Proiect didactic

Disciplina: Istoria
Data :
Clasa: IX-a
Profesor:Bobuțac Cristina

Tema: Foametea și Colectivizarea forțată.

Deportările staliniste.
Tipul:predare-învățare

Obiectivele lecţiei:

O1- să explice noțiunile:regim politic;deportare,colectivizare;

O2-să enumere caracteristicile politicii economice promovate în RSSM,
O3-să identifice cauzele celor 3 valuri de deportări;
O4- să caracterizeze rolul personalității lui Stalin prin cel puțin 3 argumente;
Competența:
-înțelegerea și utilizarea adecvată a limbajului de specialitate;

Subcompetența:
-identificarea legăturii cauză-efect cu referire la evenimentele istoriei contemporane;

Mijloace:caiet, pix,

Metode: conversația, explicația,caracterizarea,

 Desfăşurarea activităţii

Etapele Ob. Timp Activitatea profesorului Activitatea Metode

lecţiei Lecţ elevului Proced.
Moment - consemnează absenţele; - răspund
organizato - organizează materialele; cerinţelor
- organizează clasa, profesorului;
ric
- creează un climat cooperant. - îşi pregătesc
materialele
necesare
desfăşurării orei;

Elevilor li se prezintă un şir de imagini

Evocarea cu descrierea diferito locuri atît din ţară
cît şi de peste hotare, în baza imaginilor
sunt adresate următoarele întrebări: Notează
1.Vă iubiţi ţara?De ce?Cum vă arătaţi
dragostea faţă de ea?
2.Aţi dori să călătoriţi/aţi călătorit? În ce
ţări?Ce v-a plăcut?
3.Cu cine aţi călătorit/aţi vrea să
călătoriţi?De ce?
4.Cum te-ai simţi să pleci în altă ţară
fiind impus de cineva?
 În baza conversaţiei elevilor li se
propune să vizioneze
un film „Deportările din RSSM” şi să
răspundă la întrebările:
1.Ce sentimente v-au trezit cele
vizionate în raport cu
discuţia anterioară?Care este cauza celor
întîmplate?
 Elevilor li se prezintă tema
lecţiei:Foametea și
colectivizarea
forțată.Deportările din
RSSM
şi
sunt anunţate obiectivele lecţiei.

Realizarea O1 Elevii
sensului Cu ajutorul dicționarului elevii explică lucrează cu
noțiunile lecției. dicționarul
 Clasa repartizată în 3 grupe
vor primi sarcini de lucru în
grup
Grupurile
 Sarcini de lucru pentru primesc
grupul I sarcinile şi
după 10
Citiţi cu atenţie materialul primit şi
minute
răspundeţi la întrebări: (În baza
Anexelor 2 şi 3) prezintă
1.Prezentaţi în baza unui poster răspunsurile
Deportările din 1940-1941 în baza
criteriilor
Sarcini de lucru pentru
grupul II

Citiţi cu atenţie materialul primit şi

răspundeţi la întrebări: (În baza Anexelor 2
şi 3)
1. Prezentaţi în baza unui poster Al doilea
val de deportări (5-6 iulie 1949) 
Sarcini de lucru pentru grupul III

Citiţi cu atenţie materialul primit şi

răspundeţi la întrebări: (În baza Anexelor 2
şi 3)
1. Prezentaţi în baza unui poster Al treilea Identifică
val de deportări (31 martie - 1 aprilie
1951)  asemănările şi
deosebirile
Alimentația dintre cele 3
 Informaţia se prezintă colegilor
În baza informaţiilor prezentate se vor valuri de
identifica asemănări şi deosebiri între cele 3 deportări
valuri de deportări

Deasemenea un eveniment masacru este si

Notează
foametea

Cauzele:
Cauzele foametei din anii 1946-1947 este
seceta din toamna anului ”46, dar
mai  mult   politica dură a regimului sovietic
– colectările obligatorii de cereale, în
pofida condiiilor de secetă. În august numai
în jud. Chiinău au fost înregistrate circa
5200 cazuri de distrofie, majoritatea de
până la 16 ani. Conducerea moscovită a
trimis pe A. Kosîghin, după care s-
auacordat 6 mii tone de cereale, s-au
înfiinat noi case pentru copii, cantine pentru
100 mii oameni, s-a dublat numărul
locurilor de bolnavi în spitale, dar
mortalitatea era în continuă cretere. În
 martie 1947 s-a ajuns la aprox 26000 mii
de jertfe, înregistrându-se numeroase cazuri
de canibalism. Înurma foametei, dei nu
au existat date fixe, se înregistrează
Elevii își
150- 200 mii de oameni mori  din
cauza exprimă
   foametei. părerea

Vizionarea filmului Foametea și

consecințele ei.

