Omilii la Cartea Apocalipsei vol.

III

Cele Şapte Trâmbiţe şi Antihristul

Părintele Athanasie Mitilinaios

(Omilia XL –fragmente)

Omul de astăzi, fie că în teorie fie în practică, se îndreaptă către auto-distrugere. Tragic,
omenirea a ajuns într-un impas, într-o fundătură. Nu ştiu cum să descriu exact acest impas în care
suferă vaste mulţimi ale omenirii de azi. Omenirea a atins o stare vrednică de milă, în parte din
pricina alegerilor proaste făcute de fiecare persoană în viaţa sa. Aceste alegeri chinuie omenirea,
iar chinurile sunt exact ceea ce alcătuiesc a cincea plagă.
Aş dori să aprofundăm puţin elementul drăcesc ce poate fi observat în civilizaţie. Cain şi
urmaşii săi, dezvoltând iniţial civilizaţia, nu reprezintă o simplă coincidenţă. Dacă doriţi să
cercetaţi acest lucru, citiţi la Facere 4,17-24, ajutându-vă de o tâlcuire ortodoxă. Cain şi cei patru
copii ai săi au creat civilizaţia. După tradiţia ebraică, fiica sa a inventat vârtelniţa, folosind lână
ca să facă firele pentru haine. De aici, devine evident că urmaşii lui Cain - şi acesta reprezintă un
detaliu foarte subtil - erau preocupaţi în principal cu dezvoltarea civilizaţiei.
După cum am spus mai înainte, Dumnezeu l-a blestemat pe Cain, astfel că acesta a trebuit să
născocească ceva care să-i uşureze povara acelui blestem. Astfel, omul a devenit preocupat cu
elementele civilizaţiei, pentru că scopul civilizaţiei este să introducă consolare în viaţa omului.
Prin contrast, urmaşii lui Set, care s-a născut ca să servească ca înlocuitor al lui Abel, ce
fusese ucis de Cain, s-au concentrat pe adorarea lui Dumnezeu şi a simplităţii vieţii. Daţi-mi voie
să subliniez acest lucru: urmaşii lui Set s-au născut pentru a se concentra pe slăvirea lui
Dumnezeu şi a trăi o viaţă simplă. De exemplu, citim: Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi
i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu (Facerea
4, 26). S-a încrezut în Dumnezeu. Aşa că Enos s-a încrezut şi a nădăjduit în numele Domnului şi
Dumnezeului. Acest lucru nu îl vedem în urmaşii lui Cain.
Astfel, dragii mei, au luat naştere două căi diferite. Primul mod de viaţă (al lui Cain) este
mult depărtat de Dumnezeu. Scopul lui este de a crea civilizaţie, într-un mod accelerat, ca să
aducă ceva confort în greutăţile vieţii. Civilizaţia se grăbeşte totodată să găsească un antidot la
amărăciunea de zi cu zi şi golul sufletului, căruia-i lipseşte pacea interioară şi liniştea, deoarece
trăieşte atât de depărtat de Dumnezeu. Sigur, civilizaţia tehnologică are abilitatea de a sluji
omului până la un anumit punct, de a-i uşura viaţa, nu e nici o îndoială. Totuşi, atunci când
civilizaţia tehnologică depăşeşte anumite limite, se transformă în stres şi amăgire şi devine un
blestem.
Folosirea pământului şi a elementelor sale în forma lor primară nu prezintă nici un fel de
pericol la adresa sănătăţii psihosomatice a omului şi nici la adresa mediului său. Gândiţi-vă la
agricultura de acum câteva generaţii. Ţăranii noştri cultivau grâu simplu. Lucrau pământul ce le
dădea grâu fără fertilizare chimică. Primeau cu siguranţă mai puţin din partea pământului, dar era
fără chimicale sau alte mijloace. Bineînţeles, precum vedem că se întâmplă astăzi, aceste alte
mijloace sunt cele ce distrug pământul. Pepenii erau mici, piersicile, ah, binecuvântatele piersici,
erau mai mici, dar atât de gustoase… Nu vom mai gusta asemenea piersici niciodată. Roşiile
erau şi ele mici.
Cu toate acestea, necesităţile oamenilor nu erau excesive. Oamenii mâncau cumpătat şi
simplu, ceea ce este exact ce învaţă Sfântul Pavel, Şi cei ce se folosesc cu lumea aceasta, ca cum
