Verbul-nucleul comunicării

Părţile de vorbire flexibile sunt: -verbul

-substantivul
-articolul
-numeralul
-adjectivul
-pronumele

Părţile de vorbire neflexibile sunt: -adverbul

-prepoziţia
-conjuncţia
-interjecţia

Verbul este partea de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea, existenţa.

Categorii gramaticale ale verbelor:

1. Timpul :
 viitor
 trecut !!!
 prezent
2. Persoana : 1 2 3
3. Număr: - singular
- plural
4. MODUL
Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acţiunea
(reală, posibilă, condiţionată de ceva…)

Verbele care îşi modifică forma după categoria persoanei şi care pot îndeplini funcţia
sintactică de predicat sunt modurile personale sau predicative.
Verbele care nu-şi modifică forma după categoria persoanei şi care nu pot îndeplini în
propoziţie funcţia sintactică de predicat sunt moduri nepersonale sau nepredicative.

Modurile personale sau predicative sunt: -Indicativul

-Conjunctivul
-Condiţional-optativul
-Imperativul

Modurile nepersonale sau nepredicative sunt: -Infinitivul

-Gerunziul
-Participiul
-Supinul
 Modurile personale sau predicative

Indicativul: exprimă acţiuni posibile, reale.

Ex: Am citit.
Voi scrie.

Conjunctivul: exprimă acţiuni posibile, realizabile.

Marca sa este conjuncţia „să”.
Ex: să scriu, să fi scris, să citesc etc.

Condiţinal-optativul: exprimă acţiuni posibile a căror realizare depinde de o condiţie sau

exprimă acţiuni dorite.
Marca sa este verbul auxiliar „a avea” care apare în următoarele forme: aş, ai, ar, am, aţi,
or.
Ex: aş scrie aş fi scris
ai scrie ai fi scris
ar scrie ar fi scris
am scrie am fi scris
aţi scrie ați fi scris
ar scrie ar fi scris

Imperativul: exprimă acţiuni posibile, asociate cu dorinţa vorbitorului de a le vedea

realizate, fiind îndemnuri, ordine, porunci.
Ex: Citeşte! Vino mai repede! Fii atent!

Doar la aceste moduri, verbele pot îndeplini funcţia sintactică de predicat.

 Modurile nepersonale sau nepredicative

Infinitivul: este forma la care verbul se află în dicţionar. El exprimă numele acţiunii.
Verbele la modul infinitiv pot să apară cu sau fără prepoziţia „a”.
Ex: a scrie pot scrie
a cânta pot cânta
a fi pot fi
a plânge pot plânge
În funcţie de terminaţia verbelor la modul infinitiv, verbele se împart în patru conjugări:

Conjugarea 1: -a: (a) cânta , (a) pleca , (a) dansa …

Conjugarea 2: -ea: (a) avea , (a) plăcea …
Conjugarea 3: -e: (a) plânge , (a) crede , (a) merge …
Conjugarea 4: -i: (a) iubi , (a) sili …
-î: (a) coborî, (a) hotărî …

Gerunziul: exprimă acţiuni în desfăşurare.

Marca sa o constituie sufixele –„ând” sau –„ind”.
Ex: cântând, plecând, dansând, iubind, având, plângând, crezând, silind, etc.

Participiul ajută la formarea unor moduri şi timpuri verbale. Marca sa este at sau s.
Ex: am cântat, ai dansat, ai cântat, aş fi mers
Când verbul la participiu este folosit singur pe lângă un substantiv el devine adjectiv.
Ex: (a) da < dat
Volumul de poezii dat lui Radu n-a mai fost recuperat.
Obs. Adjectivele provenite de la verbele la participiu se acordă în gen și număr cu substantivele
determinate.
Ex: a scrie -scris
scrisă
scrişi
scrise
Supinul: este alcătuit din verbele la participiu precedate de prepoziţii.
Ex:
de cântat
de plecat
după plâns
la iubit
 Timpurile verbale ale indicativului

Sufixul morfologic = sunetul sau grupul de sunete care indică timpul verbal;
(gramatical)

Desinenţa = sunetul / grupul de sunete aşezate după un verb care indică persoana şi nr. ;
Obs. : lipsa unui sufix reprezintă o informaţie gramaticală.

