LUNA

COLEGIUL NAȚIONAL ,,MIHAI EMINESCU’’

RADU DAVID-FLORIN
CLASA A IX-A G
 CUPRINS

CAPITOLUL 1: Generalități ................................................................... 2

CAPITOLUL 2: Formarea ...................................................................... 4
CAPITOLUL 3: Caracteristicile Lunii ...................................................... 6
3.1 Structura Internă ........................................................................ 6
3.2 Compoziția suprafeței lunare ..................................................... 7
3.3 Câmpul Magnetic ........................................................................ 8
CAPITOLUL 4: Relația cu Pământul ...................................................... 9
4.1 Orbita ......................................................................................... 9
4.2 Efecte mareice .......................................................................... 10
4.3 Eclipsele .................................................................................... 12
BIBLIOGRAFIE .................................................................................... 14

1
 CAPITOLUL 1: Generalități

Luna este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ, fiind

singurul său satelit natural permanent⁠. Este al cincilea cel mai mare⁠satelit
natural din Sistemul Solar, și cel mai mare dintre sateliți planetari relativ la
dimensiunea planetei pe care o orbitează (obiectul său primar⁠). După satelitul
lui Jupiter, Io, Luna este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale căror densități
sunt cunoscute.

Se consideră că Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, nu mult
după Pământ⁠. Există mai multe ipoteze pentru originea sa; cea mai acceptată
explicație este că Luna s-a format din resturile rămase după un impact uriaș între
Pământ și un corp de dimensiunile lui Marte, numit Theia.
Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași
față către el, partea vizibilă fiind marcată de mări lunare⁠vulcanice întunecate,
care umplu spațiile dintre zonele înalte ale scoarței și craterele de impact mai
proeminente. Văzută de pe Pământ, este al doilea obiect ceresc vizibil de pe
Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși prin
comparație cu cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanță doar puțin mai
mare decât cea a asfaltului⁠uzat. Influența ei gravitațională produce mareele
oceanice, mareele de uscat⁠, și o ușoară prelungire⁠a zilei.

2
 Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.400 km, sau 1,28 secunde-
lumină. Această valoare este de aproximativ treizeci de ori mai mare ca
diametrul Pământului, mărimea aparentă pe cer fiind aproape la fel de mare ca
cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele aproape perfect în
timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va
continua în viitorul îndepărtat, pentru că distanța între Lună și Pământ este într-
o lentă creștere.
Programul Luna⁠al Uniunii Sovietice a fost primul care a ajuns pe Lună
cu nave spațiale fără echipaj⁠în 1959; Programul Apollo al NASA din Statele
Unite ale Americii a realizat singurele misiuni umane până în prezent, începând
cu prima orbită a Lunii efectuată de misiunea Apollo 8, în 1968, și continuând cu
șase aselenizări între 1969 și 1972, prima fiind a misiunii Apollo 11. Aceste
misiuni au adus rocă lunară⁠care a fost folosită pentru a dezvolta o
înțelegere geologică a originii Lunii, a structurii ei interne⁠, și a istoriei mai
recente. De la misiunea Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată doar de nave
spațiale fără echipaj.

Luna în timpul unei eclipse lunare

În cultura umană, atât proeminența naturală a Lunii pe cerul Pământului,

cât și ciclul ei regulat de faze așa cum apare de pe Pământ, au oferit referințe
culturale și influențe pentru societățile umane și culturile din timpuri
imemoriale. Astfel de influențe culturale pot fi găsite în limbă, sistemele de
calendare lunare⁠, artă⁠și mitologie⁠.

