Tema 3 Activitatea investiţională a firmelor
Investiţiile brute includ investiţiile nete şi amortizarea destinată înlocuirii
1. Noţiune de investiţie. Clasificarea investiţiilor.
2. Etapele activităţii investiţionale
3. Eficienţa economică a investiţiilor
4. Eficienţa comparativă a investiţiilor
1. Noţiune de investiţie. Clasificarea investiţiilor
Investiţiile se fac din cele mai vechi timpuri şi actualmente ele sunt o parte componentă
a activităţii economice a tuturor agenţilor economici, care alocă sume importante din
veniturile obţinute pentru extinderea şi modernizarea mijloacelor de producţie.
Investiţiile reprezintă una dintre cele mai dificile resurse, care asigură perfecţionarea
producţiei, creşterea economică, în cele din urmă, contribuie la creşterea nivelului de trai a
populaţiei.
Investiţiile reprezintă plasamentul de capital în diferite sfere de activitate în scopul
obţinerii profitului sau a altui rezultat util. Investiţiile pot fi: active financiare şi active reale,
brute şi nete, de modernizare şi noi, autohtone şi străine etc.
După forma lor de alocare pot fi financiare şi materiale. Investiţiile alocate în
imobilizări financiare-cumpărarea de acţiuni sau titluri de valoare, plasamente la bănci
etc.-în scopul obţinerii profitului sub formă de dividende şi dobânzi, se numesc investiţii
financiare sau de portofoliu.
Investiţiile alocate în imobilizări corporale – terenuri, clădiri, construcţii speciale,
maşini şi utilaje, diferite instalaţii – se numesc investiţii materiale sau reale. Deci, investiţiile
reale reprezintă totalitatea resurselor financiare şi materiale alocate pentru reproducerea
mijloacelor de producţie fixe. Orice investiţie se realizează pe baza capitalului acumulat.
Capitalul necesar pentru efectuarea investiţiilor se formează în baza persoanelor fizice şi
juridice, rezultate ca diferenţă dintre veniturile obţinute ţi cheltuielilor de consum. Prin
urmare, sursa investiţiilor reprezintă suma economisită pentru lărgirea activităţilor
economice în scopul obţinerii profitului.
Se ştie că evoluţia consumului este mai lentă decât cea a veniturilor. Astfel se formează
economii, care, fiind acumulate, pot fi transformate în investiţii de capital. Economiile de
venituri, care se materializează în capitel fix, sunt investiţii reale.
Investiţiile reale reprezintă nu numai capitalul folosit pentru construcţia de noi
obiective, ci şi cel folosit pentru modernizarea obiectivelor existente. Astfel, investiţiile reale
pot fi definite ca totalitatea cheltuielilor de capital pentru crearea şi achiziţionarea noilor
mijloace de producţie şi modernizarea celor existente.
Viitorul oricărei firme depinde de strategia ei investiţională. Creşterea continuă şi
stabilă a producţiei poate fi asigurată numai pe baza modernizării reutilării tehnice a
producţiei.
Astfel, investiţiile firmelor, după direcţia de utilizare, pot fi clasificate în: investiţii în
obiective noi şi investiţii în modernizare, reutilare sau reprofilare, în perioada tranziţiei la
economia de piaţă, o deosebită importanţă în Republica Moldova o au investiţiile în
modernizare şi reutilare tehnică – direcţia principală de restructurare a producţiei firmelor
existente.
După modul de constituire a capitalului, investiţiile pot fi clasificate în investiţii nete
şi investiţii brute. Investiţiile nete sunt constituite din capital acumulat din economiile
Profesor discipline economice, GDI, Olga Scobiola
firmelor.
capitalului fix uzat.
După direcţia de finanţare, investiţiile pot fi clasificate în investiţii proprii, constituie
baza acumulării capitalului propriu, şi investiţii împrumutate de la bănci în formă de credite,
sau surse împrumutate în altă forme de la diferite organizaţii şi agenţi economici.
După provenienţa direcţiilor de finanţare, investiţiile pot fi clasificate în investiţii
autohtone şi investiţii străine.
Pentru orice firmă, investiţiile reprezintă acumularea capitalului fix şi a celui circulant,
precum şi creşterea patrimoniului firmei. Din punct de vedere financiar, investiţiile
reprezintă îngheţarea capitalului pentru un termen oarecare în scopul obţinerii unor venituri
suplimentare în perioadele viitoare.
2. Etapele activităţii investiţionale
Orice firmă îşi poate asigura dezvoltarea continuă şi stabilă numai pe baza investiţiilor.
Resursele principale pentru investiţii pot fi acumulate pe baza economisirii, modernizării
tehnice a produselor de producţie. Activitatea de modernizare este un proces dinamic şi
continuu, cu ajutorul căruia poate fi asigurată creşterea permanentă a performanţei
producţiei. Modernizarea proceselor de producţie în cadrul firmelor trebuie să prevadă
implementarea celor mai progresive sisteme de organizarea muncii, precum şi înzestrarea
proceselor de producţie cu tehnică modernă. Orice modernizare, mai ales construirea unor