Ce sentimente v-a redat filmul?

Extindere
Axa cronologică Elevii realizează
axa cronologică

Tema
pentru Povestirea temei
acasă
Notarea
 Grupul I Deportările din 1940-1941 ANEXA 1

Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins
teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane
- deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).
Persoanele deportate făceau parte din următoarele categorii : Membrii organizaţilor
contrarevoluţionare şi antisovietice, Foştii paznici, jandarmii, funcţionarii, Moşieri, fabricanţi şi
funcţionari ai administraţiei române, Foşti ofiţeri ai armatei române, Membrii famliilor
participanţilor la organizaţii contrarevoluţionare, naţionaliste ,a căror părinţi sunt condamnaţi la
pedeapsă capitală.
Arestaţi(capi de familie) Deportaţi(componenţa
Or. Chişinău 513 953
Judeţul Chişinău 512 1878
Judeţul Soroca 662 1874
Judeţul Cahul 500 1962
Judeţul Bender 730 2393
Judeţul Orhei 428 1288
Judeţul Bălţi 1162 3537
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul
casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Deportaților le era permis să ia câte 10 kg
de fiecare persoană Îndată, erau urcați în camioane sau chiar - în unele sate - în căruțe, fiind duși
până la gara de trenuri.
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-
o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii - aparte. A urmat
îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: Tren
cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic.
Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.
În Basarabia, vagoanele cu deportaţi au pornit din următoarele staţii : stația Taraclia, 44 vagoane -
din stația Basarabeasca, 44 vagoane - din stația Căușeni, 48 vagoane - din stația Tighina, 187
vagoane - din stația Chișinău, 48 vagoane - din stația Ungheni, 83 vagoane - din stația Ocnița, 133
vagoane - din stația Bălți, 73 vagoane - din stația Florești, 40 vagoane - din stația Râbnița, 38
vagoane - din stația Bolgrad, 103 vagoane - din stația Arțiz, 340 vagoane - din stația Cernăuți
Destinația deportaților
Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămâni. Condițiile erau îngrozitoare.
În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi,
iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre,
care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului,
deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele
murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli
infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză.
Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizați la muncă în
întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă
nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în
toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS
Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan,
deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și
Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane
Numărul celor deportați se ridică la peste 22.648 de persoane sau 3470 de familii
Prin deportarea în masă se preconiaza distrugerea bazei naţionale a culturii , limbii, istoriei şi a tot
ce ţine de trecutul acestui interfluviu, depopularea Basarabiei de români şi aducerea noilor etnii pe
aceste teritorii, pentru crearea ,, omului sovietic”. Consecinţele deportărilor: Sociale, economice,
psihologice , Consecinţe religiose, spirituale şi culturale

Grupul II «  Al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949) » ANEXA 1

Scopurile umărite prin deportare:
controlul asupra ţărănimii şi asupra resurselor ;crearea unei clase conducătoare ; obţinerea unei
producţii agricole la preţuri mai mici; centralizarea puterii în mediul rural; distrugerea
proprietăţii private; crearea proprietăţii socialiste ; dezbinarea societății .
Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). La 6 aprilie 1949 este adoptată
hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC "Cu privire la deportarea de
pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor
ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a
membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor
categoriilor enumerate mai sus"
Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să
fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum
și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia.
Operațiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineață și a durat până
la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
Așa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toți cei care au fost incluși inițial în
liste au fost deportați. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea
despre planificarea unei operațiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte,
grație informației oferite de anumiți reprezentanți ai puterii care și-au înștiințat rudele vizate în
acest sens.
Din totalul de 12 860 de familii incluse inițial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-
a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 - au prezentat, chiar în
timpul operațiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau
armata; 35 familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 - își schimbaseră domiciliul, iar 105 familii
reușiseră să se ascundă.
Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au
încercat să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii,
cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și
duși. Toate bunurile - casele, utilajul țăranilor deportați - au fost transmise colhozurilor, iar o parte
din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste
edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii
deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de
durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autoritățile comuniste sovietice a depășit toate
așteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce privește efectul asupra ritmului de
colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie - noiembrie 1949 cota
gospodăriilor țărănești care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca
să se ridice la 97% în ianuarie 195167. Prin urmare, după operațiunea de deportare, din iunie 1949,
cei care alcătuiau majoritatea populației locale, țăranii, și cei care erau cei mai refractari față de
puterea sovietică, sunt nevoiți să-și schimbe atitudinea. Frica de o nouă operațiune, poate de o mai
mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunțe la gospodăriile lor și să accepte
compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înțeles că nu va cruța nici un fel de
protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportați în iunie 1949 erau incluși în categoria celor care nu
aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a
autorităților de la Moscova
 Estimarea numărului de victime
Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din
Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga
proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieșind
din 3 membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii. Dupa alte
surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbați, 14.033 femei și
11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu
fasciștii, de apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale

