CONSILIEREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCAŢIONALE

SPECIALE (CES)

 Ildiko Tamași

Cuvinte cheie:
- întârziere mintală = se referă la prezenţa unei limitări substanţiale ale funcţiilor
neuropsihice. Se caracterizează printr-o scădere semnificativă a intelectului însoţită
de reducerea abilităţilor adaptative
- tulburare = dereglare a funcției unui organ anatomic, a unei facultăți fizice sau
psihice
- dizabilitate = reprezintă o restricţie sau pierdere, temporară sau permanentă a
capacităţii de a performa o activitate în mod normal, datorată unei disfuncţii
- consilierea = o relaţie de colaborare în care o persoană specializată asistă clientul în
ameliorarea problemei cu care se prezintă şi în îmbunătăţirea abilităţilor de rezolvare de
probleme şi luare a deciziilor
- psihoterapie = metodă de tratare a bolnavilor prin influențarea psihicului lor,
utilizându-se persuasiunea, sugestia.

Rezumat:
Feltham şi Horton (1996) precizează că puţini dintre cei care au trăit dintotdeauna cu
o dizabilitate apelează la servicii de consiliere sau psihoterapie. Motivele par a fi multiple: fie
pentru că au fost văzuţi deja de foarte mulţi specialişti (medici, psihologi etc) de-a lungul
vieţii lor, fie pentru că nu au acces la astfel de servicii, fie pentru că nu îşi doresc acest lucru.
Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi care apelează la consiliere sau psihoterapie sunt cei
care au dobândit recent deficienţa/dizabilitatea. Dacă profesioniştii au adesea ca obiectiv când
lucrează cu astfel de persoane „acceptarea” dizabilităţii, depăsirea traumei, aceste expectanţe
pot fi prea mari şi pun o presiune ridicată asupra clienţilor pentru care se poate ca fiecare zi să
fie o luptă cu dizabilitatea. Feltham şi Horton (1996) subliniază că un obiectiv mult mai
realist este acela de a încuraja persoanele cu dizabilităţi să înveţe să trăiască cu
dizabilitatea/deficienţă pe care o au. Intervenţia trebuie să se axeze pe a ajuta persoana să
depăsească neajutorarea şi să iniţieze acţiuni pozitive în viaţa personală.
Setul de abilităţi şi tehnici folosite în consilierea/terapia persoanelor cu nevoi speciale
va fi excat acelaşi ca şi în cazul persoanelor obişnuite şi va reflecta formarea teoretică şi
practică a specialistului.

2
Résumé
Feltham et Horton (1996) indique que peu de ceux qui ont toujours vécu avec un
handicap impliqués à la psychothérapie ou services de consultation. Semble y avoir plusieurs
raisons : soit parce qu'ils ont déjà été vu par beaucoup de spécialistes (médecins,
psychologues, etc.) tout au long de leur vie, soit parce qu'ils n'ont pas accès à ces services,
soit parce qu'ils ne veulent pas faire. La plupart des gens handicapés engagés dans
l'orientation ou la psychothérapie sont ceux qui ont récemment acquis en carence ou
invalidité et en milieu de travail. La principale difficulté est que leur psychologiques pour
apprendre à vivre avec les personnes handicapées et du milieu de travail avec les nouvelles
pièces d'identité; besoin d'aide pour explorer leurs sentiments et émotions, à composer avec le
traumatisme de l'accident ou la maladie et de reprendre le contrôle de leur propre vie. Si les
professionnels ont souvent comme objectif quand travailler avec ce personnes « acceptation »
dizabilităţii, depăsirea traumatisme, cette entreprise peut être trop grande et une haute
pression sur les clients pour que chaque jour est une lutte avec les personnes handicapées et
du milieu de travail. Feltham et Horton (1996) note qu'un objectif plus réaliste est
d'encourager les personnes handicapées, d'apprendre à vivre avec le handicap et le lieu de
travail une carence en. Intervention devrait se concentrer sur l'aide à la personne de
depăsească neajutorarea et entamer des actions positives dans la vie personnelle.
L'ensemble des compétences et des techniques utilisés en counselling et thérapie pour
personnes ayant des besoins spéciaux sera l'excat même que les personnes ordinaires et qui
reflètent la formation théorique et pratique de spécialistes.

