interior al lui Ghiță) și un singur personaj puternic individualizat (Ghiță).

Este o nuvelă
psihologică pentru că evidențiază conflictul interior al lui Ghiță între cinste, corectitudine și
iubirea de bani. Pentru redarea stărilor sale psihice sunt folosite tehnici ca monologul
interior, evidențierea elementelor nonverbale și paraverbale (rânjetul, învinețirea Anei din
joacă). Aparține realismului prin tematică socială (lăcomia de bani), perspectivă obiectivă,
narator omniscient și omniprezent, prin tonul impersonal, neutru. Personajele
reprezintă tipuri umane– dominate de o trăsătură principală de caracter: Ghiță- lacomul,
Lică- tâlharul. Se utilizează tehnica detaliului pentru o redare cât mai fidelă a mediului,
iar elemente de cronotop sunt reale: Arad, Ineu, Oradea Mare etc.

2. Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema este socială, deci realistă, și ilustrează consecințele nefaste și dezumanizante
ale dorinței de îmbogățire ale personajului Ghiță. Secvența inițială surprinde plecarea la
moară contrar sfatului bătrânei. Vorbele ei: „— Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă
e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit…” ilustrează ideile naratorului care
se ascunde în spatele acestui personaj. Aceasta concepție despre existență (fericirea omului
nu stă în bogăția sa) se va verifica în secvența finală, în care, ajungând împreună cu copiii la
hanul incendiat, ea recunoaște că destinul pedepsește pe cei ce cutează să îl înfrunte:
„Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!…”. Focul are aici rol purificator.
Viziunea despre lume se dovedește clasică: ca în majoritatea operelor lui Slavici
sunt susținute valorile morale precum familia, cinstea, adevărul (vezi sfaturile bătrânei) și
condamnate viciile: lăcomia lui Ghiță, hoția sămădăului. Personajele care încalcă această
lege morală sunt aspru pedepsite.

3. Elemente de structură
Titlul conține pe de o parte un element de spațialitate- moara. În trecut funcțională apoi
lăsată de izbeliște, cu lopețile frânte și acoperișul ciuruit, apoi transformată în cîrciumă, loc
de popas pentru drumeții obosiți ce vin sau pleacă spre „locurile rele”. Pe de altă parte titlul
conține și un element de destin, norocul. Remarcăm nuanța ironică folosită de autor întrucât
moara se va dovedi fatală pentru destinul familiei lui Ghiță.
Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul omniscient, obiectiv, narațiunea este la
persoana a III-a. Deși este o scriere realistă, autorul își maschează discret opiniile în spatele
bătrânei, personaj cheie ce denotă înțelepciunea populară și viziunea despre lume a
autorului.
Subiectul
Expoziţiunea prezintă personajele nuvelei: Ghiţă, Ana, copilul, soacra. Locul ales de Ghiţă
pentru a se muta denotă semnele părăsirii: vechea moară are „lopeţile rupte” şi
„acoperământul ciuruit”. Cele cinci cruci din faţa morii semnifică binecuvântarea (locul nu a
fost uitat de Dumnezeu) dar şi prevestirea tragică: li se vor adăuga şi altele în scurt timp.
Pentru început câştigul cârciumarului este mulţumitor. Ghiţă se dovedeşte a fi un om harnic
şi întreprinzător, urmărindu-şi cu perseverenţă scopul, ajutat de soţia sa Ana.
Intriga nuvelei este momentul apariţiei lui Lică Sămădăul la han. El întruchipează forţa răului
care distruge treptat echilibrul familiei lui Ghiţă. Capacitatea sa de a domina este evidentă
încă de la început, din momentul în care îşi face apariţia la han: „Eu sunt Lică Sămădăul! …
Multe se zic despre mine[…] multe vor fi adevărate şi multe scornite.”. Lică i se adresează
poruncitor lui Ghiţă şi îi atribuie, fără a-l consulta, rolul de informator al său. Prima reacţie a
lui Ghiţă este aceea de a se apăra, dar, în scurt timp îşi dă seama că Lică este stăpânul
locurilor şi că, în faţa lui, noul venit este complet lipsit de apărare. Deşi este avertizat de Ana
de influenţa malefică a Sămădăului, Ghiţă devine părtaş nelegiuirilor lui Lică din dorinţa
obsedantă de a face avere. Astfel ajunge să depună mărturie mincinoasă în favoarea lui Lică
şi primeşte de la el porci furaţi. Banii pe care i-i restituie Lică sunt şi ei dovada incontestabilă
a jafurilor comise de acesta. În aceste momente de degradare, singura speranţă de
reabilitare pentru Ghiţă este apariţia jandarmului Pintea, cel care îşi jurase să-l închidă pe
Lică, fostul său tovarăş de tâlhhării. Cârciumarul adoptă însă o atitudine duplicitară faţă de
acesta: pe de o parte se aliază cu el, pe de altă parte rămâne prieten cu Lică. Orbit de
dorinţa de câştig, Ghiţă nu pleacă de Paşte împreună cu familia la Ineu ci rămâne cu Ana la
han ştiind că li se va alătura şi Lică. Acesta din urmă provoacă gelozia soţului care se
hotăreşte să finalizeze planul de răzbunare. O sacrifică pe Ana, împingând-o în braţele lui
Lică, şi pleacă după Pintea.
În punctul culminant Ghiţă o ucide pe Ana nesuportând gândul că a fost înşelat, după care
este împuşcat de Răuţ. Urmărit de Pintea, Lică se sinucide violent, izbindu-se cu capul de
trunchiul unui copac, pentru a nu-i oferi jandarmului satisfacţia închiderii sale.
În deznodământ, hanul este cuprins de un foc mistuitor care purifică locul de toate
nelegiuirile petrecute acolo.
 “O scrisoare pierduta”
1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară
Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se
amestecă cu tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-
un final fericit. Satirizând realități sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește
în funcție de tipul de comic utilizat și poate fi de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă,
de salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.
Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o
perspectivă ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea),
prin susținerea valorilor clasice de bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic,
moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei unități de timp (loc- „capitala unui județ de
munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin impresia de veridicitate pe care
o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor prin ironie și prin construcția personajelor
tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).
2. Tema și viziunea despre lume
Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-
lea descrisă minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.). Discuția
inițială este secvența ce reflectă specificul raporturilor dintre autoritățile statului. Ghiță, dă
umil raportul prefectului despre rondul zilei executând cu slugărnicie și servilism ordinele
primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu este conștient de
leafa mică a polițaiului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură. Într-o
altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional, să-și dea votul, de
dragul reputației ei, candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții
personale dar și instabilitatea deciziilor politice.
Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii:
imoralitate, abuz în serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.
3. Elemente de structură
Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima este o scrisoare de dragoste a
Zoei către Tipătescu, găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin vicleșug de
Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de
cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare este tot una compromițătoare prin
care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la începutul și la finalul
piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj
folosită pentru preluarea puterii politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a
personajelor.
Compoziție
Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic și
politic în care ne aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele
noastre (respectiv sfârșitul secolului al XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt
Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din discuțiile lor deducem raporturile de
opoziție sau coaliție dintre celelalte persoanje, detalii referitoare la situația politică sau
familială ale altora. Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic,
președinte de comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare,
aflată în mâinile adversarului politic Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede o
plastografie. Cei doi amorezi însă, acționează impulsiv și caută o cale de a smulge
scrisoarea adversarului politic.
Actul al doilea debutează cu numărătoarea estimativă a voturilor pentru fiecare tabără
politică. Farfuridi și Brânzovenescu, avocați și aliați politici ai lui Tipătescu, se tem de o
eventuală trădare a acestuia, fapt întreținut și de numeroasele vizite la adversarul politic,
Cațavencu. Tipătescu ordonă arestarea și percheziționarea casei lui Cațavencu, fără vreun
rezultat favorabil, însă acesta este eliberat la cererea Zoei care, în ciuda dezacordului lui
Tipătescu, îi oferă sprijin politic adversarului Cațavencu, în schimbul scrisorii. În mijlocul
acestor frământări politice și personale, se primește o depeșă de la centru ce solicită
alegerea unui candidat trimis de aici.
Actul III prezintă ședința și discursurile electorale demagogice ale lui Cațavencu și Farfuridi
din sala primăriei. Între timp Trahanache găsește o poliță falsificată a lui Cațavencu pe care
intenționează să o folosească drept armă de șantaj. La un moment dat se anunță numele
candidatului numit de la centru în urma depeșei primite în persoana lui Agamemnon
Dandanache. Lucru acesta creează haos în sală, învălmășeală în care Cațavencu pierde
pălăria cu scrisoarea care este găsită de cetățeanul turmentat și predată destinatarului Zoe.
Ultimul act aduce și rezolvarea conflictului inițial, scrisoarea ajungând înapoi la Zoe
Trahanache. Își face apariția în scenă Agamemnon Dandanache, mai prost și mai incult
decât candidații locali, mărturisind că ajunsese aici printr-o altă scrisoare compromițătoare,
folosită ca armă de șantaj. Piesa se încheie cu festivitatea în cinstea noului candidat ales,
condusă de însuși Cațavencu.

