Sunteți pe pagina 1din 3

GENUL EPIC

SPECII EPICE

GENUL EPIC

I. Definiție: Genul epic reprezintă totalitatea operele literare scrise


în proză/ în versuri, în care ideile și sentimentele autorului sunt
transmise indirect, prin intermediul naratorului, acțiunii și al
personajelor, utilizând ca mod de expunere dominant narațiunea.

II. Caracteristicile operelor/ textelor literare epice :

a) Autorul îşi exprimă indirect ideile, conceptele și sentimentele


prin intermediul acţiunii şi al personajelor.

b) Are o acţiune ce poate fi prezentată pe momentele subiectului


literar (expoziție, intrigă, desfășurarea /dezvoltarea acțiunii,
punctul culminant, deznodământul.

c) Are personaje care săvârșesc acțiunea. Acestea sunt fictive, sunt


rodul imaginației autorului, însă pot fi verosimile (pot părea
reale). Unele personaje chiar dacă au atestare istorică
(de ex.MihaiViteazul în balada cultă ”Pașa Hassan”), scenariul
luptei și replicile dintre personaje sunt inventate de către autor )

d) Este prezent naratorul – ca ”purtător de cuvânt” al autorului.


(naratorul aparține textului, nu este real). În opera epică se
observă prezenţa naratorului prin folosirea verbelor la persoana a
III-a (narator obiectiv) şi la persoana I (narator subiectiv); narator-
personaj.
e) Modul de expunere specific este naraţiunea (utilizată în
relatarea faptelor/evenimentelor/ întâmplărilor în ordine
cronologică). Narațiunea este completată de descriere şi dialog și
uneori de monologul interior (în povestirile de tip jurnal la
persoana I).

Rolul modurilor de expunere într-un text epic:

a.Narațiunea are rol de a dezvolta firul epic (de a relata/prezenta


întâmplările);

b.Descrierea este utilizată în expoziție în prezentarea cadrului


acţiunii şi descrierea atmosferei (timpul și locul acțiunii) dar și în
caracterizarea directă a personajelor (descrierea-portret) realizată
de către autor, de către celelalte personaje sau prin
autocaracterizare ( de către personajul însuși).

c.Dialogul are rol de a caracteriza indirect, prin limbaj,


personajele (prin modul în care comunică ) Dialogul conferă de
asemenea, dinamism povestirii, prin schimbul de replici dintre
personaje.

d.Monologul interior este modalitate specifică prozei de analiză


psihologică, în care un personaj introspectează(analizează)
propriile stări sufletești. (Vorbirea personajului cu sine însuși)

III.Specii epice:

–1.scrise în proză: schiţa, povestirea/naraţiunea, povestea, snoava,


nuvela, basmul, romanul, parabola, anecdotă, reportaj, memorii,
jurnalul, poemul

–2.scrise în versuri:– fabula, balada, legenda, poemul eroic

–3. populare: balada,legenda,snoava, basmul (au caracter oral,


anonim, tradiţional-colectiv, expresiv, sincretic)
–4.culte (scrise de autori consacraţi, spre ex. I.Creangă, I.Slavici,
M.Sadoveanu) schiţa, balada cultă, naraţiunea/povestirea,
amintirile/ jurnalul, poemul eroic, basmul cult, nuvela, romanul.

IV.Momentele subiectului

Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și


împrejurările conflictului) –Stabilește situația inițială.
Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între
personajele narațiunii) – Reprezintă evenimentul care schimbă
situația inițială
Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic și este
partea cea mai amplă a povestirii)
Punctul culminant (momentul cel mai tensionat/dificil al
conflictului)
Deznodământul (sfârșitul conflictului, situația finală)

SPECII EPICE: schița, basmul,


nuvela, snoava, povestea, narațiunea, legenda, fabula, romanul,
poemul eroic, balada
1.SPECII EPICE POPULARE( au autor anonim,
necunoscut): basmul, snoava, povestea, legenda, balada
2.SPECII EPICE CULTE (cu autor consacrat,
cunoscut):schița, nuvela, povestirea/ narațiunea, fabula,
romanul și basmul cult, legenda și balada cultă
1.SPECII EPICE SCRISE ÎN PROZĂ: basmul, schița,
snoava, povestea, nuvela, narațiunea, legenda
2.SPECII EPICE SCRISE ÎN VERSURI: fabula, balada,
(unele) legende

S-ar putea să vă placă și