În sens larg, consilierea este acţiunea de ajutor în viaţa şi dezvoltarea omului, alături
de psihoterapie şi educaţie. Toate aceste trei forme de sprijin îl ajută pe individ să înveţe
cum să îşi modifice sentimentele, atitudinile, gândurile şi comportamentele pentru a avea o
viaţă psihică echilibrată şi, prin urmare o existenţă mai bună.
În esenţă, consilierea este atât o activitate distinctă, cât şi o profesiune emergentă
acesteia. Consilierea este văzută ca un serviciu adus oamenilor aflaţi într-un anumit grad de
confuzie sau într-o stare de stres, care doresc să discute pentru a rezolva această problemă.
Ivey (1986) defineste consilierea ca o relaţie de colaborare în care o persoană specializată
asistă clientul în ameliorarea problemei cu care se prezintă şi în îmbunătăţirea abilităţilor de
rezolvare de probleme şi luare a deciziilor ( Ivey, 1986 ).
În sens mai specific, consilierea şcolară, arată G. Tomsa, este un proces intensiv de
acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor, studenţilor şi celorlalte personae implicate în
procesul educaţional (profesori, părinţi, tutori si autorităţi şcolare). Rolul consilierii este, cu
precădere, unul proactiv, ceea ce înseamnă că ea încearcă prevenirea situaţiiilor de criză
personală şi educaţională şi, mai mult, urmăreste dezvoltarea personală, educaţională şi
socială a elevilor. Pe ansamblu, în procesul de consiliere sşcolară se încearcă provocarea unei
schimbări voluntare în atitudinile şi comportamentul clientului (elev, părinte, profesor).
Strategiile folosite în acest scop depind însă atât de scopurile clientului, cât şi de orientarea
teoretică a consilierului.
Principalele caracteristici ale consilierii sunt:
Consilierea prezintă anumite particularităţi şi note specifice care o diferenţiază de
psihoterapie (Băban, 2003):
- este o relaţie de colaborare dintre consilier şi cel consiliat;
- este focalizată pe problemă;