nu s-ar folosi (1 Corinteni 7, 31). Nu exista abuz în consum sau al pământului. În consecinţă,
omul şi mediul său menţineau un echilibru şi o sănătate primordială.
Acum, însemnaţi de a cincea plagă, am mai adăugat un anotimp. Omul doreşte acum să-şi
satisfacă toate poftele, să trăiască hedonist. Omul trăieşte acum pentru plăcere. Astfel, elementul
demonic a pătruns în viaţa, cultura şi civilizaţia sa. Constrânge acum o natură secătuită,
extrăgând din ea cât se poate de mult. Foloseşte chimia, energia nucleară, toate elementele care
distrug nu numai viaţa sa, dar totodată şi a mediului.
Dragii mei, dacă chiar vreţi să ştiţi, toate aceste adevăruri sunt cuprinse în Scriptură.
Psalmistul spune şi de cele ascunse ale tale s-a umplut pântecele lor (Psalmul 16:14). Cele
ascunse ale lui Dumnezeu sunt lucrurile pe care le căutăm: adâncimile oceanului, adâncimile
pământului, să extragem, să extragem, să extragem – nu ştiu ce! Creăm ca să mâncăm, nu pentru
a ne asigura nevoile, ci să ne împlinim poftele. Privind mai îndeaproape acest Psalm (în
Septuaginta) citim: izbăveşte sufletul meu de cel necinstitoriu... Doamne, de către cei puţini de
pre pământ desparte pre ei în viaţa lor... şi de cele ascunse ale tale s-a umplut pântecele lor:
săturatu-s´au de fii [carne de porc – în unele texte din Septuaginta] şi au lăsat rămăşiţele
pruncilor lor...
Această necurăţie se vede prin folosirea cuvintelor, έχορτάσθησαν ύείων, care înseamnă că
erau sătui cu carne de porc. Cum evreilor le era interzis să mănânce carne de porc, acest verset
înseamnă că nu au ezitat să mănânce această mâncare interzisă. Erau sătui de mâncare interzisă,
ba mai mult, rămăşiţele lor le-au lăsat copiilor şi nepoţilor lor, ceea ce înseamnă că toţi mâncau
necurăţii sau lucruri oprite.
Acest verset este o prefigurare precisă a societăţii noastre consumeriste. Nu ne aduce aminte
de cum mâncăm în ziua de azi, dragii mei? Ce mâncăm, sau mai degrabă, ce nu mâncăm în ziua
de azi? Ce conţine mâncarea noastră?
Silim, abuzăm şi împovărăm cu cereri grele natura ca să ne dea mai mult, mai mare, chiar
fructe şi vegetale gigantice. Le vrem nu numai în sezonul lor, ci în toate sezoanele: castraveţi
vara, şi castraveţi iarna; roşii vara, roşii iarna. Totul este produs cu hormoni, îngraşăminte şi
injecţii. Nu are importanţă pentru producătorii de astăzi că suntem otraviţi încetul cu încetul.
Înţelegeţi cum lăcomia noastră ne-a permis să schimbăm anotimpurile produselor pe care le
consumăm? Trebuie să mâncăm roşii şi castraveţi în februarie? Putem mânca salată. Şi de ce
trebuie să mâncăm varză vara? O putem mânca iarna, mai ales roşiile şi castraveţii vor fi mai
îmbietori dacă îi mâncăm în sezonul lor. Înţelegeţi, dragii mei, cum împovărăm natura?
Animalele sunt crescute cu hormoni pentru că am devenit carnivori, şi vrem să mâncăm
carne tot timpul. Dacă ne-am învăţa să mâncăm mai puţin, atunci nu ar mai trebui să injectăm
găinile pentru a le putea vinde la 20 sau 30 de zile de la perioada incubaţiei. Un pui de găină care
cântăreşte 1 kg la 30 de zile este total nefiresc. Să obţii produse uriaşe cu ajutorul chimicalelor şi
a ingineriei genetice, şi mai ştiu eu ce, este nefiresc.
Merită să ne întoarcem la psalmul 16 unde psalmistul spune: oamenii acestei lumi sunt cei ce
se satură cu necurăţie, şi de cele ascunse ale tale s-a umplut pântecele lor. Iară eu, spune
psalmistul, sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta. (Psalmul 16, 14-15).
 Aceasta este tabăra lui Set. Cealaltă tabără ce mănâncă cele ascunse este tabăra lui Cain.