5. Personaje

Caragiale depașește cadrul comediei clasice, avand capacitatea de a individualiza

personajele, prin trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică, deci apartenența la
realism. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura
română. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul „Comediile lui Caragiale” nouă
clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate și în „O scrisoare pierdută”:
tipul încornoratului sau a înșelatului(Trahanache), tipul primului-amorez și al donjuanului
(Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul politic și al demagogului
(Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul
cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului (Pristanda), tipul confidentului
(Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda).
Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl administrează
având o mentalitate de stăpân absolut: “moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica,
coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache, babachii” (Pristanda). Tipătescu este
impulsiv, nestăpânit în momentul în care aude despre scrisoarea de dragoste dar și în
momentul în care Farfuridi îl acuză de trădare, aşa cum de altfel îl caracterizează unul
dintre personaje, „venerabilul” Trahanache: “E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat,
deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.”
Fănică este component al triunghiului conjugal, venit în judeţ cu opt ani în
urmă, devenind chiar de atunci amantul Zoei, fără ca soțul acesteia să bănuiască: “De opt
ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta atâtica rău”
(Trahanache). Flerul său de amorez reiese şi din scena în care Zoe foloseşte toate
tertipurile feminine pentru a-1 convinge să-1 aleagă pe Caţavencu: “în sfârşit, dacă vrei
tu… fie! […] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea
Zaharia… prin urmare şi al meu!”. Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul “tip”,
care sernnifică june prim, om rafinat, amorez abil, aventurier.
Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharia Trahanache şi amanta lui
Tipătescu şi singurul personaj feminin al lui Caragiale care reprezintă doamna distinsă
din societatea burgheză nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Este o
luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de arme feminine ca să-şi salveze onoarea.
Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte candidatura lui Caţavencu, ea recurge la
rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu sinuciderea, apoi, cu o energie
impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi neajutorată, devine ameninţătoare şi o
luptătoare aprigă: “Am să lupt cu tine, om ingrat şi fără inimă”. Ea este inteligentă,
autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa oricui. Cetăţeanul turmentat închină şi
el: “în cinstea coanii Joiţichii că e damă bună!”.