obiective noi, trebuie să asigure creşterea eficienţei economice a activităţii firmelor.
Orice investiţie, atât în construcţia obiectivelor noi, cât şi modernizarea celor existente,
este o îngheţare a capitalului în vederea recuperării, în viitor, a cheltuielilor. Dar viitorul
niciodată nu poate fi prognozat precis. Deci, orice investiţie conţine şi elemente de
incertitudine, de risc.
De aceea, orice firmă, înainte de a iniţia o investiţie, va stabili exact: ce trebuie să facă,
cu ce să facă şi care vor fi rezultatele, în primul rând, vor fi bine studiate posibilităţile de
comercializare a produselor fabricate de obiectivele nou – create ori modernizate. Anume
cererea pieţei trebuie să fie factorul decisiv în iniţierea investiţiei corespunzătoare.
Prin urmare, la iniţierea unei investiţii, orice firmă, îndeosebi firmele mare, care
dispun de posibilităţi mai mari de investire, trebuie să se bazeze pe cercetări prealabile bine
argumentate şi pe calcule concrete privind necesitatea şi eficienţa efectuării ei.
Pentru a evita deciziile neeficiente, chiar greşite, privind iniţierea unor investiţii,
firmele îşi elaborează strategii investiţionale.
Strategia investiţională este o parte componentă a strategiei de dezvoltare a firmei, în
strategia investiţională fiecare firmă stabileşte, pe baza studiilor analizelor, obiectivele
principale pentru construire ori pentru modernizare, eşalonând în timp efectuarea
investiţiilor.
Totodată, se indică metodele de realizare a obiectivelor, sursele de finanţare a fiecărei
investiţie aparte şi rezultatele aşteptate.
Toate acestea subliniază faptul că elaborarea şi acceptarea strategiei investiţionale este
o măsură de mare importanţă. Să luăm în consideraţie că orice investiţie este ireversibilă.
Odată ce a fost efectuată, nu mai poate fi reconstituită.
1 Disciplina Economia ramurei
 Schimbarea sferei de activitate a unei firme, a unei secţii de producţie, a proceselor
tehnologice necesită noi investiţii. Ba mai mult, demolarea obiectivului creat, dacă se
dovedeşte a fi ineficient, cere noi investiţii.
Astfel, elaborarea strategiei investiţionale a fiecărei firme reprezintă o necesitate
primordială în asigurarea dezvoltării economice. Această strategie trebuie să reflecte toate
etapele necesare în vederea investiţiilor. Căci orice investiţie se face într-o perioadă relativ
îndelungată, pe parcursul căreia firma investeşte capital fără să obţină rezultate. Eficienţa
investiţiei depinde de utilizarea ei corectă pe parcursul tuturor etapelor. Etapele desfăşurării
unei investiţii pot fi expuse astfel:
Argumentarea necesităţii unei investiţii
Adoptarea deciziei de investi
Elaborarea documentaţiei necesare pentru iniţierea investiţiei şi aprobarea ei
Efectuarea investiţiei
Punerea în funcţiune a obiectivului creat
Funcţionarea obiectivului creat
Planul desfăşurării unei investiţii conţine şase etape consecutive. Dar fiecare etapă
poate fi divizată în alte etape mai mici.
Necesitatea unei investiţii apare, de regulă, în cadrul unei firme. De aceea, la prima
etapă, firma studiază minuţios necesităţile şi condiţiile investiţiei. În acest scop, ea
acumulează şi prelucrează informaţia cu privire la evoluţia cererii în produsele propuse
pentru fabricare, a preţurilor de comercializare, a costurilor de producţie şi a volumelor
necesare de investiţii. Dacă firma doreşte să investească în procurarea unor utilaje, atunci ea
acumulează informaţii despre preţurile posibile a acestora şi costurile de instalare a acestor
utilaje. În cazurile în care firma doreşte să construiască un obiectiv nou, ea acumulează
informaţia despre proiectarea unor astfel de obiective, ori despre organizaţia capabilă să
elaboreze un asemenea proiect şi stabileşte volumul investiţiilor necesare pentru
implementarea proiectului.
Pe baza informaţiei acumulate şi prelucrate, firma determină în doua etape eficienţa
economică a investiţiei. În urma calculelor efectuate şi conform posibilităţilor de finanţare
din resursele proprii ori împrumutate, firma adoptă decizia de iniţiere a investiţiei.
O dată cu adoptarea deciziei privind investiţia, firma elaborează documentaţia
necesară. Orice investiţie se execută pe baza proiectului care include un ansamblu de
documenta privind obiectivul-calcule, dar, de regulă, ele sunt întocmite de organizaţii
specializate în proiectare. Este evident că fiecare firmă doreşte ca durata proiectării să fie cât
mai scurtă. Totodată, proiectele elaborate trebuie să se bazeze pe utilizarea celor mai
raţionale metode de organizare a procesului de producţie şi a celor mai progresive materiale
şi utilaje.
În cazul construcţiei obiectivului ori reconstrucţiei pentru iniţierea investiţiei, firma
trebuie să coordoneze acest proiect cu organele administrative respective şi să obţină
permisiunea desfăşurării lucrărilor.
În următoarea etapă încep lucrările investiţionale de construcţie a obiectivului