3
- este orientată atât către dimensiunile şi comportamentele problematice ale clientului, dar şi
spre îmbunătăţirea unor aspecte din viaţa clientului (ex. comunicarea, abilităţile de învăţare,
de luare de decizii, etc.) şi mai puţin spre schimbarea personalităţii în ansamblu;
- este eclectică ( integrează şi aplică principii şi strategice specifice mai multor orientări
teoretice, în funcţie de problema şi stilul clientului);
- este formativă ( vizează nu doar intervenţii “ curative ” dar mai ales prevenţia unor
comportamente neadaptative şi învăţarea acelor strategii care vor facilita o adaptare mai
eficientă situaţiilor de viaţă);
- este informativă, furnizând clientului datele necesare pentru a lua decizii informate şi
responsabile;
- este suportivă, oferind clientului cadrul adecvat pentru a-şi exprima emoţiile, conflictele,
dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor;
- este focalizată pe situaţiile prezente, trecutul fiind abordat sporadic, doar
pentru a înţelege mai bine situaţiile din present;
- este un proces ce facilitează identificarea resurselor proprii de adaptare la
mediu şi de soluţionare a situaţiilor problematice;
- este un proces ce potenţiază validarea resurselor persoanei în lumea reală;
- este o intervenţie de durată scurtă şi medie.
Ce NU este consilierea?
- oferire de sfaturi
- conversaţie obisnuită, fără nici un obiectiv
- proces de manipulare a clienţilor
- formă de tratament al bolilor mentale
Feltham si Horton (1996) precizează că puţini dintre cei care au trăit dintotdeauna cu
o dizabilitate apelează la servicii de consiliere sau psihoterapie. Motivele par a fi multiple: fie
pentru că au fost văzuţi deja de foarte mulţi specialisti ( medici, psihologi etc.) de-a lungul
vieţii lor, fie pentru că nu au acces la astfel de servicii, fie pentru că nu îsi doresc acest lucru.
Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi care apelează la consiliere sau psihoterapie sunt cei
care au dobândit recent deficienţa / dizabilitatea. Dificultatea lor psihologică principală este
accea de a învăţa să trăiască cu dizabilitatea, cu noua identitate; au nevoie de ajutor în a
explora emoţiile şi sentimentele lor, pentru a face faţă traumei, accidentului sau bolii şi a
prelua din nou controlul asupra propriei vieţi. Dacă profesioniştii au adesea ca obiectiv când
lucrează cu astfel de persoane „acceptarea” dizabilităţii, depăsirea traumei, aceste expectanţe
pot fi prea mari şi pun o presiune ridicată asupra clienţilor pentru care se poate ca fiecare zi să
fie o luptă cu dizabilitatea. Feltham si Horton (1996) subliniază că un obiectiv mult mai
realist este acela de a încuraja persoanele cu dizabilităţi să înveţe să trăiască cu dizabilitatea
/ deficienţa pe care o au. Intervenţia trebuie să se axeze pe a ajuta persoana să depăsească
neajutorarea şi să iniţieze acţiuni pozitive în viaţa personală.
Consilierii / terapeuii care lucrează cu persoane cu deficienţe şi dizabilităţi pot avea o
pregătire teoretică diversă, corespunzătoare unei anumite orientări terapeutice (ex. cognitivă,
comportamentală, umanistă, psihodinamică etc.). Setul de abilităţi şi tehnici folosite în
consilierea / terapia persoanelor cu nevoi speciale va fi excat acelaşi ca şi în cazul
persoanelor obişnuite şi va reflecta formarea teoretică şi practică a specialistului. Diferenţele
care aparţin de aspectele practice ale contextului consilierii persoanelor cu deficienţe /
dizabilităţi, cum ar fi:
- Nevoia unui interpret, facilitator (ex. deficienţe auditive, de vedere);
- Locaţia – trebuie sa fie accesibilă clientului (ex. în cazul unei dizabilităţi fizice);
- Vizite la domiciliu sau consiliere prin telefon – pentru persoanele imobilizate care nu se pot
prezenta sau nu pot fi aduse la cabinet;

