Sunteți pe pagina 1din 15

Poziţia dominantă.

Abuzul de poziţie dominantă


Abuzul de poziţie dominantă – forma cea mai gravă a practicilor
anticoncurenţiale

Noţiunea de concurenţă

Într-o accepţiune generală, concurenţa reprezintă rivalitatea dintr-un domeniu, fie că este
comercială, industrială sau sportivă. Concurenţa este un domeniu complex, are un caracter
pluridisciplinar îmbinând elemente de drept şi economie, în scopul asigurării condițiilor normale
de producție, schimb și consum. Concurența este ansamblul de acțiuni care duc către realizarea
obiectivelor unei firme în detrimentul alteia. Este o consecință a libertății economice, o rivalitate
între concurenții actuali și potențiali, un mecanism de selecție a întreprinderilor eficiente, ca un
motor de inovație și progres, ca un impediment la monopolizarea pe termen nelimitat a unei
piețe.
În politica de concurență a Uniunii Europene, termenul de concurență este definit ca fiind “o
situație pe piață în care vânzătorii unui produs sau serviciu acționează în mod independent pentru
captarea clientelei, pentru a atinge obiectivul comercial precis, adică un anumit nivel al
beneficiilor, al volumului de vânzări și al cotei de piață.” O concurență loială și nedistorsionată
reprezintă piatra de temelie a unei economii de piață.1

Considerații generale privind practicile de concurență

Principiile Tratatului Uniunii Europene stipulează că statele membre ale comunității


europene vor adopta o politică economică condusă conform respectului principiilor unei
economii de piață deschisă cu liberă concurență. Politicile concurențiale urmăresc un scop precis
care este protejarea concurenței eficiente pe piața comună. Concurența este mecanismul de bază
al economiei de piață ce implică oferta (producători, comercianți) și cererea (clienți,

1
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id298/GLOSAR_UE_TABEL.pdf
intermediari, consumatori). Producătorii oferă mărfuri sau serivicii pe piață, căutând să realizeze
cel mai corect echilibru între calitate și preț. Reacția cea mai eficientă are loc datorită
concurenței care se creează între ofertanți. Astfel, concurența îi face pe toți cei implicați să caute
să ajungă la cel mai bun raport între calitate și preț pentru a acoperi cererea la cel mai înalt grad
cu putință. Concurența este o metodă simplă și eficientă de a garanta consumatorilor un nivel de
excelență în ceea ce privește calitatea și prețul produselor și serviciilor. De asemnea, obligă
firmele să facă eforturi pentru a deveni competitive și eficiente din punct de vedere economic.
Pentru a fi eficientă, concurența acționează pe piața care este formată din ofertanți
independent unul de celalalt. Toți ceilalți participanți de pe piață îi supun pe fiecare dintre aceștia
unei presiuni concurențiale.
Tratatul Uniunii Europene impune interzicerea unor ințelegeri sau practici pentru a-i face pe
ofertanți capabili să exercite astfel de presiuni pe piață.
Acordurile și înțelegerile între întreprinderi încheiate în scopul creșterii producției,
promovării, cercetării științifice și tehnologice pentru asigurarea progresului economic, o
diversitate mai mare de producție, mărfuri de calitate superioară la prețuri mai scăzute, pot avea
efecte benefice asupra pieței și pot influența în cel mai bun mod concurența pe piața internă.
Anumite înțelegeri încheiate între firme prejudiciază concurența. Spre exemplu, o înțelegere
încheiată privind prețurile practicate de “faimoasele carteluri” în care întreprinderile fixează
nivelul prețurilor de comun acord, astfel încât consumatorii nu pot beneficia de concurența dintre
întreprinderile producătoare, în scopul obținerii unor produse de calitate și prețuri rezonabile,
diferențiate și competitive. Pentru consumatorul final, rezultatul este creșterea prețurilor pe piață.
Alte înțelegeri au drept obiect sau efect stabilirea unor condiții pentru funcționarea piețelor,
altele decât cele impuse concurențial. Întreprinderile își alocă anumite cote de producție sau își
împart piața între ele. În Comunitatea europeană, încheierea acestui tip de înțelegeri este interzisă
pentru că deformează concurența și prejudiciază atât alte întreprinderi aflate pe piață sau care
doresc să pătrundă pe piață, cât și pe consumatori.
Dacă există o înțelegere de fixare a prețului, întreprinderile nu mai incearcă să ofere produse
sau servicii noi de calitate bună, la prețuri competitive. Ele nu fac altceva decât să exploateze o
situație pe care au creat-o în detrimentul consumatorilor, care nu mai au libertate de decizie și
alegere a prețurilor sau produse ori forme de distribuire a acestora. În asemenea circumstanțe,
întreprinderile nu mai au grija de a fi realmente competitive și nu mai au niciun stimulant ca să
promoveze inovații, tehnologii noi sau să reducă costurile de producție. Consecința este că ele
oferă produse și servicii scumpe și depășite în timp. În cele din urmă, consumatorii finali vor
plăti mai mult pentru bunuri sau servicii de aceeași calitate, vor avea o gamă de selecție redusă și
nu vor beneficia de progresele tehnice sau economice.
Comportamentul anticoncurențial al câtorva întreprinderi poate prejudicia pe toți operatorii
de pe piață și justifica intervenția autorităților publice.
Sunt interzise acele acorduri între intreprinderi, decizii sau practici concertate care au ca
obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în interiorul spațiului
comunitar și care sunt susceptibile să afecteze comerțul între statele membre. Acordul presupune
adoptarea de către întreprinderile implicate a unui comportament de încălcare sau ocolire a
regulilor pieței interne și ale concurenței. Poate fi consemnat în scris, oral, acceptat tacit, în afara
unei înțelegeri exprese.

