, biblioteci…) a unor bunuri =i servicii publice menite s[ satisfac[
necesit[\ile de ordin cultural ale comunit[\ii.
În \[rile cu un sistem democratic consolidat, administra\ia cultural[, la
început de mileniu, se edific[ \inând cont de o serie de principii distincte, =i
anume: a) separarea structurilor politice de cele pur administrative; b) prevalen\a
profesionalismului =i a neangaj[rii politice a func\ionarului public; c) definirea
clar[ a obiectivelor, atribu\iilor, competen\elor, responsabilit[\ilor =i a rela\iilor
de serviciu; d) coborârea deciziei la nivelul cel mai apropiat de beneficiar;
e) acordarea de competen\e l[rgite autorit[\ilor locale ca urmare a
responsabilit[\ilor sporite pe care acestea =i le asum[; f) asigurarea accesului
neîngr[dit la informa\iile publice din domeniul s[u de activitate; g) simplificarea
procedurilor de reglementare, control =i alocare a resurselor; h) respect fa\[ de
cet[\ean/contribuabil/beneficiar =i, în general, fa\[ de drepturile omului; i)
tendin\a de descentralizare, “dezetatizare” a activit[\ilor culturale, precum =i
de scoatere la privatizare a unor unit[\i din sectoarele care manifest[ atractivitate
pentru investitori (edituri, teatre, libr[rii…).
Direc\iile principale de ac\iune vizând perfec\ionarea =i modernizarea
administra\iei culturale, prev[zute în cadrul strategiei generale a Ministerului
Culturii, converg c[tre descentralizarea decizional[ =i “dezetatizarea” proceselor
culturale, reorganizarea =i restructurarea institu\ional[, realizarea unui
parteneriat activ cu autorit[\ile publice locale =i cu societatea civil[, încurajarea
ini\iativei private în cultur[ =i promovarea culturii române=ti în str[in[tate. În
vederea realiz[rii scopurilor fundamentale, derivate din strategie, Ministerul
Culturii a elaborat opt politici sectoriale (programe na\ionale) distincte. Acestea
î=i propun: 1) sus\inerea, promovarea =i protejarea actului de crea\ie; 2) sus\inerea
=i promovarea artelor interpretative; 3) protejarea identit[\ii culturale a
minorit[\ilor na\ionale; 4) protejarea =i punerea în valoare a patrimoniului
cultural na\ional; 5) sus\inerea, protejarea =i conservarea crea\iilor =i tradi\iilor
populare; 6) educa\ia permanent[; 7) prezervarea =i afirmarea identit[\ii etnice
=i culturale a românilor din afara grani\elor României; 8) promovarea culturii
române=ti în str[in[tate.

36
 Contextul managerial specific administra\iei culturale este prezentat, în
mod detaliat, pe parcursul capitolului 5 al lucr[rii. În acest cadru, se insist[
îndeosebi pe prezentarea principalelor direc\ii de ac\iune ale managementului
macrosistemului cultural na\ional, menite s[ determine profesionalizarea
presta\iei managerilor care î=i asum[ responsabilit[\i în entit[\ile
organiza\ionale din acest perimetru.

1.5.3. Asocia\ia =i funda\ia cultural[

În România, dreptul de asociere este prev[zut în art. 37 din Constitu\ie, iar
organizarea =i func\ionarea organiza\iilor neguvernamentale este reglementat[
prin Ordonan\a Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asocia\ii =i
funda\ii. Organiza\iile neguvernamentale (asocia\ii =i funda\ii cu deplin[
autonomie func\ional[, structural[ =i economic[), având rol de operatori activi
în domeniul civic, sunt persoane juridice, legal constituite, în virtutea dreptului
de asociere al fiec[rui cet[\ean. Membrii lor î=i propun ap[rarea în solidar a
unor drepturi, interese =i libert[\i civico-politice, dând expresie voin\ei liber
exprimate =i consim\ite a unor grupuri de cet[\eni asocia\i în baza unor
preocup[ri, aspira\ii =i interese legitime, comune. Asocia\iile =i funda\iile
reprezint[ formule organizatorice larg uzitate pentru realizarea unor scopuri =i
idealuri de natur[ cultural[. Prin proiectele pe care le deruleaz[, aceste organiza\ii
neguvernamentale pun în circula\ie crea\ii spirituale, valori =i idei, sus\in proiecte
=i programe culturale =i, nu în ultimul rând, promoveaz[ interesele creatorilor
de cultur[, în plan social.
Asocia\ia este, în esen\[, o conven\ie prin care mai multe persoane consimt
s[ contribuie, în mod permanent =i f[r[ drept de restituire, cu un aport material,
cu activitatea =i cuno=tin\ele lor, pentru realizarea unui scop care nu vizeaz[
ob\inerea de foloase pecuniare, patrimoniale ci doar atingerea unui ideal ce
corespunde unor categorii de interese generale, particulare sau de grup. Asocia\ia
este condus[ de c[tre un comitet de direc\ie sau de un consiliu de administra\ie
=i are, ca organ suprem de coordonare, adunarea general[ a asocia\ilor.
Funda\ia reprezint[, la rândul s[u, actul prin care o persoan[ fizic[ sau
juridic[ constituie un patrimoniu distinct =i autonom, destinat, în mod permanent
=i irevocabil, realiz[rii unui scop ideal de interes general sau, dup[ caz,
comunitar. Prin statut, funda\ia î=i stabile=te organele de direc\ie, administra\ie
=i control, precum =i competen\ele, responsabilit[\ile =i atribu\iile acestora.
Atât asocia\iile cât =i funda\iile se conduc dup[ statute proprii, aprobate în
adunarea general[. În situa\ia c[ sunt vizate scopuri de natur[ cultural[,
înfiin\area unor a=ez[minte de tip asocia\ie sau funda\ie necesit[ o prealabil[
avizare din partea autorit[\ii culturale centrale sau locale, dup[ caz. Funda\iile
=i asocia\iile din domeniul cultural sunt unit[\i non-profit (f[r[ scop lucrativ
sau patrimonial), considerate persoane juridice de drept privat care, prin statutul
lor, î=i propun scopuri vizând sus\inerea unor ac\iuni =i programe concrete de
natur[ s[ promoveze fenomenul cultural. Problema principal[ a unor astfel de