4
- Aspecte financiare – multe persoane cu nevoi speciale trăiesc din venituri minime, motiv
pentru care este necesară adecvarea şi negocierea plăţii în acord cu posibilităţile persoanei.
- Acordare de sprijin, asistenţă - în cazurile în care un client are nevoie să fie însoţit până la
usă, ajutat să ia loc, să fie împins în scaunul cu rotile etc.); în aceste situaţii atitudinea trebuie
să fie strict profesională, ca un fapt în sine.
În lucrul cu persoane cu nevoi speciale apare tendinţa unora de a se raporta intr-un
mod diferit, adesea prea infantile sau prea apropiat, familiar cu persoane care prezintă
deficienţe / dizabilităţi, ceea ce va afecta alianţa terapeutică şi va fi în defavoarea relaţiei de
consiliere / terapie. Alte situaţii negative descrise de persoanele cu nevoi speciale care au
urmat sedinţe de terapie sunt: „ vroia doar să accept ceea ce mi se întâmplase ”, „îmi punea
mereu întrebări despre dizabilitatea mea… era singurul lucru care îl interesa… nu vroia sa
audă despre mine ”, „era interesat doar de ceea ce am pierdut, ceea ce nu mai am / pot ”.
Perspectiva modelului social de intervenţie, comparativ cu modelul medical, este
accea de a muta accentul dinspre patologic, deficienţă, dizabilitate spre a oferi clienţilor
oportunitatea de a explora atât vulnerabilităţile, cât şi potenţialul lor de schimbare - resurse,
capacităţi, abilităţi – în contextul social dat.
Feltham si Horton (1996) atrag atenţia asupra faptului că, desi există numeroşi autori
de cărţi care au diferite dizabilităţi, sunt foarte puţini consilieri sau terapeuţi care prezintă o
formă de dizabilitate care au publicat materiale. De obicei cei care scriu despre consilierea si
terapia persoanelor cu nevoi speciale sunt consilieri / terapeuţi care nu au experienţa directă a
unei dizabilităţi. Pentru a reusi să înţeleagă cât mai bine experienţele celor consiliaţi legate de
a trăi cu o dizabilitate autorii recomandă consilierilor/ terapeuţilor să ia legătura cu un
supervizor care are o dizabilitate pentru a discuta cazurile specifice. În plus, supervizarea
oferă cadrul adecvat al discuţiilor legate de percepţiile, sentimentele, temerile, atitudinile
consilierului / terapeutului faţă de persoanele cu dizabilităţi.
În concluzie, aspectele cele mai importante pentru consilierii şi terapeuţii care
lucrează cu persoane cu deficienţe şi dizabilităţi se referă la:
1. Folosirea aceluiaşi set de abilităţi şi tehnici pe care le utilizează cu clienţii obisnuiţi;
2. În plus, este necesară înţelegerea impactului factorilor sociali cu care se confruntă
persoanele cu deficienţe / dizabilităţi ( ex. limite fizice, imposibilitatea de lua parte la diferite
activităţi, evenimente, educaţie segregate în şcoli speciale în anumite cazuri, stigmă şi
marginalizare, dependenţa de ajutorul altcuiva etc.).
3. Valoarea supervizării din partea unei persoane atestate care are şi experienţa unei
dizabilităţi ( chiar şi telefonic ).
Registrul cerinŢelor educative speciale, în acceptia UNESCO, cuprinde:
- dificultăţi ( dizabilităţi ) de învăţare;
- întârziere mintală / dificultăţi severe de învăţare;
- tulburări ( dezordini ) de limbaj;
- dizabilităţi fizice / motorii;
- deficienţe vizuale;
- deficienţe auditive;
- tulburări emoţionale şi de comportament ( UNESCO, 1995 ).
Sfera de cuprindere a conceptului CES se referă pe lângă aceste deficienţe şi / sau
tulburări exprimate de repertoriul UNESCO ( legate de dizabilitate ) şi la problem
educaţionale determinate de mediul social restrictiv sau neprielnic dezvoltării şi învăţării.
Aici sunt incluse efectele determinate de mediul defavorizant cum ar fi:
- delicvenţele,
- copiii străzii,
- grupuri etnice şi religioase minoritare,
- copiii bolnavi de boli cronice sau SIDA,