Definiția conceptului de dominație

Noțiunea de dominație este un concept pur juridic, sarcina definirii acesteia căzând pe umerii
jurisprudenței instanțelor europene. Împrejurarea de a domina nu este altceva decât o stare de
fapt. Curtea a statuat în cauza United Brands faptul că poziția dominantă reprezintă o poziție de
putere economică a unei întreprinderi de natura a-i permite să stopeze menținerea unei
concurențe efective pe piața relevantă. Totodată, o astfel de putere economică îi confera
întreprinderii facultatea de a adopta comportamente independente într-o măsură semnificativă
față de concurenții, clienții și consumatorii săi. Este vorba despre un dezechilibru concurențial
generat de anumite condiții de fapt care depind mai mult sau mai puțin de voința întreprinderilor
de pe piața respectivă. Dominația individual sau colectivă poate exista în afara oricărui element
intențional pentru că acest concept are o dimensiune faptică.

În funcție de numărul întreprinderilor având poziție dominantă există:

a) O dominație exclusivă (o singură întreprindere) – apare cand întreprinderea se află în


poziție de monopol, de fapt sau legal, precum și situația deținerii unui drept exclusiv de
proprietate intelectuală. Existența unui monopol nu constituie în sine un abuz de poziție
dominantă, fiind necesar a se analiza și ceilalți indicatori mentionați. Este cazul deținerii
unui drept exclusiv de proprietate intelectuală care în sine nu este contrar liberei circulații
(un brevet, o marcă), însă poate deveni prin modul de exploatare. Poziția dominantă
permite societății care beneficiază de pe urma acesteia să influențeze considerabil
condițiile în care va evolua această concurență și nicidecum să o excluda definitiv.
b) O dominație colectivă (mai multe întreprinderi) – întreprinderi care pe aceeași piață
dețin o poziție dominantă dacă între ele există o interdependență de natură a asigura o
strategie comună în mod explicit sau implicit asemănătoare întreprinderii unice aflate în
poziție dominantă. Poziția dominantă colectiva este dezvăluită de natura și termenii unui
acord, de modul de punere în aplicare a acestuia, precum și de legăturile sau factorii de
corelare între întreprinderi care rezultă din acesta.