proiectat. Aceste lucrări pot fi efectuate de firmă sau de alte firme specializate în construcţie
ori în instalarea utilajelor tehnice. La această etapă firma urmăreşte atent desfăşurarea tuturor
acestor lucrări în corespundere cu proiectul adoptat. O deosebită atenţie se va acorda calităţii
Profesor discipline economice, GDI, Olga Scobiola
lucrărilor, deoarece calitatea înaltă asigură eliminarea cheltuielilor suplimentare la etapa
funcţionării obiectivului.
După finalizarea tuturor lucrărilor investiţionale, obiectivul este pus în funcţiune.
De regulă, la această etapă participă executantul lucrărilor de investiţie. Este important ca
perioada punerii în funcţiune a obiectivului să fie cât mai scurtă, astfel să fie asigurată
folosirea integrală a capacităţilor de producţie, ceea ce contribuie la recuperarea investiţiilor
într-un termen redus.
Urmează perioada de funcţionare a obiectivului. Pe parcursul acestei etape firma
organizează activitatea economică în vederea obţinerii efectelor dorite. Durata de funcţionare
a obiectivelor diferă. Ea este stabilită de firmă în funcţie de mai mulţi factori, în primul rând,
de gradul de uzură a utilajelor instalate şi de eficienţa economică a activităţii. Prin urmare,
această durată este limitată în timp, deoarece utilajele se uzează şi la un moment sunt
necesare cheltuieli suplimentare. Astfel, eficienţa exploatării obiectivului devine tot mai
mică, firma activând în pierdere. De aceea, ea trebuie să stabilească o durată optimă de
exploatare a fiecărui obiectiv, după expirarea căreia obiectivul urmează să fie scos din
funcţiune.
3. Eficienţa economică a investiţiilor
Capitalul necesar pentru investiţie este limitat. De aceia firmele nu pot fi indiferente
faţă de modul în care se utilizează capitalul destinat pentru investiţii. Fiecare firmă are drept
scop să obţină un profit cât mai mare la volumul resurselor consumate. Acest principiu este
valabil şi în cazul estimării utilizării investiţiilor: obţinerea unui efect cât mai mare la fiecare
unitate de investiţie.
Orice program de investiţie poate avea mai multe variante de realizare, fiecare
dintre ele caracterizându-se prin diferite necesităţi. Astfel, pentru a alege varianta optimă,
apare necesitatea estimării eficienţei economice a fiecărei variante de investiţie.
La analiza şi aprecierea variantelor de investiţii pot fi folosiţi diferiţi indicatori şi
anume:
Indicatorii care reflectă rezultatele obţinute în urma realizării proiectelor de
investiţii: capacitatea de producţie, volumul anual de producţie, profitul anual etc;
Indicatorii care exprimă eforturile necesare pentru realizarea proiectului de investiţii
şi funcţionarea obiectului: volumul investiţiei, durata de execuţie a lucrărilor de investiţii,
cheltuielile anuale de producţie, numărul lucrătorilor etc;
Indicatorii eficienţei economice a investiţiei: coeficientul de eficienţă economică a
investiţiei, termenul de recuperare a investiţiei, investiţia specifică etc.
În practica estimării eficienţei economice a investiţiilor poate fi determinată eficienţa
absolută şi eficienţa comparabilă.
Când este estimată eficienţa realizării unei singure variante de investiţie, se
determină eficienţa economică absolută, iar în cazurile estimării mai multor variante
posibile se determină eficienţa comparabilă.
Menţionăm că şi în cazurile estimării eficienţei economice absolute pot fi examinate
diferite variante de utilizare a investiţiilor. Aceste variante, însă, diferă principial. Ele
prevăd posibilitatea utilizării investiţiilor în construcţia unor obiecte diferite pe când în
2 Disciplina Economia ramurei
 cazurile estimării eficienţei comparabile se supun analizei diferite variante posibile pentru
construcţia unuia şi aceluiaşi obiect.
În scopul estimării eficienţei economice a investiţiilor se calculează următorii
indicatori:
a. Termenul de recuperare a investiţiilor (T). Acest indicator exprimă perioada în care
investiţia se recuperează din profitul obţinut în urma punerii în funcţiune şi exploatării
obiectivului construit. Practic termenul de recuperare se calculează ca raportul dintre
volumul investiţiilor şi volumul profiturilor obţinute anual.
T k
PNA
Unde: k – volumul investiţiei;
PNA – profitul net anual.
Aşadar cu cât va fi mai mic termenul de recuperare a investiţiei, cu atât mai înaltă
va fi eficienţa proiectului de investiţie.
b. Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei (E) – care se determină ca raport
dintre profitul net anual şi volumul de investiţii şi este egal după formulă cu:
E  PNA
k Unde C1 şi C2sunt cheltuielile anuale de producţie în proiectele 1 şi 2, K 1 şi K2 –
După cum se vede coeficientul eficienţei economice reprezintă mărimea inversă a
trermenului de recuperare a investiţiilor, astfel acest coeficient va exprima profitul anual