5
- copiii exploataţi, maltrataţi sau abuzaţi, etc.
În acest punct conceptul de CES se întâlneste cu cel de „ copii aflaţi în situaţie de risc
” ( care actual are o cuprindere tot mai largă, identificând riscurile de ordin biologic, social şi
educaţional care afectează creşterea şi dezvoltarea unui copil ) cu conceptul de „ copii
vulnerabili ” şi „ marginalizaţi / marginali ”( specifică rolul de premisă în dezvoltarea
copilului a mediului social, a percepţiilor şi atitudinilor sociale precum şi influenţele culturale
şi familiale asupra dezvoltării ).
Termenul are extensie şi asupra copiilor supradotaţi numiţi în unele ţări excepţionali (
Spania, SUA ).
SCOPURILE SI PRINCIPIILE CONSILIERII
Prin consiliere sunt abordate emţiile, cogniţiile ( gândurile ) şi comportamentele care
împiedică dezvoltarea şi adaptarea optimă a persoanei la
cerinţele cu care se confruntă. Întrucât practicienii trebuie să acorde atenţie la ceea ce
subiectul gândeste, simte si face, majoritatea consilierilor contemporani adoptă abordări si
modele de consiliere care provin din mai multe modele de
consiliere - abordarea eclectică (eclectic = extras din mai multe surse) (Tomsa, 2003).
Scopurile consilierii în şcoală
Scopul fundamental al consilierii educaţionale este funcţionarea psihosocială optimă a
persoanei, grupului. Acest scop poate fi atins prin trei obiective ale consilierii ( Băban, 2003):
a) Promovarea sănătăţii şi a stării de bine
b) Dezvoltare personală ( mentală, educaţională şi socială a elevilor)
c) Prevenţia situaţiilor de criză personală sau educaţională în scoală
În acest sens, consilierea are un rol proactiv prin care vizează:
- consolidarea stării de sănătate fizice şi psihice ale fiecărui elev
- facilitarea procesului de adaptarea socială şi scolară şi ameliorarea relaţiilor copilului cu
scoala, familia şi societatea
- crearea condiţiilor psiholgice de accesibilitate pentru diferitele acţiuni formative desfăsurate
la nivel general
- sprijinirea elevului în procesul orientării sale şcolare şi profesionale
Scopurile pot fi grupate si descrise pe 4 nivele relativ distincte :
a) Scopurile fundamentale au aplicabilitate globală pentru toţi elevii aflaţi în consiliere şi pe
tot parcursul unui ciclu de şcolaritate consilierul va permite elevului să îşi recunoască forţele
şi capacităţiile sale, limitele, să aibă o atitudine pozitivă faţă de situaţia sa reală, să se
adapteze la mediul în care trăieste, să îşi exprime opţiunile sale în concordanţă cu ceea ce
vrea, poate şi trebuie să facă.
b) Scopurile formulate de părinţi bazate pe comportamentele curente ale copilului şi pe
rezultatele sale scolare deoarece părinţii doresc pentru copii lor ca întotdeauna să înveţe mai
bine.
c) Scopurile stabilite de consilier, apar, de regulă, ca o consecinţă a ipotezelor
consilierului ipoteze ce privesc cauzele pentru care elevul manifestă anumite atitudini şi
comportamente indezirabile. Deoarece, uneori, ipotezele consilierului în procesul de
consiliere pot fi gresite se impune ca în permanenţă scopurile stabilite de consilier să fie
reactualizate.
d) Scopurile elevului apar în timpul unor sedinţe de consiliere, este voba despre scopuri
proprii copilului, generate de materialul cognitiv şi afectiv adus de el în sedinţa de consiliere.
Scopurile elevului vor avea întotdeauna prioritate faţă de scopurile consilierului şi cele ale
părinţilor. Stabilirea scopurilor în cadrul activităţii de consiliere este de dorit să fie un proces
consultativ şi interactiv, cu participarea elevilor şi părinţilor acestora.
Încă de la debutul procesului de consiliere, consilierul trebuie să înceapă, împreună cu
persoana consiliată, formularea scopurilor care urmează să fie atinse. Scopurile iniţiale pot fi