Monopolurile publice sau întreprinderile învestite cu drepturi speciale sau drepturi exclusive
de a opera pe o anumită piață vor fi considerate ca dominante (spre exemplu, activitatea de
asigurare a furnizării permanente a serviciilor de siguranță reprezintă un drept exclusiv
încredințat de stat unei întreprinderi publice, drept care prin definiție conferă acesteia o poziție
de monopol.

Poziţia dominantă este situaţia în care un agent economic deţine o cotă de piaţă semnificativă
şi este capabil să se comporte, într-o măsură apreciabilă, independent faţă de concurenţii şi
clienţii săi de pe piaţă. În aceste condiţii, agentului economic îi revin obligaţii sporite astfel încât
să nu creeze dezavantaje de natură concurenţială care să aibă ca obiect sau ca efect afectarea
activităţii furnizorilor sau clienților acesteia ori prejudicierea consumatorilor.
O întreprindere are o poziție dominantă cand puterea sa economică îi permite să opereze pe
piață fără să țină cont de reacția concurenților săi, a consumatorilor intermediari și finali.
Uneori poziția dominantă este determinată de conjunctura pieței prin absența unor
competitori, slaba putere economica a concurenților, controlul resurselor, exploatarea
tehnologiei, rețele puternice de distribuție.
În aceste condiții, o întreprindere care are poziție dominantă poate fi tentată să abuzeze de
poziția respectivă pentru a-și crește veniturile și pentru a-și consolida poziția pe piață, atât prin
slăbirea sau eliminarea concurenților, cât și prin interzicerea acesului pe piață a unor
întreprinderi noi. Aceasta ar putea desfășura acțiuni care pot prejudicia alți operatori ai pieței
prin practicarea de tarife uriașe la prețurile de vânzare sau cumpărare sau prin acordarea unor
avantaje discriminatorii anumitor clienți pentru a le controla acțiunile. Aceste practici
perturbează concurența.
Poziția dominantă nu este și nu trebuie să fie permanentă, întrucât situația unei întreprinderi
poate să varieze de la o poziție obișnuită la una dominantă, și invers, după cum sunt implicate
schimbări pe piața relevantă sau în structura afacerilor.
Pentru a fi în prezența unui comportament abuziv din partea întreprinderii cu poziție
dominantă pe piață, clientul sau furnizorul acesteia trebuie să se afle în situația de a nu dispune
de o soluție alternativă în condiții echivalente, ori atunci când refuză să se supună unor condiții
comerciale nejustificate, întreprinderea abuzivă rupe relațiile contractuale.
În legislația europeană și internă nu există o definiție a poziției dominante a unei
întreprinderi pe piață. Poziția dominantă se caracterizează prin puterea de a ocoli concurența
efectivă pe o piață permițând un comportament independent față de concurenți, clienți și
consumatori. Pentru a stabili existența unei poziții dominante se au în vedere:

- Partea din piață deținuta de o întreprindere, deținerea unui monopol sau a unui drept
exclusiv
- Statutul întreprinderii de natura să-i asigure avantaje concurențiale: cifra de afaceri,
deținerea de atuuri economice, financiare și tehnologice
- Calitatea ofertei întreprinderii dominante propulsată de o marcă notorie față de ofertele
concurente
- Situația concurenților de a nu putea realiza o contrapondere față de întreprinderea
dominantă
- Disproporția mjloacelor financiare ale întreprinderii dominante față de concurenți
- Existența de bariere la intrarea pe piață
- Maturitatea pieței

