GRINZI CU ZĂBRELE

1.Alcǎtuirea şi clasificarea grinzilor cu zǎbrele sudate

Grinzile cu zǎbrele sunt construcţii sau elemente de construcţii alcǎtuite din

tǎlpi, diagonale, montanţi şi piese de legătură (gusee şi fururi), care în ansamblu
lucreazǎ la încovoiere.

Fig.1. Grindă cu zăbrele – detaliu

Barele grinzii care fac legǎtura cu tǎlpile sunt legate de acestea în noduri care
sunt considerate articulaţii perfecte. Axele barelor se gǎsesc într-un plan şi
intersecţia lor într-un nod trebuie fǎcutǎ într-un acelaşi punct.
Regula practicǎ pentru ca o grindǎ cu zǎbrele sǎ formeze un sistem static
indeformabil este ca sistemul sǎ aibǎ un numǎr minim de bare şi sǎ formeze o
reţea continuǎ de triunghiuri. Grinda simplu rezematǎ este static determinatǎ
dacǎ este îndeplinitǎ condiţia:

b= 2n - 3 (1)
unde:
• b – este numǎrul barelor care formeazǎ sistemul;
• n – numǎrul nodurilor sistemului.
Pentru ca deplasǎrile nodurilor la încǎrcǎri obişnuite sǎ nu fie mari, unghiul
dintre barele aceluiaşi triunghi trebuie sǎ fie mare.
Grinzile cu zăbrele pot avea o formă oarecare, aceasta şi alcătuirea constructivă
fiind determinate de destinaţia, de mărimea lor şi de mărimea încărcărilor.
Astfel, se pot distinge grinzi:
• cu tălpi paralele;
• cu tălpi frânte;
• cu noduri dispuse pe o curbă.
 Fig.2. Alcătuirea exterioară a grinzii cu zăbrele

În privinţa alcătuirii interioare a grinzilor cu zăbrele se disting:

• Sistem triunghiular;
• Sistem triunghiular cu montanţi suplimentari;
• Sistem dreptunghiular;
• Sistem cu diagonale încrucişate;
• Sistem în K sau cu semi-diagonale.

Fig.3. Alcătuirea interioară a grinzii cu zăbrele

2
Fiecare sistem prezintă anumite avantaje, printre care se remarcă sistemul
dreptunghiular cu toate diagonalele întinse, foarte rigid dar static nedeterminat
interior şi sistemul în K cu diagonale mai scurte.

2. Dimensiunile principale ale grinzilor cu zăbrele

Grinzile cu zăbrele au ca dimensiuni principale, figura 4:

Fig. 4. Dimensiunile grinzii cu zăbrele

• L – lungimea grinzii;
Determinarea lungimii grinzii cu zăbrele se face în funcţie de deschiderea dintre
reazeme, anume dintre feţele interioare ale acestora L0 folosind relaţia :

L = L0 + 500mm (2)

• h – înălţimea grinzii cu zăbrele;

Înălţimea grinzii cu zăbrele se poate determina din condiţii constructive,
funcţionale dar şi analitic din condiţii de rigiditate şi greutate minimă.
Pentru determinarea înălţimii din condiţia greutăţii minime se are în vedere
faptul că efortul în tălpi este invers proporţional cu înălţimea, la creşterea
înălţimii scăzând greutatea tălpilor. La o înălţime mare însă greutatea zăbrelelor
creşte. Se pune problema găsirii unei înălţimi optime a grinzii la care greutatea
totală să fie un minim.
În general dacă se admite că greutatea tălpilor scade hiperbolic când înălţimea
creşte, iar greutatea diagonalelor creşte liniar cu înălţimea grinzii, se poate scrie:

ct
G= + cz h (3)
h

Din condiţia de minim se obţine:

dG c
= − t2 + c z = 0 (4)
dh h

de unde:
ct
= cz h (5)
h

3
Adică se realizează un consum de material minim când greutatea tălpilor este
egală cu cea a zăbrelelor.
În cazul grinzilor cu tălpi paralele, se poate determina cu uşurinţă înălţimea din
condiţia de rigiditate cu ajutorul unei relaţii de forma:

L
h≥ (6)
f E
3,7 ⋅ a ⋅ −2
L σa

în care:

fa – este săgeata admisă;

L – deschiderea grinzii;

E – modulul de elasticitate;

σa – tensiunea admisă în tălpi.
Practic înălţimea grinzilor cu zăbrele se adoptă în funcţie de lungimea acestora,
astfel:
 pentru ferme: h=(1/6…1/10)L;
 pentru poduri rulante: h=(1/12…1/14)L;
 pentru poduri de şosea: h=(1/7…1/10)L;
 pentru poduri de cale ferată: h=(1/6…1/10)L.
• hr – înălţimea pe reazem.
Pentru grinzi trapezoidale sau poligonale este necesar să se stabilească şi
înălţimea pe reazem, care se recomandă să se determine:
 funcţie de deschidere: hr=(1/10…1/15)L;
 funcţie de înălţimea maximă: hr=(0,4…0,8)h.
Odată stabilite dimensiunile principale ale grinzii cu zăbrele, lungimile barelor
componente se determină prin calcul geometric funcţie de alcătuirea exterioară
şi interioară aleasă.