37
organiza\ii const[ în atragerea oamenilor de cultur[ reprezentativi =i în ob\inerea
de fonduri. Identificarea unor surse de finan\are serioase =i prezervarea unor
rela\ii de lung[ durat[ cu acestea, precum =i asigurarea sus\inerii programelor
sale din partea unor personalit[\i culturale proeminente constituie cheia de
bolt[ care garanteaz[ succesul unei astfel de întreprinderi. Simpla enun\are a
scopurilor culturale nu poate fi suficient[, atâta vreme cât nu se realizeaz[
concomitent condi\iile prefigurate mai sus. În îndeplinirea scopurilor prev[zute
în statut, asocia\iile =i funda\iile culturale pot avea în subordine unit[\i economice
independente (tipografii, edituri, libr[rii, ateliere de crea\ie, magazine etc.),
produc[toare de profit, care se conduc dup[ principiile rentabilit[\ii, ale eficien\ei.
Arti=tii plastici, arti=tii interpre\i, scriitorii, compozitorii, creatorii de film
=i de teatru etc. se pot asocia, în func\ie de specificul activit[\ilor de crea\ie, în
organiza\ii de creatori (profesionale) având personalitate juridic[ =i deplin[
autonomie de func\ionare. Asocia\iile de creatori reprezint[ entit[\i rezultate
din dezideratul produc[torilor de valori culturale, dintr-un anumit domeniu, de
a se solidariza =i de a-=i sus\ine interesele specifice în mod institu\ionalizat.
Finan\area lor se asigur[, în principal, prin cotiza\ii sau prin preluarea unei
cote-p[r\i din drepturile de autor sau din drepturile conexe ale membrilor s[i.
Rolurile principale pe care =i le asum[ aceste organiza\ii sunt: gestionarea
drepturilor de autor =i/sau a celor conexe, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 8/1996 privind drepturile de autor =i drepturile conexe, stimularea =i protejarea
actului crea\iei, operei cultural-artistice =i, în egal[ m[sur[, a creatorului de
patrimoniu cultural. Dat[ fiind valoarea inestimabil[ pe care omul de cultur[ o
produce prin presta\ia sa, precum =i importan\a acesteia pentru prezent =i
genera\iile viitoare, organiza\iile de creatori militeaz[ în plan social =i legislativ
pentru ob\inerea unor condi\ii avantajoase de care s[ se bucure membrii s[i.
Ra\iunea lor suprem[ proclam[ c[ o recunoa=tere exclusiv postum[ nu este pe
deplin suficient[ din punctul de vedere al creatorului de valoare =i c[, în
consecin\[, se impun compensa\ii materiale viagere de care acesta s[ beneficieze.
Prin natura activit[\ilor pe care le desf[=oar[, asocia\iile de creatori î=i
sus\in interesele în strâns[ cooperare cu administra\ia =i institu\iile culturale,
care, la rândul lor, sunt direct interesate în acordarea de asisten\[ =i, în general,
în colaborarea cu aceste structuri non – guvernamentale.

1.6. Mediul ambiant al institu\iei de cultur[

Institu\ia de cultur[ î=i procur[, din mediul ambiant, resursele umane,
informa\ionale =i fondurile necesare =i ofer[ acestuia, spre valorificare,
“produsele” =i “serviciile” sale – valorile culturale. În plan apropiat, ea deruleaz[
o serie de schimburi =i tranzac\ii cu alte entit[\i organizatorice din mediu,
între\inând o gam[ variat[ de schimburi =i raporturi. Totalitatea acestor entit[\i
distincte din mediul ambiant, aflate în strâns[ conexiune cu organiza\ia cultural[,

