Hipopotamul (Hippopotamus amphibius) este un mamifer african amfibiu, cel mai mare

nerumegător. Numele său provine din limba greacă, având semnificația de cal de râu (ἵππος, hippos
= cal, ποταμός, potamos = râu, fluviu). Hipopotamul, numit și hipopotamul amfibiu, este una din cele
două specii aparținând genului Hippopotamus din familia Hippopotamidae, cealaltă fiind hipopotamul
pitic (Hexaprotodon liberiensis). Trăiește în fluviile și lacurile din Africa ecuatorială.

Are corpul în forma de butoi, o gură enormă, picioare scurte și câte patru degete la fiecare picior.
Poate atinge lungimea de 3,5 m, înălțimea la umeri de 1,5 m și greutatea de 3.200 kg. Pielea este
foarte groasă, aproape lipsită de păr, de o culoare brun-cenușie pe spate, dar mai deschisă, roz, pe
partea ventrală. Urechile și nările ramân la suprafața apei când restul corpului este scufundat.
Hipopotamii trăiesc în apropierea râurilor, lacurilor, mlaștinilor sau a altor ochiuri de apă, de obicei în
grupuri de 7 până la 15 indivizi. Nu există un dimorfism sexual evident, astfel că femelele și tinerii
masculi sunt adesea confundabili.

Habitat
În cursul zilei dorm și se odihnesc în apă sau în apropierea acesteia. Noaptea ies pe uscat pentru a
se hrăni cu ierburi. În apă pot înota repede sau chiar merg pe fundul apei, deoarece pot rămâne
scufundați (cu nările și urechile astupate) mai mult de 5 minute. Deși pot fi văzuți adesea tolăniți la
soare, hipopotamii se deshidratează destul de rapid și au nevoie de apă pentru a-și rehidrata pielea.
Apa le este necesară și pentru a-și răcori corpul, deoarece nu transpiră. Pielea lor este dotată cu
numeroase glande care secretă o substanță de culoare roșiatică, ceea ce a condus la apariția unui
vechi mit care afirmă că hipopotamii ar transpira sânge. Substanța secretată de aceste glande
acționează ca un filtru împotriva razelor ultraviolete.
Hipopotamilor le plac apele puțin adânci în care pot dormi scufundați doar pe jumătate. Numărul de
exemplare este limitat de aceste spații propice lor, care pot deveni destul de aglomerate - până la
150 de hipopotami pot împărți același bazin în timpul sezonului secetos. Pe timp de secetă puternică
sau de foamete pornesc în lungi migrații, care au adesea drept consecință moartea multor
exemplare.

Nutriție
Noaptea hipopotamii merg pe trasee cunoscute lor, până la 10 km în pășunile din jurul apei, pentru a
se hrăni timp de 5-6 ore. Caninii lungi și incisivii sunt utilizați doar ca armă - păscutul este realizat
apucând iarba cu buzele largi și dure și smucind capul cu putere. În apropierea râurilor, unde iarba
este păscută intens și călcată în picioare, zone mari pot deveni complet lipsite de vegetație, ceea ce
conduce la apariția eroziunii. Totuși hipopotamii mănâncă destul de puțin comparativ cu greutatea lor
corporală (circa 35 kg pe noapte), deoarece nevoile lor de energie sunt scăzute ca urmare a faptului
ca majoritatea timpului îl petrec stând în apa caldă. Hipopotamii nu rumegă, dar rețin hrana un timp
îndelungat în stomac, extrăgând proteinele prin proces de digestie bazat pe fermentație. Procesul lor
digestiv este răspunzător pentru eliberarea unui număr mare de nutrienți în râurile și lacurile
africane, favorizând astfel peștii, care sunt la rândul lor o sursă de proteine crucială pentru populația
umană locală.