3. Înclinarea optimă a diagonalelor

O problemă importantă ce se pune grinzilor cu zăbrele este înclinarea

diagonalelor, de care depinde direct lungimea acestora şi efortul preluat de ele.
După stabilirea numărului convenabil de panouri, astfel încât să rezulte o grindă
cu alcătuire exterioară simetrică, se stabileşte alcătuirea interioară, de asemenea
simetrică.
Efortul dintr-o diagonală a unei grinzi cu tălpi paralele, pentru care se consideră
cunoscută înclinarea faţă de talpă, poate fi exprimat prin relaţia:

T0
D= = A ⋅σ a (7)
sin α
unde:
• D – este efortul din bara diagonală;
• T0 – forţa tăietoare în secţiunea considerată a grinzii;

4
 • α – înclinarea diagonalei din panoul considerat;
• A – aria secţiunii diagonalei;
• σa – tensiunea admisibilă a materialului din care este executată
diagonala.
Întrucât forţa tăietoare variază de-a lungul grinzii, efortul din diagonală poate fi
menţinut prin varierea unghiului de înclinare sau secţiunii barei. De obicei se
modifică secţiunea barei, astfel că se pune problema stabilirii unghiului de
înclinare a barelor diagonale care să asigure o grindă cu greutatea cât mai mică.
Fie porţiunea de grindă cu tălpi paralele, sistem dreptunghiular, prezentată în
figura 5:

Fig. 5. Grindă cu tălpi paralele – schemă de calcul

Greutatea diagonalei pe porţiunea ds, corespunzătoare lungimii dx a grinzii, se

exprimă prin relaţia:

dG = γ ⋅ A ⋅ ds (8)

Având în vedere egalităţile:

 T0
 A = σ ⋅ sin α

a
(9)
ds = dx
 cos α
se mai poate scrie:

T0 dx
dG = y ⋅ ⋅ (10)
σ a ⋅ sin α cos α
sau:

2 ⋅γ T0
dG = ⋅ ⋅ dx (11)
σa sin 2α

5
Se vede ca minimul greutăţii se obţine pentru sin 2 = 1 şi deci = 45 este
unghiul de înclinare optimă a diagonalelor.
În cazul grinzilor sistem dreptunghiular, greutatea pe un panou de mărime a se
exprima cu relaţia:

Ga = γ ⋅ ( Ad ⋅ ld + Am ⋅ h ) (12)
unde:
• Ad, ld - sunt secţiunea şi lungimea diagonalei;
• Am, h - secţiunea şi lungimea montanţilor.
Nu s-a luat în considerare greutatea tălpilor care nu este influenţată de unghiul
de înclinare a diagonalei.
Înlocuind secţiunile cu expresiile corespunzătoare din relaţiile eforturilor se
poate scrie:

 T0 T 
Ga = γ  ⋅ ld + 0 ⋅ h  (13)
 σ a ⋅ sin α σa 

Având în vedere că:

h = a ⋅ tgα

 h a (14)
ld = sin α = cos α

greutatea pe unitatea de lungime a panoului va fi exprimată în final prin relaţia:

Ga γ ⋅ T0  1 
= ⋅  2tgα +  (15)
a σa  tgα 

Minimul greutăţii pe unitatea de lungime se obţine pentru:

G 
d a 
 a  = λ ⋅ T0  2 1 − 1  = 0
  (16)
dα σ a  cos 2 α sin 2 α 

adică:
2
tgα = (17)
2

Rezultă că înclinarea optimă a diagonalei trebuie să fie α ≈ 35° .

Practic înclinarea diagonalelor, la orice sistem de grindă cu zăbrele, se ia
α ≈ 35° …50°.

6
 4. Calculul eforturilor din barele grinzii cu zăbrele.

La grinzile cu zăbrele încărcările se aplică în noduri, conform principiului

aplicării indirecte a încărcărilor şi rezultă în bare numai eforturi axiale.
Determinarea eforturilor din bare se poate face analitic prin metodele izolării
nodurilor sau secţiunilor (metoda Ritter) şi grafic cu epura Cremona. Situaţia
particulară de încărcare considerată permite stabilirea unor expresii generale
pentru eforturile din diferite categorii de bare.

4.1. Eforturi în barele tălpilor. Metoda secţiunilor

Fie o grindă cu zăbrele, prezentată împreună cu grinda dreaptă corespunzătoare,

pentru care s-au determinat reacţiunile şi s-a trasat diagrama de momente
încovoietoare, figura 6:

Fig. 6. Eforturi în barele grinzii cu zăbrele – metoda secţiunilor

Secţionând grinda cu zăbrele în două părţi, fiecare din acestea se va găsi în

echilibru sub acţiunea forţelor exterioare şi a eforturilor din barele secţionate
care sunt necunoscutele problemei. Secţiunea va trebui să întâlnească cel mult
trei bare în care eforturile sunt necunoscute, deoarece în plan se dispune de trei
ecuaţii de echilibru. Se poate afla efortul dintr-o bară a tălpii scriind o ecuaţie de
echilibru în aşa fel încât aceasta să conţină numai o necunoscută.

7
 Fig. 7. Determinarea efortului din talpă prin metoda secţiunilor

Pentru cazul secţiunii considerate se determină efortul din bara tălpii

superioare scriind ecuaţia de momente încovoietoare a porţiunii din stânga faţă
de nodul 3, figura 7.
Se obţine astfel:

V1 ⋅ bV1 − F2 ⋅ bF2 + N 24 ⋅ bN 24 = 0 (18)

Se vede că:

V1 ⋅ bV1 − F2 ⋅ bF2 = M 3 s (19)

şi deci:

M 3s
N 24 = − (20)
b N 24

Semnul (-) arată că în bara tălpii superioare, la un moment încovoietor pozitiv

corespund eforturi de compresiune, respectiv la moment încovoietor negativ
corespund eforturi de întindere.
Procedând asemănător, dar scriind ecuaţia de momente încovoietoare a porţiunii
din dreapta faţă de nodul 4, se determină efortul din bara tălpii inferioare, cu o
relaţie de forma:

M 4d
N 53 = (21)
h4

unde h4 este distanţa nodului 4 faţă de talpa inferioară.