38
la care se adaug[ leg[turile =i/sau schimburile lor, în continu[ derulare,
alc[tuiesc mediul instrumental aferent acesteia.
În plan mai general, organiza\ia cultural[ suport[ o serie de constrângeri
=i influen\e generate de ac\iunea continu[ =i concertat[ a unui ansamblu
impresionant de factori economici, politici, culturali, administrativi, juridici,
psihologici, ecologici etc. care ac\ioneaz[ la nivel macrosocial. Multitudinea
acestor determinan\i, împreun[ cu influen\ele pe care ei le exercit[ constituie
mediul societal.
Organiza\ia cultural[, ca orice entitate sistemic[ de altfel, nu poate fi
analizat[ =i reprezentat[ decât în contextul mediului s[u ambiant care, în mod
firesc, îi determin[ existen\a =i o include organic. Institu\ia de cultur[ este deci,
un produs socio-istoric =i, concomitent, un subsistem integrat într-un sistem
mai cuprinz[tor (cultura ca organism institu\ionalizat, comunitatea care a
generat-o, societatea uman[ în ansamblul s[u...).
Vastitatea =i complexitatea mediului reclam[ o abordare diferen\iat[ a
variabilelor sale constituente, func\ie de specificul ac\iunii acestora =i de rela\ia
pe care o au cu organiza\ia cultural[. Se pot identifica astfel, dou[ mari categorii
de determinan\i: 1) factori cu ac\iune direct[, afla\i în contact nemijlocit cu
organiza\ia, relativ u=or de identificat =i de evaluat pentru c[ au un statut clar,
bine definit; 2) factori cu ac\iune indirect[, propagat[, difuz[, mediat[, dificil
de identificat/cuantificat =i cu arie larg[ de influen\are. Factorii din prima
categorie alc[tuiesc mediul instrumental iar cei din a doua categorie, pe cel
societal. În concep\ia noastr[, mediul instrumental însumat cu mediul societal
dau mediul ambiant al institu\iei culturale, “habitatul” acesteia, definit ca
ansamblu structurat de factori exogeni organiza\iei culturale care au calitatea
de a-i determina strategiile, deciziile, resursele =i procesele interne.
Contextul managerial desemneaz[ ansamblul factorilor endogeni =i
exogeni institu\iei de cultur[ în cadrul c[reia managementul î=i asum[
responsabilit[\ile, î=i exercit[ autoritatea/prerogativele =i î=i execut[ func\iile,
în scopul realiz[rii obiectivelor specifice. Context înseamn[ mediul endogen
(organiza\ional), împreun[ cu mediul exogen (instrumental =i societal), dispuse
concentric în jurul managementului. Varianta grafic[ a acestei reprezent[ri
este prezentat[ în figura nr.2.
Datorit[ complexit[\ii deosebite, contextul managerial, acest fundal general
în cadrul c[ruia ac\ioneaz[ managementul, va fi tratat, pe parcursul lucr[rii
noastre, în mod diferen\iat =i într-o viziune sistemic[. El se relev[ ca având o
configura\ie structurat[ pe trei niveluri (organiza\ional, instrumental =i societal)
aidoma modelului Negandhi – Prasad [25], abordare care a impus o veritabil[
reconsiderare a rela\iei dintre management =i mediu. Identificarea viziunii noastre
cu modelul Negandhi – Prasad oblig[ la utilizarea terminologiei consacrate în
lucrarea celor doi speciali=ti.
Aspectul cel mai pregnant al mediului îl constituie dinamismul s[u. El
determin[ una din problemele majore ale organiza\iei culturale – nevoia de
adaptare continu[ la schimb[rile permanente care apar în acest areal. Multe

39
din practicile managementului institu\iei culturale s-au dezvoltat ca r[spuns
la necesitatea de adaptare fa\[ de exigen\ele =i constrângerile din exterior.
Adaptabilitatea, sau cu alte cuvinte, corelarea structurii interne =i a
func\ionalit[\ii în raport cu ac\iunea factorilor exogeni, reprezint[
condi\ionarea primordial[ a oric[rei organiza\ii culturale. La rându-i, prin
oamenii =i produsele sale specifice, institu\ia cultural[ determin[ influen\e =i
schimb[ri în cadrul altor sisteme cu care se afl[ în contact. Unitatea de cultur[
se poate situa în rela\ii de cooperare, competi\ie =i/sau neutralitate cu alte
sisteme limitrofe din mediul s[u.

LEGEND{:
Procesul crea\iei de valori
culturale =i circula\iei acestora
Procesul managerial
Presta\ia managerial[
(decizii, atitudini etc.)

INPUT Intr[ri de resurse

INPUT OUTPUT OUTPUT Produse =i servici culturale

Informa\ii =i influen\e din mediul

organiza\ional intern
Informa\ii =i influen\e
din mediul instrumental
Informa\ii =i influen\e
din mediul societal

Mediul Mediul Mediul Managementul

societal instrumental organiza\ional organiza\iei culturale

Figura nr. 2 – Contextul managerial

1.6.1. Mediul instrumental

Mediul instrumental desemneaz[ ansamblul entit[\ilor tranzac\ionale
(efective =i poten\iale) cu care organiza\ia cultural[ are (poate avea) diverse
schimburi =i/sau raporturi directe decurgând din obiectul s[u de activitate.
Acestor componente li se al[tur[ diferite grupuri =i elemente disparate,
neoficializate, care pot influen\a =i ele, în mod direct, stabilirea obiectivelor,
calitatea =i structura resurselor, procesul intern, promovarea produselor etc.
Elementele mediului instrumental sunt: furnizorii, clien\ii, difuzorii produselor
culturale, colaboratorii, sindicatele, comunitatea, guvernul, concuren\a,
sponsorii, b[ncile cu care lucreaz[ organiza\ia, publicul, mediile =i elitele
culturale, boema artistic[, pia\a cultural[, mass-media, salaria\ii poten\iali
etc. Lor li se adaug[ multitudinea conexiunilor, tranzac\iilor =i schimburilor