„Deţinerea unei poziţii dominante pe piaţa românească nu este, în sine, interzisă, agenţii
economici intrând sub incidenţa legii numai dacă abuzează de această poziţie prin recurgerea la
fapte anticoncurenţiale. Societăţile aflate într-o astfel de poziţie, indiferent de pieţele pe care îşi
desfăsoară activitatea, trebuie să se evalueze singure, în mod constant, dacă respectă sau nu
prevederile cuprinse în legislaţia concurenţei. Acestea sunt libere să îşi stabilească strategia
comercială fără a aplica însă, în relaţiile cu partenerii comerciali, condiţii inegale pentru prestaţii
echivalente”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Rațiunea creării unei piețe interne unice în cadrul Uniunii Europene a răspuns necesității
asigurării condițiilor propice unei concurențe nestingherite la nivel comunitar. Autoritățile
publice din statele membre acordă drepturi speciale, mai ales drepturi de monopol, anumitor
întreprinderi de stat sau particulare pentru a desfășura activități în domeniul serviciilor de interes
economic general în anumite sectoare, cum ar fi: serviciile poștale, transportul feroviar sau
producerea și distribuția de electricitate. Aceste drepturi speciale corespund responsabilităților
legate de calitatea serviciului public acordat întreprinderii. Drepturile speciale nu trebuie să
depășească, totuși, scopul stabilit pentru prestarea serviciului stabilit.

Care sunt înţelegerile anticoncurenţiale interzise de Legea concurenţei nr.21/1996?

 Art.5 alin.(1) din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, interzice înţelegerile între
agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, deciziile luate de asociaţiile de
agenţi economici sau practicile concertate care au ca obiect sau au ca efect restrângerea,
împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

Ce este abuzul de poziţie dominantă?

 Art.6 din Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, interzice: „folosirea în mod abuziv a
unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa
românească ori pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte
anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activităţii economice
ori prejudicierea consumatorilor”.
 Cele mai frecvente forme de abuz de poziţie dominantă sunt: impunerea preţului de
vânzare, a tarifelor, refuzul de a trata cu anumiţi agenţi economici, limitarea producţiei
etc.

Potrivit Curții Europene de Justiție, poziția dominantă este o poziție deosebită de putere
economică deținută de o întreprindere care îi permite să afecteze concurența efectivă pe piață în
cauză prin capacitatea pe care o are de a se comporta într-o măsură apreciabilă în mod
independent față de concurenții, clienții și, în cele din urmă, față de consumatorii finali ai
produsului respectiv2.

2
CJCE, Litigiul United Brands v. Comisiei, precit. Supra 9,14
Conform opiniei doctrinare 3, existența unor drepturi exclusive nu presupune în mod necesar
existența unei poziții dominante. Existența unor drepturi exclusive depinde de factori juridici, iar
existența unei poziții dominante depinde de factori economici. Dacă domeniul de aplicare al
dreptului exclusiv privește o parte importantă a unei piețe relevante din punct de vedere
economic, atunci drepturile exclusive vor conduce la o poziție dominantă pe piață.

Practica concertată reprezintă o formă de coordonare între cel puțin două întreprinderi care
fără a atinge stadiul de înțelegere, urmărește substituirea riscurilor concurențiale prin cooperarea
practică dintre ele, acest fapt conducând la condiții de concurență artificiale pe piață având în
vedere natura produselor, importanța și numărul întreprinderilor, precum și mărimea și natura
pieței.

Ca orice întreprindere, cea având poziție dominantă este obligată să respecte regulile de
concurență astfel încât prin strategia sa comercială, economică sau financiară să nu elimine de pe
piață concurenții. Obținerea unui avantaj anormal ori nejustificat denotă un abuz. Spre exemplu,
jurisprudența a evidențiat situația în care o întreprindere având o poziție dominantă a invocat
necesitatea apărării unui interes legitim pentru a se lua măsuri de natură să afecteze concurenții
(refuzul de a livra mărfuri unor întreprinderi sub justificarea unor motive obiective, de securitate
sau de mediu). Motivul invocat trebuie să fie proporțional cu măsura luată, iar întreprinderii
dominante îi revine sarcina de a proba caracterul necesar și rezonabil al acestei măsuri.

Simplul fapt al unei întreprinderi dominante de a majora sau scădea prețurile pentru a face
față concurenței nu este abuziv dacă această practică rămâne în limitele unui comportament
competitiv normal. În consecință, sunt considerate abuzive acele comportamente care nu au nicio
justificare obiectivă și cauzează un prejudiciu concurențial.