6
modificate în cursul procesului de consiliere în urma înţelegerii mai profunde a problemei,
precum şi a dezvltării unor atitudini şi comportamente noi care vor elimina treptat respectiva
problemă cu care se confruntă persoana. Scopurile care pot fi formulate în procesul consilierii
pot fi grupate în 2 categorii :
a) Scopuri – proces, care ţin de competenţele şi responsabilitatea consilierului şi sunt legate
de asigurarea condiţiilor educaţionale şi terapeutice necesare pentru schimbarea atitudinală si
comportamentală a persoanei. Ex. Stabilirea relaţiei cu clientul, crearea unui cadru adecvat
consilierii, crearea unei empatii pentru client.
b) Scopurile - rezultat, sunt legate direct de motivele pentru care persoana are nevoie de
consiliere. Ele pot fi vagi si imprecise sau specifice si precise.
Participarea persoanei la stabilirea scopului este o acţiune personală care necesită un
efort total din partea celui consiliat. Uneori, persoana consiliată manifestă rezistanţă la
stabilirea scopurilor, respingând ideea stabilirii unui scop. Consilierul trebuie să plece de la
premisa că întotdeauna comportamentul omului are un scop, ca urmare putem descoperi că,
cei care resping stabilirea scopului îsi protejează, de fapt, comportamentul. Consilierul
trebuie mai întâi să înţeleagă natura problemei persoanei după care să treacă la transformarea
acestuia într-un scop sau mai multe scopuri specifice. În încercarea de a defini scopurile
persoanei de consiliat, consilierii trebuie să depăsească mai multe obstacole :
- persoana priveste problema sa ca fiind comportamentul altcuiva;
- persoana îsi exprimă problema ca pe un sentiment ;
- problema persoanei este absenţa unui scop ;
- problema este că, uneori, comportamentul dorit de persoana consiliată este
indezirabil ;
- problema este că persoana nu stie că manifestarea sa comportamentală este
nepotrivită;
- problema persoanei este interesul de a nu identifica nici o problemă.
Cât mai repede posibil, consilierul şi persoana consiliată trebuie să identifice scopuri precise
şi comportamentale. Acestea pot viza una sau mai multe din urmăroarele arii:
- autocunoastere
- comunicare
- stima de sine
- modificarea unor comportamente problematice sau patternuri dezadaptative de gândire
- ameliorarea emoţiilor negative şi a consecinţelor determinate de diferite traume
- acordarea de suport
- însusirea şi dezvoltarea unor strategii de adaptare
- facilitarea învăţării unor comportamente sau abilităţi noi
- prevenirea apariţiei unor probleme şi menţinerea stării de sănătate mentală
Principiile consilierii
Pentru ca relaţia dintre consilier şi elev să fi eficientă consilierul trebuie să respecte în
activitatea sa de consiliere scolară câteva principii fundamentale (Tomsa, 1999:137-140):
a) Resonsabilitatea pentru dezvoltarea clientului îi revine acestuia şi nu consilierului.
Din capul locului,consilierul trebuie să manifeste un respect autentic pentru persoana
consiliată. Acest lucru presupune să-l accepte ca pe un
individ unic, cu calităţile şi defectele sale, în sensul că trebuie să respecte persoana consiliată
atât pentru dreptul de a avea succes, cât si dreptul de a eşua
în activitatea de consiliere.
b) RelaŢia de consiliere este una permisivă. Permisivitatea relaţiei de consiliere rezidă în
faptul că cei doi parteneri pot întrerupe relaţia de consiliere, oricând ei doresc acest lucru. De
asemenea, permisivitatea relaţiei presupune neîngrădirea de către consilier a libertăţii
persoanei consiliate de a avea propriile sale idei si concepte, opinii si convingeri.

7
c) Consilierul trebuie să gândească problemele clientului împreună cu acesta.Consilierul
trebuie să facă distincţia între „ a gândi cu ”, „a gândi despre ” si „ a gândi pentru ” cineva. El
trebuie să se axeze, în totalitate, pe „ a gândi cu”, în sensul că trebuie să gândească împreună
cu persoana consiliată problemele acesteia. Cu alte cuvinte, consilierul trebuie „ să intre în
procesele de gândire ale clientului si să lucreze împreună cu el la rezolvarea problemelor cu
care se confruntă. Datoria lui este de a evita, pe cât posibil, „ să gândească despre ” client.
d) Aplicarea consecventă a tuturor principiilorsi regulilor în conformitate cu idealurile
si valorile democratice. Conform acestui principiu general, consilierul trebuie să accepte
persoana consiliată ca individualitate unică asa cum este el în realitate, cu calităţile şi
defectele sale. De asemenea, el va manifesta un respect real pentru drepturile clientului,
situându-se astfel pe poziţiile valorilor şi idealurilor specifice unei societăţi democratice.

BIBLIOGRAFIE

1. Asociaţia RENINCO România, Ghid de predare - învăţare pentru copiii cu cerinţe

educative speciale, Culegere de texte, UNICEF, 2000
2. Gherguș, Alois, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale, Ed. Polirom, București,
2006
3. UNESCO, Pachetul de resurse pentru instruirea profesorilor, Cerinte speciale în clasa,
Material de studiu, Bucuresti, traducere UNICEF, 1995
4. Paun, E si Verza E ( coord. ) Educaţia integrată a copiilor cu handicap, Bucureşti, 1998
5. Vrăjmaş, Ecaterina Adina, Introducecere în educaţia cerinţelor speciale,
Universitatea din Bucureşti, Editura Credis, Bucuresti, 2004
6. Vrăjmaş, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti,
2002
7. http://www.didactic.ro/materiale-didactice/20325_consilierea-si-orientarea-elevilor
cu-cerinte-educative-speciale
8. http://dictionar.romedic.ro/consilierea-copiilor-cu-ces