Timpurile modului indicativ sunt :

-Prezentul
-Imperfectul
-Perfectul simplu
-Perfectul compus
-Mai-mult-ca-perfectul
-Viitorul 1
-Viitorul 2 (anterior)
-Viitorul din limba vorbită (popular)

Timpul prezent
Arată că acţiunea se desfăşoară în timpul vorbirii.

a cânta(1) a avea(2) a merge(3) a iubi(4)

Eu cânt Eu am Eu merg Eu iubesc
Tu cânţi Tu ai Tu mergi Tu iubeşti
El/Ea cântă El/Ea are El/Ea merge El/Ea iubeşte
Noi cântăm Noi avem Noi mergem Noi iubim
Voi cântaţi Voi aveţi Voi mergeţi Voi iubiţi
Ei/Ele cântă Ei/Ele au Ei/Ele merg Ei/Ele iubesc

Timpul imperfect
Imperfectul exprimă o acţiune trecută care se desfăşoară în acelaşi timp cu o altă acţiune
trecută, arătând durata.

a învăţa a părea a merge a dormi

Eu învăţam Eu păream Eu mergeam Eu dormeam
Tu învăţai Tu păreai Tu mergeai Tu dormeai
El/Ea învăţa [/] El/Ea părea [/] El/Ea mergea [/] El/Ea dormea [/]
Noi învăţam Noi păream Noi mergeam Noi dormeam
Voi învăţaţi Voi păreaţi Voi mergeaţi Voi dormeaţi
Ei/Ele învăţau Ei/Ele păreau Ei/Ele mergeau Ei/Ele dormeau

Sufixul - care arată timpul

Desinenţa - care arată persoana + nr
Imperfectul se formează astfel:,

R+Sufix+Desinenţă
[-a] [-m]
[-ea] [-i]
[-/]
[-m]
[-ţi]
[-u]
 Timpul perfectul simplu

Perfectul simplu exprimă o acţiune petrecută şi încheiată în trecut. Timpul perfect simplu
este folosit în limba vorbită doar în anumite regiuni: Oltenia, parţial în Muntenia.

a învăţa a părea a merge a dormi a coborî

Eu învaţai Eu părui Eu mersei Eu dormii Eu coborâi
Tu învăţaşi Tu păruşi Tu merseşi Tu dormişi Tu coborâşi
El/Ea învăţa El/Ea păru El/Ea merse El/Ea dormi El/Ea coborî
Noi învăţarăm Noi părurăm Noi merserăm Noi dormirăm Noi coborârăm
Voi învăţarăţi Voi părurăţi Voi merserăţi Voi dormirăţi Voi coborârăţi
Ei/Ele învăţară Ei/Ele părură Ei/Ele merseră Ei/Ele dormiră Ei/Ele coborâră

Perfectul simplu se formează astfel:

R+S+D
[-a-] [-i]
[-u-] [-şi]
[-se-] [-/]
[-i-] [-răm]
[-â-] [-răţi]
[-ră]

Perfectul compus

Perfectul compus exprimă o acţiune trecură terminată în momentul vorbirii. Verbele la

perfect compus au în structura lor verbul auxiliar (ajutător) „a avea” la prezent + participiul(-t;-s)
verbului de conjugat.

a învăţa a părea a merge a dormi

Eu am învăţat Eu am părut Eu am mers Eu am dormit
Tu ai învăţat Tu ai părut Tu ai mers Tu ai dormit
El/Ea a învăţat El/Ea a părut El/Ea a mers El/Ea a dormit
Noi am învăţat Noi am părut Noi am mers Noi am dormit
Voi aţi învăţat Voi aţi părut Voi aţi mers Voi aţi dormit
Ei/Ele au învăţat Ei/Ele au părut Ei/Ele au mers Ei/Ele au dormit