Abuzul de poziție dominantă poate fi analizat din perspectivă subiectivă (abuz de rezultat)
sau obiectivă (abuz de structură). Odată ce o întreprindere deține o poziție dominantă pe piața
relevantă, acesteia îi revine responsabilitatea de a nu se comporta de așa manieră încât să
provoace distorsionarea concurenței pe piața comună. Există abuz de structură în situația în care
întreprinderea care are poziție dominantă alterează structura concurenței utilizând mijloace

3
J. Faull, A. Nukpe, The EU Law of competition, pct. 6.33 aprud. Gheorghiu Gheorghe, Niţă Manuela, Dreptul
concurenţei. Ediţia a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p.129.
anormale. Abuzul de structură pe piața principală se concretizează în practicarea prețurilor
excesive, obligații de aprovizionare exclusive, practici discriminatorii.

Diversitatea formelor de realizare a abuzului de poziție dominantă, ca de altfel și a


înțelegerilor ilicite, au demonstrat în practică faptul că dovedirea acestora este foarte greu de
probat, făcând obiectul unor dispute bazate pe argumentări pro și contra.

Tipuri de abuz

În primul rand, este important să stabilim pe cine protejează norma din art. 102 din TFUE.
Răspunsul este dat de participanții la raporturile juridice specifice materiei dreptului
concurențial, respectiv consumatorii și comercianții, interesele lor ciocnindu-se la un moment
dat.

Clasificarea tipurilor de abuz:

Conform clasificării Curții de Justiție a Uniunii Europene există patru mari categorii de
abuzuri de poziție dominantă:

a) Abuzuri exploatative

Apar atunci când o întreprindere își folosește puterea economică obținută datorită
consumatorilor pentru a obține beneficii concurențiale sau pentru a impune sarcini care nu sunt
ordinare pentru concurenți.

Această categorie de abuzuri presupune intenția întreprinderii de a-și îndrepta abuzul către o
exploatare economică de natura să-i mențină poziția sau chiar să o consolideze.
Pot consta în impunerea de condiții sau prețuri excesive, orice situație în care consumatorii
sunt obligați să plătească un produs pe care nu îl doresc.
Prețurile excesive sunt acele prețuri care permit unei întreprinderi să obțină venituri mai mari
decât ar obține pe o piață competitivă. În anumite circumstanțe, prețurile ar putea, la prima
vedere, să pară excesive, dar în realitate să fie determinate de motive obiective. Aceste motive
obiective includ creșteri temporare ale cererii, eficiența ridicată a uneia dintre întreprinderi pe
piața respectivă, introducerea unei inovații tehnologice, unde profitul trebuie să fie ridicat pentru
a acoperi investiția și riscul asumat de întreprinderi.
Un preț este excesiv în momentul în care nu se poate face o legătură rezonabilă cu
valoarea economică a produsului în cauză. Caracterul excesiv se determină de obicei în
raport cu mărimea costurilor de producție. Această raportare este una dificilă întrucât în cazul
societății dominante, costurile din producție pot fi mai ridicate în lipsa unei presiuni
concurențiale care să determine întreprinderea să recurgă la reducerea lui. Practica aplicării
unor prețuri excesive poate avea efecte anticoncurențiale în condițiile în care exploatarea
consumatorilor duce la scăderea puterii de cumpărare a acestora, efect care poate aduce o
atingere indirectă a consumului general.
Comisia se apleacă asupra prețurilor când există suspiciuni cu privire la existența unui
potențial abuz de poziție dominantă.

b) Abuzuri discriminatorii

Apar atunci cand întreprinderea dominantă aplică un tratament diferențiat clienților fără a
avea temeiuri de preț sau justificări legale. Prețurile discriminatorii pot îmbrăca două forme:

 Întreprinderea practică prețuri diferite cu clienți diferiți pentru același produs și fără nicio
justificare
 Întreprinderea practică aceleași prețuri cu clienți diferiți deși costul de furnizare al
produsului este diferit

Discriminarea poate apărea sub forma reducerilor care nu au legătură cu diferențele de cost,
ci au ca obiectiv legarea clienților de producător, făcând astfel mai dificilă pătrunderea altora pe
piață.