Se poate spune că barele tălpii inferioare sunt întinse la moment încovoietor
pozitiv şi respectiv comprimate la moment încovoietor negativ.
Dacă se modifica forma grinzii, natura eforturilor din barele tălpilor rămâne
aceeaşi, modificându-se mărimea lor.
Prin alegerea convenabilă ca poziţie a secţiunii, poate fi determinat efortul din
orice bară aparţinând tălpilor grinzii cu zăbrele.

8
 4.2. Eforturi în diagonale. Metoda secţiunilor

Pentru oricare din cele două porţiuni obţinute prin considerarea unei secţiuni
poate fi scrisă o ecuaţie de proiecţii.
Considerând figura 7, pentru partea stângă a secţiunii poate fi scrisă proiecţia
eforturilor pe direcţia tălpii inferioare şi aceasta are forma:

N 24 ⋅ cos β + N 34 ⋅ cos α + N 35 = 0 (22)

Efortul din diagonal va fi, ca urmare;

N 34 = −
1
(N 24 ⋅ cos β + N 35 ) (23)
cos α

Ţinând seama de relaţiile 20 şi 21, precum şi de egalitatea:

Nij = Nji (24)

unde i şi j sunt nodurile ce mărginesc o bară oarecare a grinzii cu zăbrele, se mai

poate scrie:

1  M 3 s M 

N 34 = cos β − 4 d (25)
cos α  b N 24 h4 


Efortul din diagonală poate fi de întindere sau de compresiune funcţie de semnul

sumei din paranteză.

4.3. Eforturi în montanţi. Metoda secţiunilor

Pentru determinarea eforturilor în montanţi se foloseşte condiţia de echilibru a

nodurilor de la extremităţile montantului, ţinând seama dacă încărcările sunt
aplicate în nodurile de la talpa superioară sau în cele de la talpa inferioară.
Astfel dacă încărcările sunt aplicate la talpa superioară, efortul în montant se
obţine izolând nodul de la talpa inferioară şi invers.
Fie o grindă cu mai multe panouri, cu încărcări la talpa superioară, căreia să i se
determine efortul din bara montant 46.

9
 Fig. 7. Determinarea efortului din montant prin metoda secţiunilor

Încărcarea fiind aplicată la talpa superioară se va izola nodul de la talpa

inferioară 4 şi se vor scrie momentele faţă de nodul 3 de la talpa inferioară. Se
obţine:

N 42 ⋅ h (42 )3 − N 46 ⋅ h (46 )3 − N 45 ⋅ l (45 )3 = 0 (26)

sau:

⋅ [N 42 ⋅ h(42 )3 − N 46 ⋅ h(46 )3 ]
1
N 45 = (27)
l ( 45 )3

Având în vedere că:

 M 3d
 N 42 = h
 (42 )3
 (28)
 N = M 5d
 46 h(46 )5

se obţine pentru efortul din bara montant, mărimea:

1  h(46 )3 
N 45 = ⋅  M 3d − M 5 d  (29)
l ( 45)3  h(46 )5 

Pentru încărcări aplicate la talpa inferioară se izolează nodul de la talpa

superioară şi se scriu momentele faţă de nodul tălpii inferioare, procedând în
continuare ca în cazul precedent.

4.4. Eforturi în barele grinzii cu zăbrele. Metoda izolării nodurilor

La baza metodei izolării nodurilor stă următorul principiu: structura de bază

(grinda cu zăbrele) fiind în echilibru înseamnă că fiecare nod (fiecare element)
izolat al acestuia, acţionat de forţele exterioare date, forţele de legătura cu
exteriorul şi eforturile în bare trebuie să fie în echilibru.

10
După determinarea reacţiunilor, se separă fiecare nod în parte, plecând de la un
nod care are cel mult două necunoscute (reacţiuni sau eforturi în bare), aceasta
deoarece în plan, pentru forţe concurente se pot scrie două ecuaţii de echilibru:

Σ Prx = 0
 (30)
Σ Pr y = 0
Pentru nodul i din figura 8:

Fig. 8. Determinarea eforturilor prin metoda izolării nodurilor

unde se cunosc eforturile Fi,i-2 şi Fi,i-1, se pot calcula eforturile necunoscute din
barele i+1 şi i+2 rezolvând sistemul format din ecuaţiile de proiecţie pe două
direcţii convenabile a tuturor eforturilor ce concură în nod:

− F1,1− 2 − Fi ,i −1 cos α i −1 + N i ,i +1 cos α i +1 + N i ,i + 2 = 0

 (31)
 Fi ,i −1 sin α i −1 + N i ,i +1 sin α i +1 − Fi = 0

Pentru determinarea sensului efortului se presupune iniţial că în toate barele

există tensiuni de întindere, deci sensul forţei interioare în lungul barei este de la
nod spre interiorul barei. Dacă din rezolvarea ecuaţiilor de proiecţii se obţin
valori pozitive există intr-adevăr tensiuni de întindere în barele considerate.
Dacă din calcule, în unele bare rezultă valori negative, în acele bare eforturile
sunt de compresiune.
Plecând de la un nod cu două necunoscute, metoda se aplica succesiv tuturor
nodurilor, ţinându-se seama că fiecare bară intră în echilibrul a două noduri
oarecare i, j şi că în lungul întregii bare solicitarea este aceeaşi:

Nij = Nji (32)

5. Alcătuirea secţiunilor barelor grinzilor cu zăbrele

Secţiunea barelor grinzilor cu zăbrele se alcătuieşte ţinând seama de o serie de

factori precum:
• felul şi mărimea efortului din bară;
• mărimea şi forma grinzii cu zăbrele;
• modul de execuţie;
• economie de metal şi manoperă.