3
 CAPITOLUL 2: Formarea

Au fost propuse mai multe variante de mecanisme care ar fi dus la

formarea Lunii cu 4,51 miliarde de ani în urmă, și la circa 60 de milioane de ani
după originea Sistemului Solar. Printre aceste mecanisme s-au numărat fisiunea
Lunii din scoarța Pământului, prin forța centrifugă⁠(care ar necesita un moment
cinetic inițial al Pământului prea mare), capturarea gravitațională a unui corp
anterior format (care ar necesita atmosferă a Pământului mult prea
întinsă, pentru a disipa energia corpului aflat în trecere), și formarea Pământului
și Lunii împreună din discul de acreție primordial (care nu explică însă lipsa de
metale de pe Lună). Aceste ipoteze nu pot explica nici momentul cinetic mare al
ansamblului Pământ–Lună.
Ipoteza predominantă este că sistemul Pământ–Lună s-a format ca
rezultat al impactului unui corp de dimensiunile lui Marte (numit Theia)
cu proto-Pământul⁠(impactul gigant), care a scos material pe orbita Pământului,
material care apoi s-a adunat prin acțiunea gravitației pentru a forma actualul
sistem Pământ-Lună. ( Vezi figura 2.1 )

Fig. 2.1
Reprezentare ipotetică a impactului ce a dus la formarea Lunii

Se crede că impacturile-gigant erau ceva frecvent în Sistemul Solar

timpuriu. Simulările pe calculator ale unui impact-gigant au produs rezultate în
4
concordanță cu masa miezului lunii și cu momentul cinetic actual al sistemului
Pământ–Lună. Aceste simulări arată și că mare parte din Lună a rezultat din
corpul cu care s-a ciocnit proto-Pământul, și nu din proto-Pământ. Simulările mai
recente sugerează că o fracțiune mai mare din Lună a rezultat din masa inițială a
Pământului. Studiul meteoriților proveniți din corpuri din Sistemului Solar
interior, cum ar fi Marte și Vesta arată că au compoziții pe izotopide oxigen și
wolfram foarte diferite în comparație cu Pământul, în timp ce Pământul și Luna
au compoziții izotopice aproape identice. Egalizarea izotopică a sistemului
Pământ-Lună ar putea fi explicată prin amestecul post-impact a materialelor
vaporizate care le-au format pe cele două, deși această ipoteză încă se mai
discută.
Cantitatea mare de energie eliberată din impact și din re-acreția ulterioară
a acelor materiale în sistemul Pământ-Lună ar fi topit învelișul exterior al
Pământului, formând un ocean de magmă. Similar, Luna nou-formată ar fi fost și
ea afectată și a avut propriul său ocean de magmă lunar⁠; estimările adâncimii
sale variază de la circa 500 km la întreaga sa adâncime (1.737 km).

5
 CAPITOLUL 3: Caracteristicile Lunii

3.1 Structura Internă

Luna este un corp diferențiat⁠: are o scoarță, o manta și un nucleu distincte

din punct de vedere geochimic. Luna are un miez interior bogat în fier cu o rază
de 240 kilometri (150 mi) și un lichid de bază exterior, în principal format din fier
lichid, cu o rază de aproximativ 300 km. Scoarța este, în medie, de aproximativ
50 kilometri grosime. În jurul miezului este un strat limită parțial topit cu o rază
de aproximativ 500 km ( Vezi figura 3.1).

Fig. 3.1
Structura Lunii

Luna este al doilea cel mai dens satelit din Sistemul Solar, după Io. Cu toate
acestea, miezul interior al Lunii este mic, cu o rază de aproximativ 350 kilometri
sau mai puțin, în jur de 20% din raza Lunii. Compoziția sa nu este bine definită,
dar este probabil fier metalic aliat cu o cantitate mică de sulf și nichel; analizele
rotației variabile în timp a Lunii sugerează că este cel puțin parțial topit.