c) Abuzuri exclusive
 Țintesc către segmentarea pieței.
 Impunerea de restricții teritoriale la importuri sau exporturi
 Delimitarea ariilor de distribuție
 Vânzări condiționate prin impunerea obligației de a achiziționa un pachet de produse
 Refuz de aprovizionare sau aprovizionare condiționată
Curtea definește acest tip de abuz ca fiind situația în care accesul efectiv al concurenților este
diminuat sau eliminat ca rezultat al comportamentului întreprinderii dominante, fiindcă se află
într-o poziție în care va fi tentată să crească prețurile în detrimentul consumatorilor.

d) Eliminarea concurenților

Apare atunci când comportamentul întreprinderii dintr-o poziție dominantă este direcționată
către ruinarea concurenților prin împiedicarea accesului lor pe piață sau prin constrângerea
concurenților să părăsească piața prin utilizarea unor prețuri de ruinare.

Ilicitul concurențial prin excesul de poziție dominantă

Potrivit art.6 din Legea concurenței 4


și art. 102 din TFUE, constituie exces de poziție
dominantă următoarele fapte:

a) Impunerea direct sau indirect a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor
condiții de tranzacționare inechitabile

Această incriminare implică principii precum: libertatea de expresie juridică, forța


obligatorie, stabilitatea convențiilor și libertatea în comerț.

Analizând această practică, prin preț nu înțelegem doar o cifră, el fiind un obiect al
negocierii, chestiuni asupra cărora părțile își exprimă voința juridică. Prin “impunere” înțelegem
că lipsește negocierea. Impunerea de prețuri are în vedere prețul de piață, adică prețul unui lucru,
al unui serviciu care poate să difere de la profesionist la profesionist, în raport de condițiile în
care i se oferă, de identitatea profesionistului.

Acest tip de abuz se referă la situația în care o întreprindere aflată în poziție dominantă,
impune printr-un contract anumite clauze fără a căror respectare, o altă întreprindere nu poate
încheia contractul respectiv și nu poate intra pe piață. Trebuie să se probeze:

- Repectiva clauză nu are nicio legătură rezonabilă cu obiectul contractului;

4
Legea nr.21/1996 - intrată în vigoare la 1 februarie 1997. Legea a fost ulterior modificată şi completată pentru a
deveni conformă cu acquis-ul comunitar
- Furnizorul unui serviciu este nevoit să renunțe la un drept de care ar beneficia în condiții
de concurență;
- Clauza nu este rezonabilă și proporțională în raport cu interesul întreprinderilor implicate,
atât din punct de vedere al întreprinderii aflată în poziție dominantă, cât și a celei care
este obligată să încheie un contract în condiții impuse.

Caracterul rezonabil al unei clauze se apreciază având în vedere atât interesele legitime ale
întreprinderii dominante și ale partenerilor săi comerciali, cât și cele ale beneficiarilor, iar
caracterul proporțional are în vedere dacă o clauză mai puțin restrictivă pentru concurență ar fi la
fel de eficientă. Pot exista și situații în care comportamentul unei întreprinderi dominante este în
mod obiectiv necesar, fie din motive ce țin de eficiență, fie din cauza unor factori externi
comportamentului său, ori din cauza unor situații în care este nevoie de măsuri defensive pentru
a-și proteja interesele comerciale.

b) Limitarea producției comercializării sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul


consumatorilor

Limitarea distribuției este o discriminare în privința celor care au poziția de a fi distribuitor


de vânzare și care provoacă deficite artificiale. Această practică înseamnă că producătorul având
deficite pe piață, dezavantajează pe consumator.

c) Discriminarea între parteneri prin condiții inegale la prestații echivalente care provoacă
dezavantaje în poziția concurențială