40
dintre organiza\ie =i mediul s[u instrumental. Pentru desemnarea global[ a
acestor elemente de mediu se utilizeaz[ deseori, mai ales în literatura anglo-
saxon[, termenul “stakeholder”, intraductibil în limba român[ =i, ca atare,
intrat ad-literam în fondul de expresii utilizate curent în =tiin\a managementului.
Generic vorbind, prin stakeholder se în\elege, în esen\[, o entitate (persoan[
fizic[ sau juridic[) direct interesat[ în raporturile pe care le are cu organiza\ia
=i care poate s[-i influen\eze semnificativ procesele interne =i performan\ele.
Mediul instrumental constituie o sfer[ de interes major pentru managerul
institu\iei culturale. Studierea sa continu[ =i sistematic[, identificarea
oportunit[\ilor =i constrângerilor constituie o sarcin[ de prim rang a acestuia.
Prezervarea unor rela\ii stabile, consistente =i profitabile cu partenerii din mediu
reprezint[, pentru organiza\ia cultural[, garan\ia unei evolu\ii generale, durabile
=i echilibrate. Analiza conexiunilor pe care unitatea le are cu elementele mediului
instrumental eviden\iaz[ o determinare complex[ care constituie expresia cea
mai conving[toare a dependen\ei fa\[ de acest mediu. Identific[m, în mediul
instrumental, o serie de factori specifici de mare influen\[ în ceea ce prive=te
procesul crea\iei cultural-artistice =i circula\ia valorilor, între care, administra\ia
cultural[, publicul, mediile culturale, elitele, pia\a produselor culturale =i mass-
media necesit[ o succint[ trecere în revist[.
Administra\ia cultural[ cuprinde totalitatea entit[\ilor organiza\ionale care
alc[tuiesc autoritatea administrativ[ autonom[, central[ sau local[. Ea are
responsabilit[\i =i competen\e specifice, stabilite de lege, privind aplicarea actelor
normative referitoare la domeniul cultural, finan\area institu\iilor culturale
subordonate =i “gestionarea” problematicii de natur[ logistic[, adiacent[ =i
complementar[ procesului de crea\ie =i circula\ie a valorilor. Administra\ia
cultural[, ca agent specializat în arealul de desf[=urare a fenomenelor de crea\ie
a valorilor =i de circula\ie a acestora în societate, este prezentat[, mai pe larg,
în subcapitolul 1.5.2.
Publicul se compune din totalitatea “consumatorilor de cultur[” [36] =i
împreun[ cu “creatorul” =i “diseminatorul”, constituie trinitatea fundamental[
a oric[rei culturi. Fiecare unitate î=i are publicul s[u, adic[ acel grup de persoane
care particip[ la evenimentele ce se petrec în sfera de preocup[ri ale unei
organiza\ii culturale. El poate fi mai larg sau mai restrâns, func\ie de gradul de
accesibilitate a mesajului cultural. Prezen\a publicului la activit[\ile organizate
în cadrul institu\iilor culturale presupune, din partea acestuia, o alocare de
timp =i de resurse financiare. Prin audien\a pe care o acord[, prin participarea/
neparticiparea sa la evenimente, publicul poate influen\a organiza\ia cultural[,
dup[ cum urmeaz[: a) determin[ cre=terea/diminuarea cotei de interes pentru
un anumit “produs” cultural; b) contribuie la difuzarea mesajului intrinsec
“produsului”; c) determin[ evolu\ia favorabil[/defavorabil[ a veniturilor proprii
=i a fondurilor organiza\iei culturale etc.
Între oamenii apropia\i unei unit[\i de cultur[ se num[r[: ziari=ti, scriitori,
arti=ti, colec\ionari, rude apropiate ale oamenilor de cultur[, critici de art[,
sponsori, impresari, func\ionari din administra\ia cultural[, creatori din alte