11
De asemenea trebuie avute în vedere următoarele indicaţii:

barele vor avea secţiunea simetrică în raport cu planul de acţiune al
forţelor;

axele centrelor de greutate a barelor vor coincide cu axele geometrice
ale sistemului;

pe cât posibil se vor folosi elemente normalizate;

secţiunile barelor se vor alcătui cât mai simplu în aşa fel încât să se
permită o execuţie uşoară;

secţiunile vor fi astfel alcătuite încât să aibă o rigiditate mare, pentru a
împiedeca deformarea barelor la transport, la montaj şi vibrarea în
exploatare;

la alcătuire se va ţine seama de posibilităţile ulterioare de întreţinere şi
vopsire;

forma şi mărimea secţiunii elementelor ce compun barele unei grinzi
se aleg în funcţie de felul şi mărimea forţelor axiale din bare (de
tracţiune sau compresiune).
La barele întinse materialul se poate grupa în jurul axei, deci forma secţiunii şi
distribuţia materialului în secţiune nu prezintă importanţă pentru comportarea la
rezistenţă a barei.
La barele comprimate intervine fenomenul de flambaj şi de aceea materialul se
îndepărtează de axe, deci distribuţia materialului în secţiune are o deosebită
importanţă pentru capacitatea portantă în exploatare a barei.
În alcătuirea barelor construcţiilor cu zăbrele se deosebesc bare cu un perete
(figura 9. a, b, c, d, e, f) şi bare cu doi pereţi (figura 9. r, s, t) la care elementele
sunt depărtate.

12
 6. Elemente de calcul pentru bare întinse
6.1. Tipuri de secţiuni ale elementelor întinse

Alegerea alcătuirii secţiunii barelor întinse ale grinzilor cu zăbrele se face, după
cum prinderea în noduri necesită gusee dispuse într-un plan sau două planuri
paralele, ţinând seama de recomandările din schema cuprinsă în figura 9:

Fig. 9. Tipuri de secţiuni ale elementelor întinse

S – sudate; N – nituite

Aşa cum se vede în figura 9, secţiunea compusă a barei poate fi realizată

folosind numai profile laminate, profile laminate şi platbande sau numai
platbande.

13
 6. 2. Dimensionarea barelor întinse

Pentru dimensionarea barelor solicitate la întindere este necesar să se parcurgă

etapele cuprinse în schema din figura 10:

Fig. 10. Etapele dimensionării barelor întinse

Mărimile care intervin în relaţiile indicate în figura 10, fie sunt determinate prin
calculele efectuate anterior, fie se scot din tabele, corespunzător necesităţii
impuse de pasul considerat.

14
Dacă una din condiţiile de verificare nu este îndeplinită se revine asupra
dimensionării în sensul ajustării acelor parametri care influenţează asupra
condiţiei respective.

6.3. Solidarizarea elementelor întinse

Întrucât barele grinzilor cu zăbrele pot fi realizare şi din elemente îmbinate,

trebuie luate măsuri pentru ca ansamblul elementelor ce formează bara să se
comporte ca un tot unitar.
Funcţie de distanţa dintre elementele componente ale secţiunii barei se pot
întâlni situaţiile prezentate în figura 11:

Fig.11. Variante de solidarizare a barelor întinse funcţie de distanţa între componente

Pot apărea situaţiile:

• bară din elemente alipite, figura 11.a:
În acest caz cele două profile se solidarizează prin cusături de sudură care
trebuie să respecte relaţiile:

l ≤ 15t
 (33)
e ≤ 5l

în care:

15

l – este lungimea sudurii;

t – grosimea componentei mai subţiri;

e – pasul cordoanelor de sudură.
• bară din elemente puţin depărtate, figura 11.b;
Solidarizarea se asigură în acest caz cu plăcuţe distanţiere introduse între
elementele componente ale secţiunii barei. Distanţa minimă între cele două
profile se determină astfel încât să se asigure întreţinerea şi în general:

h
10 ≤ s ≤ (34)
10

unde:

s – este grosimea plăcuţei distanţiere;

h – lăţimea aripii mărginaşe a profilului care se rigidizează.
Distanţa maximă între plăcuţele de solidarizare a unei bare întinse se determină
cu relaţia:

l1 ≤ 80 ⋅ i1 (35)

unde:

l1 – este distanţa maximă între plăcuţele distanţiere ale unei bare
întinse;

i1 – raza de inerţie a unui singur profil faţă de axa paralelă cu planul de
simetrie în care se dispun plăcuţele.
• bară din elemente mult depărtate, când se deosebesc două cazuri:

solidarizare cu plăcuţe figura 11.c;

solidarizare cu zăbreluţe figura 11.d.
Distanţa între punctele de solidarizare se determină cu relaţiile folosite şi în
cazul precedent, relaţia (35).