obţinut la o unitate de investiţie şi reprezintă rentabilitatea capitalului investit.
c. Investiţia specifică (I ) – exprimă necesitatea de investiţie pe o unitate de capacitate de
S
producţie.
IS  k
q economice comparative. Dacă această valoare este mai mare decât cea normată (Ec >
Unde q – capacitatea anuală de producţie.
Acest indicator asigură comparabilitatea diferitelor variante de investiţii, din
punctul de vedere al eforturilor investiţionale pentru crearea unei unităţi de producţie. Deci,
indicatorul respectiv se calculează în cazurile în care există mai multe variante de investiţii
pentru construire unui obiect.
d. Eficienţa comparativă a investiţiilor (Ec). Indicatorul de bază al estimării eficienţei
economice absolute a investiţiilor este coeficientul eficienţei economice (rentabilitatea
investiţiilor). În realitatea în cele mai multe cazuri, firmele dispun de mai multe proiecte
posibile de investire. Alegerea variantei optime numai după coeficientul eficienţei
economice a investiţiilor nu înseamnă întotdeauna decizie corectă. În aşa cazuri trebuie
să avem în vedere că variantele examinate pot să difere nu numai după volumul de
investiţii necesar, ci şi după volumul de cheltuieli de producţie. Practic un anumit efect
economic se poate obţine pe baza realizării unui proiect care prevede un volum mai
mare de investiţii, dar cu cheltuieli de producţie mai mici, în urma implementării unui
alt proiect ce conţine un volum mai mic de investiţie, dar cu cheltuieli de producţie mai
Profesor discipline economice, GDI, Olga Scobiola
mari, se poate obţine acelaşi efect. Prin urmare, la estimarea proiectelor de investiţii în
astfel de cazuri se va lua în consideraţie nu numai volumele de investiţii, ci şi
cheltuielile de producţiei. Investiţiile, însă nu pot fi însumate direct cu cheltuielile de
producţie, deoarece ele se fac o singură dată, asigurând funcţionarea obiectului construit
ori montat pe o durată de mai mulţi ani, pe când cheltuielile de producţie se repetă
anual.
În asemenea cazuri variantele ce prevăd volume mai mari de investiţie trebuie să
asigure un efect suplimentar pe baza reducerii costurilor de producţie. Deci, este
necesar de comparat efectele suplimentare obţinute în urma reducerii costurilor (C 1-C2)
pe baza efectuării investiţiilor suplimentare (K 1-K2), presupunând că varianta a doua
necesită un volum mai mare de investiţii comparativ cu prima variantă.
În aşa mod apare necesitatea estimării comparative a eficienţei economice a
diferitor variante de investiţii, care se efectuează ca raportul efectelor suplimentare pe
un proiect faţă de altul către investiţiile suplimentare. Astfel, eficienţa economică
comparativă, En, se calculează:
Ec 
 C1  C2 
 K1  K 2 
volumele de investiţii necesare în proiecte 1 şi respectiv 2.
La compararea acestor două variante se presupune că varianta 2 cere un volum mai
mare de investiţii faţă de varianta 1, în schimb cheltuielile de producţie pe varianta 2
sunt mai mici decât în varianta 1.
Astfel eficienţa comparativă se bazează pe compararea economisirii cheltuielilor de
producţie cu investiţiile necesare pentru realizarea proiectului.
Decizia privind alegerea celei mai eficiente variante se ia după valoarea eficienţei
En), atunci investiţiile suplimentare necesare pe varianta 2 sunt efiiciente, deci şi
investiţiile pentru varianta 2 sunt mai eficiente decât pe varianta 1.
În acest caz se va calcula şi termenul de recuperare a investiţiilor, Tc, ca valoare
inversă a eficienţei economice comparative:
Tc 
 K 2  K1 
 C1  C2 
Având în vedere că Ec > En, obţinem următoarea inegalitate:
 C1  C2 
 K 2  K1   En
Înmulţind ambele părţi ale inegalităţii prin (K 2 – K1) şi efectuând transformările
respective, obţinem:
C1+EnK1 > C2+EnK2
3 Disciplina Economia ramurei
 Inegalitatea obţinută ne confirmă că din cele două variante se va alege varianta a __________________________________________________________________________
doua, căreia îi corespund cele mai mici cheltuieli, deoarece investiţiile sunt însumate cu __________________________________________________________________________
cheltuielile de producţie. ______________________________________________________________.
În cazurile estimării a mai multor variante posibile de investire, varianta optimă 5. Problemă: Să se determine varianta optimă de investire dacă se cunoaşte:
poate fi aleasă după minimul cheltuielilor, Zi: Coeficientul eficienţei normative este de 0,15
Zi = Ci+EnKi I II
Unde: Investiţii ( mii lei) 45 40
Ci - sunt cheltuielile anuale de producţie pe varianta i; Cheltuieli anuale de
Ki – volumul total de investiţii necesare pentru realizarea proiectului i; 50 45
producţie (mii lei)
En – coeficientul normativ al eficienţei investiţiilor, care poate fi stabilit în fiecare Volumul producţiei
firmă, dar nu poate fi mai mic ca rata dobânzii la creditele bancare. 70 60
(mii lei)