41
domenii etc. Ei alc[tuiesc mediile culturale ce graviteaz[ în imediata apropiere
a organiza\iei, fie din pasiune, fie anima\i de diverse alte mobiluri =i interese.
Mediile culturale se dovedesc a fi bune cunosc[toare ale oamenilor dintr-o unitate
de cultur[, ale programelor =i problemelor sale. Ele exercit[ influen\e puternice
asupra organiza\iei prin: a) formarea unor opinii favorabile/defavorabile;
b) constituirea unor grupuri de presiune care fac lobby în favoarea unit[\ii;
c) difuzarea, prin mass-media, a unor impresii, deziderate, aprecieri etc. privind
problematica organiza\iei.
Un factor determinant, de mare importan\[, îl constituie elitele culturale.
Alvin Toffler afirma recent c[ “…arta a constituit din totdeauna provincia unor
elite…”. [36] În multe privin\e, aceast[ apreciere ar putea fi extins[, credem
noi, =i asupra celorlalte sfere ale culturii creatoare de valori spirituale, estetice,
morale etc. Membrii unui grup elitist se cunosc bine între ei, se respect[ =i se
sus\in reciproc întrucât împ[rt[=esc convingeri puternice =i credin\a c[ numai
împreun[ pot reu=i în demersul pe care-l preconizeaz[. Elitele sunt mici grupuri
compuse din personalit[\i care au atins un grad de excelen\[ în domeniu =i ale
c[ror aprecieri estetice, spirituale, artistice etc. sunt precump[nitoare. Aceste
grupuri minoritare pot monopoliza, la un moment dat, opinia =i chiar puterea
de decizie. Ele sunt în m[sur[ s[ determine, prin simpla lor interven\ie, schimb[ri
radicale. Elitele culturale influen\eaz[ organiza\ia prin: a) reformularea unor
“axiome” de ordin estetic, artistic, spiritual; b) stabilirea =i ierarhizarea
priorit[\ilor culturale; c) alocarea/retragerea unor fonduri; d) numirea unor
indivizi agrea\i, în posturile cheie; e) monopolizarea temporar[ a deciziei etc.
Teritoriul de intersec\ie a cererii =i ofertei de bunuri =i servicii culturale,
pia\a cultural[ se dezvolt[ pe fundalul alc[tuit din condi\iile concrete de
natur[ socio-economic[, politic[, istoric[ etc. Ea are dou[ dimensiuni, una
real[, manifest[ iar cealalt[ virtual[, poten\ial[. Studiul pie\ei face obiectul
cercet[rilor specializate de care se ocup[ marketingul cultural =i presupune
însu=irea unor teorii, metode =i tehnici consacrate. Magazinele de antichit[\i,
galeriile de art[ =i casele de licita\ii specializate în vânzarea obiectelor de
art[ confirm[ =i garanteaz[, prin exper\ii s[i, autoritatea artistului,
autenticitatea operei, precum =i plafonul de pre\. Pia\a cultural[ poate exercita
influen\e majore pentru organiza\ia cultural[, materializate în: a) amplificarea/
diminuarea efortului intern specific; b) schimbarea obiectivelor, a strategiilor/
politicilor =i transformarea structurilor organiza\ionale; c) modific[ri privind
nivelul veniturilor proprii etc. În complementaritate, organiza\ia cultural[
prin oamenii, ac\iunile =i valorile produse poate determina la rându-i, muta\ii
majore în cadrul pie\ei.
Produsele culturale nu pot fi viabile decât în m[sura în care ele sunt cunoscute
=i apreciate de colectivitatea c[reia-i sunt adresate. Prin urmare, în orice
organiza\ie cultural[ se percepe o acut[ nevoie de mediatizare =i, de aceea,
leg[turile cu mijloacele de informare în mas[ sunt vitale pentru promovarea =i
circula\ia valorilor culturale. Calitatea rela\iei cu mass-media este dat[ de
calitatea ”dialogului” pe care institu\ia cultural[ îl are cu presa, radioul, televiziunea…

42
Aceast[ rela\ie poate produce: a) satisfac\ie/insatisfac\ie în rândul resurselor
culturale interne; b) amplificarea/diminuarea veniturilor proprii; c) cre=terea/
sc[derea audien\ei.

1.6.2. Mediul societal

Ansamblul elementelor macrosociale de natur[ politic[, economic[, juridic[,
administrativ[, ecologic[, cultural[, religioas[ etc. aflate în strâns[
interdependen\[ =i ac\ionând, în mod indirect, dar constant =i concertat asupra
organiza\iei culturale constituie mediul societal aferent acesteia. El exercit[ o
serie de constrângeri =i influen\e asupra unit[\ii de cultur[ determinându-i actul
decizional, strategiile =i procesul intern specific.
Factorii politici =i legislativi impun punctul de vedere al partidelor aflate la
guvernare, în leg[tur[ cu fenomenul cultural. Ei pot determina aplicarea unor
politici =i strategii radical diferite de cele anterioare, pot aduce destituiri =i
numiri, schimb[ri de accente, restructur[ri etc.
Factorii socio-culturali (înv[\[mântul, moda, tradi\ia, moravurile, factorii
etnici =i religio=i etc.) produc un impact major asupra resurselor umane interne
=i asupra mediului instrumental, deopotriv[. Valorile, concep\iile =i mentalit[\ile
p[trunse din mediul societal pot determina influen\e notabile în cadrul
organiza\iei.
Factorii economici (starea general[ a economiei, nivelul fiscalit[\ii, regimul
propriet[\ii, infla\ia etc.) condi\ioneaz[ suportul financiar =i material aferent
actului de cultur[. Penuria de fonduri într-un anumit moment, spre exemplu,
poate genera o diminuare semnificativ[ sau chiar o stagnare a activit[\ilor
culturale. Precaritatea material[ =i financiar[ în cultur[ cauzeaz[, în mod
frecvent, exodul personalit[\ilor creatoare =i, concomitent, al valorilor de
patrimoniu cultural.
Factorii juridici =i administrativi desemneaz[ ansamblul institu\iilor statului
=i al reglement[rilor care au tangen\[ cu fenomenul cultural. Circuitul firesc
al valorilor culturale poate fi puternic stimulat/inhibat de c[tre mediul
institu\iilor statului =i de cadrul normativ impus de for\a politic[, dominant[
la un moment dat.
Deseori, lumea în care tr[im a fost zugr[vit[ ca un mozaic de culturi. Ele se
afl[ într-un proces de interac\iune, de continu[ =i reciproc[ influen\are. Acest
proces, denumit în mediile interesate, acultura\ie =i/sau dialog cultural
interna\ional, relev[, pe de o parte, complementaritatea culturilor care simt
acut c[ nu-=i pot fi pe deplin suficiente, iar pe de alt[ parte, nevoia de cunoa=tere
reciproc[, exprimat[ prin dorin\a stringent[ a oamenilor de cultur[ de a se
întâlni cu personalit[\i apar\inând altor culturi =i de a participa la manifest[ri
=i activit[\i de cooperare spiritual[.

