Sunteți pe pagina 1din 2

Abstract

Experiența curții ca scenă introvertită pentru viața de zi cu zi este o caracteristică


arhitecturală care apare recurent în diferite culturi și cu diferite interpretări. Când oamenii
au avut un puternic simț al locului lor în univers, grădinile lor au început să exprime acest
lucru. Dacă în diverse timpuri și locuri au existat idei foarte diferite cu privire la modul în
care este organizată o curte, aceasta se datorează în mare măsură faptului că au făcut
alte ipoteze în ceea ce privește relația dintre om și natură, afectând puternic preferințele
lor estetice.
Această lucrare privește locuința cu curte interioară ca model tradițional de locuire,
în vederea explorării potențialului său în dezvoltarea locuințelor viitorului.
Pentru abordarea temei, lucrarea începe cu o prezentare istorică a acestei forme
de locuire care și-a îndeplinit cerințele funcționale și spațiale în timpurile trecute, urmărind
în același timp firul influențelor.
Continuând, analizează în detaliu perioada modernă pentru a stabili în ce măsură
tradițiile sunt preluate și adaptate. Schimbarea majoră produsă în această perioadă aduce
cu sine noi soluții de locuire. Tranziția de la locuința individuală la locuința colectivă,
neputând rezolva deschiderea către cer, aduce reinterpretări mai mult sau mai puțin
inspirate din arhetipurile curții.
În final, sunt căutate „rădăcinile străvechi” ale locuințelor contemporane cu curte
interioară, atât cele individuale, cât și cele colective, pentru a arăta că tipologia curților
interioare este un important instrument prin care arhitectul are posibilitatea de a conecta
prezentul cu istoria într-o continuitate neîntreruptă.

1.Premisele apariției și dezvoltării curților interioare


Curtea interioară poate fi definită ca un spațiu deschis către cer, de cele mai multe
ori delimitată pe toate laturile. Această tipologie există de mai mult de zece mii de ani, cele
mai vechi curți fiind descoperite în India și China, datând din 6500 î.Hr. După cum se poate
vedea în figura de mai jos, locuințele cu curte interioară sunt distribuite în multe regiuni ale
lumii, în diferite climate și diferite civilizații.1
Înainte să existe curțile interioare, focul era menținut într-un spațiu central al
locuinței, unde exista o mică deschidere în acoperiș pentru evacuarea fumului. Peste timp,
aceste mici deschideri au fost lărgite și în cele din urmă au condus la dezvoltarea unui
spațiu central deschis pe care astăzi îl înțelegem drept curte interioară.
În mod tradițional, această tipologie a fost creată ca protecție împotriva climatului
aspru, inamicilor sau animalelor și pentru a diminua diferența între spațiul interior și cel
exterior. Acest lucru a fost realizat prin crearea unor închideri exterioare care oferă atât
avantajele exteriorului, cât și intimitate, spații care sunt expuse și care protejează în
același timp.
Atât elementele de compoziție, cât și funcțiile pe care curtea le îndeplinește, au fost
folosite în diferită măsură, la momente diferite și în zone geografice diferite, făcând ca
această tipologie să persiste până astăzi.

1
Dwellings: The House Across the World, Paul Oliver, p.136