– Cum te numești, domnule?

– Petru Popescu, poreclit Parpanghel…

– Și ce lucrezi?
– Prepar pește prăjit pentru pescari.
– Bine, și ce anume faci?
– Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe
plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru
placul pescarilor pun pahare pentru palincă.
– Dar de ce vorbești numai cu „P”?
– Poftim?
– De ce vorbești numai cu „P”?
– Pot pronunța pe P perfect perceptibil.
– Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.
– Primesc provocarea.
– Pe cât?
– Pun pariu pe patru poli!
– S-a făcut!
– Spune-mi, ce-ți place să mănânci?
– Pastramă, papricaș, pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește,
plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară.
– Și ce îți place să bei?
– Palincă, pinot, pelin, porto.
– Și la desert?
– Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici,
papanași.
– Dar înghețată obișnuiești?
– Puțin; profiterol, parfait.
– Spune-mi, cum îți petreci timpul liber?
– Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe.
– Dar vara?
– Plajă, pescuiesc.
– Și iarna?
– Prefer patinajul.
– Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera „P”?
– Pot.
– Asta nu o mai cred. Spune-o!
Poezia poetului Petru Popescu, poreclit Parpanghel
„Prin păduri, peste poiene,
Prin pustiuri, peste pietre
Păsări, pâlcuri pribegesc
Părăsindu-și puii proprii
Pe pământul părintesc
Prima pasăre, pilotul,
Plescăind puternic pliscul,
Plutea privind pământul
Pajiștea, pădurea, piscul.”

– Bine, bine! Auzi, dar nevestei, când ai plecat de acasă, ce i-ai spus?
– Paraschivo, plec pripit! Pentru prânz presară puțin pătrunjel proaspăt peste
peștele prăjit. Pa, păpușo!
– Văd că am pierdut.
– Pardon, pentru pariul pierdut platești patru poli!!!
– Plătesc.
– Pune paralele pe portofel.
– Încă o întrebare.
– Poftim!
– Ce adresă ai matale?
– Prelungirea Popa Petrescu, 4, parter, plecând prin Pangrati, peste pod