Grupul III « Al treilea val de deportări (31 martie - 1 aprilie 1951) » ANEXA 1
În Uniunea Sovietică sectele erau considerate ilegale de autorităţi, deoarece nu erau controlate de
partid (în cazul RSS Moldoveneşti, de organele de securitate, dar şi de împuternicitul Consiliului
pentru Afacerile Cultelor Religioase). Potrivit estimărilor securităţii moldoveneşti, în 1947 numărul
adepţilor cultului iehovist era de până la 2.500 de persoane, majoritatea locuind în judeţele Bălţi şi
Soroca (raioanele Lipcani, Briceni, Brătuşeni, Edineţ, Râşcani, Târnova).
Ultima deportare în masă a populației basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie
1951 și a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol potențial la adresa
regimului comunist stalinist. În cadrul operațiunii, numită SEVER (rom. Nord), au fost vizați în
primul rând membrii sectelor religioase, mai cu seamă cei care se numeau martorii lui Iehova
Operațiunea SEVER a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al
URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr.667-339cc
din 3 martie 1951, care prevedea deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei
ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane
Acțiunea a început la ora 04,00 și s-a încheiat la ora 20,00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate
în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii),
în special acuzate de apartenență la secta religioasă Martorii lui Iehova.
La această operațiune au participat 546 de lucrători operativi ai Securității, 1.127 ofițeri și soldați din
Ministerul Securității, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor
sovietice de partid din Moldova.
Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951.
Pe drum s-au născut câțiva copii și au murit câteva persoane bolnave
Deportările din 1951 din URSS
Regiunea Nr. de persoane
R.S.S. Ucraineană 6140
R.S.S. Belorusă 394
R.S.S. Moldovenească 1675
R.S.S. Letonă 52
R.S.S. Lituaniană 76
R.S.S. Estonă 250
Total: 8576

Lista celor deportaţi din RSSM 1951

Regiune Nr. de familii
 Lipcani 273
Edineţ 142
Brătuşeni 95
Briceni 88
Rîşcani 39
Sîngerei 27
Tîrnova 20

Grupull IV “Soarta deportaţilor” ANEXA 1

Viata deportatilor a fost foarte grea si plina de lipsuri.Coloniile speciale, erau construite in locuri
aproape nepopulate, in taigaua de nepatruns ori in locuri mlastinoase. Marea majoritate au indurat
foame si au locuit in baraci in frig si conditii de antisanitarie, de regula mai multe familii intr-o
incapere. Dintr-un raport al NKVD din februarie 1942 cuprivire la activitatea de munca si
gospodareasca a deportatiilor colonozati intinutul Krasnoiarsk aflam ca in colhozul "Stahanovet"
spatiul locativ ocupat de deportati era de la 1,5 la 2 m2 de persoana; in raionul Bogotolisk deportatii
erau cazati in baraci atit de inghesuiti, ca in loc de paturi au fost construite lavite, incaperile erau
murdare si nereparate, din care cauza in rindul deportatilor se inregistrau cazuri de imbolnavire. In
anul 1949 in localitatea Erbas, regiunea Tobolsk, intr-o baraca de 130 m2 si in localul scolii de 90
m2au fost "cazati" 197 de oameni, fiecarei persoane revenindu-i cite 1,1 m2 despaţiu locativ. In
sectorul de padure Lebedevka regiunea Tiumeni intr-o bara- ca de 98 m2 au fost "cazate" 28 familii
(75 persoane), la fiecare persoana revenind cite 1,3 m2 de spatiu locativ. In majoritatea cazurilor in
baraci nu erau nici paturi, mese sau scaune, si deportatii dormeau pe podea. Pentru a se deplasa
dintr-o localitate in alta deportatii erau obligati sa obtina permisiune si sa se prezinte o data sau de
doua ori pe luna pentru a se inregistra. Prima obligatie a deportatilor a fost munca. Ei erau obligati
sa lucreze la intreprinderi forestiere, piscicole, de constructii, minere etc. De exemplu 1172 familii
(4070) persoane care au sosit in zilele de 23-24 iulie 1949 in regiunea Altai au fost repartizate la
munci in modul urmator: in colhozuri - 596 familii, in sovhozuri - 516 familii si in trustul de extractie
a aurului "Gornoaltaizoloto" - 60 familii. Desi locuiau in conditii de lagar, deportatii aveau o
atitudine foarte constiincioasa fata de munca si foarte multi dintre ei au fost distinsi si recompensati
de catre Guvernul URSS, sindicatele de ramura, directiile organizatiilor unde au lucrat, cu medalii,
diplome, cadouri etc. "pentru rezultate inalte in munca". Pe "marile santiere comuniste" conditiile
de trai ale persoanelor recrutate la munci aproape ca nu se deosebeau de cele ale deportatilor. In
bordee sunt cazate cite 50-60 persoane, barbatii si femeile locuiesc impreuna....". In alt document
citim ca "barbatii si femeile timp indelungat sunt cazati impreuna, cantina nu functioneaza, punct
medical nu exista. In magazinul din sat lipsesc produsele alimentare necesare. Multi dintre ei scriu
scrisori rudelor, prietenilor in care descriu conditiile in care au nimerit... In prezent circa 100
persoane s-au imbolnavit de dezinterie. Se pare ca conducatorii acestui santier pina in prezent nu au
inteles ca acesti muncitori nu sint detinutii ce au lucrat acolo pina nu demult". Intr-un document,
din anul 1958, vorbindu-se despre primirea muncitorilor moldoveni in Kazahstan, se constata : "65
de persoane au fost primite si amplasate direct in cimp, in corturi la o departare de 10 km de la cea
mai apropiata localitate..., 33 persoane au fost cazate intr-un camin, starea sanitara a caruia este
foarte nesatisfacatoare... Ceilalti muncitori, inclusiv cei cu familii, au fost amplasati in corturi
neamenajate.Deportatii in Siberia s-au pomenit lipsiti de cele mai elimentare conditii de trai, iar
foametea, frigul si bolile a curmat viata la mii de oameni.