43
 1.7. Mediul ambiant al administra\iei culturale
Asemenea institu\iei de profil, administra\ia cultural[ este, în fond, o
organiza\ie socio-uman[ =i, ca atare, î=i desf[=oar[ activit[\ile specifice organic
integrat[ în mediul care a emanat-o. Având în vedere considera\iile teoretico-
metodologice care stau la baza modelului Neghandi-Prasad, mediul ambiant
aferent administra\iei culturale poate fi, =i el, împ[r\it în cele dou[ subdiviziuni
consacrate – mediul instrumental =i mediul societal.[25] În consecin\[,
argumenta\ia specific[, privitoare la mediul ambiant al institu\iei de cultur[,
este valabil[ =i pentru cel adiacent administra\iei culturale.

1.7.1. Mediul instrumental al administra\iei culturale

Mediul instrumental în care î=i desf[=oar[ activitatea administra\ia cultural[
cuprinde multitudinea de organiza\ii, personalit[\i =i structuri formale sau
informale, cu care aceasta se afl[ în contact direct/nemijlocit, derulând ample
schimburi =i tranzac\ii prin care-=i asigur[ resursele umane, materiale, financiare
=i informa\ionale necesare.
Ansamblul entit[\ilor tranzac\ionale din mediu, cu care administra\ia
cultural[ are (poate avea) diverse raporturi nemijlocite, care îi determin[
acesteia stabilirea obiectivelor, volumul =i calitatea resurselor, procesele interne
specifice, precum =i performan\ele proprii, poart[ denumirea generic[ de mediu
instrumental. În acest areal activeaz[ doi importan\i factori specifici ce se
impun a fi nominaliza\i =i studia\i de c[tre management: puterea politic[ =i
societatea civil[.

1.7.1.1. Administra\ia cultural[ =i puterea politic[

În sens larg, în orice stat democratic, puterea politic[ se compune din partidul
sau coali\ia de partide care, înving[toare în alegeri, exercit[ prin reprezentan\ii
s[i, pentru o perioad[ de timp, rolul de conduc[tor al statului =i, ca atare,
dispune de deplin[ legitimitate =i autoritate pentru a-=i impune deciziile politice
=i pentru a asigura aplicarea acestora, utilizând atât persuasiunea cât =i
constrângerea. Raportul administra\iei culturale cu puterea politic[ se manifest[
printr-un vizibil dezechilibru pentru c[, în fapt, este vorba despre o rela\ie
conducere – supunere =i/sau dominare – subordonare. Natura acestor raporturi
determin[, în bun[ m[sur[, deciziile managementului administra\iei culturale,
reglement[rile pe care aceasta le emite, climatul, rela\iile =i procesele sale
interne etc. În acela=i timp, modalit[\ile concrete de manifestare a raporturilor
dintre puterea politic[ =i administra\ia cultural[ sunt puternic dependente de
specificul domeniului cultural.
Puterea politic[ î=i nume=te reprezentan\i în chiar board-ul ministerial =i
astfel î=i poate sus\ine, din interiorul administra\iei culturale, punctul s[u de

44
vedere cu privire la orientarea macrosistemului cultural, finan\area activit[\ilor
acestuia, numirea în posturi de conducere a unor personalit[\i etc. Apreciem c[
rolul esen\ial al puterii politice, în plan cultural, const[ în asigurarea
func\ionalit[\ii, stabilit[\ii =i dezvolt[rii diferitelor structuri specializate în profil
cultural, existente, la un moment dat, în cadrul unei societ[\i umane, astfel
încât acestea s[-=i poat[ derula, în condi\ii corespunz[toare, procesele lor interne,
angajate în crea\ia =i difuzarea de valori culturale. Exercitarea rolului mai sus
nominalizat trebuie în\eleas[ în strâns[ corela\ie cu interesele grupurilor sociale
care sus\in puterea politic[ respectiv[, pentru c[ aceasta, prin exponen\ii s[i,
nume=te =i legitimizeaz[ pe ministrul culturii =i pe colaboratorii s[i cei mai
apropia\i, stabile=te direc\iile orientative de dezvoltare, influen\eaz[ alocarea
fondurilor, monitorizeaz[ derularea ulterioar[ a evenimentelor =i ac\ioneaz[
sistematic pentru transpunerea în fapt a viziunii sale în domeniul culturii.
De regul[, oamenii de cultur[ resping “dictatul” politic, tendin\a de
ideologizare, de îngr[dire a libert[\ii de exprimare etc. =i, de aceea, reac\ia lor
virulent[ la astfel de “atacuri” nu se l[s[ prea mult a=teptat[. În toate timpurile,
indiferent de regimul politic vremelnic instaurat în fruntea statului, cultura,
prin reprezentan\ii s[i, s-a opus cu vehemen\[ tendin\elor de politizare excesiv[.
Exist[ îns[ =i reversul medaliei: orice regim politic, f[r[ excep\ie, î=i are
“colabora\ioni=tii” s[i – personalit[\ile culturale, înregimentate politic, care
sus\in “puterea” în demersurile sale.
Se impune a fi amintit[, în acest context, concep\ia lui Constantin R[dulescu-
Motru care, înc[ din perioada interbelic[ definea “statul cultural” ca fiind
principalul promotor al instituirii monopolului s[u administrativ asupra culturii,
cu efecte dezastruoase pentru prezentul =i viitorul acesteia. O asemenea exercitare
a prerogativelor statale nu poate fi în m[sur[ s[ favorizeze progresul real al
culturii, ci tinde s[ o transforme pe aceasta într-un instrument docil, utilizat în
exclusivitate pentru propria înt[rire a statului, pe considerentul c[ cel ce suport[
finan\area dicteaz[ toate celelalte “reguli ale jocului”.