Verbul auxiliar „a avea” la prezent+participiul verbului de conjugat

[-t;-s]
 Mai-mult-ca-perfectul

Exprimă o acţiune trecută terminată înaintea altei acţiuni trecute.

a cânta a părea
Eu cântasem Eu părusem
Tu cântaseşi Tu păruseşi
El/Ea cântase El/Ea păruse
Noi cântaserăm Noi păruserăm
Voi cântaserăţi Voi păruserăţi
Ei/Ele cântaseră Ei/Ele păruseră

Radical (rădăcină)
Sufixul de P.S
Sufixul de la M.m.c.p
Desinenţa

a merge a fugi
Eu mersesem Eu fugisem
Tu merseseşi Tu fugiseşi
El/Ea mersese El/Ea fugise
Noi merseserăm Noi fugiserăm
Voi merseserăţi Voi fugiserăţi
Ei/Ele merseseră Ei/Ele fugiseră
 Timpul viitor

Arată că acţiunea se v-a desfăşura după momentul vorbirii. Viitorul este un timp compus
deoarece în alcătuirea sa are verbul auxiliar „a vrea” şi infinitivul verbului de conjugat.

Viitor 1
Eu voi învăţa
Tu vei învăţa
El/Ea va învăţa
Noi vom învăţa
Voi veţi învăţa
Ei/Ele vor învăţa

Forme ale verbului auxiliar „a vrea”

Viitor 2 (anterior)
Eu voi fi învăţat
Tu vei fi învăţat
El/Ea va fi învăţat
Noi vom fi învăţat
Voi veţi fi învăţat
Ei/Ele vor fi învăţat

Forme ale verbului „a fi”

Forme ale verbului „a vrea”

Viitor din limba vorbită (popular)

1 a avea+să … 2 o +să … 3

Eu am să învăţ Eu o să învăţ Eu oi învăţa

Tu ai să înveţi Tu o să înveţi Tu îi/ăi învăţa
El/Ea are să înveţe El/Ea o să înveţe El/Ea a învăţa
Noi avem să învăţăm Noi o să învăţăm Noi om învăţa
Voi aveţi să învăţaţi Voi o să învăţaţi Voi ăţi/îţi învăţa
Ei/Ele au să înveţe Ei/Ele o să înveţe Ei/Ele or învăța

Modul conjunctiv
(acțíune posibilă, realizabilă)
Perfect să fi +verbul la participiu Prezentul să

Eu să fi învățat Eu să învăț
Tu să fi învățat Tu să înveți
El/Ea să fi învățat El/Ea să învețe
Noi să fi învățat Noi să învățăm
Voi să fi învățat Voi să învățați
Ei/Ele să fi învățat Ei/Ele să învețe
 Modul Condițional-Optativ
(acțiune posibilă a cărei realizare depinde de o condiție)

Perfectul Prezentul

Eu aș fi cântat Eu aș cânta
Tu ai fi cântat Tu ai cânta
El/Ea ar fi cântat El/Ea ar cânta
Noi am fi cântat Noi am cânta
Voi ați fi cântat Voi ați cânta
Ei/ele ar fi cântat Ei/ele ar cânta

Modul condițional optativ prezent se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a avea” (aș, ai,
ar, am, ați..)
Modul condițional optativ perfect se formează astfel:
 Verbul auxiliar „a avea”(aș, ai, ar, am, ați…)
 Verbul auxiliar “a fi”
 Participiul verbului de conjugat
 Modul imperativ
(acțiuni posibile asociate cu voința vorbitorului)

a învăța
persoana II (+) - singular: Învață (tu)!
- plural: Învățați (voi) !
persoana II(-) - singular: Nu învăța (tu)!
- plural: Nu învățați (voi) !
a scrie
persoana II(+) -singular: Scrie (tu)!
-plural: Scrieți (voi)!
persoana II(-) - singular: Nu scrie (tu)!
- plural: Nu scrieți (voi)!
a fi
persoana II(+) -singular: Fii trist (tu)!
-plural: Fiți triști (voi)!
persoana II(-) - singular: Nu fi trist (tu)!
- plural: Nu fiți triști (voi)!