Mircea cel Bătrân (1386-1418)
Mircea a fost cel mai vrednic dintre principii Basarabi, numit „Bătrân” spre a-i
marca prestigiul şi valoarea. Domnitorul a simţit dubla ameninţare externă – a
regatului Ungar şi a Imperiului Otoman. De aceea, a încheiat în 1389-1390 un
tratat de alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Iagello (prin mijlocirea domnului din
Moldova, Petru I), prin care se prevedea ajutor reciproc „cu toată puterea şi cu
toată putinţa” contra oricărui atac al regelui ungar şi al aliaţilor acestuia.
Politica externă a domnitorului a urmărit limitarea şi chiar înlăturarea suzeranităţii
ungare şi îndepărtarea pericolului otoman. Regele Ungariei nu a privit cu simpatie
alianţa cu Polonia şi, profitând de pericolul otoman, s-a adresat domnitorului Mircea
cel Bătrân, cane i-a acceptat oferta (1395 – tratat cu caracter antiotoman).
Creşterea pericolului otoman l-a determinat pe Mircea cel Bătrân să-l ajute pe
cneazul Lazăr al Serbiei în bătălia de la Kossovopolje (1389), încheiată prin
înfrângerea sârbilor. Răspunsul turcilor va fi invazia condusă de Baiazid Ilderim
(1395). Soldaţii turci trec Dunărea pe la Tumu, înaintând într-un teritoriu pustiit.
Izvoarele şi tradiţia istorică contopesc cele două acţiuni militare (10 octombrie 1394
şi 17 mai 1395) sub numele de „Lupta de la Rovine” (loc mlăştinos, râpos).
Confruntarea de la Rovine se încheie prin retragerea otomanilor, speriaţi de posibila
intervenţie a regelui ungar; confruntarea a oprit pentru moment înaintarea
otomanilor la nord de Dunăre.
În 1396, sub conducerea regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, se constituie
o mare coaliţie antiotomană. Cavalerii apuseni sosesc la Buda şi împreună cu
armata maghiară pornesc spre Dunăre. Armatei cruciate i se vor alătura oştile lui
Mircea şi ale voievodului Transilvaniei. După eliberarea cetăţilor Vidin şi Rahova,
creştinii se vor confrunta cu ienicerii şi spahii lui Baiazid, la Nicopole. Deşi solicită
întâietate în începerea luptei, Mircea este refuzat de cavalerii apuseni (fiul ducelui
Burgundiei). Victoria otomană de la Nicopole a dat curaj lumii islamice şi a dus la
desfiinţarea celui de al doilea Ţarat Bulgar de la Vidin, la ocuparea nordului
Bulgariei, desfiinţând statul.
După victoria de la Ankara (1402), când Timur Lenk, conducătorul mongolilor, îl ia
prizonier pe Baiazid, domnitorul Mircea cel Bătrân devine un arbitru al luptelor pentru
succesiune (între fiii lui Baiazid), asigurându-se o relativă stabilitate.
În cele din urmă, preluarea tronului de către Mahomed I a însemnat reluarea politicii
agresive faţă de Ţara Românească. În aceste condiţii, după o nouă expediţie
otomană în spaţiul de la nord de Dunăre, Mircea cel Bătrân a fost nevoit sa ceară o
înţelegere, să plătească un tribut anual, ca simbol al răscumpărării păcii şi să obţină
garantarea independenţei ţării.
Vlad Tepes ( 1431-1476)
Vlad Tepes s-a nascut in orasul Sighisoara, in Transilvania in 1431, fiind mai tarziu
domnitor al Valahiei. Tatal sau, Vlad Dracul, a fost cavaler in Ordinul Dragonului,
ordin cavaleresc din Estul Europei care avea ca scop oprirea extinderii Imperiului
Otoman.
A fost căsătorit de trei ori:întâi cu o nobilă din Transilvania-Cneajna Bathory, apoi cu
Jusztina Szilagyi și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin.A avut cinci copii,
patru băieți și o fată:Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și
Zaleska din a treia căsătorie.. Se pare că Radu, un descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit
în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a neamului Drăculeștilor
Tatăl său, Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul-care poate fi comparat
cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni-era o societate militaro-
religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al
Ungariei (mai târziu împărat al Sfântului Imperiu Roman) și de cea de-a doua soție a sa,
Barbara Cillei.
Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apărarea creștinismului și cruciada
contraturcilor otomani. Datorită apartenenței sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad Țepeș
era supranumit Dracul. La rândul său, Vlad va fi înnobilat în numărul membrilor Ordinului
Dragonului în 1431 la Nürnberg de către Sigismund de Luxemburg.
Blazonul Ordinului Dragonului reprezenta un dragon (otomanii) si o cruce (semn al
crestinatatii), iar Vlad Dracul a purtat acest simbol peste tot, pe steaguri, monede si sigiliu.
Fiind un personaj nu numai istoric, ci si literar si folcloric voievodul a fost ales de scriitorul
Bram Stoker ca erou principal al romanului sau aparut in anul 1897.De atunci, Dracula si
Transilvania, taramul care adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri undeva
in mijlocul padurilor intunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare sau
nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.
Exista multe legende:una spune ca transformarea lui Vlad Tepes in Contele Dracula insetat
de sange se datoreaza faptului ca, potrivit obiceiului in acea vreme, invingatorul unei lupte
isi potolea setea band sangele celor invinsi.
Porecla Țepeș i s-a atribuit de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le
ordona. Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș). Acest nume a fost menționat
pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 și s-a păstrat în istoria românilor
Cunocut pentru intoleranta si cruzimea sa, Vlad era in acelasi timp respectat de supusii sai
pentru campaniile de lupta impotriva turcilor. Era respectat atat ca luptator cat si ca voievod
ce nu tolera nedreptatea, in timpul domniei lui ridicand cateva manastiri. A fost un erou
adulat, dar si temut de poporul lui. Victor Hugo in "Legende de Siecles", reda felul in care
Vlad Tepes a intampinat armata sultanului Mahomed al-II-lea venita sa cucereasca Tara
Romaneasca. Inaintand spre Targoviste, ostenii armatei turcesti au fost ingroziti de
privelistea oferita de Tepes:case arse, campii parjolite, si fantani cu apa otravita.
Totul a culminat insa cu imaginea de langa zidurile cetatii unde se adapostise Vlad Tepes:o
imensa padure de cadavre. Cuprinsi de frica si ingroziti de mirosul celor 20.000 de cadavre
ale prizonierilor turci infipti in tepe, insusi Mahomed s-a retras recunoscand victoria
voievodului.