1.7.1.2. Administra\ia cultural[ =i societatea civil[

Societatea civil[ se compune din totalitatea organiza\iilor neguvernamentale

(ONG) care activeaz[ pentru sus\inerea unor interese non–profit =i/sau a unor
ac\iuni nelucrative. Tradi\ia înfiin\[rii =i func\ion[rii ONG-urilor vine din
adâncurile istoriei europene =i se bazeaz[ pe dou[ mari ansambluri de concep\ii
filozofico-existen\iale: spiritualitatea cre=tin[ =i doctrina liberal[. Multe dintre
aceste organiza\ii, cu voca\ii strict civice, î=i propun scopuri de natur[ socio-
cultural[, ap[rarea unor drepturi =i libert[\i =i, în acest context, vin în contact
cu autoritatea public[ de specialitate care, între altele, acord[ avizul de
func\ionare, monitorizeaz[ =i controleaz[ activitatea lor, potrivit legii, asigur[
atestarea unor categorii de arti=ti liber-profesioni=ti, colaboreaz[ la realizarea
diferitelor proiecte culturale intrând într-o rela\ie de parteneriat cu ONG-urile.
Beneficiarii programelor de educa\ie civic[ pot fi selecta\i dintre cele mai diverse

45
categorii socio-profesionale (minorit[\ile, elevii, femeile, presa, sindicatele,
comunit[\ile locale etc.).
Ioan Alexandru identific[ un ansamblu de caracteristici ale ONG-urilor,
menite s[ le confere o serie de avantaje în ac\iunile pe care le întreprind,
comparativ cu ac\iunile organiza\iilor guvernamentale.[1] Între acestea se num[r[
faptul c[ ele: a) au libertatea de a se supune sau nu politicilor guvernamentale,
astfel c[ sunt relativ independente fa\[ de ambi\iile politico-militare =i economice
ale statelor, de rivalit[\ile dintre acestea =i de considera\iile de ordin na\ional
etc; b) î=i pot autoplafona capacitatea de cooperare =i, deopotriv[, performan\ele,
urmare spiritului de independen\[ =i voin\ei de autonomie; c) au capacitatea de
a mobiliza, în mod spectaculos, fonduri =i oameni, pentru cauza lor, reu=ind
astfel, în nenum[rate cazuri, s[ modifice orient[rile guvernelor, parlamentelor
etc.; d) se pot adapta mai rapid decât birocra\iile na\ionale =i interna\ionale la
schimb[rile din mediul ambiant, date fiind structurile lor deosebit de flexibile,
gradul redus de aservire fa\[ de sfera politicului etc.
La noi în \ar[, organiza\iile civice, cu preocup[ri în domeniul culturii, sunt
înc[ percepute cu scepticism =i, uneori, chiar cu ostilitate de c[tre factorii
responsabili din cadrul administra\iei culturale deoarece se opereaz[ înc[, la
nivelul mentalit[\ilor, cu numeroase prejudec[\i =i în\elegeri gre=ite ale
fenomenului. Consecin\a fireasc[ a unei astfel de reprezent[ri este, de regul[,
insuficienta comunicare =i colaborare dintre autorit[\ile culturale =i organiza\iile
civice. În unele cazuri, aceast[ stare marcat[ de lipsa de cooperare, ascunde,
de fapt, lupta pentru resursele financiare limitate. Oferta cultural[ a ONG-urilor
poate constitui, în viitor, o replic[ deosebit de viabil[ =i de puternic[,
complementar[ “produc\iei” realizate de institu\iile culturale cu finan\are
bugetar[ =i, de aceea, administra\ia din acest domeniu va trebui s[ vizeze o
deschidere mai accentuat[ c[tre acest areal.

1.7.2. Factorii mediului societal

Multitudinea factorilor macrosociali de natur[ politic[, economic[, juridic[,
administrativ[, ecologic[, cultural[, psihologic[ etc., afla\i în strâns[
interdependen\[ =i ac\ionând în mod indirect dar constant =i concertat asupra
administra\iei culturale constituie mediul s[u societal. Ca =i în cazul institu\iei
culturale, mediul societal relev[ un ansamblu de restric\ii =i oportunit[\i care
se manifest[ prin influen\e indirecte asupra macrosistemului cultural, în general
=i asupra administra\iei culturale, în special, determinându-i acesteia din urm[,
actul decizional, strategiile, politicile, resursele, climatul organiza\ional,
procesele interne specifice etc.
Factorii politici, legislativi, economici, juridici, cultural-educa\ionali, sociali,
interna\ionali etc. pot genera diverse muta\ii, fenomene =i evenimente menite
s[ influen\eze func\iile procesului de management =i astfel s[ determine calitatea
presta\iei administra\iei culturale, eficien\a =i eficacitatea sistemului =.a.m.d.
Premisa teoretico-metodologic[ fundamental[ care direc\ioneaz[ conducerea,