7. Elemente de calcul pentru bare comprimate centric

7.1. Tipuri de secţiuni ale elementelor centric

Alegerea alcătuirii secţiunii barelor comprimate centric ale grinzilor cu zăbrele

se face, ca şi în cazul barelor întinse, după cum prinderea în noduri necesită
gusee dispuse într-un plan sau două planuri paralele, ţinând seama de
recomandările din schema cuprinsă în figura 12:
Se poate constata că alcătuirea secţiunii compuse este astfel realizată încât
materialul să fie distribuit cât mai departe de axa centrală, urmărind obţinerea
unor caracteristici mecanice care să asigure o comportare corespunzătoare a
barei la solicitarea de compresiune.

16
 Fig. 12. Tipuri de secţiuni ale elementelor comprimate
S – sudate; N – nituite

7.2. Alegerea secţiunii barelor comprimate centric

Barele supuse la compresiune pot fi influenţate de fenomenul de flambaj, astfel

că acestea se vor calcula diferit, funcţie de metoda de calcul aleasă. Indiferent de
metodă, dimensionarea se face cu relaţia:

N
Anec = (36)
ϕ ⋅σ a

17
unde este coeficientul de flambaj, care fiind necunoscut se determină în
funcţie de metoda aleasă.
Pentru alegerea secţiunii barelor comprimate centric se pot folosi:
• metoda razelor aproximative de giraţie;
• metoda coeficientului de profil;
• metoda mixtă.

7. 2.1. Metoda razelor aproximative de giraţie

Funcţie de elementele cunoscute: efort axial în bară, lungimi de flambaj şi

materialul folosit se poate propune un tip de secţiune dintre cele recomandate
anterior pentru care se admit razele de inerţie, respectiv zvelteţile barei pe cele
două direcţii:

 l fx
λ x = ≤ λa
 ix
 (37)
λ = l y ≤ λ
 y iy a


În funcţie de max. (λx, λy) se scoate din tabele coeficientul de flambaj ϕ care se
introduce în relaţia (36), pentru determinarea ariei necesare.
Tot din tabele pot fi scoşi coeficienţii razelor de giraţie αx αy - corespunzători
secţiunii alese, funcţie de care se pot determina înălţimea şi lăţimea secţiunii
barei.
Admiţând că pentru o secţiune de formă cunoscută, razele de giraţie rămân
practic proporţionale cu dimensiunile secţiunii, h şi b pentru cazul considerat, se
poate scrie:

ix = α x ⋅ h
 (38)
i y = α y ⋅ b

Ţinând seama de relaţiile (37) şi (38) se pot determina dimensiunile necesare cu

relaţiile date în figura 13 etapa 5.
Cunoscând mărimile necesare, se pot stabili elementele secţiunii efective, figura
13 etapa 6, care se folosesc pentru verificările la condiţiile de zvelteţe, de
rezistenţă sau de stabilitate, conform indicaţiilor din figura 16.
Dacă nu este îndeplinită una din aceste verificări, se adoptă un profil cu alte raze
de giraţie, corectând astfel secţiunea până este satisfăcută relaţia de verificare
respectivă.
Principalele etape ce trebuie parcurse în cadrul metodei razelor aproximative de
giraţie sunt prezentate în figura 13:

18
 Fig. 13. Etapele dimensionării barelor comprimate centric
prin metoda razelor aproximative de giraţie

Metoda prezintă avantajul că alegerea secţiunii se face în funcţie de trei

elemente (A, h, b), ceea ce este important în cazul secţiunilor compuse din mai
multe elemente laminate sau în cazul lungimilor de flambaj mult diferite.
Dezavantajul metodei constă în necesitatea aproximării cu cât mai mare
exactitate a zvelteţii barei.

7.2.2. Metoda coeficientului de profil

Pentru fiecare tip de secţiune se poate determina coeficientul de profil cu relaţia:

19
 A2
K= (39)
Ii
unde:
• A – este aria secţiunii;
• Ii – momentul de inerţie al secţiunii în raport cu axa i.
Necunoscând secţiunea decât ca forma se poate scoate valoarea coeficientului de
profil din tabele funcţie de aceasta.
Principalele etape în dimensionarea barelor comprimate centric prin această
metodă sunt prezentate în figura 14:

Fig. 14. Etapele dimensionării barelor comprimate centric

prin metoda coeficientului de profil

Cu valoarea aleasă se calculează coeficienţii ξx , ξy cu relaţiile din figura 14

etapa 3 şi apoi funcţie de max (ξx , ξy), se poate scoate din table coeficientul de
flambaj care se introduce în relaţia de dimensionare.

20
Metoda este expeditivă în cazul secţiunilor unitare şi compuse simple. În cazul
secţiunilor compuse complicate sau cu lungimi de flambaj mult diferite,
deoarece elementele component se aleg numai în funcţie de Anec , metoda
devine greoaie.

7.2.3. Metoda mixtă

Folosirea acestei metode presupune determinarea coeficientului de flambaj şi

deci a Anec prin metoda coeficientului de profil iar a hnec şi bnec prin metoda
razelor aproximative de giraţie.
În figura 15, sunt prezentate etapele calcului de dimensionare a secţiunii barelor
comprimate centric prin metoda mixtă:

21
 Fig. 15. Etapele dimensionării barelor comprimate centric
prin metoda mixtă

Metoda mixtă îmbină avantajele pe care le oferă metodele analizate anterior,

astfel că se poate obţine foarte repede , chiar de la prima încercare , secţiunea
care să îndeplinească toate condiţiile impuse de verificarea ei.
Alegerea secţiunii barelor comprimate centric nu necesită totdeauna
determinarea celor trei parametri A, h , b , existând indicaţii asupra parametrilor
funcţie de care se alege secţiunea în tabele.