6
3.2 Compoziția suprafeței lunare

COMPUS FORMULĂ Compoziție ( % masă )

Mări Munți

Siliciu SiO2 45.4% 45.5%

Alumina Al2O3 14.9% 24.0%

Oxid de calciu CaO 11.8% 15.9%

Oxid de fier FeO 14.1% 5.9%
Magnezie MgO 9.2% 7.5%
Dioxid de Ti TiO2 3.9% 0.6%
Oxid de sodiu Na2O 0.6% 0.6%

TOTAL 99.9 % 100%

7
3.3 Câmpul Magnetic

Luna are un câmp magnetic extern de circa 1–100 nanotesla, de peste o

sută de ori mai mic decât cel al Pământului⁠. Actualmente, nu are un câmp
magnetic dipolarglobal, ci doar o magnetizare a scoarței, dobândită probabil în
istoria timpurie, când încă mai funcționa ca dinam. O parte din magnetizarea
rămasă până acum ar putea proveni și de la câmpurile magnetice temporare
generate în timpul unor mari evenimente de impact prin extinderea unui nor de
plasmă generat de impact în prezența unui câmp magnetic ambiental. Această
ipoteză este susținută de aparenta poziționare a celor mai mari magnetizări ale
scoarței la antipozii⁠celor mai mari cratere de impact.

Harta Gravitațională a Lunii

8
 CAPITOLUL 4: Relația cu Pământul

4.1 Orbita

Luna efectuează o orbită completă în jurul Pământului în raport cu stelele

fixe o dată la fiecare 27,3 zile (perioada sa siderală). Întrucât Pământul se
deplasează și el în același timp pe orbita sa în jurul Soarelui, durează puțin mai
mult până când Luna ajunge în aceeași fază în raport cu Pământul, adică circa
29,5 zile (perioada sa sinodică). Spre deosebire de majoritatea sateliților altor
planete, orbita Lunii este mai aproape de planul ecliptic decât de planul
ecuatorial al planetei. Orbita Lunii este perturbată⁠subtil de Soare și Pământ cu
influențe mici, complexe și în interacțiune reciprocă. De exemplu, planul orbitei
Lunii se rotește treptat⁠o dată la fiecare 18,61 de ani, ceea ce afectează alte
aspecte ale mișcării acesteia. Aceste efecte sunt descrise matematic de legile lui
Cassini.

Rotația Lunii

9
4.2 Efecte mareice

Atracția gravitațională pe care o exercită masele una față de cealaltă scade

invers proporțional cu pătratul distanței între cele două mase. Ca urmare,
atracția puțin mai puternică exercitată de Lună asupra părții Pământului aflată
mai aproape de ea în comparație cu cea opusă conduce la forțele mareice.
Forțele mareice afectează atât scoarța Pământului, cât și oceanele. ( Vezi figura
4.1 )

Fig. 4.1
Reprezentarea Efectelor Mareice

Cel mai evident efect al forțelor mareice este formarea a două umflături
pe oceanele Pământului, una pe partea de Pământ dinspre lună, cealaltă pe cea
opusă Lunii. Aceasta conduce la o creștere a nivelului mărilor, numită maree
oceanică. Cum Pământul se învârte în jurul propriei axe, una dintre aceste
umflături oceanice (fluxul) ridică apa de „sub” Lună, în timp ce cealaltă este exact
invers. Ca urmare, există două fluxuri și două refluxuri în circa 24 de ore. Întrucât
Luna orbitează Pământul în aceeași direcție ca și rotația Pământului, fluxurile au
loc la distanțe de 12 ore și 25 de minute; cele 25 minute se datorează timpului
pe care îl petrece Luna pe orbita Pământului. Soarele are același efect mareic
asupra Pământului, dar forțele sale de atracție sunt doar 40% din cele ale Lunii;
combinația de forțe dată de pozițiile relative la Pământ ale Lunii și Soarelui este

10
responsabilă pentru mareele vii și mareele moarte. Dacă Pământul ar fi o planetă
de apă (fără continente) ar produce o maree de doar un metru, foarte previzibilă,
dar mareele oceanice sunt modificate puternic de alte efecte: cuplarea prin
frecare a apei cu rotația Pământului prin intermediul fundului
oceanului, inerția mișcării apei, bazinele oceanice care sunt mai puțin adânci
spre țărm, trecerea apei dintr-un bazin oceanic în altul. Ca urmare, temporizarea
mareelor în diferitele puncte ale Pământului este în primul rând determinat
empiric și explicat teoretic.
Deși gravitația produce accelerație și mișcare în cadrul oceanelor lichide
de pe Pământ, cuplajul gravitațional între Lună și masa solidă a Pământului este
elastic și plastic. Rezultatul este un efect mareic mai pronunțat al Lunii asupra
Pământului, care produce o umflătură a porțiunii solide a Pământului aflată cel
mai aproape de Lună, care acționează ca un cuplu de forțe în opoziție față de
rotația Pământului.