Lucrare de control
Disciplina: “ Economia Imobilului”
Tema: Economia investiţiilor
Studentul____________________
1. Daţi noţiunea de investiţie: _____________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________.
2. Investiţiile se clasifică în:
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
______________________________________________.
3. În care cazuri investitorul va determina eficienţa absolută a proiectelor investiţionale şi în
care caz se va determina eficienţa comparativă?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________.
4. Prin ce este importantă etapa: Argumentarea necesităţii unei investiţii?
Profesor discipline economice, GDI, Olga Scobiola 4 Disciplina Economia ramurei
PROIECT DIDACTIC

Disciplina: „Economia imobilului”

Grupa:
Numele, prenumele profesorului: Olga Marcu
Tema lecţiei:

O1
O2
O3
O4
O5

Resurse informaţionale şi metodologice (literatura utilizată, metode, tehnici,

procedee, forme de organizare a procesului de învăţare):
O. Nicolescu, „Management”, A. Cojuhari, „Teoria Economică”, conspect.
Activitate în grup, test, discuţie dirijată, brainstorming.

Profesor discipline economice, GDI, Olga Scobiola 5 Disciplina Economia ramurei

 Obiec-
Activitatea profesorului Activitatea studentului Timp Metode
Componente tive
1. Evocare .
- valorificarea
cunoştinţelor
anterioare;
- implicarea activă a
studenţilor;
- motivarea;
- crearea condiţiilor
pentru formularea
scopurilor proprii de
învăţare.

2. Realizarea
sensului
- contactul cu informaţia
nouă şi prelucrarea ei;
- menţinerea implicării şi
a motivaţiei.

3. Reflecţii
- Schimb de idei cu
referinţă la cele
studiate;
- Crearea condiţiilor
pentru manifestarea
atitudinilor faţă de cele
studiate pe parcursul
perechii (utilitate,
aplicare), adică
realizarea învăţării
durabile;
- tema pentru acasă.

Profesor discipline economice, GDI, Olga Scobiola 6 Disciplina Economia ramurei