Acest lucru este foarte important. Vedem astfel că omul credincios este mulţumit şi se satură cu
slava lui Dumnezeu, şi lucrează pământul foarte simplu. Îl vede pe Dumnezeu, şi se satură.
Dumnezeu îl satură. De aceea el ia de la natură doar strictul necesar, fără a sili natura.
Acesta este înţelesul a ceea ce a spus Domnul, nu numai cu pâine trăieşte omul
(Deuteronomul 8, 3, Matei 4, 4, Luca 4, 4).
Din momentul în care credem că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu cuvântul lui
Dumnezeu şi viziunea lui Dumnezeu, se instalează echilibrul puterilor naturii. Apoi, torturile
civilizaţiei contemporane ce chinuie omul de astăzi nu vor mai exista.
Echilibrul puterilor naturii este chiar ideea relevată de vechii greci în mitul lui Eol, zeul
vânturilor. Eol a legat vânturile puternice şi le-a băgat într-un burduf. I-a spus lui Ulise în
Odisea: Vei ajunge la destinaţia ta, atât timp cât nu vei umbla la secretul acestui burduf. Ei bine,
la un moment dat, Ulise a adormit şi marinarii săi nu şi-au putut stăpâni curiozitatea. Vroiau să
vadă comoara ascunsă în acel burduf misterios. Când au deschis burduful, au slobozit şi
vânturile; corabia a fost aproape distrusă şi a fost târâtă înapoi până la insula zeului Eol, care nu
a fost deloc mulţumit, deoarece le spusese clar să nu deschidă burduful până nu ajung acasă, în
Itaca.
Mai este o pildă dintr-o piesă muzicală despre ucenicul nou al unui magician care, într-o zi
când stăpânul său lipsea, a încercat câteva din formulele magice ale stăpânului, pentru a primi
ajutor la treburi. A început să citească şi dracii au apărut zicând: „La ordin”. Le-a poruncit să
spele şi frece podelele atelierului. În vreme ce aceştia aduceau găleţile cu apă, ucenicul gândea:
„Ce uşor este, toată apa de care am nevoie, fără nici un efort”. Ei bine, găleţile de apă au
continuat să vină, una după alta, fără să se mai oprească. A început să se îngrijoreze, spunându-le
că au adus destul şi să se oprească! Dar ei continuau fără oprire, găleată după găleată; apa a
început să se ridice, lucrurile au început să plutească prin odaie. Deodată, stăpânul s-a întors
acasă şi l-a întrebat ce se întâmplă. El ştia secretul şi a putut să pună puterile naturii, elementul
drăcesc, înapoi la locul său.
Dragii mei, omul a descoperit şi a eliberat elementul demonic în natură, dar acum nu-l mai
poate stăpâni. Nu există vreo metodă sigură de a recicla energia atomică şi de a controla toate
focoasele nucleare ce ameninţă omenirea.
Există o suferinţă în privinţa acestor lucruri, deoarece controlul asupra puterilor naturii a fost
pierdut. Cu toate că civilizaţia a eliberat aceste puteri cu intenţia, precum pretind oamenii de
ştiinţă, de a le folosi în beneficiul omenirii, radiaţia, poluarea chimică şi industrială sunt foarte
dăunătoare omului şi mediului său, chiar şi în vremuri paşnice.
Toată această suferinţă face parte din a cincea plagă, ce se va abate asupra omenirii cu
sunetul de trâmbiţă al îngerului, şi care a început să fie împlinită în special în veacul al XX-lea.
Descrierea acestei plăgi se sfârşeşte cu această relatare finală: Întâiul vai a trecut; iată vine încă
un vai şi încă unul după acestea.
Suntem avertizaţi de venirea a încă două plăgi, încă şi mai îngrozitoare (Următorul „vai” este
o bătălie feroce ce are loc în Mesopotamia, Irakul şi Iranul de azi). Primul vai pomenit serveşte
ca avertisment pentru următoarele două plăgi, încă şi mai îngrozitoare care urmează. Este plaga
care ne îndreaptă către pocăinţă. Dacă nu ne pocăim, dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu (şi am
mai spus acest lucru, dragii mei) urmează încă două vaiuri.
Ne vom pocăi oare?