Prin acest ilicit, cel care face excese în poziția sa dominantă nu refuză anumite beneficii, ci el
în mod deliberat realizează o adevarată selecție a partenerilor pentru a altera concurența. Este
evidentă o manipulare a partenerilor cu aceleași consecințe a aservirii lor în jocul concurențial. În
mod artificial, un partener merituos în poziția lui e subminat, condamnat la scădere pe piață,
chiar eliminare datorita avantajelor deliberate a altor parteneri și a scoaterilor în afara jocului
concurențial.

d) Condiționarea încheierii contractelor de acceptare de către parteneri a unor prestații


suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale nu au
leăatura cu obiectul acestor contracte
Este un gen de constrângere indirectă. Contractul pentru afacerea care îl imobilizeaza pe cel
aservit de acest ilicit, este paralizat de clauze din care se nasc drepturi, obligații care au efecte
privitor la prestații străine de acel contract. Cel care face acest ilicit realizează o manipulare a
voinței partenerului.

Textul de lege evocat sancționează folosirea abuzivă a unei poziții dominante numai dacă
respectiva folosire aduce atingere comerțului dintre statele membre, ceea ce semnifică faptul că
simpla poziție dominantă nu cade sub incidența dispoziției menționate.

Interzicerea practicilor abuzive are un caracter absolut nefiind admise niciun fel de excepții.
Severitatea reglementărilor se întemeiază pe ideea că abuzul de poziție dominantă nu poate să
aducă niciodată o contribuție pozitivă pe piața pe care se manifestă. Prin urmare, exceptările
individuale sau pe categorii nu sunt în această materie posibile. În același timp, trebuie evidențiat
faptul că dacă una sau mai multe întreprinderi au o poziție dominantă la nivelul pieței
comunitare, aceasta nu atrage pur și simplu atribuirea practicilor abuzive. Nu de puține ori,
aceasta este rezultatul unei activități profitabile, atât pentru întreprinderi, cât și pentru beneficiar,
fiind impusă prin furnizarea de produse sau de servicii de înaltă calitate și mai ales, exigențelor
consumatorilor. Constatarea că o întreprindere are o poziție dominantă nu este prin ea însăși o
acuzație, ci înseamnă pur și simplu ca indiferent de rațiunile pentru care ea are o poziție
dominantă, întreprinderea respectivă are responsabilitatea specială de a nu îngrădi, ca prin
comportamentul sau să fi afectat adevarata concurență. S-a evidențiat ca o întreprindere aflată pe
poziție dominantă este îndreptățită să se apere și să câștige părți din piață cu condiția ca ea să
rămână în limitele unui comportament competitiv normal și ale unei concurențe legitime.

Principalul obiectiv al legislației naționale privind concurența constituie alocarea eficientă a


resurselor de economie, cea mai bună alegere a calității, cel mai mic preț și servicii
corespunzătoare pentru consumatori.

În dreptul european al concurenței, nu este ilegală deținerea unei poziții dominante deoarece
aceasta poate fi obținută prin mijloace concurențiale legitime (prin conceperea și vânzarea unui
produs superior), în schimb, regulile concurenței nu permit tuturor întreprinderilor să abuzeze de
poziția lor dominantă. Abuzul de putere economică se poate manifesta fie ca un abuz de poziție
dominantă pe o piață relevantă, fie ca o exploatare abuzivă a stării de dependență a unei
întreprinderi determinante.

Practică națională (Cazul Orange)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea Legii Concurențeide