« Alimentarea » ANEXA 1
Departe, în Rusia, « Amintiri şi documente cu privire la deportare în Uniunea Sovietică »
„ Hrana era foarte proastă. Luni de zile nu primeam decât o ciorbă din tomate verzi sau ciorbă de varză.
Pâinea o împărţeam în trei părţi egale, pentru a putea mânca şi după-amiaza din ea. O dată am plecat cu o
fată la Smolensk, pentru a obţine prin schimb nişte lapte. Era un lucru interzis.Comandantul lagărului ne-a
prins şi ne-a certat. Vara furam din când în când câte ceva de pe câmp, atunci când treceam pe acolo, de
exemplu sfeclă sau ştiuleţi de porumb. Cei prinşi asupra faptei erau transferaţi în lagăre aflate mai la nord
sau chiar în Siberia.

Bărbaţii puneau lanţuri şi capcane pentru a prinde animale, pe care le tăiau. În special câinii care
veneau în aproprierea lagărului erau daţi gata. Era interzis să se mănânce carne de câine şi unii, care erau
prinşi, primeau lovituri cu ciomagul peste spate. Mi-aduc aminte de un bărbat care reuşise  o dată să prindă
o cioară, o tăia, o curăţa de pene şi o fierbea. Zile întregi fierbea la ea. După o săptămână , încă nu era
moale. Până la urmă a aruncat-o.

„ În jurul terenului minei şi a drumeagurilor părăsite se extinseseră urzicile, iar noi încercam să gătim ceva
din urzicile-verdeţuri. Duminica adunam bani pentru una-două stacane de făină de porumb, cu care pasta
apoasă de urzici devenea o adevărată friptură duminicală. ” 

„ În toamna lui 1946, recolta era foarte slabă, din cauza secetei. Pe zi ce trecea, mâncarea se împuţinea.
Mulţi s-au îmbolnăvit de subnutriţie iar numărul decedaţilor creştea în mod îngrijorător. Picioarele,
burta şi capul acelor oameni se umflau, arătau ca nişte monştri. Mureau, în final. După deces, apa dispărea
din ţesuturile lor şi nu mai rămânea decât un schelet, peste care era trasă pielea. ” 

„ Mă gândesc la un bărbat care lucra cu mine şi care îmi zicea într-o amiază : Mi-e atât de foame de cred că
nu voi mai rezista până deseară. Eu l-am încurajat : Ai rezistat ieri şi alaltărieri, o să rezişti şi azi. Dar la
sfârşitul zilei de muncă am fost nevoiţi să-l cărăm în lagăr, nu mai avea niciun fel de forţă. Cina n-a mai
atins-o, apoi a murit pe salteaua de paie.” 

„ În primul an erau cei mai mulţi morţi. Au murit în special cei bolnavi de inimă. Am săpat groapa
pentru 71 de morţi. Întâi trebuia îndepărtat stratul îngheţat, prin împuşcarea cu explosiv , abia după aceea
se putea săpa. Hainele morţilor le-am vândut. Groparii primeau trei zile libere, ceea ce, pentru noi a fost
întodeauna po uşurare. Nu aveam preoţi, dar un alt prizonier, noi î spuenam predicatorul, rostea cuvântarea
de adio. ”