11
4.3 Eclipsele

Eclipsele pot avea loc atunci când Soarele, Pământul și Luna sunt toate
într-o linie dreaptă (așa-numita „sizigie”).

Eclipsele de Soare au loc la lună

nouă, când Luna este între Soare și
Pământ. ( Vezi figura 4.2 )

Fig. 4.2

Eclipsele de Lună au în schimb loc

la lună plină, când Pământul este între
Soare și Lună. ( Vezi figura 4.3 )

Fig. 4.3

Dimensiunea aparentă a Lunii este aproximativ egală cu cea a Soarelui,

ambele având o lățime de circa o jumătate de grad. Soarele este mult mai mare
decât Luna, dar distanța exact de atâtea ori mai mare este cea care face să pară
de aceeași dimensiune când sunt privite de pe Pământ. Variațiile de dimensiune
aparentă, datorate orbitelor necirculare sunt și ele aproape la fel de mari, dar
ciclurile diferă. De aceea, sunt posibile atât eclipse de Soare totale (în care Luna
pare mai mare decât Soarele) cât și inelare (în care Luna pare mai mică decât
Soarele).
La o eclipsă totală, Luna acoperă complet discul Soarelui și coroana devine
vizibilă cu ochiul liber⁠. Deoarece distanța între Lună și Pământ crește treptat în
timp, diametrul unghiular aparent al Lunii este în scădere. De asemenea, în
evoluția sa către faza de gigantă roșie, dimensiunea reală a Soarelui, împreună
cu diametrul său aparent pe cer, cresc încet. Combinația acestor două schimbări

12
înseamnă că acum câteva sute de milioane de ani, Luna acoperea întotdeauna
complet Soarele la eclipsele de Soare, și nu era posibilă nicio eclipsă inelară. La
fel, peste câteva sute de milioane de ani, Luna nu va mai acoperi complet
Soarele, și nu vor mai avea loc eclipse totale de Soare.
Întrucât orbita Lunii în jurul Pământului este înclinată cu circa 5,145° (5°
9') față de orbita Pământului în jurul Soarelui, eclipsele nu au loc la fiecare lună
plină și lună nouă. Pentru a avea loc o eclipsă, Luna trebuie să fie în apropierea
intersecției celor două plane orbitale. Periodicitatea și recurența eclipselor de
Soare și de Lună sunt descrise de saros, care are o perioadă de aproximativ
18 ani.
Deoarece Luna ne blochează permanent vederea pe o zonă circulară de pe
cer cu diametrul de o jumătate de grad, fenomenul asociat de ocultație are loc
atunci când o stea strălucitoare sau o planetă trece prin spatele Lunii și nu mai
este vizibilă. Astfel, o eclipsă de Soare este o ocultație a Soarelui. Deoarece Luna
este comparativ mai aproape de Pământ, ocultațiile stelelor individuale nu sunt
vizibile peste tot pe planetă în același timp. Din cauza precesiei orbitei Lunii, în
fiecare an sunt ocultate alte stele.

13
 BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Luna#Caracteristici_fizice
2. https://www.nytimes.com/2014/09/09/science/revisiting-the-
moon.html
3. https://www.lpi.usra.edu/lunar/missions/
4. http://www.psrd.hawaii.edu/Archive/Archive-Moon.html
5. https://www.nasa.gov/moon
6. https://www.nrl.navy.mil/clementine/
7. https://www.timeanddate.com/moon/

14