22
 7. 3. Verificarea secţiunii barelor comprimate centric

Verificarea la compresiune centrică a barelor cu secţiunea unitară sau compusă

din elemente alipite şi a barelor cu secţiunea compusă din elemente puţin
depărtate se face după etapele prezentate în figura 16:

Fig. 16. Etapele verificării la compresiunea centrică

În cazul barelor cu secţiunea din elemente mult depărtate verificarea se face în

mod diferit după axa care întâlneşte materialul, respectiv după axa care nu
întâlneşte materialul, ţinând seama totodată de modul de solidarizare, cu plăcuţe
sau cu zăbreluţe.

7. 4. Solidarizarea barelor comprimate centric

Barele cu secţiunea compusă se consideră că lucrează ca un tot unitar atunci

când se asigură o solidarizare corespunzătoare între elementele secţiunii.
Solidarizarea barelor comprimate centric se realizează la fel ca şi pentru barele
întinse, cu deosebirea că distanţele ce trebuie asigurate între elementele de

23
solidarizare sunt mai mici ca urmare a tendinţei mai accentuate spre pierderea
stabilităţii.
Dimensiunile elementelor de solidarizare a barelor cu secţiuni compuse din
elemente alipite şi din elemente puţin depărtate se prezintă în figura 17:

Fig. 17. Solidarizarea barelor comprimate centric cu secţiuni:

a – compuse din elemente alipite; b – compuse din elemente depărtate

Ca şi în cazul barelor întinse, i1 este raza de inerţie a unui element al secţiunii

faţă de axa paralelă cu planul plăcuţei.
Elementele unei bare comprimate se solidarizează cu cel puţin două plăcuţe de
solidarizare.

8. Prinderea barelor în noduri

Nodurile sudate sunt uşor de alcătuit şi prezintă o mare elasticitate în alegerea

soluţiei. Se pot alcătui variate forme de noduri cu sau fără elemente de legătură
(gusee), întotdeauna pornind de la cunoaşterea direcţiei axelor barelor.
Atunci când se folosesc, se recomandă forme de gusee cât mai simple pentru o
execuţie uşoară. În general acestea au forme dreptunghiulare, trapezoidale sau
poligonale, întotdeauna însă cu cel puţin două laturi paralele.
Funcţie de alcătuirea secţiunii barei nodurile pot avea diferite soluţii
constructive, prezentate în figura 18:

Fig. 18. Soluţii de noduri:

a – fără gusee; b – cu guseu alăturat; c – cu guseu intercalat; d – cu guseu introdus

24
În mod obişnuit se pot întâlni:
• noduri din profile din două părţi, cu guseu introdus şi sudat prin
suprapunere;
• noduri cu tălpi monobloc (profil T) şi diagonalele din două părţi, cu
guseu sudat cap la cap;
• noduri cu tălpi monobloc (profil T) şi diagonalele din două părţi, cu
guseu introdus şi sudat cap la cap;
• noduri cu tălpi monobloc (profil T) şi cu diagonale (profil T) crestate;
• noduri cu tălpi monobloc (profil I) şi cu diagonalele (profil T) tăiate
oblic;
• noduri din ţevi pătrate cu diagonale tăiate oblic;
• noduri cu tălpi monobloc (profil T), cu diagonale şi montanţi din două
părţi, cu guseu sudat cap la cap;
• noduri cu tălpi monobloc (profil U) şi, cu diagonale (profil T) prelucrate
corespunzător. În nodurile realizate la o talpă inferioară – întinsă – se vor
evita cusăturile transversale care constituie concentratori de eforturi;
• noduri din ţevi circulare cu diagonalele prelucrate după forma tălpilor;
• noduri din ţevi circulare, cu diagonale crestate şi fasonate sudate pe
guseu introdus în tălpi;
• noduri din ţevi circulare, cu diagonale crestate şi fasonate sudate pe
guseu alăturat întărit cu nervuri.
La realizarea nodului cu gusee trebuie avute în vedere o serie de recomandări,
aşa cum sunt prezentate în figura 19:

Fig. 19. Recomandări constructive la realizarea nodului

Pe lângă recomandările din figura 20 se mai au în vedere:

• dacă profilele se prind de gusee şi prin sudură pe partea frontală
lungimea cordoanelor laterale se poate reduce la 10a;
• sudarea nodurilor se face simetric începând de la mijlocul grinzii spre
extremităţi;

25
 • în cazul nodurilor care au suduri cap la cap e necesar ca lungimea barelor
şi mărimea rosturilor de sudare să fie respectate riguros, conform
proiectului şi tehnologiei de execuţie pentru a nu da naştere la deformaţii
mari;
• la grinzile greu solicitate sau de lungime mare, deformaţia poate fi
redusă prin contrasăgeată tehnologică sau prin stabilirea lungimii barelor
ţinând seama de mărimea şi de felul efortului din bare cu ajutorul
relaţiei:

 σ
lef = l ⋅ 1 ±  (41)
 E

• se recomandă ca sudurile care prind barele la noduri să fie întoarse la

capătul barelor cu cel puţin 2a, aceasta, deoarece la capetele sudurilor
terminate pe laturile longitudinale apar de multe ori amorse de fisuri;
• Nerespectarea distanţei de 30 40 mm, între cordoanele de sudură care
prind diagonalele şi cele care prind tălpile de guseu, constituie cauza
care duce la fisurarea guseului.