către compania Orange, care a abuzat de poziția sa dominantă în relația cu firma SC Netmaster
Communications SRL. De asemenea, instanța a redus amenda de la 147,9 milioane lei (34,8
milioane euro) la 110,9 milioane lei (23,83 milioane euro). În anul 2011, Consiliul Concurenţei a
sancţionat companiile Orange şi Vodafone pentru că au refuzat să acorde firmei Netmaster
accesul la reţelele lor de telefonie. Cele două companii dețin monopol în propriile rețele, iar
conform normelor europene în domeniul concurenţei, un refuz al unei companii dominante poate
reprezenta un abuz, în absenţa unei justificări obiective. Orange şi Vodafone aveau obligaţia de a
respecta atât reglementările autorităţii din domeniu (ANCOM), dar și prevederile din domeniul
concurenţei, respectiv, nu aveau voie să își folosească în mod abuziv poziţia dominantă.
“Companiile care deţin poziție dominantă pot adopta orice strategii necesare pentru a-şi apăra
interesele comerciale, însă trebuie să aibă un comportament nediscriminatoriu în relațiile cu
companiile mici-clienți, furnizori, concurenți”, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele
Consiliului Concurenței. Cele două companii, Orange și Vodafone, au atacat în instanţă decizia
Consiliului Concurenţei. Curtea de Apel București a avut soluții diferite în cele două cazuri și, ca
urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a trimis din nou la prima instanță, pentru a fi
rejudecate. Astfel, în 2017, Curtea de Apel București a rejudecat dosarele confirmând încălcarea
Legii Concurenței de către cele două companii. În cazul Orange, decizia a fost confirmată de
ÎCCJ. Dosarul Vodafone urmează să se judece de ÎCCJ în acest an. Domeniul telecomunicațiilor
este unul prioritar pentru Autoritatea de Concurență, care a derulat mai multe investigații și
analize, şi a făcut recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legislativ.
De exemplu, Autoritatea de Concurență a derulat o investigaţie și pe piața cartelelor
preplătite de telefonie mobilă referitoare la fixarea preţului de revânzare, împărţirea pieţei şi
instituirea unor obligaţii de neconcurenţă între companii. Operatorii de telecomunicații și
distribuitorii direcţi ai acestora și-au asumat o serie de angajamente pentru eliminarea clauzelor
anticoncurențiale din contractele încheiate pe întreg lanţul de distribuţie, ceea ce a condus la
creșterea concurenței pe această piață. În urma investigației privind o posibilă discriminare a
tarifelor de terminare a apelurilor, operatorii de telefonie și-au asumat și au implementat
angajamente care au restabilit concurența pe pieţele serviciilor de telefonie mobilă: ofertele de
telecomunicații includ un număr de minute suficient de mare încât să acopere nevoile de
comunicare ale utilizatorilor, din ce în ce mai mulţi utilizatori se transferă între operatori, a
crescut numărul de abonați (post-paid) și a scăzut semnificativ numărul de utilizatori pe bază de
cartele preplătite (pre-paid) etc. În același timp, Consiliul Concurenței s-a implicat și a făcut
recomandări asfel încât Licitaţia pentru acordarea spectrului de frecvențe pentru furnizarea de
servicii de telecomunicaţii din anul 2012 să conducă la un număr de operatori care să asigure
caracterul concurenţial al pietei.

Microsoft

Comisia a avut câștig de cauză cu Microsoft, care a fost amendată cu aproape 500
milioane de euro pentru că ar fi abuzat de poziția dominantă pe piața IT-ului. A creat un sistem
codificat astfel încât, celelalte companii de pe piață să nu se poată interconecta la calculatoarele
dotate cu program Windows, or aproximativ 95% dintre calculatoarele și serverele din întreaga
lume folosesc acest program. De asemenea, Microsoft a obligat consumatorii care cumpără
Windows să achiziționeze și pachetul windows Media Player, eliminand în acest mod alte
companii care produc programe multimedia. Sancțiunea impusă este una dintre cele mai dure
aplicate de Comisie pentru nerespectarea deciziilor sale.
Procesul nu obliga Microsoft doar la plata amenzii, ci și la schimbarea comportamentului
pe piață.

Abuzul de poziție dominantă pe piața de distribuție a înghețatei

Ca rezultat a unei reclamații făcute de Mars, Comisia Europeană a descoperit că Unilever


abuzase de poziția sa dominantă, aceasta furniza congelatoare distribuitorilor din Irlanda complet
gratuit, cu condiția ca aceștia să depoziteze în ele numai produse Unilever. În consecință,
consumatorii irlandezi aveau o posibilitate extrem de restrânsă de a alege între diverse sortimente
de înghețată. Comisia Europeană a considerat această cerință de folosire exclusivă drept un abuz
al firmei Unilever care a profitat de poziția sa dominantă pe piață.