46
în ce prive=te pozi\ionarea sa fa\[ de factorii societali, poate fi rezumat[ astfel:
managementul administra\iei culturale este o variabil[ dependent[, în timp ce,
mediul s[u ambiant reprezint[ o variabil[ independent[, în func\ie de care
evolueaz[ toate celelalte elemente. Enun\ul de mai sus nu poate fi îns[,
absolutizat; rolul managementului, ca vector al ac\iunii umane =i ca principal
factor volitiv, capabil s[ produc[ efecte notabile privind transformarea
organiza\iei =i chiar a mediului este, în prezent, pe deplin demonstrat. Un
management eficace al administra\iei culturale nu poate asista cu pasivitate la
constrângerile exterioare =i nu va l[sa ca oportunit[\ile s[ treac[ neexploatate.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru, I. Structuri, mecanisme =i institu\ii administrative, Editura +coala Na\ional[

de Studii Politice =i Administrative, Bucure=ti 1992
2. B[canu, B. Management strategic, Editura Teora, Bucure=ti, 1997
3. Bondrea, A. Sociologia culturii, Ed. Funda\iei România de mâine, Bucure=ti 1993
4. Burdu=, E. Management comparat, Editura Economic[, Bucure=ti 1997
5. Drucker, P. F. Management: Tasks, Responsabilities, Practices, Harper Collins, New
York, 1993
6. Drucker, P. F. Managing the Non-Profit Organization, Butterworth - Heinemann, 1990
7. Drucker, P. F. Managing for the Future, Dutton, New York 1992
8. Flew, A. Dic\ionar de filozofie =i logic[, Editura Humanitas, Bucure=ti1996
9. Frobenius, L. Paideuma, Editura Meridiane, Bucure=ti 1985
10. Galbraith, J. K. Societatea perfect[, Eurosong & Book, Bucure=ti 1997
11. Guilford, J.P. Creativity: Retrospect and Prospect, Journal af Creative Behavior,
vol. 4, Creative Education Foundation, Buffalo, New York 1970
12. Gusti, D. Opere, vol III, Partea I, Editura Academiei, Bucure=ti 1970
13. Hofstede, G. Managementul structurilor multiculturale, Editura Economic[,
Bucure=ti 1996
14 Hofstede, G. Culture’s Consequences: International Differences in Work Related
Values, Beverly Hills, California 1980
15 Hudson, M. Managing Without Profit, Penguin Books, London 1995
16. Ionescu, Gh. Gh. Dimensiunile culturale ale managementului, Ed. Economic[ 1996
17. Iorgovan, A. Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucure=ti 1996
18. Johns, G. Comportament organiza\ional, Editura Economic[ 1998
19. Jones, E. The Non-Profit Sector in International Perspective, Oxford University
Press 1989
20. Kluckhohn, K. & Kroeber, A. Culture. A Critical Review of Concepts and Definitions,
Harvard University 1952
21. Lefter, V. & Manolescu, A. Managementul resurselor umane, Editura Didactic[ =i
Pedagogic[, Bucure=ti 1995
22. Malinovski, B. A Scientific Theory of Culture, Oxford University Press, New York 1960
23. Martens, E. & Schnädelbach, H. Filosofie, Editura +tiin\ific[, Bucure=ti 1999
24. McCarthy, K.(coord.) The Non - Profit Sector in the Global Community, Jossey-Bass,
San Francisco 1992
25. Negandi, A.R. & Prasad, S.B. Comparative Management, Appleton – Century Crofts,
New York 1971

47
26. Nemoianu, V. O teorie a secundarului, Editura Univers, Bucure=ti 1997
27. Nicolescu, O. Management comparat, Editura Economic[, Bucure=ti 1997
28. Nicolescu, O. & Verboncu, I. Management, Editura Economic[, Bucure=ti1999
29. Parsons, T. Structure and Process in Modern Societies. Glencoe, Free Press, New
York 1960
30. Parsons, T. Sociological Theory and Modern Society, Free Press, New York 1967
31. Preda, M. Curs de Drept Administrativ, Casa Editorial[ Calistrat Hoga= Bucure=ti 1995
32. Russu, C. Management, Editura Expert, Bucure=ti 1993
33. Russu, C. Management, Editura Tehnic[, Bucure=ti 1996
34. Sorokin, P. Social and Cultural Dynamics, Porter Sargent, Boston 1970
35. Toffler, A. Corpora\ia adaptabil[, Editura Antet, Bucure=ti 1996
36. Toffler, A. Consumatorii de cultur[, Editura Antet, Bucure=ti 1997
37. Usc[tescu, G. Ontologia culturii, Editura +tiin\ific[ =i Enciclopedic[ Bucure=ti 1987
38. Vl[sceanu, L. & Zamfir, C. (coord.) Dic\ionar de sociologie, Editura Babel1993
39. Vulc[nescu, M. Pentru o nou[ spiritualitate, Editura Eminescu 1996
40. Zorlen\an, T. Burdu=, E. C[pr[rescu, Gh. Managementul organiza\iei, Editura
Economic[, Bucure=ti 1998

Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor =i drepturile conexe

Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asocia\iuni =i Fonda\iuni)
Ordonan\a Guvernului nr. 30/2000 cu privire la asocia\ii =i funda\ii

48