9. Calculul prinderii barelor în noduri

9.1. Nod format dintr-un profil L şi un guseu

Fie un nod format dintre o bară de tip L sudată la un guseu, aşa cum se prezintă
în din figura 20 :

Fig. 20. Nod dintr-un profil L şi un guseu

În secţiunea periculoasă vor acţiona după cum se prezintă în figura 20.b,

componentele torsorului forţei F:

 Fx = F
 (42)
M z = F ⋅ e

26
Admiţând că cele două cordoane au calibre egale se poate considera că
lungimea totală se distribuie pe acestea astfel ca momentele statice ale
secţiunilor sudurilor să fie egale, adică:

al1e =al2(b-e) , unde a=a1=a2 (43)

În mod analog se consideră că forţa F este preluată parţial de fiecare cordon,

fiecare componentă dând acelaşi moment încovoietor faţă de axa x - x din
planul guseului, astfel că se poate scrie sistemul:

 F1 + F2 = F
 (44)
 F1 ⋅ e = F2 ⋅ (b − e )

Din rezolvarea acestuia se obţin:

 b−e
 F1 = b ⋅ F
 (45)
F = e ⋅ F
 2 b

astfel că tensiunile tangenţiale din cele două cordoane vor fi:

 F1 b−e
t 21 = τ ll1 = a ⋅ l = a ⋅ l ⋅ b ⋅ F
 1 1
 (46)
t = τ = 2 = e ⋅ F
F
 22 ll 2
a ⋅ l2 a ⋅ l2 ⋅ b

Ţinând seama şi de relaţia (43) se constată egalitatea între cele două tensiuni:

τ‫׀׀‬1 = τ‫׀׀‬2 (47)

Datorită momentului încovoietor apar în fiecare cordon eforturi unitare normale

a căror valoare maximă este diferită după cum urmează:

 M z l1 ⋅ M z 6 ⋅ l1 ⋅ e ⋅ F
n12 = W = 2 ⋅ I = a l 3 + l 3 ( )
 z12 z 1 2
 (48)
 n = M z = l2 ⋅ M z = 6 ⋅ l2 ⋅ e ⋅ F
 34 Wz 34 2⋅ Iz (
a l13 + l23 )
Se vede că n12 > n34 şi dacă se admite n = nmax =n12 se obţine:

n 3 2 ⋅ l1e ⋅ F
σ⊥ =τ⊥ = =
2 (
a l13 + l23 ) (49)
astfel că:

27
 σ echs = β ⋅ σ ⊥2 + 3 ⋅ (τ ⊥2 + τ ll2 ) ≤ 0,7 ⋅ R (50)

unde β este un coeficient cu valori care ţin seama de limita de curgere a oţelului,
după cum urmează:
• β = 0,7 pentru σc ≤ 240 N/mm2;
• β = 0,8 pentru 240 < σc ≤ 280 N/mm2;
• β = 0,85 pentru 280 < σc ≤ 340 N/mm2;
• β = 1,0 pentru 340 < σc ≤ 400 N/mm2.
Prin acest coeficient se are în vedere raportul dintre rezistenţa la rupere a
materialului depus şi cea a materialului de bază.
Relaţiile (43) şi (50) formează un sistem de ecuaţii având ca necunoscute
lungimile celor două cordoane de sudură, care permite determinarea mărimii
acestora.

9. 2. Nod format din două profile L şi un guseu

Fie îmbinarea dintre o bară cu secţiunea compusă din două profile L şi un guseu,
solicitată de forţa F situată pe direcţia axei barei, aşa cum se prezintă în figura
21:

Fig. 21. Nod din două profile L şi un guseu

În cele patru cordoane de sudură vor apărea numai tensiuni tangenţiale de tip t2.
Considerând respectate relaţiile:

a1 ⋅ l1 ⋅ e = a 2 ⋅ l 2 ⋅ (b − e )

 F = F1 + F2 (51)
 F ⋅ e = F (b − e )
 1 2

se pot determina tensiunile din fiecare cordon şi acestea sunt:

28
  F1 (b − e ) ⋅ F
t 21 = τ ll1 = 2 ⋅ a ⋅ l = 2 ⋅ a ⋅ l ⋅ b
 1 1 1 1
 (52)
t = τ = F e⋅ F
2
=
 22 ll 2
2 ⋅ a 2 ⋅ l 2 2 ⋅ a2 ⋅ l 2 ⋅ b

Corelând cele două grupuri de relaţii se constată că tensiunile din cele patru
cordoane de sudură sunt egale:

τ ll = τ ll1 = τ ll 2 (53)

Neexistând alte tensiuni, se obţine:

F ⋅e 3
σ echs = β ⋅ 3 ⋅ τ ll = β ⋅ ⋅ ≤ 0,7 ⋅ R (54)
b ⋅ a2 ⋅ l2 2

Dacă cele două profile L, având fiecare secţiunea Ab sunt capabile de forţa:

Fcap = 2 ⋅ Ab ⋅ R (55)

atunci cele două cordoane vor avea lungimile:

 β ⋅ Fcap ⋅ e ⋅ 3 β ⋅ 3 ⋅ e ⋅ Ab
l2 nec = =
 2 ⋅ a2 ⋅ b ⋅ 0,7 ⋅ R 0,7 ⋅ b ⋅ a2
 (56)
 β ⋅ 3 ⋅ (b − e ) ⋅ Ab
l1nec = 0,7 ⋅ b ⋅ a1


Fiecare din aceste lungimi trebuie să respecte condiţia:

(l1 , l2 ) ≥ 15 ⋅ a = lmin (57)

9. 3. Nod format dintr-o platbandă îmbinată cu inima unui profil T

Fie îmbinarea realizată printr-o cusătură cap la cap la care solicitarea se

realizează pe direcţia axei platbandei înclinată faţă de axa profilului T cu
unghiul ϕ , aşa cum se prezintă în figura 22.a.
Proiecţiile forţei F raportate la secţiunea periculoasă au valorile:

 N = F ⋅ sin ϕ
 (58)
T = F ⋅ cos ϕ

şi vor produce în cordonul de sudură tensiuni normale şi tangenţiale.

