Sunteți pe pagina 1din 2

NR. 8192/9 – 29. 12.

2017
Salcă Andra Carola
Şcoala Gimnazială Mirăslău şi Liceul Tehnologic Agricol "Alexandru Borza"
Ciumbrud

Clasa a IX-a
Nume:
Data

TEST- ROMA ANTICĂ – clasa a IX-a

I. Completează spaţiile libere:


a. În timpul Republicii, Roma era condusă de 2 ................................................. aleşi anual.
b. La sfârşitul secolului I î. Hr. Roma se confrunta cu o răscoală a sclavilor condusă
de ................................................
c. Primul triumvirat era format din Iulius Caesar, .................................................
şi ................................................. 2p

II. Realizează corespondenţa între coloanele A şi B


A B
1. cenzori a. se ocupau de îngrijirea oraşelor
2. edili b. erau judecători
3. pretori c. erau comandanţii legiunilor
d. făceau recensământul 0,75 p

III. Care este semnificaţia următoarelor date:


a. 753 î. Hr.
b. 509 î. Hr.
c. 44 î. Hr. 1,50 p

IV. Numeşte 2 drepturi pe care le primesc plebeii de-a lungul timpului. 1p

V. Se dă textul:
“Tribunul a adus în faţa adunării grave învinuiri senatorilor pentru atitudinea lor
atât de trufaşă faţă de popor; a atacat apoi cu virulenţă şi dregătoria consulară, care, după
el, întrecuse orice măsură, ajungând prea de nesuferită într-un stat liber. Tribunul Arsa
spunea: Însăşi puterea consulilor a ajuns să fie urâtă de popor, chiar mai urâtă decât numele
regelui, din cauza purtării silnice şi tiranice a consulilor. Poporul roman are acuma doi
stăpâni răi, în loc de unul. Apoi consulii dispunde puteri nelimitate: nu mai au nici un fel de
frâu în acţiunile lor şi-şi fac de cap, băgând groaza în popor pentru asprimea legilor şi prin
cruzimea neomenoasă a pedepselor de tot felul. De aceea, el propune o lege prin care puterea
consulilor să nu mai fie veşnică şi pentru ca consulii să nu-şi mai îngăduie orice. Trebuie să
se aleagă o comisie de cinci bărbaţi, care să fie însărcinaţi cu alcătuirea legilor referitoare la
îngrădirea puterii consulare. De aici înainte consulul va să-şi exercite numai acele drepturi
pe care i le va acorda poporul. S-a dus vremea când consulii îşi făceau de cap, impunând
drept lege pofta lor şi bunul lor plac. ( ... ) În timp ce şi cei din fruntea republicii şi poporul
de rând doreau cu tot dinadinsul să se bucure de legi scrise, care să nu mai fie călcate de
nimeni, ci să fie păzite de toată lumea, fără deosebire de rang sau avere, întocmai cum sunt
privite şi respectate proorocirile sfinte ale oracolelor, decemvirii se străduiau din răsputeri
să alcătuiască o constituţie cu legi scrise. Când toată lumea aştepta aceste legi cu nerăbdare,
stând ca pe jeratic, decemvirii au convocat poporul, pentru a-i aduce la cunoştinţă legea
celor zece table… Se scursese aproape tot anul, când s-au mai adăugat încă două table de
legi la cele zece table ale anului trecut.”
(Titus Livius, Ab urbe condita)
Cerinţe:
1. Numeşte din text 2 motive pentru care consulii erau urâţi de popor. 0,50 p
2. Ce propune tribunul Arsa în ceea ce priveşte puterea consulilor? 0,25 p
3. Care are acuzaţia adusă de tribunul Arsa senatorilor? 0,25 p
4. Cum se numesc magistraţii însărcinaţi cu elaborarea noilor legi? 0,25 p

VI. Prezintă în aproximativ o jumătate de pagină perioada dominatului, respectând


următorul plan de idei:
- prezentarea cauzelor care au dus la instaurarea dominatului
- menţionarea a 2 conducători şi analiza perioadei acestora
- prezentarea consecinţelor pe care le-a avut această formă de conducere a Romei
1,50 p

2 p din oficiu

S-ar putea să vă placă și