29
 Fig. 22. Nod dintr-o platbandă sudată la inima unui profil T

Cunoaşterea tensiunilor normale şi tangenţiale din secţiunea periculoasă:

 N F ⋅ sin ϕ
σ = a ⋅ (l − 2 ⋅ a ) = a ⋅ (l − 2 ⋅ a )
 s s
 (58)
τ = T F ⋅ cos ϕ
=
 a ⋅ (ls − 2 ⋅ a ) a ⋅ (ls − 2 ⋅ a )

permit determinarea tensiunii echivalente, care conform ipotezei a IV-a de

rezistenţă poate fi scrisă sub forma:

2
σ  τ 
σ rez =   + 3 ⋅   ≤ R (59)
 α1   α2 

relaţie care înglobează coeficienţii de reducere a tensiunilor normale α1 = 0,8 şi

tangenţiale α2 = 0,6.
Dacă lungimea cordonului de sudură este insuficientă pentru transmiterea
efortului se poate folosi o îmbinare cu cap mărit, figura 22.b.
In acest caz forţa nu mai acţionează în centrul de greutate al secţiunii
periculoase, astfel că apare un moment încovoietor dat de componenta normală
de mărime M = N*e.
În aceste condiţii apar tensiunile:

 N
σ N =
 a ⋅ (ls − 2 ⋅ a )
 M 6⋅ N ⋅e
σ M = = (60)
 Ws a(ls − 2 ⋅ a )2
 T
τ T =
 a ⋅ (ls − a )

iar tensiunea echivalentă va fi:

2 2
σ +σM  τ 
σ rey =  N  + 3 ⋅  T  ≤ R (61)
 α1   α2 

30
 9. 4. Îmbinarea barelor în noduri prin intermediul guseelor
Fie cazul în care barele, având secţiunea obţinută din două componente se prind
în noduri prin intermediul unui guseu la talpa unei grinzi cu secţiune I aşa cum
se prezintă în figura 23:

Fig. 23. Îmbinarea guseului la bara talpă

După cum se vede, forţele din barele incidente care acţionează asupra guseului
dau o rezultantă care poate fi descompusă după direcţii convenabile:

(62)

Întrucât rezultanta acţionează în punctul 1 al planului tălpii, diferit de punctul 0

care coincide cu centrul de greutate al sudurii, vor apărea în cele două cordoane
de sudură care leagă guseul de talpă, tensiunile:

 ' N N
n = =
 A s 2 ⋅ a ⋅ (l s − 2 ⋅ a)
 " M 3⋅ N ⋅ e
n = = (63)
 Ws a ⋅ (ls − 2 ⋅ a )2
 T T
t 2 = =
 As 2 ⋅ a ⋅ (ls − 2 ⋅ a )

În lipsa eforturilor de tip t1 înseamnă că în secţiunea periculoasă vor lucra

tensiunile:

 n ' + n"
σ ⊥ = τ ⊥ =
 2 (64)
τ = t
 ll 2

astfel că tensiunea echivalentă va fi:

σ echs = β ⋅ (2 ⋅σ ⊥ )2 + 3τ ll2 ≤ α ⋅ σ a = 0,7 ⋅ R (65)

31
În cazul în care talpa grinzii se realizează din două profile U sau L între care se
intercalează guseele, calculul se face în mod analog, deosebirea constând în
numărul cordoanelor pe care se distribuie eforturile.

Figura 24. Guseu introdus între componente

Pentru cazurile prezentate în figura 24, elementele de calcul introduse în relaţiile

(63) sunt:

 As = 4 ⋅ a ⋅ (l s − 2 ⋅ a )

 2 ⋅ a ⋅ (ls − 2 ⋅ a ) (66)
2

Ws =
 3

10. Alcătuirea nodului de reazem al grinzii cu zăbrele

Nodurile prin care grinda cu zăbrele se sprijină pe reazem trebuie să aibă o astfel
de alcătuire încât să transmită aparatului de reazem şi prin acesta suportului
realizat dintr-un material oarecare, reacţiunile corespunzătoare.
Configuraţia nodului de reazem se obţine pornind de la configuraţia nodului de
capăt funcţie de barele care se întâlnesc în acesta şi completarea sa cu o placă de
reazem şi eventuale nervuri transversale sudate perpendicular pe guseul nodului,
aşa cum se prezintă în figura 25:

Figura 25. Noduri de reazem

Dimensiunile elementelor suplimentare, dacă nu există nici-o altă condiţie, se

stabilesc în corespondenţă cu dimensiunile barelor care se întâlnesc în nod,
respectiv cu cele ale guseului.

32
11. Tabele

33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
 Bibliografie

1. Dalban, C., Juncan, N., Şerbescu, C., Varga, Al., Dima, Ş., Construcţii metalice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti-1983.
2. Mateescu, D., Caraba, I., Construcţii metalice-calculul şi proiectarea elementelor din
oţel, Editura tehnică, Bucureţti-1980.
3. Siminea, P., Negrei, L., Construcţii metalice şi tehnologia execuţiei, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti-1975.
4.

66